Nu te-ai saturat? Macar asa un pic? Atata efort si…pentru ce? Cred ca ti-ai pus de nenumarate ori aceste intrebari si ai primit raspunsul la ele, dar vei alege sa persisti in prostie, pt ca nu se poate defini aceasta activitate a ta in alt mod. Ai intins de atatea ori mana catre cer si asteptai ajutorul. Acesta a venit, dar nu ai stiut ce sa faci cu el. De atatea ori ti s-a intins mana, ai apucat-o asa cum se prinde inecatul si de un pai, dar cand ai ajuns la mal nu ai stiut ce sa mai faci. Si bineinteles ca ai facut ce era mai prost cu putinta, dar na…fiecare cu putirinta lui. Poate ca ar fi trebuit sa analizezi mai bine fiecare gest, sa filtrezi fiecare cuvant si sa nu te repezi ca un orbete in niste fapte care prevesteau soarta-ti de acum: solitudinea.

Ai incercat de atatea ori sa pui in aplicare tot felul de idei si planuri tampe, dar care la vremea aceea pareau a fi lucruri demne de scrijelit pe perete. Credeai ca o sa-ti pui atat de tare amprenta asupra acelui om incat refuzai sa vezi bubele din propriul cap. Ai nutrit sperante ca vei deveni un centru de interes pt acel om, dar pur si simplu negai intransigent cicatricile ingrozitoare pe care, de fapt, aveai sa le provoci. Ai vrut sa demonstrezi ca poti impune respect si sa arati ca nu plecati intotdeauna de pe pozitii egale, dar ai sfarsit prin a-l darama pe celalalt. Ai facut persoana aceea sa se intrebe daca ai dreptate, i-ai incetosat gandirea, i-ai impanzit ochii, i-ai astupat urechile, i-ai cusut buzele, ai pus-o in lanturile nesigurantei…toate astea ca s-o izolezi de realitate, de lume, de propriile idei. Ai dezbracat persoana aia de identitate si ai incercat sa-i fauresti una noua, dupa chipul si asemanarea ta si a rezistat ca o casa de chibrituri in fata unei furtuni. Cu ce-ai ramas dupa toate astea? Tot cu ce aveai mai sus: solitudine. Si abia acum ai ajuns sa-ti realizezi atrocitatile, sa regreti si sa ceri, in genunchi, clementa. Ce mai poti face acum? Nimic. Starnesti niste amintiri neplacute, primesti mila si nu iertare, dar nu suficienta mila pe cat ai vrea. Parca te-ai multumi si cu mila, numai ca sa ti se innapoieze umbra de fericire care iti lipseste atat de mult. Dar ghici ce? Vei ramane tu, cu demonii tai si va trebui sa traiesti cu ideea ca nu mai ai nicio sansa. Acum, cand intinzi iar mainile, nu le mai intinzi catre cer, le intinzi catre ceea ce trebuia sa cauti cu adevarat: umanul. Incearca sa intelegi ca aici nu o sa mai gasesti nimic uman si s-ar putea chiar sa te sperie opera ta, oricat de mult ai vrea sa crezi ca in realitate este doar un bluf si ca tu poti exploata chiar si ultima urma din ce a fost. Sa-ti fie de bine! pt ca ai luptat pt ceva-ul tau si acum, in sfarsit, poti sa te bucuri de roadele propriei creatii. O! Tu, Dumnezeu diform!

Ai incercat sa arunci lanturi peste corpul din fata ta, dar nu ai reusit sa-i prinzi si sufletul. You can’t break the spirit, it’s just the dreams that you can take. Ai incercat sa intri in “istoria” persoanei din fata ta, prin alterarile tale marete. Ai crezut ca what you do in life echoes in eternity. Bullshit…

“Which way from here
I’m caught up in the pages of my mind
And it’s not so clear
But it seems the hurt is way too much this time
Cause I see a vaine look in your eyes
Tell me, do you see the same, same look in mine
Sandpapper kisses, papercut bliss
Don’t know what this is, but it all leads to this
You’re gonna leave, her
You have deceived, her
Ooh just a girl

Now here I go again
She said I’ll break her heart again
She plays the fool again
She said I’ll break the rules again
Though I disagree
She thinks she knows me more than me
It’s so hard to see
What this voice keeps telling me

Ooh just a girl with featherweight curls
To expose all she knows you play like tease
Just a Girl with featherweight curls
To expose all she knows you play like tease
You’re gonna leave, her
You have decieved, her
Ooh just a girl” (Stephen Marley – “You’re gonna leave”)

It’s yet another one of those moments: night. You only actually realise how fucked up you really are deep down inside when you try to make a God damned list of the positive things you posses and the only thing you can write under that column is “cutting down from 1 and 1/2 packs of cigarettes to just one per day”. If you decide to balance this with the fact that you were able to write so many on the negative side that you needed to flip the paper, then you really have a problem on your hands.

You’ve let go of everything that defined you: the partying, the smoking, the rum, the poison, late nights in bars, hangovers…you name it. What did you keep from your old self? The pain, remorse, regrets, promises, rehab and a bunch of memories more or less blocked out. And what do you do when all of these come out? You break down again, just how you do every fucking time. It’s Pandora’s box for God’s sake! Every little word, gesture, scent triggers a stream of consciousness, a chain reaction which renders you useless, obsolete and apparently with no chance of recovery. But each time you get up, you regain your composure, you shake the dust off and you face the music, again and again. What can you do to change this pathetic manifestation? At least the poison and the booze seemed to have made you numb…you don’t even believe that anymore. You’re advised to let go. But how can you let go? What’s left of you? Cynicism, some form of hate, sarcasm, irony, the ability to fake a smile, a so called reason and again pain, remorse, regrets, memories, promises and the incapacity to put all of those things into words.

You know what you are…you’re just weak. You can’t express sorrow, you can’t say how sorry you are, you can’t express any of your feelings right. But you can quantify them by the goose bumps you get, the coldness that revolves around you when you’re in such a state and the frosty drops of sweat on your forehead, the blurry image and the lack of control in your limbs. You’re lost in a hole where you can’t even imagine how daylight looks like, or any type of light for that matter. You’re told to get up and fight, but you know you’re able to get up only to receive another knock-down. In a way, it’s better you can’t see this. You can only imagine it, but then again do you even want to do that? Or are you too afraid you’ll have the same reaction as mine? Do you think you’ll do the same, act the same? I say you can easily walk in my shoes and nobody would notice the difference. But you’re to afraid to admit it, let alone do it. You’re just to scared to seem human, again. You’re afraid of the pain that might occur, but you’re overlooking what is sure. You’re able to notice my crocked tie, but you fail to see the pole in your eye. I’m sorry I don’t know you anymore, I’m glad you don’t know me.

You’ll just keep avoiding this subject, as much as you can and as much as it’s humanly possible. Sure, you’ll just pretend you’re ok, you’ll try to talk about it, you’ll keep feeling like every single time you try to spill shit out you’re at a fucking psychiatrist that clearly thinks you’re insane, but knows he’s just a step away from your condition. I’m afraid that not even Papa Freud would have an answer for your case, my boy, because the kingdom of heaven was in her hands and you’ve kicked yourself out of your own happy-place. At least Lucifer waited until he got expelled…You, on the other hand, found some sort of redemption, but he might have found something more important, something that you now lack: a peaceful soul.

menthos updated their avatar
Avatar is now wearing Sparkling Diamond Earrings.
Yesterday at 12:56 AM

Luceafarul Romaniei: ba
Luceafarul Romaniei: nimic ba nimic
Luceafarul Romaniei: nu aveti in cap
menthos: ???
Luceafarul Romaniei: Avatar is now wearing Sparkling Diamond Earrings.
Luceafarul Romaniei: diamante vreti voi de la viata?
Luceafarul Romaniei: de asta traiti?
menthos:
menthos:
Luceafarul Romaniei: imi vine sa ma dau cu capul de pereti
Luceafarul Romaniei: minerii se chinuie sub pamant
Luceafarul Romaniei: si voi vreti diamante
Luceafarul Romaniei: si cheltuiti milioane in cluburi de fitze
menthos: hello
Luceafarul Romaniei: Minerii tin tara asta in picioare, iar voi o trantiti
menthos:
menthos is typing…
menthos: lesin
Luceafarul Romaniei: lesini?
Luceafarul Romaniei: nu faceti nimic toata ziua, si lesinati
Luceafarul Romaniei: iar minerii stau tot timpul sub pamant, fara lumina
Luceafarul Romaniei: fara oxigen
Luceafarul Romaniei: ei ce sa mai zica?
Luceafarul Romaniei: In schimb tu nu faci decat sa cheltui bani in malluri toata ziua, si tot tu te vaiti
Luceafarul Romaniei: nimic, ba, nimic…
Luceafarul Romaniei: nu aveti in cap

Ultimele zdrente si ultimii drogati, ultimele gunoaie ale societatii.Incearca sa para ceea ce nu sunt, vor sa fie ceea ce nu vor fi niciodata.Parveniti si curve, drogati si labagii, hoti si marsavi.Din asta se compune crema societatii in care ne cufundam cu totii.Cocalari si pitipoance care nu au ce pune pe masa, care mananca o mancare de cartofi fara carne, dar care isi iau ultimul model de telefon pe care sa asculte manele la maximum.Cocalari si pitipoance cu bani(facuti la produs sau la cules capsuni, ori carat saci cu moloz, ori spalat batrani paralizati de cacat la cur prin spania, italia), care nu stiu cum sa faca sa iasa mai mult in evidenta.

Ratati cu diploma care habar nu au sa ortografieze corect, daramite cu ce se mananca specializarea cumparata.

Cretini cu functii, ale caror singure atuuri sunt banii si puterea, nicidecum competenta.Imbecili care cred ca pot schimba lumea prin simple comentarii, vorbe goale, lipsite de esenta, insipide.

Retardati care cred ca totul li se cuvine, cand ei insusi exista datorita a ceva necuvenit.

Sa va ia dracu pe toti, sper sa muriti grabnic in chinurile cele mai groaznice, si sa ajungeti acolo unde va e locul……..

Gata, hai ca am scuipat destule frustrari, o mai lasam si pe altadata…tau tauuuuuuuu

Am catalogat postarea aceasta atat la funny, cat si la serioase.Paradoxal de adevarat.

Viata unui om..

Se intampla uneori sa simti ca viata nu iti mai apartine…. Ca nu mai e a ta…De ce?

Ma intreb si eu de ce simti ca nu poti face nimic cu ea… de ce gandurile nu le mai pot struni…de ce primavara nu mai este ce a fost..? Gandurile, firicele de memorie nu se mai indreapta incotro se indreptau odata…liniar. Ci au inceput sa alerge prin lumi de necunoscut, in care nu le poti prinde si aduce pe calea cea buna. (…)

 Am uitat sa traim…Am uitat sa ne bucuram de o raza de soare ce apare din spatele unui nor …

Trebuie sa reinvatam sa fim fericiti…! Asta e cea mai importanta concluzie.Sa reinvatam sa ne bucuram de lucruri marunte.

De zambetul vecinului cand ne spune “buna dimineata!”, cand ar putea fi un salut anost si acru…

De un sofer din trafic care ne da prioritate cand nu avem…

De prezenta celor dragi… care … chiar daca au sau nu motive, it spun o vorba buna in fiecare zi…si te fac sa simti iubirea lor.

De intalnirile cu prietenele la o cafea, garnisita cu celebrele discutii specifice fetelor.

De soarele ce apare cu incapatanare in fiecare duminica de la inceputul pana la sfarsitul acestei frumoase toamne.Nu trebuie sa lasam sa treaca nici o zi fara a vedea culoare cerului.

Ploaia poate fi urata si cenusie, dar ce poate fi mai placut decat o plimbare printre picaturi calde de vara? Sau sa bei un ceai aromat acasa, unde-i cald si bine, cand afara ploua?

Fiecare dintre noi, avem mai multi sau mai putin receptori ai fericirii. Cei optimisti, mai multi, bineinteles! J

Trebuie sa lasam acele porti ale sufletului deschise pentru ca lucrurile bune sa gaseasca raspuns in noi.

Imi vin atatea motive de fericire, in gand, incat nu reusesc sa le descriu.

Asta e un semn cred eu, ca receptorii aceia de care vorbeam, exista. J

Si ca incep sa isi faca simtita prezenta…! J

Bai, realizez ca eu nu mai am timp sa scriu. Si totusi, imi fac timp sa trec pe altii si sa comentez. Ba si comentez acolo… comentez frate, nu gluma. Uneori, comentariile mele sunt mai lungi decat posturile lor. Si e asa, funnea. Ma gandesc ca eu as putea foarte usor sa copiez comentariile pe care le las si sa le pun aici. Poate o sa fac asta. Sau poate las doar link.

Deocamdata, iacata ultimul comentariu lasat la Xayide.

7. andra – noiembrie 29, 2009

bai, iti zic, asa eram eu cu cartile anul trecut. acum nu stiu ce dracu’ am, ma chiiiiiinui cu niste carti amarate… si stii ca se mai intampla sa iti pice in mana o carte care TREBUIE (gen, pentru scoala or something) sa o citesti dar e de cacat! adica ea, asa, o fi calumea, blablebliblobla bla bla, da’ tie nu iti capteaza atentia si pace! ba si parca nu se termina frate cartea aia. si citeeesti… si citeeeesti… ba si nu se mai teeeermina… si ramai asa, cu un gust nasol dupa o carte d-asta de ti se ia o vreme.

aa da, si! era sa uit – si eu am citit Elevul Dima, si mi s-a parut sincer superba [bine, bine! recunoosc, la un moment dat incepuse sa ma plictiseasca pentru ca punea PREA MULT accent pe expeditia pizdii ma-sii, da' a trecut repede )]. cu toate ca eu speram din tot sufletul sa fie finalul ala dramatic, ei doi se sinucid intr-un cadru care sa se potriveasca bine (camera veche si saracacioasa de hotel nu e rea, da’ au fost acolo niste chichite care au facut rahatul praf), si sa moara amandoooi, in acelasi tiiiiimp, asa cum planificaseraaaa, si sa fie frumooos si dramatiiiiiic (mie imi plac finalurile dramatice in care personajul principal se sinucide, dupa cum observi. unii oameni zic – “ce sadic.”; mie imi plac, asta e, duceti-va naibii!). si in fine, nu se intampla asa, si e trist. si e un final naspa. si mie nu imi place. de fapt, nu mai stiu exact cum e finalul, da’ stiu ca eu am fost dezamagita rau ca nu a iesit cum vroiam eu (si cum planuisera si ei, de fapt).

oo, si asta e faza in care eu imi dau seama ca tu probabil nu ai terminat cartea si cand citesti acest comentariu o sa zici probabil “NU! fuck! ce proasta, uite-o si p-asta, s-a gasit ea sa vorbeasca! nuuuuu!” si inchizi repede calculatorul si iei cartea in brate.

sper totusi sa nu fie asa. da’ iti zic, m-a frustrat teribil ca nu iesit finalul dramatic cum trebuia.

da’ chiar si asa, e buna cartea. mie mi-a placut.

“I love you, why can’t love be enough?
you must hate me for what I’ve done to our love
what have I done to our love?
what have I done?
even though I smile so
my tears drop inside in a black hole
not even fears fill this void
how long does a tear take
from my eye to the ground
if not our lifetime
gotta turn myself upside down
and make it uncried (make it undone)
I gotta make it uncried (make it undone)

where are we heading? your left is my right
we’re in a dead end, hopin’ that I see the light
I broke the purest heart like a virgin skin
so innocent and free from sin
gotta turn myself in (make it undone)
I gotta turn myself in (make it undone)

I gotta turn myself in yeah
and there ain’t got no place to run
I gotta turn myself in yeah
and there ain’t got nowhere to run to…” (Patrice – “Uncried”)

Stai in barul asta infect de cateva ore bune. Deja stii povestea de viata a barmanului: si-a ucis prima nevasta pt ca a prins-o inselandu-l cu vecinul de la 3, a primit 20 de ani de puscarie pt asta, s-a recasatorit, iar cea de-a doua nevasta l-a parasit, lasandu-l cu 3 copii cu varste cuprinse intre 5 si 9 ani. Si credeai ca tu ai o viata de rahat…Scrumiera din fata ta, plina ochi cu mucururi de tigara, sta marturie plictiselii acumulate in urma ascultarii povestilor individului si a cantitatii industriale de whiskey pe care ai ingerat-o de cand te-ai asezat pe acel scaun de la tejghea.

Ca sa nu ramana balanta inclinata intr-o singura directie, ti-ai varsat si tu sufletul, iar barmanul te-a ascultat cu o atentie cu care nu erai obisnuit pana atunci, iar, de la un anumit punct, incepuse si el sa-si toarne cate un pahar de whiskey, de fiecare data cand mai cereai cate unul pt tine. V-ati tot facut cinste reciproc timp de vreo doua ore si ajunseserati la concluzia ca sunteti veri de gradul 4, dupa bunica din partea mamei, la tine, si dupa matusa unchiului tatalui, la el. Ce mica e lumea, nu-i asa? Povestile tale nu se comparau, totusi, nici pe departe cu ale lui. Cine ar putea avea o experienta mai grozava decat 17 ani, 8 luni si 29 de zile in inchisoare? Si cine dracului mai e in stare sa descrie cu atata lux de amanunte cele 6 tipuri de paraziti intestinali ai fiicei celei mici? Sau voracitatea cu care poti sa-ti mutilezi nevasta cu ajutorul suportului de lumanari, stiind ca in doar 3 minute avea sa ajunga echipajul politiei chemat chiar de tine? Dar oricum…este un adevar recunoscut universal si acceptat de toti faptul ca problemele tale vor parea intotdeauna mai grave, mai presante si mai sinuoase decat ale oricui altcuiva.

Daca stai bine sa te gandesti, te cam scarbea barmanul, dar era baiat de treaba si oricum erai mult prea beat ca sa articulezi cele mai simple dintre propozitii si sa-i explici pestilenta pe care ti-o provoaca. Cu atat mai putin ar fi fost posibila ridicarea ta de pe scaun si parasirea incintei. Mai bine dormi cu capul pe bar, decat prin cine stie ce sant, sau in fata propriei usi pt ca ti-a lipsit acea ultima scanteie necesara deschiderii apartamentului. In timp ce orele se faceau tot mai mici si “maine” devenea din ce in ce mai “azi”, se deschide usa barului si toata lumea amuteste. Barmanul isi ridica privirea din paharul pe care tocmai il lustruia, discul tonomatului sare si se mai aud doar cateva soapte…exact ca in filme. Tu nu poti sa-ti ridici fruntea din gura sticlei de Jack care te sprijina cu atata stoicism, pana cand noul tau prieten nu iti aplica o lopata de palma peste ceafa si te dezmeticesti brusc, invartindu-te incet in jurul axei scaunului. In usa statea chiar ea…

Era mai frumoasa ca niciodata. Purta o fusta neagra, un palton rosu cu un decolteu generos, o esarfa lunga, alba, o palarie neagra cu o funda alba si ochelari de soare. Era exact momentul acela al unei zile cand este atat prea devreme cat si prea tarziu pt acestia. Dar ce mai conta? Oricum nu i-ai fi putut reprosa nimic. Esarfa ii flutura usor, cu incetinitorul parca, exact ca in reclamele de la fixativ, in curentul provocat de deschiderea usii. Se apropie unduitor de tejgheaua pe care iti sprijineai in continuare jumatate din corp, privirile libidinoase fiind tintuite asupra fundului ei ca scamele de arici, dar ei nu-i pasa. Stia ca nu are ce face, ca era perfecta. (De fapt…nu era perfecta. Tocmai, era imperfecta si asta ii permitea sa fie frumoasa pt ca in asta zace frumusetea…in imperfectiune. Altfel am ramane cu o perfectiune monotona care ne-ar plictisi viata. Multumesc lui D-zeu ca exista micile defecte!) Se aseaza exact pe scaunul de langa tine si pe buzele tuturor zac urmatoarele intrebari: “Cine e tipa? Ce cauta intr-un loc ca asta? Care ii e povestea? Cum de s-a asezat tocmai langa un tip ca ala?” Ai putea da raspunsuri tuturor intrebarilor din acel bar daca ar avea cineva curajul sa rosteasca macar una. In continuare se pastra tacerea…

Dupa cateva clipe de tacere asurzitoare ea spune cu cea mai senzuala dintre vocile pe care le-ai auzit: “Un whiskey dublu…sec.” In secunda urmatoare va intoarceti unul spre celalalt, concomitent. Ea iti cere o tigara, ii oferi pachetul si i-o si aprinzi, ca doar asa se face. Fuma din tigara aia cu atata pofta incat facea tutunul din ea sa paraie cu fiecare fum. Te gandeai ce sa-i spui, dupa atata timp. Incercai sa-ti alegi cuvintele atat de bine, stiind ca esti “on thin ice”. Si timpul parea ca trece atat de greu, iar singurul tau reper ramanea tigara aceea, din care ramanea tot mai putin, cu fiecare respiratie a ta. In sfarsit ii vine si bautura. Lasa tigara in scrumiera, nestinsa, da paharul peste cap, se ridica, arunca niste bani pe tejghea, iti zice un “Adio!” sec si iese din bar, furtunos, in comparatie cu intrarea pe care si-o facuse. Tu ai ramas acolo, privind la tigara care inca ardea. Vedeai urmele acelea familiare de ruj rosu intens, pe filtrul zdrobit de stransoarea buzelor ei si nu erai in stare sa-ti explici de ce nu ai putut sa-i spui nimic.

Pe langa intrebarile ramase pe buzele tuturor de cand a intrat s-a adaugat si intrebarea:  ”Unde se duce acum?”. De data asta tu spui stins: “Departe. Acasa.” Mirati de capacitatea ta de a le citi gandurile, vor intreba de data asta cu voce tare: “Dar ce inseamna departe? Sau acasa?”.  Te vezi incapabil sa dai un raspuns pt ca stii ca te-ai contrazice singur. Fiecare are definitii proprii pt “departe” si “acasa”, iar puse in acelasi context ar insemna pt cei mai multi ca “tipa sta la mare distanta de bar”. Pt tine “departe” inseamna “nu langa tine”, iar tu numesti “acasa” ca fiind “locul acela unde cineva se gandeste la tine si catre care vei gasi intotdeauna drumul”. Dar nu vei reusi sa convingi pe nimeni, niciodata de chestia asta. Nici pe ea, nici pe restul. Vei ramane tu si cu definitiile tale. Ea va continua sa ramana un mister pt ceilalti, deoarece nimeni nu le-a putut oferi raspunsuri la intrebari, dar nu si pt tine. Si ce? Nu te incalzeste cu nimic asta. Tu o cunosti foarte bine…sau nu foarte bine, dar bine…nici macar bine, dar oricum stii mai multe despre ea decat restul. O enigma va ramane totusi in jurul ei si in ceea ce te priveste: Cum vei reusi s-o convingi ca definitia ta pt “acasa” este cea mai buna?

Am adesea discutii cu diverse persoane despre felul in care arata si functioneaza tara noastra. Si pentru ca tot se apropie ziua nationala, m-am gandit sa scriu si un post despre ce-a mai rostita fraza din tara noastra din ultimii ani…

Multi spun ca Romania e o tara de cacat. Dintre acestia, numarul celor care stiu de ce Romania e o tara de cacat e discutabil. Sunt destui care o spun sa se afle in treaba.

In fine, mai exista si cealalta categorie, cei care spun ca romanii de cacat sunt cei care spun ca tara lor e de cacat. Bun. Eu fac parte din prima categorie si spun ca tara mea e de cacat pentru ca:

• Nu avem o clasa politica eficienta. Actuala clasa politica e formata din fosti securisti, analfabeti, motociclisti, marinari si prostanaci. Cei care au cat de cat o idee despre cum ar trebui luate deciziile in aceasta tara, nu sunt si nu vor fi niciodata mediatizati(nu in viitorul apropiat). Vrei sa faci treaba? Stai sa fure astialalti mai intai.
• Nu avem drumuri calumea si autostrazi. Toate tarile din UE au autostrazi calumea. Noi avem 2 si sunt vai de curu lor. Sunt peticite non-stop si prost administrate. Despre drumuri nu mai zic nimic. In Slovenia, undeva intr-un colt uitat de tara, drumurile erau de 10 ori mai bune decat autostrazile noastre.
• Invatamantul este o bataie de joc si o victima a promisiunilor electorale. Fiecare om care vrea sa ajunga la putere spune ca va face reforma in invatamant, ca va mari salariile profesorilor s.a.m.d. In schimb, pe generatiile care vin se tot fac experimente(vezi Tezele cu subiect unic, Testele europene ale pulii etc.). Cea mai buna solutie ramane tot acel examen de capacitate, dar nimeni nu vrea sa il aduca inapoi. Ar insemna recunoasterea faptului ca ministrii educatiei si cercetarii de pana acum sunt incompetenti. Dar stim deja asta.
• Apelam la istorie de fiecare data cand in ziarele straine apar stiri “de rau” despre Romania. “Un tigan roman a violat o italianca”->Romanii vor sari cu gura ca Stefan cel Mare i-a batut pe turci la Vaslui. Era tare greu cand turcii au dat de o tara cu recolte incendiate, cu fantani otravite si s-au oprit pe ceata intr-o mlastina dintre 2 dealuri sa-si traga sufletul, timp in care ceva moldoveni inarmati cu sape si lopeti le-au sarit in cap. Nu vreau sa spun acum ca oamenii mari din istoria Romaniei nu au fost chiar atat de mari, dar se exagereaza cumplit. Stefan cel Mare a fost el mare, dar nici el nu poate(mort cum e, saracu’) sa ne scape de ciori si de numele prost al Romaniei format in ultimii ani.
• Importam mai mult decat exportam. Citisem pe undeva ca am ajuns sa importam pana si palnii din Germania si chibrituri si scobitori din Rusia. Ce mama dracu’, nici atata lucru nu mai suntem in stare sa facem?

Cam atat pe moment. Cand imi mai vin idei completez… eventual de 1 decembrie.

nu mai iubesc pe nimeni.

sub cerul tuturor, batrani si tineri,

in bratele carui gand sa te mai ascunzi

cand plang atatia ochi flamanzi

odata cu tine?

nu mai iubesc pe nimeni

cand totu-i trecator

si pana si sperantele mor

lasand in urma un dor

ce nu-mi va mai apartine.

nu mai iubesc pe nimeni

caci iubirea s-a nascut din pacat si durere

crescuta-n lacrimi si stinsa prin ele

da nastere atator ganduri rele.

nu mai iubesc pe nimeni

intr-o lume distorsionata de temeri

si oameni ce nasc doar purcederi

din viata altor oameni care i-au iubit.

nu mai iubesc nimic.

Singurul tău rol bun de jucat e cel de vibrator. Cît timp te poţi afla la îndemîna celorlalţi, cu bateriile mereu încărcate şi în deplinătatea facultăţilor funcţionale, pregătit mecanic în a-i satisface, fără ca ei să nu trebuiască să depună vreun efort, eşti perfect util. Eşti dorit, apreciat şi poate chiar îndrăgit pentru rolul tău de obiect folositor. De vreodată ţi se termină bateriile, îţi pierzi rapid locul din sertarul de lîngă noptiera celui care te utilizează  în momente de criză. Acela căruia i-ai fost prea aproape  în clipele de plictis, de disperare, de nevoie stringentă, nu se va obosi nici măcar să îţi schimbe sau să îţi încarce acumulatorii cînd, apăsînd pe buton la un moment dat, nu va mai primi stimulul dorit. Te va arunca plin de furie în cel mai obscur colţ al camerei sale şi te va uita printre alte lucruri nefolositoare. După debarasarea spontană, stăpînul tău de drept te va înlocui mai rapid decît te-ai fi aşteptat, fără a-ţi păstra măcar amintirea sau recunoştinţa vreunei clipe în care l-ai făcut să exulte. Atunci îţi vei da seama că să fii şi să însemni nimic nu rezidă în a fi folosit drept obiect, ci în a nu fi folosit deloc.

Nimicnicia este de fapt starea în care eşti declarat inutil. Starea în care potenţialul tău de-a funcţiona se iroseşte prin fixarea ruginii între elementele mecanismului de-a fi. Cînd din obiectul preferat devii obiectul stricat pe care nimeni nu are dispoziţia să-l repare. Nimicnicia este starea obiectului de serie, care nu va fi niciodată unicat, niciodată special, niciodată de neînlocuit.

Ca om, eşti un nimeni atunci cînd în starea ta de rău de la un moment dat eşti abandonat de cei la îndemîna cărora te-ai aflat întotdeauna. Eşti un nimic cînd nimeni nu e dispus să te mai facă să vibrezi pentru el.

nimic  si n-am nimic de spus despre pentru ca nu-mi trece nimic prin cap, si n-am chef sa caut nimic , ca sa scriu nimicuri despre nimic.

PS: nimic.

Eram la Simona si vorbeam despre filme, si ne povestea ea de un film cu un tip si a pomenit de numarul destinului. Eu cu Carmen ramanem what the F? Si ea nea aratat cum se calculeaza numarul destinului.

So, uite asa se calculeaza.

Ex:

12.02.1993

12= 1+2=3

02= 2

1993= 1+9+9+3 = 10+12= 22= 2+2= 4

Aduanm data+luna+anul

3+2+4 = 5+4 =9

Deci , numarul meu al destinului est 9.

Ca sa vezi ce inseamna, intri pe google si scrii “numarul destinului”.

De acolo te descurci ca doar esti mare. =p

Spune-mi ca NU existi!

”Fericiti cei saraci cu duhul.”

Sa nu posezi nimic, sa nu stii nimic, sa fii nimeni.

Fericire.

M-am hotarat sa mai ‘actualizez’ informatiile de pe-aici. Din pacate, de cate ori ma simt cum ca as mai avea ceva de spus, pentru mine sau altii, nu ma gasesc in preajma calculatorului, asa ca e un pic fortata situatia de fata. In general am probleme cu introducerea, si pe masura ce scriu, imi mai vin idei. Acum, de exemplu, mi-am adus aminte ca am citit de curand niste scurte.. mesaje de jurnal, ca sa zic asa. Nu am/ avut jurnal, doar ca mai scriam una alta, mici insemnari, ca-ntr-un astfel de blog, cu scopul de a reciti ulterior. M-am amuzat . Fusesera scrise in urma cu 6, 7.. poate chiar 8 ani. Am observat ca nu mi-am schimbat modul de gandire prea mult, atat doar ca, parca, nu mai sunt chiar asa de.. idiot. Nu am de gand sa scriu aici ce am scris acolo deja, asa ca.. mai departe.

Am votat. Cu Basescu. Ma tot gandesc daca are vreun rost/efect. Nu am simtit niciodata ca am un cuvant de spus in ceea ce priveste ce se intampla in jurul meu, in tara, asa ca.. in fine.

Am revizitat cu ocazia respectiva Regia. Nu s-a schimbat prea mult. Nici nu ma asteptam la schimbari. Era un ditamai afisu de la PSD promovandu-l pe Geoana. Vanghelie arata in respectiva poza ca un retardat. Nu inteleg daca a fost gandita asa sau pur si simplu li se rupe.

Am votat, de asemenea, cu reducerea numarului de parlamentari. Un coleg imi spunea ca nu am gandit asa de bine. Daca am scurtat macaroana, cei tineri nu mai au sanse sa se afirme din cauza vechiturilor bine infipte in scaunele lor de deputati/senatori. Poate are dreptate, dar odata si-odata tot mor, da-i in..

Recitesc o carte, in drumu’ catre serviciu si inapoi, Ghidul autostopistului galactic. Inca nu sunt convins de 42.

1. Rareori incerci sa faci ceva la care stii ca nu te pricepi.
2. Motto-ul tau: Informatia inseamna Putere.
3. Atat de independent.
4. Imprevizibil total.
5. Fascinat de tot ce il inconjoara.
6. Dornic sa salveze lumea.
7. Nu ii pasa ceea ce cred ceilalti.
8. Pastreaza optiunile deschise.
9. Un nonconformist notoriu.
10. Individualist in alegerile pe care le faci.
11. Iti plac delicatesele neobisnuite.
12. Open mind: Lumea necunoscutului trebuie intotdeauna respectata.

Hi hi hi

  …

o alta saptamana din viata mea si-a trait firescul,astazi fiind doar scrum amagitor cu tenta de amintire si aroma de intrebare.mi-era dor sa imi scriu,sa ma alint prin cuvinte,asa cum mi-e dor sa-I vorbesc,fara a-mi condamna fiinta sa-I ceara certitudini.A fost un timp greu,cu noaptea in suflet si tortura bolii de care nici macar nu sufar,dar care m-a ingrozit.Gandul ca as putea sa nu mai fiu,m-a tulburat.Mi-era greu s-aleg intre a mai negocia cu Nevazutul inca o clementa sau sa urmez resemnat,scenariul tragicomediei in care m-am trezit.ai invatat in sfarsit ca esti ca vremea.te-ai nascut toamna si tragi a ploaie,dar sufletul tau mai implora o raza mai blanda decat un strop de furtuna.Nimicul te macina,asa cum dorinta de tot iti umple cu venin tamplele.ce rost mai au semnele de punctuatie?semnul intrebarii pare un blestem,iar linia de dialog parca nici n-ar exista.Doamne,esti acolo?E de neinteles pentru mine cum tratamentul asta imi poate provoca atata durere,tintind vindecarea.Doamne,eu tare as vrea sa fii!si-am incercat sa plang,dar am ochii inecati in albastru.si-am incercat sa strig,dar somnul lor era prea dulce.Doamne,mi-ai auzit tacerea?ti-am scos Cuvantul la plimbare, incercand sa ma imprietenesc cu el.A tacut,nefiind intrebat.m-ascund printre ruinele cu miros de cadavru.Pandesc ingerii care si-au dat intalnire cu Tine. Doamne,Tu chiar vei fi acolo?

                                                                              …

¤Noaptea, dupa cum toti stim, animalutele de plus prind viata si o traiesc poate mai intens ca noi. La miezul noptii un intreg carnaval incepe, ca sa se sfarseasca si animalutele sa adoarma din nou, pe parcursul zile. Nimeni nu stie ce se intampla atunci insa un lucru e cert: ELE gandesc.

Oare ce gandesc? Poate nimeni nu stie insa, dupa cum cred si eu, ele duc o viata. Poate una mai palpitanta ca a noastra. Eu una ii adooor.

M-am uitat zilele trecute peste jurnalul unuia dintre ursuleti. Pe prima pagina scria: “Jurnalul unui… unui nimeni pentru oameni!”.

Am dat pagina si am vazut desenate cateva dintre desenele pe care le-am facut eu, pe o agenda oarecare, la plictiseala…

Am mai dat o pagina si scria mare, cu rosu, un titlu: “Prima zi din viata ei.”. La inceput am crezut ca este indragostit dar pe urma am descoperit ca este vorba de mine… Straniu! Acolo erau scrise cateva cuvinte despre mine! Gandindu-ma mai bine, era vorba despre prima zis, cand l-am primit.

Am mai dat o pagina si am vazut alte desene. Nu am stiut ce sunt asa ca am trecut mai departe. Cateva pagini erau rupte. Urmatorul titlu era:”A trecut un an si totusi…”.

Nu am bagat de seama ce scria acolo si am rasfoit cateva pagini, pana am ajuns la una uda. Ciudat!!! Era UDA!!! “Cum poate fii o pagina dintr-un caiet vechi, uda??? Oricum, am citit ce scria acolo si era o poveste trista de dragoste. Avea un sfarsit tragic, plin de lacrimi si suspans. La un moment dat am bagat de seama ca era prima mea dragoste!

Am mai sarit cateva pagini, si, din greseala, am rupat una dintre aceste mirobolande pagini. Am incercat din greu sa o lipesc la loc, si fara sa vreau, am gasit o poza. Era o poza pe care eu o rupsesem cu mult timp in urma.

Am inchis Jurnalul. L-am pus la loc. Am stat si m-am gandit la acel Jurnal. Au trecut nopti in care stateam si ma gandeam la asta. Mi-am dat seama ca Intreaga mea viata era scrisa intr-un caiet. Un caiet cu rasete, bucurii, pagini udate de lacrimi, prietenii, promisiuni si multe altele. Intreaga mea viata era “prizoniera” in gandul unui urs de plus! ce ciudat!!!

Am meditata din nou asupra acestui lucru si mi-am dat seama ca toata copilaria mea, pe care, dupa mine, am trait-o la maxim(si inca nu s-a sfarsit), era cuprinsa in interiorul acelui caiet. Rasete, bucurii, emotii, dragoste, iar bucurii, tristeti si dezamagiri, prieteni, legaminte, prostii, ganduri, fapte neterminate, barfe, note, note si iar note, ingrijorari si tot ce cuprinde o viata de copil, respectiv adolescent. NU VREAU SA SE TERMINE!!!

Ochii sai negrii imi citesc gandurile si el si “prietenii” mei de plus imi sunt cei mai buni prieteni. Imi stiu viata mai bine decat eu insumi. II ADOR!!!¤

2 decembrie

Nu s-a intamplat nimic nou. Have hope??? WHy bloody shit???
Gandurile mele nu cruta realitatea; o sugruma si ii culpabilizeaza agonia. inainte de a apuca-o de coaiele malaiete si a o arunca pe fereastra larg deschisa, inspre cimitir.
Andreea: ne intelegem perfect, suntem doua fiinte identice, dar… no flame. Why do I feel like I’m going down a step in this relationship in order to grab her by the hand? She’s sexually anxious, and very beautiful; dar nu stiu exact ce ma opreste. Imi place atingerea mainilor ei cand mergem impreuna pe strada. Poate cu nimicuri d-astea ma pacalesc si ma indragostesc. Allright, maybe not.
Possible solutions:
a) I could fall in love with her (likely, with some effort and serioussness from both of us);
b) Dump her (and end up with nothing);
c) Under construction (i.e. no ideas).
Corbu e in pana serioasa cu Monica. Lasand orgoliul la o parte (si faptul ca ea, nu stiu de ce, tot tine la mine) le urez tot ce e mai bine. O sa incerc eu niste metode personale Andrei ca sa ii pun din nou impreuna. Deocamdata i-am recomandat Corbului sa-si faca un jurnal ca mine, ca sa-si curete gandurile. Nu cred sa-l ajute, el nu e genul.
Trebuie sa vorbesc cu Iulia in week-end. Si sa-i dau prima strofa de la Unforgiven II…