Involburata istorie a Basarabiei curge si azi, trece pe langa noi, cei fara de atitudine.

Va spuneam ca acesta este un blog de atitudine civica. Nu mai este mult si vom sarbatori un nou 1 Decembrie. Fara Basarabia il sarbatorim degeaba. Grigore Vieru spunea: “Degeaba a venit libertatea daca fratii nu se cunosc intre ei.”

Azi, Basarabia se lupta cu disperare sa scape din ghearele destinului. Strigatul ei de ajutor se aude pana peste Carpati. Sa nu abandonam Basarabia. Va invit sa ne alaturam campaniei Basarabia, pamant romanesc. Va invit sa sarbatorim acest 1 Decembrie cu inima, sufletul, gandul, simtirea alaturi de cei ce vesnic ne vor fi frati.

Intra pe http://www.romanism.net/ !

Vorbiti tuturor despre Basarabia. Implicati-va!

Este pentru prima oara (s-ar putea ca memoria sa ma lase si sa ma insel totusi…) cand incep o scriere in acest jurnal de Bucuresti fara a pune titlu. Pe parcurs voi selecta cateva cuvinte si voi completa spatiul liber de sus, astfel incat acest prim paragraf nu va mai avea niciun sens pentru cei care citesc.

Am pornit dorind sa scriu despre o carte. Si o voi face, insa trebuie sa precizez ca gandurile mi-au tot zburat prin jurnal. Scrisul public te face oarecum vulnerabil. Oamenii interesati de persoana ta stiu mult mai multe despre tine decat tu despre ei. Aproape intotdeauna au un atu. Aproape. Pentru ca, pana la urma, poti sa faci tu research-ul p*z*ii, daca personalitatea si intelectul nu-ti permit mai mult decat ii permit celui vizat, vei putea maxim sa-l impresionezi pe cel vizat cu cunostintele (cacofonie) tale destul de vaste despre el si… atat. Pentru ca oamenii intorc, invart, schimba si sunt in superioritate ori nu.

De multe ori ma trezesc in inferioritate intelectuala. In aceste conditii, poti fie sa accepti gelos si cu coada intre picioare ca nu esti cel mai destept, fie sa accepti usor uimit si cu sete de a invata si de a “fura”… intelect, sau macar vorbe.

Nu stiu de ce am inceput asa, insa simteam nevoia sa scriu aceste cateva paragrafe care mi s-au scurs prin creier timp de cateva minute, si pe care mi-am dorit sa le pun ordonat pe hartia papusii.

De fapt, cum spuneam si la inceput, am deschis acest nou post (cat de impersonal suna pagina mea de jurnal) pentru a va povesti despre o carte. O carte care m-a tinut timp de mai bine de 2 saptamani cu mintea blocata, cu scenarii siropoase care in general nu ma caracterizeaza, si cu o urma de tristete indoliata, legata de pierderea oricarei naivitati existente pana catre adolescenta. V-am pierdut deja.

Cum prezentarea de mai sus a fost mai mult o pierdere a clientilor fideli blogului, mi-e greu sa cred ca cineva a ajuns pana la acest rand. Asadar, te stimez cititorule! Vorbeam despre “Panza de paianjen” de Cella Serghi. In primul rand imi este rusine cu faptul ca habar n-aveam de existenta acestei scriitoare romance pana la primirea manuscrisului.

Totul a inceput intr-o seara de vara (ori sa fi fost primavara-vara?), cand o Ramura a mea mi-a facut cadou cartea ce avea sa-mi umple mintile si noptile. Nu stiu cum sa ma rezum la a spune ca mi-a placut. Nu stiu cum sa incerc sa nu vorbesc despre scenariile pe care mi le-am facut timp de o vara si care, ceva mai sterse, inca se mai plimba prin coltisoarele creierului meu nu tocmai curat.

Vreau sa va recomand o carte putin siropoasa, care m-a tinut in priza si m-a facut sa visez, care m-a dus in Mangalia de altadata, care m-a facut sa-i detest (desi e cam mult spus) pe… cei care au infacut impartelile de pamant si care au decis ca Balcic trebuie sa fie pamant bulgaresc. De fapt da, ii detest, pentru ca mi-au mai luat o parte din mare (de care mi-e atat de dor incat atunci cand ma gandesc la ea simt o oarecare strafulgerare ca de indragosteala adolescentina).

“Panza de paianjen” este… crema cartilor pe care le-am citit in ultima vreme (putine din pacate), pe care o recomand cu caldura gagicilor si care mi-as dori sa aiba un rezumat fructuos si pentru barbatii care sunt prea lenesi ori care au prea putina rabdare pentru a o citi.

Si vreau sa ma intorc in timp, inainte sa ma fi nascut, sa stau pe plaja mare, sa inot in largul fara geamanduri si sa ma indragostesc de un pictor cu ochii verzi.

Daca ati ajuns si pana la acest rand, va spun din nou ca va stimez si va trezesc din visul meu albastru-nisipos, pentru ca… dar nu…

Va spun doar cu drag,
Papusa Ruseasca

Grupul de suporteri care sustine echipa nationala a Romaniei peste tot in lume, Honor et Patria, a realizat o coregrafie impresionanta la meciul pe care tricolorii l-au sustinut in Franta. Coregrafia nu este atat de impozanta ca imagine cat este de emotionanta ca mesaj transmis.

Urmariti mai jos un filmulet cu realizarea coregrafiei

Nu este prima data cand Honor et Patria aminteste de problema Basarabiei cu ocazia meciurilor nationalei Romaniei. Un mesaj asemanator a fost afisat de grupul de suporteri la partida din iunie, din Lituania : “Traditia, credinta si limba ne unesc/ Basarabia este pamant romanesc”

Tot cu Lituania, dar la Bucuresti, Honor et Patria a realizat o coregrafie emotionanta: “Pierdut milioane de romani / Orhei, Ismail, Soroca, Hotin, Cahul, Balti, Cernauti, Cetatea Alba / Aceeasi tara / Romania”

Fratii nostrii de peste Prut au inceput revolutia! Au inceput sa ridice capul dupa ani intregi de umilinta si supunere!

Astazi au iesit in strada 30 000 de romani basarabeni sa isi faca dreptate! 30 000 de oameni, cu probabil sustinerea altor sute de mii, si-au facut curaj sa isi ia soarta in propriile maini! Vodka ruseasca e data in schimbul dulcelui vin latin.  Mii de basarabeni intoneaza ”Desteapta-te romane”, oamenii astia ne dau o lectie, ne dau o palma morala! Oamenii astia demonstreaza ca sunt mai romani decat noi!

Important e sa nu ii lasam in voia sortii, important e sa ii sprijinim si sa le sustinem revolutia! Nu trebuie sa lasam ca securistii, comunistii si alte persoane cu accent rusesc sa inabuse protestul!

Oamenii care stau fraudulos la conducerea Basarabiei sa se teama! Armele si propaganda lor nu mai au efect! Unitatea si fraternitatea unui popor sunt mai puternice decat orice organism de stat!

E timpul sa facem si noi o revolutie, o revolutie in suflet!

Marti, 24 februarie 2009, la Athenee Palace Hilton, a avut loc al treilea show din cadrul Soiree de la Mode – evenimente de moda dedicate exclusiv luxului.
Invitata serii a fost designerul roman de origine basarabeana – Valentina Vidrascu. Ea a prezentat o colectie intr-un stil etno-futurist, un exercitiu de stil ce combina elemente ale luxului romanesc ancestral cu elemente sofisticate specifice futurismului.

ori sub ce stapanire ar fi tarile nostre,noi suntem un singur neam,cu o singura limba,cu un singur gand cu un singur dor.Precum iesite dintr-o tulpina,crengile se deosebesc,asa si noi,daca ne numim Olteni si Munteni si Modoveni,ori Bucovineni si Ardeleni si Banateni,si ne dosebim dupa port si dupa grai,noi tot un neam suntem:mai multe crengi,dar o singura tulpina,un singur stejar.Acelas pamant ne tine,acelas vant ne bate,si cand sufera o creanga,sufera intreg stejarul.Ardealul,tara larga cat Muntenia inconjurata de toate partile de munti,ca o cetate,de Dumnezeu facuta parca anume data noua sa nefie adapost.Roata in jurul Ardealului sunt asezate cele sapte tari ale ROMANILOR,ca un sant negrait de larg in jurul cetatii.
Spre miazazi este MUNTENIA,care merge din munte pana la Dunare si dealungul pana la mare.La rasarit este MOLDOVA pana la Prut,astazi,dar mai inainte vreme Prutul taia in doua si Moldova tinea inainte inca mai peatata,pana in raul cel mare al NISTRULUI.Partea asta era sub stapanirea rusilor si se cheama BASARABIA,adica tara BASARABILOR celor isteti de peste OLT.
Spre miazanoapte,deasupra Moldovei,este BUCOVINA,cuibul cel vechi al Moldovenilor;caci in Suceava,in Bucovina era scaunul Domnilor si al Mitropolitilor din Moldova de altadata.Astazi tara lui Stefan, Bucovina,cu Cernautii numai este sub stapanirea Austriecilor care i-au facut pe Turci sa le-o dea,dar este sub stapanire UCRAINEANA.
Spre apus de Bucovina,este tara MARAMURESULUI,”locul de bastina” al lui Dragos si Bogdan Voda,”cei ce-au descalecat”in Moldova.
Dincolo de Maramures,pe partea de apus a Ardealului,este CRISANA,numita asa dupa cele trei rauri:Crisul Alb,Crisul Negru,Crisul Repede,si merge pana in raul cel lat al TISEI,pe sesul cel mare al Tarii Unguresti.
Sub Crisana scoborand pana la Dunare,vecina cu Oltenia noastra,este TARA TIMISOAREI,numita astazi BANATUL,alt cuib al Romanilor;caci aparat cum este de munti si de Dunare,el insusi fiind muntos,a fost intotdeauna adapost al Romanilor.Si,asa cum este vecin cu Gorjul nostru si cu Hategul din Ardeal,si sunt toate trei colturile de tara prin munti,aici a fost cuibul lui Decebal si a celor de mai tarziu adusi de Traian sa nu uitam deci de DOBROGEA;
Acest pamant a fost o adevarata vatra a romanismului.(Pamant Romanesc de George Cosbuc-un fragment)

Acest film redă o parte din mesajele ce s-au afişat pe stadioanele de fotbal, în spirit de solidaritate cu românismul din Basarabia şi istoria comună ce leagă românii de pe cele două maluri ale Prutului.
Suporterii de fotbal, huliţi de mulţi datorită unei minorităţi violente, sunt printre singurii care încearcă să ia atitudine în problemele din jurul lor. Când mulţi cred că tinerilor nu le mai pasă de nimic altceva decât de noile modele de maşini şi celulare, iată că o parte dintre ei îşi amintesc despre istoria neamului românesc. Sursa: romanism.net

Tatiana Stepa – Cea mai frumoasa si dureroasa voce a folk-ului romanesc

Adrian Păunescu

Basarabia pe cruce

Se urcă Basarabia pe cruce
Şi cuie pentru ea se pregătesc
Şi primăvara jertfe noi aduce
Şi plînge iarăşi neamul românesc.

Noi n-avem nici un drept la fericire,
Mereu în casă moare cineva
Şi n-are ţara dreptul să respire
Şi nici pe-acela, simplu, de-a visa.

De-acolo unde s-a sfîrşit pămîntul,
Vin triburi, să ne ia pămînt şi fraţi
Şi-n faţa lor abia rostim cuvîntul
Şi, prin tăcere, suntem vinovaţi.

Ce cale poate ţara să apuce?
În tragica, neconvertita zi,
Se urcă Basarabia pe cruce
Şi nu ştim învierea cînd va fi.

Compania Google Inc. a scos din teste browser-ul Chrome.  Acesta fiind gata de batalia cu mult mai cunoscutele Internet Explorer şi Mozilla Firefox. Testarea s-a derulat pe o perioada de numai 100 de zile, acesta reprezentand un adevarat record. În perioada de testare, Chrome a atras peste 10 milioane de utilizatori, ceea ce reprezintă mai puţin de 1% din piaţa dominată de Internet Explorer cu 70%, şi Firefox cu 20%.

Personal am testat acest browser si sunt foarte incantat de viteza cu care deschide o pagina, diferenta fiind vizibila, in comparatie cu Internet Explorer si Mozilla dar cred ca va dura mult timp pana va reusi sa se impuna, tinand cont ca Opera se chinuie de cativa ani sa tina pasul cu Internet Explorer si Mozzila.

Inca din momentul in care am aflat de pe blogul lui Dumitru Ciorici ca Unimedia va trimite pe cineva sa monitorizeze activitatea Summit-ului NATO desfasurat la Bucuresti, mi-am aratat dorinta de a-i cunoaste pe cei care au revolutionat mass-media de la Chisinau. Nu degeaba se cheama New Media Group.

Am luat legatura pentru prima oara cu Tudor Darie postand un comentariu pe blogul sau. Mi-a raspuns in scurt timp, dupa care ne-a gasit si Nadina (careia ii atrag atentia ca inca nu are blog si spre care nu pot plasa un link) prin ciberspatiu. Vitalie Cojocari (de la ProTv) era deja pe ”lista de bere”. Vlad Durnea, reprezentantul OSBB, s-a descurcat singur in a-l ”vana” pe Tudor, astfel incat mi-a sunat deja la Bucuresti anuntandu-ma ca vine si el. Inainte cu o zi, adica joi, Tudor imi spuse ca ramane sa ne vedem sambata, astfel incat m-a cam surprins schimbarea de planuri (din cauza nu spun cui, poate recunoaste chiar el cu ocazia asta…). A fost in regula, nu aveam nimic planificat pentru vineri seara, poate doar odihna. Dar, avand in vedere ca odihna e ceva care inca imi permit sa o aman, nu am stat prea mult pe ganduri in a accepta intalnirea, pe care sigur nu mi-as fi putut permite sa o ratez.

Am ajuns la fix in Piata Universitatii. Ploua marunt, ceea ce nu le-a incurcat baietilor sa se plimbe cu mainile in buzunare si fara umbrele prin fata Teatrului National Bucuresti. Tudor parea chiar interesat de ceea ce ii arata si povestea Vlad, lucru demn de admirat dupa trei zile de munca. Nu am mai zabovit. In 10 minute am ajuns La Conac, un local vechi din centrul Bucurestiului, probabil fosta resedinta boieresca. Acesta a devenit destinatia mea preferata de ceva vreme intrucat toate localurile colorate, afumate si galagioase a la McDonald’s, Spring Time sau aproape oricare altul, imi stateau deja in gat. Avand in vedere ca eram cu totii dupa o zi de munca, am hotarat sa stam tocmai in acest local linistit si ”ca la bunica” (dupa cum a remarcat si Nadina la un moment dat). Pe drum ne-am intalnit cu George si Andrei, doi dintre cei cativa tineri care au organizat protestul din iunie 2006, pentru cei 4 elevi de la liceul Gh. Asachi, dar si initiatorii campaniei Basarabia, Pamant Romanesc. Era vineri seara totusi, cand nu se prea sta in casa. Mai tarziu l-am intalnit si pe Dave, un alt prieten vechi care ne-a ajutat mult de cand am ajuns in Romania.

Odata ajunsi, ne-am pus pe treaba. Ma refer la discutiile aprinse despre evenimentul care tocmai se incheiase, nicidecum la bere, mici sau alte bucurii gastronomice ”sanatoase”.

Atmosfera era neasteptat de familiara, sau cel putin asa am simtit-o eu. Discutiile, care in scurt timp au devenit dezbateri, s-au axat in primul rand pe Summit-ul NATO, motivul pentru care a ajuns Tudor in capitala romanilor, dar si pe situatia politica din RM din prezent. Am incercat sa facem o legatura intre ceea ce se intampla in lume la cel mai inalt nivel si ceea ce se intampla in statul romanesc din care provenim. Concluzia a ramas cam aceeasi ca si pana acum: totul se va schimba in timpul apropiat, va fi construita o noua generatie care va reforma clasa politica si care va veni cu un discurs modern, european, bazat pe realitatile cunoscute si nu pe false ideologii.

In scurt timp am primit un sunet de la Vitalie. Nu il mai vazusem de foarte mult timp. Era prima oara cand il vedeam imediat dupa munca (era deja ora 20:08). Arata (si sper ca nu se si simtea) a om chinuit si exploatat, dar care inca mai are multe de facut si de spus. Asa se intampla cand lucrezi intr-o televiziune care are pretentia de a avea cea mai mare audienta din tara.

Incepuse sa fie si mai interesant. Eram deja patru. Va dati seama ca odata cu venirea unui reporter de la o televiziune importanta, discutiile capatau o noua dimensiune – cea creata de omul care judeca evenimentele vazute prin ochii eroilor din stiri in paralel cu ce vede cu ochii proprii. Am mai ras de prostiile lui Jiji si tabloul cu…acelasi Jiji! Numai ca de data asta gol – un adevarat Ulise al modernitatii, ce sa mai vorbim…

Dupa 20 de minute i-am auzit si vocea Nadinei in receptor. Inca un cetatean onorabil al statului care venea la ora 20:29 de la munca. Muncim, muncim si pana la urma ne reculegem fortele tot la un pahar de vorba. Nu mai bine ne-am reculege direct?..

Cand am ajuns la TNB, PR-ista noastra inca rezista bine si nu m-a injurat pentru ca m-a asteptat in ploita, cu toate ca incepea deja sa se faca frig. Bucurestiul e foarte frumos noaptea. E mult mai liniste, mai luminos, iar oamenii sunt mult mai relaxati. Asa eram si noi.

Venirea unui PR-ist printre noi, dar si a unei reprezentante a sexului frumos, in acelasi timp, care trebuia sa faca fata debitului extraordinar de idei geniale care zburau de colo-colo, a fost un lucru cat se poate de bun, intrucat anume concepte precum ”manipularea”, ”imaginea produsului”, ”joc al puterii”, ”influenta” sau ”asteptarile publicului” pot trimite la perspective noi de abordare a subiectelor legate de politica si societate. Apropo de concepte, am incins o discutie aprinsa cu Vitalie despre demagogie si cine dintre politicienii nostri poate purta cu mandrie titlul de ”demagog”. Castigatorul desemnat unanim a fost actualul presedinte al RM, Vladimir Voronin. Felicitari domniei sale si speram sa isi revina intr-un final din transa anti-romaneasca provocata de elementul sovietico-rus.

Ne-am pornit cu greu. Parca am mai fi stat la vorba. Pacat ca inca nu rezolvaseram cele mai grave probleme ale omenirii. Au ramas plutind acolo pana data viitoare, insa nu si pana la urmatorul Summit.

A urmat plimbarea pana in Piata Unirii (”a taxiurilor” cum i-a zis Tudor), plimbare mai mult decat benefica intrucat aerul era foarte proaspat, iar lumina aurie care se reflecta in stropii de ploaie de pe asfaltul intunecat ne facea sa uitam ca eram in acel Bucuresti nebun de care am auzit cu totii. De aici ne-am imbarcat si am dat startul turului orasului. Din Unirii in Vitan, din Vitan in Baneasa, iar din Baneasa in Pantelimon. Dupa spusele taximetristului, i-am indeplinit jumatate din planul pe acea noapte datorita distantei parcurse. Asta e, norocul lui, ca doar nu dai in fiecare noapte peste 4 basarabeni bine-dispusi…

Am ramas cu cele mai placute impresii dupa aceasta intalnire.

Chiar daca la prima vedere pare un lucru banal, iesirile cu oamenii care iti inteleg ”of”-urile, care au trait o buna bucata de vreme in acelasi mediu si care au aproximativ aceleasi preocupari sunt ca o gura de aer proaspat care te poate incarca cu energie pentru inca multa, multa vreme…