Video de queen4ever132

Video de Ichnos71×2

Out of the ruins
Out from the wreckage
Can’t make the same mistake this time
We are the children
The last generation
We are the ones they left behind
And I wonder when we are ever gonna change it
Living under the fear ’till nothing else remains

We don’t need another hero
We don’t need to know the way home

All we want is life beyond, the thunderdome

Looking for something we can rely on
There’s got to be something better out there:
Love and compassion
Their day is coming
All else are castles built in the air

And I wonder when we are ever gonna change it
Living under the fear ’till nothing else remains
All the children say:

We don´t need another hero
We don’t need to know the way home

All we want is life beyond, the thunderdome

So, what do we do with our lives?
We leave only a mark!
Will our story shine like a light?
Or end in the dark?
Give it all or nothing

We don´t need another hero…

Cam asta am înţeles eu din trimiterea lui Crin la Tudor Chirilă, trimitere care a contrariat în confruntarea cu obtuzitatea.

O atitudine. Rebelul care nu vrea altceva decât normalitatea. De unde şi fronda cea mai paradoxală. Sânge de rocker. Albastru, fierbinte. Răzvrătit tocmai pentru că vrea o lume cuminte.

O lume a valorilor.

O revoluţie a bunului simţ.

O meritocraţie.

Crin Antonescu, preşedinte, e revanşa generaţiilor de sacrificiu din România, pentru că ascensiunea lui este în exclusivitate datorită meritului, într-o lume pe dos, a ierarhiei inversate în dispreţul criteriilor normale. O ierarhie a imposturii, nesimţirii şi prostului gust, pe care alegerea lui Crin o poate răsturna. Prin forţa propriului exemplu. A inteligenţei lui sclipitoare. Şi a corectitudinii.

Crin Antonescu restabileşte meritocraţia în România.

Video: Associated Press

Patrick Swayze s-a stins, luni seară (marţi dimineaţă, ora României), după o luptă de doi ani cu un cancer pancreatic. Avea 57 de ani, abia împliniţi, pe 18 august.

După ce i s-a diagnosticat boala şi majoritatea presei scria că nu mai are decât patru luni de trăit, el a administrat situaţia cu echilibru, a dat un comunicat în care spunea că e totuşi prematur să i se bată clopotele de înmormântare, drept pentru care, în timpul tratamentului, a turnat ultimul lui film, serialul “The Beast”, în care a jucat rolul unui agent F.B.I. sub acoperire. Premiera a fost în ianuarie şi Patrick s-a bucurat de cronici elogioase.

A jucat o diversitate de roluri, atât în filme de cinema, cât şi în seriale tv. Considera că un film reuşit este o oglindă a sufletului şi zicea că oamenii nu se identifică cu victimele, ci cu luptătorii. Viziune de texan. Care avea tot atâta sensibilitate, câtă forţă morală. Înfăţişa o graţie atletică. Şi vocea îi era frumoasă, compunea, cânta – de exemplu, “She’s like the wind”.

Era un artist superb, avea jocul în sânge – dansul, muzica. Născut la Houston, el şi-a descoperit încă din copilărie pasiunea, de la mama lui, Patsy, coregraf şi instructor de dans. De la tatăl lui, Jesse Wayne Swayze, inginer şi cowboy de rodeo, a luat pasiunea pentru cai, pentru viaţa în mijlocul naturii, care l-au determinat să-şi cumpere o fermă în Munţii San Gabriel. El a vrut, totodată, să fie departe de Hollywood, pe care-l considera superficial şi ipocrit.

Patrick era natural, un bărbat de caracter. Şi-a cunoscut iubirea vieţii încă din adolescenţă, o elevă a mamei lui, din Houston ca şi el, Lisa Niemi, dansatoare graţioasă, cu care s-a căsătorit devreme. Erau unul din cuplurile cele mai armonioase. Trăiau la ferma lor de cai. Spunea el: “Caii nu te mint”.

Video 2, 3 de angedelile

Dirty Dancing va rămâne, în mod sigur, un reper pentru adolescenţi şi o bucurie estetică fără vârstă. Fabulosul dans final, “Time of my life”, e o capodoperă în sine. Am şi acum caseta, fiecare din grupul meu de prieteni o avea, nu mai ştiu de câte ori am văzut filmul ăsta, în nopţile comunismului. Cred că de tot atâtea ori cât şi “Doctor Jivago”, cu Omar Sharif şi Julie Christie. Făceau parte din mica noastră rezistenţă, care ne-a ferit sufletele de contaminare cu ciuma roşie şi ne-a contectat la lumea liberă pe calea visului.

Patrick Swayze a jucat cu Jenny Grey în memorabilul “Dirty dancing”. Memorabil rămâne şi “Ghost” (tradus la noi: “Fantoma mea iubită”), cu Demi Moore. Netul care îi aduce omagii e acum plin de clipuri cu chipul de lumină al lui Patrick, înălţându-se la viaţa eternă.

Dumnezeu să-l odihnească!

Video de AlexanderXVI

Avram Iancu e, poate, cel mai pur erou pe care îl avem. Ceea ce s-a întâmplat azi, la Ţebea, e o ruşine naţională. Ca o profanare a mormântului celui comemorat cu fluierături, huiduieli, manifestări viscerale ale spiritului primar agresiv, vorba lui Marin Preda.

Blestematul politicianism, sinistra campanie electorală anticipată au tulburat până la grotesc un moment menit să fie de reculegere şi unitate naţională.

O turmă de primitivi, veniţi să-şi susţină liderul instinctelor gregare, C.V.Tudor, i-au huiduit pe ceilalţi şi l-au aclamat pe măscărici. Care şi-a tunat discursul patriotard mai bine de o jumătate de oră. Şi, ca şi cum mascarada n-ar fi fost de ajuns, a mai aterizat şi ciobanul Becali, drept în mijlocul adunării, cu elicopterul. Ca să fie aplaudat.

Inspirată decizia lui Crin Antonescu de a nu participa la manifestări organizate pe bani publici, deşi aici era vorba de o comemorare sfântă, la care oricine e liber să participe cu deferenţă. L-am văzut pe Radu Sârbu, trist, aducând un omagiu discret şi retrăgându-se rapid, cu mica delegaţie PNŢCD,  înainte ca totul să degenereze. Turma PRM tropăia a muget.

O asemenea comemorare la un popor normal se desfăşoară discret, ca şi patriotismul autentic, pe care-l ai în tine aşa cum bate inima. Iar sărbătoarea se petrece cu bucurie, nu cu nebunie clinică.

Preşedintele Băsescu vine doar la petrecere, evitând impactul, pe care l-a luat în plin Mircea Geoană. Toată mascarada a fost ca să-l potenţeze pe Vadim. Şi să beneficieze Băsescu de voturile lui în turul al doilea, prin limbajul geamăn pe care l-a adoptat în acest scop, ori chiar să-l propulseze în finală. Şi pentru tot mărunţişul ăsta electoral, s-a profanat o comemorare. S-a fluierat în curtea bisericii. În cimitir. Printre morminte.

Avram Iancu a murit nebun de tristeţe. Dacă învia azi, se ducea la fel. Şi repede.

Human Nature live in Bucharest, 1992

Rămăşiţele pământeşti ale lui Michael Jackson au fost înmormântate la cimitirul Forest Lawn din Los Angeles, în cadrul unei ceremonii private, la care au participat familia – inclusiv copiii lui – şi prieteni foarte apropiaţi, printre care Liz Taylor şi Macauley Culkin. Fără Michael, de fapt, copiii au rămas singuri acasă. 

Ceremonia a avut loc seara târziu, la miezul nopţii, ora locală – dimineaţa devreme, ora României. Sicriul a fost zidit în cripta familiei. Presa nu a avut acces, dar familia le-a oferit televiziunilor imagini live. Televiziunile au filmat de sus şi de la intrarea în cimitir. Locul de veci al lui Michael se află alături de mormântul lui Walt Disney.

Înmormântarea a fost atât de mult amânată – peste două luni de la moarte – pentru că familia a cerut mai multe serii de autopsii – cinci, dacă am reţinut exact – pentru a se stabili cu precizie cauza morţii. Cum ştim deja, administrarea unei supradoze de anestezic, combinat cu un sedativ la fel de puternic.

Video 1,2 de Blackenise89 

Primul biograf al lui Michael Jackson declara, a doua zi după moartea lui, la CNN, că motivul pentru care Lisa Marie Presley (participantă, azi, la înmormântare) a pus capăt unei căsătorii care era, altfel, reuşită, a fost faptul că ea n-a mai suportat obsesia lui faţă de povestea morţii tatălui ei, Elvis, despre care o ruga în mod repetat să-i povestească, spunând că ar vrea să moară ca el. Public, spunea cu aer de copil că el ar vrea să trăiască mereu. Şi va trăi.

Rodney Jenkins, producătorul muzical al lui Michael, a declarat, azi, pentru CNN, că în aceste două luni s-au vândut două milioane de discuri. Sper să profite copiii, nu profitorii.

Michael era un visător, nu i-a păsat de bani. Conta numai frumuseţea pentru oameni.

Video de Bigjakeurbeautiful - Dangerous World Tour, Bucharest

Nemernicii care şi-au trimis copiii la el pentru a-l da apoi în judecată ca să primească sume fabuloase vor răspunde în faţa judecăţii finale. L-au ruinat, nu în primul rând material, ci moral. Sunt la fel de criminali ca şi medicul personal. L-au ucis lent.

Video de forumdenysa - History Tour, Bucharest, 1997

Rămas bun, Michael! Dumnezeu să-ţi dea pace şi fericire eternă! Can’t stop lovin’ you!

Video de mjytaps

Artă adevărată, artist adevărat, spectacol de elită. Şi un om care a vrut să fie perfect. Pentru noi. Şi a plătit pentru asta. Cu viaţa.

Video de PoliticsNewsPolitics

Azi ar fi împlinit 51 de ani.

Video de OnlineNewsPaper

Am promis la scurt timp după ce s-a dus că voi scrie despre el. Şi am păstrat pentru astăzi.

Video de  didine

Am să vă spun de ce cred că a fost fenomenal, o făptură de vis, şi vă invit să spuneţi voi ce credeţi despre el.

Video de ObmawiamyPlotki

Ca om şi ca artist.

Video de HollyscoopTV

L-am iubit.

Video de catkingpop

Îl voi iubi mereu pentru delectarea care a fost. Şi va rămâne.

Singurul lui DVD de la un concert live a fost cel de la Bucureşti, din 1992. Un spectacol magnific.

Nu am postat nici un video de la acel super-spectacol şi nici două din piesele mele preferate cu el – “Dirty Diana” şi “Man in the Mirror”, pe care le-am postat imediat după ce ne-a părăsit.

Aflăm că a fost ucis, în sensul că medicul lui personal i-a administrat - în supradoză – un anestezic puternic. În loc de analgezic şi sedativ. Mare păcat. Nu doar pentru că nu mai e printre noi. Ci şi pentru că n-a apucat să-şi desfăşoare visul final: turneul-maraton. This is it.

Cu privire la puţini oameni se poate rosti cuvântul perfecţiune. N-am ezitări să-l rostesc referitor la Michael Jackson ca artist. Perfect. Un corp perfect, un dansator perfect, un chip adus la perfecţiune, o voce perfectă, de la Dumnezeu, lucrată ca pe un dar de preţ şi dăruită spectatorilor.

Un om care n-a trăit niciodată pentru el. Ci doar pentru spectacol. Pentru ceilalţi. Pentru asta a sacrificat totul. Şi poate că aşa cum privighetoarea cântă când nu mai are vedere, la fel şi Michael a performat când n-a mai avut o viaţă a lui. De foarte mic. Cu toate traumele copilăriei, din cauza unui tată odios.

De aici şi pretinsele tendinţe pedofile. Nu cred asta. Dacă de regulă copiii abuzaţi îşi abuzează la rândul lor copiii sau alţi copii, la Michael cred că a fost o formă de sublimare, o dorinţă irepresibilă de a mângâia, acolo unde el a fost bruscat şi abuzat. De a dărui ceea ce el n-a avut: copilărie. Şi s-a copilărit cu copiii la Neverland. De acolo i s-au şi tras. Acuzaţiile din partea unora care şi-au exploatat copiii ca să primească bani de la star. Care avea oroare să se dea în spectacol.

Viaţa o voia discretă şi liberă. Şi nu mai putea beneficia nici de discreţie, nici de libertate. Uneori plângea, în singurătate. Spunea că e greu să fii în pielea lui. Să fii artist şi să dărui, să trăieşti pentru asta, dar să vrei să ai parte şi de viaţă personală, de intimitate.  

Video de bramblebramble

Avea prieteni, relaţii cu suflet de copil. Mărturia lui Brooke Shields e revelatoare.

Avea copii, pe care îi iubea şi care îl adorau.

Avea mamă şi fraţi, pe care nu i-a uitat niciodată. Toţi au profitat de el, dar nu în sens blamabil. Ci normal. Chiar dacă unii îi acuză de rapacitate.

Avea o echipă cu care performa. Dar şi una care îl exploata.

În rest, singurătate. Şi demonii captivităţii în geniul lui artistic, din care nu se elibera decât atunci când îl elibera: pe scenă. Unde era suveran. Cu adevărat rege. Liber, cuceritor, iubit aşa cum respira. De-o graţie care-i permitea orice mişcare. Cel mai lasciv gest la el se sublima artistic. Nu sfida gravitaţia, ci gravitaţia îi făcea reverenţe. Nimeni n-a mai dansat aşa. Cu greu i s-ar mai putea găsit un egal poate în baletul clasic. Dar balerinii sublimi nu cântă. El şi cânta. Şi tot aşa: din toată fiinţa. Parcă se juca, atât era de natural.

Video de needmax44

Sigur, a lucrat imens pentru naturaleţea asta. De-aia îl durea tot corpul, toate articulaţiile, muşchii, ligamentele. Şi de-aia lua analgezice puternice. Şi sedative. Şi de-aia nici nu putea dormi fără ele. De durere. Şi de dor de a putea trăi aşa cum trăieşte un om normal. Ştiind că acest vis atât de simplu îi va fi mereu refuzat.

Nu mânca. Lua energizante în loc. Unii se grăbesc să-l blameze, într-o pornire egoistă măruntă. O făcea pentru frumuseţe. Pentru a fi perfect. Din respect. Pentru spectacol. Pentru noi. Puţini artişti au manifestat un respect atât de total faţă de spectatori ca Michael Jackson. Nu era moment al vieţii să nu se raporteze la ei. De aici şi metamorfoza figurii. Voia să aibă un chip pe măsura făpturii eterice, a personajului care era.

S-a spus că avea vitiligo şi că din această cauză s-a albit. Şi faţa, şi corpul. Orbitor.

Alţii spun şi eu îi cred, că Michael a vrut să fie alb. Era foarte frumos şi creol. Dar şi-a sculptat chipul nu doar pentru că a avut complexul din copilărie, de la ticălosul de taică-său, care îl blama mereu că are nas borcănat. Şi s-a albit, nu doar ca să-şi nege originea, din aceeaşi cauză, a tatălui terorist.  Michael a iubit toţi oamenii şi pe toată lumea, indiferent de rasă – asta s-a văzut clar, se simţea. Cred, deci, că în principal nu de asta şi-a perfecţionat făptura.

Video de aliveagain2006

Ci pentru a fi tot mai aproape de lumină. Eu aşa îl văd. Nu-l idealizez, nu-i nevoie – a plătit pentru demonii lui şi eu cred că i-au fost iertate toate păcatele: pentru bunătatea lui, pentru dăruirea lui şi viaţa ca sacrificiu pentru artă ca act de iubire.

De ce a vrut el să fie alb înţeleg imediat cei care iubesc porumbeii. Eu îi iubesc pe toţi – sunt infinite modele, nuanţe, combinaţii. Dar aţi văzut vreodată, de foarte aproape, un porumbel alb? Alb, simplu, nu neapărat de rasă. E un înger. Un înger întruchipat.

Michael Jackson asta a vrut să fie: un porumbel alb. O apariţie din altă lume.

Dumnezeu să-l odihnească!

Muzicianul român Florin Bogardo, cunoscut pentru muzica de pe coloanele sonore ale unor filme precum “Liceeni” sau “Declaraţie de dragoste”, a decedat, sâmbătă, la vârsta de 67 de ani, au declarat, pentru MEDIAFAX, rude ale artistului.

Potrivit familiei compozitorului, acesta a încetat din viaţă la Spitalul Matei Balş, în urma unui infarct. Familia va face cunoscute detalii referioare la funeraliile muzicianului în zilele următoare.

Video de georgegrama2007

Florin Bogardo s-a născut în 1942 şi este un cunoscut şi apreciat muzician român, compozitor de muzică uşoară, autor de versuri pentru melodiile sale şi, ocazional, interpret al propriilor sale bucăţi muzicale, uneori în duet cu solista Stela Enache, soţia sa.

Video de ungureaa

A început sa studieze pianul, încă de la vârsta de cinci ani, cu renumita profesoară Cici Manta.

În 1959, Bogardo compune fantezii şi preludii pentru pian, lieduri, coruri, teme cu variaţiuni etc. Studiază la conservatorul “Ciprian Porumbescu”, unde este îndrumat de maeştrii Gheorghe Dumitrescu, Aurel Stroe, Lazăr Cosma şi Anatol Vieru, cel care l-a format şi i-a dezvăluit tainele compoziţiei.

În această perioadă a compus lucrări camerale, dovedind un talent incontestabil, în acest sens evidenţiindu-se un cvartet pentru coarde.

Video de muxxyiasi

Din 1963, Bogardo s-a dedicat muzicii uşoare, melodiile sale de mare succes fiind interpretate de cei mai  valoroşi solişti ai scenei româneşti, cum ar fi Margareta Pâslaru, Aurelian Andreescu, Mihaela Mihai.

Video de dorela22

Începând din 1972, Bogardo încredinţează majoritatea melodiilor sale Stelei Enache.

A compus peste 300 de piese de muzică uşoară. Majoritatea cântecelor lui Bogardoau fost compuse pe versurile celor mai mari poeţi români: Eminescu, Blaga, Alecsandri, Carianopol, Marin Sorescu etc. şi au obţinut o serie de premii la diverse festivaluri.

Florin Bogardo a compus şi muzică pentru filme, de un succes deosebit bucurându-se, între altele, coloanele sonore ale filmelor “Liceenii” şi “Declaraţie de dragoste”.

Printre cele mai cunoscute melodii ale sale se numără “Ani de liceu”, “Tu, aprinsă stea”, “Balada pescăruşilor albaştri”, “Cum e oare?”, “Să nu uităm trandafirii”, “Dintre sute de catarge”, “O floare albă”, “Să pot” sau “Miracolul iubirii”.

MEDIAFAX

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească! Sincere condoleanţe doamnei Stela Enache şi întregii familii.

Video de DRAGOVODA

Călin Mitici s-a dus ca o glumă macabră făcută prietenilor. L-au dat dispărut şi el dispăruse din viaţa asta. Acasă, la computer.

Avea 46 de ani, era jurnalist pur-sânge, realizator tv, reporter, analist, un spirit lucid – şi de aici, conştiinţa şi drama.

Ar fi meritat mult mai mult, faţă de bătaia de joc administrată în TVR. O instituţie care, de altfel, nici măcar azi, când s-a aflat de moartea lui, nu a deschis principalul jurnal de ştiri cu el. TVR 1 dat un mic – şi ce-i drept, foarte reuşit omagiu – între minutele 44 şi 46. Am stat să urmăresc jurnalul fad de la ora 20, special ca să văd până unde poate merge nesimţirea. Altfel, telecomanda mea trece peste televiziunea publică. O plătesc degeaba (şi de 2x!). Dacă ar fi condus-o editorial un om de calibrul lui Mitici, era altfel.

Dar Călin Mitici a fost marginalizat, mătrăşit de la Ştiri (rămase aproape ca în vremea “Actualităţilor” de tristă amintire) şi trimis la Secţia “Alte Minorităţi”. Era sârb, după tată. Însă investigaţia şi profesia, pe care n-a trădat-o niciodată, îl făceau obiectiv. Nu echidistant – ceea ce-i o ipocrizie mizerabilă, pentru că echidistantă e doar moartea. Ci obiectiv. Ceea ce nu-i anula, ci dimpotrivă, îi potenţa angajamentul profesional. Nu minţea, pentru că nu se minţea ca jurnalist.

Consider incalificabil că nici o televiziune nu a pomenit de moartea lui. Antena 3 a făcut o ediţie specială pentru Valeriu Lazarov, Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească! Un as al televiziunii de divertisment. Dar despre Călin Mitici Antenele n-au suflat o vorbă. Nici Realitatea. Deşi Călin Mitici e un reper pentru presa de mare forţă profesională.

A fost primul corespondent tv de război în fosta Iugoslavie, în timp ce primul corespondent al nostru de radio şi tot aşa, printre primii din lume – cum ne aminteam, astă seară, cu Cristi Oprea – era altă superprofesionistă, Dana Popescu, sora poetului Cristi Popescu, prietenul meu literar care, vorba poeziei lui, nu era nici el făcut pentru lumea asta. Şi s-a dus de şi mai tânăr decât Călin Mitici.

Acum se reîntâlneşte cu prietenul nostru comun, George Borcescu, un realizator sclipitor, ale cărui filme Călin Mitici le “vorbea”. Şi care zac în arhiva TVR, în loc să fie redifuzate, ca şi cele ale lui Mitici, şi să fie trase pe DVD-uri. Suntem un popor care nu merită, fiindcă uită şi nu-şi preţuieşte valorile. Citiţi ce-a scris Cristi Oprea în Cotidianul şi veţi înţelege mai multe despre jurnalismul adevărat.

Nu poţi fi jurnalist adevărat, dacă nu eşti om adevărat.

Mi se pare absurd să scriu despre Călin Mitici la trecut.

Dumnezeu să-l ierte şi să-i fie lină calea spre lumină!

Video de NewsPoliticsNews

Imaginile sunt din 23 iunie, cu două zile înainte de a se duce. A mai avut o repetiţie şi cu o zi înainte de dimineaţa morţii, dar ea a cuprins doar anumite mişcări, nu a fost o repetiţie întreagă, pentru turneul de la Londra.

Clipul de mai sus este un fragment de la ultima repetiţie integrală şi în costumaţie de scenă. Michael era foarte slab, dar aşa a fost mereu, suplu, cu un corp perfect. Era degajat, avea bucuria scenei, se mişca exact ca în urmă cu 20 de ani. Nimic nu anunţa trecerea.

Astă seară am urmărit la The Money Channel concertul din 1 octombrie 1992 de la Bucureşti, înregistrarea integrală. O superbitate. Sorry că nu v-am anunţat, dar mai bine de două ore nu mi-am luat ochii de la televizor. Dat la maximum, normal.

A fost un spectacol atât de perfect încât nu-i de mirare că s-a tras singurul DVD al unui concert live cu Michael. De la Bucureşti. Cui mi-l aduce îi fac cinste. Sunt încă plină de impresia acelui super-show, acompaniată de tristeţea că marele performer nu mai este.

Michael Jackson RIP! Am să mă ţin de cuvânt şi să scriu despre el. Curând.

Video de MJWifey

Sicriul preţios, cu o coroană simplă, din flori mari, roşii, deasupra, a ieşit din Cimitirul Forest Lawn, unde a avut loc ceremonia religioasă privată.

Convoiul cu opt maşini în care sunt membrii familiei Jackson de îndreaptă spre Staples Center, unde va avea loc, probabil, cel mai mare spectacol de rămas bun din istorie. Din istoria spectacolului, oricum.

La spectacol participă nume mari din lumea artistică. Minus Liz Taylor, care a scris pe twitter că nu poate să-şi trăiască public durerea pierderii prietenului ei drag. Liz, care bate 80 de ani şi despre care ne-am temut de câteva ori că părăseşte lumea asta, a ieşit de tot atâtea ori din reanimare. Cine şi-ar fi închipuit că Michael Jackson va pleca înaintea ei?

Video de Hydr0z1

Despre Michael Jackson se spun şi se vor mai spune, şi se vor mai scrie foarte multe. Am să-i dedic şi eu câteva rânduri, în care am să vă povestesc de ce cred eu că a fost fenomenal. Astăzi, însă, vom urmări împreună ceremonia grandioasă. Şi am să vă rog pe voi să vă spuneţi gândurile. Pe cei care n-au Dumnezeu, îi invit să păstreze denigrările pentru iadul în care vor putrezi.

Michael Jackson în mod sigur are locul lui printre aleşi. Toate păcatele chiar cred că i-au fost iertate, pentru că a iubit mult şi cui iubeşte mult i se iartă mult. Şi pentru că a fost iubit. Şi pentru că a adus atâta bucurie. Şi nu în ultimul rând, pentru că toată viaţa lui, dar absolut toată viaţa lui a fost un sacrificiu pentru spectacol.

Pentru noi.

UDPATE. Puţin înainte de ora 20, ora României, sicriul a fost adus în arena Staples Center, din Los Angeles. Acolo se află şi copiii artistului. Sicriul este aşezat în faţa scenei. Acea scenă pe care, până nu demult, Michael repetase cu frenezie pentru marele turneu preconizat.

Smokie Robinson citeşte mesaje din partea Dianei Ross şi a lui Nelson Mandela.

Începe spectacolul.

Lucious Smith spune că Michael a adus iubire lumii şi a vrut să-i aducă vindecare, iar noi să considerăm acest spectacol un mod de a aduce iubire şi vindecare.

Se întrece pe sine Mariah Carey. Lionel Richie cântă “Jesus is Love”.

Barry Gordy, fondatorul Motown,  spune că Michael i-a fost ca un fiu şi povesteşte istoria albumelor lui. “Michael Jackson a urcat pe orbită şi nu a coborât niciodată”. Poate că a luat, uneori, decizii greşite, dar a împlinit tot ce şi-a propus. La zece ani avea pasiunea şi dorinţa de a deveni cel mai bun şi era gata de a munci oricât pentru asta. “Iubea totul şi pe toată lumea, mai ales pe fanii lui”, a adăugat Gordy. Erau două persoane în el. Pe scenă era cu totul altul, era imbatabil. “Regele pop-ului cred că e prea puţin pentru el. Cred că a fost cel mai mare om de spectacol (entertainer) dintre toţi”. “Michael, thank you for the joy, thank you for the love, you will live in my heart for ever. I love you!”.

Proiecţie Michael Jackson.

Stevie Wonder : Dumnezeu e bun. Noi avem nevoie de Michael, dar cred că Dumnezeu a avut mai multă nevoie de el. Stevie interpretează splendida compoziţie, autoacompaniată la pian – “I Never Dreamed You’d Leave in Summer”.

Kobe Bryant rosteşte doar câteva propoziţii, dar pline de substanţă, despre bunătatea şi generoritatea lui Michael, în aşa fel încât Guiness Book a fost depăşită pentru recordul în acte de caritate. Alături de Kobe, Magic Johnson evocă momente calde, extrem de umane şi amuzante cu Michael şi spune că această ceremonie este o celebrare a vieţii şi a moştenirii lui.

Frumoasă interpretare a lui Jennifer Hudson.

Al.Sharpton, în stilul caracteristic, o ia pe arătură cu ţipurituri rasiste şi extrem-stângiste. Dacă aş fi rea, l-aş întreba de ce s-a făcut Michael alb. E păcat că astfel de ieşiri tulbură un spectacol al armoniei şi iubirii universale, indiferent de culoare.

John Mayer cântă superb “Human Nature”.

Brooke Shields: Michael a fost unic. A fost cel mai natural şi lejer mod de prietenie. Aveam 13 ani şi am ştiut mereu că putem conta unul pe celălalt şi să ne simţim bine. Poate pt că amândoi am înţeles ce înseamnă să fii sub luminile rampei de la o vârstă fragedă. Amândoi a trebuit să fim adulţi foarte devreme, dar când eram împreună, eram doi copii şi ne distram. Ne întreceam în a ne face să râdem şi să spunem prostii. Îi plăcea la nebunie să râdă. Avea râsul cel mai curat. Râdea din toată fiinţa. Era generos, iubitor, pur şi iubitor de viaţă, îşi iubea familia şi fanii. I se spune de regulă Regele, dar Michael cum îl ştiu eu îmi amintea mereu de Micul Prinţ. “Sensibilitatea lui Michael era şi mai extraordinară decât talentul lui”. Ceea ce e important e invizibil – Michael vedea totul cu inima lui.

Cântecul lui preferat era nu una din capodoperele pe care le-a produs, ci cântecul lui Charlie Chaplin, “Smile”. Zâmbeşte, chiar şi când te doare inima. Şi azi când ne doare inima, avem nevoie să zâmbim – termină Brooke plângând şi zâmbind, deosebită, ca totdeauna.

Jermaine Jackson cântă, superb, “Smile”.

Bernice King şi Martin Luther King III subliniază bunătatea şi generozitatea lui Michael Jackson, “plin de iubirea necondiţionată a lui Dumnezeu”, ca tatăl nostru. Dumnezeu să-l odihnească pe fratele nostru, Michael!

Sheila Jackson Lee, membră a Congresului, Texas: Michael ne-a chemat să vindecăm lumea, indiferent dacă suntem negri sau albi, să ne uităm în oglindă. Îmi place povestea bunului samaritean. E vorba despre caritate şi dragoste, îl numesc pe Michael Jackson, bunul samaritean. Michael a fost la veteranii din Irak, cu membre amputate şi le-a mulţumit pentru sacrificiul pentru America. Michael a dus lupta cea dreaptă. Trebuie să ştiţi povestea lui Michael Jackson. Construia tot ce trebuia. Michael nu se oprea din dăruire. Regele se oprea şi spunea: îmi pasă, ţin la tine. Am introdus rezoluţia 600 în Congres, în onoarea lui Michael Jackson. Suntem lumea şi suntem mai buni, pentru că Michael Joseph Jackson a trăit.

Comemorarea continuă cu Usher, care cântă “Gone too soon” – în nota de perfecţiune interpretativă a ceremoniei.

Proiecţie Michael Jackson mititel, cu Jackson 5.

Smokey Robinson povesteşte, amuza(n)t, cum nişte prichindei i-au înregistrat cântecul. M-am dus la el să-i văd certificatul de naştere. N-am putut crede că cineva atât de mic putea avea asemenea voce şi ştiinţă. Nu credeam să fiu astăzi aici şi frăţiorul meu, acolo. Să trăiesc să-l văd dus. Dar el nu se va duce niciodată, va trăi pentru totdeauna şi totdeauna. A avut un impact enorm asupra lumii. Cred cu tărie în binecuvântare şi am avut atâtea în viaţă, una din ele a fost să cunosc fam. Jackson şi pe Michael, cel mai mare entertainer din toate timpurile. Cred atât de mult în Dumnezeu şi cred că asta nu-i totul, avem viaţă după ce se termină aceasta. Fratele meu mic va trăi pentru totdeauna, de două ori, aici – pentru că lumea nu-l va uita niciodată. Te iubesc, frate şi îţi mulţumesc că te-am cunoscut! Dumnezeu să te binecuvânteze, ştiu că există!

Copilul Shaheen Jafargholi cântă fabulos, “Who’s Lovin’ You”, parcă pentru a aminti de Michael copil. Apoi îi mulţumeşte lui Michael pentru că l-a binecuvântat, cum a binecuvântat pe toată lumea.

Kenny Ortega îl prezintă pe copil şi spune că Michael intenţiona să-l ia la Londra, în turneu. “Eram cu toţii aici acum o săptămână, eram o familie, asta era casa noastră”. Am ştiut că aici trebuie să celebrăm viaţa lui Michael şi să-i comemorăm trecerea. Toţi au făcut-o necondiţionat, ca o mare echipă. Era marea întoarcere a lui Michael către lume. Fanii au cerut concertele. A fost o mărturie vie. Muzică şi magie – moştenirea lui vie. Despre condiţia umană. Vindecă lumea, fă-o mai bună!

Se cântă, cu mic cu mare, ”We Are The World”, de Michael Jackson şi Lionel Richie.

Superbă ceremonie! O celebrare deopotrivă a artei şi umanităţii. Michael Jackson a trăit şi a trebuit să moară pentru asta. “Heal the world” – acord final.

Emoţie maximă la îmbrăţişarea finală a familiei, pe scenă. Cuvinte emoţionante a rostit Marlon, care şi-a încheiat evocarea sensibilă cu rugămintea ca Michael să-l îmbrăţişeze din partea lui pe fratele său geamăn.

În final, lacrimile n-au lăsat-o pe fetiţa cea mare a lui Michael, Paris Katherine, să spună decât atât: De când m-am născut tati a fost cel mai bun tată imaginabil şi vreau doar să spun că … îl iubesc … atât de mult!

Sicriul e scos din sală, lumina se stinge.

Pastorul Lucious Smith rosteşte ultimul cuvânt:

Nu va mai fi nici un alt Michael Jackson. A vrut să vindece lumea prin muzica lui. Ea a depăşit barierele, unind planeta, chiar dacă şi pentru câteva momente. Depinde acum de noi. Rugăciunea mea este ca această ceremonie să fie mai mult decât atât. Muzica lui Michael Jackson ne aduce împreună. Am primit acordul familiei de a rosti rugăciunea finală şi vă rog pe fiecare să strângeţi mâna persoanei de care sunteţi alături. Şi să ne rugăm. Mulţumesc, Doamne, pentru Michael Jackson, pentru muzica şi mesajul lui. Ajută-ne să demonstrăm această dragoste mereu şi niciodată să nu mai fim orbi la nevoile aproapelui. Să ne apropiem de el cu dragostea lui Michael Jackson. Chiar şi Regele se închină acum în faţa Regelui Regilor. Mulţumescu-ţi, Doamne şi binecuvântează-ne!

Video de MichaelJacksonMusic

Piesele mele preferate cu el.

Video de kiNGOfPoP

Dumnezeu să-l ierte, pentru că ne-a delectat!

Video postat de TipsyMcBoozerton

Cele mai frumoase desene animate, ale lui Walt Disney: Mickey Mouse, Minnie, Donald, Daisy, Pluto, Chip şi Dale. Minunate.

Mai bine îl sărbătorim pe Donald, care împlineşte 75 de ani, decât să ne pierdem vremea cu prostiile guvernării maronii.

Video postat de DrAsik100

Pe mine mă enervau ăştia mici, că-l şicanau pe bietul Donald. Voi cu cine ţineaţi?

Aseară, la sala “Atelier” a Teatrului Naţional a fost ultimul spectacol Ion Caramitru-Johnny Răducanu, sper că doar din această stagiune. Mi-a fost şi frică să întreb.

Ce-aş putea să spun? Magnific, superb, genial? Prea puţin zis. Trebuia să veniţi, să vedeţi, să auziţi, să fiţi în proximitatea celor doi artişti. Desăvârşiţi.

Am avut locul perfect şi asta datorită inegalabilului Pino Caramitru. Am stat exact în faţa lui Johnny, l-am urmărit până la nuanţă. Care la el e o nouă esenţă. Creaţia lui de vis. De compoziţie şi de interpretare.

Iar Pino? Hm, a şi cântat. Ca nimeni altul. Şi mult. Hm, a cântat şi ah, a spus ce-a spus, şi cum a spus! Ar trebui nuanţele pisicii, din voce şi din făptură, ca să povestesc trăirea lor estetică. În trăirea mea.

Sigur, ne-au tras o festă. Iniţial. Apoi, o fiestă.

Au început cu Internaţionala şi imnul URSS (moştenit de Rusia) – care din deştele lui Johnny sună sublim – cinic-parodic. Criminal de ludic. În timp ce Pino spunea din A.Toma, A.Păunescu şi Vadim Tudor.

Caramitru e dintre artiştii care n-au mâncat căcat pe vremea lui Ceauşescu, iar în acest spectacol i-a parodiat cu patos pe cei care au făcut-o. Râdem acum. Dar atunci?

Pe urmă, pulberea de stele a lui Johnny şi verbul, şi nervul splendid al lui Pino. Eminescu, Blandiana (“Ar trebui să ne naştem bătrâni”), Nichita, foarte mult Nichita, cele mai sclipitor de filosofice poeme, alternând cu poezii din cele mai abisal şi astral de erotice, după care căderea frustă în iarba lui Miron Radu Paraschivescu.

Şi uneori, extrem de rar, dialogul între ei, subţire şi fin ca mătasea.

N-au lipsit câteva strâşniri din dinţi inconfundabile marca Pino Caramitru, doi-trei bulgări de umor negru aruncaţi drept în capul puterii actuale. Dar astea au fost pasagere, fiind derizorii. A prevalat esenţa poetică a vieţii, filosofia ludică, nostalgia anticipată a clipei trăite total în iubire. Şi arta ca act de iubire.

Pino a zis că nu şi-a pierdut minţile să ne citească dedicaţia pe care i-a făcut-o Nichita într-o carte, dar a citit-o pe cea pentru Johnny. Şi ne-a povestit de poeziile instantanee pe care prietenul lor pierdut le-a scris pentru copii pe şerveţele, la diferite ocazii, iar Pino le-a strâns şi le-a dus la Muzeul Literaturii, cu speranţa că vor fi adunate într-o carte.

Aşa cum spectacolul este aproape tot adunat pentru un CD. Cu excepţia a doi psalmi de Arghezi. Pe unul, erotic, Pino a început să-l spună şi s-a oprit imediat, truculent, mimând amnezia. A zis: “Ah, iar am uitat!”. Pe urmă, ne-a povestit ce s-a întâmplat. Şi ne-a citit un răspuns privind copyright-ul interzis de Mitzura Arghezi. După care a urmat un regal. Am râs cu lacrimi. La propriu. Şi sonor-sonor. Şi totuşi, Pino ne acoperea. Ne prăpădeam de râs şi el continua. Imperturbabil. Iar Johnny asculta, condescendent.

Ne-a zis cam aşa: fiindcă n-am voie poezia-asta, că nu vrea urmaşa, atunci am să o povestesc, să spun cu alte cuvinte ce a zis poetul. Că uite (şi ne-a arătat foaia) sunt doar trei strofe, trei strofe mici.

Şi a urmat un foc de artificii cu umor sclipitor al lui Caramitru. Despre ce-a vrut să spună poetul. Umoristic-eufemistic, despre un act erotic-mistic. Alea-alea, cu el şi cu ea. Iar despre ultima strofă a zis că nu prea are ce să mai spună, fiindcă în esenţă el îi zice ei: şi să taci, dracului, din gură, ca să nu mai ştie nimeni ce-am făcut noi doi.

Minunăţia asta de spectacol e ca un dar rar pe care Dumnezeu ni-l face prin doi oameni. Johnny Răducanu, un om de vis rupt direct din paradis. Ion Caramitru, un artist la infinit şi un bărbat minunat.

Mulţumesc, Pino, pentru invitaţia la regal! Domnului Johnny Răducanu am să-i mulţumesc când ne mai întâlnim să plătim telefonul. Sau la vreo cumpărătură.

Minunile astea de oameni sunt atât de naturali cum n-au să ştie niciodată să fie mulţi. Ca să nu vorbesc de parveniţi, că ar fi necuvenit faţă de Johnny şi Pino, să-i compar cu lighioanele tranziţiei, parcă, fără sfârşit.

Şi fiindcă v-am povestit un pic din seara de aseară, al cărei farmec mă pluteşte încă, poate înţelegeţi de ce, măcar 24 de ore, mi-am dat voie să ignor imbecilităţile electorale.

Dar ca să vă dau, totuşi, un pic de politică, am să vă spun gândul care mi-a venit, vertical: următoarea revoluţie o fac eu cu Pino Caramitru şi când se reia emisia la TVR , transmitem un recital cu Johnny Răducanu. Până la ziuă.

P.S. Mea culpa, mea culpa, mea maxima culpa! Am uitat să-l menţionez pe Lucian Avramescu. Superbă poezie. De dragoste, fireşte.

Video postat de EurovisionEsc - ediţia 1974, Luxembourg

Ceea ce s-a întâmplat aseară la Moscova, dincolo de grandomania evenimentului – tipică pentru ruşi – mi s-a părut jenant.

Video postat de Fuglafjordur

Muzică slăbuţă, criterii tot politice, aplicate mai ales – dar nu numai – de ţările cu vechi complexe provinciale (inclusiv noi cu Moldova).

Puştiul din Norvegia mi s-a părut penibiluţ, iar cântecul, o behăială.

Video postat de EurovisionGR

A noastră, Elena Gheorghe, sincer, n-aş vrea s-o lezez nici pe ea - o voce bună, nici animalele, pentru că le iubesc. Dar prezenţa ei scenică mi-a amintit de o văcuţă mai zglobie.

Video postat de 2009Eurovision

Dacă nu ştie să se mişte, mai bine făcea un static, care ar fi potenţat ansamblul de dans (oricum, nu prea grozav). Nici vestimentaţia n-a fost inspirată. Linie melodică destul de antrenantă, dar facilă. Oricum, memorabilă faţă de a laureatului.

Video postat de Katha76

Dacă vom compara cu ce era odată Eurovision, putem constata o tristă degradare. Progresivă. Nu mai sunt veritabile hituri, ca frumuseţile lansate de ABBA şi Johnny Logan. Devenite oldies goldies.

Şi-n liceu, şi-n studenţie. Ce mişto!

S-a dus mătuşa mea, Florica! A avut boala totală care a consumat-o ca pe o lumânare. Ultima oară când am văzut-o era o nălucă blândă. A ţinut să se ridice din pat şi să vină să stea cu mine şi cu fiul ei, Gabi, vărul, de fapt, fratele meu, alături de nora ei, Mihaela, care i-a fost mai mult decât o fiică. Aşa cum şi mie îmi e mai aproape decât dacă mi-ar fi soră.

Mătuşa mea, nepoata bunicii, şi-a purtat crucea cu naturaleţe şi graţie. A căutat din toate ultimele ei puteri să-şi menajeze copiii. Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească, după sufletul ei bun!

Sunt alături din toată inima de Gabi, Mihaela, Alexandru şi Paul.

Nu aşteptaţi să ajungeţi în asemenea situaţii ca să regretaţi timpul pierdut în loc să le arătaţi celor dragi că-i iubiţi! Uneori, să le şi spuneţi. Totul e secundar în comparaţie cu ei, cei dragi. Riscaţi să vă treziţi că nu mai aveţi de unde să-i luaţi şi n-aţi apucat să vă bucuraţi de ei pentru că v-aţi pierdut în lucruri derizorii.

Bucuraţi-vă de cei dragi şi daţi-le ocazia să se bucure de voi! Sunt cea mai nepreţuită comoară.

Operaţia de transplant de ficat a lui Cristi Minculescu, realizată la o clinică din Germania, a reuşit. Atât Cristi, cât şi Rodica, soţia lui, care i-a donat lobul drept, sunt bine şi se refac.

Ne rugăm pentru ei şi îi aşteptăm cu drag acasă!

Până vă povestesc ce dezastru a fost Congresul extraordinar al PNL şi de ce, ascultaţi minunăţia asta. Mie îmi place la nebunie. Iubesc cântecul ăsta. Şi pe Sting pentru el, şi pentru altele. Chiar dacă e idiot politic.

Video postat de medicazione

Chipul de pe tricoul lui e totul.

Video postat de gerardodiamanti1

De ce nu mai purtăm mărţişoare? E un obicei românesc frumos şi l-am abandonat.

Vă urez o primăvară senzaţională şi l’amour toujours!

Video de cantafabule1

“Baby” – Concert IRIS la Festivalul “Cerbul de aur” Brasov, 1997
http://www.iris-fansite.ro

Text în engleză de iuliucsv

Iris – “Baby”
Music by: Cristian Minculescu
Lyrics by: Cristian Minculescu
Song released on: “Lună plină” (“Full Moon”), 1996
Video recorded at: “Cerbul de Aur” (“The Golden Stag”) International Festival, Braşov, Sfatului Square, September 4th 2002
Performed by: Cristian Minculescu – lead vocals, Nelu Dumitrescu – drums, Doru Borobeică – bass guitar, Valter Popa – lead and rhythm guitar

This 1996 rock ballad belonging to the Romanian hard rock band Iris was a smash hit in Romania and it’s one of the most known songs of the band. It’s also one of the few songs that helped the Romanian youth of the middle 90’s to open eyes upon great music. Many critics placed Minculescu’s creation besides famous international rock ballads such as “Soldier of Fortune” or “Stairway to Heaven”. “Baby” was first released in December 1996 on “Full Moon” album and then, re-released in 2000 as a symphonic version, on “Iris Athenaeum” project. The symphonic version of this rock ballad brings a premiere for the Romanian music industry: a successful collaboration between a rock group and a soprano: Iris and Felicia Filip “Filipissima”. This could be an equivalent for the famous collaboration between Freddie Mercury and Montserrat Caballé. Here we have a video with Iris playing live “Baby”, at the 2002 edition of “The Golden Stag” International Festival, on the first evening of the festival, when Kelly Family was also on the stage.

Video postat de

Cristi Minculescu este internat în Germania pentru transplant de ficat. Să-i ţinem pumnii şi să ne rugăm pentru el!

UPDATE. Am primit de la  cantafabule următoarele precizări:

“O corectura ar fi binevenita. Cred ca ati vazut cu totii (daca nu, macar o parte dintre voi) conferinta de presa de ieri. Ati vazut despre ce este vorba. Cristi nu este internat nicaieri, e in Germania la un hotel de langa clinica unde a mers pentru analize, iar la sfarsitul acestei saptamani va reveni acasa. A fost pus pe lista de asteptare pentru un transplant de ficat. Conferinta de presa o puteti vedea aici: http://stirileprotv.ro./stiri/eveniment/conferinta-de-presa-a-trupei-iris-live-pe-stirileprotv-ro-de-la-ora-14-00.html.
Cat priveste concertele IRIS si alte informatii utile, daca doriti, intrati pe site-ul fanilor trupei: http://www.iris-fansite.ro“.

UPDATE 2. Veşti bune! Cristi Minculescu s-a întors în ţară, cu perspectiva transplantului apropiat, concluzia medicilor fiind că soţia lui, Rodica, este donator compatibil, după cum a declarat managerul trupei Iris, Cosmin Nicoară, citat de Mediafax. El a mai precizat că, pe 2 martie, va avea loc concertul Iris de Mărţişor, la TNB.

UPDATE 3. cantafabule spune:
miercuri 18 februarie 2009 la 10:16:15 pm   modifică

E necesar Update nr. 3: Concertul din 2 martie a fost amanat.

Notă Rox. Mai bine. Ca să revină pe urmă în forţă. Îl iubim şi îl aşteptăm!

Video : http://blog.queenero.com/

La mulţi ani, prieten drag!

Dacă tot ascultă ăştia telefoanele şi citesc mail-urile, am s-o comit public: te iubesc la fel!

Să petreceţi bine! Şi să nu uitaţi că avem o secundă în plus între 2008 şi 2009!

Şi Anul Nou să ne găsească sănătoşi, voioşi şi dornici de a dărui tot ce avem mai bun în noi!

La Mulţi Ani tuturor celor dragi ai mei, ai noştri, ai voştri!

Paolo Barbato Oldies Goldies @ Club Estrada (Rogaška Slatina – Slovenia) 27.12.2008