Cad, peste noi, inele si podoabe,
rachetele. Salcamii doar suspina.
Vantul, zbarlit, tarandu-se pe labe,
m-adulmeca pe nari ca o jivina.
Stam inclestati pe arme, numai panda,
in gropile cu veghea mlastinoasa…
Simt viata buruienilor plapanda
cum, duh amar, pe-obrazul meu se lasa.
Tac brandurile. Vanat, cerul geme
si, scartaind, se-nchide ca o usa
deasupra, peste noi si peste vreme,
deasupra, peste vis, peste cenusa…
Un falfait ciudat in noapte zboara,
prin cucuruzi nelinistea tresare.
Pe darele cartuselor trasoare
sufletul urca, sufletul coboara.
Pe urma, amintirile… Se leaga,
se despletesc, se cheama, se-mpreuna,
ca niste zarzari albi fosnesc in luna,
si inima miroase-a flori, intreaga.

Vigoda, Septembrie 1941