Incep sa realizez, sau mai bine zis, sa imi reamintesc de ce am inceput sa scriu acest blog: Ma revolta atitudinea Romanul de rand. Nu zic ca suntem prosti, unii sunt pana si educati, au diplome (ma refer la acele diplome pentru care nu s-a platit), studii in strainatate , etc… Insa pana si acestia sunt obtuzi, limitati, ingusti la minte.

Persoane cu pretentii cred in puteri paranormale, ba chiar le pun in discutie public (acasa la tine poti sa te inchini si la drojdie sau sa faci voodoo caprelor, dar nu in public, pe banii si timpul meu), altii fac parte dintr-un partizanat (politic, religios sau de orice alt fel) orb, fara sa tina cont ca in propria gradina gripa porcina este cel putin la fel de avansata ca in gradina vecinului, multi isi dau cu pumnii in piept si se autodeclara aparatorii democratiei, insa vor sa desfiinteze dreptul universal de vot, unii se vor de dreapta sau de stanga, cand pana la urma tot aceeasi branza fac (sau mai degraba nu fac nimic).

Promovam, pe scurt, nonvaloarea, carcoteala, furaciunile si intoleranta. Iar asta se reflecta totul in clasa noastra politica atat de aprig criticata. Du-te acum, si uita-te in oglinda (sau daca ai webcam, la propria imagine) si intreaba-te: “Eu oare nu as face la fel?” Eu mi-am pus intrebarea asta si nu pot sa zic ca raspunsul este definitiv “NU” si cred ca putini romani ar putea raspunde cu sinceritate negativ.

De ce? Pentru ca asa am fost invatati, asa am vazut la televizor, asa am vazut la vecini, la familie, peste tot. Toti furam intr-un fel sau altul (muncim la negru, sau pentru un salariu mai mare decat cel din contract, luam cate un toc de hartie de la servici pentru imprimanta de acasa, punem pe nota de plata mai mult decat merita munca noastra, etc…), “ca doar nu suntem fraieri” (onestitate in Romania este sinonim cu prostie), toti ne plangem de cat da rau ne merge, cat de slabi sunt politicienii, fara sa punem mana sa vrem sa schimbam ceva, ascultam manele si scuipam coji de seminte pe jos (chiar daca zicem ca nu ne plac, la petreceri toti dansam si ne distram pe manele), nu acceptam parerile celor care nu gandesc ca noi, in sincera credinta ca doar noi putem avea dreptate (god-complex romanesc).

Articolul poate fi considerat continuarea acestuia.

Este o relatare despre un lucru numit onestitate. Un concept care ar putea să vă schimbe viaţa… dar sincer, chiar nu mă interesează.

Adevărul este că scriu articolul ăsta fiindcă nu am alt lucru mai interesant de făcut şi trebuie să pun un post lung pe blog, să scap de gurile rele care spun ca m-am transformat intr-o târfă comercială. Urăsc să n-am despre ce să vorbesc; Dacă mă întâlnesc cu tine şi nu eşti capabil să porţi o discuţie decenta, îţi fut un cap în gură şi plec fericit că fiindca nu am fost nevoit sa stau langa tine simtindu-ma jenat că sunt mai inteligent ca tine. Toată lumea simte asta, măcar odată.

Nimeni nu vrea să se simtă prost întro situaţie, chiar dacă se întâmpă, nu vor să recunoască, pentru a nu răni sentimentele celuilalt. Şi sunt dezamagit. Nu înţeleg cum toată lumea poa’ să promoveze sinceritatea şi totuşi se ascunde constant în spatele unui zid de ezitare şi ruşine. Aş vrea ca toate fetele atrăgătoare pe care le-am cunoscut în liceu şi facultate să citească acest post. Aş vrea să fie uimite şi impresionate, şi să afişeze o urmă de regret fiindcă nu au ales să facă sex cu mine când au avut ocazia. Aş vrea ca în viitor să reuşesc să fac sex cu ele, poate la o reuniune de clasă apropiată.

Cam ăsta e crezul onestităţii radicale. Să spui ce faci şi să faci ce spui. Cam exact opusul tuturor prietenilor tăi din prezent. Da ştiu că sună idiotic. Cum să spui adevărul? E ca şi cum ai înmâna lui Râmaru 0 licenţă de obstretic-ginecolog sau o armă unui gras infect cu 4 clase (…stai?!). Ideea e că astăzi înşelătoria şi minciuna fac lumea să se învârtă. Fără minciuni, relaţii de iubire ar eşua, angajaţi ar fi concediaţi, mândrii ar fi spulberate, guverne ar cădea peste noapte.

Şi totuşi, undeva acolo, există totuşi un interes fiindcă incă nu te-ai oprit din citit. Eu sunt un mincinos compulsiv. Recunosc. Nu chestii importane de genul “Nu, nu ţin minte să mă fii culcat cu prietena ta cea mai buna ieri”. Sunt lucruri mici, pe care le repet în fiecare zi şi de care nu pot să mă dezvăţ oricât aş încerca. Mici neadevăruri, lucruri spuse pe jumătate. Dar ma surprind spunând cu zecile pe tot parcursul zilei. “Da, bineînţeles că o să te sun“, “Mi-ar face plăcere dar trebuie să merg la ginecolog cu sora mea” sau “No, i am not from Romania.” Şi la sfârşitul zilei nu cred că ajută pe nimeni să înţeleagă ce e în neregulă cu societatea şi de ce sunt cu mâinile în jurul gâtului său după cinci minute de conversaţie. Poate că o terapie intensivă “de adevăr” mi-ar prinde bine.

La un anumit nivel, cred că societatea deja face primii paşi către onestitate totală. Toată lumea are un cont pe o reţea socială, mulţi îşi deschid bloguri unde relatează fapte din viaţa lor şi tot mai multe companii adoptă politica unei transparenţe totale. Fie că e bine, sau rau, în curând toţi vom începe să ne dezvăluim frustrările şi nemulţumirile faţă de ceilalţi. Şi nu este un lucru rău. Lumea are nevoie de adevăr, chiar dacă doare.

Dacă stau să mă analizez, momentan, nu pot să o fac în mod constant. Tot amân să îmi duc onestitatea până la capăt, si mereu scap câte o frază care să readucă discuţia înapoi in zona aia de confort social, unde toţi se simt bine şi nu trebuie să se confrunte cu propriile prejudecăţi sau neajunsurile lor intelectuale… sau emoţionale.

În urmă cu ceva timp, fiindcă eram la aceeasi masă cu o tipă care ma deranja prin modul în care arăta, am decis sa încerc, din nou:

-”Să-mi bag pula, cred că eşti foarte grasă. Dai impresia ca eşti o târfă care trăieşte să mănânce dulciuri şi să îşi plângă de milă că nu arată bine.” am spus fără să mă gândesc la sentimentele ei.

-”Nici mie nu-mi place că eşti un slăbănog care trebuie să poarte chiloţi cu un număr mai mic să îşi ascundă erecţiile. Deci care morţii mă-tii e problema?”

E o linie subţire între onestitate şi spirit critic infiorător. Criticii sunt cei care iti spun ca te iubesc si le pasa. Cand o dai in bara si nimeni nu se mai oboseste sa iti spuna, inseamna ca deja au renuntat la gandul ca mai poti fi salvat.

Adevărul e că adevărul doare, dar e intotdeauna cel mai bun catalizator al comunicarii, pentru ca nu poti sa fii altcineva decat cine esti şi pentru ca nu poţi să faci lucruri de care nu eşti în stare. Nu a fost ceva elevat, nu a fost o dezbatere tensionată despre subiectivitatea standardelor la care ne raportăm când afirmăm lucruri sau motivul pentru care ea a ajuns o grasă infectă. Dar pot să jur că umerii i s-au relaxat şi i-a disparut un rid de pe frunte.

Cred că toată lumea se teme de sinceritate, dar a uitat de ce. Ei cred că pot răni sentimentele celuilalt, că îi va provoca un atac cerebral sau o cădere nervoasă demnă de Socola. Când poate acea persoană are nevoie exact de o doza puternică de sinceritate. De ce sa te minţi că poti sa asculti delirul prietenei tale 3 ore într-un parc supraaglomerat unde copii aleargă ca descreieraţii pe lângă tine si cainii se cacă nestingheriţi lângă banca pe care staţi îmbrăţişaţi ca doi negri încolţiti în junglă de un tigru. Amandoi sunteţi iritaţi, dar nimeni nu spune un cuvânt.

E bine sa îi spui ca vorbeste numai aiurea. Că se vede de la o poştă că face conversaţie doar să nu se confrunte cu acel moment de linişte stânjenitoare cu care nu se poate descurca. Şi ea o sa iti raspunda “Sugi pula!” şi tu poate o să îi spui ca e o pizdă fără personalitate dar că îti place rochia ei, şi ea o sa fie nervoasa şi totuşi flatată. Dar asta e o relaţie, nu poţi să te ascunzi după un zid de zâmbete şi apoi să explodezi la coadă la Carrefour, să o ştrangulezi pe târfă fiindcă a uitat să cumpere lapte.

Pentru ca asta e comunicarea: schimbul de sentimente veridice şi de trăiri reale. Pe care poţi să le atingi cu varful degetelor, al căror gust îl ai mereu pe vârful limbii. Şi nu mereu sunt plăcute şi calde. Nu întotdeauna ai lucruri frumoase de spus, dar tocmai asta le face pe cele importante să merite.

Şi pentru fosta prietenă care m-a întrebat acum ceva timp dacă îmi place cum îi stă cu părul vopsit, răspunsul e Nu; cred că eşti o balenă eşuată cu mai multe cute decât un Shar-Pei uitat în maşina de spălat…. roşcat. Acum ştii…

Ion.

Mulţumesc oamenilor frumoşi care există în viaţa mea!

Celor care sunt aproape şi celui care nu a plecat niciodată. Deşi e departe.

Vă mulţumesc că aţi ştiut să vă faceţi frumoasă fiecare clipă a existenţei ; că aţi trăit-o în armonie cu spiritul!

Vă mulţumesc pentru permanenţa verticalităţii vieţilor voastre.

Vă mulţumesc pentru că existaţi !

Graţie vouă, superficialitatea cea de toate zilele a prea-multora e iertată.

Vă mulţumesc şi vouă, celor 350 care v-aţi oprit şi aţi ales să citiţi acea parte din mine, mai mică sau mai mare, pe care am dezvăluit-o, unii poate făcând-o cu revoltă, alţii cu surprindere sau poate cu plăcere…nu ştiu…

Printre voi sunt cu siguranţă foarte mulţi cu suflete frumoase.

Asta ştiu.

de Emanuil Silaghi

“Tăria unui bărbat stă în caracterul său moral”

Tăria în general este dovedită întotdeauna prin rezistenţă. Aşa că pentru a demonstra cât de tare este un adeziv, îl poţi aplica între doua materiale, iar apoi încerci să le desparţi prin forţă. Edwin Louis spunea: „Tăria unei căsătorii este determinată de capacitatea ei de a rezista forţelor, care ăncearcă să-i despartă pe cei doi parteneri. [...] Cele mai multe maţiuni şi familii învinse, cedează înăuntrul lor, fapt ce le face vulnerabile presiunilor dinafară.” Acelaşi lucru putem spune cu privire la indivizi. Forţa unui bărbat determină capacitatea lui de a se împotrivi ispitelor, acuzaţiilor, persecuţiilor şi a altor presiuni menite să-i vlăguiască bărbăţia. Tot ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la un bărbat este bărbăţia. Un singur bărbat ne-a putut arăta tresăturile unui adevărat bărbat. În multe locrui în ziua de azi nu-I putem pronunţa numele, tot mai puţin Îl lăudăm de sărbători, uneori parcă şi în rugăciune ne este ruşine să îi pronunţăm numele. Indiferent cum L-ar privi omul pe acest bărbat, El continuă să rămână bărbatul model pentru multi oameni din ziua de azi. Ca şi bărbaţi a lui Dumnezeu dorim sa facem voia Lui. Intrăam într-o perioadă destul de dificilă pentru această lume. Acum e mult mai greu să poţi să-şi împlineşti visele. Pentru ca bărbaţii sa fie din nou bărbaţii, ei trebuie să-şi redobândească spiritul bărbăşiei. Cineva spunea că:

“Taria unui barbat nu sta in latimea umerilor sai

Sta in marimea bratelor sale atunci cind imbratiseaza;
Taria unui barbat nu sta in gravitatea tonului vocii sale…
Sta in blindetea cu care foloseste cuvintele sale.
Taria unui barbat nu sta in numarul de prieteni pe care ii are…
Sta in cit de bun prieten este cu copiii sai.
Taria unui barbat nu sta in parul sau pieptul sau…sta in inima.
Taria unui barbat nu sta in taria loviturilor sale…
Sta in grija mingiierilor sale.
Taria unui barbat nu sta in greutatea pe care poate s-o ridice…
Sta in sarcinile ce poate sa le duca in spate.
Taria unui barbat nu sta in numarul de femei pe care le-a iubit…
Sta in puterea de a fi cu adevarat al unei singure femei.
Taria unui barbat nu sta in a crede ca poate totul…
Sta in a crede ca fara Dumnezeu NIMIC NU AR FI POSIBIL !!!”

(http://www.opinii.md/articol/1398/taria-unui-barbat/)

Întreaga lume se află în tranziţie, Europa este agitată. Asia este marcată de tulburări, iar Africa este ameninţată de anarhie. Întro vreme ăn care criteriile morale absolute sunt înlocuite. Binele şi răul sunt desfiinţate de ceea ce este corect din punct de vedere politic; justiţia este pervertită de norme juridice, luptele dintre triburi cauzează foametea; cartierele se transformă în fortăreţe.

Un astfel de eveniment n-ar fi primul de acest fel, dar s-ar putea foarte bines ă fie ultimul.

On m’ avait dit: “Te poses pas trop de questions”

Tu sais petit, c’ est la vie qui t’ repond

A quoi ca sert de vouloir tout savoir?

Regarde en l’ air et voit c’ que tu peux voir

On m’ avait dit: “Faut ecouter son pere”

Le mien a rien dit, quand il s’ est fait la paire

Maman m’ a dit: “T’ es trop p’ tit pour comprendre”

Et j’ ai grandi avec une place a prendre

 Qui a le droit, qui a le droit

Qui a le droit d’ faire ca

A un enfant qui croire vraiment

C’ que disent les grandes?

On passe sa vie a dire merci

Merci a qui, a quoi?

A faire la pluie et le beau temps

Pour des enfants a qui l’ on ment

On m’ avait dit que les hommes sont tous pareils

Y a plusieurs dieux, mais y’ a qu’ un seul soleil

Oui mais, l’ soleil il brille ou bien il brule

Tu meurs de soif ou bien tu bois de bulles

A toi aussi, j’ suis sur qu’ on t’ en a dit

De belle histoire, tu parles…que de conneries!

Alors maintenent, on s’ retrouve sur la route

Avec nos peurs, nos angoises et nos doutes

Minciuna prin omisiune de adevăr! E bine să ne protejăm copiii, minţindu-i? Ne vor reproşa mai târziu? Vor înţelege oare că am făcut asta pentru ei şi doar pentru ei?

Jen Star ofera o posibila listă de atitudini prin care GARANTAT îţi poţi enerva colegii de serviciu.
Vii şi pleci la şedinţe fără să ştii despre ce e vorba, încurcându-i pe ceilalţi şi făcându-i să muncească de două ori mai mult pentru a face şi treaba ta.
Ceri ajutorul celorlalţi în probleme pe care le-ai putea rezolva singur.
Consumi la birou mâncăruri bogate în ceapă sau usturoi.
Vorbeşti tare la telefon, ai o melodie enervantă la mobil sau îl uiţi pe birou să sune în capetele colegilor.
Eşti bolnav, dar, în loc să te tratezi acasă, vii la serviciu, unde strănuţi, tuşeşti, îţi ştergi nasul şi te văicăreşti mereu.
Mergi ca un elefant şi dărâmi lucrurile de pe birourile celorlalţi.
Nu asculţi muzica la căşti.
Printre alte modalităţi sigure de a-i scoate din pepeni pe ceilalţi se numără luarea „din greşeală” a mâncării celorlalţi din frigiderul folosit în comun sau uitarea mâncării acolo până ce frigiderul nu mai poate fi folosit, butonarea nonstop a telefoanelor mobile la şedinţe, folosirea în exces a parfumului.
-Primele motive de enervare apar la lift. „Nu înţeleg de ce unii apasă de mai multe ori pe buton, deşi beculeţul e deja aprins. Dacă stai cu degetul pe el, dacă-l loveşti cu pumnul, nu vine mai repede. Mai sunt unii care aşteaptă şi zece minute liftul ca să urce sau să coboare un etaj sau două, deşi ar putea să folosească scările. Sau unii care se îngrămădesc în lift, deşi e plin şi e clar că nu mai e loc. Şi dacă cineva vrea să coboare, nu ies să-i facă loc. Cât loc cred că se face dacă-şi sug burta ca să treci pe lângă ei?”, se întreabă tânăra ANDRA.
-Neatenţia unora poate provoca situaţii neplăcute. „Sunt câte unii care vin la mine cu un dosar să mă întrebe câte ceva, îmi iau pixul şi pleacă cu el. Sau îmi lasă, în schimb, pe birou câte un pahar cu cafea sau vreun pet gol. Câte pixuri ar trebui să am la mine în fiecare zi?”, ne povesteşte Octavian.
„Pe mine mă scotea din sărite un coleg care, de fiecare dată când suna un telefon, striga: «Să răspundă cineva!», doar pentru că nu suna pe biroul lui.
„Într-o zi am primit pe e-mail acelaşi banc de la zece persoane diferite. Mă scot din sărite şi cei care vin şi se holbează pe monitorul tău”, ne spune Diana.
„Eu am observat că, de obicei, în birouri, aerul condiţionat bate numai în capetele celor care nu suportă aerul condiţionat. Şi vara oamenii se ceartă tot timpul din cauza asta”, spune Andreea. „Am avut o colegă care la început, când am venit eu în firmă, părea foarte de treabă. Ne-am împrietenit. După câteva săptămâni, nu mai ştiam cum să scap de ea. Gata să mă distrugă ea pe mine psihic incepandu-mi fiecare zi cu poveştile ei deprimante! Mi-am făcut curaj şi i-am zis odată că nu mă interesează. A fost şocată, parcă i-aş fi dat o palmă, a plâns, dar m-a lăsat în pace spune Alexandru, merchendiser.
-Companiile îşi selectează angajaţii pe criteriul competenţei, mai puţin pe cel al compatibilităţii de caracter, astfel că într-un birou nu toţi angajaţii sunt mulţumiţi de ce fac ceilalţi.
Încercând să creeze o atmosferă acceptabilă pentru toţi, unele firme implementează coduri de conduită la serviciu. Altele se bazează doar pe regulile bunului-simţ.
Când acestea nu funcţionează, apar probleme.

- Sursa Google Jurnalul National -

O SCRISOARE IN CARE ORGOLIUL A FOST SFARMAT cu dalta , ONESTITATE!!!

Draga Stolo ,

Dar iar , ca un mic PS-eu … cred eu , pentru a nu va influenta negativ … vreau sa va spun ca eu am in momentul de fata 315 articole , scrise in 3 luni … fara cele copiate (care au fost sterse) dar care au fost intr-un numar foarte mic !

Si altii ar trebui sa spuna ca tine ” am fost orgolios imi pare rau”…

Este povestea unui băiat care avea o mulţime de biluţe frumos colorate. Dar el nu-şi putea dezlipi ochii de la punga plină cu dulciuri a surorii sale. Într-o zi, i-a spus acesteia: „Dacă îmi dai toate bomboanele tale, eu îţi voi da toate biluţele mele.” Fetiţa s-a gândit bine şi a acceptat schimbul. Atunci băiatul a luat toate bomboanele şi s-a dus în cameră să aducă biluţele. Dar cu cât se uita mai mult la ele, cu atât îi venea mai greu să se despartă de ele. Aşa că le-a ascuns pe cele mai frumoase dintre ele sub pernă, iar restul le-a dat surorii sale. În seara aceea, fetiţa a dormit dusă, dar fratele ei se tot întorcea de pe o parte pe alta şi se perpelea fără să poată adormi, frământat de gândul: „Oare mi-a dat toate bomboanele?”(1)

(1) Ravi Zacharias – Izbăveşte-ne de rău, ECC, Oradea 2009.

atunci când imi propun să trec pe dedesubt/să ocolesc  și eu gardul ca in gluma aceea referitoare la sistemul românesc, eu mă regăsc in personajul care era mereu prins. cum totul de transformă in acestă lume , nimic nu se pierde, mai adaug că aceste situații eu le numesc palme de trezire, dar nu voi vorbi aici despre ele.

bancul zilei de azi( de acum 2 zile de fapt și de drept) e mai mult o povestioare cu jandarmi, francez, cadou, bani, naivitate, conversație telefonică, interogatoriu, tehnici de intimidare, diverse categorii de oameni ce ocupă funcția de jandarm, o mică ață compromițătoare, the bgs-woman și, cireașa de pe tort, percheziție. ce fel de perchezițe? fără haine și cred că am zis suficient.

Nu glumesc, nu intreb ironic. Dar ce o fi in capul romanilor cand spun chestia cu “printre straini”? Ca in fraze de genul: “Da, viata e mai buna acolo dar sa fii printre straini?”. Am auzit foarte des asta. Oricare ar fi virtutile unei societati (alta decat cea romaneasca) argumentul suprem contra obtinerii tihnei sau chiar fericirii in cadrul societatii respective este “dar esti printre straini”. Jur ca nu fac pe nebuna dar nu reusesc sa resimt nicicum, nu reusesc sa asimilez nicicum acest argument. Nu stiu la ce se refera exact, nu imi pot da seama ce gandesc exact romanii in timp ce spun asta. Au gandit-o sau este o treaba pe care o arunca celorlalti si pe care si-o arunca lor insisi tocmai pentru a nu se gandi la ce inseamna desprinderea de societatea in care te-ai nascut si ai crescut?

Cu ocazia acestei spaime colective de “straini”, m-am gandit si eu la cuvantul asta – “strain” – cu mai multa atentie. Ca, sincera sa fiu, nu i-am acordat cine stie ce atentie de-a lungul vietii. Daca luam valoarea lui stricta, de baza, strainul este, evident, cel care face parte din alta tara, din alta zona decat cea in care tocmai traieste. Dar luand aceasta acceptiune a termenului, nu vad de unde ar putea veni indoiala si dramatismul conditiei de strain. Continuand aprofundarea termenului (nu la cine stie ce nivel ci la nivelul accesibil oricarui prost si anume cel de dictionar), incep sa ma intereseze cat de cat implicatiile cuvantului. In masura in catre strainul este cel care nu are nici o legătură, nici o contingenţă cu ceva, care este departe de ceva sau cel care este de altă natură, are alte particularităţi decât mediul în care se află. Imi dau seama foarte repede si cu o senzatie nu tocmai placuta pe sira spinarii ca stiu ce inseamna sa traiesti “printre straini”. Am trait asa cam toata viata. In Romania. Acum nu mai sunt printre straini iar asta imi dezvolta niste aptitudini de care habar nu aveam si ma face sa am niste stari, atat fizice cat si psihice, despre care citisem doar. Insa, asa cum stiti, consider descrierea incantarii ca pe ceva scarbos, aproape vulgar. In plus, incantarea reala nu cred ca se poate descrie, pacea interioara nu se poate descrie, ma supara sau plictisesc cei care incearca asemenea descrieri.

Revin la teama romanilor de a trai printre straini. Le acord increderea de a considera ca se tem ca cei din alte tari au alte particularitati decat romanii si ca ei se simt departe de aceste particularitati. Si aceasta teorie nu ar fi rea, ar fi chiar usor de digerat daca as intelege foarte bine doua lucruri: care sunt, exact, particularitatile romanilor cu care particularitatile oamenilor din alte tari intra in contradictie si cat de corect este sa eviti aruncarea ta in “alte” particularitati dupa ce vreme indelungata particularitatile care se lasa intrezarite in propria tara sunt neplacute? Care sunt particularitatile carora le vor resimti romanii lipsa devreme ce ei sunt, cel putin verbal, nemultumiti continuu de mersul lucrurilor in Romania? Ce le va lipsi exact? Si prin ce sunt cei din alte tari atat de “straini”? Ca se pare ca valorile pe care le respecta si romanii sunt de multa vreme respectate in alte tari, se pare ca mare parte din romani sunt niste prizonieri ai unui sistem iar valorile lor sunt continuu calcate in picioare. Sau cel putin asa ne vaicarim ca natie de cand sunt eu pe lumea asta.

Si as vrea sa faca fiecare in minte un exercitiu. Cu onestitate, ca altfel il dam incolo de exercitiu si nu-l mai facem. Cat de apropiati va sunt romanii ca “particularitati”? Ce il face pe un om nemultumit de Romania sa se simta, totusi, acasa in Romania? Un set corupt de valori cu tentaculele intinse in absolut orice zona de existenta? Amintirea momentului (inexistent, de fapt) in care aceste valori nu erau corupte? Speranta ca ele se vor scutura de coruptie, lasand astfel tara sa fie cu adevarat “acasa” pentru cei ce se vor naste dupa noi? Te poti simti acasa in oricare din variante? Te poti simti acasa intr-un loc in care orice se construieste este relativ si sta in permanenta intr-un echilibru precar? Si nu vreau sa aud ca echilibrul si lipsa de relativ sunt ceva aflat in interiorul omului – sigur ca e asa dar daca este, intr-adevar, asa, ce importanta are unde traim si cum putem fi straini in vreun loc? Argumentul este pro desprindere usoara, nu contra ei, asadar.

Nu iti este mai degraba straina sotia cu care faci sex sub plapuma fara sa stii daca a avut orgasm sau nu si nu iti este mai degraba strain copilul pe care nu il intrebi niciodata daca este cu adevarat fericit? Nu iti este mai degraba strain orice prieten cu care discuti generalitati fara sa stii ce il face sa sufere sau ce il incanta cu adevarat? Nu iti sunt toti acesti oameni mult mai straini sau la fel de straini ca oamenii din alta tara? Prin ce iti sunt ei apropiati? Iar daca exista oameni pe care-i iubesti si admiri, cat de apropiat de ei te dovedesti a fi participand la stagnarea lor intr-un mediu care este, fara urma de indoiala, ostil? Cat de slabi suntem sa ne lasam amagiti ca familiaritatea si apropierea sunt lucruri care tin de cateva comoditati?  Cand oamenii spun ca le este dor de tara, de ce le este dor? In afara de oamenii prinsi in sistemul romanesc. Poti suferi teribil pentru tara ta, poti suferi sa te gandesti ca ea nu avanseaza cu adevarat, poti suferi teribil pentru cei care si-au facut un culcus in pofida intemperiilor de toate felurile in Romania. Dar nu iti poate fi dor de Romania. Pentru ca nu iti poate fi dor de o senzatie de disconfort.

Indraznesc sa va spun eu ce inseamna “printre straini” pentru romani: inseamna sa fii printre oameni pe care chiar trebuie sa ii cunosti. Si, mai complicat de-atat, inseamna sa fii printre oameni care vor si ei sa te cunoasca la randul lor. Si de-aici vine toata complicatia. Sunt oameni care nu te tolereaza in virtutea apartenentei la o natie. Sunt oameni in randul carora trebuie sa intri fara garantia, dealtfel subtire, a nationalitatii. Esti “printre straini”. Adica ei trebuie sa afle care sunt particularitatile si valorile tale nationale si tu trebuie sa le afli pe-ale lor. Asta doar pentru inceput. Pe urma vine cel mai cumplit lucru pentru romani: trebuie sa patrunzi in intimitatea oamenilor si sa-i lasi sa patrunda in a ta. Lucru pe care romanii nu stiu sa-l faca. Pentru romani intimitatea este ceva marunt, de obicei putin jegos, intimitatea este locul in care-ti permiti orice si nu locul in care dai dovada de cea mai crunta exigenta in ceea ce te priveste. Felul in care stau romanii imbracati in casa spune foarte multe despre intimitatea lor, oricat de superficial ar parea argumentul. Asa cum am mai spus, faptul ca romanii spun in ziare si in emisiuni ca un barbat este potent devreme ce are deja doi sau trei copii spune si mai mult. Iar faptul ca lumea se irita cand aduci ideea de fericire in discutie, spune aproape totul.

“Printre straini” inseamna ca va trebui sa descoperi ce te defineste pe tine ca identitate asa incat sa nu poti fi risipit usor, “printre straini”mai inseamna ca te-ai putea face de ras cu toate incapacitatile si tampeniile tale, cu toate rigiditatile tale si cu toata ipocrizia ta, cea cu care ai functionat in Romania fara probleme aparente.

Sa luam o zi din viata cuiva intr-o tara civilizata, o zi care nu are cum sa tina de nationalitate, veti vedea de ce. Nu se accepta varianta scremerii unei zile in contextul romanesc, nu se accepta slalomul printre mizeriile romanesti, ca daca trebuie sa iti strecori jenat si temator felul de a fi – nu poti numi asta viata, cu adevarat. Si sa nu complicam lucrurile cand nu e cazul. Asa cum stiti, sunt un disciplinat teoretician si asimilator de teorie deopotriva dar acum vreau sa luam o zi din viata cuiva si sa ne ferim cateva secunde de teorie. O luam asa, la minima rezistenta, in detalii marunte. E placut sa te trezesti intr-o casa placuta, confortabila. E placut sa ai lucruri familiare in jur. Cum ar fi: cer, soare, miros de tei in unele luni, miros de iasomie, poate, miros de soc, miros de iarba, pur si simplu, zgomot usor de oras sau nu neaparat dat fiind ca poate unii nu agreeaza orasul, poate nu s-au nascut in el. Miros de cafea, vecini prietenosi care stau de vorba cu tine de fiecare data cand te vad, vecini care te invita la masa si pe care ii inviti la masa, vecini care au placerea sa-ti aduca ceva aburind, gatit proaspat, vecini care-ti imprumuta carti si carora le imprumuti carti. Vecini cu care poti sa si discuti cartile imprumutate. Vecini care te invita la orice petrecere fac, vecini care se ofera sa ia pachetele aduse de postas atunci cand tu nu esti acasa. Pe urma sunt cei de la cafenele, de la magazine, de la chioscul de ziare, politistii din zona – e frumos ca toti sa te salute si tu sa te bucuri sa ii vezi, ei sa se bucure sa te vada. Le povestesti ce ai mai facut, ei iti povestesc ce au mai facut, comentezi cu ei evenimentele recente, mai cunosti prieteni de-ai lor, le cunosti iubitii, iubitele, copiii, parintii. Pe urma sunt oamenii cu care lucrezi: toti personaje interesante, oameni de cuvant, oameni preocupati realmente de ceea ce fac si de ceea ce faci si tu, macar in ideea egoista de cat de bine se impleteste ceea ce faci tu cu ceea ce fac ei. Si catre seara sunt prietenii care te invita la ei acasa sau cu care iesi in oras, prieteni care au aceleasi gusturi ca tine, aceleasi ganduri ca tine, aceleasi registre ca tine, mai bine spus. Poti discuta orice cu ei, simti ca pacla ipocriziei s-a ridicat pentru totdeauna. Ei bine, la finalul acestei zile, eventual si dupa sex cu un barbat emancipat care iti intelege fiecare sunet si fiecare tresarire tu sa spui: “Totusi, sunt printre straini. Imi este foarte dor de Romania.”

Sa va spun cum ma gandesc eu, ca ma gandesc, sa stiti, eu iau Romania in calcul in fiecare zi. Ma gandesc: “o sa mai trec din cand in cand pe-acolo, ca sa imi aduc aminte de moartea si oroarea care domnesc peste tara aia asa incat nici sa nu imi dau voie sa mi se faca dor de ceva ce nu a existat, de fapt, niciodata.” Dor imi este de mine si de ceea ce am fost eu in Romania, de ceea ce au fost si sunt oamenii pe care-i iubesc – toate astea fiind in permanenta umbrite de Romania. Da, de lucrurile astea imi e dor. Dar de Romania – niciodata. Romania nu inseamna nimic pentru mine. Fiinta mea acolo inseamna ceva, asa cum fiinta mea inseamna ceva oriunde. Romania este doar un context nefericit care m-a transformat in consecinta. Dar nu imi poate fi dor de ea. Ar fi destul de bolnav acest dor. Sigur ca, odata iesit dintr-o situatie grea, vrei sa revezi contextul ei din pozitia confortabila nou obtinuta dar asta nu este dor sau dragoste, este doar o rememorare. O rememorare a zilelor in care am fost “printre straini”.

Dar reversul nu poate fi valabil. Situatia inversata, cea care ma preocupa, situatia in care romanii se tem de a fi “printre straini”. Pentru ca, daca este asa, inseamna ca romanii se simt confortabil in valorile lor actuale romanesti – ceea ce prefer sa cred ca este imposibil. Ca sa nu cred ca este tragic. Inseamna ca ei prefera familiaritatea si confortul greselii noutatii corectitudinii si exigentei. Iar acest lucru nu pune pe nimeni intr-o lumina prea buna. Cat despre cei care se cred capabili sa restructureze valorile – de unde stiu ei ca perspectiva lor este dreapta, de unde stiu ei ca nu sunt infectati? Doar o minte care traieste macar un timp departe de focar poate indrazni o restructurare.

Crezul meu este:

* Evenimentul dumneavoastra este special;
* Creativitatea, calitatea si atentia la detalii ma diferentiaza de concurenta;
* Evenimentul poate fi definitoriu pentru viata dumneavoasta (o nunta, un botez, un majorat,etc.) si de aceea este important ca eu sa creez ambianta muzicala potrivita;
* Ceea ce fac este important si iubesc ceea ce fac;
Muzica este pasiunea mea.

Valorile care ma ghideaza sunt:

* Calitate, devotament si excelenta in tot ceea ce fac;
* O atitudine deschisa, cerintele si preferintele clientilor sunt pe primul loc;
* Onestitate si seriozitate in relatiile cu clientii mei.

Contact:

Telefon: 0728 469987
E-mail: djcioko@gmail.com
ID yahoo: darsidar

-         Vei reuşi daca vei încerca

-         Cîştigă încrederea în sine şi curajul de a gândi calm şi clar.

-         Daca vei exersa vei persevera.

-         Orice discurs public cu adevarat reuşit trebuie să se caracterizeze printr-o doză de emoţie.

-         Începe cu o dorinţă puternică şi îndîrjită.

-         Urmează scopul cu perseverenţă.

-         Trebuie tot timpul să vă gândiţi   la ce înseamnă pentru voi obţinerea acestei abilităţi.

-         Trebuie pornit la drum cu entuziasm pentru a ajunge triumfători.

-         Fixaţi-vă o anumită seară pe săptămână în care să citiţi.

-         Să ştii exact despre ce vreţi să vorbiţi.

-         Aveţi încredere în voi.

-         Pentru a capăta curaj, purtaţi-vă ca şi cum aţi fi deja curajos, cu o voinţă de fier, şi cu siguranţă curajul va înlocui teama.

-         Înainte de a vă adresa publicului e bine să trageţi aier în piept vreme de treizeci de secunde.

-         Apreciaţi-vă la adevărata valoare.

-         Vorbiţi încrezători de parcă toată lumea aceea v-ar datora bani.

-         Nu vă încheiaţi şi descheiaţi nervos nasturii de la haină, nu vă jucaţi cu inelul şi nu vă frecaţi mâinile.

-         Atacaţi-vă temerile.

-         Concentraţi-vă.

-         Investiţi suflet în mesaj.

-         Vorbiţi ca şi cum aţi fi hotărâţi să îl transmiteţi.

-         Exersaţi, exersaţi, exersaţi.

-         Pentru a dezvolta încrederea în voi şi în capacitatea de a ţine un discurs este bine  să vorbiţi.

-         Mulţi neglijează pregătirea discursului.

-         Spuneţi-le ce gândiţi, nevoile, ideile dumneavoastră şi nu ce a spus altcineva.

-         Stârneşte entuziasm.

-         Simte profunzime în ceea ce spui.

-         Notaţi orice vă trece prin gând referitor la forma sau la conţinutul subiectului respectiv iar apoi daţi-le viaţă.

-         Predicile să nu fie copiate, sunt lipsite de valoare. Pentru ca adevăratele predici sunt cele care se nasc din energia vitală a celui care le spune.

-         Nu faceţi marea greşeală de a spune prea multe într-o scurtă cuvântare.

-         Alegeţi din timp subiectul pentru a vă gândi la el oricând puteţi.

-         Luaţi un singur punct pe care vreţi să-l prezentaţi pe larg.

-         Predica nu trebuie să fie abstractă. Fiţi concreţi în ceea ce spuneţi.

-         Când vă pregătiţi discursul, analizaţi-vă discursul.

-         Citeşte ceea ce au scris alţii doar după ce v-aţi gândit voi prima data la acel subiect.

-         Adunaţi cât mai mult material pentru a putea avea mai multă încredere în voi.

-         Un discurs bine pregătit este nouăzeci la sută deja prezentat.

-         Cu cât gândurile sunt prea multe cu atât confuzia e mai mare.

-         Începe dintr-un punct şi mergi la ţintă.

-         Du fiecare idee până la capăt şi nu te mai întoarce niciodată înapoi.

-         Respectă un anumit program dinainte stabilit şi ai să mergi în linie dreaptă.

-         Enunţă datele, comunică-le acestora iar apoi discută-le în amănunt.

-         Prezentaţi argumente si contraargumente problemei, apoi faceţi o concluzie cât mai clară.

-         Obiectul de a scrie ce ai de gând să spui te obligă să gândeşti.

-         Elimină informaţiile inutile până ce rămân numai cele de primă mână.

-         Revizuiţi datele înainte de a construi discursul.

-         Încercaţi să nu vă arătaţi slăbiciunile în faţa publicului.

-         După ce aţi construit discursul repetaţi-l în minte.

-         Întipărirea, repetarea şi asocierea de idei sunt legile fireşti ale memoriei.

-         Nu-ţi amâna discursul.

-         Nici o dată nu faci progres dintr-o dată, ci treptat.

-         Nu fi timid.

-         Prin exerciţiu şi studiu poţi deveni un orator.

-         Îţi trebuie dorinţa pentru a ţine discursul.

-         Ridicaţi fruntea sus, ţineţi capul drept şi simţiţi-vă plămânii.

-         Atunci când gândiţi corect, creaţi.

-         O bună expreimare va putea face senzaţional chiar şi un subiect mărunt.

-         Publicul trebuie să simtă ca există un mesaj care e transmis direct la mintea şi sufletul vorbitorului.

-         Adresarea să fie cât mai directă.

-         Trebuie să foloseşti mult mai multă energie atunci când vorbeşti în faţa a patruzeci de persoane decât atunci când vorbeşti în faţa uneia singure.

-         E nevoie de mult exerciţiu ca să te porţi firesc în faţa publicului.

-         Sinceritatea, entuziasmul si onestitatea absolută vă vor fi de mare ajutor.

-         Pentru a putea vorbi în public învăţaţi să: subliniaţi cuvintele importante şi evitaţi-le pe cele mai putin importante. Apoi schimbaţi-vă tonul, variaţi ritmul exprimării, faceţi o pauză înainte şi după ideile importante.

-         Dacă doriţi să vă prezentaţi personalitatea la maxim, mergeţi întodeauna odihnit în faţa publicului.

-         Fiţi atenţi la mâncare, mâncaţi frugal, ca un sfânt.

-         Succesul se datorează zâmbetului său de învingător.

-         Dacă iti dai interesul faţă de public, mai mult ca sigur că publicul va fi captivat.

-         Atitudinea noastră să trezească o reacţie favorabilă.

-         Un om aflat într-un public numeros are tendinţa să-şi piardă personalitatea.

-         E mult mai usor sa faci ca oamenii să acţioneze în grup decât individual.

-         Dacă urmează să vorbeşti în faţa unui grup mic, e bine să ne alegi o încăpere mică cu cât mai multă lumină.

-         Coboară la acelaşi nivel cu ceilalţi.

-         Pe lângă harul divin, cel mai important este oxigenul. : )

-         Nu repeta un gest de prea multe ori, sau mişcări scurte, pripite, sau din cot.

-         Când eşti obosit mai bine nu ţine discursul.

-         Nu te ascunde în spatele mesei.

-         Vorbitorul trebuie să aşeze publicul în aşa fel încât acestuia să nu-i fie distrasă atenţia de cine mai intră pe uşa sau la cei care au întârziat.

-         Staţi potolit, concentrează-ţi gesturile şi vei da impresia că vei stăpânii peferect şi că sunteţi un om echilibrat.

-         Mâinile să stea relaxate, pe lângă corp, paralel cu trupul.

-         Nu imita. Gesturile unui om, sunt ca şi periuţa, trebuie să fie personale.

-         Prevederea înseamnă putere.

-         Introducerea să fie scurtă asemenea unui spot publicitar pt a capta atenţia imediat.

-         Nu faceţi glume, puţine sunt şansele ca să reuşească gluma.

-         O eficientă tehnică pt a începe ar fi să enumere calităţile cuiva.

-         Niciodată nu începe cu scuze!

-         Prima frază contează enorm pentru voi înşivă, pentru public, pentru subiect.

-         Stârniţi interesul.

-         Începe cu o întrebare pentru a putea pătrunde mai uşor în mintea omului.

-         Faceţi o prezentare amplă şi plasaţi ceea ce vă interesează într-un loc care să trezească atenţia.

-         Introducerea şi finalul sunt cele mai complicate în aproape orice activitate pe care încercăm să o stăpânim.

-         Lăsaţi ca publicul să judece daca asta este tot ce aţi avut de spus.

-         Dacă un vorbitor nu simte armonia, nu are cum să o redea.

-         Rezumaţi-vă punctele de vedere.

-         Îndemnaţii la fapte.

-         Un compliment sincer, este suficient.

-         Încheierea să fie cu umor.

-         Întodeauna lăsaţi-i râzând când vă luaţi la revedere.

-         Încheierea se poate face cu câteva versuri sau daca se poate ar fi şi mai bine cu un citat din Biblie.

-         Fiţi conşi. Fiţi concişi.

-         Scopul tău ca şi vorbitor este să clarifici ceva, să impresionezi iar apoi să convingi, să îndemni la fapte şi nu în ultimul rând să amuzi.

-         Alegeţi scopul cu înţepciune înainte de a începe discursul.

-         Evitaţi termenii tehnici.

-         Exprimaţi-vă în termeni simpli, oferind toate detaliile necesare.

-         Ambiguitatea si neclaritatea nu au ce căuta în discursul vostru.

-         Pentru a vă aminti mai uşor schiţa folosiţi-vă de desene. El trezeşte atenţia şi adesea face ca ideile să fie de două ori mai clare.

-         Reluaţi aceaşi idee cu alte cuvinte.

-         Majoritatea discursurilor trebuie să fie scurte, deci croiţi-vă materialul în funcţie de timpul pe care îl aveţi la dispoziţie.

-         Întodeauna spuneţi ceva nou.

-         Rareori veţi da greş atunci când veţi vorbi despre oameni.

-         Pentru a le menţine interesul viu publicului trebuie să le povestiţi întâmplări despre alte persoane.

-         Nu uitaţi că unu din cele mai interesante lucruri de pe lumea asta este bârfa.

-         Oamenii sunt impresionaţi de oamenii care au lucrat din greu pt a susţine discursul.

-         Vorbiţi la subiect.

-         Stârniţi interesul prin contraste, comparaţii. Interesul este contagios.

-         Stăpâniţi cât mai bine limba engelză.

-         Cuvintele noastre ne definesc.

-         Folosirea corectă şi rafinată a limbi materne dă o notă bună vorbitorului.

-         Exprimaţi-vă convingerile latentele şi vor prinde un sens universal.

-         Invidia înseamnă ignoranţă.

-         Treptat veţi reflecta gloria şi frumuseţea, dar si măreţia celor ce vă sunt aproape.

-         Un cuvânt se fixează după ce e folosit de trei ori.

-         Trebuie să aveţi curajul ca să spuneţi lucrurilor pe nume, „aşa cum le-a lăsat Dumnezeu.”

-         Nu folosi comparaţii banale.

Trebuie sa fii sincer cu tine in primul rand. Daca nu te descurci prea bine la agatat recunoaste asta. Nu e o rusine. O rusine ar fi sa nu recunosti ceva ce e evident. Toti ceilalti vad asta la tine doar tu pretinzi ca nu e asa. Daca nu esti bun la dansat, de asemenea recunoaste-ti tie acest lucru. Odata ce incepi sa fii sincer cu tine o sa incepi sa fii sincer si cu ceilalti si prin urmare mai deschis fata de ei. Pana la urma de ce se ascund oamenii de ceilalti? De ce nu-si spun fricile, visele, dorintele? Pentru ca le e frica de ce ar putea crede oamenii despre ei, ca i-ar putea lua in ras si prin urmare se ascund. Dar se ascund si de cine sunt cu adevarat in acelasi timp.

Eu am recunoscut ca nu ma pricep sa dansez, mi-am dat seama ca doar vreo 3 persoane cunosc acest lucru despre mine, dar am hotarat sa schimb acest aspect. Vezi tu, eram la o petrecere si mi-era asa o frica sa dansez de frica sa nu ma fac de ras incat am stat pe scaun toata seara. Gazdele ma invitau sa dansez dar eu le refuzam vehement. Nu intelegeau cu ce m-au suparat de nu vreau sa dansez. M-au si intrebat la un moment dat: “Esti suparat?”. In acel moment mi-am dat seama ca nu se poate sa continui asa. Mi-am propus ca niciodata in viata mea sa mai trec printr-o experienta similara. Prin urmare m-am si apucat de programul meu personal de dans pe care mi l-am creat singur. Totul a inceput prin a fi sincer cu mine.

Cu o zi în urmă, Mihai Sava ne-a povestit în câteva cuvinte (comentariu la textul Adevăraţi oameni de spirit) despre întâlnirea lui cu Al. Paleologu. „Am cetit Bunul simţ ca paradox (ediţia I a apărut în 1972, n. D.A.) când eram june. Frazele sale ca perlele aruncate pe o masă de sticlă, le-am furat pe de-a întregul, mi le-am însuşit, mi-au adus referinţe, mi-au explicat lucruri pe care nu le pricepeam singur. Am fost, mai târziu, să-i luăm un interviu, pentru o revistă studenţească. Eram fascinaţi de eleganţa şi elocinţa cu care răspundea întrebărilor perverse ale unor tineri teribili. Era prima dată când a recunoscut public că a colaborat cu securitatea. O făcuse în felul lui aristocrat: carnea fină de boier nu era deprinsă cu bătaia… Am rămas increduli, cu un gol imens. Alecu Paleologu a fost colaborator declarat al securităţii. Teribil, nu? La douăzeci de ani, nu-ţi trebuie mare lucru să dezavuezi un scriitor. Am făcut-o… Acu, după ceva ani, realizez că de fapt a fost singurul care a avut probitatea să o spună. Şi că a fost singurul moment în care am întrevăzut marea generaţie…”

Mărturisirea lui Mihai despre Al. Paleologu s-a lăsat, în ce mă priveşte, cu minute lungi de mirare mută. Am considerat că cele povestite nu mai sunt comentabile, cum, şi asta înţelegi destul de târziu şi cu cât mai târziu cu atât mai bine, nu mai e nimic de adăugat mai ales în faţa unui mormânt. Dar îmi imaginez ce aţi simţit voi cei tineri, auzind acea confesiune, în acele vremi în care speram cu ardoare în tot aşteptata (sine die) democraţie. Apoi, cu timpul, poate că l-aţi iertat, Al. Paleologu oricum s-a salvat prin simţul onoarei pe care nu l-a pierdut. Oricum, un derapaj mărturisit te salvează măcar de mojicia de a fi meschin.

Pe de altă parte, ceea ce a îndurat acea generaţie nu se cade a fi judecat în termenii colaboraţionismului carierist de mai târziu. Intelighenţia acelei vremi a fost obligată să suporte ieşirea din cadrele umanului. Şi nici nu ştiu cum a mai avut forţa Al. Paleologu de a lăsa să treacă, în spusele sale, un ton de umor, asta numai pentru că s-a dovedit  una dintre cele mai subtile inteligenţe aristocrate. În închisoare, evident că eram în culmea mizeriei. Puşcăria, mai cu seamă în perioada respectivă, te aducea într-o stare fizică şi aparenţială mizerabilă, şi ca îmbrăcăminte şi ca fason. Dar acest fapt trebuia perceput ca un avatar derizoriu şi paradoxal. De pildă, pentru mine, care am fost întotdeauna un bărbat elegant şi îngrijit, aspectul din închisoare era o chestiune paradoxală şi îl luam ca pe o fantezie. „Vai, vai în ce hal am ajuns”! Ei, am ajuns într-un „hal”. Şi asta e ceva. Este şi asta o formă de experienţă, un aspect al vieţii. Sigur, că nu e de dorit, dar dacă tot ai ajuns acolo, e mai bine să îl percepi ca pe un lucru interesant. Trebuie să tratezi neajunsurile cu cât mai multă seninătate şi în spirit de cunoaştere. Nu te poţi conserva în condiţii de totală suspendare a normalităţii dacă nu ai umor. Şi, mai cu seamă, nu trebuie să te socoteşti victimă. Asta e marea dobitocie. Victimă nu eşti niciodată decât dacă eşti prost. (Alexandru Paleologu, Breviar pentru păstrarea clipelor: Alexandru Paleologu în dialog cu Filip-Lucian Iorga, Bucureşti, Humanitas, 2007, pp.18-19)

(Horia Paştină, Busuioc la fereastră I, ulei/pânză, 55 x 65 cm, 1987)

Am fost tentat să comentez pictura dar nu am mai făcut-o. Las pe cei care, privind-o în liniştea pe care o emană, când toate trec şi dincolo de fereastră se pierd, să adauge câteva cuvinte…