Ma uit la Dan Petrescu şi îl văd pe Zdenek Zeman.

Update, 26 noiembrie: .

Restul de 1% cred ca i-au revenit lui Razvan.

Si el Madrid tuvo su “Alcorconazo”, el Sevilla FC de Manolo Jiménez acaba de sufrir un “Urzicenazo” en toda regla y deberá asegurar en la última jornada el liderato del grupo G. Vale que el que escribe se colara en la tarde de ayer con el título de la previa de este partido, pero más delito tiene que los once sevillistas sobre el campo hayan permitido esta eurohumillación. Jiménez tendrá su parte de culpa, pero sólo guardó a Perotti, a Renato y a un cansado Squillaci en el once titular, por lo que había mimbres suficientes para al menos sacar el punto que hiciese intrascendente el partido frente al Rangers.

Más allá de lo que pueda significar clasificatoriamente esta derrota, (para no ser primeros tendríamos que no ganar en casa al colista y que el Unirea venciera en Stuttgart), esta derrota demuestra que en Champions no te puedes relajar ni ante un grupo de rumanos, que sin calidad pero con esas ganas que no puso el Sevilla, se ha llevado tres puntos históricos para la modesta entidad de Urziceni. El partido ya comenzó con susto en el primer minuto, pero el polémico árbitro noguero Tom Hening anuló por fuera de juego un gol local. A partir de ahí el Sevilla se hizo dominador y tuvo incluso dos lanzamientos a la madera, uno al palo izquierdo de Kanouté y otro al larguero de Negredo, en uno de los pocos balones que tocó. Los rumanos, a excepción del citado gol inválido, no lanzaron ni una única vez a la línea de fondo defendida por Javi Varas, pero aún así se fueron por delante en el marcador al descanso. ¿Difícil de creer? No tanto cuando observamos el magnífico remate de cabeza en propia puerta de Dragutinovic ante el que nada pudo hacer Varas.

Inesperado escenario en el Ghencea que despertaba al Sevilla de su letargo. Llegó a alcanzar el 70% de la posesión en la primera parte, pero era más lo que se creía que harían que lo que realmente hicieron los sevillistas. En la segunda parte todos esperábamos una reacción que llevase inevitablemente al empate. Sin embargo, dirán en Urziceni que los trenes por allí no pasan tan a menudo como aquí, por lo que estaban dispuestos a cogerlo. Jiménez intentó reubicar a Negredo en la izquierda introduciendo a Luis Fabiano y Renato en el campo, pero el madrileño volvió a no tener su día y se tuvo que marchar. El único que dio la cara fue Perotti, curiosamente el último en salir. El recién estrenado como internacional mareó a sus rivales por la izquierda, pero no encontró compañeros a su mismo nivel esta noche. De hecho, exceptuando un descuento en el que tuvimos dos ocasiones clarísimas para empatar, fue el Unirea el que mereció más en los segundos cuarenta y cinco minutos. En la más clara de ellas se ganó Dragutinovic el 0 inapelablemente, pero por suerte los rumanos no tienen a nuestra delantera. De haber sido así, el “Urzicenazo” hubiese sido completo.

Con el triunfo del Stuttgart en terreno del irrisorio Glasgow Rangers, la cosa queda de la siguiente forma. El Sevilla sigue líder con los mismos diez puntos (ya no podrá mejorar ni igualar la fase de grupos de 2007), seguido del Unirea que tiene ocho. Los rumanos aún pueden ser líderes si ganan en Stuttgart y el Sevilla pierde con el Rangers, pero si caen en tierras alemanas se deberán conformar con la Europa League. El Rangers, con dos puntos, sólo tendrá el aliciente económico (que no es poco) en el Sánchez Pizjuán.

Por el Sevilla FC jugaron: Javi Varas (2); Sergio Sánchez (1), Konko (1), Dragutinovic (0), Fernando Navarro (2); Lolo (1), Zokora (1), Navas (1), Capel (1), Kanouté (1) y Negredo (1). También jugaron Renato (1), Luis Fabiano (1) y Perotti (2).

Ieri au inceput Zilele Biz, unul dintre cele mai importante evenimente de business ale anului, la Howard Johnson Hotel – Bucuresti.

Prima zi a fost dedicata antreprenoriatului si a debutat cu prezentarea lui Marius Ghenea. A vorbit despre criza dar si despre oportunitatile antreprenoriale. Crede ca mai marii din economia romaneasca au inceput sa declare lucruri trasnite, unul dintre acestia fiind Dinu Patriciu care a spus ca patru din cinci bugetari trebuie sa plece acasa sau ca Bucurestiul poate deveni centrul financiar al lumii.

Marius Ghenea a subliniat faptul ca in 2010 tendinta de reflux continua, dar ca vor exista si oportunitati.

Cristian Ionescu, Contry Cluster Manager la Coface Romania a vorbit despre tendintele anului 2010: economia va evolua in primul semestru, consumul va ramane redus pentru ca oamenii si-au restructurat nevoile, zona de start-up online o sa aiba sanse de reusita, somajul va creste (mai ales in sectorul public). Totusi, Cristian Ionescu vede si oportunitatile pe care le aduce criza (mai ales pentru cei care dispun de cash) si anume: posibilitatea de a face achizitii si investitii, oportunitatile de achizitii de talente in zona HR.

Dragos Petrescu, CEO al Trotter Prim, a scos in evidenta faptul ca realismul ar trebui sa domine antreprenorii in perioadele de criza, dublat de perseverenta. El a spus ca a prevazut criza inca de la sfarsitul anului 2008 si ca a muncit in 2009 cu 20-30% mai mult pentru aceleasi incasari in lei. De asemenea a ales sa inchida toate unitatile neprofitabile si a redus numarul angajatilor cu 16%.

Tot Dragos Petrescu a prezentat, in cadrul seminarului Gandeste Biz, o istorie a succesului sau in afaceri. A pornit in 1993, de la o taraba pe Calea Mosilor. Ulterior si-a format o retea de chioscuri. A trecut prin Shell Romania si scoala de hamburgerie si business de la McDonalds. A infiintat primul restaurant La Mama in ’99, dupa care a urmat extinderea alerta: lantul La Mama, lantul City Grill si City Café, Caru cu Bere, Hanul Berarilor. Reteta succesului: munca foarte multa, curaj, incredere in oameni, controlarea business-ului cu o mana de fier, inspiratie si, neaparat, noroc. Dar cel mai important ca antreprenor: ocupa-te numai de ceea ce stii sa faci foarte bine, altfel ai sanse mari sa esuezi.

Calin Fusu, CEO Neogen a declarat ca BestJobs.ro a inregistrat in acest an o scadere a veniturilor dar ca va fi pe profit. Un element interesant: criza a realizat un transfer de putere inapoi catre angajatori. Astfel se inregistreaza o tendinta a angajatorilor de a se transforma in antreprenori, iar joburile oferite – in proiecte.

Un alt speaker interesant a fost Florin Pogonaru, Presedintele AOAR – Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania. Acesta a subliniat ca mediul de business din Romania a fost dominat de speculatie in doua valuri: primul a fost al privatizarilor, al doilea al imobilialelor. Astfel, numerosi indivizi au devenit peste noapte “oameni de afaceri”. Acum, spatiul afacerilor este dominat de “bancheri tristi” si de “oameni de afaceri tristi” care nu mai au acces la finantare si au intrat in criza din cauza ca provin dintr-un bubble speculativ.

Zilele Biz continua:

Miercuri – ziua Inovatiei

Joi – ziua CSR

Vineri – ziua Marketing & Media

Spera sa ne intalnim la eveniment

Du-ma acasa, mai tramvai,
Du-ma acasa, ce mai stai…
Du-ma la casuta mea,
Cu portita si cismea.

Noaptea se lasa in mahala,
Pe strada noastra e pustiu.
La o portita sta cineva,
Si ma asteapta ca sa vin.

Pai…
Du-ma acasa, mai tramvai,
Du-ma acasa, ce mai stai…
Du-ma la casuta mea,
Cu portita si cismea.
bis…

Noaptea se lasa in mahala,
Pe strada noastra e pustiu.
La o portita sta cineva,
Si ma asteapta ca sa vin.

Pai…
Du-ma acasa, mai tramvai,
Du-ma acasa, ce mai stai…
Du-ma la casuta mea,
Cu portita si cismea.

Lai,lai,lai,lai,lai,lai……..
Iar lai,lai,lai,lai,lai,lai….
Iar lai,lai,lai,lai,lai,laï….

fetite dulci ca-n bucuresti
in toata lumea nu gasesti
priveste drept in ochii lor
si-ai sa citesti povesti de-amor.

povestea lor nevinovata
el un baiat iubea o fata
cum ai putea sa nu iubesti
fetitele din bucuresti

povestea lor nevinovata
el un baiat iubea o fata
cum ai putea sa nu iubesti
fetitele………………
fetitele………………
fetitele din bucurestï!!

Sirakov em ação na Copa 94

Nos últimos dias o UOL Esporte publicou notícias que me fizeram rememorar a Copa 94, em especial duas seleções que encantaram meus olhos naquele mundial: Bulgária e Romênia.

O primeiro texto sobre um dos países do leste europeu versava a respeito da necessidade de a seleção búlgara fabricar um novo Emil Kostadinov – herói em Paris que classificou a Bulgária para a Copa dos Estados Unidos com dois gols em uma virada sensacional sobre a França no Parc des Princes.

Pois bem, a referida matéria trazia aspas de Nasko Sirakov, atacante que usou a camisa 10 na Copa dos EUA e que hoje é diretor esportivo da seleção de seu país.

O problema é que a reportagem afirmou, inicialmente, que Sirakov era zagueiro da Bulgária. Este blogueiro, então, escreveu para o site informando a respeito do equívoco. O UOL corrigiu.

Já uma notícia que trazia a vitória do Sevilla sobre o Unirea, atual campeão da Romênia, me fez lembrar da atuação da seleção balcânica naquele já longínquo mundial (como 15 anos passam rápido). O fato é que o time espanhol venceu por 2 x 0 a equipe treinada pelo ex-lateral-direito Dan Vasile Petrescu, capitão romeno naqueles jogos disputados sob o verão da Califórnia.

Nem Sirakov nem Petrescu são os meus jogadores favoritos, mas falar sobre eles foi uma forma de realizar uma boa inauguração deste espaço. É bom lembrar daqueles jogadores, que pouca gente sabe quem foi, mas permanecem em nossas memórias até hoje.

PS1 – Sirakov fez um gol contra a Argentina de Maradona no último jogo da primeira fase do Grupo D daquela Copa. A Bulgária venceu por 2×0 e terminaria na quarta colocação do mundial.

PS2 – Dan Vasile Petrescu fez o gol da vitória da Romênia sobre os EUA em jogo válido ainda pela primeira fase. A seleção de Hagi e Raducioiu foi eliminada nas quartas-de-final daquela Copa. Petrescu  foi o lateral-direito titular do meu time de botão durante muito tempo.

Petrescu (camisa 2) comemorando gol marcado contra os EUA

Afrontaba esta noche el Sevilla uno de esos partidos que todo el mundo espera que se resuelva sin problemas y con un resultado abultado. Al final, el Unirea no resultó ser tan débil como se decía y aunque no causó apenas problemas, se mantuvo muy ordenado en la primera parte y a punto estuvo de marcharse al descanso con el resultado inicial. El Sevilla no pudo desplegar el juego vistoso que sí le permitió hacer el Zaragoza, por lo que tuvo que recurrir a su pegada para resolver y colocarse líder en el grupo G, gracias al empate a uno entre Stuttgart y Rangers en tierras alemanas.

El inicio dejó ver lo que se esperaba, un Sevilla que no se iba a volver loco arriba y un Unirea al que la UEFA no le permitió colocar el carrito de la Cruz Roja bajo su portería, aunque lo intentó. Luis Fabiano, otra vez, salió enchufado y dejó muestras de su gran calidad, mientras que a Kanouté se le notó la falta de ritmo después de una semana de parón obligado por su expulsión en Valencia. Del brasileño, dijo el entrenador rumano Petrescu en la rueda de prensa pos-partido que es el mejor delantero del mundo actualmente.

El centro del campo fue ocupado otra vez por la dupla Zokora-Renato. El primero demostró que cuando termine de acoplarse al sistema va a ser una pieza clave en el dibujo sevillista, creando mucho peligro con sus entradas por el centro con total verticalidad. Es un cruce entre Poulsen y Keyta porque tiene la capacidad de sacrificio del primero y la actitud ofensiva del segundo. En los primeros minutos el peligro sevillista llegó de la mano de Capel, que trajo por la calle de la amargura al lateral diestro rumano.

Sin embargo, los de Petrescu buscaban continuamente cortar el juego de su rival con numerosos parones fingidos e innecesarios. Tanto fue así que los dos equipos se encaminaban ya al descanso sin goles en el marcador hasta que, justo en el 45, Renato puso un balón al borde del área donde estaba Luis Fabiano. La conexión carioca funcionó y Luisfa de fuerte disparo logró su tercer tanto en cinco días para poner por delante a su equipo con un gol de esos que llaman psicológicos.

Ya en la segunda parte las cosas no cambiaron demasiado y el Unirea en ningún momento mostró ambición por mejorar el resultado. Por tanto, Jiménez tampoco se volvió loco y comenzó a pensar en el partido que se presume a cara de perro el sábado en Pamplona. El primer cambio del arahalense sacó del terreno de juego a Capel para buscar mayor profundidad con Perotti. El almeriense estaba siendo hasta ese momento uno de los mejores del partido pero parece ser que en la tablilla de cambios, siempre aparece su número. Juegue bien o juegue mal siempre es el primer sacrificado. Navas no estaba haciendo apenas nada y Jimenez lo mantuvo en el campo. Perotti por su parte volvió a demostrar que es uno de los más enchufados de la plantilla y sirvió de balones a la dupla ofensiva. Dicha pareja se vio modificada poco después para que Kanouté dejara paso a un Álvaro Negredo que no termina de dar lo que se espera de él aunque la grada le aplaude hasta cuando acude a la banda a beber agua. El madrileño, no obstante, gozó de una gran ocasión desde fuera del área con un disparo raso que acabó en corner. El Sevilla, sin poner toda la carne en el asador, buscaba el gol de la tranquilidad y llegó desde la esquina, con un balón al área pequeña que cabeceó Luis Fabiano hacia el segundo palo para que Renato lograse el dos a cero. Intercambio de papeles con respecto al primer gol que no daba opciones a los de Urziceni.

A partir de ahí, poco que contar si obviamos una nueva ocasión de Renato, el mejor del partido, que esta vez acabó en el poste. Zokora, que dejó su puesto a Lolo, supuso el último recambio de un partido que no pasará a la historia futbolísticamente hablando, pero que deja al Sevilla como líder en solitario del grupo con las dos salidas más complicadas por delante. La primera será a una ciudad que nos trae inmejorables recuerdos. “Te quiero Glasgow”.

Por el Sevilla FC jugaron: Palop (2); Sergio Sánchez (2); Squillaci (2); Escudé (2); Fernando Navarro (2); Navas (2); Zokora (3); Renato (3); Capel (3); Luis Fabiano (3) y Kanouté (2). También jugaron Perotti (2); Negredo (1) y Lolo (s.c).

A uno que le gusta el fútbol internacional y la geografía, este Unirea Urziceni que nos visita esta noche es una auténtica mina. Mentiría si, como reconocía nuestro entrenador, dijese que jamás había escuchado el nombre de ese equipo, pero la verdad es que no tenía ni idea de sus muchas singularidades. Sobra decir, teniendo en cuenta que no ha disputado fase previa en el torneo, que se trata del actual campeón de la liga rumana. Lo que habría que preguntarse ahora es que cómo es posible que por el simple hecho de ser el ganador de esa liga, ya te den plaza directa entre los 32 mejores de Europa. Pues la respuesta es sencilla: para que el Steaua de Gigi Becali no tenga problemas. Ahora bien, tanto el CFR Cluj la temporada pasada como el Unirea esta, se están aprovechando y mucho de esta circunstancia.

Urziceni es una pequeña localidad de 17.000 habitantes (como Castilleja de la Cuesta, por poner un ejemplo). Sin embargo, en lo futbolístico se podría asemejar más a un Villarreal “galopante”. Fundado en 1954, vagó por categorías inferiores hasta la temporada 2006/2007, en la que se estrenó en la Liga I con un meritorio décimo puesto. Sin mayores escalas, a la temporada siguiente fue subcampeón de la Copa Rumana derrotado por el Cluj, campeón ese mismo año también en liga. Por ello, un Unirea sin apenas experiencia en su país, conseguía su primer boleto para salir a Europa. Fue en la pasada Copa de la UEFA, pero no duró mucho ya que el rival en la 1ª ronda fue el Hamburgo. Aunque en tierras germanas no hubo goles, el 0-2 de la vuelta acabó con el sueño del “Chelsea de la Ialomita” apodo que recibe el club por su estilo de juego conservador pero efectivo. Se puede decir por tanto que el Unirea Urziceni se estrena hoy en toda una Champions League sin haber anotado jamás un gol en competición europea.

Su presidente Dimitru Bucsauru mantiene un presupuesto de 4 millones de euros y con el mítico Dan Petrescu como entrenador, ha conseguido algo impensable para la poco numerosa afición del Unirea. De hecho, su vetusto estadio tiene capacidad para 7.000 espectadores, mil menos de los que caben en nuestra ciudad deportiva. Tan lejos está el recinto de cumplir las exigencias de UEFA, que deberán jugar sus partidos en el Ghencea Stadium, propiedad del Steaua y al que ya hemos viajado en dos ocasiones en los últimos años.

Otra de las curiosidades del Unirea es su indumentaria. Su proveedor es Joma, y jugarán en el Sánchez Pizjuán con el modelo que lucimos en liga la temporada pasada. ¿Dónde queda la exclusividad, señor Vizcaíno? Su camiseta es celeste con ribetes dorados, mientras que la calzona y las medias son de un azul más intenso. Más de un jugador del Unirea sueña hoy con levantar esa camiseta para celebrar un gol, pero al Sevilla no se le debe exigir menos de una goleada ante tal rival. Si decía que me sonaba el nombre del equipo antes del sorteo, no puedo decir lo mismo de la plantilla. De hecho pensé que sólo había oído hablar de Pablo Brandán, pero resulta que el que me suena es el brasileño Brandao, que juega en el Marsella y lógicamente nada tiene que ver.

Así será nuestro debut en Champions de esta temporada, con un partido que tiene sabor a primera ronda de la Copa de la UEFA (habría que echar a pelear a estos con el Nacional de Portugal o con el Atromitos). Eso sí, menos se esperaba del APOEL y que le pregunten al Atlético de Madrid…

Foto: Alice Drogoreanu

XLIV. Lucrări extraordinare

Viorel Fota nu performă la Racila în problema arhiereilor, abandonând treptat subiectul şi ocupându-se de starlete. Totodată, Cornel Jitariuc reveni în Eshaton, tratând cât se poate de pertinent problemele Bisericii, însă indicând doar direcţiile vrednice de urmat, fără a ataca vreun arhiereu. Cum pe numele său se emisese un ordin de urmărire generală, iar acum revenise în ţară, ba mai şi publica sub semnătură proprie, Poliţia se văzu nevoită să-l caute, fără să reuşească să-l găsească. De altfel, locotenentul Petrescu îi şi spuse:

- Băi, nu te-am găsit, dar fii atent! Îţi vezi de slujbă, ieşi prin localuri decente… Nu să te-apuci acum de beţii şi scandaluri, că atunci te găsim imediat!…

În noul context, Damaschin, Vichentie, Teopempt, Grigorie, Ambrozie şi Ciprian deciseră să se întrunească la mănăstirea B., pentru a discuta nu se ştie exact ce, însă fiind de dorit un plan de bătaie odată ce furtuna părea să fi trecut. „Vom spune ulterior că a fost vorba despre o întrunire extraordinară a Sfântului Sinod, pentru a analiza noile provocări ale lumii postmoderne la adresa Bisericii” – plănui Damaschin. Arhiereul fu uimit văzându-l în curtea sfântului locaş pe Arhelau povestindu-i ceva lui Gherontie, acesta din urmă părând să se amuze. Deşi, prin diverse deplasări, cei doi petrecuseră destul de multă vreme împreună, fiind fumători pe atunci şi, implicit, colegi de cameră, în ultimul timp relaţiile dintre ei fuseseră tensionate, Arhelau cochetând permanent cu eterodocşii, în vreme ce Gherontie se menţinu pe o linie ferm ortodoxă. În plus, niciunul dintre ei nu fusese convocat.

Gherontie îi rezumă lui Damaschin istoria ce tocmai i se spusese, cum protopopul Căprioru, cu ochii învineţiţi, fu apoi lăsat doar în chiloţi şi maiou într-un parc din Viena, ulterior fiind îmbrăcat de protopopul locului cu ce s-a găsit la îndemână, fiind nevoit să umble cu cămaşă verde, pantaloni scurţi din piele cu bretele, ciorapi trei sferturi de culoare roşie şi pantofi cu talpă înaltă. La rându-i, Damaschin găsi imaginea amuzantă, însă tot nu-şi explică ce caută acolo cei doi. Ridicând din umeri, porni către trapeză.

- Dumnealor n-au fost chemaţi! – obiectă Ciprian, mai lipsit de tact decât Damaschin.

- Oricum, nu avem secrete… – interveni, împăciuitor, Vichentie.

Cum în sală tocmai dădea să intre maiorul Melatov, Ciprian se puse-n dreptul său:

- Dumneata, în ce calitate?…

Melatov îi împuşcă un pumn colosal în stomac, apoi îi explică:

- În calitatea asta. Dar, poţi să mi te adresezi şi cu dumneavoastră, pentru că înţeleg…

Arhiereii merseră apoi în bibliotecă, unde urmau să aibă loc dezbaterile şi unde erau aşteptaţi de Igor.

- Străinii de Biserică să părăsească sala! – interveni din nou Ciprian.

Melatov îi împuşcă o lovitură la rinichi, încercând să-l potolească:

- Păi, vrei să facem întrunirea fără arhierei? Eu zic să rămâneţi…

- Asta n-o să rămână aşa! – insistă Ciprian, astfel că maiorul îi mai plasă doi pumni în figură, pentru a introduce o schimbare.

- Cred că domnul Ciprian a înţeles aluzia – spuse Igor – şi putem să începem şedinţa…

- Dar, dumnealui este civil!… – continuă recalcitrantul episcop să tulbure lucrările Sinodului, astfel încât chiar colegii săi fură nevoiţi să intervină:

- Taci, bă, din gură!

Lucrările începură cu o informare referitoare tocmai la arhiereul Ciprian, făcută de acelaşi Igor:

- De vreme ce niciun argument nu-i este suficient, socotim că Racila ar putea relua dezvăluirile despre Ciprian, dezvăluiri care ar atrage nu doar caterisirea, ci şi răspunderea penală…

- Să se caterisească! – clamă Ambrozie, sperând să se pună bine cu cei doi necunoscuţi.

- Cred că mai tânărul nostru coleg a înţeles… – medie Arhelau.

Reculegându-se, Ciprian confirmă într-un târziu:

- Am înţeles, să trăiţi!

- Bun! – făcu Igor. Şi, ca să nu pierdem vremea, vă voi înmâna aceste mape, în care aveţi planul de activitate până anul viitor, în septembrie, când începe anul nou bisericesc. În rezumat, veţi reduce facultăţile de Teologie la patru, cu un număr decent de locuri – zece de eparhie – şi cu o programă îmbunătăţită. Aveţi, cu toţii, şi editorialele pentru publicaţiile bisericeşti, astfel că va trebui doar să le semnaţi. Pentru uşurarea muncii dumneavoastră, am alcătuit şi listele preoţilor vrednici de a sluji în centrele episcopale, precum şi ale acelora care pot fi trimişi în cătune ori depuşi din treaptă. Caterisirea se impune doar în cincizeci şi opt de cazuri, astfel că, la nivel de ţară, nu este un număr exagerat. Evident, veţi relua dialogul cu Bisericile surori, şi-o veţi mai rări cu papistaşii şi eterodocşii. Cât despre Masonerie, e de dorit să nu mai umblaţi pe acolo, fără să tensionaţi relaţiile în mod inutil. E totul clar?

- Dar, Gherontie nu a primit mapă! – observă Ciprian.

- Înalt Prea Sfinţitul Gherontie! – îl corectă Melatov, trăgându-i o palmă ca o lopată peste ceafă. Învaţă să te exprimi decent, boule! În plus, nu-i treaba ta cine primeşte mapă şi cine nu!…

- Am înţeles…

Cum încă o palmă făcu să-i vâjâie urechea, Ciprian reformulă:

- Am înţeles, să trăiţi!

- Ei – reluă Igor -, de vreme ce m-am făcut înţeles, vă doresc un an plin de împliniri duhovniceşti! Revista Eshaton, după cum aţi constatat, vă sprijină, iar Racila s-a apucat de subiecte, din punctul dumneavoastră de vedere, neutre. Evident, dacă veţi avea abateri, politicile lor editoriale pot suferi mutaţii de amploare… Nu ştiu dacă am fost suficient de clar…

- E limpede! – confirmară cei mai mulţi sinodali.

- Atunci, să ne revedem sănătoşi!

(ca si comentariu la un comentariu la postarea anterioara) 
interesant ca lucrarile la parcul din cornesti au fost diriguite de distinsa doamna arhitect anca petrescu, o specialista de renume mondial in desfigurat orase mici si mari – si, din pacate, si o fiua a satului nostru electrificat. pe pariu ca va fi unsa candva cetateanca de onoare de schaessburg?

pavajul din piatra de rau din cetatea sighisoarei este, intr-adevar, un pavaj (DE)TURNAT – in mai multe etape:
1. deturnat piatra veche de pavaj si facuta disparuta
2. turnat beton,
3. turnat pietris deasupra,
4. (de)turnat banii publici in contul firmei ultraspecialiste in (de)turnari, GARDEN-POPESCU srl. din saftica-tincabesti!

si, totusi iegzista semne de normalitate venite, (ne)surprinzator, tocmai din capitala tuturor …surprizelor. adica din targul bucurestiilor. unde, dupa indelungi si seculare lupte seculare ale unor naivi ONGisti eco, consiliul general al municipiului bucuresti si insasi prefectul incep sa revoce sau chiar sa atace in contencios administrativ PUZuri si PUDuri aprobate de-a valma, orbeste si …ciubucareste, in trecut.

se sparge oare (un pic, in liniste, ca sa nu ne speriem) aceasta banda a speculantilor, ilegalistilor si hotilor imobiliari si urbanistici ce si-au dat mana peste tara, cu misiunea de a o prada si schimba, pardon, desfigura la fata? daca da, atunci se va intampla la fel si la sighisoara.
asadar: basa-kaufland-shoppingmall-casaschaessburg-turnatoridepavaj-betonatorideparcuri: grabiti-va cu ctitoriile voastre, pt. ca se inchide fereastra de timp – dupa care incep sa se inchida niste usi de inchisoare un spatele vostru!

Compasiunea noastra fata de ceilalti trebuie sa fie egala pentru fiecare , fara discriminare.

De ce spun asta ? Pur si simplu am ajuns sa evit toate discutiile si interviurile care apar in presa sportive din Romania si care au ca tema “arbitri straini in Liga I” .

Pur si simplu interviurile celor care reprezinta corul Ligii I  : Petrescu & MM , Hizo , Borcea acompaniati de noul tenor Marian Iancu ma lasa rece.

Dar mai nou am vazut unele interviuri ale unor “vedete autohtone” care au inceput sa conteste arbitrii romani si sa ceara sa fie arbitrate de arbitri straini.

Printre aceste “vedete” numesc doar cateva : Sorin Paraschiv (Unirea Urziceni) , Marius Niculae (Dinamo) , Gabriel Tamas (Dinamo) , Gabriel Torje (Dinamo) si multi altii care striga hotii atunci cand sunt arbitrati corect.

Dar idea la tot ce se spun este alta.Daca voi ca fotbalisti romani cereti arbitri straini pentru ca ati fost arbitrati “incorect” asa cum spuneti , ce s-ar intampla daca noi cei care platim sa mergem pe stadion cerem jucatori straini care vin si joaca si nu sparg cluburile in doua.

Voi cereti arbitri straini , noi cerem jucatori straini.V-ar place sa iasa in declaratii persoane din fotbal si sa zica ca X, Y si Z nu joaca nimic si ca aduc jucatori straini ?

Cum ar fi ca sa vina nustiu ce slovac liber de contract si sa joace titular iar tu ca roman sa stai pe banca chiar daca esti cotat mai bine decat strainul ?

De ce cand patronul anunta ca aduce 4 portughezi , bisericutele formate din romani incep sa susoteasca si sa-si declare nemultumirea pentru ca vine portughezul si le fura locul de titular.

Jucatorii romani stau foarte prost la capitolul mentalitate, de altfel si antrenorii si toti cei care stau pe banca de rezerve in timpul meciului si nu numai.

Ei vor sa fie perfecti cei care ii arbitreaza , vor sa nu greseasca absolut deloc , dar ei urmarind casete si vizionand meciul de 30 de ori si aratand greselile comise de arbitri la zeci de ore dupa meci sunt cei nemultumiti.Dar ei nu se gandesc ca pe teren un arbitru trebuie sa ia acea decizie in 1-2 secunde iar mai mult de atat jucatorii nu isi urmaresc greselile comise pe parcursul jocului .

Incercati la un meci oarecare din Liga I sa numarati cate greseli face un jucator , pase gresite , deposedari esuate , centrari ratate , ratari cu poarta goala sau suturi la zeci de metri distanta de poarta.

Incercati sa vedeti doar la un singur jucator , pentru ca este imposibil ca un jucator din Romania sa faca sub 10 greseli pe meci.

Au sarit ca arsi Dinamo pentru eliminari cum ca nici una nu ar avea acoperire .Eu l-as intreba pe Torje de cate ori a citit Legile Jocului , sau mai bine nu l-as intreba pentru ca tinand cont de nota pe care a luat-o la Limba si Literatura Romana la BAC  imi dau seama ca nu a citit decat Scrisoarea a III-a si maneaua lui Copilu de Aur .

Ce stie Torje sau Tamas despre greseala grava ? Orice atac din fata , din lateral sau din spate cu unul sau ambele picioare cu forta excesiva , periclitand integritatea fizica a adversarului se face vinovat de greseala grava.Greseala grava se sanctioneaza cu eliminare.

Acum sa sara dinamovistii cu gura ca jucatorul lor nu l-a atins pe jucatorul argesean.GRESIT.Un jucator va fi eliminat daca loveste sau incearca sa loveasca.Sau poate lor li s-a parut ca voia sa-l invite la o cafea.

Sa-l intreb pe Sorin Paraschiv cu ce a fost furat intr-un meci in care a castigat cu 1-0 ? Nu cred ca mai conteaza.Probabil MM i-a molipsit si pe jucatori .Cand vezi ca urla managerul , patronul sau antrenorul incepi sa urli si tu in loc sa cauti sa vezi unde ai fost tu mai putin pregatit.

Petrescu in loc sa-si certe jucatorii ca nu stiu sa bata un penalty se cearta cu arbitri .Borcea in loc sa vada ca nu are echipa se ia de arbitri.

La noi planeaza aceasta suspiciune ca esti furat sau ca esti ajutat , dar oare cum iti permiti sa acuzi pe cineva, dupa ce stii bine ca esti murdarit pana in gat!

Nu degeaba spunea Mario Zagallo fost antrenor brazilian campion mondial in 1998 : “Recunosc ca mi-e frica de ceea ce urmeaza , nelinistea si speranta pun stapanire pe mine dar sunt sigur ca daca eu imi fac treaba nu voi fi invins chiar daca adversarul va avea tot sprijinul.”

Poate asa ar trebui sa vada si jucatorii romani , sa nu mai iasa cu declaratii la adresa arbitrilor pentru ca pana la urma ambele tabere isi castiga banii de pe terenul de joc , iar daca un jucator joaca pana la 35-36 de ani si apoi se face antrenor un arbitru arbitreaza pana la 32-33 , dar el nu promoveaza in prima divizie la 19 ani fiind speranta ci promoveaza la 28 prin munca si talent.

Cu fiecare delegare de arbitri straini ne facem si mai mult de ras, pentru ca si ei gresesc! Dar nimeni nu le spune nimic , existand idea ca “a gresit din intamplare” sau “nu a vrut sa greseasca” , pe cand la romani mereu va fi idea de rea-vointa chiar daca arbitrul ar jura la biserica nu a fost rea vointa.

Ne place sa ne spalam pe maini dand vina pe arbitri , dar nu stim sa ne uitam in curtea proprie sa vedem ca nu suntem in stare sa facem un marcaj om la om la un corner sau o invaluire.

Fotbalul romanesc moare lent pentru ca nu stim sa ne apreciem arbitrii dar mai ales jucatorii tineri.Dar cand vad jucatorii romani dand asemenea declaratii despre arbitri , mi se face rau.Asa ca daca ei vor arbitri straini … si noi vrem jucatori straini pentru ca prefer sa vad 2 Dubarbier decat un Torje si un Dubarbier si prefer sa vad 2 Toja decat sa vad un Sorin Paraschiv si un Toja.

Viata nu inseamna sa stii sa supravietuiesti unei furtuni ci sa stii sa desenezi in ploaie.
.
By Ds

Foto: Alice Drogoreanu

După câteva ceasuri bune, ajunserăm în Satu-Mare.

- Mergem la I.P.J.? – întrebai.

- Ce să facem acolo? – se miră plutonierul. Mergem direct la Perla, dacă-s profesionişti ne aşteaptă acolo!

Negăsind vreo fisură acestei logici, acceptai, mai cu seamă că terminaserăm coniacul de ceva vreme. Îndrumaţi de trecători amabili, nimerirăm localul destul de uşor. Înăuntru, trei mese fuseseră alăturate, astfel că un grup ceva mai numeros se afla în jurul lor.

- Am scris şi eu pe blog, Nopţi albe la Talin – tocmai spunea Bogdan.

- Du-te! – păru mirat Chinezu. Asta n-am citit-o! Când ai postat-o?

- Înainte de noaptea polară… – propuse Darius o versiune plauzibilă.

- Eu mi-am desfiinţat blogul – se confesă Xreader. La ce-mi folosea?…

- Este o întrebare bună! – interveni domnul Onici care, coborând din maşină gata beat, avea chef de discuţii, astfel că-şi trase un scaun alături de grup. Zic aşa: Omul îşi face blog din dorinţa de-a-şi exprima simţămintele şi de-a comunica cu semenii, într-un mod mai igienic decât faţă către faţă, când răsuflarea interlocutorului poate deveni un impediment serios. Astfel că, întâi, îţi alegi platforma, dacă nu ai un domeniu cumpărat, apoi completezi toate datele, reglezi setările, alegi un design care, cât de cât, să te reprezinte, îţi alcătuieşti un blogroll incipient, în care-i treci pe cunoscuţi şi pe bloggerii de top, şi stabileşti rubricile; de regulă, bagi Ce-mi place, Ce mă enervează şi Dedicaţii, unde pui melodii de pe Youtube… Apoi, îţi cauţi prietenii pe messenger şi le spui să-ţi comenteze. Când vin alegerile, spui că toţi politicienii sunt o apă şi-un pământ, dând în mod subtil de înţeles că tu ai fi mai bun decât toţi la un loc, apoi mai urmăreşti când moare câte unul mai celebru şi arăţi tuturor cât eşti de răvăşit, neuitând să-i treci numele la tag-uri, pentru trafic…

Cunoscându-mă pe mine, cei mai mulţi au presupus că volubilul conviv trebuie să fie domnul plutonier-major Onici, astfel că Trexel, în timpul peroraţiei, făcu semn ospătarului că plânge masa.

- Exact! – aprobă George Onan cuvintele plutonierului.

Ajuns într-un local decent după ani de recluziune în birturi sordide ori pe malul Someşului, George era dispus să aprobe pe oricine şi orice, cu atât mai mult acum, când mai era şi proaspăt scăpat din arest. Cum autopsierul mâncase urdă şi bău afinată, probele incriminatoare refuzau să iasă din adâncurile purtătorului lor ocazional, iar suspectul nu putu fi reţinut mai mult de douăzeci şi patru de ore, doar pe baza unor supoziţii. În uliţă, îşi revăzu colegii de pahar de la Roy şi, luându-se după ei, ajunse în chip firesc să mănânce şi să bea la Perla, probabil cel mai elegant local din municipiul reşedinţă de judeţ.

- Sunt, însă, şi bloguri culturale, unde spui ce-ai mai citit ori postezi scrieri de-ale tale… – interveni romanciera Oana.

- Sau bloguri de atitudine – completă Crina -, în care înfierezi tot ce este reprobabil. De pildă, sunteţi la curent cu cazul acelei femei în vârstă care…

- Ce mai doresc domnii? – interveni ospătarul, învăţat în prealabil de către Bogdan să întrerupă în mod amabil orice tiradă despre baba care s-a plimbat cu salvarea.

Comandarăm clătite simple, cu puţin gem, pentru Caius şi George, apoi eu şi domnul plutonier aleserăm o supă de vânat cu fructe şi un platou cu specialităţi asortate.

- Mergem întâi pe vin? – propusei.

- Mergem! Alb, sec, de opt ani… – completă pentru ospătar.

Poate nu în cel mai potrivit moment, sosi şi locotenentul Petrescu. Cum părea dornic să ne informeze asupra cazului, Onici trebui să-i facă semn să aştepte să terminăm de mâncat. La sfârşitul mesei, cum comesenii mai povestiră una-alta, domnul plutonier încercă să rezume:

- Aşadar, cazul vostru ar fi cam aşa: La lansarea Indiciilor, nu ieşeau zece lei la încasări, de unde aţi presupus că cineva ar fi sustras un exemplar. Găsind sub pod pagina 26 din volum, utilizată pentru necesităţi fireşti, aţi ajuns la concluzia hazardată că domnul George, aici de faţă, ar fi autorul furtului şi al gestului nu tocmai pios. Cum nu s-a depus nicio plângere în final, George nu mai poate fi acuzat de furt, chiar dacă l-a săvârşit, neputând fi acuzat nici că ar fi defecat sub pod, numeroase argumente contrazicând această ipoteză. Enumăr câteva: faptul că suspectul nu mai mâncase de săptămâni bune, detaliul că exemplarul său era intact, pasiunea sa evidentă pentru scrierile autoarei în discuţie! Totodată, părăseşte cercul de suspecţi şi cetăţeana Marcela, dat fiind că însăşi autoarea a povestit în ce împrejurări a dat acel autograf neconvenţional. Bun! În plus, cei trei domni aici de faţă, Chinezu, Trexel şi Xreader, s-au îmbătat cu votcă ieftină, venindu-le chef de bancuri proaste pe mobil.

- Nu eu, ăsta! – făcu Trexel, arătându-l pe Darius.

- Mă rog… – reluă Onici. Apoi, domnul autor de romane poliţiste, Bogdan Hrib, printr-o asociere de idei a cărei logică îmi scapă, a presupus că cei trei au fost răpiţi, autorul neputând fi, în opinia sa, decât Horaţiu Vidal, fostul său coleg de clasă din Moldova, care-l pâra când copia şi nu-i dădea pase la orele de sport. Într-un fel, înţeleg toate acestea, însă rămâne de neînţeles să intri în apartamentul unui oarecare Horaţiu Velimirovici şi să te apuci de scotocit, mai cu seamă când colegul tău de clasă se numea Andrei Ababei…

„Şi eu i-am zis Vidal, m-am luat după ăsta! Bine că nu s-a prins colonelul!” – îşi zise locotenentul Petrescu. „Chiar! Că pe Vidal îl luasem dintr-o carte! Ababei era măgarul! Ce chestie, i-am încurcat!…” – îi fulgeră lui Bogdan.

- Rămâne, însă, problema ochilor… – încercă Petrescu să mai dreagă ce se putea.

- Mda… E o problemă, într-adevăr. Dar, puteau să fie ochi de sticlă, ori de miel. Nu ştim. Iar autopsierul, în loc să-i dea cu prune, cireşe, lapte şi bere, îi dă cu urdă şi afinată! Poate-ar vrea să căcăm noi ochii în locul lui… Acum, că i-a băut, putem accepta! Oricine a mai făcut câte-o poznă la beţie…

- Normal! – întări George. Care eu le-am spus…

- Eu cred aşa… – interveni Oana. Un psihopat, aflat în libertate, alege victime dintre cei depistaţi cu cancer incurabil. Îi urmăreşte, îi surprinde lipsiţi de apărare, moment în care îi ucide cu sânge rece şi începe să-i tranşeze. Apoi, strecoară diferite organe în casele unor oameni cu infirmităţi, toţi trataţi cândva la Spitalul Judeţean numărul doi, crezând în mintea sa bolnavă că astfel îi ajută, ori dorind să-i persifla… Cum se zice?…

- Persifleze! – o ajută Crina.

- Aşa! Astfel, el pune ochii în casa unuia orb, urechea o plasează unui surd, piciorul, unui şchiop şi mâna, unuia care… Cum se cheamă ăla? – solicită din nou ajutorul, gândindu-se la un ciung.

- Neîndemânatic, stângaci, inabil… – propuse Crina.

- Şi, probabil, – reveni domnul Onici – unuia dus cu pluta îi va lăsa nişte neuroni pe noptieră! Doamnă, nu contest talentul dumneavoastră scriitoricesc, însă, ceea ce este de dorit în literatură, adică fantezia debordantă, chiar frizând maladivul, mai mult încurcă în activitatea poliţienească.

- Dar, Horaţiu Velimirovici ar putea fi orb! – îşi dădu Trexel cu părerea. Poate de aia nu are nimic în casă, ca să nu se lovească de mobilier…

- Posibil… – făcu plutonierul. Însă, orb fiind, poate-şi ţine intenţionat ochii în frigider, socotind că-i tot aia şi ca să nu-l mai deranjeze inutil în orbite! Hai, că deja delirăm! Mai bine luăm încă un rând…

- Exact! – întări George Onan.

- Ce e deasupra? Hotel? – întrebă dintr-o dată Bogdan.

- Da – confirmară câţiva. De ce?

- Trece o fufă! O recunosc după paşi…

- Merg să verific! – spuse domnul plutonier, curios încă din Timişoara asupra capacităţilor paranormale ale prozatorului moldovean.

Cum mărturisi ulterior, într-adevăr întâlni pe una, ajunsă deja pe scări.

- Totuşi, nu-i o dovadă ştiinţifică. În definitiv, putea s-o nimerească, la noi e plin de curve!…

Mi-am adus aminte ca am blog si zic sa declar si eu aici, ca altii nu ma-ntreaba, ca sunt dezamagit si putin scarbit de scandalul Popescu. Sau, poate, Petrescu?! Ma declar in schimb, o data in plus, mare admirator al domnului Laszlo Boloni. Intr-o situatie similara cu celalalt mare fotbaliator, Loti a zis ca el nu vrea, si a tinut-o pe-a lui, desi a avut de tras din cauza asta.  Dar am si o nelamurire: Boloni e roman, maghiar sau, poate, francez?!

>>Eu sunt bomba nucleara/Distrug tot ce ma’nconjoara<<  :))) Securistu’ ) Cine ar fi crezut tocmai de Gica Popescu k ar fi implicat in asta ? eo una n’as fi crezut de el ) i’as fi banuit pe altii dar nici prin cap nu’mi trecea de Gica . . . Un fost securist ata ete… Degeaba conferinta de presa…si toate cele… ca nu’si are rostu faptu’i consumat )

1. Scrisul de atunci e si normal sa difere de cel de acuma (in 30 de ani..se mai schimba)
2. Exprimarea de pe atunci pare a unui copil de 18-19 ani )
3. Si de unde atatea detalii legate de echipa la care erai si de atmosfera de pe moment , in perioada respectiva:))

Si desigur apararea cine i’o lua daca nu Iordanescu? ))  Kiar daca l’ai terorizat la steaua ) asta nu inseamna ca el e sfant ca nu a colaborat si cu securitatea Dar stii ce e misto? k atata timp cat a jucat la steaua securitatea = zero ) (or fi avand si aia de la securitate alte surse mai importante ) si cand era la Craiova avea mana libera la securitate . Misto asa )) hai ca imi place

Hm.. coleg de camera ! Ce dragut! E si normal sa’l sustina ) au stat atata timp unu’ langa altu’ ar fi fost culmea sa’l dea de gol ))  D’asta banuiesc ca despre Petrescu nu a zis nimik la securitate:))

mmmda hai fie ca voi baieti ) eo va cred pe cuvant =))=))

Foto: Alice Drogoreanu

Este aproape o regulă ca, după un chef prelungit într-o cârciumă sordidă, participanţii să caute în zori un local mai de Doamne-ajută, ca să se dreagă. Desigur, există şi categoria acelora care se vor drege tot într-un birt sordid, însă acesta nu era cazul celor trei, Darius, Chinezu şi Xreader, care au ajuns la Roy în mod cu totul accidental şi mai mult mânaţi de val. Dar, deşi vodca ieftină are efecte răvăşitoare asupra oricui, oamenii nu sunt identici, motiv pentru care aleg să se dreagă în mod diferit. Toate aceste pricini, plus o doză de hazard, făcură ca cei trei să se revadă a doua zi la Select, mulţi opinând că acesta ar fi cel mai bun local din Satu-Mare.

Darius şi-ar fi dorit o ciorbă de potroace. „Vezi să nu! Poate-n Sadoveanu… Ăştia-s ardeleni, habar n-au ce-i bun! Şi, dacă chiar ar deschide vreun moldovean birt la noi, tot n-ar putea găti mare lucru, că n-ar cere lumea. Apoi, mulţi pun pui în loc de curcan şi borş în loc de moare, de rămâne numai numele… Plus că rar mai prinzi blid de lemn şi lingură pe măsură”.

- O ciorbă de burtă, cu smântână din belşug şi ardei iuţi, circa douăzeci! – îi zise ospătarului într-un târziu, realismul biruind.

- Vă aduc ceva înainte?

- Smirnoff…

- Mare sau mică?

Darius nu pricepu întrebarea:

- Nu-s toate sticlele la şapte sute de mililitri?

- Ba da…

- Atunci, cât e acolo…

Chinezu, ca orice maramureşean vrednic, socoti riscant să ceară ciorbă. „E mult lichid, plus că-i şi fierbinte… Mai mult agită decât drege! Fără! Cui pe cui se scoate!” – şi optă pentru o ţuică din anul 1982.

Xreader şi-ar fi dorit moare, lapte acru şi apă minerală. „Astea, acasă! Aici, nu ştiu cu ce-aş putea să mă dreg… Poate să încerc un coniac, apoi o ciorbă. Şi mai văd eu cum mă simt după aia…”

Mobilul lui Darius piui îndată după venirea comenzii, vestind un nou mesaj din partea Crinei: „Cei doi şefi de gardă sunt cercetaţi. Dreptatea va triumfa!”

Sătmăreanul ridică din umeri, nepricepând mare lucru: „Ce Gardă? S-a dat cu legionarii? Ăia erau cu dreptatea… Treaba ei, eu sunt stângist!” Din politeţe, răspunse totuşi: „E bine! Nu ceda!”

- Am întrebat-o pe nevastă-mea ce pastilă să iau pentru durere de cap. Credeţi că s-a sinchisit să-mi răspundă? – se lamentă Xreader.

- Ei, asta e! – medie Chinezu. A avut şi ea griji cu lansarea. Bine că s-a încheiat cu succes!

- Aşa-i! – admiseră convivii, închinând pentru reuşita lansării.

Pe când lichidele ingerate le îmbunătăţi vizibil starea tuturor, domnul locotenent Petrescu se apropie de masa lor, apoi salută.

- Ieri nu v-am mai deranjat, căci păreaţi foarte ocupaţi… – se exprimă cât mai delicat cu putinţă.

- Ieri, unde?… – vru să afle Chinezu.

- La Roy, când l-am reţinut pe George Onan.

- Care George Onan? – se miră Darius, la rându-i.

- Cetăţeanul cu care eraţi la masă…

După o tăcere destul de lungă, Chinezu izbucni:

- Ăă! Al patrulea! Nu ştiţi că mai era unu’? Ce i-am zis eu că-i de două ori Al doilea…

- Parcă… – admise Darius, mai mult pentru a scurta intervenţia comeseanului.

- Ăla a tras de noi să mergem la Roy – îşi aminti şi Xreader. La nota de plată, nici nu pricepeam ce vrea tipa de la noi! Cică, treizeci de lei! Am şi întrebat: Adică vrei să spui că noi n-am băut?… Aici, suta de coniac e treizeci de lei…

Domnul Petrescu aşteptă un moment de linişte, pentru a aborda o altă problemă, întrebându-l pe Xreader:

- Dumneavoastră sunteţi domnul Stoica?

- Da.

- Nu ştiţi unde este doamna?

- Nu ştiu. I-am trimis mesaj, dar n-a răspuns… Probabil, cu lansarea…

Coborând glasul, ofiţerul continuă:

- A vorbit la telefon cu colonelul Munteanu şi a reclamat prezenţa a doi ochi într-un imobil. Vreau să spun, doi globi oculari, despărţiţi de persoană… Se aflau într-un frigider.

„Mie-mi plesnea capul de durere, iar asta scotocea prin frigidere după ochi!” – se amărî Xreader, deşi spusele poliţistului îi păreau nebuloase.

- Şi s-a aflat ai cui sunt ochii?

- Tocmai asta-i, că nu s-a aflat nimic! – Domnul Petrescu se codi o vreme, apoi decise să facă destăinuiri mai ample, coborându-şi încă glasul: Ochii au fost duşi la laborator… Acolo, specialistul i-a pus într-un fel de spirt, şi trecând autopsierul prin încăpere, însetat… Mă înţelegeţi. Acum, trebuie să aşteptăm până-i elimină, dar nu e sigur că analizele vor mai fi relevante. Cum povestea a făcut oarecare vâlvă, ne temem să nu intervină peste noi cei de la S.R.I. Ar fi o palmă pe obrazul întregii Poliţii judeţene! De aceea, ne gândeam că poate doamna ştie mai multe amănunte…

- Cum spuneam, nu ştiu unde este. Eventual, cum apare, îi spun să vă sune…

Chinezu interveni în discuţie:

- Dar, de ce nu apelaţi la colegii din Timişoara. Se spune că au un plutonier-major, Onici, care rezolvă orice caz…

Cum locotenentul  era aproape disperat, se agăţă de idee:

- Da, am să propun…

După plecarea poliţistului, Darius întrebă:

- Chiar aşa de bun e Onici ăla?

- Ei, pe dracu! De fapt, nici nu ştiu. Dar, zicea Vania despre el că bea de stinge, am mai avea cu cine să petrecem…

Foto: Alice Drogoreanu

- Care ne mai ţineţi mult aici, că deja mă doare fundu’?… – întrebă George, aflat în anchetă de câteva ceasuri.

- Poate te doare de cum te-ai şters cu pagina 26 din Indicii… – propuse domnul Verestoy o versiune plauzibilă.

George şi Marcela se aflau la confruntare, dar variantele lor păreau a nu voi nicidecum să se armonizeze.

- Vă mai spun o dată, acum vreo zece ani am dansat cu el de câteva ori, apoi ne-am văzut fiecare de-ale noastre, eu, cu munca, iar el, cu băutura!… – încercă Marcela să lămurească situaţia.

- Adică tot ce-a fost între noi pentru tine nu mai reprezintă nimic? – lăcrimă George, aburii băuturii ieftine de la Roy încă adumbrindu-l.

- Exact, nimic! – îi strigă femeia.

- Să revenim… – interveni locotenentul Petrescu. Dumneavoastră susţineţi că nu l-aţi mai văzut pe învinuit de atunci, doar ocazional, fără să aveţi o relaţie cu dumnealui…

„Adică, cum, învinuit?” – îi fulgeră prin minte lui George.

- Atunci – continuă ofiţerul -, cum se explică faptul că exemplarul dumneavoastră se afla la dumnealui? Dedicaţia este explicit pentru dumneavoastră…

- V-am zis, domnu’ poliţist, că nu ştiu nimic! Eu muncesc, n-am vreme de prostii de astea! Când vin acasă după opt ore, vreau ceva care să mă deconecteze, nu să citesc… Mă mai uit la Pasiuni mistuitoare, care la toţi ne place, îmi mai pun nişte muzică…

- Úgy hazudik, mintha olvasná[1] – interveni caporalul Verestoy, dar domnul Petrescu îl privi sever, deoarece într-o instituţie a Statului nu se cuvenea să se vorbească într-o altă limbă decât cea oficială.

- Să revenim la domnul Onan… Spuneţi că nu dumneavoastră v-aţi căcat sub pod?

- Domnu’ locotetent, care mie dacă-mi face autopsia acum, se pot pune cârnaţii în maţele mele de cât sunt de curate! De trei săptămâni stau doar pe vodcă…

„Asta s-ar putea să fie adevărat!” – îşi zise poliţistul.

Din vreme-n vreme, colonelul Munteanu intra în încăpere, îi privea sever pe cei doi suspecţi, după care ieşea. Abia pe la a şasea sosire interveni:

- Am vorbit la telefon cu scriitoarea, zice că nu vrea să depună nicio plângere… Dar, au găsit-o băieţii pe femeia despre care aţi spus, zice că-l ştie pe suspect. În plus, s-a mai întâmplat o chestie, au fost găsiţi nişte ochi în frigiderul unuia, pe strada Gellért Sándor, acum au fost duşi la laborator…

- Păi, s-o ascultăm şi pe femeie…

Persoana în discuţie fu introdusă în cămăruţă. Era o femeie pe la patruzeci de ani, cu trăsături în unghiuri ascuţite şi ochi mărunţi, înveşmântată într-un halat de-un albastru incert.

- Bună ziua, domnu’ poliţist! Care m-a întrebat băieţii dacă nu vreau să ajut şi am zis: Da’ de ce să nu ajut dacă pot? Care despre domnu’ care stă la masă a zis, că l-am văzut o dată când a intrat la noi în bloc şi a scuipat în cutia poştală a lu’ domnu’ Horaţiu de la apartamentul 19! Care eu trebuie să fac curat după toţi derbedeii şi beţivanii, care chiar azi a mâncat seminţe în hol…

Făcând conexiunile necesare, domnul Colonel îl abordă pentru prima oară pe învinuit:

- Cu cartea aia ai avut noroc, doamna zice că nu face plângere!

„Slavă Domnului!” – mulţumi George în sinea sa, deoarece i se făcuse sete.

- Problema ar fi alta… Ce anume căutai la domnul Vidal, în apartamentul căruia tocmai au fost găsiţi doi ochi în frigider? Şi femeia? – îl întrebă pe locotenent.

- Femeia e tăinuitoare! – conchise acesta.

Colonelul se întoarse cu un aer sever către inculpat:

- De ce-ai făcut asta?…

[1] Minte de parcă ar citi de undeva (maghiară). Mulţumim Anei Pauper pentru sprijinul acordat!

Foto: Alice Drogoreanu

Întrebând din om în om la casele şi birturile de pe malul Someşului, domnul locotenent Petrescu reuşi să-şi construiască o imagine a principalului suspect.

- Ăla, domnu’ poliţist, care l-a dat şi la televizor că se aruncă de pe macara! El tot vine şi bea pe aicea. Care atunci cu macaraua tot pentru cartea lu’ femeia asta, care-aţi zis dumneavoastră…

- Zice că e cu una, Marcela – interveni un vecin. Ieri se lăuda la Giurca că azi îi va face o surpriză…

- Ce surpriză? – murmură caporalul Verestoy. Că s-a căcat sub pod şi n-a mai făcut pe el?…

Deşi amuzat, locotenentul îi făcu semn să se abţină.

Toate pistele îl indicau acum, drept autor al furtului, pe George Onan, om în jurul a treizeci de ani, fără ocupaţie, iar pagina 26 din Indicii anatomice, pusă cu grijă într-o pungă sterilă, constituia proba materială evidentă.

- Şi-acum, ce facem? – întrebă Verestoy. Luăm birturile la rând?…

- Dacă va fi necesar… – răspunse grav locotenentul. Dar, mai bine să încercăm să dăm de femeia aia, Marcela. Poate-o fi şi făptuitorul acolo…

Din frânturi culese de pe la diverşi cetăţeni în timpul investigaţiei, domnul Petrescu reuşi s-o localizeze pe femeie, la câteva străzi distanţă, ajutat şi de alţi sătmăreni cooperanţi. Marcela tocmai urmărea serialul Pasiuni mistuitoare când ajunse la uşa sa echipajul de poliţie. Locotenentul se prezentă, se legitimă, şi intră în chestiune:

- Îl cunoaşteţi pe cetăţeanul George Onan?

- Trăsni-l-ar, da’ cine nu-l cunoaşte? Un beţivan! Acum zece ani nu era aşa, şi am ieşit o dată sau de două ori cu el la dans… De atunci, nu mai scap de el!

- Locuieşte aici? – interveni şi Verestoy.

- Doamne fereşte! Ce să caute aici? Da-mi tot scrie…

- Şi ce anume vă scrie? – se interesă domnul Petrescu.

- Prostii! Că-şi dă foc, că nu m-a uitat, că nu ştiu ce important s-a întâmplat, că nu-şi mai dă foc, că o să mă caute, că francmasonii conduc lumea, dar are el un plan… De astea.

- Şi ne-aţi putea arăta scrisorile dumnealui?

- Da’ cine le ţine? Le-am aruncat pe toate la europubelă…

Europubelă fusese rostit cu o anume duioşie, sătmărenii mândrindu-se că au scăpat de insalubrele tomberoane.

- Distrugere de dovezi! – sugeră Verestoy, de data aceasta în asentimentul superiorului.

Firesc, Marcela fu invitată la Secţie, pentru a da unele declaraţii şi a se limpezi raporturile sale cu suspectul.

*

Deşi comesenii se încăpăţânau să-i spună Al patrulea, George se simţea cât se poate de bine în Roy, mai cu seamă că, după primul rând, celelalte păhăruţe veniră de la sine, plătite de convivi. Cum se întâmplă de regulă sub înrâurirea alcoolului, discuţia luă o turnură culturală, chiar dacă pierduse din coerenţă.

- Eu – gesticula George – pentru cartea ăsteia eram gata să mă arunc de pe macara! Şi acum, dacă nu procuram un exemplar, mi-aş fi dat foc!…

Dacă Xreader era atent mai mult la o masă alăturată, iritat că se vorbeşte ungureşte, Darius simţi nevoia să mute centrul de greutate:

- Şi ce vrei să spui? Că Elvis nu era mare? Când mureau tipele după ăla, Oana nici nu se născuse!…

- Ăsta nu-i un argument! – obiectă Chinezu. Ce-are sula cu prefectura? Jethro Tull sunt cei mai tari!

- Ăia nu mai termină cu kekele-mekele? – se înfurie Xreader, atent în continuare la masa vecină.

- Băi! – reveni George în discuţie. Adică, sunt nişte chestii! Ai valoare, jos pălăria! Ce? Ai scris Reginele sau Indicii, săru’ mâna! Atât!!

Darius simţi brusc nevoia să-şi verifice mesageria. „O bătrână a fost plimbată cu salvarea de la un spital la celălalt până a murit!” – îi scrisese Crina. Comandând încă un rând, sătmăreanul filosofă:

- Ce-i şi viaţa! Azi eşti, mâine nu mai eşti! Să fie de sufletul babei!… – şi dădu păhăruţul de duşcă, ruseşte.

- Domnul George Onan? – se auzi glasul locotenentului Petrescu, nimerit în Roy în urma nu se ştie cărui presentiment.

- Care cu cine am onoarea?

- Mă numesc locotenent Petrescu Dorin, de la I.P.J. Satu-Mare.

- Încântat. George de la B.N.S., loco!

Probabil sigla născocită ad-hoc se va fi dorit o glumă, însă echipajul de poliţie nu păru dispus să intre în hăţişuri ludice.

- Aţi fost astăzi la lansarea cărţii romancierei Oana Stoica-Mujea, In…

- Indicii anatomice, ştiu! – bravă George. Am mai multă cultură ca toată Poliţia judeţeană la un loc!

- Posibil – admise domnul locotenent. Dar, nu acest aspect doream să-l lămuresc! Aţi intrat în posesia unui exemplar al cărţii?

- Îl am aici! – se făli George, scoţând cartea de sub vesta de catifea.

- Puteţi anexa şi bonul de casă? – întrebă caporalul Verestoy.

Deşi beat, experienţa îl făcu pe George să dea răspunsul corect:

- Nu l-am păstrat…

- Ne uităm puţin peste exemplar… – spuse domnul Petrescu, luând volumul. Pagina 26 există! – adăugă, destul de surprins.

- Înseamnă că altcineva s-a şters la cur… – observă caporalul.

Dintr-un reflex, domnul locotenent se uită la pagina de gardă. Aici, surpriză de proporţii: „Pentru Marcela, prietena lui George, Oana. Adică Marcela-i prietena lui George, eu doar am semnat!”. Arătă înscrisul şi subordonatului, apoi adăugă:

- E exemplarul femeii pe care-am dus-o la secţie, iar ăsta i l-a furat! Am ştiut eu că tipa toarnă minciuni!

- Vrea să-l acopere, deşi ştie că el este hoţul! – concluzionă caporalul.

Firesc, trebuia acţionat cu promptitudine.

- Pe dumneavoastră vă rugăm să ne urmaţi la Secţie! – i se adresă domnul Petreanu lui George.

Discutând după o vreme despre incident, Xreader clamă:

- Nici prea multă cultură nu e bună!…

Noi o serie de urmasi si viitori invatacei ai prestigioasei facaturi de mosi si moase va adresam:
Stimate prof. va uram toate urarile de sanatate si veselie la un pahar de vorba.
Lasand gluma la o parte de ce poti fi atata de tantalau daca te cheama Flor, de ce poti fi naspa daca te cheama Flor, in ultima instanta de ce te cheama Flor…..
Dece scoti ce le mai idioate comentarii si faci cele mai bune cursuri?
De ce esti cel mai bun din sat si cel mai naspa prof?
De ce ai multi bani si totusi umbli cu taxiul?
De ce executi studiatorii si ei totusite iubesc?
De ce incalci regulamentul si totusi nu patesti nobligi niste liniute?
De ce ceai doar niste liniute si totusi nimic concret?
Cererea a fost depusa regulamentar cu numar de inregiustrare la registratura comunei CaLaUaJa sub numarul 69/2009(anno domine)

Noi Cursantii