An nou, creaţii noi, păi cum?!

Următoarele lucruşoare pot fi achiziţionate pentru oricare dintre ocaziile ce se apropie cu paşi rapizi în lunile Februarie/Martie: o zi de naştere, Dragobete (sau Valentine’s Day/ Ziua Îndrăgostiţilor, pentru cei interesaţi, deh), 1 Martie – de Mărţişor, 8 Martie – de Ziua Femeii, a mamelor etc. etc. A nu se uita că: lucruşoare se pot crea şi la comandă, asta dacă aveţi idei în acest sens.

CULORILE SUNT MAI INTENSE ÎN REALITATE!

Brăţara “Murano Simplicissimus” (~ 19 cm lungime, mărgele sticlă Murano, colorată şi veselă, încuietoare argint) – 24 lei (nu se mai reproduce – ultimul exemplar)

Cercei asortaţi – 14 lei (singura pereche)

Cercei “Mătase albastră” (~ 5 cm lungime, mărgele sticlă şi cu foiţă argint la interior, tortiţe argint) – 15 lei (UNICAT)(REZERVAŢI)

Cercei “Topaz” (~ 5 cm lungime, mărgele Murano cu foiţă la interior, cristale sticlă, tortiţe placate cu platină) – 16 lei (UNICAT)

Cercei “Pâlnia mov” (~ 4 cm lungime, mărgele sintetice, cristale zirconia mov aplicate, mărgele sticlă cu foiţă argint la interior) – 16 lei (UNICAT)(REZERVAŢI)

  Cercei “Zombie Matrioshka” (~ 8 cm lungime, mărgele porţelan păpuşi Matrioshka, mărgele sintetice ochi de pisică aplicate) – 18 lei (UNICAT) (Grazie Nico!)

 Cercei “Apusul de odinioară” (~ 5, 5 cm lungime, mărgele sticlă şi elemente cuprate) – 17 lei (ULTIMA PERECHE)

Cercei “Răsuceanu” (~ 5, 5 cm lungime, mărgele sticlă cu foiţă la interior, tortiţe argint) – 14 lei (UNICAT)(REZERVAŢI)

Cercei “Movus Florus” (~ 6 cm lungime, mărgele sticlă şi sticlă Murano, tortiţe argint) – 16 lei (UNICAT – culorile sunt mai intense în realitate!)(REZERVAŢI)

Cercei “Lacrimă de dor” (~ 5 cm lungime, ochi de pisică sintetic, culoare mov, tortiţe argint) – 13 lei (UNICAT)

Cercei “Dragoste de marmură” (~ 6 cm lungime, mărgele de sticlă cu foiţă la interior, şi mărgele efect ochi pisică, tortiţe argint) – 17 lei (UNICAT)(VÂNDUŢI)

Cercei “Perlat” (~ 5, 5 cm lungime, mărgele sticlă şi perlate, tortiţe argint) – 12 lei (UNICAT)

Cercei “Echilibrium” (~ 8, 5 cm lungime, mărgele porţelan şi ametist, cristale de zirconiu aplicate) – 14 lei (UNICAT)(REZERVAŢI)

Cercei “Funky Cucuiata (mătuşa)” (~ 5 cm lungime, mărgele sticlă, tortiţe argint) – 14 lei (UNICAT)

Cercei “Oaza de lumină” (~ 5 cm lungime, mărgele din jad galben, mărgele sticlă, elemente metalice) – 14 lei (UNICAT)(REZERVAŢI)

Cercei “Şeherezada” (~ 9 cm lungime, mărgele şi cristale sticlă, elemente cuprate) - 17 lei (UNICAT) (Mulţumesc Nico!)(REZERVAŢI)

CERCEII CRIZAŢI – Seria “Sultanul”, continuarea…

Cercei “Sultanul crizat” (~ 5 cm lungime, mărgele sticlă cu efect ochi de pisică) – 9 lei (singura pereche)

Cercei “Sultanul negru de supărare” – 9 lei (singura pereche)(VÂNDUTĂ)

Cercei “Sultanul care a văzut stele verzi” – 9 lei (singura pereche)

Cercei “Sultanul şi păpuşa lui Barbie” – 9 lei (singura pereche)

Cercei “Sultanul cu un ochi vânăt” (mărgele perlate) – 9 lei (singura pereche)

Cercei “Bobul de adevăr” (~ 5, 5 cm lungime, mărgele sticlă) – 10 lei (UNICAT)(REZERVAŢI)

Cercei “Miere zaharisită” (~ 6, 5 cm lungime, mărgele sticlă/cu foiţă argint la interior/elemente cuprate) – 16 lei (UNICAT)

Brăţara “Miere zaharisită” (~ 18, 5 cm lungime, mărgele sticlă/cu foiţă argint la interior/elemente cuprate) – 23 lei (UNICAT)

Cercei “Ciorchinele negru” (~ 8 cm lungime, mărgele sticlă, onix, tortiţe argint) – 16 lei (creaţi la comandă, deci vânduţi)

Cercei “Vată de zahăr” (~ 4, 5 cm lungime, mărgele sticlă pe nuanţe de roz, tortiţe argint) – 17 lei (UNICAT)

Cercei “Simfonia stelară” (~ 6, 5 cm lungime, mărgele sticlă cu particule sclipitoare la interior, tortiţe argint) – 16 lei (UNICAT) (Mulţumesc Nico!)

Cercei “Dama de cupă” (~ 4, 5 cm lungime, mărgele biconice sticlă şi inimi sintetice, tortiţe argint) – 9 lei (UNICAT)

Cercei “Dragostea-ţi face pielea găină” (~ 4, 5 cm lungime, mărgele sticlă cu efect de ochi de pisică, inimă sintetică, tortiţe argint) – 9 lei (UNICAT)

Brăţara “Zornăială vegetală” (~ 19 cm lungime, se potriveşte şi la o mărime de 19, 5 – 20 cm, mărgele sticlă/cu foiţă argint la interior, cristale de Bohemia, mahachit, elemente metal) – 24 lei (UNICAT – adică un singur exemplar)

Asortată cu cerceii “Zornăială vegetală” – 17 lei

Luate împreună = 36 lei (SET VÂNDUT)

Brăţara “Creativa” (~ 19 cm lungime, mărgele exclusiv sticlă/Murano/cu foiţă de argint la interior, pe nuanţe de albastru, elemente metalice, încuietoare argint) – 24 lei (UNICAT – creată la comandă, deci vândută!)

Cercei “Creativa” (~ 4 cm lungime, mărgele sticlă şi Murano, tortiţe placate cu platină) – 14 lei (UNICAT – creaţi la comandă, deci vânduţi)

Brăţara “Ametist înaripat” (~ 18 cm lungime, potrivită şi pentru mărimea de 19 cm, mărgele chips din ametist şi ametist rotund, elemente metalice, încuietoare argint) – 21 lei (UNICAT – creată la comandă, deci vândută)

Cercei “Ametist înaripat” (~ 4 cm lungime, mărgele ametist, tortiţe placate cu platină) – 13 lei (UNICAT – creaţi la comandă, deci vanduţi)

Cercei “Metamorfoză” (~5, 5 cm lungime, mărgele ceramică, elemente metalice, tortiţe argint) – 16 lei (UNICAT)

Cercei “Amanta ducelui” (~ 6, 5 cm lungime, mărgele sticlă cu formă de inimă şi model la interior, elemente metalice, tortiţe argint) – 17 lei (UNICAT) (VÂNDUŢI)

Cercei “Simbol” (~ 6 cm lungime, mărgele sticlă şi flori metalice, tortiţe argint) – 12 lei (UNICAT) (REZERVAŢI)

Cercei “Primăvară tradiţională” (~ 3, 5 cm lungime, mărgele Pandora şi margele de sticlă cu efect de ochi de pisică, tortiţe de argint) – 10 lei (o pereche dată, mai există una singură)

Primele poze cu zăpadă

Cercei “Talismanul viselor” (~ 7 cm lungime, mărgele exclusiv de sticlă, cu model la interior si efect de ochi de pisică) – 16 lei (VÂNDUŢI)

Cercei “Mugurii stelari”  (~ 5, 5 cm lungime, mărgele sticlă [maro şi albastră - ochi de pisică], mărgele din turquoise şi elemente cuprate) – 16 lei (UNICAT)

Cercei “Cina tribalilor” (~ 7, 5 cm lungime, mărgele ceramică, elemente metalice) – 15 lei (VÂNDUŢI)

Cercei “Bună fie-ţi inima” (~ 6 cm lungime, mărgele pătrate din coral, elemente metalice) – 14 lei (UNICAT)

Cercei “Pana corbului de fier” (~ 6 cm lungime, mărgele Pandora [nu de pe planeta Pandora ], si elemente metalice) – 17 lei (există două perechi) 

Cercei “Clopotul urechii” (~ 7 cm lungime, mărgele Pandora, lant metalic) – 15 lei (UNICAT) 

Cercei “Râuri pătrate galbene” (~ 7, 5 cm lungime, mărgele sidef, plate, tortiţe argint) – 14 lei (Mulţumesc Nico!)

Really thankful to Openlibrary.org(Special thanks to George) to have done a wonderful job of aggregating books data from across the globe. I bulk downloaded the data from their site and now trying to import it into mysql database using a php script. The process has been very dramatic till now. My effort of 2 weeks of importing the data was wasted by my webhosting platform when they decided to rollback the table to a week back So now i am running the scripts again. (believe me its very boring)

Now the area of data that i am focusing on is the information regarding the latest books. For that i am planning of working with the the top 10 publishers of boooks and ebooks in US. Namely: RH,T&F,Macmillan,Mcgraw-hill,Thomas Nelson,Wiley,Hachette,Pearson and Simon and Schuster. I believe that if i get regular feed update form these publishers i will be able to cover atleast 80% of the new books published. Some of these publishers like Random house, Thomas Nelson and Wiley have a very well laid out ONIX feed. However, i have not yet heard back from others. I will be surpsised if they dont have similar program.

I am half way through to writing PHP script to read from ONIX feed and Wiley feed is going to be my test data. Hoping to finish it tonight…. More updates tomorrow.

My next big challenge will be to get the coverimages…. I dont want to shell out money to get this from Bowker

Desen de Plecat cu Cercul

CAPITOLUL XXII – INTERFERENŢE

Apropiindu-se de Öreat[1], Sior, Sirona şi Photine simţiră că lucrurile au scăpat de sub control în imperiul lui Sorian, deşi nu putură preciza ce anume le induce acest sentiment. Poate modul mai slobod în care discutau cetăţenii, ori înmulţirea grumilor beţi aflaţi pe uliţe.

- Acuma-mi dau seama că numele voastre, Sior şi Sirona, au în comun cu numele tatălui meu particula „Sir” – glăsui Photine.

- Coincidenţă… – spuse Sior, înclinat către un punct de vedere mai materialist. La fel poţi spune despre Constantin, Contant şi Constanţa…

Photine ridică din umeri, întrebându-se, după ce petrecuse vreo patru zile în preajma lui Sior, dacă chiar meritase să rişte furând Şarama.

Öreatul se ivi înaintea lor, scăldat într-o lumină aurie şi dominat, de pe colină, de turnurile Sar’a’labei. Şi în cetate, mişcarea cetăţenilor părea una diferită celei obişnuite, dar Photine, care trăise mai mult între zidurile palatului, nu sesiză acest detaliu.

…

În salonul Lucrătorului ostenit, Elfa cea roşcată da’ vopsită savura, în sfârşit, cafeaua, Migreta plecând cu domnul plutonier-major Onix, pentru ca acela să-i mai arate nu se ştie exact ce, la el acasă. Vrăjitoarea Oriana întrebă dacă s-a mai auzit ceva despre Kayux.

- În gang nu mai e – spuse Our -, că am fost eu mai nainte… În schimb, erau Alizee cu Vrăjitorul, discutau literatură. Le-am zis: N-aveţi cameră pentru dezbateri, ce staţi aici unde se pişă toţi derbedeii?…

Cei doi tocmai intrară în incintă, iar Our privi sugestiv către Oriana: „Vezi, dacă le-am zis?…”. Oriana oftă, îşi dădu ochii peste cap, într-un efect halucinant, apoi alese să nu spună nimic.

- E agitaţie în cetate… – spuse Alizee. Pe câteva ziduri am văzut scris: „Jos Sorian!”. Parcă aş lipi şi eu nişte manifeste…

- Te-am rugat să încetezi! – spuse Vrăjitorul pe-un ton, totodată, implorator şi iritat. Nu mai ai douăzeci de ani şi, în plus, eşti o străină aici, nimerită doar datorită unor capricii scriitoriceşti…

- Şi de aia trebuie să nu-mi pese? – făcu Alizee, îmbufnată ca un copil căruia i s-a refuzat o jucărie.

- Nu ziceam să nu-ţi pese, ci doar să nu te implici într-o cauză care nu-i a ta…

- Nu ziceai!… Parcă nu ştiu că nu dai doi bani pe cetăţenii de rând? De ce nu te duci la aristocraţii tăi şi să mă laşi naibii în pace?…

„Minunat! – îşi zise Elfa. Abia am scăpat de cicălitoarea aia, şi-ncep ăştia doi să se certe!…”.

- E mai răcoros astăzi? – întrebă ea, sperând să deturneze discuţia.

- Asta contează acum? – pufni Alizee, cuprinsă de febra Revoluţiei ce părea să mocnească.

- Contează, fireşte! – interveni blând Vrăjitorul. Doar ştii că ai probleme renale şi nici cu plămânii nu stai foarte bine. Asta ţi-ar mai lipsi, să recidiveze pneumonia…

- Ba am să fac pneumonie de câte ori o să am chef! – trânti Alizee care, în mod evident, avea poftă de ceartă.

- Bine, cum spui tu… – căută mult încercatul conviv s-o îmbuneze.

Blonda cea scundă izbucni:

- Adică, acum ai vrea să mor? Dacă vrei să scapi de mine, n-ai decât să dispari pur şi simplu, că nu te ţin legat! Nu-i nevoie să umbli cu tertipuri din astea puerile!…

- Linişteşte-te, hai că vin cu tine să lipim manifeste!…

- Cu tine nu lipesc niciun manifest! Să mă laşi în pace! – îi strigă Alizee, făcând botic.

Elfa şi Oriana căutară să-i potolească pe amândoi, amintindu-le că au, totuşi, o vârstă la care nu mai dă bine să se dea în stambă asemenea unor copii fără minte. Our se amuza, privind când la unul, când la celălalt şi, la replicile mai savuroase, făcea grimase semnificative către Oriana, care păru, însă, să-l ignore.

- Ne-a venit bere belgiană! – vesti ospătarul, formula sa magică detensionând întreaga atmosferă.

- Fain! Adă-ne cinci halbe! – ziseră toţi, aşezându-se la masă.

Oriana regretă curând entuziasmul iniţial:

- Dacă bea Our o halbă-ntreagă, o să stea mai mult în gang după aia…

- Ei, şi ce are? – făcu scunda cu zâmbet mărunt şi amărui. Ne mai zice ce se petrece în stradă…

Vrăjitorul se oferi să ajute:

- Dacă nu reuşeşti să bei toată halba, putem turna restul la mine…

- Sigur că da! – pufni din nou Alizee. La băutură eşti întotdeauna în prima linie…

Posibil că discuţia ar fi degenerat din nou, dacă în salon n-ar fi intrat tocmai atunci cei trei prinţi descinşi în Öreat, Sior, Sirona şi Photine. Oriana, într-un fel născătoarea lor, îi recunoscu prima, prezentându-i şi celorlalţi. Dacă Sirona şi Photine fură acceptate de către toţi comesenii cu seninătate, nu la fel de lin au decurs raporturile dintre Vrăjitor şi Sior. Prinţul, dintru început, se insinuă cam agresiv spre Alizee, lăudându-i volumele de versuri, cu anumite rezerve faţă de personajul Mario[2], care-i părea odios.

- Lasă, că are cine să se ocupe de Mario! – spuse Vrăjitorul, cu o anume intonaţie, dar prinţul păru a nu-l fi auzit.

- Ce va fi scris[3]… Superb poem! Deşi n-am fost niciodată pe planeta voastră, cu atât mai puţin în Timişoara, simţi văzduhul, pulsul străzii, tramvaiul alunecând în noapte, mâţele războinice sfredelind bezna…

- Şi ce-aţi mai citit dumneavoastră altceva?… – insistă Vrăjitorul.

Din pricini stranii, Photine primea cu satisfacţie fiecare replică a Vrăjitorului, în vreme ce Alizee părea sâcâită de aceleaşi intervenţii. Sior le ignoră o vreme, până când decise să reacţioneze:

- Ţi se spune Vrăjitorul… Porecla porneşte de la ceva real, sau e doar aşa… o figură de stil? Că eram curios, să-mi arăţi şi mie vreo scamatorie de-a ta…

Sfidat, bărbatul schimbă o privire imperceptibilă cu Oriana. Cearcănele acesteia deveniseră, din terifiante, abisale, iar rânjetul tenebros se preschimbă într-o încuviinţare sinistră. Cum toţi aşteptau ca Vrăjitorul să facă o demonstraţie, tuturor celorlalţi le scăpară aceste mici detalii. Incinta deveni cenuşie, străbătută de licăriri anormal de bizare. Our o înghiontea pe Elfă în cizmă, dar aceasta părea conectată plenar tensiunii momentului. Deodată, Vrăjitorul făcu două pase energetice. Cum nu se petrecu ceva palpabil, Sior, care amuţise şi el încordat, izbucni în râs:

- Asta a fost tot? N-am sesizat nimic…

- Nici nu trebuia… – zâmbi Vrăjitorul. Da, asta a fost tot – adăugă, apoi, cu simplitate.

Singură vrăjitoarea cu cearcăne terifiante şi rânjet tenebros pricepu ce anume s-a petrecut, Sior având să înţeleagă ceva mai târziu…

Un grup de grumi intră în local, părând a veni dintr-un aşezământ similar, deoarece aveau toţi cămăşile gata descheiate, perii oranj făcând un contrast straniu cu cenuşiul dominant în acea zi.

- Adă-ne vin, futu-i! – strigă unul dintre ei.

Alizee se întoarse către Vrăjitor:

- Ăsta-i efectul predicilor tale! Toţi s-au apucat de băut şi vorbesc cu futu-i…

- Mda… Bine că ai tu un vocabular mai elevat!…

- Măcar, în public, eu mă stăpânesc! Poate după a treia bere să mă mai scape… – se justifică blonda cu ochi de veveriţă.

- Ce înseamnă futu-i? – se interesă Sior.

- Ceva de domeniul trecutului pentru tine – preciză Oriana, rânjind colosal.

Vrăjitorul avu doar o mică sclipire a privirii, dar părea mulţumit la rândul său…

[1] Toponim din Şarama. Aici, devine numele capitalei imperiului.

[2] Personaj din cartea de debut a Gabrielei Savitsky, Dragostea – ediţie princeps.

[3] Poem din Cartea de dragoste.

Foto: Alex Mazilu

CAPITOLUL XV  - SLUJBĂ INGRATĂ

Alizee şi Vrăjitorul consimţiră cam cu jumătate de gură să pogoare-n ascunzişurile Sar’a’labei, mai mult cedând insistenţelor celorlalţi. Perspectiva vizitării unui arest le trezea amândurora amintiri nu dintre cele mai plăcute, însă, luaţi de val, cedară.

- În definitiv – se încurajă Alizee -, trebuie să ne mai confruntăm şi cu viaţa reală, spre a nu deveni cu totul livreşti. Aşa am cunoscut odată un tip…

- Mă rog, să lăsăm… – propuse Vrăjitorul, nefiind limpede ce l-a determinat să-i reteze cuvântul colegei sale de convorbiri literare.

Elfa cea roşcată da’ vopsită se arătă preocupată de-un alt aspect:

- Noi mergem acolo aşa… cu mâinile goale?

- Eu am o bâtă, iar Our are toporişca… – spuse Oriana, vrăjitoarea cu cearcăne terifiante şi cu rânjet tenebros.

- Şi ce-o să facem acolo cu bâta? Jucăm oină? Eu mă refeream la mită… – puse roşcata lucrurile într-o lumină decentă.

„Care dacă-i domnu’ Onix în tură, cea mai bună monetă de schimb ai fi tu, paraşuto!” – gândi Migreta, adăugând cu glas:

- Vai, Doamna Directoare, cum vă gândiţi Dumneavoastră la toate, care eu la toţi le-am zis cât…

- Da, bine, ştiu! – îi reteză Elfa discursul.

Se scotociră toţi şi reuşiră să adune câteva lame de bărbierit, câteva lame de gumă, o sticluţă cu parfum de firmă, un clasor cu timbre, trei CD-uri cu muzică de felurite genuri şi câteva tricouri chinezeşti.

- Le ajunge! – decise Oriana. În definitiv, sunt nişte primitivi…

Pregătirile fiind încheiate, micul grup o porni în temerara acţiune, călăuzit de Our. Intrarea în coridorul ce ducea la beciuri se făcea din curtea unui Magazin de rarităţi. Păşind în prăvălie, rămaseră uimiţi cu toţii de aspectul eclectic şi, totodată, bizar al încăperii. Exemplare din cele mai neobişnuite obiecte stăteau în devălmăşie. Într-un ungher, colivii cu animale necunoscute şi borcane cu fetuşi din întreaga Galaxie. Puzderie de cărţi pecetluite zăceau, prăfuite, în rafturi. Vrăjitorul întrebă pe-o femeie sfrijită care, dintre laţele cânepii, privea cu un ochi roşu şi unul albastru:

- Americani inteligenţi aveţi?

- Domnule – răspunse femeia cu un glas ironic -, e magazin de rarităţi, nu de imposibilităţi…

Promiţând să revină, întregul grup trecu în curtea din spatele prăvăliei, unde se afla intrarea în tunel.

- Cum de-ai descoperit curtea asta? – se minună Alizee.

- Scotoceam prin magazin – răspunse Our -, când, dintr-o dată, mi-a trebuit să fac pişi…

Oriana se plesni cu palma peste frunte, mai tare decât ar fi fost necesar şi, din gesticulaţie, dădu de înţeles că ar fi mai bine să-şi vadă cu toţii de drum.

Tunelul, deşi funest în felul său, nu era năclăit de pasta încărcată de tristeţe ce se scurgea în alte galerii şi, cel puţin la început, aerul era doar stătut, nu şi pestilenţial. Înaintau cu fereală, Elfa rămânând ultima şi doar din vreme-n vreme iţindu-şi urechile cu smocuri verzi de după spinarea Orianei. Our, în timp ce-i călăuzea, se simţi dator să explice:

- Zidurile tunelului sunt alcătuite din şiruri de cărămidă galbenă, lucrare la care au trudit generaţii de oropsiţi ai sorţii. Aici, unde lumina aştrilor nu pătrunde niciodată, unde până şi apa este, cel mai adesea, un vis irealizabil, mii ori, poate, milioane de ostracizaţi, înfruntând privaţiuni de nedescris…

- Tu ne călăuzeşti, sau scrii romane? – îl întrebă Oriana pe un ton răstit. S-a trezit literatul din tine!… Vrei să ne adormi pe toţi în toiul misiunii?

Alizee opină că nu trebuie descurajate tinerele talente, însă vrăjitoarea decretă:

- Our nu-i defel tânăr, e doar mic! Cât despre talent…

Din fericire, nu se mai iscară alte neînţelegeri, deoarece grupul ajunse la uşa secretă prin care se pătrundea în arest. Fură izbiţi pe dată de mirosul cunoscut deja din veşmintele piticului, ca şi de priveliştea grupului de felieni care zăceau, posomorâţi, în cuşcă. Elfa cea şleampătă fusese lăsată în sală, având însărcinarea să cureţe nişte rădăcinoase comparabile cu guliile. Cu capul pe masă, domnul plutonier-major Onix adormise din nou.

- Kayux! – gemu Migreta, zărindu-şi iubitul într-un hal fără de hal.

- Şşşt! – făcu Oriana. Să-i scoatem pe ăştia din cuşcă şi să ne cărăbănim!…

Într-o linişte aproape desăvârşită, Vrăjitorul desfăcu lacătul, folosind o magie învăţată pe pământ, în timpul unei şederi în Penitenciarul din Timişoara. Cum ceilalţi membri ai grupului nu prea aveau de lucru, făceau semne din mână, asemenea agenţilor de circulaţie, indicând prizonierilor pe unde s-o tulească. Ultima părăsi încăperea Elfa cea roşcată care, împiedicându-se de-o găleată, dezlănţui un zgomot asurzitor.

Domnul plutonier-major Onix tresări şi, privind buimac, omise amănuntul că prizonierii au dispărut, având ochi doar pentru pasiunea sa:

- Elfa cea roscată! Ai venit?…

Nedorind să converseze, Elfa se strecură prin uşa secretă după ceilalţi.

Domnul plutonier se ridică, strigând:

- Nu mă părăsi din nou! Ce rău ţi-am făcut? De ce te porţi astfel?…

Dând să fugă după fascinantul chip, domnul plutonier-major se întinse pe pardoseală cât era de lung, deoarece, în vreme ce arestaţii erau eliberaţi, Our găsi de cuviinţă să-i lege şireturile bocancilor între ele, petrecându-le şi pe după un picior al mesei. Lovind cu pumnii în cărămizile slinoase, domnul Onix urlă rugător:

- Luaţi-mă şi pe mine! M-am săturat să fiu un lacheu netrebnic, în slujba unui tiran, şi să-mi petrec o treime din viaţă în împuţiciunea asta de beci! Vă rog, aşteptaţi-mă!…

Fireşte, nimeni nu intenţiona să facă acest lucru.

Pour les images et la promenade, voir Quelques caractères de le rue de Verneuil et alentour, de Dominique Hasselman, dans Remue.net.

Cet entretien est le 3e de la série d’entretiens que j’ai eu avec quelques personnes depuis longtemps engagées dans l’édition numérique. Qu’elles soient ici remerciées de l’autorisation de mise en ligne de ces textes. Tous les entretiens ici publiés sont liés au rapport Livrel.

François Nawrocki, Centre National du Livre, 7 mai 2009
Né en 1977, cet archiviste paléographe consacre son DEA à l’occupation française en Piémont pendant les premiers mois du gouvernement de Claude d’Annebault (1539-1540), avant de soutenir en 2002 une thèse sur Claude d’Annebault. Il poursuit ses recherches en doctorat à Paris‑IV tout en enseignant à l’école des bibliothécaires et documentalistes. Conservateur de l’École des Chartes, il est chargé de mission à l’économie numérique du livre au Centre national du livre.

1. Comment l’institution que vous représentez appréhende-t-elle les réflexions numériques qui touchent les professions du livre, et du texte, aujourd’hui ?
Le CNL a pour mission d’aider la création d’œuvres de qualité et les conditions de leur accès au public. Il accorde des bourses et des subventions aux auteurs, aux éditeurs, aux libraires et aux bibliothèques. Par exemple, le CNL subventionne des projets de publication de monographies, des projets d’intra- ou d’extraduction, aide le fonctionnement de revues. Dans l’univers numérique, le CNL a d’abord accompagné, de 2004 à 2006, la création de sites internet d’éditeurs, puis depuis 2005, la numérisation rétrospective des revues et la création de revues en ligne. Enfin, une commission politique numérique a été créée en 2007 pour aider, dans le cadre de l’expérimentation Gallica, la numérisation rétrospective des livres de langue française, avec un volet patrimonial, assuré par la BnF, et un volet « œuvres sous droits » auquel sont éligibles les éditeurs (19 000 ouvrages aidés entre janvier 2008 et avril 2009). Marginalement, des agrégateurs numériques ou « e-distributeurs » (Numilog, ePagine, CAIRN, etc.) sont également aidés pour leur participation à la diffusion des œuvres sur les réseaux numériques et dans Gallica.

Cependant, malgré ces progrès, nous devons encore faire évoluer les cadres de notre action, trop centrés sur l’économie réelle, pour les adapter à l’économie immatérielle et aux réseaux numériques. Une réflexion d’ensemble, voulue par notre président Benoît Yvert, doit permettre de moderniser nos dispositifs et d’élargir notre champ d’action numérique. C’est en partie pour cela que j’ai été recruté en septembre dernier. Cependant, une telle révolution ne pourra se faire sans une large concertation. Les premières propositions que nous avons faites au cabinet de la Ministre [de la Culture, Christine Albanel] ont été plutôt bien accueillies, mais ce n’est qu’une première étape. Il aussi passer par des procédures administratives un peu longues et, bien sûr, ce que nous pourrons faire sera limité par le budget dont nous disposerons.

Il y a des évolutions naturelles, comme la possibilité de prendre en considération certaines formes de publications numériques dans le CV des auteurs demandant une bourse, ou encore, pour un projet de publication, de compter l’édition et la publication numérique d’une œuvre, simultanée ou consécutive à la sortie papier, dans le champ des dépenses éligibles. Nous voudrions aussi réinvestir les réseaux numériques en favorisant la réalisation de sites web 2.0 et d’outils ouverts, améliorant le contexte de la diffusion et de la valorisation des œuvres par ces réseaux, à différents niveaux (information, promotion, médiation, prescription). En particulier, nous tenons à soutenir l’effort de mise en réseau des libraires indépendants, car nous sommes convaincus que leur rôle de sélection et de mise en avant de certains titres est indispensable à la vitalité et à la diversité des publications, sur l’Internet comme dans les quartiers. Tout cela est à préciser, notamment en fonction des moyens dont nous disposerons. Je me garderai donc d’être plus précis pour le moment. Nous avons aussi d’autres idées, d’autres envies, mais peut-être moins prioritaires.

2. À travers les soutiens à la distribution électronique que vous offrez aux éditeurs, à travers le soutien que vous leur offrez également pour la numérisation de leur fonds, est-ce que vous suggérez d’utiliser tel ou tel standard de structuration de fichier, tel ou tel format de mise en page ?
La commission politique numérique a un rôle plus politique que technique. Elle est essentiellement composée de personnalités très haut placées dans le monde de l’édition ou dans l’organigramme de la BnF, mais aussi de personnalités qualifiées comme Bruno Patino. Cette commission laisse beaucoup de libertés aux éditeurs dans leurs projets numériques, car les temps sont encore à l’expérimentation. Cependant, il s’agit d’investissements pour partie privés, et pour partie publics à travers le CNL. Nous n’avons pas le droit d’encourager les éditeurs à investir à fonds perdus dans une numérisation sans lendemain, qui demanderait à être refaite à un stade ultérieur. C’est pourquoi le CNL a décidé d’imposer, comme condition d’éligibilité à l’aide, que parmi l’ensemble des formats de diffusion envisagés par l’éditeur, il y ait au moins soit une numérisation « statique » en PDF (avec indexation intégrale du texte), soit une numérisation « dynamique » dans un format XML (par exemple le format ePub de l’IDPF). Ce sont les formats les plus interopérables et les plus portables aujourd’hui. Une numérisation XML, en particulier, va vraiment permettre de réexploiter un texte sur la longue durée, avec toutes les possibilités de modifications, d’enrichissements, de conversions vers divers formats papier ou numériques, actuels et à venir. C’est pour cela que depuis l’automne 2008, le CNL a relevé son taux de subvention à 66% pour les projets de numérisation XML (souvent plus coûteux), contre 50% pour les autres projets (PDF).

3. Que concernent les bourses de numérisation ?
Ces subventions s’appliquent aux frais directs de numérisation de livres papier (de stockage, acheminement, prise de vues, traitement des lignes, des marges, des contrastes, reconnaissance optique de caractères, ressaisies ou corrections, structuration et balisage, insertion des images etc.) ou de conversion depuis un fichier de PAO ou un PDF imprimeur. La création ou l’extraction des métadonnées en format ONIX entre également dans le champ. Indirectement, une aide peut être accordée pour la création d’une DTD XML « maison », pour les coûts techniques de protection des données (DRM) ou de marquage des droits (watermarking). Pour les petites et moyennes maisons d’éditions, le CNL peut aussi aider à hauteur de 25% les frais de recherche des droits et de renégociation des contrats.

4. Quels sont les besoins pour le développement de l’économie numérique ?
Au CNL comme dans le monde de l’édition en général, il faut développer la formation continue et acquérir de nouvelles compétences, notamment à la publication web et à la structuration XML. Mais le vivier de formateurs est étroit. Il y a aussi un besoin d’évolution des outils d’édition, notamment en logiciels libres. De petites maisons d’édition peuvent parfois expérimenter avec audace et réussir très vite la transition numérique, grâce à leur légèreté structurelle, là où les grands groupes manœuvrent sur un temps long : cependant, ces derniers joueront un rôle moteur dans la structuration de l’univers numérique, notamment des canaux de distribution. À mon avis, là est la première condition du développement de l’économie numérique, et le remède à la dispersion de l’offre.

Deuxièmement, il faut instaurer une confiance dans l’économie numérique. C’est un point essentiel. L’acheteur de livres numériques doit pouvoir agréger et gérer sa bibliothèque personnelle et surtout, lire ses fichiers dans de bonnes conditions sur tous ses supports de lecture, de l’écran au téléphone portable en passant par la liseuse. Il faut donc d’un côté, des formats interopérables, et de l’autre, des matériels et des logiciels adaptés et performants. Car XML c’est bien, mais cela ne suffit pas. Si la police choisie ne peut être affichée, si les caractères spéciaux sont maltraités par le moteur de rendu, si le texte n’est pas justifié, si les illustrations ne sont pas bien intégrées à l’écran de la liseuse, rien ne va plus. Les éditeurs devront être en mesure de faire distribuer des fichiers optimaux pour les supports de lecture de l’acheteur. Des batteries de tests seront probablement nécessaires. C’est un nouveau type de prestation, indispensable dans une démarche qualité. Les distributeurs numériques auront aussi la responsabilité de garantir que les fichiers sont adaptés aux besoins du clients, car cette fonction se situe au moment de l’exemplarisation, donc en général au moment où le distributeur délivre un fichier au détaillant (libraire) pour son client.

Un autre point sensible, pour l’instauration de cette économie de confiance, est celui de la protection des droits. Avec les accords de l’Élysée (à la suite du rapport Olivennes), les autres filières culturelles ont renoncé aux DRM qui verrouillent l’œuvre et limitent considérablement ses usages. Le livre n’était pas dans les accords Olivennes, mais il est bien sûr concerné par le projet de loi Création et Internet qui définira un cadre pour protéger les œuvres de l’esprit et lutter contre le piratage. En contrepartie, il faudra que les professionnels du livre développent une offre légale suffisante et attractive, ce qui, à mon avis, suppose qu’ils fassent confiance à leur clients et renoncent aux DRM trop verrouillés. Pour la plupart des lecteurs, un fichier texte que l’on ne peut pas imprimer, que l’on ne peut pas annoter, que l’on ne peut pas prêter, que l’on ne peut pas copier d’un support à l’autre, ou avec des limitations qui menacent la pérennité des bibliothèques virtuelles légalement acquises (vu l’obsolescence rapide des ordinateurs personnels et la fragilité des disques durs), sont autant de contraintes insupportables qui peuvent faire préférer une offre illégale gratuite et souple d’utilisation. Si l’on y pense, les DRM imposent souvent des reculs importants par rapport à l’économie papier, où un même livre circule largement dans un cercle privé, alors que le numérique est justement sensé soulager des contraintes matérielles. Si l’on bride des fonctionnalités numériques naturelles, certains clients jugeront qu’on leur a vendu un produit déficient. Ces sujets sont très polémiques. Il n’est pas facile à un éditeur de franchir le pas, à cause de la crainte du piratage, mais aussi parce qu’un éditeur doit assurer à ses auteurs la protection de leurs intérêts. Les solutions de watermarking (tatouage numérique rémanent), plus pédagogiques et dissuasifs que réellement dérangeants, sont une bonne piste. Après, la loi doit permettre de traquer les principales sources d’évasion illégale des œuvres sous droits sur les réseaux peer-to-peer ou autres.

Troisièmement, tout le monde cherche le bon modèle économique. Quel est le juste prix d’un livre numérique, sachant qu’il a un coût de production comparable à un livre papier, mais probablement un coût moindre de diffusion (et avec quels intermédiaires) ? Comme dans toute économie, la fixation du prix ne pourra pas faire abstraction la valeur que le client accorde au produit. Or, nous avons probablement un problème de perception de la valeur du produit numérique, comme dans la musique ou le cinéma d’ailleurs, à cause de la dématérialisation. Le jour où le livre numérique fera la preuve d’une véritable plus-value par rapport au livre papier, ou en tout cas d’une utilité spécifique, alors le public cessera peut-être de le voir comme un ersatz de publication. Cela ne veut pas dire qu’il sera dans tous les cas possible de le vendre aussi cher, voir plus cher, que sous une forme papier. L’abaissement du taux de TVA (il est à 19,6%, contre 5,5% pour le livre papier) fait partie de l’équation du problème : le conseil des ministres européens des finances a peut-être ouvert une opportunité le 10 mars dernier, mais la piste est à confirmer (la formulation « le livre sous toutes formes de supports » étant pour le moins ambiguë).

La question de la fixation du prix, voire des conditions permettant d’imposer un prix unique du livre à tous les détaillants, dans l’esprit de la loi Lang de 1981, est essentielle pour permettre une diversité des canaux de promotion et de vente du livre sur Internet. Personnellement, je ne crois pas à une extension de la loi Lang au livre numérique, mais plutôt à une loi spécifique, qui de toute façon ne permettrait pas de régler les problèmes de concurrence extra-territoriale, cruciaux, comme vous pouvez l’imaginer, pour la distribution de biens immatériels. La piste du contrat de mandat, suggérée par le rapport Patino, est actuellement à l’étude.

Je pense aussi que nous avons aujourd’hui besoin, pour avancer, d’une connaissance plus solide de l’état de l’art technique et économique. Le Ministère de la culture (DEPS) va lancer une étude internationale sur les modèles économiques du livre numérique, avec en particulier une analyse des marchés asiatiques. De même, il nous faut mieux appréhender les publics du livre numérique, présents et à venir : comprendre comment ils conçoivent le livre sur les réseaux numériques, notamment en mobilité, et identifier les freins ou les facteurs de développement de cette économie dans différents segments du marché. À cette fin, le CNL s’apprête à lancer une étude (quantitative et qualitative) qui se durera probablement jusqu’au début de l’année 2010. Les conclusions seront publiques, bien entendu. Si cela vous intéresse, nous pourrons croiser nos résultats et nos analyses.

5. Bien volontiers. Les résultats de notre étude seront d’ailleurs à votre disposition. Si nous ouvrons une espèce de laboratoire du texte, que ce texte soit une œuvre hybride, multimédia, qu’en pensez-vous ?
Ce serait probablement une bonne initiative, venant à point nommé. Le livre numérique n’a pas vocation à rester enclos dans les formes héritées du papier, encore moins d’en être une simple transposition. Toutes sortes d’enrichissements sont possibles, non seulement en guise d’illustration, mais aussi au stade de la création : parcours de lectures, recompositions aléatoires ou interventions du lecteur, peuvent faire du livre numérique une « œuvre ouverte », pleine de vitalité et de virtualités. Des associations comme Inventaire/Invention (qui vient malheureusement de disparaître) jouent un rôle admirable, mais elles sont trop peu nombreuses, et trop peu soutenues.

C’est un champ que le CNL, établissement national, pourrait difficilement investir à court terme. Nous n’aidons pas d’ateliers ou de manifestations multimédia, mais nous aidons des œuvres multimédia individuelles dans le cadre de projets de publication où l’objet livre reste un élément important. Nous contribuons aussi au dispositif d’aide à la création artistique multimédia (DiCréAM), piloté par le CNC [centre national du cinéma]. Ces dossiers restent très marginaux dans notre action.

L’échelon régional pourrait être pertinent, en suscitant des collaborations locales, notamment avec les écoles et les bibliothèques, mais aussi avec des industriels. Les arts numériques sont en plein essor, et je regrette souvent que l’écrit n’y soit pas plus présent.

Un autre avantage d’un laboratoire du texte, en région Ile-de-France ou ailleurs, serait d’aider à définir le livre numérique en tant que tel. Nous aurons besoin d’une telle définition (notamment s’il faut un jour légiférer), et je ne crois pas qu’elle soit impossible à rédiger. Il faut juste s’accorder sur ce qu’elle comprend, et sur ce qu’elle exclut ; sur ce qui est un livre, et ce qui est un produit dérivé, ou tout autre objet exploitant du texte représenté.

6. J’aimerais savoir ce qui vous émerveille dans les bouleversements que nous vivons.
Ce qui m’étonne le plus et qui ne cesse de m’étonner – mais ce n’est pas de l’émerveillement – est la ténacité d’une certaine défiance de professionnels du livre vis-à-vis du numérique. Le numérique est une chance de toucher de nouveaux publics, d’élargir une diffusion en faisant abstraction de contrainte matérielles (je pense en particulier aux revues savantes). Mais le numérique est surtout une nécessité qui s’impose à tous. Aujourd’hui, la majorité des usages de recherche d’information passe par l’Internet, qui est aussi devenu le premier média de divertissement. Comment ignorer la nécessité de porter les contenus culturels, et notamment le livre, sur ces réseaux ? Le livre peut-il rester absent des mobiles à tout faire, connectés et multimédias, qui envahissent de plus en plus de poches, et bientôt de cartables ?
Alors je suis toujours étonné, lorsque je constate que le numérique déclenche encore des vents de panique et d’hostilité. Les débats sur ce sujet sont souvent tendus, voire houleux. Cela n’est pas normal. Il n’y a pas de raison de paniquer aujourd’hui, où le numérique ne représente que quelques dizaines de pour cent du chiffre d’affaire d’une édition qui, globalement, se porte bien. S’il est une urgence, c’est d’inventer, d’expérimenter, de tenter diverses solutions, et surtout, de se préparer à la transition numérique en développant une offre de qualité dans des formats ouverts et évolutifs. Nous avons peut-être encore deux ans pour donner au paysage des contours plus précis. Cela commencera probablement par la distribution et de la diffusion, permettant aux libraires de trouver leur place. La vivacité de la culture est à ce prix. C’est cela qui est en jeu dans les bouleversements que nous vivons.

Liens
Le Centre national du livre conduit la politique du Livre du ministère de la Culture. Son président est aussi le Directeur du Livre et de la Lecture, mais son poste non reconduit, est désormais vacant et la DLL supprimée.
Sa mission consiste à encourager les auteurs, éditeurs, bibliothécaires à la création et à la diffusion de livres. Tout en s’adaptant aux nouveaux usages.

O negócio todo esta em construção.

Pandantiv personalizat cu orice cuvant/cuvinte(sau numele iubitului/iubitei) , forma(inima,cerc,oval,patrat,romb,etc.), si in orice combinatie de pietre semipretioase disponibile: amazonit, ametist, aventurin albastru,aquamarin,  calcedonie,carneol, citrin,cristal de stanca,cuart roz,cuart strawberry, dalmatin, fluorit (fluorina), granat, jad verde, jad galben, jasp rosu, labradorit, lapis lazuli, malachit (malahit), obsidian snowflake, ochi de tigru, ochi de taur, onix, opalit (piatra lunii), peridot, piatra soarelui, prehnit, serpentin, sodalit, turcoaz(turcuaz,turcoaze), unakit(epidot). Alte materiale: perle naturale, sidef,fire impletite.Este un cadou deosebit si in plus este personalizat, adica realizat exact pentru tine sau persoana caruia i-l daruiesti. In curand voi actualiza sectiunea ‘Pietre semipretioase’ pe zodii pt a face o comanda cu piatra corespunzatoare zodiei.

Cod: P21

Dimensiuni: 5 cm*4,5 cm

Pret: 30 lei placat cu argint

Pret: 55 lei din argint

Foto: Alice Drogoreanu

CAPITOLUL XII  – ARTA OGLINZILOR

- Ia cu mâna, că nu te muşcă! – îl îndemnă domnul plutonier-major Onix pe felianul Kayux. Că tot voi v-aţi căcat…

Dacă, în lumea terestră, despre un closet sordid intelectualii spun că este pestilenţial, iar poporul de rând zice că pute ca dracu’, aici, în beciurile Sar’a’labei, e imposibil de a găsi un termen adecvat pentru a descrie duhoarea atroce din latrină. Varietatea de specii ori rase care se perinda prin arest făcea ca izul feluritelor tipuri de excremente să se combine în cel mai abominabil compus.

- Aşa… Adună şi de lângă perete! Că, la vorbit necuviinţe în birturi eşti priceput! Aici, bă, cetăţeanul se apreciază după cum munceşte, nu după cum vorbeşte!…

Mândru de a fi găsit la momentul oportun această lozincă educativă, domnul plutonier-major îl mai stimulă pe arestat cu un picior în cur.

…

În timp ce Kayux era supus la umilinţe inimaginabile, în hanul Lucrătorul ostenit vrăjitoarea Oriana pregăti câteva oglinzi, rânduindu-le către cele şase puncte cardinale, după cum socoteau locuitorii acelei planete.

- Faci vraja cu oglinzi? – se interesă Elfa cea roşcată da’ vopsită.

- Cu specule! – răbufni Oriana.

- Mă rog, cu specule…

Oriana nu mai spuse nimic, concentrându-se asupra oglinzilor (speculelor). Părea că orice legătură a sa cu lumea înconjurătoare se tăiase, rămânând ca o stană insensibilă. Un timp, Elfa privi în tăcere, pătrunsă de taina întregii lucrări. Apoi, observând că oglinzile nu le reflectă imaginea, nu se mai putu abţine să nu întrebe:

- De ce nu ne vedem chipurile în og… în specule? Aşa trebuie?…

Vrăjitoarea cu cearcăne tenebroase izbucni:

- De unde pizda mă-si vrei să ştiu?! Sunt murdare ca naiba! Our! Our!…

Piticul, cum se află ulterior, ieşise de capul lui prin cetate, nebănuind că va fi solicitat tocmai acum. În ajun, îi reproşase Orianei că, în ultimele sale lucrări, renunţase aproape cu desăvârşire la descrieri, iar vrăjitoarea îl făcu „bou sfertodoct”, adăugând şi alte expresii jignitoare, astfel că legătura lor se răcise oarecum. În plus, pe Our îl indispunea în mod evident şi prezenţa Elfei, din pricină că aceasta îl ignora. Singură Alizee nu deranja pe nimeni, deoarece, de la o vreme, îşi luase o odaie separată, în care-şi petrecea cea mai mare parte a timpului, prinsă în dezbateri literare cu Vrăjitorul. Posibil că cei doi polemizau adeseori, întrucât periodic se stârneau mici cutremure, suficiente pentru a da fiori de groază la tot cartierul.

- Our, futu-te-n cur!… – izbuti Oriana o rimă involuntară. Las’ că vezi tu ce-o să capeţi!…

- Dar, pentru vrăjuri, trebuie ca… speculele să fie lustruite? – îndrăzni Elfa.

- Probabil! De unde vrei să ştiu eu? N-am făcut niciodată vraja cu oglinzi! Eu scriu şi gătesc ciuperci, ce tot vreţi de la mine? Dacă am cearcăne, gata, credeţi că zbor pe mătură! Cearcănele terifiante sunt urmarea nopţilor petrecute la comp, iar rânjetul tenebros vine de la ţigareta ţinută-n colţul gurii… În rest, am eu tenul mai închis şi mi-am vopsit părul! Aia nu înseamnă că-s vreo voodoo sau dracu’ mai ştie ce credeţi voi!… Că mi-au ajuns până peste cap insinuările voastre!

Elfa amuţi, surprinsă peste măsură de această izbucnire nervoasă. Un ciocănit timid în uşă le făcu pe cele două femei să tresară. De dincolo, se auzi glasul mieros al Migretei:

- Doamna Directoare, aţi reuşit?…

Fu rândul Elfei să explodeze:

- Ce tot vrei? Eu nu sunt Doamna Directoare cu tine! Şi n-am nicio obligaţie faţă de tine sau de Kayux al tău! Adică, de câte ori nu-i vine uneia ciclul, eu trebuie să cobor în beciurile Sar’a’labei!… Ce să zic?…

Pe această replică, reveni din hoinărelile sale şi piticul Our care, fără a mai reuşi să intuiască momentul tensionat, porni să grăiască surescitat:

- Am găsit un coridor care duce direct la beciurile Sar’a’labei! Da’ pute acolo!…

Cum ceva din putoarea descrisă se impregnă şi-n veşmintele piticului, femeile îşi făcură o anume idee despre suferinţele lui Kayux.

- Vezi? – pufni Oriana, adresându-se Migretei. Dacă am merge să-l scoatem pe nătărăul tău de acolo, aşa am mirosi şi noi după aia! Cine l-a pus să ajungă-n arest? De ce nu şi-a văzut de treabă? Că, degeaba nu l-au dus ei acolo…

Neavând replică, Migreta începu să plângă. Revenindu-şi oarecum, porni să implore:

- Doamna Oriana, vă rog mult să nu-l lăsaţi acolo, care o să vă fac curat toată viaţa şi-o să vă lustruiesc oglinzile!…

- Speculele, toanto! – strigă Elfa cea roşcată, deprinsă între timp cu acest termen mai pretenţios.

După alte momente tensionate, cei patru, încercaţi şi de-o firească curiozitate, deciseră să meargă pe calea descoperită de Our, cu unele rezerve:

- Eu merg, dacă vor veni cu noi şi Alizee cu Vrăjitorul! – decise Elfa.

- Bine, vin şi eu… – hotărî Oriana. Da’, dacă-mi vine să vomit, vă zic de-acum că eu mă-ntorc!…

Pois é pessoal, mais um semestre se foi. Mas tem muitas coisas novas sendo preparadas para o próximo ano, você não pode ficar de fora!

Prepare-se!

Planeje-se!

2010 será um ano insesquecível!

Venha fazer parte do Ônix você também!

On 18 Nov, I joined more than 600 other publishing peers for an Aptara webinar on “eBook Readers and Standards…Where to Now?” The presentation looked at the rapidly unfolding eBook market, and how publishers are struggling to adapt as competitive and consumer pressures demand that their titles be compatible with the multitude of new eBook applications and eReaders coming to market. For those working on the development of a successful eBook production strategy, this presentation gave a clear position on where the market is today and will be tomorrow.

The presenters were Sarah Rotman Epps, Forrester Research’s eBook Market Analyst, and Michael Smith, Director of the International Digital Publishing Forum (IDPF), which manages the EPUB standard. Here are some highlights:

From Sarah Rotman Epps on a Forrester Research survey completed in the third quarter 2009:

• Q2 2008, 37% had never heard of an electronic book device; in Q3 2009, that number dropped to 17%
• US eReader outlook:
  • Sell-through of 3 million units in 2009
    • Amazon 60%
    • Sony 35%
    • Others less than 5%
  • 40% of 2009 sales (1.2M) in Q4, with 900,000 in November/December holiday season
  • A conservative estimate for 2010 would be for sales to increase from 6M (2009) to 10M units
• What’s coming in 2010:
  • First eReaders not using E Ink screens
  • New screen sizes, color, and non-E Ink video
  • New category-bending devices: dual screens, web tablets, smartphones better optimized for reading
  • More competition: B&N, others
  • Global growth
  • 2007 is to eReaders what 2001 was to MP3 players
• US consumers:
  • 3% now use their desktop computer to reader eBooks
  • 2% use their laptop computer
  • 1% use an eReader device, such as a Kindle or Sony Reader
  • 1% use a netbook
  • 1% use a mobile phone or PDA
• Of consumers who say they are interested in eBooks, the value they saw included:
  • Take up less space: 54%
  • Can access multiple books on the go: 47%
  • Can adjust text size: 37%
  • Better for the environment than print books: 37%
  • Can read in dark/low light: 37%
  • Cheaper than print books: 35%
  • Easy to search: 26%
  • Easy to look up a word in a dictionary: 22%
• When asked how interested they would be in reading different forms of media on an eBook reader, consumers who were very interested replied:
  • Books: 29%
  • Magazines: 15%
  • Newspapers: 14%
  • Textbooks: 11%
  • Wikipedia: 9%
  • Comics: 7%
  • Blogs: 4%
• What should book publishers take away from the survey:
  • Stay “device agnostic”
  • The features that matter when it comes to content:
    • Ability to reflow content and look good on any device
    • Ability to sync up content across multiple devices
    • Ability to share content with a friend
• What will eBooks mean for a publisher’s bottom line?
  • Expect small revenues from any one channel, but expect growth over time across devices
  • Could be incremental, but much will be replacement
    • Plan for a smaller business
    • But potentially still a profitable one as you cut back print operations over time
  • New opportunities
    • Subscriptions
    • Incremental content sales
    • Advertising

From Michael Smith’s presentation:

• Industry predictions:
  • Continued growth of eBooks and eReaders as they become more mainstream
  • Younger generations (digital natives) begin to read electronically for pleasure
  • Hockey stick sales growth: 2010-2011
• eBook wholesale numbers:
  • 2009: $109,900,000 (Q1-Q3)
  • 2008: $53,500,000
  • 2007: $31,800,000
  • 2006: $20,000,000
• eBook formats: What’s right for your content?
  • Final form content vs. digital reflowable text
    • PDF vs. EPUB
  • How will content be consumed?
    • Web
    • Mobile
    • E Ink Display
• Current standards landscape
  • EPUB is an open and non-proprietary standard
    • Key to healthy eBook ecosystem
    • PDF is an ISO Standard
    • DAISY, ONIX, ISBN, XML, XHTML, CSS all important
  • Others promoting non-EPUB formats
• What’s pivotal to pervasive EPUB adoption?
  • Publisher adoption — Critical mass of content
  • Consumer adoption — EPUB prefect for small screen apps
  • Continuous evolution and improvements — EPUB Maintenance Working Group + EPUB 3.0
• Future of EPUB — Not a matter of “if,” but how fast it will become the dominant format/preferred standard
  • Continued worldwide adoption of EPUB with strong push throughout Europe, China and Japan
  • Move from primarily trade titles into Science/Technology/Math and then Higher-Ed
  • Continued growth in Library markets
  • Adoption of EPUB format to be a factor in rise of accessible titles available for Print Disabled community

Desen de Ana Pauper

CAPITOLUL X – STĂRI CONFUZE

Domnul plutonier-major Onix se deşteptă la cântatul păsărilor dimineţii, echivalent al cocoşilor, păsări care, de vor fi având vreo denumire, o socotim a fi irelevantă. Deşi adormise cu capul pe masă, în condiţii contrare noţiunii de confort, domnul plutonier se simţi bine dispus, lucindu-i, ca un fel de flamă mângâietoare, o duioasă amintire din ajun.
„Elfa cea roşcată!” – îşi zise, şi inima prinse a-i bate cu putere, un element imaterial, dar arzător, străbătându-l. Din instinct, îşi suflă în palmă şi inhală pe nări, pentru a-şi verifica prospeţimea respiraţiei.
- Zici că mi s-a căcat cineva-n gură! – mormăi bărbatul şi, dintr-un sertar al mobilierului frust, scoase o sticluţă cu cine ştie ce aromat, cu care se clăti. Apoi, dintr-un automatism, îşi frecă limba cu dinţii, apucând între degete mâzga rezultată şi ştergând-o, delicat, undeva către turul pantalonilor.
Se privi, puţin după aceea, într-un ciob de oglindă. Tenul i se împrospătase, chiar în condiţiile unui somn precar, căpătând o nuanţă sănătoasă, cenuşie, specifică rasei sale. Semnul din frunte îi era încă umflat de somn, dar avea să-şi revină-n curând. Doar părul, pe partea dreaptă a capului, se încăpăţâna să-i stea bizar, o şuviţă făcând cărare deasupra orificiului auditiv şi zbughind-o în sus, conferind întregului ansamblu un aspect inestetic, însă şi ilar. Zadarnic încercă domnul plutonier să-şi perie capul, căci şuviţa rebelă nu dorea să-şi revină, doar umerii uniformei i se umplură de mătreaţă. Abia după ce-şi dădu prin păr cu o soluţie uleioasă reuşi sperianul să redobândească o formă acceptabilă a podoabei capilare. Din nefericire, loţiunea avea un iz greu, de-un dulceag stătut.
„Din ce în ce mai bine!… Te pomeneşti că-mi put şi picioarele…” – îşi mai zise, bântuit de nelinişti, domnul plutonier. Apoi, căută să se liniştească: „În definitiv, abia ne-am cunoscut… Aşa că, azi, îi dau în continuare cu vrăjeala, căutând să păstrez o distanţă cuviincioasă, iar când ies din tură, fac un duş! Auzi, vorbă! Dreptate absolută!… Ne ţine-n beciurile astea, da’ un lavoar n-ar fi în stare să facă! De multe ori, nici nu mai fac deosebirea între mine şi arestaţi… Măcar, grumii n-au minte nici cât… cana asta – aici, ochii-i căzură din întâmplare pe-o cană lipicioasă, în care se foiau câteva reptile bizare -, lor le e tot una!…”.
Întristat de aceste idei, dar şi speriat de anumite gânduri mai îndrăzneţe care-l năpădiseră, domnul plutonier-major avu parte de-un nou şoc. Gesticulând, ca pentru a-şi pleda o apărare imaginară, fu răzbit de-un puternic miros de amoniac provenit, în mod evident, de sub braţ. Adevărat, planeta fiind locuită de felurite rase, simţurile acestora difereau de la caz la caz. Grumii aveau văzul slab, sperienii distingeau doar o anumită frecvenţă de sunete, suficientă, însă, pentru o bună comunicare, elpizii erau lipsiţi de simţ tactil…
„Oare cum stau elfii cu simţul olfactiv?” – se întrebă nefericitul poliţai. „Uneori, îmi pare rău că am abandonat şcoala în clasa a treia…” – îşi continuă gândul. Din nou, îşi făcu singur curaj: „Fie ce-o fi! În definitiv, dacă mă respinge, poate deveni cu uşurinţă acuzată, în loc de martoră…”. Cum noţiunea de hărţuire sexuală nu era în uz, în mileniul al IV-lea înaintea erei lor şi-n acel loc din Cosmos, domnul plutonier porni s-o caute pe elfă cu conştiinţa sa de sperian împăcată.
Grupul de felieni dormita într-o cuşcă, o zări şi pe elfa cea urâtă, sortită a fi pomenită în scrieri doar la grămadă, fără nominalizare, însă Elfa cea roşcată nu era nicăieri. Învârtindu-se haotic, domnul Onix boscorodea, cu buzele tremurânde:
- Unde e? Că, doar nu s-a volatilizat!… Ieri am băut doar cafele, conform regulamentelor în vigoare… Ce-i cu porcăria asta? Parc-aş fi într-o carte scrisă de-un cretin!…
În pofida logicii speriene, se uită după elfă chiar şi pe tavan. Dar, în afară de pasta încărcată de tristeţe care se scurgea perpetuu, nu zări nimic. „Ăştia nu mai repară-n veci!” – îşi mai zise, fără legătură directă cu subiectul căutărilor sale.
Într-un târziu, domnul plutonier se ruşină singur de tot acest zbucium, pe cât de febril tot pe atât de zadarnic, mai cu seamă că, nerostit nici măcar în gând, îl chinuia şi simţământul că este robul pornirilor josnice. Curând, toată această stare confuză se preschimbă într-o mânie atroce care-şi cerea un obiect asupra căruia să se reverse. Cum felianul cel vorbăreţ dormea întins pe pardoseală, afişând o mină indiferentă, domnul Onix îl lovi cu vârful cizmei, printre zăbrele, în şale, zicându-i:
- Deşteptarea! Ai venit să faci pula mare-n arestul Sar’a’labei? Ia vino dumneata încoace!…
Disciplinat, felianul ieşi din cuşcă, întrebând, totuşi, nedumerit:
- Da’ ce-am făcut?…
- Mişcă! – mârâi plutonierul. Las’ că ştii tu foarte bine ce-ai făcut!… Dă-i drumul şi spală closetele! Că atâta ştii: mânci, dormi şi caci, pe cheltuiala Imperiului!…

Foto: Alice Drogoreanu

CAPITOLUL VI  – DIMINEAŢĂ BANALĂ

În odaia de han zorii pătrunseră prin ferestruică, trezind-o pe Oriana.

„Cine-o mai fi şi asta?” – se întrebă ea, observându-şi vecina de cameră, însă îşi aminti îndată.

- Bună dimineaţa! – îi spuse, cu un glas uşor tabagic, dar cald, Alizee. Cum te-ai odihnit?…

- Asta ar fi mai logic dacă mi-ai spune-o tu… – replică vrăjitoarea. Aşa, starea mea este una de somn perpetuu, n-am de unde să-mi dau seama dacă m-am odihnit sau nu. Cum am cearcănele?

- Terifiante… – răspunse blonda companioană, destul de surprinsă.

- Dar rânjetul?

- Tenebros.

- Înseamnă că m-am refăcut! Aseară cum arătam?

- Nu cred că ai vrea să ştii[1]… – ocoli Alizee, cu delicateţe, un răspuns tranşant.

Brusc, răsunară bătăi în uşă, făcându-le pe cele două femei să tresară.

- Patrula de grumi! – şopti Alizee.

Temerea se vădi a fi fost una puerilă, de dincolo auzindu-se vocea lui Our:

- Oriana! Te-ai trezit?…

- Da! Şi, dacă nu m-aş fi trezit, oricum mă trezeai tu…

Our nu păru să înţeleagă ironia şi continuă:

- Eu cobor în local, la agăţat…

- Bine! – încuviinţă vrăjitoarea, dându-şi ochii peste cap; datorită cearcănelor terifiante, ivirea albului ochilor în acest ancadrament creă un efect lugubru, bizar. Ai făcut pişi? – mai întrebă ea.

- Da!

- Unde?

- E pe coridor un ghiveci mai scund… Cobor!

Oftând, Oriana îşi strică, pentru un timp, rânjetul tenebros. Se adresă apoi însoţitoarei:

- Nu coborâm şi noi să servim micul dejun?

- Dimineaţa nu sunt ospătari? – răspunse Alizee mirată, printr-o altă întrebare.

- Ba sunt şi ospătari – făcu vrăjitoarea iritată -, da’ aşa zic eu când mănânc, că servesc masa!…

Alizee ar fi dorit să spună ceva despre editarea de fraze, dar se stăpâni la vreme, schimbând subiectul:

- Ce-ai visat?

- Ca de obicei, coşmaruri. Doar de vreo două ori am visat cu iepuraşi şi balonaşe de săpun. Ulterior, am fost terminată…

Ridicând din umeri, căci nu înţelegea cum pot coşmarurile să aibă un efect întremător, Alizee rosti ceea ce o frământa:

- Eu am avut vise eroice… Se făcea că lupt alături de prinţul Sior…

- A, cu Sior… – o întrerupse vrăjitoarea. Atunci, ai uitat un t… Marele T[2].

Cu toate că nu era iniţiată în literatura fantasy, Alizee se-mpurpură, aparent fără motiv. Curând, cele două femei erau gata să coboare în sala de mese.

- Când faci vrăjurile cu oglinda? – mai întrebă Alizee.

- Cu speculul – sublinie Oriana. Nu ştiu, poate după ce servim micul dejun. Dacă o să am chef…

- Dar, Elfa cea roşcată da’ vopsită zisese că atunci când fusese reţinută de sperieni…

- Zisese … fusese – o îngână vrăjitoarea. Te exprimi ca o sudistă!

Abandonând subiectul iniţial, după aceste scurte consideraţii filologice asupra timpurilor prozei, femeile porniră către salon. Acesta, cenuşiu în ajun, le aştepta, bizar, în nuanţe de roşu, într-un efect general tenebros. Într-un cuier, se zbătea piticul Our. Oriana îl smulse de acolo cu un gest plictisit, observând batjocoritor:

- De data asta, ai agăţat rapid…

Apropiindu-se, ospătarul sugeră, pentru micul dejun, felurite omlete, din ouă de marsupiale ale căror denumiri n-ar aduce prea multă lumină cititorului. Aleseră ceva la întâmplare, cerând şi cafea.

- Nu avem! – răspunse ospătarul mieros. Suntem în mileniul IV înaintea erei lor, nu se face cafea încă…

- Dar, ieri aţi avut! – obiectă vrăjitoarea, chipul devenindu-i abominabil.

- Ieri au fost interferenţe temporale da’ temporare şi de aceea… – se scuză ospătarul.

Nevoite să ia nu se ştie ce poşircă, femeile începură să mănânce, când apariţia unei arătări cu coama roşie le atrase atenţia.

- Elfa! – se miră Alizee. Cum ai scăpat?

„S-o fi teleportat, când i-a vorbit Onix de aproape” – îi trecu prin minte Orianei. „Scrie în Şarama: Pestilenţiala răsuflare eliberează Elfa…”.

- De unde să scap? – întrebă Elfa cea roşcată da’ vopsită, vădit mirată.

- Din beciurile Sar’a’labei… – îi aminti blonda, vopsită la rându-i.

- Ce să caut acolo? Doar ţi-am scris că ne cheamă Sirona.

Vrăjitoarea cea cu cearcăne terifiante îşi dădu seama că ceva este în neregulă: „Nebunul de Vania s-a apucat de fantasy şi fie că nu-i în stare să urmeze un fir coerent, fie face mişto de noi!… Las’ că vede el! Îi trimit un glob de foc…”. Alizee, însă, o consolă:

- Bine că n-ai făcut a moaca vraja cu oglinda…

- Cu speculul! – tună vrăjitoarea.

- Mă rog, cu speculul… – admise, împăciuitor, blonda cea scundă.

Our avu o curiozitate suplimentară, întrebând-o pe Elfă:

- Şi, totuşi, de unde vii acum?

- Am fost prin nordul Italiei şi-un pic pe la Viena…

Oriana, Alizee şi Our întrebară într-un glas:

- Şi ce ne-ai adus?…

[1] Aluzie la piesa Iubi a lui Florin Chilian.

[2] Marele T, personaj din Şarama; apare cel mai des sub chipul unui câine uriaş.

CAPITOLUL III  – BECIURILE SAR’A’LABEI

„Felienii şi cele două elfe, escortaţi de sperieni, pătrunseră în complicatul labirint alcătuit de coridoarele subterane ale Sar’a’labei. Vâscozităţi terifiante se prelingeau din boltă, iar licăriri bizare făceau ca tot locul să pară unul straniu. Zidurile erau impregnate de durerea a şiruri de nefericiţi care, de-a lungul veacurilor, au sfârşit în sordidele beciuri…”. Astfel începu Elfa cea roşcată da’ vopsită să alcătuiască, în minte, un fel de reportaj ce, în eventualitatea în care-ar mai fi ieşit de acolo, l-ar fi putut aşterne pe pergament.

Parcă ghicindu-i parte dintre gânduri, domnul plutonier-major Onix o încurajă:

- Să nu fi pesimistă! În definitiv, sunteţi reţinuţi pentru o infracţiune minoră, cu circumstanţe agravante, ce-i drept… Dar, dacă te porţi bine, în doisprezece ani poţi să scapi…

„Ce-i pute gura! Şi nu se mai opreşte din turuit…” – gândi Elfa cea roşcată.

„Oare o să se scrie vreodată ceva şi despre mine, sau voi fi pomenită doar aşa, la grămadă?” – îi trecu prin minte celeilalte elfe.

„Drăguţă!” – îşi spuse domnul plutonier, privind duios, pe cât e cu putinţă aceasta la un sperian, către roşcată. „Urechile alea ca de iepure îi dau tot şarmul… Poate, dacă n-ar avea smocurile de peri verzi, nu s-ar asorta atât de bine cu coama roşie. Acum înţeleg eu de ce roşul şi verdele sunt socotite culori complementare. Şi ce piele strălucitoare are! Pe una ca asta, aş da trei salarii, numa’ să petrec o zi cu ea!…”.

În tot acest timp, fireşte, gândeau şi felienii câte ceva, însă grila editorială nu ne permite să înşirăm chiar toate prostiile. Rezumând, în afara felianului cu limbariţă, orientarea celorlalţi s-ar putea concentra în formula: „Futu-te-n cur de dobitoc!”.

Întregul grup pătrunse într-o sală spaţioasă, dar nu mai puţin lugubră. Era suficientă o privire superficială pentru a constata că încăperea, în cărămidă roşie năclăită de aceeaşi mâzgă sinistră ca şi zidurile catacombelor străbătute, era dotată cu fierăstraie, cleşti, răngi, scripeţi, lanţuri, pârghii, recipiente de azbest pentru metal topit, precum şi alte ustensile, toate menite de a provoca suferinţe fizice atroce.

- Ambientul terifiant – explică binevoitor domnul plutonier, adresându-se în special Elfei roşcate – are menirea de-a marca psihic învinuiţii. În ce mă priveşte, cred că-i o exagerare. După ce încep torturile, eşti prea ocupat ca să mai receptezi atmosfera abominabilă…

Câţiva grumi marcaţi de efort luară poziţia regulamentară, iar unul dintre ei raportă:

- Să trăiţi cetăţene plutonier-major! Raportez că, în timpul turei mele, suspectul gloobus anchetat nu a mărturisit încă nimic!…

Onix privi uşor amuzat la un fel de melc ce zăcea pe pardoseală şi preciză:

- Poate i-ar fi venit mai uşor să mărturisească dacă i-aţi fi smuls limba după anchetare, nu înainte…

Echipa de grumi se pleoşti, vinovăţia imprimându-se pe feţele lor hidoase ca o pecete indelebilă.

- Uite cu ce tâmpiţi trebuie să lucrez!… – se confesă plutonierul Elfei roşcate. Acum, ce căscaţi gura? – se răsti la grumi. Întocmiţi un proces-verbal în care consemnaţi că gloobusul şi-a mărturisit crimele, semnează unul dintre voi ca pentru el, ceilalţi iscăliţi ca martori, iar resturile le duceţi la fertilizatori…

- Ăştia ce-au mai făcut? – întrebă un sperian, pătruns în încăpere printr-o intrare secretă.

- Ăsta – zise domnul Onix, arătând cu bărbia înspre felianul guraliv – se îndoia în birt de conceptul de Dreptate absolută…

- Aha! – făcu, cu asprime, sperianul nou-sosit. Şi ceilalţi?…

- Au reacţionat disproporţionat.

- Adică?…

- Adică au tăcut din gură, fără să înfiereze atitudinea defetistă a ăstuia…

- Da, da, da… – murmură, grav, sperianul ce părea a fi un grad superior. Păi, să-i lăsăm să mediteze până mâine la comportamentul lor… Acum, sunt şi băieţii noştri obosiţi. Asta cu părul roşu era cu ei?…

Domnul plutonier-major ezită o vreme, apoi se decise:

- Nu, doar aia urâtă. Cetăţeana roşcată a venit mai mult în calitate de martor…

- Mă rog, ia-i o declaraţie atunci…

„Împuţitul ăsta gras nu doar că se dă la mine, dar vrea să fiu şi prăduitoare! Cum crede că aş putea face aşa ceva?” – îi fulgeră în minte, cam intempestiv, Elfei roşcate da’ vopsite. „De fapt, aş colabora doar cu autorităţile imperiale, nu cu udemeriştii…” – îşi mai îndulci creatura pornirile. „Să văd… Dacă nu mă scoate de aici vrăjitoarea cu cearcăne abominabile şi rânjet lugubru – sau cum era – îi dau în gât pe toţi! Sper că a găsit-o Alizee şi, dacă-a dat de ea, nădăjduiesc să nu se fi apucat de băut…”.

În tot acest timp, plutonierul Onix o privea cu duioşie, în limitele îngăduite de rasă, şi născocea întrebări idioate, doar de dragul de a face conversaţie:

- Părinţii sunt bine, sănătoşi? Inelul ăsta de unde-l ai? Se asortează cu puloverul… Îţi place literatura arkadios?

Elfa cea roşcată se strădui, deşi monosilabic, să facă faţă acestei tandre agresiuni, însă cedă după o vreme:

- Cred c-am să vomit!

- Fără grijă! – făcu domnul plutonier. Curăţă ăsta, guralivul… O să vadă el cât de absolută este Dreptatea la noi!…

CAPITOLUL II  – PROBLEME STILISTICE

La scurt timp după ce patrula de sperieni porni către Sar’a’laba, escortând grupul de felieni şi cele două elfe, în han intră vrăjitoarea Oriana, recognoscibilă după veşmintele negre, cearcănele terifiante şi rânjetul tenebros, însoţită de piticul Our[1]. Acesta părea plin de iniţiativă şi idei, în vreme ce Oriana era vădit plictisită.

- Ce sală enormă! – remarcă Our, uimit. Să o analizăm cu atenţie, poate vei face o descriere…

- Descrierea pizdei mă-si! – replică vrăjitoarea. Da’ ce-i aici, Editura Eminescu? Numa’ ăia mai vin cu reţete: 27% dialog, 14% descriere, 23% analiză psihologică, 22% acţiune, 14% umplutură, băga-şi-le-ar în cur!…

Tonul răstit al Orianei ar fi intimidat pe oricine, nu însă şi pe neînfricatul Our. Ori, poate, nu era vorba atât despre curaj, cât despre obişnuinţă, piticul ştiind că mai mult gura e de Oriana, chiar la vrăjitoriile sale malefice apelând destul de rar.

- Cum se scrie băga-şi-le-ar?

- Cu trei cratime – veni, sec, răspunsul.

- Ce construcţii reuşeşti! – făcu, admirativ, micul însoţitor. Alţii n-ar putea nici să le pronunţe, iar tu le mai şi scrii. Să nu mai zic de iscusinţa cu care mânuieşti mai mult ca perfectul…

Dacă, până acum, Oriana se strădui să răspundă câte ceva mai mult pentru a nu-i lăsa piticului bucuria de a vorbi necurmat, dintr-o dată păru sincer iritată:

- Nu mă mai fute cu analizele tale! Ţi-am zis că scriu cum îmi vine! Şi, în plus, aş prefera să mănânc la ora asta, nu să mă gândesc la scris!…

- Să comand pui cu cartofi? – îşi arătă Our disponibilitatea de-a se face util.

- Mai bine, să taci, dracului, din gură, că mă doare capul! Ce aveţi toţi cu puiul? Ce-s eu, uliu?…

Cum Our începu să lovească cu toporişca în masă, un băiat sosi pe dată să ia comanda, având, însă, scurte precizări de făcut înainte:

- Ţine-ţi acasă drăcovenia aia, că aici e han de trei planete, nu eşti la mă-ta-n bordei!

Piticul meditând la o replică pe măsură, Oriana avu răgazul să comande:

- Pastramă de miel aveţi?

- Avem miel, pastramă nu ştiu ce înseamnă… Suntem în mileniul patru înaintea erei lor…

- Băga-mi-aş! Nu doar că am nimerit pe nu ştiu ce futută de planetă, dar am mai luat-o şi razna-n timp! – bombăni vrăjitoarea. Urecheata aia roşcată nu şi-a găsit alt loc de întâlnire!… Mă rog, adu ceva pe bază de miel… – se adresă, din nou, băiatului.

- Şi de băut? – insistă acesta.

- O apă de Dorna…

- Nu vă supăraţi, dar aici e local de trei planete!… Omul ia un vinişor, o cafeluţă…

„Cafea, în mileniul patru înaintea erei lor, adică, de fapt, a mea, nu reprezintă un anacronism? În definitiv, mi se rupe! Iau ce-o fi, să terminăm odată!…” – gândi Oriana, apoi îi spuse băiatului:

- Adu ce crezi, da’ să fie şi apă…

- Şi domnul?…

Cum Our era ocupat să se cureţe sub unghii cu un briceguţ, răspunse tot vrăjitoarea:

- Adu-i nişte biscuiţi…

Băiatul neştiind ce-s aceia biscuiţi, se alese în final o soluţie de compromis.

Sosind bucatele, Oriana observă ceva mai târziu:

- Trei planete!… – pufni ea. Zici că mănânci căcat!… Până şi la Golden Blitz[2] e mai bună bucătăria…

- Îhî! – admise Our, cu gura plină.

O femeie relativ scundă, cu părul dat cu blanche şi cu privirea de veveriţă[3], se apropie cu un aer conspirativ. Oriana o observă şi câteva gânduri o fulgerară: „Asta-i brună natural şi se face blondă, eu sunt blondă şi mă vopsesc ca o cioară… Nebune mai suntem şi noi, femeile!”.

- Aşa e! – interveni Our, făcând-o pe vrăjitoare să se întrebe dacă nu cumva gândise prea evident…

„Başca, şi Elfa-i tot vopsită! Cine-a mai văzut elfă roşcată?…”

- Sunt Alizee – se prezentă străina – şi vin din partea Elfei roşcate da’ vopsite. Trebuia să vă întâlniţi aici, la Lucrătorul ostenit[4]…

Firesc, Oriana se gândi la o agentă care lucrează pentru Sorian, dar pecetea Elfei, câţiva peri de pe ureche şi două bigudiuri o convinseră, într-o mare măsură, de buna credinţă a însoţitoarei.

- Parola? – mai dori să afle.

Alizee răspunse mai mult şoptit:

- Şi toate încep cu un adevăr şi se termină cu o minciună[5].

- E-n regulă – admise vrăjitoarea cu cearcăne tenebroase şi rânjet terifiant. Văd că ai spus adevărul… Conform Şaramei, de-acum mă pot aştepta la minciuni… Era o glumă – mai preciză Oriana, observând că Alizee pălise şi-şi strânse buzele.

După un timp, străina îi comunică:

- Elfa roşcată a fost reţinută ieri de o patrulă speriană şi acum este-n beciurile Sar’a’labei…

- Ce nume! – se minună vrăjitoarea. Zici că-i locu-n care ţopăie labagiii…

- Aşa-i zice la palat, în limba lor – preciză Alizee. Elfa te roagă să faci treaba aia cu oglinzile şi s-o scoţi de acolo, că se dă la ea un plutonier, Onix, şi cică-i burtos şi-i pute gura…

- Acum sunt obosită, n-am putere să fac vrăji… Mâine… Las’ că nu moare ea de la un pic de damf! Apoi, să se mai bucure şi Onix… Te-ai mai cazat la Lucrătorul ostenit? Au ceva odăi?…

- Desigur – confirmă Alizee. Am reţinut deja şi camera. Camera este mare şi primitoare, nu-i ca în alte hanuri. Are covoraşe, cu modele din ce în ce mai complicate. Peste fiecare covoraş e aşezată câte o măsuţă din bambus, cu scaune mari şi încăpătoare din acelaşi material. Pe fiecare scaun sunt aşezate piei ale diverselor animale şi pe fiecare masă este câte o lumânare parfumată. În dreapta se află o masă mare, rotunjită la margini, iar la baza acesteia sunt aprinse lumânări de diferite culori[6]…

„Ce descriere tâmpită!” – gândi Oriana. „Dar, dacă mă gândesc bine, uneori mă exprim şi eu tot astfel, doar ca să bifez numărul de pagini…”.

- Eu dorm la perete! – interveni Our.

- Tu rămâi pe coridor, pentru că-ţi put picioarele! – clarifică vrăjitoarea lucrurile.

[1] Personaj din Drumul Împărătesei al Oanei Stoica Mujea, preluat şi în Cartea cu Poveşti.

[2] Local bucureştean, renumit în epocă (începutul mileniului III d. Hr.).

[3] Gabriela Savitsky, scriitoare din Reşiţa, numită Alizee în Din sângele Iarei al Oanei Stoica Mujea, sau Unia, în unele scrieri fantasy. În cartea noastră Patricia sunt, de asemenea, numeroase aluzii la aceeaşi autoare ori la romanul său, aflat în manuscris, Povestea Filomelei Pizdrintz şi a lui August Palton. În lucrarea de faţă apare sub numele Alizee.

[4] Denumirea hanului se doreşte o aluzie la poemul omonim aparţinând lui Vladimir Nicu.

[5] Citat din Şarama.

[6] Descriere împrumutată din Şarama.

Foto: Alex Mazilu

CAPITOLUL I  – ARESTAREA

În imperiul lui Sorian[1] se instaură Dreptatea absolută. Nu doar oameni de felurite etnii profitau de binefacerile autoritarismului, ci şi numeroasele specii ori rase alcătuitoare ale acestui binecuvântat conglomerat: elfi, arkadios, grumi, sperieni, gloobuşi, felieni, pitici şi ce-or mai fi fost pe-acolo.

Nu trebuie înţeles, însă, că nu mai existau infracţiuni! Fapte reprobabile se mai săvârşeau în imperiu, dar erau, de fiecare dată, pedepsite exemplar, chiar şi atunci când făptaşii rămâneau necunoscuţi, astfel că sentimentul dominant în rândul cetăţenilor era acela de securitate. Este îndeobşte cunoscut că, după o zi în care munceşti douăsprezece ore, cel mai mult îţi doreşti deconectarea, siguranţa şi-un somn bun, spre a-ţi reface forţele pentru o nouă zi de muncă. Indiscutabil, nu poate fi neglijat nici sentimentul de profundă satisfacţie care-i anima pe harnicii cetăţeni cu prilejul comunicării cifrelor de producţie şi a depăşirilor de plan. În toate domeniile, imperiul lui Sorian luase un splendid având, surclasând regatele decrepite din vecinătăţi.

Cum Sorian introduse săptămâna de zece zile, numită ulterior decadă, Dekinika era ziua liberă, în care mulţimile se relaxau, iniţial, în temple, iar mai spre amiază, prin hanuri. Puţini erau aceia care alegeau ca loc de recreere Pădurea neluminată, însă, dintre aceşti puţini, relativ mulţi nu mai aveau să revină, ceea ce nu constituia un neajuns major, şomajul fiind, în pofida bunei organizări a forţei de muncă, destul de ridicat.

Cei mai mulţi, însă, alegeau hanurile pentru a-şi petrece Dekinika, opţiunea lor pornind nu doar de la dorinţa de confort, ci şi de la aceea de siguranţă, despre care am mai vorbit. În aceste aşezăminte domnea o atmosferă senină, atmosferă care, dacă nu începeai să rosteşti vorbe de prisos, se putea prelungi şi-n următoarele decade.

- Nu contest, Sorian a făcut lucruri importante! – opină un felian, pe la a zecea cupă de vin. A revigorat economia, s-au potolit conflictele inter-rasiale, cetăţenii au un ţel al existenţei… Totuşi, nu pricep conceptul de Dreptate absolută… Nimic nu este absolut pe lumea asta, ba, fiind noi politeişti, nu putem concepe Absolutul nici măcar în lumile superioare…

Deşi comesenii îi făceau semne evidente să abandoneze subiectul, felianul se ambală:

- Mă rog, poate dacă am da sintagmei un sens metaforic, ar mai merge! Cumva, în sensul că tindem către…

O echipă de sperieni, aflată în proximitate şi consumând cafele la o masă alăturată, interveni în discuţie, printr-un reprezentant. Acesta, se prezentă iniţial:

- Bună ziua! Mă numesc plutonier-major Vionifar Onix[2] şi, considerând discuţia dumneavoastră ca fiind una deosebit de interesantă, vă invit să o continuăm în beciurile Sar’a’labei, ambientul aşezământului de faţă nefiind unul propice…

Aparent, cei câţiva felieni şi cele două elfe însoţitoare nu şi-ar fi dorit această intempestivă deplasare la Sar’a’laba[3], însă, fiind împrejmuiţi de sperieni, deciseră că e mai bine să-i urmeze de bunăvoie.

- Dar noi n-am spus nimic – încercă un felian să aducă precizări -, ăsta a început să măcăne!…

Domnul plutonier-major Onix îi răspunse politicos:

- Totuşi, este de presupus că nu v-aţi aflat întâmplător la aceeaşi masă… De altfel, vom avea suficient timp să clarificăm această situaţie.

Una dintre elfe[4], purtând pe cap o bogată coamă roşie, dintre şuviţele căreia se strecurau, ca două lame de jungher, urechile ţuguiate, avu o intervenţie care-ar fi putut deveni riscantă:

- Futu-i! Asta numai vrăjitoarea aia cu cearcăne terifiante[5] mi-a făcut-o! Am mâncat din ciupercile ei şi acum am halucinaţii… Dacă n-o îmbulinez eu!…

- Lăsaţi, doamnă, nu vă mai faceţi griji! – o încurajă, cu voce blândă, domnul plutonier-major. Vă facem spălături stomacale şi, dacă cumva aţi consumat ciuperci halucinogene sau alte substanţe interzise prin lege, efectul neplăcut va dispărea… Tocmai avem la beci un klismatron nou…

- Să-l bagi în cur la mă-ta! – mai zise Elfa cea roşcată, însă, în curând, se potoli.

Seara ar fi fost una ademenitoare, cu cei opt sateliţi naturali ai planetei luminând discret, şi cu reflectoarele măturând orbitor uliţele. În pofida parfumului de flori ce plutea în văzduhul răcoros, felienii şi cele două elfe nu păreau cuprinşi de vraja serii de vară. De fapt, analizând cu seriozitate situaţia lor, nici nu ar fi avut prea multe motive de beatitudine, ideea unei vizite în beciurile Sar’a’labei nefiind, în epocă, una tocmai ispititoare.

[1] Personaj din Şarama, roman fantasy de Oana Stoica Mujea, vol. I-II, Editura Eminescu, Bucureşti, 2006.

[2] Viorel Onici, plutonier-major în romanul Crima letală, de Ioan Usca, Editura Marineasa, Timişoara, 2004 şi în romanul Alte indicii anatomice, de acelaşi autor, carte în manuscris, devenit aici erou fantasy, cu atribuţiuni oarecum similare.

[3] Nume pentru palat, împrumutat din Şarama.

[4] Crina Dunca, ziaristă din Satu-Mare, devenită Elfă în scrierea Drumul împărătesei, de Oana Stoica Mujea, precum şi detectiva Iara în Din sângele Iarei, aparţinând aceleiaşi autoare. Ca Elfă mai apere şi-n alte bucăţi fantasy.

[5] Oana Stoica Mujea, scriitoare din Piteşti, vrăjitoarea Oriana în volumul de faţă.

M-au fascinat intotdeauna povestile cu personaje din Egiptul antic… Asa ca iata mai jos omagiul meu modern, in tonuri de albastru, pentru istoriile de acest gen.

Colier Cleopatra

La baza gatului, 45 cm. Contine argint, sticla, Murano, fimo, onix, coral.

De vanzare. Pret: 95 lei.

‎​Después de su lanzamiento ha salido un vídeo del BlackBerry Bold 9700 [Onyx], trata sobre como desarmarlos, estos vídeos son ideales para aquellos que deseen modificar o personalizar sus dispositivos con otras piezas del OEM, ya sea cambiando el bisel, cambiando a un artículo de fondo sin marca o cualquier otra cosa que su corazón desee modificar, si bien todavía estamos esperando por los minoristas en línea para traer las piezas para el BlackBerry Bold 9700, no por eso deja de ser importante, revísalo y cabe recordar que al abrirlos en su totalidad puedes perder la garantía en algunos casos.

Para ver éste vídeo desde la PC o usando el navegador Bolt hacer clic aquí

Saludos
@atilauno

Software For BlackBerry® Bold (TM) 9700 smartphone
BlackBerry Handheld Software v5.0.0.541

Package Version: 5.0.0.541
Consisting of:

Applications: 5.0.0.344

Software Platform: 5.1.0.96

File name: 9700EastAsia_PBr5.0.0_rel541_PL5.1.0.96_A5.0.0.344_Bell_Mobility_Inc.exe

File size: 142.56MB

Para descargar este OS hacer clic aquí

Recuerda:

Sobre como actualizar

Sobre como hacer respaldo a tu información

Sobre como respaldar tus aplicaciones de terceros

Sobre como Nukear

Saludos
@atilauno

‎​El BlackBerry Bold 9700 es básicamente un Bold 9000, con algunas especificaciones actualizadas y en un factor de forma como el Javelin es por esta razón que los dispositivos son probablemente mejor comparados en imágenes que hablan por sí mismas.

Saludos
@atilauno

Pandantiv in stilul art nouveau realizat din fire placate cu argint sau din argint decorat cu margele din pietre semipretioase de onix.

Cod: P18

Dimensiuni: 7 cm*4 cm

Pret: 30 lei placat cu argint

Pret: 55 lei din argint