- Ia pune ăştia doi cartofi la fiert. Stai! Bagă şi două ouă. Să le fierbi bine! Cînd te-ntorci mergi la beci şi vino cu o ceapă roşie, castraveciori muraţi şi macroul ăla afumat de-l luarăm ieri. Nu uita să pui o cratiţă pe foc cu apă.
Ion doar bătea din buze şi se “executa” după cum tunau ordinele.
- Ai făcut maioneza? Dă să gust… Mde. E cam acră!
- Da’…
- Ai zis ceva? Nu? Mă gîndeam eu. Aşa. Ia peştele şi pune-l în apa clocotită. Vezi cum se desface? Scoate-l pune-l pe farfuria asta şi alege-l. Cum adică? Pune în străchinioara asta doar carnea din peşte, dragule.
Zîmbetul mătuşii Anica era mai acru ca maioneza.
- Acu taie castraveţii cub’şoare Pune în castron. Şi peştele, desigur, tot în castron. Ai tăiat ceapa? Păi ce aştepţi? O tai şi o laşi cîteva minute în oţet aromat să ia gust şi să mai taie din iuţelă, că te trimisei după ceapă de apă şi venişi cu… În sfîrşit. Aşa-mi trebuie. Bun. Acu ouale fierte tot cub’şoare. Cartofii. Să fie doar calzi, nu fierbinţi, nepoate… Aşa. Tot cub’şoare. Storci bine ceapa şi o pui şi pe ea. Acu piper, fără sare că ai deja de la peşte şi castraveciori. Pune şi vreo două linguri de maioneză de asta acră de-a ta. Un pic de oregano nu ar strica. Amestecă… Uşor să nu sfarmi cub’şoarele de cartofi. Aşa. Lăsăm la rece. Acoperi cu un capac şi după aia mergi în vale la nepoata Robin să i-o duci. Nu uita să-i spui că eu i-am facut-o. Hai nu te bosumfla că uite ce e în frigider.
Ion se holbă la tortul îmbracat întro zăpadă groasă de frişcă. Era tortul de basm al mătuşii Anica. Se întoarse cu o privire întrebător-rugătoare.
- Cum adică nu ştii pentru ce e? Să-ţi fie ruşine!E sfîntul Ion şi e ziua Ionelei. Of. Zi-i şi tu la mulţi ani, că eu am invitat-o la tort.

E duminica si m-am trezit la 11 jumate fiindca m-a sunat umf, sa vada ce mai fac. Fac bine… dorm… sau dormeam. Dar e bine ca m-a trezit, fiindca era tarziu si nu mancasem de ieri. Am o teama ca daca dorm prea mult o sa mor de foame in somn. Cand sunt treaza pot sa-mi dau seama daca mi-e foame si sa mananc, dar cand dorm, ce fac daca mi se face foame? Ca sa preintampin cazul asta de obciei mananc inainte sa ma culc. Dar ieri uitasem. M-am culcat tarziu si n-am mai mancat inainte. Din fericire nici n-am murit de foame in somn. Nici macar nu imi era tare foame cand m-am trezit… asa ca am mancat micul dejun dupa pranz. Ar trebui sa fie pranzul, dupa ora, dar care clasificare e mai importanta, ordinea meselor sau ora lor? Cine poate decide?… eu zic ca e micul dejun.

 Am mancat yopl… yoplet… aa… yoplait… aaa.. iaurtel de mango. Si peste afumat. Nu chiar asa grozav pestele, dar parca e rau cu radicalii liberi. Radicali liberi nu-s niciodata buni si trebuie mereu prinsi si inchisi sau destabilizeaza guvernul si arunca tara in haos. Deci pestele e bun. Un fel de dusmanul dusmanilor mei imi e prieten. De-aia au reusit revolutiile comuniste, fiindca regii si guvernele anterioare nu au stiut de peste. Ar trebui sa scrie pe ambalaj ca pestele ajuta la lupta impotriva radicalilor liberi. Asta pe langa faptul ca astampara foamea sau, daca mananci prea mult, ca mine, iti face si un pic greata, asa, de nu mai vrei sa mananci toata ziua.

De fapt ma gandesc ca ONU ar trebui sa trimita in zonele de conflict mai multe transporturi de peste, nu doar orez, faina, zahar, etc. Ar trebui sa le scriu sa le propun. O sa fie mai nasol transportul pentru militarii aia de-l duc, fiindca orezul si faina nu miros ca pestele… dar pestele e clar mai folositor – nici nu mai vrei sa mananci toata ziua si se si ocupa de radicali.