Zilele trecute am tot discutat despre fumatori si nefumatori.

Acum a iesit o lege prin care fiecare local este destinat fumatorilor sau nefumatorilor. Nu mai exista spatiu de nefumatori (care oricum era 10% din restul) si spatiu de fumatori. Acum ori esti curat ori esti murdar.

Ma simt discriminata, pentru ca desi detin marele plus de a nu fuma si de a imi pastra corpul intr-o stare cat mai buna, totusi, patronii si administratorii de localuri se incapataneaza sa transforme acest plus in minus. Nici eu, nici prietenii mei nu fumam.  Locurile unde nu se fumeaza sunt din ce in ce mai putine si sunt obligata, atunci cand vreau sa merg intr-un local ce imi place, sa suport “fumurile” celor din jur, sa inghit cu nesat arome de tutun si sa plec cu parul, hainele si pielea mirosind groaznic. Am ajuns sa ma bucur cand vad scris pe usa Local pentru nefumatori, sa spun ca am noroc pentru ca intr-unul dintre restaurantele unde mananc cu placere nu se fumeaza, deocamdata. Cum sa se fumeze intr-un loc unde se mananca? Asta e ultimul lucru de bun simt la care ma astept. Sper sa nu fiu nevoita sa mananc inghitind tutun. Problema nu este ca nu renunt la locurile mele preferate, ci ca in curand nu vom mai avea unde sa mergem sa ne simtim bine. Din cate mi-am explicat eu, sistemul este de tipul nefumatorii pot trai langa fumatori, deci vin in continuare in localul nostru, fumatorii nu pot trai fara tigari (deocamdata..aici depinde de cat traiesc si ei). Oricum trick-ul nu e numai acesta. Sunt niste domni care traiesc din industria producatoare de tigari. Deci, in criza asta financiara, cum sa isi mentina ei afacerile pe roate? Incurajand fumatul, evident.

O tara civilizata precum Romania poate ar trebui educata altfel decat prin campanii cu Mihaela Radulescu dezbracata in mijlocul orasului. O apreciez pentru ca a incercat. Insa se pare ca nu ne iese inca si amplificam fenomenul fumatului in Romania. Nu am sa dau statistici.

Nu am nimic cu fumatorii, ei au cu propriul organism, ar fi prea mult sa mai am si eu ceva cu ei. Insa pentru ca imi ingradesc accesul la un aer cat de cat limpede, ca nu ma lasa sa ii vad clar pe cei cu care impart masa, la 50 cm de mine, ca ma fac sa miros ca un lan de tutun ars, ca nu pot manca fara sa le inghit reziduurile lor dupa ce isi distrug corpul, aceste lucruri ma deranjeaza. Cred ca putem convietui, in momentul in care poate fumatorii vor intelege ca ei sunt viciatii, nu noi si vor intelege ca poate ar fi mai bine sa incerce sa faca ceva mai bun pentru ei, nu sa se autodistruga constant.  Si poate intr-o zi vor respecta si minoritatea numita nefumatori.

Si mai jos…iata niste poze funny:) Spor la renutat la fumat!

[Later edit: nu dau vina in mod special pe fumatori, sunt suparata pe aceasta lege, care incurajeaza fumatul si sunt suparata ca nici macar fumatorii nu au un pic de respect pentru nefumatori. Dupa cum am zis mai sus,  e treaba lor ce fac cu organismele lor, atat timp cat pe mine nu ma afecteaza.]

Din ciclul orice Adi Minune ţine trei zile: inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) vor începe, sau au început, sau vor fi început, sau ar începe „un control tematic la nivel naţional” pentru a controla dacă nu se mai fumează în spaţii publice, după cum prevede o recentă ordonanţă de guvern. Ghici cât durează controlul: două săptămâni. Deci rectificăm, orice prevedere legală durează două săptămâni.

Nu vă inflamaţi pentru discriminarea fumătorilor, nu moare nimeni dacă nu fumează în crâşmă două săptămâni, eventual poate muri dacă fumează 20 de ani, dar ce contează, e aşa de cool! Cică de la 1 ianuarie fumatul mai e permis în spaţii publice închise doar în camere destinate numai lui, ventilate şi care să nu fie spaţii de trecere. În restaurante şi baruri, afumătorile nu vor depăşi jumătate din spaţiul alocat clienţilor şi vor fi obligatorii ventilarea şi izolarea lor de spaţiile pentru nefumători. Birturile, bodegile infecte şi alte bombe cu suprafaţă sub 100 metri pătraţi pot alege să funcţioneze fie ca unităţi în care se fumează, fie ca unităţi în care nu se fumează. Două săptămâni trec repede. Oare inspectorii de la ANPC or fi fumători sau nu? Sau băutori, mâncători sau cheltuitori.
S-au interzis şi vânzarea de tutun în incinta şi în jurul spitalelor şi unităţilor de învăţământ preuniversitar, sponsorizarea pentru produsele din tutun a activităţilor destinate minorilor, publicitatea la tutun în presa scrisă, în orice materiale tipărite, săli de spectacol, în şi pe mijloacele de transport în comun. Dar pozele horror mai apar pe pachetele de ţigări? N-ar fi mai eficient să le punem pe tramvaie în locul eventualelor reclame? Sau să umble poliţia tutunului (că poliţia gândirii e ocupată cu altceva) şi să ia lumea la întrebări: „Bă! Fumezi? De ce n-ai bască?” Şi dă-i şi luptă (cu bulanul din dotare).

Bun, dar tot ce e obligatoriu e cel puţin suspect. Nu săriţi, sigur că orice lege e şi ea obligatorie (cel puţin în principiu, dacă nu şi în România), dar se presupune că ea exprimă o decizie luată (cum-necum, prin reprezentanţi, nu contează) de comunitatea respectivă. Adică majoritatea suntem de acord că tutunul dăunează grav sănătăţii, nu trebuie promovat, iar nefumătorii trebuiesc protejaţi de poluarea tabagică, că tot fumul ăla îl inhalează şi ei. Chiar suntem de acord? Când s-a mai pus problema au sărit diverşi fumători serioşi că vor fi discriminaţi, că fumatul e alegerea lor, ca şi cum n-ar da dependenţă. Dependenţa e cam singurul motiv de fumat care mai rămâne după impulsul iniţial de a fi cool în buda şcolii. Părinţii mei au fumat la greu zeci de ani, până în câte o zi când au decis că nu le face bine şi n-au mai pus ţigară în gură (vorba lui taică-meu, sus fumul, jos scuipatul şi-n gură… căscatul – să zicem). Deci se poate.
Dacă nicotina e naturală, la fel e şi marijuana. A, aia e şi oficial drog, că poate da dependenţă. Ca şi nicotina şi alcoolul, de altfel. Iar flatulenţa („gazele”) e o activitate la fel de naturală, ca să nu mai zic de alte acte fiziologice. De ce să nu le dăm drumul în public fără reţineri, aşa cum vrem să fumăm fără reţineri? Ceilalţi? Dă-i în mă-sa! Aşa că de la educaţie ar trebui pornit, ca de obicei.

(Jurnal bihorean, 7 ian. 2009)

Primul lucru pe care-l fac la trezire este să fumez o ţigară. După ce mănânc, fumez. Când sunt nervos, fumez. Pot spune că fumatul este o parte a vieţii mele.

Azi, în timp ce-mi tratam plămânii, mi-am amintit de campaniile împotriva fumatului, care, pentru mine, se traduc în bani cheltuiţi de Ministerul Sănătăţii ca să… ca să… de dragul de a-i cheltui.

OK, se ştie de zeci de ani că fumatul este nociv. Dar oamenii fumează. Dacă vrei cu adevărat să te laşi, reuşeşti. Dacă n-ai o motivaţie bună, nu te laşi. Şi gata. Crede cineva că o campanie de tipul “Fumatul ucide. Noi te ajutăm să te laşi.” va determina pe cineva să renunţe la fumat?

Un cunoscut (nefumător) îmi spunea că merită să cheltuieşti câteva mii de Euro, dacă se lasă măcar 2-3 oameni. Câteva mii de Euro, ca să nu mai fumeze câţiva oameni?! Cred că trebuie să stabilim, mai întâi, ce înseamnă investirea eficientă a banilor publici.