A fost un sfarsit de saptamana de neuitat pentru mine. Vineri seara am ajuns in “Casa Vesela” din cartierul Gruia, mun Cluj-Napoca. Am plecat pe urma la concertul scumpei Mirona Pascu, dar inainte sa cante ea au cantat doi tipi de tot circul, unul avea chitara dezacordata, celalat vocea cu muuuuuuuuuuuult peste tonul chitarii…ce mai, trebuia sa fie cineva care sa salveze situatia, aceea a fost dulcea de Mirona.

A venit sambata dimineata, care a inceput cu o durere de cap si cu o stare de greata sora cu moartea. A trecut cum a trecut ziua, iar seara, din nou la concertul Mironei. De data aceasta a iesit mult mai bine, Mirona a fost mirifica. Alaturi de ea au mai cantat doua amice de ale mele Ada si Teodora. Tin sa le felicti pe aceasta cale. Ce sa mai spunem… Mirona, Niki, Teo, Ada, Flavius, Gabi,  Mangu si restu…. va multumesc pentru acest weekend:)

Cum spunea Păunescu : “Veacul uite că trecu…” aşa aş dori sa încep şi eu acest post, dar cu o mică modificare la citatul acestuia. Festivalul uite că trecu. După părerea mea a fost una dintre cele mai reuşite ediţii ale festivalului, adunând la preselecţie nu mai puţin de 27 de participanţi. Din păcate nu au fost toţi admişi în concurs.

Au fost admişi 11 printre care şi prietenii mei Mirona Pascu, Teodora Bârla, Ionuţ Mangu şi Vlad, Mihai şi Larisa din Grupul “Alergic”. Nu vreau acum să fac un pomelnic cu tot ce s-a întâmplat…cine a avut ochi de văzut a văzut, iar cine a avut urechi de auzit a auzit. Tot ceea ce vreau eu să exprim in aceste rânduri este respectul pe care îl port unor oameni care au făcut posibilă distracţia la acest festival. Aceia sunt cei din “Congresul Folk”, adică Mirona Pascu, Ionuţ Mangu, Grupul “Icarus”(sper ca am scris bine la ăştia), Grupul “Noi”, dar şi trupa EVH din Bistriţa. Împreună cu aceştia am reuşit să facem, după părerea mea, cel mai frumos festival din istoria Bistriţa Folk(o să vedeţi mai încolo de ce).

Vreau să le mulţumesc şi fetelor de la FolkBlog pentru că au fost prezente la Bistriţa, lui Mircea Vintilă, dar mai ales lui Florin Săsărman.

Restul ţine de voi… Cheia e la voi!!!

FAZER PASCÚ É FEIO!

„Timpul este unul dintre sistemele fundamentale ale oricărei culturi. Cultura joacă un rol atât de important pentru înţelegerea timpului ca sistem cultural, încât este practic imposibil de a separa diferitele niveluri ale culturii în care acesta se înscrie.”[1]

Timpul în mitologia cu care sunt familiarizaţi apusenii este reprezentat de un titan pe nume Cronos, de unde derivatele lingvistice ce servesc pentru a denumi elmente din câmpul semantic al timpului. Numele său derivă din verbul kreno, care înseamnă “a exersa balansul”, “a domni peste”, “a guverna”, în mitologia greacă. Este fiul lui Uranus şi al Gaiei, cel mai tânăr dintre cei 12 titani.

Romanii îl echivalează pe Cronos cu Saturn, zeitate care patrona muncile agricole şi roadele pământului. În Atena, în a 12-a zi a lunii Hekatombaion, se ţinea un festival în cinstea lui Cronos, care se numea “Kronia”, o sărbătoare a recoltei. În artă, Cronos era înfăţişat ca având o secure folosită la culegerea recoltei. Aceasta a fost şi arma cu ajutorul căreia l-a castrat pe tatăl său.

În mitologia vedică timpul nu este definit fizic dar este menţionat ca fiind parte integrantă a lui Brahman, creat, ordonat şi comandat de Absolut şi delegat mai departe pe niveluri de acces şi planuri inferioare celorlalte entităţi în funcţie de gradul de apropiere de Absolut al lor atât din punct de vedere temporal cât şi spaţial.

Lev Tolstoi spune despre timp că este o mişcare continuă, fără nici un răgaz, şi că el nici nu poate fi conceput altfel, ceea ce reprezintă o sincronie a filosofiei occidentale cu cea orientală, oferind o perspectivă mediană dihotmiei cronemice est-vest, unde timpul este văzut ca o entitate unitară cu scurgere lineară şi continuă, ”un surogat metafizic al mării”[2] cum îl numeşte Cioran.

Pentru culturile policrone, cum este cea hindusă timpul este o entitate repetitivă care se succede, în planuri materiale şi imateriale, la intensitate sau viteză diferită, sau dacă vreţi timpul se scurge la fel, doar sistemele de măsură şi referinţă variază.

Dacă timpul şi spaţiul sunt interschimbabile aşa cum postulează indirect Teoria Relativităţii datorită faptului că este considerat a fi a patra dimensiune a universului şi pentru că formează împreună cu materia un continuum se crede, nu în unanimitate dar într-o proporţie semnificativă faptul că timpul împrumută o parte din calităţile materiei cum ar fi spre exemplu entropia.

Timpul este indisociabil de materie în consecinţă un fenomen care afectează materia ar trebui să afecteze şi timpul. Scurgerea timpului a fost percepută până în prezent drept imuabilă iar forma de manifestare a unei entropii temporale este inconceptibilă.

Vârsta pe care omul biblic o putea atinge scade odată cu îndepărtarea de prima fiinţă umană, scădere pusă pe seama pierderii “perfecţiunii” şi credinţei. Filosofia indiană răspunde tuturor acestor întrebări existenţiale cu o coerenţă a firului narativ extrem de bine conturată şi persuasivă prin densitatea şi logica răspunsurilor plurivalente şi multidimensionale ce se construiesc într-un puzzle intricat care odată pus cap la cap oferă o perspectivă unitară asupra cosmogoniei universului. Aceasta se suprapune sau intersectează cu unele teorii fizice dar şi cugetări metafisiceşti ale multor gânditori orientali şi occidentali deopotrivă, ceea ce prin natura deductivă a cercetării noastre vedice indică o responsabilitate etică, morală care ne oferă un al doilea argument spre verosimilitate sau probabilitatea faptică a conceptelor, teoriilor şi credinţelor materiale relatate în Vede.

Persoana cu accesul maxim în timp şi spaţiu este divinitatea supremă identificată cu Brahman, care se identifică la rândul său cu însuşi Absolutul. Timpul văzut ca parte integrantă a lui Brahman este relativ, în sensul în care timpul “nostru” respectiv ritmurile impuse drept repere incontestabile, ca variaţiile circadiene sau mişcarea de revoluţie a Pământului, pot fi diferite de la o perioadă la alta din punct de vedere al “vitezei de curgere” (fără a cădea în capcana teoriei substanţialiste).

Singularităţile spaţio-temporale sau găurile negre, pot reprezenta poarta dintre lumi sau lokas, în mitologia vedică, fiind cele care schimbă parametrii de acces. Teoria găurilor negre presupune o cu totul altă percepţie a timpului şi spaţiului. În primul rând, densitatea unui astfel de obiect este enormă în timp ce volumul său tinde spre zero iar distorsiunea pe care o provoacă în urzeala Cosmosului, cunoscută sub denumirea de forţă gravitaţională, este enormă, suficientă pentru a avea efecte bizare asupra spaţiului şi timpului.

Ceea ce noi numim în prezent Big-Bang, explozia primordială, a fost o astfel de singularitate. În acest caz, este evident faptul ca noi nu putem măsura timpul din vechime, scurs de la început, până acum, fără a cădea în capcana paradoxurilor temporale. Mitologia hindusă, vorbeşte însă în cosmogonia lumii de unităţi de măsură universale, de ani ai lui Brahman, teorie despre care se poate citi pe larg în capitolul dedicat cosmogoniei. În ceea ce priveşte latura strict ştiinţifică poate că universul nostru s-a născut ieri, sau poate că vârsta sa este infinită. Ambele variante pot fi în egală măsură relative şi corecte.

Newton considera că spaţiul şi timpul sunt independente de materie, că ele reprezintă mediul de sine stătător în care aceasta există, asemenea vasului care conţine apă. Pe de altă parte, concepţia relaţionistă susţine că timpul şi spaţiul nu au sens, nu există fără materie. Leibniz defineşte timpul, spre exemplu, drept o succesiune de evenimente. Unificarea celor două teorii, aparent opuse a fost dată chiar de Teoria Relativităţii care susţine că în jurul maselor mari, ce determină forţe gravitaţionale puternice, continuumul cvadridimensional este curbat. Einstein considera chiar că forţa gravitaţională nu reprezintă un tip elementar de interacţiune, ci doar acea curbură a spaţio-timpului. Mişcarea planetelor în jurul unui soare este deci cauzată de structura curbă a continuumului şi considerată a fi o consecinţă directă a acesteia.

În mitologia hindusă aspectele referitoare la forma şi mişcarea Pământului sunt  controversate. Unii autori au sugerat că forma planetelor este implicit sferică dar într-un mod ambiguu, în Aitareya Brahmana, un vechi text filosofic indian care datează din mileniul I î.Hr. unul dintre primii autori care a propus această interpretare este H. Blavatsky, fondatoarea societăţii Teosofice, care a sugerat că mantra şerpuită la care face referire textul este în realitate Terra (ilam).[3] Această mantra a fost văzută de regina Şerpilor (Sarpa-rajni) pentru că Pământul este însăşi regina Şerpilor, mamă şi regină a tot ceea ce mişcă. La început, aceasta era doar un cap (capul uman este mai mult sau mai puţin rotund, de aici aluzia) fără păr adică fără vegetaţie. Capul chel care este iniţial moale devine tare numai după respiraţia zeului Vayu, deva al aerului. Aceste detalii ar sugera idea că autorii Vedelor ştiau sau îşi imaginau planeta ca fiind rotundă ori sferică.

Potrivit unei interpretări date de Subhash Kak unui alt vers din Aitareya Brahmana este sugerat faptul că rotaţia pământului poate fi cauza aparentei mişcări ascendente şi descendente a Soarelui, răsăritului şi apusului. Acesta citează versul 4.18.:

“The [sun] never really sets or rises. In that they think of him “He is setting,” having reached the end of the day, he inverts himself; thus he makes evening below, day above. Again in that they think of him “He is rising in the morning,” having reached the end of the night he inverts himself; thus he makes day below, night above. He never sets; indeed he never sets.”[4][5]

O interpretare alternativă a versului de către Shyam Singh Shashi sugerează faptul că se putea deasemenea referi la faptul că Soarele ar avea o parte strălucitoare în timpul zilei şi o parte întunecată pe parcusul nopţii, fapt ce ar fi cauzat aparentul apus şi răsărit.

Din punctul meu de vedere o interpretare nu poate rămâne decât la stadiul de transpunere şi trecere a unei opere, lucrări sau citat prin propria noastră precepţie influenţată de sistemul de valori, judecată, logică astfel că rezultatul poate să fie la fel de diferit mergând pe principiul câte pălării atâtea păreri sau dacă vreţi un paralelism mai reuşit, interpretarea de către adulţi a desenului din Le petit prince, pe care toţi îl vedeau drept o pălărie datorită sistemului social, de referinţe, a perspectivei şi lipsei de imaginaţie sau viziune multidimensională, multistructurală a materiei, cu care operaţionalizau şi care în realitatea paralelă a copilăriei nu era decât un sărman elefant înghiţit de un şarpe boa.

În ceea ce priveşte mişcarea planetei teosofiştii considerau că primele urme ale unei idei contra intuitive potrivit căreia Pământul se află în mişcare iar Soarele se află în centrul Sistemului Solar (de unde provine şi conceptul heliocentrismului) este atribuit unor texte vedice sanscrite din India Antică. Yajnavalkya, consideră că ce este crezut a fi Soarele este depictat ca fiind în centrul lokas-urilor. În Shatapatha Brahmana, este precizat:

“The sun is stationed for all time, in the middle of the day. [...] Of the sun, which is always in one and the same place, there is neither setting nor rising.”[6]

Unii înţeleg prin acest fragment faptul că Soarele este doar staţionar, rezultând astfel falsa concluzie potrivit căreia Pământul se învârte în jurul său. Yajnavalkya a recunoscut că Soarele este mult mai mare decât Pământul, fapt care bineînţeles că i-a influenţat conceptul heliocentric iniţial. Acesta se spune că ar fi măsurat şi cel mai precis distanţele Soarelui şi Lunii faţă de Pământ ca fiind de 108 ori diametrul acestor corpuri cereşti, aproape de măsurătorile moderne ce situeză planeta noastră la o distanță de 107,6 faţă de Soare şi 110,6 faţă de Lună. Acesta a mai descris şi un calendar solar foarte precis în Shatapatha Brahmana.

Revenind la discuţia ştiinţifică amintim că percepţia generală actuală este aceea potrivit căreia configuraţia spaţio-timpului este determinată de materie; el poate exista şi ca entitate autonomă, însă sensul său dispare în absenţa materiei, aflându-se în aceeaşi situaţie cu informaţia care dispare în lipsa receptorului sau a canalului şi codului de transmitere şi este distorsionată când scoasă din context. Concepţia de timp şi spaţiu absolute pare pe de altă parte să fie deja mult depăşită. Probabil că existenţa fiecărei planete, fiecărui sistem înzestrat cu viaţă, deci cu observatori care ar putea percepe o diferenţă, este individuală. Descoperirea tahionului, particula care ar călători cu viteze mai mari decât cea a luminii, a reprezentat o nouă sursă de ipoteze, de la fizica teoretică modernă până la mitologia hindusă şi tapasurile yoghinilor. Pentru a putea accepta depăşirea barierei vitezei luminii, trebuie să păşim într-un univers în care materia poate avea masa negativă şi unde timpul călătoreşte invers.

Oriunde există o noţiune, ne vom lovi automat şi de simetrica sa, de imaginea sa în oglindă. În acest caz, noţiunea care contrabalansează timpul ar putea fi antitimpul.

Fizicianul american Richard Gott, preluând o mare parte din geometria lui Minkowski, a afirmat că universul  ar fi alcătuit de fapt din trei universuri paralele. Primul care ne este cunoscut direct şi aparţine materiei, al doilea reprezentat de universul antimateriei şi un al treilea care le înconjoară pe celelalte două: universul tahionilor, al timpului. Cele trei universuri ar fi despărţite de o singularitate spaţio-temporală care ar marca totodată şi sensul de curgere al timpului în celelalte două universuri. Spre deosebire de foton, cu care tahionul se aseamănă datorită vitezei sale, şi faptului că este propria antiparticulă, natura tahionului rezultă probabil din sensul de curgere al timpului: într-un univers al antimateriei,”sensul” timpului aşa cum îl cunoaştem, va fi inversat, timpul devenind antitimp. O lume fatală prin cel mai mic contact cu universul nostru, în care timpul curge, conform naturii sale, în sens opus celui cunoscut nouă, de la final la origini. Ceea ce desparte cunoscutul de necunoscut, materia de antimaterie, timpul de antitimp, este o singularitate. Un exemplu de antitimp în cel mai simplu mod de manifestare al său, raportat la univers, se găseşte în  romanul şi adaptarea cinematografică a operei lui F. Scott Fitzgerald The curious case of Benjamin Buttons, care spune povestea unui om a cărui viaţă se deapănă de la bătrâneţe spre tinereţe.

În cultura hindusă şi cu precădere în cea vedică realităţile paralele şi lumile structurate în grupuri bine delimitate se scurg într-un cadru temporal cuantificat prin coeficienţi mitici şi mitologici proprii, care într-o anumită măsură se intersectează cu mitologia ştiinţifică prezentă.

[2] Cioran, Emil, Amurgul gândurilor, ed. Humanitas, Bucureşti, 2006

[3] sursa Wikipedia apud Blavatsky, Helena, Isis dezvăluită, Presa Universităţii Teosofice, p.10

[4] sursa Wikipedia apud Kak, Subhash, “Birth and Early Development of Indian Astronomy”, în Helaine, Selin, Astronomy Across Cultures: The History of Non-Western Astronomy, pp. 303-40, Boston: Kluwer

[5] ”(Soarele) nu apune şi nu răsare niciodată cu adevărat în sensul că ei se gândesc la el ca şi cum ”El apune” ajungând la sfârşitul zilei, acesta se inversează; făcând astfel seară dedesubt şi zi deasupra. Iarăşi în sensul în care se gândesc la el ca şi cum ”El ar răsări dimineaţa” ajungând la sfârşitul nopţii acesta se inversează; făcând astfel zi dedesubt, noapte deasupra. El nu apune niciodată, nu apune niciodată cu adevărat.”

[6] ”Soarele staţionează pentru eternitate în mijlocul zilei… Al soarelui, care este întotdeauna în unul şi acelaşi loc, nu este nici răsăritul, nici apusul.”

Dupa toate probabilitatile, fostul ministru Bogdan Pascu va candida in judet pentru Colegiul 3 la Camera Deputatilor din partea Partidului Conservator in baza noului parteneriat incheiat cu PSD. Pentru prieteni si “Turbo”, Bogdan Pascu a lucrat la un moment dat si pentru actual premier Calin Popescu Tariceanu.

EMISIUNI REMIX

REMIX 155 - 2 decembrie, ora 17.00, TVR Cultural: TIMPURI NOI 25 – “La timpuri noi… tot ei?!”, partea a doua a portretului documentar vizând unul dintre cele mai importante grupuri rock de pe scena româneascã, care a cunoscut marea glorie în anii ‘90 (topurile de profil au declarat declarat de altfel formatia ca cel mai bun grup, în 1994 – 1995). Editia – comentatã de chitaristul Dan Iliescu si solistul Adrian “Artan” Plesca – surprinde deopotriva si perioada 2001 – 2005 în care grupul n-a activat, fondatorii sai cântând însa cu proiecte ca PARTIZAN sau ZIDD. Revenirea în componenta actuala (din care sunt intervievati si ceilalti doi membri – bateristul Andrei Barbulescu si basistul Silviu Sanda) are din nou momente importante, cel mai recent concert (filmat de TVR 2 în urma cu doua saptamani) aducand, ca de atâtea ori în istoria trupei, …un new wave!

MARATON PREOTEASA 70 DE ANI pe TVR International

Emisia 1 – Maraton la PREOTEASA 70 29 nov, ora 20.15, TVR INTERNATIONAL Teatrul PODUL, trecut si prezent (premiera ,,Nãpasta”) / teatrul HYPERION – ,,Dã dãmult”; interviuri cu regizorul Catalin Naum, fosti si actuali studenti – actori (Iulian Enache, Anca Constantin, Mihai Muntenita s.a.), imagini din arhiva StudFilm PREOTEASA.

Emisia 2 – Maraton la PREOTEASA 70 6 dec, ora 20.15, TVR INTERNATIONAL Interviuri si selectiuni din recitalurile folkistilor de ieri si de azi: Alexandru Andries, Ducu Bertzi & Marius Batu, Raul Cârstea, Eugen Avram, Ovidiu Scridon si Alina Zaharia (cenaclul ,,3 ceasuri bune”), imagini din arhiva StudFilm PREOTEASA.

Emisia 3 – Maraton la PREOTEASA 70 ,13 dec 2007, ora 20.15, TVR INTERNATIONAL Selectiuni din recitalurile muzicienilor de ieri si de azi: CEATA MELOPOICA, A.G.WEINBERGER & Norris, IOAN GYURI PASCU & THE BLUE WORKERS, interviuri cu Mircea Florian, Costin Petrescu, Dixie Krauser, A.G.Weinberger si Ioan Gyuri Pascu, imagini din arhiva StudFilm PREOTEASA.

Emisia 4 – Maraton la PREOTEASA 70, 20 dec 2007, ora 20.15, TVR INTERNATIONAL Selectiuni din recitalurile jazzmanilor de ieri si de azi: MARIUS POPP QUARTET, MARIUS VERNESCU QUARTET, BERTI BARBERA & NICU PATOI, imagini din arhiva StudFilm PREOTEASA, interviuri cu Marius Popp, Marius Vernescu, Tudi Zaharescu, Jean Stoian si Berti Barbera.

Emisia 5 – Maraton la PREOTEASA 70, 27 dec 2007, ora 20.15, TVR INTERNATIONAL Selectiuni din reprezentatia teatrului CIB (A.S.E.) ,,6 persoane în cãutarea unui autor” (29 oct. 2007), interviuri cu regizorul Noni Nãdejde, scenaristul Tudor Cãlin Zarojanu, actorii Anca Dumitrescu, Ruxandra Muscan, Laurentiu Stãtescu; remember Brigada A.S.E. si DIVERTIS, intervievat coordonatorul Fiti Ariesanu.

Dan Mihalache, deputatul rebel căruia Geoană i-a jurat, foarte democratic, “iubire” veşnică, are de trecut un hop greu. De fapt mai multe hopuri. Şi hopurile astea de numesc Teodor Meleşcanu, Ioan Puiu Mircea Paşcu şi Vasile Puşcaş. Pentru că cei trei grei fac parte din comisia de doctorat care îl va face doctor în ştiinţe politice pe Dan Mihalache. Parcă e totuşi altceva când te “ascultă” la examen oameni care ştiu despre subiectul politică mai multe decât a uitat Geoană de când se joacă de-a preşedintele…