Nuduri agăţate în umeraşe, aruncate pe jos, vorbesc între ele despre pereţii cojiţi ai casei. Sorb băuturi venite din tavan. Cineva le-a uitat parcurse de oamenii din afara ferestrelor. Toţi văd dar nu vor să intre, de teamă să nu plece cu nudul. E o teamă mută ce îi atrage înspre râsul dement de dincolo. Vor îmbrăţişări, dar le e frică sa intre. Ridicol.

Se îndeamnă. Se răsucesc. Vizitează bicicletele şi culorile le spun că nu e sigur să intre în vizuină.  Işi pierd minţile.

Casa, abstractizarea maturităţii depline a reflexiei umanoide, nu îşi îngăduie schimbările naturale din universul teoretic al minciunii.

Rudimentar, plânsul ultim omoară excepţia.

It’s Always Sunny In Philadelphia

Distributia:

Gen: Comedie

despre …

Un umor de calitate, consistent, nu tras de par ca in alte seriale, cu patru personaje carismatice si inteligente  care incearca sa tina un bar in Philadelphia prin orice mijloace.

In vârstă de 64 de ani Danny DeVito, a părut foarte încântat de ideea scenariştilor de a apărea complet gol. După filmarea scenei, actorul a declarat: “Le-am spus de la bun început că nu am limite. Dacă facem un show care are acest gen de nebunie, atunci vreau să trec peste toate limitele”. Amuzat, acesta a povestit momentul în care a rămas fără haine: “Stăteau toţi acolo, aşa cum nu i-am mai văzut niciodată şi eu umblam ca şi cum aş fi fost un porc uns cu grăsime. Prima dublă a fost puţin ciudată”.

Its.Always.Sunny.In.Philadelphia-A.Very.Sunny.Christmas.2009-TA.torrent Download

Size: 430.88 MB

It’s Always Sunny in Philadelphia – Seasons 1-4 Download

Size: 7.64 GiB (8198190440 Bytes)

Recomandari :

Jugaru Shukaru a plonjat cu masina în râul Dâmboviţa

Enrique Iglesias – Sad Eyes – Clipul in care Enrique se mastureaza ( video )

Monica Columbeanu: De astăzi mă comport ca o jigodie!

Pictorul privi cu desfătare la forma grațioasă și delicată, luminoasă, de parcă înlăuntrul ei ardea flacăra vieții iluminând carnea palidă ca o perlă. O umbră abia perceptibilă învăluia misterul feminității ei; lumina îi lăsa un punct luminos pe genunchii fin rotunjiți și, din nou, umbra se întindea în jos către piciorușele cu degetele lor delicate, trandafirii, ca de copil.

Femeia era mică, grațioasă și rafinată; o Venus spaniolă a cărei siluetă suplă, bine proporționată, era doar puțin împlinită, abia cât să dea o rotunjime formelor. Ochii ei de chihlimbar care străluceau cu viclenie aveau o privire tulburătoare; gura purta în colțurile ei grațioase atingerea trecătoare a unui zâmbet etern, pe obrajii, coatele și picioarele ei, tonul trandafiriu avea transparența și strălucirea umedă a celor scoici care își deschid culorile misterioase în adâncurile tăinuite ale mărilor.

—  Maja lui Goya. Maja Desnuda!

Fragment din romanul „Maja Desnuda” al lui Vicente Blasco Ibáñez

Ce cereti aia va dau si cum am observat ca va plac nudurile am mai cules cateva pentru voi

Femei frumoase, goale, blonde si apetisante

Material preluat de pe blogul meu foto.

Din principiu, nu m-am gândit că voi deschide vreo secţiune ce are legătură cu trupul uman gol. Ideea este că şi în acest domeniu de nud, poţi scoate în evidenţă trăsături fizice umane pe care le poţi admira în chip frumos. Fotografia de mai jos este un nud al unui manechin aflat în schimbare de hăinuţe într-un magazin din superba Veneţie. Imaginea are o uşoară tentă erotică, prin faptul că … burlanul de la casă alunecă pe manechin prin mijloc, uşor pe de-a lungul coloanei vertebrale în jos.

Ceea vedem în jurul nostru pot da naştere la multe interpretări mai mult subiective decât obiective … mie această imagine îmi sugerează următorul gând: în spatele a ceea ce vedem zidit în această lume stau mâinile noastre şi gândirea noastră; acestea împreună cu restul corpului şi al sufletului au fost zidite demult de Cel ce este dinainte de veşnicie: Tatăl creator, stăpânul Cerului şi al Pământului, al celor văzute şi nevăzute.

Gindeste-te bine, cu calm si nu citi imediat solutia!!

Acest exercitiu a fost creat de un profesor de matematica de la Universitatea din Barcelona care apoi a cerut elevilor sai sa o
rezolve.

Problema:
Mama are cu 21 ani mai mult decit copilul sau si peste 6 ani copilul va fi de 5 ori mai tinar decit mama.
Intrebare:
UNDE e TATAL?
Aceasta problema se poate rezolva matematic; nu e atit de
dificila cum pare.

Solutia mai jos !

SOLUTIE:

Copilul are azi X ani si mama Y ani, stim ca mama are cu
21 de ani mai mult decit copilul.
Deci:
X + 21 = Y
Stim ca peste 6 ani copilul va fi de 5 ori mai tinar decit mama.
Deci putem scrie urmatoarea ecuatie:
5 (X + 6) = Y + 6
Inlocuind Y cu valoarea din prima ecuatie, rezulta:
5 (X + 6) = X + 21 + 6
5X + 30 = X + 27
5X – X = 27 – 30
4X = -3
X = -3/4
Copilul are azi -3/4 dintr-un an deci are -9 luni.
Din punct de vedere matematic putem confirma si dovedi ca in
acest moment mama concepe copilul.

Rezultatul:
TATAL este PESTE MAMA.

_____________________________________________________

Banc apropo de analistii, criticii literari si de arta de iti spun dupa o prostie conceputa la betie de vreun artist o intreaga filosofie legata de viata si moarte…

While this neutral shade has been in the spotlight before, it’s not until the re-introduction of flashy shades has this trend become increasingly popular. Nude will not only go with any color you choose in the rainbow, but it will also aid in a woman’s attempt to elongate the legs. Of course Louboutins are worn by majority of the celebrity world… who can miss that trademark red sole. But, let’s get realistic here, not all of us can afford a pair of $700 shoes. I’m sure you agree that money can be spent on other things, more important things… like 7 pairs of Nine West shoes! Nude, beige, taupe… colour can be so subjective. My tip is to find a shade that is closer to your skin tone or darker. This will give that illusion of legs that will go on and on and on and on!

Ora patru şi jumătate, după-amiaza…teoretic, era după-amiază. Însă nimic nu dădea de înţeles că nu cu mult timp în urmă a fost ora mesei. Cerul nu avea nori, căci un nor cenuşiu era el tot; iar, dacă încercai să îl analizezi mai mult, imediat te plesnea cu o picătură. Stropii de ploaie nu erau mulţi, dar avertizau pe cei atenţi de o năvălire ulterioară mult mai numeroasă. Deocamdată, la fiecare strop care atingea pământul, mai adăugăm trei frunze galben-roşiatice care-l acopereau ca pe o ruşine. Fiecare strop era încarcerat, imediat ce se rostogolea, de către o mână de frunze ameţite. Vântul era mândru în acea după-amiază de toamnă. Făcea el ce făcea şi sufla în lumânările din fiecare copac. Până la urmă, avea şi el dreptate. Simţea că este ziua lui.  Şi mulţi au fost de acord. Aerul era gras şi supărat. Trebuia să îi suporte pe toţi şi toate, dar cel mai mult îl enervau particulele de colb care credeau că el e vreun fel de derdeluş. Strigau toate frenetice şi îi produceau aceeaşi ură ca şi un lac plin de ţânţari, în mijlocul verii. Dar ce să-i faci, trece el şi peste asta! A avut şi boli mai grave. Cu vântul nu te pui. Unde te trimite, acolo te duci. De ziua vântului, aerul trebuie să suporte milioanele de purici gri. Aerul era bolnav.

Senzorul de lumină al maşinii s-a autosesiză şi aprinse farurile. Tudor intră pe o alee lăturalnică pentru a evita bulucul de la următorul semafor. Merse 500 de metri şi apoi făcu stânga. Alţi 300 de metri şi dreapta. 800 de metri înainte, frână bruscă – doi copii alergau naivi şi inocenţi din calea ploii, alţi două sute de metri înainte, stânga, dreapta şi iată aleea cu blocul în care locuia. Încet, se strecură printre cele două şiruri de maşini. Auzi un pocnet şi observă cu coada ochiului că atinse oglinda cuiva. Opri şi dădu un pic înapoi. Văzu că nu făcuse nicio pagubă. Îşi continuă drumul alene,  impasibil. Nu peste mult timp, ajunse în dreptul locului său de parcare. Acesta, după cum se aştepta, era ocupat. Cunoştea maşina care îl reţinea pentru moment. Era a unui prieten dintre ai săi: Marcel. Aşa că nu opri. Trecu şi pe lângă maşina nevestei sale – un Sedan roşu. Parcă la câţiva zeci de metri mai în faţă – unde se aflau locurile de parcare fără plată. Opri motorul.  Coborî şi i se confirmă faptul că nicio lumină nu era aprinsă la el în apartament. Zâmbi şi urcă din nou în maşină. Roti puţin cheile în contact şi deschise geamul. Apoi se scotoci prin buzunarul sacoului negru. Scoase un pachet neînceput de ţigări, îl desfăcu şi apoi îl adulmecă preţ de câteva momente bune. Se îndreaptă în scaun şi repoziţionă oglinda pentru a se putea vedea mai bine. Îşi aruncă o privire, ochi-în-ochi. Scoase o ţigară şi o aprinse. De nouă ani nu mai fumase. Din ziua în care aflase că va fi tată.

Trase un fum în el şi expiră, cu un sentiment de bucurie în suflet. În timp ce fumă, se fixă din nou în oglindă şi spuse: La 23 de ani era mai simplu! Aveai mai multe vicii, dar şi mai mulţi prieteni…lăsă ochii în jos şi continuă: adevăraţi…

Dintr-o dată îşi aminti! Pe scaunul din dreapta stătea aruncat diplomatul său. Aruncă ţigara pe geam. Apoi deschise diplomatul. Luă pistolul şi îl puse între scaun şi frâna de mână. Scoase un teanc de acte şi caută un pix. După ce îl găsi, începu să semneze documentele: Demisie – Domnule Director al…luă foaia, o mototoli şi o aruncă în torpedou. Caută telefonul, iar după ce îl găsi, tastă numărul şefului său:

- Bună, Andrei! Vroiam să îţi spun că astăzi nu am fost bolnav şi, prin urmare, am minţit când am spus asta drept scuză pentru lipsa mea de azi. De fapt, adevărul este că urăsc banca, urăsc ipocrizia şi te urăsc şi pe tine. Dar, dacă o ţii tot aşa, eu sunt sigur că vei ajunge undeva în conducerea regională – oricum, vei fi mare. Numai nu uita: pupă în fund tot ce prinzi! Da…cam asta e…A, şi altceva, nici mâine nu vin!

Închise telefonul fără a-l lăsa pe interlocutor să reacţioneze.

Chicoti puţin, apoi redeveni serios. Verifică atent fiecare foaie din teancul de hârţoage – conturi bancare, rate la maşină, rate la casă, condiţii, clauze etc. Ultima foaie era scrisă chiar de el. Începea cu Dragă Gabriel…imediat luă toate foile şi le puse la loc în diplomat. Închise diplomatul şi formă un număr de telefon.

- Bună, mamă, unde eşti? Aţi ajuns la cofetărie? Păi de ce nu mi-ai spus, că veneam mai repede! Da…Bine…Hai că…Nu, nu, staţi acolo că vin eu…Da, sigur…Hai pa…

Închise telefonul. Roti, din nou, cheia în contact şi închise geamul. Scoase cheile, ieşi din maşină. Porni alarma şi îşi bagă cheile în buzunarul drept al sacoului. Pentru că îi era frig, îşi trase gulerul peste gâtul dezgolit. Înaintă încet prin bălţile care ameninţau a se face şi mai mari. În cinci minute ajunse la cofetăria cu pricina. Se opri în faţa uşii de la intrare şi, deşi ploua destul de bine, nu intră imediat.

Undeva, în colţul cofetăriei, stăteau mama sa şi fiul său, Gabriel. Se uită la ei preţ de câteva secunde şi zâmbi ca un tată mândru ce era. Deschise uşa şi dădu să intre, dar îşi aduse aminte de diplomat. Se uită la ceas: 5:03. Lasă uşa să se izbească şi alergă spre maşină. 7 minute mai târziu deschise aceeaşi uşă, dar, de această dată, avea şi diplomatul cu el. Ajuns la masa celor doi, după ce îşi sărută mama şi copilul:

- De ce plângi, Gabi?

- Mai vreau o prăjitură şi buni nu mă lasă!

- Aşa deci, îngână Tudor cu un surâs pe buze.

- Vai, dar văd că eşti ud tot, interveni mama. De câte ori ţi-am spus să porţi tot timpul o umbrelă la tine toamna?!

- De multe ori, mamă! răspunse Tudor tandru fără a-şi ridica ochii de la fiul său.

- Gabi, nu mai plânge, uite buni se duce mai acuş să îţi mai ia o amandină.

- Nu e bine ca la vârsta lui să mănânce prea mult dulce! protestă bunica.

Asta nu făcu decât să sporească accesele de plâns ale băiatului.

Atunci, Tudor se uită foarte calm şi cu subînţeles la mama sa. Aceasta se ridică şi, în timp ce se îndrepta înspre vitrina plină cu ispite dulci, spuse tare: Bine, bine!

Ştergându-i lacrimile fiului său, Tudor vorbi foarte calm şi protectiv:

- Gabi, uite buni îţi aduce prăjitura, iar eu îţi spun o poveste dacă vrei.

Copilul reacţionă imediat:

- Da, tati, te rog! Ştii că îmi plac poveştile tale, te rog, tati!

- Bine, dar să ştii că asta nu e chiar o poveste, este ceva ce s-a întâmplat.

- Aşa sunt toate, spuse dulce bunica, întorcându-se cu o nouă amandină.

Tudor scutură zâmbitor din cap, privindu-şi mama şi continuă la insistenţele fiului său.

- Dumnezeu a creat lumea.

- Ştiu asta, mi-a spus doamna învăţătoare! completă copilul mândru.

- Gabi, ce am vorbit noi despre întreruperi? întrebă bunica nepotul.

- Că nu e politicos, răspunse acesta murmurat.

- Deci, Dumnezeu a creat lumea. Dar, înainte ca oamenii să locuiască aici, strămoşii noştri, Adam şi Eva, au locuit în lumea lui Dumnezeu, adică Raiul. Au fost, însă, copii neascultători şi au fost daţi afară. Însă, continuă Tudor, înainte Dumnezeu a vrut să le dăruiască ceva. Un ultim dar, iar acesta a fost Roua din Rai. E ceea ce ai făcut tu mai devreme. E vorba de lacrimile tale. Dacă ele rămân înăuntru, atunci sunt dulci, dar dacă le scoţi afară, cum ai făcut tu, ele sunt amare. Dumnezeu ne-a dat nouă un dar. Nu ai vrea să renunţi la el, nu? întrebă tatăl.

- Nu, răspunse fiul fascinat de cele auzite.

- Păi, în acest caz, continuă Tudor, de fiecare dată când vrei să plângi, zâmbeşte! Astfel, vei înmulţi darul pe care îl avem de la Dumnezeu. Promiţi că aşa vei face?

- Da! răspunse ştrengăresc Gabi.

- Deci ne-am înţeles, în viaţa asta tu nu vei plânge niciodată, iar când ceva ţi se va părea că ceva nu e bine sau când vei avea o problemă peste ani, peste care nu vei crede că poţi trece, să nu uiţi că dacă zâmbeşti vei primi mai mult de la Dumnezeu, termină tatăl său. Uite, ai aici şi se scotoci Tudor prin buzunar de unde scoase un bileţel pe care scria Zâmbesc în fiecare zi!, ceva care să te ajute.

Copilul luă acel bileţel şi întrebă ce este. Tatăl răspunse că este un bileţel fermecat. De fiecare dată când îl vei atinge, el îţi va da o putere de erou şi atunci, totul va fi posibil.

Copilul se bucură nespus de cele auzite. Când ridică ochii de la fiul său, Tudor întâlni privirea înlăcrimată a mamei. Ea înţelesese…

- Mamă, aici e diplomatul meu…îl las câteva zile la tine…

- De ce ne-am întâlnit aici şi nu la voi acasă? întrebă aceasta fără să fi auzit ce tocmai spusese fiul ei. El nu răspunse.

- De ce săptămâna asta, Gabi va sta la mine? continuă ea, încercând să-şi menţină calmnul. Zi-mi, aşa e că Adela nu pleacă nicăieri aşa cum mi-ai spus? Adela era soţia lui Tudor. Răspunde-mi, ce ai de gând să faci? De această dată, mama lui Tudor nu se mai putuse abţine şi izbucni în lacrimi.

- Arunci darul lui Dumnezeu! afirmă avertizator Gabriel.

- Aşa e tati, bravo! spuse tatăl. Nu vrei să te duci cu buni până la baie ca să o ajuţi să se spele pe faţă?

Copilul dădu din cap afirmativ şi se ridică în picioare pentru a se îndepărta de masă. Mama lui Tudor, ghicindu-i gândurile fiului ei, spuse:

- Mă duc singură, se ridică şi completă printre lacrimi, mă întorc imediat.

Rămaşi singuri, Tudor îl sărută pe fiul său şi zâmbi cum nu o mai făcuse până atunci. Îl strânse în braţe şi apoi îi spuse:

- Nu uita să zâmbeşti. Copilul confirmă că aşa va face. Tudor aruncă o privire înspre toaletă şi spuse:

- Să ai grijă de geantă până mă întorc!

- Dar unde pleci? întrebă protestator copilul.

- Până la maşină! Stai calm, ne vedem imediat! Ieşi din cofetărie zâmbind.

Într-un suflu, ajunse la maşină, o deblocă, luă arma de lângă frâna de mână, blocă din nou maşina şi privi spre ceas: 5:25. Se uită spre apartamentul său! Lumina era aprinsă; apoi, spre locul de parcare. Maşina lui Marcel era încă acolo; ştia că nu pentru mult timp…Asta, în mod normal, continuă el gândul.

Ajunse în faţa uşii de la intrare a blocului său. Introdu cheia şi intră în scară. Liftul era deja jos. Urcă şi apăsă tasta 8. Deschise uşa liftului, ieşi afară şi închise uşa încet pentru a nu face zgomot. Ajunse la uşa apartamentului său. Avea deja cheia în mâna stângă, iar cu dreapta scoase pistolul din buzunarul interior al sacoului. Când tocmai se pregătea să introducă cheia în broască, simţi un vibrat. Scoase telefonul din buzunarul pantalonilor şi văzu că era mama sa. Îi închide.

Introduse cheia şi o învârti de două ori. Foarte rapid. Dădu să deschidă, dar era pus lanţul pe uşă. Se izbi tare şi, cu un sunet puternic, uşa se deschise. În faţa lui, în camera de zi, de la capătul holului mic, îi văzu în fotoliu pe soţia lui şi pe prietenul său, Marcel. Cei doi arătau de parcă văzuseră ceva nelumesc. Nici măcar nu apucaseră să se îmbrace. Erau goi – ca Adam şi Eva în Rai.

- Dacă mişcaţi…spuse Tudor şi flutură pistolul ameninţător…

Închise uşa în urma lui şi intră în camera de zi. Cei doi nudişti nu puteau articula nici macăr două cuvinte. Tudor se duse lângă geam, aprinse o ţigară şi se uită lung la ei. Observând că soţia lui ar vrea să spună ceva, continuă:

- Primul dintre voi care scoate un cuvânt e primul pe care îl iau la ţintă cu pistolul ăsta. Veţi face doar ce vă spun eu şi tot ce vă spun eu…dacă nu, iarăşi…ţinta! Deci, continuă Tudor şirul regulilor, sper că ne-am înţeles. Doar eu vorbesc! Bun, acum Adela şi se uită la ea, eu fără tine nu văd nimic în jurul meu, chiar şi acum, nu cred că am pentru ce trăi fără tine. Văzând că Adela vrea să intervină, Tudor sublinie încă odată: Am spus că doar eu vorbesc, iar lacrimile nu schimbă asta, Adela! Marcel, ţie nu am ce să-ţi zic decât că îmi pare rău…pentru tine. Foarte speriat, Marcel nu schiţa niciun gest, nimic. Singurul său gând era cum să scape de acolo. Nu auzea mai mult decât ceea ce se petrecea în capul său, dar următoarele cuvinte ale lui Tudor se făcură auzite:

- Acum, dacă nu faceţi ceea ce vă voi spune, credeţi-mă că nu voi ezita şi vă voi împuşca. În fond, ce mai am de pierdut? Faceţi dragoste!

Cei doi păreau a nu înţelege, aşa că Tudor repetă, îndreptându-se spre ei.

- Am spus să faceţi dragoste şi ridică piedica pistolului.

Cu lacrimi în ochi, Adela se duse spre Marcel şi se urcă peste el. Plângea din ce în ce mai tare.

- Nu mimaţi, iar eu nu cred că trebuie să vă spun că trebuie să existe şi ceva intensitate, aşa că sărutaţi-vă. Cei doi se conformară.

- Mai pasional, strigă Tudor şi nu vă opriţi nicio clipă. Cei doi urmară instrucţiunile cu stricteţe. Tudor se aşeză în fund, pe covor, fix în faţa celor doi. Stinse ţigara de fotoliul din apropiere. Se uită la ei cu atenţie şi zâmbi, spunând: Adela, să ştii că zâmbesc! Nu te opri, ce ţi-am spus? Nu te opri! strigă el. Doar ascultă! Coborând vocea, continuă: Doar că atunci când eu zâmbesc o fac pe lângă situaţiile normale în care un om zâmbeşte, pentru că alteori îmi vine să plâng. Dar, dacă aş plânge, aş risipi roua din Rai!

Duse pistolul la cap şi apăsă pe trăgaci! Stropii de sânge îi atinseră pe cei doi. Afară ploua puternic, iar frunzele dansau cu stropii de ploaie.

Peste 23 de ani, iarna, un om al străzii este găsit degerat la colţul unui magazin comercial. Era un cerşetor!

Se spune că acel cerşetor era cel mai prost dintre toţi, pentru că nu obţinea niciun ban. Zâmbea tot timpul, iar asta nu e bine atunci când cerşeşti. În buzunar avea un bileţel pe care îl considera fermecat. Pe el se vedea întărit: ZÂMBESC ÎN FIECARE ZI!

Deşi se ştia că este nebun, cerşetorul cu zâmbetul lui a încălzit inimile multora, unii dintre aceştia din urmă nu au reuşit să-l uite niciodată. Alţii chiar au scris despre el.

Eu cred că aşa plângea el!