Parkour este o disciplină fizică inspirată de mişcarea corpului omenesc. Se concentrează pe mişcarea eficientă, neîntreruptă înainte, peste, pe sub, în jurul şi prin obstacole (atât naturale cât şi artificiale) într-un anume mediu înconjurător. Astfel de mişcare poate apărea sub formă de fugă, sărituri, căţărări şi tehnici mai complexe. Scopul parkour-ului este ca practicantul să-şi adapteze mişcarea la orice obstacol din calea sa.

Unii oameni găsesc multe similarităţi între parkour şi cascadoriile şi tehnicile celebrului actor şi practicant de arte marţiale Jackie Chan. Totuşi, alţii privesc parkour-ul ca pe o artă asemănătoare dansului: o formă de a materializa mişcarea corpului omenesc în cea mai frumoasă formă a sa. Parkour este adesea legat de ideea de libertate, în forma abilităţii de a depăşi aspecte din preajma ta care tind să limiteze, de exemplu balustrade, grilaje, rampe, scări sau pereţi, cuprizând libertatea la un nivel non-fizic deasemenea.

Antrenamentul este inspirat din “L’éducation Physique Virile Et Morale Par La Méthode Naturelle” (metoda naturală de educaţie fizică şi morală) cunoscută şi sub denumirea de Hebertisme, concepută de Georges Hébert (1875-1957), fost ofiţer naval care în călătoriile sale în Africa a fost uimit de abilităţile fizice ale populaţiei indigene: „Corpurile lor erau splendide, flexibile, sprintene, agile, rezistente şi cu toate astea nu aveau un alt antrenor în gimnastică decât viaţa lor în natură.“ G. Hébert

Această metodă naturală consta original în construirea unor trasee cu obstacole, parcours du combattant, în care, pe lângă mişcările specifice parkour de astăzi, se regăseau şi probe de înot, de ridicare de obiecte grele, de aruncare a unor obiecte, cvadrupedie şi de luptă corp la corp cu un partener. Spre deosebire de parkour, în “metoda naturala”, toate exerciţiile sunt executate fără încălţăminte iar scopul metodei este acela de a crea indivizi puternici atât fizic cât şi psihic, moral: “etre fort pour etre utile” (puternic ca să ajuţi) şi “etre et durer” (este şi durează) fiind motto-urile practicanţilor. Acest gen de trasee inspirate din metoda naturală se regăsesc şi astăzi în incintele militare din toată lumea.

Cel care a preluat şi a adaptat metoda naturală a fost David Belle (n. 29 aprilie 1973), inspirat de tatăl său, Raymond Belle (1939 – 1999), fost militar în Vietnam recunoscut pentru faptele sale de eroism în cadrul “sapeurs-pompiers” – pompierii militari din Paris. David Belle a părăsit şcoala la 15 ani şi s-a dedicat în totalitate dezvoltării artei sale, Le Parkour. Pe acest drum l-au urmat mai multe persoane printre care şi grupul Yamakasi, Jerome Ben Aoues, Sebastien Foucan, Les Tracers ş.a.

În urma popularizării disciplinei, mai ales prin documentarul Jump London, urmat apoi de Jump Britain, diferite ramuri bazate pe latura fizică a parkour au apărut, înclinate mai degrabă spre mişcări spectaculoase. Aceste discipline sunt: 3run, free-running, etc. Altele bazate pe aceleaşi principii au fost aduse în actualitate: yamakasi, multilevelmoves, tricking, street stunts.