Şi marmota învelea ciocolata…

Există o singură concluzie care rezultă din cuvintele “prietenului” Ionuţ Andreescu: suntem luaţi drept imbecili! Şi mai suntem şi orbi şi surzi în acelaşi timp!

Păi în cazul ăsta, exact acelaşi lucru le doresc colegilor PDL-işti de la sectorul 6: să adunaţi toate voturile surzilor orbi bolnavi de imbecilitate!

Sursa articol: Realitatea TV

Sursa video: Realitatea TV

bune, zic eu, but then again, sunt ale mele si doar n-o sa-mi dau cu firma in cap.

din nou, ma oftic ca nu stiu Ai si alte programe d-astea, da am tot zis asta si s-a si vazut.

Note: 1. la ultimul print de la ideea 2, ar trebui sa fie un copil ingenuncheat si in spatele lui, un om pregatit sa-l insemneze cu fierul incins.

2. insemnul sa fie de fapt un numar (de ordine).

3. merge la campanii de ‘doneaza,’ ’suna’ etc sau macar la una de raising awareness. sau de popularizare a unui site, a unei organizatii etc care face ceva pentru orbi sau lupta impotriva folosirii copiilor sin tarile subdezvoltate drept sclavi.

bune, zic eu, but then again, sunt ale mele si doar n-o sa-mi dau cu firma in cap.

din nou, ma oftic ca nu stiu Ai si alte programe d-astea, da am tot zis asta si s-a si vazut.  si aici.

2.

Note: 1. la ultimul print de la ideea 2, ar trebui sa fie un copil ingenuncheat si in spatele lui, un om pregatit sa-l insemneze cu fierul incins.

2. insemnul sa fie de fapt un numar (de ordine).

3. merge la campanii de ‘doneaza,’ ’suna’ etc sau macar la una de raising awareness. sau de popularizare a unui site, a unei organizatii etc care face ceva pentru orbi sau lupta impotriva folosirii copiilor sin tarile subdezvoltate drept sclavi.

Página Principal

Interna de Portifólio

Problema:

In fata biroului avem un semafor. In fata lui, o trecere de pietoni care incepe si se termina cu doua borduri inalte, intre care se astern, marete: 4 benzi de sosea asfaltate la ante-penultimele alegeri prezidentiale si, intre ele, doua linii de tramvai, cu sinele devia(n)te fata de nivelul asfaltului strazii si diverse gropi si ridicaturi de-a lungul lor.

Acest semafor a fost montat de curand, pentru o mai buna gospodarire a traficului din intersectie, la un loc  cu  doua  difuzoare ce emit un semnal sonor, pe ambele parti ale strazii, pentru persoanele oarbe – inteleg eu. Sunetele sunt asemenea unui ticait puternic de ceas: cat semaforul este rosu, ticaitul se aude lent, la secunda. Cand apare culoarea verde, ticaitul se aude intr-un ritm accelerat, contra-cronometru, indemnand la mobilizare si miscare.

Semaforul iti ofera unda verde exact cat sa traversezi bulevardul cu mersul tau cel mai rapid. Daca n-ai prins primele  secunde de verde, n-are rost sa te avanti in a traversa, pentru ca vei sfarsi alergand – pe tocuri sau fara – pana pe celalata parte a strazii.

Intrebare (exercitiu de imaginatie):

De cate semafoare “pe verde” are nevoie un pieton orb – caruia i s-au creat aceste conditii speciale de deplasare, pentru a traversa?!

M-am saturat sa ma satur , de la Paul Mateescu

Biserica inclusiva calca intr-adevar pe urmele lui Isus. Se intrupeaza asemenea lui Isus incat ii primeste pe cei respinsi de societate, atat pe cei ne-iubiti cat si cei alungati, sau pe cei care nu ai avea motive sa ii iubesti. Devine un adapost pentru cel fara casa, familie pentru cel abandonat sau alungat, prieten pentru cei singuri si singuratici, un loc unde marginalizatii societatii sa-si redescopere viata.

Am citit cu ceva timp in urma o stire care mi-a dat fiori. In Bucuresti, o femeie, evacuata din apartamentul unde locuia, si-a adus lucrurile la poarta unei biserici neoprotestante. Nu era membra bisericii respective, dar apartinea denominatiunii. A stat cateva zile cu mobila si ceea ce ii mai ramasese din lucruri, in poarta bisericii. Desi era spatiu suficient in curte, intendentul nu a primit-o pentru ca “nu se intalnise comitetul bisericii sa decida”. Iar comitetul se intalnea doar Joi, iar evenimentul se petrecuse deja de cateva zile. Ce mesaj a transmis si transmite o astfel de biserica?

Biserica nu este doar pentru cei care au toate problemele rezolvate in viata. Ar trebui sa gasim aici drogati, alcoolici, oameni care sufera de probleme mintale si psihologice, pe cei fara casa, pe someri, pe mamele cu copii “din flori”, puscariasi eliberati, prostituate, si alte categorii mai putin “decente”. O biserica unde cel imperfect se va simti perfect acceptat si primit. Stiu ca suna radical, dar acesta este adevarul. O astfel de biserica va fi usor vizibila avand rampe de acces pentru handicapati sau cei cu dizabilitati motorii. Va avea un serviciu de amplificare la casti pentru cei cu probleme auditive, semne scrise in alfabetul Braille pentru a facilita accesul celor care nu vad, si un translator in limbajul vizual pentru cei ce nu pot vorbi. V-ar placea o astfel de biserica? V-ati simti bine in ea? V-ati identifica cu ea?

P.S. Nu este suficient sa investesti zeci de mii de euro in camere video profesionale pentru a transmite programul bisericii live on-line, sau inregistrat pe web.

nu sunt misogin si nu cred ca va fi stilul meu vreodata… dar salbaticia mintala a vreunei femei imi aminteste tot timpul de prima parte din eyes wide shut… unde se sublinia cum doar cateva cuvinte iti pot roade sufletul sau schimba viata…

mi s-a intamplat si mie… sa fiu ros de putine cuvinte… cand am primit odata o intrebare retorica “si crezi ca ne-am vedea mai des de o cafea?”…

am cules sa intretin un balans doua ferestre de conversatii despre sexe…

——————

HU: You know why women used to get married, don’t you?

AH: Why don’t you tell me?

HU:It was the only way they could
lose their virginity…
…and be free to do what they
wanted with other men.
The ones they really wanted.

AH: Fascinating.

——————
BH: Anyway, who was the guy
you were dancing with?

AH: A friend of the Zieglers.

BH: What did he want?

AH: What did he want?

AH: Sex…
…upstairs.
Then and there.

BH: Is that all?

AH: Yeah, that was all.

BH: Just wanted to fuck my wife.

AH: That’s right.

BH: Well, I guess that’s understandable.

AH: Understandable?

BH: Because you are a very…
…very beautiful woman.

AH: Wait.
Because I’m a beautiful woman…
…the only reason any man
ever wants to talk to me…
…is because he wants to fuck me.
Is that what you’re saying?

BH: Well, I don’t think it’s quite
that black and white…
…but I think we both know
what men are like.

AH: So on that basis…
…I should conclude that you
wanted to fuck those two models.

BH: There are exceptions.

AH: And what makes you an exception?

BH: What makes me an exception is that…
…I happen to be in love with you.
And because we’re married…
…and because I would never
lie to you…
…or hurt you.

AH: Do you realize that
what you’re saying…
…is that the only reason you
wouldn’t fuck those models…
…is out of consideration for me?
Not because you really
wouldn’t want to.

——————

Din pacate “curatirea” Templului a trebuit repetata. Si, daca cineva isi imagineaza ca Isus a actionat sub impulsul momentului exista un detaliu in text care sugereaza contrariul: Isus a impletit un bici din streanguri, din funii. Era un gest premeditat care cu siguranta a dat de gandit ucenicilor care il urmareau cu privirea. Insa acestia au invatat lectia. Ceva mai tarziu, dupa inaltarea lui Isus, cand Petru si Ioan au mers sa se inchine la Templu, l-au gasit la fel de bine “pazit” si segregat. Intrucat era olog, adica handicapat, un cersetor nu avea acces mai departe de curtea neamurilor si statea si cersea la poarta numita “Frumoasa” care dadea in curtea femeilor, si nu asa cum il descriu picturile pe treptele Templului. Intrucat nu aveau ce sa-i ofere material, Petru si Ioan i-au oferit cel mai mare dar posibil: accesul in Templu, desegregarea. Invatasera de la Isus ca Templul trebuia umplut cu orbi, schiopi, surzi, si leprosi carora accesul le fusese interzis. Iar cei doi ucenici au facut un om fericit. Fostul cersetor a intrat in Templu, in zona pana atunci interzisa, sarind de bucurie si laudand pe Dumnezeu. Iar vindecarea avusese loc in afara Templului marcand un adevar ce nu trebuia uitat: Dumnezeu nu era prezent doar in Templu. Ei stiau ca la moartea lui Isus perdeaua din Templu fusese sfasiata de sus pana jos de o mana divina indicand faptul ca accesul la tronul lui Dumnezeu se face direct prin Marele Preot din ceruri, si nu prin Templul pamantesc. Nu peste mult timp Templul iudaic avea sa fie daramat; si a ramas astfel pana in ziua de azi pentru a ne reaminti care este viitorul unei biserici segregationiste.

Toţi sunt aici. Şi tu eşti aici, citind cuvintele mele cât de cât cosmetizate. Asta pentru că îmi place să văd frumosul şi atunci când este doar o iluzie. Nu cred că reuşesc prea bine. Recunosc că nu mă pricep. Pentru că mereu îi văd. Sunt orbi şi surzi şi oameni fără picioare şi mutanţi. Mereu mă judecă. Orbul îl acuză pe surd, dar surdul nu îi poate explica. Şi mutantul îl acuză pe cel fără picioare, iar cel fără picioare pe cel care ii le-a tăiat. Şi toţi sunt în afara mea, dar sunt şi în mine. Şi nu pot scăpa de ei. Ei formează rădăcina “OM” din omenesc. Este doar o scuză, dar merge.

Speranţa este în cutia Pandorei. Acum nu mai scriu în speranţa de a mai găsi…ceva. Scriu pentru că m-am obişnuit să scriu. Şi pentru că aici pot să fiu sinceră. Oarecum sinceră. Nu am povestit niciodată cum l-am înşelat pe prietenul meu, tocmai pe cel pe care îl iubeam. Sau cum a fost de frumos să mă simt amantă. Sau cum m-aş sinucide dacă… Dacă! Sau cum l-am părăsit pe prietenul meu zilele trecute. Atunci ce naibii am scris?

Pentru că sunt şi orb şi surd şi nu am nici picioare şi sunt mutant, este bine să ştiu să spun “iartă-mă”. Pentru că trebuia să văd şi să aud şi să nu îmi găsesc scuze când ar fi trebuit sa merg şi să nu mă las scufundată în nebunie. Şi nu am făcut asta decât ocazional. “Ocazional” nu este suficient.

Niciodată nu m-am gândit că îmi va apărea atât de aproape. Am fost obosită şi am adormit imediat fără să îmi mai pese de realitatea din jur. De multe ori e o eliberare să scapi. Dar niciodată să nu te opreşti din mers. Aşa că mergeam. De data aceasta fără nicio direcţie. În vise oricum nu îţi trebuie direcţii. În vise poţi face orice, iar singurul arbitru e mintea ta. Poate mi-am dorit să îl întâlnesc. Aşa cum apare întotdeauna, fără rucsac, geantă sau bilet de tren. Îi sângera piciorul. Din nou. Şi părea să vrea să se oprească. Nu era atât de puternic pe cât credeam. “Dă-i naiba pe toţi!”. Atât a spus. Fără nicio altă explicaţie, încruntat, pilea ii se zbârcea urât pe obrazul îmbătrânit.

Nu! De ce? Refuz! Eu nu aş mai fi eu, dacă nu ar fi ei. Dacă totul ar fi doar un tablou nepictat, eu ca punct nu aş mai conta. Mergând, am descoperit atât de mult…Chiar dacă uneori în peisaj intră şi negru, rănile mele…cerul le va vindeca. De ce vrei să mergi singur? Nu îţi eşti autosuficient, niciodată nu îţi eşti autosuficient, nici măcar atunci când crezi asta. Dragule eu, dacă cineva nu vede, nu îl arde pe rug pentru că e orb. Acceptă ceea ce nu poţi schimba. Zidurile le poţi dărâma totuşi, dar nu încerca să faci totul dintr-o dată. Dar şi tu greşeşti. Mergi ca să fugi. Este o scuză.

A zâmbit, m-a sărutat pe frunte şi a mers mai departe. De dimineaţă m-am trezit zâmbind.