Slujba de întronizare a ÎPS Irineu al Olteniei [ 4, 18 minute]

Alocuţiunea PFP Daniel al României la întronizarea ÎPS Irineu al Olteniei [ 11, 37 minute]

Alocuţiunea preşedintelui Traian Băsescu [ 4, 03 minute ]

Alocuţiunea premierului Călin Popescu Tăriceanu, citită prin mandatat oficial [ 3, 10 minute]

Alocuţiunea pr. prof. dr. Ştefan Reseanu [8, 19 minute ]

Predica de la întronizarea sa ca mitropolit a ÎPS Irineu al Olteniei şi Craiovei [28, 30 minute ]

Psa. Gianina Picioruş

Astăzi, 24 ianuarie 2008, cu ocazia aniversării a 149 de ani de la Unirea Principatelor Române, act care a avut loc pe Dealul Patriarhiei, într-o clădire a Bisericii, situată lângă Catedrala mitropolitană de atunci, la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala patriarhală au fost pomeniţi Domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi toţi făuritorii Unirii Principatelor Române.

După Sfânta Liturghie a fost oficiată slujba de Te Deum ca mulţumire adusă Bunului Dumnezeu pentru împlinirea acestui act măreţ din viaţa poporului român, care a confirmat o aspiraţie de secole şi o necesitate istorică.

Contribuţia Bisericii Ortodoxe Române la realizarea Unirii Principatelor a fost evidenţiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a adresat tuturor celor prezenţi următorul cuvânt:

Unirea Principatelor Române, binecuvântată şi cultivată de Biserică

Actul unirii Principatelor Române din 24 ianuarie 1859 este deodată rodul maturizării conştiinţei naţionale a românilor şi al unei situaţii internaţionale favorabile lor.

Exprimată în secolul al XV-lea de către domnitorul moldovean Ştefan cel Mare şi Sfânt, care spunea Occidentului că Moldova este „o altă Valahie”, adică o altă Ţară Românească, sau în anii 1600 – 1601 de către domnitorul muntean Mihai Viteazul, prin unirea vremelnică a Munteniei, Transilvaniei şi Moldovei într-un singur stat, conştiinţa naţională a fost cultivată prin credinţă şi cultură de către Biserică, mai ales prin cărţile de cult în limba română tipărite în Moldova, Ţara Românească şi în Transilvania şi răspândite în toate provinciile româneşti.

De pildă, dacă unii cronicari moldoveni ca Grigorie Ureche afirmau originea latină a moldovenilor, muntenilor şi ardelenilor, mitropoliţi ai Moldovei ca Sfinţii Varlaam şi Dosoftei în secolul al XVII-lea tipăreau cărţi de cult şi de învăţătură ortodoxă pentru „toată seminţia românească”. Urmând pilda înaintaşilor lor şi folosind împrejurări istorice favorabile lor, conducători politici şi ierarhi păstori ai românilor din Moldova şi Ţara Românească au cultivat şi consfinţit, la mijlocul secolului al XIX-lea, unitatea de cuget şi simţire, de limbă şi de credinţă a Principatelor Române, exprimând în acelaşi timp dorinţa vie şi necesitatea istorică a libertăţii şi unităţii naţionale atât pe plan politic, cât şi pe plan bisericesc.

Astfel, după Războiul Crimeii (1853 – 1856), s-au creat condiţii favorabile unirii Principatelor Române, deoarece Tratatul de pace încheiat la Paris la 18/30 martie 1856 între cele şapte Puteri europene de atunci se ocupa şi de Principatele Române, facilitând reorganizarea lor politico-socială. De fapt, se dorea crearea unui stat tampon între imperii ca Turcia, Rusia şi Austria. Ca urmare, s-a creat o comisie europeană la Bucureşti din reprezentanţi ai celor şapte Puteri, cu scopul de a înţelege mai bine care sunt aspiraţiile politice şi sociale ale celor două Principate Române. În acest sens, au fost organizate Divanurile Ad-hoc, în care reprezentanţii sau delegaţii poporului să-şi exprime voinţa lor politică şi socială.

Atunci s-au format pretutindeni comitete unioniste care doreau ca în Divanurile Ad-hoc să fie aleşi deputaţi favorabili unirii Moldovei cu Ţara Românească. Întrucât Turcia (împreună cu Anglia şi Austria) era ostilă unirii Principatelor Române, care aspirau la independenţă, a încercat să o împiedice prin caimacamii săi în Moldova, Teodor Balş (1856 – 1857) şi Nicolae Vogoride (1857 – 1857). Între partidul unionist şi partidul separatist era o mare luptă. Biserica, prin ierarhii ei şi prin cei mai luminaţi dintre monahi şi preoţi, a fost în favoarea unirii Principatelor Române.

În Moldova, cei mai înflăcăraţi susţinători ai Unirii din partea Bisericii au fost: mitropolitul Sofronie Miclescu, arhimandritul Neofit Scriban, pe atunci profesor la Seminarul Teologic de la Socola (Iaşi), care a scris două lucrări, prima purtând titlul Unirea şi neunirea Principatelor, iar cea de-a doua Foloasele Unirii Principatelor Române, arhimandritul Melchisedec Ştefănescu, pe atunci rector al Seminarului Teologic din Huşi, care a rostit în catedrala episcopală din Huşi o înflăcărată predică în favoarea Unirii, predica fiind apoi tipărită sub titlul Jertfă pentru Unirea Principatelor.

Comitetul Unirii înfiinţat la Iaşi era susţinut şi de mulţi oameni ai Bisericii: ierarhi, egumeni, profesori de seminar, protopopi, preoţi, diaconi şi călugări. Unii dintre ei au suferit prigoană din partea autorităţilor politice ostile Unirii. Primele alegeri pentru Divanul Ad-hoc în Moldova au fost anulate de Turcia, sub presiunea puterilor europene, datorită abuzurilor făcute de autorităţile comandate de caimacamul Nicolae Vogoride pentru a împiedica victoria unioniştilor.

Însă, după noile alegeri, în Divanul Ad-hoc al Moldovei, Biserica era reprezentată de ierarhi ca membri de drept: mitropolitul Sofronie Miclescu, ca preşedinte al Divanului Ad-hoc, arhiereul Nectarie Hurmuziu, locţiitor de episcop la Roman şi arhiereul Ghenadie Şendrea, locţiitor de episcop la Huşi. Pe lângă aceşti membri de drept, au fot aleşi alţi doi deputaţi din partea mănăstirilor neînchinate (arhiereul Filaret Scriban de la Mănăstirea Socola şi arhiereul Calinic Miclescu de la Mănăstirea Slatina), precum şi trei deputaţi din partea clerului din oraşele reşedinţă de eparhii (arhimandritul Neofit Scriban la Iaşi, arhimandritul Melchisedec Ştefănescu la Huşi şi preotul Dimitrie Matcaş la Roman). Toţi aceştia erau în favoarea Unirii.

Lucrările Divanului Ad-hoc s-au deschis la 22 septembrie 1857 cu o slujbă de Te Deum în biserica Sf. Nicolae Domnesc din Iaşi, şi au fost prezidate de mitropolitul Sofronie Miclescu, care a vorbit despre unitatea de neam şi de credinţă a românilor din Moldova şi Ţara Românească: „Moldo-românii de astăzi sunt toţi tot una – spunea el -, ei au o origine, un sânge, o patrie, o istorie, o credinţă, un Dumnezeu.

Să ne silim dară să fim aşa, ca să fim vii şi ca să învieze întru noi iubita noastră Patrie”. În şedinţele din 7 octombrie şi din 20-21 decembrie 1857 s-au conturat cele mai importante orientări ale unui program de reorganizare politico-socială în favoarea Unirii şi a reorganizării Principatelor Române. Între acestea figura şi dorinţa de autocefalie bisericească. Adunarea electivă din 5/17 ianuarie 1859 de la Iaşi, prezidată de mitropolitul Sofronie Miclescu, l-a ales domn pe colonelul Alexandru Ioan Cuza.

În Ţara Românească, în Divanul Ad-hoc, Biserica a fost reprezentată de mitropolitul Nifon, de Sfântul Calinic, episcop al Râmnicului, episcopul Filotei al Buzăului şi de episcopul Clement al Argeşului, ca membri de drept, precum şi de alţi deputaţi clerici: arhimandriţii Atanasie Stoenescu de la Mănăstirea Sadova şi Ieronim de la Mănăstirea Bistriţa şi protopopii Iancu Sachelarie din Bucureşti, Constantin „protonotariul” Episcopiei de Râmnic, Vasile Serea „catihetul” de la Buzău şi Constantin iconomul de la Argeş. Divanul Ad-hoc şi-a deschis lucrările la 30 septembrie 1857, prin slujba de Te-Deum săvârşită la Mitropolia din Bucureşti. Lucrările au fost prezidate de mitropolitul Nifon care a vorbit despre importanţa Unirii Principatelor, iar ceilalţi ierarhi au fost activi în comisiile de lucru.

Adunarea Electivă de la Bucureşti, din 24 ianuarie 1859, a fost prezidată de Mitropolitul Nifon, care, după alegeri, a prezentat numele domnitorului ales, şi anume Alexandru Ioan Cuza, acelaşi om care fusese ales şi ca domnitor al Moldovei.

Episcopul Clement al Argeşului a condus delegaţia care a dus la Iaşi vestea alegerii domnitorului moldovean Alexandru Ioan Cuza şi ca Domn al Ţării Româneşti. Când Alexandru Ioan Cuza a venit la Bucureşti, la începutul lunii februarie 1859, acesta a fost întâmpinat cu mare bucurie de clerici şi popor, întrucât el devenise simbolul Unirii Principatelor Române.

Astăzi, am săvârşit slujba de Te-Deum şi ca amintire a multelor slujbe de Te-Deum care s-au săvârşit în toate momentele solemne şi importante ale lucrărilor pentru Unirea Principatelor. Cu o slujbă de Te-Deum s-au început lucrările Adunărilor Ad-hoc din Moldova şi Ţara Românească, cu slujba de Te-Deum s-a început lucrările Adunării Elective din Moldova, care l-a ales pe Alexandru Ioan Cuza ca Domn al Moldovei, şi tot cu slujba de Te-Deum s-a început şi Adunarea Electivă de la Bucureşti, care l-a ales Domnitor tot pe Alexandru Ioan Cuza.

Deci, Te-Deum-ul, care însemnează, în limba latină, pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm, are o semnificaţie deosebită în viaţa poporului român, deoarece, în primul rând, mulţumim lui Dumnezeu pentru darurile primite de la El, între aceste daruri aflându-se şi darul unităţii noastre de cuget şi simţiri. Darul unităţii de limbă şi de credinţă este un dar sfânt, pe care trebuie să-l apărăm şi să-l cultivăm, să-l promovăm şi să-l evidenţiem în momentele cele mai sfinte ale lucrării noastre ca cetăţeni creştini, având vocaţia de a sfinţi pământul românesc prin credinţă şi prin lucrări bineplăcute lui Dumnezeu şi folositoare poporului nostru.

Aşadar, în fiecare an, în ziua de 24 ianuarie, dorim ca în această Catedrală, pe dealul Mitropoliei din Bucureşti, să fie săvârşită o slujbă de Te-Deum, nu numai ca amintire a faptului că Biserica prin rugăciune, prin cuvânt, prin îndemn şi prin cărţi tipărite a fost activă în lucrarea de Unire a Principatelor Române, ci şi pentru ca să cerem ajutorul lui Dumnezeu, în păstrarea şi cultivarea darului unităţii naţionale, ca pe o lumină transmisă din generaţie în generaţie, ca pe o făclie de Înviere spirituală şi ca pe o coroană a demnităţii noastre româneşti.

În anul 1859, mitropolitul Nifon al Ţării Româneşti a vorbit despre unitatea naţională ca despre un mare dar folositor nouă, iar mitropolitul Sofronie Miclescu al Moldovei spunea: „Prin unire înviază în noi iubita noastră Patrie”, adică: prin unire simţim în suflet lumina lui Hristos Cel Înviat, care vine la noi ca un dar al Duhului Sfânt, şi ne ajută să biruim dezbinarea, înstrăinarea şi îndepărtarea dintre noi, românii, şi să lucrăm împreună spre slava lui Dumnezeu şi binele poporului nostru.

Să rugăm, aşadar, pe Hristos Domnul ca darul unităţii noastre naţionale, al unităţii noastre de cuget şi simţiri, al unităţii noastre de credinţă şi de lucrare sfântă creştinească să fie cultivat şi transmis din generaţie în generaţie, spre slava Preasfintei Treimi şi demnitatea poporului român.

Aşa să ne ajute Dumnezeu! Amin.

† Daniel
Patriarhul României

No. 4450 / 2007

24 octombrie 2007

COMUNICAT DE PRESĂ

Cu prilejul sărbătoririi Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi, ocrotitorul Bucureştilor (27 octombrie), Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresează tuturor pelerinilor următorul cuvânt de învăţătură:

„Comoara sfinţeniei – frumuseţea cea netrecătoare

De ziua serbării sale, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi, ocrotitorul Bucureştilor, îi adună la un loc pe toţi cei care Îl iubesc şi Îl caută pe Dumnezeu. Tineri şi vârstnici, oameni din toate colţurile ţării, dar şi de peste hotare, vin să-l întâlnească pe Sfântul Dimitrie cel Nou, renunţă la viaţa lor obişnuită pentru a deveni, preţ de câteva zile, pelerini.

Pelerinajul – mijloc de întărire a credinţei

Marile sărbători religioase, cum sunt şi cele din 26 şi 27 octombrie de la Bucureşti, au darul sfânt de a-L face mai aproape şi mai iubit pe Dumnezeu. Mulţi oameni simt ce caută când îşi îndreaptă paşii, an de an, către racla Cuviosului, depăşind lipsurile materiale şi înfruntând cu speranţă greutăţile călătoriei.

Ei cred cu tărie că Dumnezeu le va răsplăti nevoinţa, după dragostea pe care ei înşişi I-o arată. Este poate adevărat că sunt şi semeni de-ai noştri atraşi doar de strălucirea sărbătorii, de mulţimile de oameni care se adună, înţelegând, poate, mai puţin din semnificaţia spirituală profundă a evenimentului.

Totuşi, văzând credinţa celorlalţi, răbdarea cu care înfruntă oboseala, uneori vremea rea dar, mai ales, văzând lumina de pe chipurile celor ce se roagă, unii încep să devină şi ei mai interesaţi de sfinţenie, de mântuire şi de viaţa veşnică.

Pelerinii sunt ca nişte prieteni ai Mântuitorului Iisus Hristos care, de-a lungul veacurilor, Îl iubesc şi-L mărturisesc pe Unul Sfânt, pe Cel ce este „Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6).

Sunt oameni care, văzând dragostea pelerinilor faţă de Dumnezeu şi de sfinţii Lui, reaprind în ei înşişi harul pe care Dumnezeu l-a sădit în ei la Sfântul Botez şi, astfel, dobândesc puterea de a căuta mai intens frumuseţile duhovniceşti netrecătoare ale rugăciunii şi ale faptelor bune.

Pelerinajul poartă în el căutarea sfinţeniei şi fiorul rugăciunii

Pelerinajul este, pe lângă o şcoală a credinţei – aşa cum am arătat mai sus – şi o expresie a vieţii îndreptate către Dumnezeu. Toată viaţa îl căutăm pe Dumnezeu – chiar dacă uneori, poate, nu ne dăm seama de acest lucru – însă în timpul unui pelerinaj această căutare devine călătorie cu Dumnezeu şi întâlnire cu El. Există, în această călătorie, o lucrare sfântă a luminării sufletului şi o sfinţire a vieţii.

De pildă, pentru a ajunge la racla Cuviosului Dimitrie cel Nou, la Bucureşti, ne facem planuri cu multă vreme înainte, ne sfătuim cu cei care au mai venit în alţi ani, ne punem rânduială în treburile casei, cumpărăm bilet pentru transport, ne îngrijim de pachetul cu hrană pe care trebuie să-l luăm cu noi şi multe alte pregătiri. Vedem, aşadar, că pelerinajul cuprinde multe acţiuni obişnuite. Însă, toate aceste gesturi practice au ceva din fiorul sfânt al rugăciunii.

De fapt, totul, de la gândul de a porni în pelerinaj şi până la revenirea acasă devine o sfântă rugăciune, nu doar a buzelor, ci a întregii noastre fiinţe. În mod minunat, pelerinul învaţă că orice faptă, orice clipă a vieţii poate fi oferită lui Dumnezeu, Care sfinţeşte darurile noastre (Cf. I Corinteni 10, 31).

Dacă învăţăm să trăim ca pelerini, călători în această lume, nu mai contăm în primul rând pe noi înşine, pe avere sau putere, ci trăim din iubirea lui Dumnezeu. Cu cât înţelegem mai mult că suntem trecători, cu atât căutăm şi iubim mai mult pe Cel netrecător, pe Dumnezeu Cel veşnic şi nemărginit, Izvorul vieţii veşnice.

Sfântul Cuvios Părintele nostru Dimitrie cel Nou a trăit în veacul al XIII-lea. S-a născut în localitatea Basarabi, de pe malul Dunării, făcând parte, cel mai probabil, din neamul Basarabilor. După ce, o vreme a fost păstor al turmelor satului natal, întraripându-se cu dumnezeiescul dor s-a retras într-o peşteră în sihăstrie. Acolo s-a nevoit mulţi ani în post şi rugăciune, urcând treptele înalte ale sfinţeniei. Domnul Iisus Hristos, pe Care L-a iubit din tinereţe, l-a învrednicit ca şi după moarte trupul său să-i fie preaslăvit prin neputrezire, până în zilele noastre, ca mângâiere pentru noi şi mărturie de netăgăduit a Învierii.

Din anul 1774 moaştele sale sunt cinstite în Catedrala patriarhală, Cuviosul fiind socotit, pe drept cuvânt, ocrotitorul Bucureştilor.Cu mijlocirile Sfântului, nenumărate minuni s-au făcut şi se fac, spre folosul sufletesc şi trupesc al celor ce i se roagă cu evlavie.

Fie ca Hristos-Domnul, pentru rugăciunile Sfântului Dimitrie cel Nou, să ne lumineze viaţa, întărindu-ne în credinţă şi sporind în fapte bune, spre slava Preasfintei Treimi şi mântuirea noastră!

S.S. † DANIEL
Arhiepiscop al Bucureştilor,
Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române”

De ziua serbării sale, Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi îi adună la un loc pe toţi cei care Îl iubesc şi Îl caută pe Dumnezeu. Tineri şi vârstnici, oameni din toate colţurile ţării, dar şi de peste hotare, vin să o întâlnească pe Sfânta Parascheva, renunţă la viaţa lor obişnuită pentru a deveni, preţ de câteva zile, pelerini.

Pelerinajul – mijloc de întărire a credinţei

Marile sărbători religioase, cum este şi cea din 14 octombrie de la Iaşi, au darul sfânt de a-L face mai aproape şi mai iubit pe Dumnezeu. Mulţi oameni simt ce caută când îşi îndreaptă paşii, an de an, către racla Cuvioasei, depăşind lipsurile materiale şi înfruntând cu speranţă greutăţile călătoriei. Ei cred cu tărie că Dumnezeu le va răsplăti nevoinţa, după dragostea pe care ei înşişi I-o arată. Este poate adevărat că sunt şi semeni de-ai noştri atraşi doar de strălucirea sărbătorii, de mulţimile de oameni care se adună, înţelegând, poate, mai puţin din semnificaţia spirituală profundă a evenimentului. Totuşi, văzând credinţa celorlalţi, răbdarea cu care înfruntă oboseala, uneori vremea rea dar, mai ales, văzând lumina de pe chipurile celor ce se roagă, unii încep să devină şi ei mai interesaţi de sfinţenie, de mântuire şi de viaţa veşnică.

Pelerinii sunt ca nişte prieteni ai Mântuitorului Iisus Hristos care, de-a lungul veacurilor, iubesc şi mărturisesc pe cel Unul Sfânt, „Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6).

Sunt oameni care, văzând dragostea pelerinilor faţă de Dumnezeu şi de sfinţii Lui, reaprind în ei înşişi harul pe care Dumnezeu l-a sădit în ei la Sfântul Botez şi, astfel, dobândesc puterea de a căuta mai intens frumuseţile duhovniceşti netrecătoare ale rugăciunii şi ale faptelor bune.

Pelerinajul poartă în el căutarea sfinţeniei şi fiorul rugăciunii

Pelerinajul este, pe lângă o şcoală a credinţei – aşa cum am arătat mai sus – şi o expresie a vieţii îndreptate către Dumnezeu. Toată viaţa îl căutăm pe Dumnezeu – chiar dacă uneori, poate, nu ne dăm seama de acest lucru – însă în timpul unui pelerinaj această căutare devine călătorie cu Dumnezeu şi întâlnire cu El. Există, în această călătorie, o lucrare sfântă a luminării sufletului şi o sfinţire a vieţii. De pildă, pentru a ajunge la racla Cuvioasei Parascheva, ne facem planuri cu multă vreme înainte, ne sfătuim cu cei care au mai venit în alţi ani, ne punem rânduială în treburile casei, cumpărăm bilet pentru transport, ne îngrijim de pachetul cu hrană pe care trebuie să-l luăm cu noi şi multe alte pregătiri. Vedem, aşadar, că pelerinajul cuprinde multe acţiuni obişnuite. Însă, toate aceste gesturi practice au ceva din fiorul sfânt al rugăciunii. De fapt, totul, de la gândul de a porni în pelerinaj şi până la revenirea acasă devine o sfântă rugăciune, nu doar a buzelor, ci a întregii noastre fiinţe. În mod minunat, pelerinul învaţă că orice faptă, orice clipă a vieţii poate fi oferită lui Dumnezeu, Care sfinţeşte darurile noastre (Cf. I Corinteni 10,31).

Dacă învăţăm să trăim ca pelerini, călători în această lume, nu mai contăm în primul rând pe noi înşine, pe avere sau putere, ci trăim din iubirea lui Dumnezeu. Cu cât înţelegem mai mult că suntem trecători, cu atât căutăm şi iubim mai mult pe Cel netrecător, pe Dumnezeu Cel veşnic şi nemărginit, Izvorul vieţii veşnice.

Sfântul Ioan Gură de Aur prezent la hramul Cuvioasei Parascheva

În acest an, cu prilejul hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, vor fi prezente la Iaşi moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur, de la a cărui trecere la Domnul se împlinesc 1600 de ani (407-2007).

Sf. Ioan Gură de Aur a fost nu doar un mare tâlcuitor al Evangheliei lui Hristos, ci şi un luptător pentru dreptate şi sfinţenie.

Dascăl al pocăinţei, al rugăciunii şi al milosteniei, Sf. Ioan Gură de Aur a arătat că Evanghelia lui Hristos este lumina vieţii creştine pe pământ, ca pregătire pentru viaţa cerească, veşnică.

Din cuvintele acestui sfânt, pline de aurul înţelepciunii, se poate învăţa că cei ce trăiesc în oraşe, cei ce nu se pot ruga neîncetat ca monahii din pustie, totuşi se mântuiesc prin rugăciunea în biserica de parohie, prin creşterea copiilor în credinţă, prin milostenie, prin fapta cea bună, prin cumpătare şi prin smerenie.

Să-L rugăm pe Hristos-Mântuitorul ca, prin rugăciunile Sfântului Ioan Gură de Aur şi ale Sfintei Cuvioasei Parascheva, să ne lumineze viaţa întărindu-ne în credinţă şi sporind în fapte bune spre slava Preasfintei Treimi şi mântuirea noastră.

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Locţiitor de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei

Astăzi 2 octombrie 2007 la Palatul Victoria domnul Călin Popescu Tăriceanu, Prim Ministru al Guvernului României şi Prea fericitul Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române au semnat următorul protocol de cooperare în domeniul incluziunii sociale:

GUVERNUL ROMÂNIEI

PATRIARHIA ROMÂNĂ

PROTOCOL DE COOPERARE

în domeniul incluziunii sociale

În vederea reglementării acţiunilor de cooperare dintre Guvernul României şi Patriarhia Română

În temeiul:

- art. 29 alin. 5 din Constituţie;

- art. 7 alin. 1 şi 2, art. 9 alin. 3 şi 5 şi art. 10 alin. 7 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor;

- art. 11 alin. 3 lit. a din Ordonanţa Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 4 lit. d, art. 6 alin. 2 şi art. 24 ş.u. din Legea nr. 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială;

- H.G. nr. 1217/2006 privind constituirea mecanismului naţional pentru promovarea incluziunii sociale în România;

- Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române şi Regulamentele în vigoare;

- Regulamentul de organizare şi funcţionare a sistemului de asistenţă socială în Biserica Ortodoxă Română.

PĂRŢILE

1. Guvernul României, cu sediul în Bucureşti, Piaţa Victoriei, nr. 1, sector 1, reprezentat de domnul Călin Popescu Tăriceanu, Prim-Ministru,

2. Patriarhia Română, cu sediul în Str. Dealul Mitropoliei nr. 25, sector, 4 Bucureşti, reprezentată de Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul României.

SCOPUL

Protocolul se încheie în scopul reglementării acţiunilor de cooperare în domeniul incluziunii sociale între părţile semnatare, potrivit competenţelor stabilite în documentele de organizare şi funcţionare ale acestora, precum şi a dispoziţiilor legale cu incidenţă asupra activităţilor pe care partenerii le vor derula în cadrul prezentului protocol.

OBIECTUL

Prin prezentul protocol, părţile convin să coopereze în vederea:

- întăririi mecanismului naţional pentru promovarea incluziunii sociale în România;

- promovării dialogului social pentru îmbunătăţirea cadrului normativ şi instituţional din domeniul incluziunii sociale ;

- definirii priorităţilor cheie care vor sta la baza elaborării de programe şi proiecte comune în domeniul incluziunii sociale, în vederea găsirii de răspunsuri la nevoile sociale ale persoanelor aflate în dificultate;

- stabilirii premiselor de colaborare, de schimb de informaţii şi asistenţă.

DURATA PROTOCOLULUI

Prezentul protocol se încheie pe o durată de 10 ani.

În cazul în care nici unul dintre parteneri nu notifică celeilalte părţi intenţia de încetare a valabilităţii sale, înaintea expirării perioadei pentru care a fost încheiat, prezentul protocol se prelungeşte automat pentru noi perioade de câte un an.

OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR

1. Guvernul se obligă ca, prin Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, precum şi prin toate celelalte instituţii publice aflate sub autoritatea sa:

a) să solicite puncte de vedere şi să implice reprezentanţii celeilalte părţi semnatare în procesul de consultare privind proiectele de acte normative;

b) să implice membrii celeilalte părţi semnatare în grupuri de lucru, seminarii, şi alte reuniuni care au drept obiectiv dezbaterea şi definirea priorităţilor din domeniul incluziunii sociale;

c) să faciliteze participarea reprezentanţilor partenerului la lucrările Comisiei Naţionale privind Incluziunea Socială, la lucrările Comisiilor teritoriale privind Incluziunea Socială, precum şi la alte structuri consultative în domeniul social, care implică participarea societăţii civile;

d) să coopereze cu partenerul în vederea iniţierii de proiecte şi programe comune în vederea susţinerii şi dezvoltării sistemului naţional de servicii sociale;

e) să informeze cealaltă parte semnatară (structurile bisericeşti recunoscute ca furnizori de servicii sociale) cu privire la oportunităţile de finanţare puse la dispoziţie de minister în vederea dezvoltării şi diversificării serviciilor sociale;

f) să asigure condiţii optime în centrele furnizorilor publici de servicii sociale pentru desfăşurarea asistenţei spirituale a persoanelor beneficiare, inclusiv prin asigurarea unor spaţii proprii în acest sens, sub condiţia respectării drepturilor fundamentale şi în primul rând a libertăţii religiei;

g) să sprijine demersurile Patriarhiei Române pentru valorificarea potenţialului specific al absolvenţilor Facultăţilor de Teologie Ortodoxă, Secţia Teologie Socială;

h) să coopereze în domeniul incluziunii sociale şi cu ONG-urile care funcţionează în cadrul şi cu binecuvântarea Bisericii Ortodoxe Române.

2. Patriarhia Română se obligă:

a) să desemneze reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române care să participe la activitatea de elaborare a proiectelor de acte normative şi a programelor privind domeniul incluziunii sociale;

b) să desemneze reprezentanţi în structurile consultative din domeniul social, care implică participarea societăţii civile;

c) să coopereze cu partenerul în scopul furnizării de servicii sociale în beneficiul persoanelor, familiilor şi comunităţilor aflate în situaţii de dificultate;

d) să identifice, prin intermediul preoţilor şi al personalului implicat în sistemul de asistenţă socială al Bisericii Ortodoxe Române, şi să comunice partenerului situaţii şi informaţii privind persoanele aflate în nevoie, precum şi informaţii asupra persoanelor aflate în evidenţele proprii, potenţiale beneficiare de servicii sociale, prestaţii sociale, în vederea facilitării accesului la asistenţă, contribuind astfel la definirea de către partener a unor strategii sectoriale în domeniul incluziunii sociale;

e) să ofere consiliere spirituală, cu personal specializat, beneficiarilor de servicii sociale organizate de furnizori publici şi privaţi;

f) să asigure implicarea resurselor umane şi totodată a structurilor specializate din domeniul asistenţei sociale în programe pentru dezvoltarea infrastructurii sociale şi a serviciilor sociale;

g) să coopereze la implementarea programelor sociale de interes naţional;

h) să faciliteze diseminarea informaţiilor specifice activităţii de incluziune socială pe care o derulează; să faciliteze diseminarea modelelor de bună practică;

i) să ofere informaţii privind organizaţiile neguvernamentale din domeniul asistenţei sociale, care funcţionează în cadrul şi cu binecuvântarea Bisericii Ortodoxe Române.

ÎNCETAREA PROTOCOLULUI

Valabilitatea protocolului încetează:

1. la împlinirea termenului, urmare notificării uneia dintre părţi;

2. prin acordul părţilor;

3. la solicitarea unei dintre părţi, în cazul în care partenerul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate de comun acord.

DISPOZIŢII FINALE

1. Prezentul protocol constituie un document cadru de cooperare între părţi, în vederea realizării obiectivelor comune propuse, putând fi completat sau modificat prin acte adiţionale semnate de părţi la iniţiativa oricăreia dintre acestea.

2. Partea care are iniţiativa modificării şi/sau completării protocolului va transmite celeilalte părţi spre analiză, în scris, motivele concrete ce determină această solicitare, precum şi propunerea ce face obiectul modificării/completării.

3. Orice proiect sau activitate concretă pe care părţile vor dori să le desfăşoare împreună pot face obiectul unor alte convenţii sau protocoale.

4. Schimbul de informaţii se va face la cerere sau pe bază de voluntariat, chiar dacă nu a existat o solicitare anterioară. Solicitarea asistenţei se poate face de fiecare parte semnatară, depunându-se eforturi rezonabile pentru a asigura asistenţă celeilalte părţi, sub rezerva respectării legislaţiei şi politicilor promovate de fiecare parte.

5. Implementarea prevederilor prezentului protocol se realizează sub coordonarea Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, în colaborare cu autorităţile competente.

6. Părţile vor desemna câte un reprezentant permanent care să asigure coordonarea acţiunilor de cooperare dintre acestea; stabilirea sau schimbarea reprezentantului urmează a fi comunicată celeilalte părţi în scris.

Prezentul protocol s-a întocmit în 2 exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte semnatară şi intră în vigoare la data semnării.

Semnat azi, 2 octombrie 2007, în Bucureşti, la Palatul Victoria.

GUVERNUL ROMÂNIEI	PATRIARHIA ROMÂNĂ
PRIM-MINISTRU, Călin Popescu Tăriceanu	PATRIARH, Prea Fericitul Părinte Daniel

Cu acest prilej, Prea Fericitul Părinte DANIEL a rostit următorul cuvânt:

Domnule Prim Ministru,
Domnilor Miniştri,
Prea Sfinţia Voastră,
Prea Cucernici Părinţi Consilieri,
Domnilor Consilieri,

Semnarea Protocolului de cooperare în domeniul incluziunii sociale între Stat şi Biserică are multiple semnificaţii.

Mai întâi, acest Protocol este urmarea firească şi practică a noii Legi a Cultelor care recunoaşte contribuţia Bisericii Ortodoxe Române şi a celorlalte culte religioase la viaţa societăţii româneşti, cultele fiind apreciate ca factori ai păcii sociale şi parteneri sociali ai Statului Român.

Protocolul semnat astăzi între Guvernul României şi Patriarhia Română arată, de asemenea, preocuparea comună şi responsabilitate comună a Guvernului României şi a Bisericii Ortodoxe Române de-a ajuta pe cei defavorizaţi: oameni săraci, copii fără părinţi sau cu părinţi plecaţi în străinătate, bătrâni singuri şi neajutoraţi şi alte categorii sociale aflate în suferinţă.

Implicarea Bisericii în asistenţa socială este deodată o vocaţie spirituală şi o necesitate practică. Opera socială a Bisericii derivă din Evanghelia iubirii lui Hristos pentru toţi oamenii şi din Sfânta Liturghie a Bisericii, în care este celebrată iubirea milostivă şi jertfelnică a lui Hristos pentru mântuirea oamenilor. Aşa se explică mulţimea instituţiilor de binefacere sau asistenţă socială înfiinţate sau patronate de Biserică de-a lungul secolelor, adesea cu sprijinul împăraţilor, regilor şi domnitorilor creştini, dar şi cu sprijinul tuturor celor milostivi şi darnici, cu dare de mână mai mare sau mai modestă.

Astăzi, prezenţa preoţilor de caritate în spitale, unităţi militare şi penitenciare, precum şi mulţimea unităţilor de caritate ale Bisericii ne arată că vechea tradiţie filantropică a Bisericii a revenit în actualitate, de când cultele religioase au primit libertatea de organizare şi slujire în societatea românească.

Sperăm că astăzi, cooperarea Bisericii cu Statul în domeniul asistenţei sociale înseamnă forţe unite pentru o eficienţă mai mare şi o semnificaţie spirituală mai profundă. Fondurile alocate de Stat şi de Uniunea Europeană, în domeniul asistenţei sociale sunt şi vor fi importante şi benefice, dar este nevoie şi de o motivaţie spirituală şi etică profundă pentru a le folosi corect şi adecvat în vederea ajutorării celor în nevoi şi pentru cultivarea demnităţii lor umane, ca persoane create după chipul lui Dumnezeu, cu valoare unică şi eternă. În omul bolnav, sărac, flămând şi gol, umilit sau privat de libertate, este prezent tainic Hristos Însuşi, iubitorul de oameni care ne cheamă să fim milostivi ca Tatăl nostru Cel din Ceruri, Care revarsă ploaia Sa şi peste cei buni şi peste cei răi; pe cei buni îi răsplăteşte şi pe ceilalţi îi miluieşte.

Cu alte cuvinte, fapta noastră bună izvorâtă din iubire milostivă şi dezinteresată poartă în ea o lumină cerească şi devine o comoară a sufletului pentru veşnicie. De aceea, Biserica pomeneşte totdeauna în slujbele ei pe ctitori, binefăcători şi miluitori, cultivând astfel o civilizaţie a generozităţii sau dărniciei, cu convingerea exprimată lapidar şi înţelept în poporul român prin cuvintele “dar din dar se face rai”.

Deci, contribuţia majoră a Bisericii trebuie să fie tocmai sublinierea legăturii dintre viaţa spirituală şi activitatea socială, dintre rugăciune, muncă şi dărnicie.

În încheiere, dorim să Vă mulţumim, Domnule Prim Ministru, atât pentru disponibilitatea pe care o arătaţi în a ajuta Biserica în activitatea sa, cât şi pentru dorinţa ca Guvernul României să coopereze cu Biserica în parteneriat social pentru a ajuta împreună pe cei neajutoraţi şi defavorizaţi.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

† D A N I E L

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Gramată Sinodală

Prea iubitului cler şi popor dreptcredincios din de Dumnezeu păzita Arhiepiscopie a Bucureştilor şi Mitropolie a Munteniei şi Dobrogei şi celor din cuprinsul întregii Patriarhii a Bisericii Ortodoxe Române, tuturor ascultătorilor şi cititorilor acestei Gramate Sinodale,

Har si pace de la Dumnezeu, Părintele nostru din ceruri,

iar de la Noi binecuvântarea arhierească

Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a aşezat în Sfânta Sa Biserică scaune şi vrednicii mici şi mari şi, prin trimiterea din ceruri în chipul limbilor de foc a Prea Sfântului şi de viaţă făcătorului Duh peste Sfinţii Săi ucenici şi apos-toli, i-a întărit întru propovăduirea cuvântului Evangheliei Sale, iar prin punerea mâinilor, într-o neîntreruptă înlănţuire de la sfinţii apostoli şi până astăzi, toţi slujitorii Bisericii lui Dumnezeu şi păstorii turmei lui Hristos se fac vrednici a fi părtaşi aceloraşi daruri şi haruri.

Ca smeriţi urmaşi ai lor, facem arătare tuturor, că prin trecerea la cele veşnice în ziua de 30 iulie 2007 a Fericitului întru pomenire Patriarhul Teoctist Arăpaşu a rămas vacant scaunul de Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Mun-teniei şi Dobrogei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Pe temeiul articolului 130 alin. “d” şi “p” din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Româ-ne, prin adresa nr. 3353/2007, a fost convocat Sfântul Sinod în şedinţă extraordinară pentru desemnarea a trei candidaţi dintre ierarhii eparhioţi, iar prin adresa nr. 3373/2007, a fost convocat în aceeaşi zi de 12 septembrie 2007, Colegiul Electoral Bisericesc pentru alegerea de Arhiepiscop al Bucu-reştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române dintre cei trei candidaţi recoman-daţi de Sfântul Sinod.

Ca urmare, după săvârşirea slujbei Te-Deum-ului în Catedrala Patriarhală, la orele 17,00, Colegiul Electoral Bisericesc s-a întrunit în aula Palatului Patriarhiei Române, unde, sub preşedinţia Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Nicolae al Banatului, ierarhul în cea mai veche hirotonie întru arhie-reu, în ordinea dipticelui, a ales după rânduielile bisericeşti, în scaunul vacant de Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române pe Înalt Prea Sfinţitul Părinte Dr. Daniel Ciobotea, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care s-a arătat vrednic de chemarea la această înaltă demnitate, prin statornicia în mărturisirea dreptei credinţe, a Sfintei Biserici Ortodoxe de Răsărit, prin pilduitoarea şi întreita slujire învăţătorească, sfinţitoare şi conducătoare ca arhiereu al lui Hristos, prin neobositul zel misionar, prin larga lucrare pastorală şi social caritativă în slujba păstoriţilor, prin promovarea, întărirea şi înnoirea lucrării administrative bisericeşti în Arhiepiscopia Iaşilor, prin cultivarea relaţiilor frăţeşti cu membrii Sinodului Mitropolitan, prin împlinirea răspunderilor încredinţate de Sfântul Sinod pentru reprezentarea Bisericii Ortodoxe Româ-ne în forumurile bisericeşti internaţionale şi la întrunirile teologice inter-ortodoxe şi inter-creştine, activităţi pentru care a fost distins cu funcţii, onoruri şi titluri academice, prin activitatea ca profesor de teologie, care a elaborat apre-ciate lucrări ştiinţifice teologice, sute de studii şi articole necesare instruirii studenţilor teologi şi clerului ortodox ro-mân, precum şi pentru fondarea de viabile instituţii teolo-gice, culturale şi social-caritative, dând dovezi de ascultare faţă de Sfântul Sinod, de respectare şi împlinire a legilor ţării.

Potrivit articolului 130 alin. “u” şi articolului 131 alin. “l” din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, Noi, membrii Sfântului Sinod am procedat la examinarea şi cercetarea canonică a acestei alegeri în şedinţa noastră din 12 septembrie 2007, şi găsind că alege-rea s-a îndeplinit cu păzirea tuturor formelor şi rânduielilor legale, am validat şi aprobat alegerea Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Dr. Daniel Ciobotea în scaunul vacant de Arhie-piscop al Bucureştilor, Mitropolit al Dobrogei şi Munteniei, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române şi Preşedinte al Sfân-tului nostru Sinod.

Ca urmare, astăzi, duminică, 30 septembrie 2007, după oficierea Sfintei Liturghii în Catedrala Patriarhală, în pre-zenţa membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Româ-ne, a Preşedintelui României, a reprezentanţilor Înaltelor foruri şi autorităţi de Stat, a delegaţiilor Bisericilor Ortodoxe, ai celorlalte Biserici şi organizaţii creştine mondiale, a celor-lalte Biserici şi Culte din ţară, de faţă fiind mulţi clerici şi credincioşi din Arhiepiscopia Bucureştilor şi din întreaga Biserică Ortodoxă Română,

Noi, Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Teofan, Mitropolitul Olteniei, Nicolae, Mitropolitul Banatu-lui, Petru, Mitropolitul Basarabiei, Serafim, Mitropolitul Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord şi Iosif, Mitropolitul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, săvârşind Doxologia întronizării în Catedrala Patriarhală, înmânăm Prea Ferici-tului Părinte Daniel, în numele Sfântului Sinod, după rân-duiala tradiţională, însemnele slujirii patriarhale: Gramata Sinodală, mantia patriarhală, crucea şi engolpioanele patriarhale, camilafca albă şi culionul alb cu cruce, precum şi cârja arhipăstorească şi-l aşezăm potrivit chemării şi vred-niciei în tronul patriarhal.

Constatând dragostea de care se bucură în rândurile noastre, a clerului, credincioşilor, monahilor şi monahiilor Bisericii Neamului nostru şi aprecierea din partea tuturor celor prezenţi, care prin aceasta dau mărturie de preţuirea de care se bucură înlăuntrul şi în afara ţării, fiind încredin-ţaţi că Prea Fericirea Sa va fi şi mai departe pildă de dragoste frăţească, de neobosită lucrare, bună înţelegere şi înţelep-ciune părintească, spre a ne fi tuturor călăuză şi îndemn întru întărirea, apărarea şi cinstirea tuturor învăţăturilor Sfintei Evanghelii, în duhul Sfinţilor Apostoli, Sfinţilor Părinţi şi al păcii între oameni şi popoare, îl recomandăm tuturor celor din cinul preoţesc şi călugăresc, precum şi tuturor drept-credincioşilor creştini din de Dumnezeu-păzita Arhie-piscopie a Bucureştilor, Mitropolie a Munteniei şi Dobrogei şi Patriarhie Română, pe Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel, îndemnând pe toţi să-l respecte şi să-l asculte cu toată supu-nerea, ca pe Chiriarhul legiuit al lor şi Întâistătător al nostru, ca Patriarh şi Preşedinte al Sfântului Sinod, înţelegând şi noi să ne plecăm, cu toată voia arătându-i în toate împrejurările cinstire şi ascultare, ca fraţi întru Domnul, dorindu-i să păstorească cu râvnă, blândeţe, dreptate şi iubire de popor, stăruind cu răbdare şi înţelepciune, în lucrarea necontenită a propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu şi privind pururea la dreptarul şi plinitorul credinţei noastre, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Păstorul cel Bun, căruia I se cuvine toată mărirea, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Dată astăzi, duminică, 30 septembrie, anul mântuirii 2007.

† Laurenţiu † Bartolomeu

Arhiepiscopul Sibiului şi Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi

Mitropolitul Ardealului Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului

† Teofan † Nicolae

Arhiepiscopul Craiovei şi Arhiepiscopul Timişoarei şi

Mitropolitul Olteniei Mitropolitul Banatului

† Petru † Serafim

Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Mitropoliei Ortodoxe Române

Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord

† Iosif

Mitropolitul Mitropoliei Ortodoxe Române

a Europei Occidentale şi Meridionale

† Teodosie † Nifon

Arhiepiscopul Tomisului Arhiepiscopul Târgoviştei

† Pimen † Andrei

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor Arhiepiscopul Alba Iuliei

† Nicolae

Arhiepiscopul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi

† Gherasim † Eftimie

Episcopul Râmnicului Episcopul Romanului

† Epifanie † Calinic

Episcopul Buzăului şi Vrancei Episcopul Argeşului şi Muscelului

† Ioachim † Casian

Episcopul Huşilor Episcopul Dunării de Jos

† Timotei † Lucian

Episcopul Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului Episcopul Caransebeşului

† Sofronie † Justinian

Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române

a Oradiei, Bihorului şi Sălajului a Maramureşului şi Sătmarului

† Nicodim † Damaschin

Episcopul Severinului şi Strehaiei Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor

† Ioan † Galaction

Episcopul Covasnei şi Harghitei Episcopul Alexandriei şi Teleormanului

† Ambrozie † Daniil

Episcopul Giurgiului Episcop-Locţiitor (Administrator) al

Episcopiei Daciei Felix

† Siluan
Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria

† Vincenţiu Ploieşteanul † Ciprian Câmpineanul

Episcop-Vicar Patriarhal Episcop-Vicar Patriarhal

† Sebastian Ilfoveanul † Varsanufie Prahoveanul

Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor

† Calinic Botoşăneanul † Visarion Răşinăreanul

Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului

† Gurie Gorjeanul † Paisie Lugojanul

Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei

† Irineu Bistriţeanul † Vasile Someşanul

Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Vadului,

Feleacului şi Clujului Feleacului şi Clujului

† Sofian Braşoveanul † Siluan Marsilianul

Episcop-Vicar la Mitropolia Ortodoxă Română Episcop-Vicar la Mitropolia Ortodoxă Română

a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord a Europei Occidentale şi Meridionale

† Marc Nemţeanul † Ioan Casian de Vicina

Episcop-Vicar la Mitropolia Ortodoxă Română Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe

Europei Occidentale şi Meridionale Române din cele două Americi

† Irineu Slătineanul † Ioachim Băcăuanul

Arhiereu-Vicar al Episcopiei Râmnicului Arhiereu -Vicar al Episcopiei Romanului

† Corneliu Bârlădeanul † Petroniu Sălăjanul

Arhiereu-Vicar al Episcopiei Huşilor Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe

Române a Oradiei, Bihorului şi Sălajului

† Iustin Sigheteanul

Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului

* The Gramata of the Holy Synod

To the beloved clergy and the orthodox faithful in the divinely protected Archdiocese of Bucharest and Metropolitan see of Muntenia and Dobrogea, and to all those in the patriarchate of the romanian orthodox church, to all the listeners and readers of this Gramata of the Holy Synod,

May the grace and peace of God, our heavenly Father, be with you, and receive Our hierarchical blessings

Our Lord and Saviour Jesus Christ instituted in His Holy Church greater and lesser ministries, and, through the sending from heaven of His all-holy and life-giving Spirit in the form of tongues of fire unto His holy apostles and disciples, He gave them strength to preach the word of His Gospel, and through the laying-on of hands, in an unbroken chain from the holy apostles to this day, all servants of God’s Church and shepherds of Christ’s flock have been accounted worthy to partake of the same gifts and grace.

Speaking as their humble followers, we openly announce to all that, through the departure to the Lord of the Patriarch of happy remembrance Teoctist Arăpaşu, the See of the Archdiocese of Bucharest, Metropolitanate of Muntenia and Dobrogea and Patriarchate of the Romanian Orthodox Church has become vacant.

Subject to the provisions of article 130, paragraphs “d” and “p” from the Statute for the Organisation and Functioning of the Romanian Orthodox Church, by address no. 3353/2007, the Holy Synod was summoned in an extraordinary session to designate three candidates from among the diocesan hierarchs, and by address no. 3373/2007, on the same day, 12th September 2007, the Church’s Electoral College convened to elect the Archbishop of Bucharest, Metropolitan of Muntenia and Dobrogea, and Patriarch of the Romanian Orthodox Church from among the three candidates recommended by the Holy Synod.

Consequently, after the celebration of a Te Deum service in the Patriarchal Cathedral, at 17,00, the Church’s Electoral College convened in the hall of the Palace of the Romanian Patriarchate. Here, under the presidency of His Eminence Metropolitan Nicolae of Banat, the senior hierarch with respect to the time of his ordination to the episcopate, according to the order of the diptics, complying with the Church’s regulations, elected His Eminence Dr. Daniel Ciobotea, Metropolitan of Moldavia and Bucovina, for the vacant see of the Archdiocese of Bucharest, Metropolitanate of Muntenia and Dobrogea and Patriarchate of the Romanian Orthodox Church. He has been accounted worthy to be called to this high dignity through his persistance in confessing the true faith of the Holy Eastern Orthodox Church, his exemplary and three-fold ministry of teaching, sanctification and leadership as Christ’s hierarch, through his tireless missionary zeal, vast pastoral, social and charitable work in the service of his flock, by promoting, strengthening and renewing the ecclesial administrative work in the Archdiocese of Iaşi, by cultivating brotherly relations with the members of the Metropolitan Synod, by carrying out the responsabilities given by the Holy Synod to represent the Romanian Orthodox Church at international Church forums, inter-Orthodox and inter-Christian theological conventions, for which activities he has been awarded academic titles, through his activity as a professor of theology who has written well-appreciated theological works, hundreds of papers and articles instrumental for the education of theology students and the Romanian Orthodox clergy, by founding viable theological, cultural and charitable institutions, by proving his obedience to the Holy Synod and demonstrating respect for the laws of the country.

In accordance to article 130, paragraph “u” and article 131 paragraph “l” from the Statute for the Organisation and Functioning of the Romanian Orthodox Church, We, the members of the Holy Synod, have proceeded to examine this election from a canonical perspective in our session on 12th September 2007, and having found that the election complied with all legal requirements, we validated and approved the election of His Eminence Metropolitan Daniel Ciobotea in the vacant See of the Archdiocese of Bucharest, Metropolitanate of Muntenia and Dobrogea and Patriarchate of the Romanian Orthodox Church and President of our Holy Synod.

Consequently, today, Sunday, the 30th of September 2007, having celebrated the Divine Liturgy in the Patriarchal Cathedral, in the presence of the members of the Holy Synod of the Romanian Orthodox Church, the President of Romania, the representatives of state authorities, the delegations of Orthodox Churches and other world Churches and Christian organizations, of the other Churches and religions in the country, in the presence of many members of the clergy and the faithful people from the Archdiocese of Bucharest and the entire Romanian Orthodox Church,

We, Laurenţiu, Metropolitan of Ardeal, Bartolomeu, Metropolitan of Cluj, Alba, Crişana and Maramureş, Teofan, Metropolitan of Oltenia, Nicolae, Metropolitan of Banat, Petru, Metropolitan of Basarabia, Serafim, Metropolitan of the Romanian Orthodox Metropolitan See for Germany, Central and Northern Europe and Iosif, Metropolitan of the Romanian Orthodox Metropolitan See for Western and Southern Europe, having celebrated the Enthronement Doxology in the Patriarchal Cathedral, hand to His Beatitude Patriarch Daniel, in the name of the Holy Synod, according to the traditional custom, the insignia of the patriarchal ministry: the Gramata of the Holy Synod, the patriarchal mantle, the patriarchal cross and engolpions, the white kamilavka with a cross on it, as well as the archpastoral staff, and we sit him on the patriarchal throne according to his calling and worthiness.

Seeing the love he enjoys from the clergy, faithful, monks and nuns of the Church of our Nation and the appreciation of all present here reflecting the esteem he enjoys inside the country and abroad, feeling confident that His Beatitude will continue to be an example of brotherly love, tireless work, good counsel and parental wisdom in order to be a guide to us all and an impulse to strengthen, defend and honour all the teachings of the Holy Gospel, in the spirit of the Holy Apostles, Fathers and that of peace among men and nations, we recommend His Beatitude Patriarch Daniel to all the members of the order of the presbyters and the monastic order, as well as to the Orthodox Christians in the divinely protected Archdiocese of Bucharest, Metropolitan See of Muntenia and Dobrogea and Romanian Patriarchate, urging all to respect and obey him fully as their legitimate Hierarch and our Primate, as Patriarch and President of the Holy Synod. We ourselves undertake to bow to him, and with full willingness show him respect and obedience in all circumstances, as brothers in the Lord, wishing that he may lead his flock with diligence, kindness, justice and love of the people, persevering in his unceasing work of preaching the word of God and looking always to the One Who completes and is the standard of our faith, our Lord and Saviour Jesus Christ, the Good Shepherd, To Whom is due all glory, honour and worship, now and ever and unto the ages of ages. Amen.

Issued today, Sunday, the 30th of September in the year of our salvation 2007.

Psa. Gianina Picioruş

+ DANIEL,
Mitropolitul Moldovei si Bucovinei
Loctiitor de Patriarh

Luni, 30 iulie 2007, Hristos-Domnul, Arhiereul Vesnic, a chemat pe Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist in Casa Parintelui sau Ceresc.

Vestea neasteptata a mortii Parintelui nostru Patriarh Teoctist a produs multa durere si intristare in sufletele tuturor romanilor si strainilor care l-au cunoscut si pretuit. In aceste momente de pamanteasca si vremelnica despartire, intru asteptarea Invierii celei de obste, rugam pe Hristos-Domnul Cel Rastignit si Inviat sa odihneasca sufletul Parintelui Patriarh in corturile dreptilor si in randurile sfintilor Sai slujitori, pentru ca lumina multa pe care a adunat-o in suflet prin rugaciune si fapte bune a raspandit-o in jurul sau prin cuvinte intelepte si lucrari sfinte.

Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist va ramane pururea in mintea si in inima tuturor celor ce l-au cunoscut si au admirat chipul sau luminos si bunatatea sa sufleteasca.

In cele ce urmeaza, vom mentiona pe scurt principalele trasaturi spirituale ale personalitatii sale, ca daruri ale Duhului Sfant pe care Arhipastorul nostru le-a cultivat si le-a pus in slujba Bisericii si a tarii noastre.

Un om total daruit lui Hristos si Bisericii Sale

Nascut in Moldova la 7 februarie 1915, in satul Tocileni, din apropierea municipiului Botosani, ca fiind al 10-lea din cei 11 copii ai familiei Dumitru si Marghioala Arapasu, a purtat din botez numele de Toader. A petrecut copilaria in satul natal, muncind impreuna cu parintii sai agricultori, credinciosi si harnici, de care isi amintea mereu, mai ales la aniversarea zilei de nastere a Prea Fericirii Sale. Chiar si atunci cand varsta sa depasea pe cea a parintilor sai, trecuti de multa vreme la Domnul, Patriarhul ii pomenea adesea cu emotie profunda si lacrimi in ochi, cu multa iubire si recunostinta de fiu, tocmai pentru ca prin ei a primit el darul sfant al vietii ca binecuvantare de la Dumnezeu.

Multa lumina si frumusete sufleteasca se vedeau in aceasta pretuire a parintilor de catre fiul lor, care devenise Parintele duhovnicesc al tuturor romanilor ortodocsi. Dragostea si pretuirea sa filiala fata de parintii dupa trup se va amplifica prin pretuirea pe care o va arata toata viata si fata de parintii duhovnicesti din manastirile Vorona, Neamt, Cernica si Bistrita, fata de vrednicii sai profesori de teologie de la Bucuresti si fata de multi parinti episcopi de la care a invatat multa intelepciune. Foarte adesea pomenea pe mentorul si Parintele sau duhovnicesc: vrednicul de pomenire Patriarhul Justinian Marina, un ierarh luptator care a pastorit cu intelepciune Biserica Ortodoxa Romana in cei mai grei ani ai dictaturii comuniste si care a imprimat apoi Bisericii noastre o larga deschidere spre dialog si cooperare interconfesionala si interreligioasa pe plan national si international.

Inca din copilarie a inceput sa indrageasca viata monahala, devenind frate de manastire, in Manastirea Vorona din judetul Botosani, la varsta de 14 ani (mai 1928), ca apoi, la varsta de 20 de ani, in anul 1935, la 6 august, de sarbatoarea Schimbarii la Fata a Domnului, sa fie tuns in monahism la Manastirea Bistrita, judetul Neamt. Doi ani mai tarziu, devine slujitor al altarului in 4 mai 1937, cand a fost hirotonit ierodiacon. Dupa 8 ani, in 25 martie 1945, a fost hirotonit ieromonah. Peste cinci ani, in 5 martie 1950, a fost hirotonit arhiereu (episcop-vicar patriarhal).

In 1962, 28 iulie, a fost ales episcop al Aradului; in 1973, 28 ianuarie, a fost ales Arhiepiscop al Craiovei si Mitropolit al Olteniei; in 1972, 25 septembrie, a fost ales Arhiepiscop al Iasilor si Mitropolit al Moldovei si Sucevei, iar in 1986, la 6 noiembrie, ales Arhiepiscop al Bucurestilor, Mitropolit al Munteniei si Dobrogei si Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, slujind astfel ca arhiereu timp de 57 de ani. Din totalul varstei sale de 92 de ani, Parintele Patriarh Teoctist a fost slujitor al altarului timp de 70 de ani (1937-2007). Iata o viata de om total daruita lui Hristos si Bisericii Sale! O mare binecuvantare, dar si o lucrare misionara deosebit de grea.

Un martor si un marturisitor al Crucii si Invierii in viata Bisericii si a poporului roman

Din cei 57 de ani de arhierie sau de episcopat, 40 de ani au fost traiti in timpul dictaturii comuniste atee, cand au fost arestati si intemnitati, prigoniti si obstructionati in lucrarea lor multi ierarhi, preoti, monahi si credinciosi, in special credinciosi intelectuali; atunci au fost inchise multe manastiri si schituri, desfiintate unele eparhii, inchise mai multe scoli teologice, iar mai tarziu au fost demolate mai multe biserici, in special in Bucuresti.

Totusi, prin harul lui Dumnezeu, suferintele indurate de multi clerici si credinciosi, cu rabdare si rugaciune, cu smerenie si speranta, au devenit seminte ale invierii si ale innoirii spirituale, ale unor transformari rapide si ale unei lucrari misionare intense, care s-au vazut mai ales dupa evenimentele din decembrie 1989 pana astazi. Multi tineri, desi fusesera educati in scolile comuniste atee, au devenit in mod neasteptat o forta misionara crestina. Cum? Ca urmare a rugaciunilor smerite si tainice ale multor bunici si parinti, preoti din parohii, monahi din manastiri, ierarhi din orase care au fost umiliti, dar nu invinsi.

Toate acestea explica in mare parte zelul misionar tineresc al Patriarhului Teoctist si avantul sau pastoral din anul 1990 pana astazi.

Un pastor harnic si un luptator intelept

Chiar si in anii de dictatura comunista, cu rabdare si intelepciune, Ierarhul Teoctist a restaurant multe biserici si manastiri si chiar a zidit unele noi in Episcopia Aradului, in Mitropolia Olteniei si in Mitropolia Moldovei si Sucevei. Pilda in aceasta privinta sta si biserica din satul Victoria, de langa Botosani, unde locuiesc cele mai multe dintre rudele sale si unde au fost stramutate chiar mormintele parintilor sai, Dumitru si Marghioala. Desi nu era deloc usor, chiar in vremurile acelea s-au tiparit mii de carti de rugaciuni, de calendare, de carti liturgice si iconite, precum si unele reviste si manuale teologice pentru a mentine flacara credintei si a vietii crestine. Desigur, toate acestea nu erau suficiente, dar in comparatie cu alte tari aflate sub dictatura comunista ele constituiau, totusi, o lucrare misionara curajoasa.

In zilele noastre, libertatea religioasa a fost folosita mai ales pentru reintroducerea religiei in scolile publice, reintroducerea invatamantului teologic in reteaua de stat, reactivarea asistentei religioase a preotilor de caritate in unitatile militare, in spitale si in penitenciare.

La acestea se mai adauga multe centre social-caritabile pentru copii, batrani si saraci precum si cabinete si centre social-medicale. Desigur, un loc aparte il ocupa si numarul mare de eparhii noi, infiintate in tara si peste hotare, de biserici in constructie si restaurare, de manastiri si schituri noi, de scoli de teologie noi, de institutii culturale si misionare (presa, radio etc). In toate aceste lucrari, venerabilul Patriarh Teoctist a aratat o surprinzatoare tinerete si o impresionanta capacitate de adaptare, o dinamica viguroasa in receptarea si promovarea noilor activitati pastorale si misionare ale Bisericii in societatea romaneasca actuala. Totodata, Patriarhul nostru era constient ca mai sunt multe de facut in comparatie cu nevoile concrete ale Bisericii, atat la orase cat si la sate. El regreta mult ca in Bucuresti nu poate incepe construirea unei noi Catedrale patriarhale.

Un slujitor al unitatii crestine si al apropierii dintre oameni

Ca orice roman bun la suflet si intelept, Patriarhul nostru avea o deschidere fireasca si frumoasa spre dialog si cooperare cu Bisericile surori si cu alte Biserici. In acest sens, Arhipastorul romanilor ortodocsi continua traditia ecumenica a Ortodoxiei romanesti, care evita atat izolarea, cat si dizolvarea identitatii proprii. Ca atare, Parintele nostru Patriarh Teoctist a promovat permanent dialogul interconfesional si interreligios pe plan national si international. Expresia cea mai elocventa a acestui spirit de respect reciproc si dialog ecumenic a fost vizita Papei Ioan Paul al II-lea la Bucuresti in zilele de 7-9 mai 1999, iar apoi, in octombrie 2002, vizita Parintelui Patriarh Teoctist la Roma.

Toate aceste relatii amicale sunt benefice si pentru modul in care sunt astazi primiti sutele de mii de romani ortodocsi in Italia si Spania, tari preponderent romano-catolice. Acelasi adevar este valabil si in tari europene de traditie anglicana sau protestanta.

O lumina pentru lucrarea misionara a Bisericii

Prin tot ceea ce ne lasa acum ca mostenire spirituala a personalitatii si activitatii sale bisericesti si sociale, Parintele nostru Patriarh Teoctist ramane pentru noi o calauza binecuvantata, un chip luminos si un suflet mare, rabdator in incercari si iubitor de fapte bune. Multimea imensa a celor ce au venit la Bucuresti din tara si din strainatate ca sa-i omagieze memoria este o dovada in acest sens.

In numele Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane multumim din inima tuturor celor ce astazi sunt prezenti aici pentru a aduce un ultim omagiu Prea Fericitului Parinte Patriarh Teoctist, precum si celor ce au adresat condoleante Bisericii Ortodoxe Romane indoliate.

Desi ne despartim de trupul sau, care va fi inhumat aici in Catedrala patriarhala, ramanem uniti sufleteste cu Parintele nostru Patriarh prin rugaciune si pomenire, rugand pe Hristos-Domnul sa-l ierte de orice a gresit in aceasta viata si sa-i daruiasca pacea si fericirea vietii ceresti din Imparatia Preasfintei Treimi. In acelasi timp, cu smerenie, pocainta si recunostinta, sa-i cerem Parintelui nostru Patriarh Teoctist sa ne ierte, pe fiecare in parte si pe toti impreuna, daca i-am gresit cu voie sau fara de voie, si sa ne ocroteasca cu rugaciunile sale din ceruri.

Mai ales in aceasta perioada de doliu de 40 de zile pentru Parintele nostru Patriarh Teoctist, sa rugam pe Hristos-Domnul, Arhiereul Vesnic, sa ne daruiasca tuturor, cler si popor, harul pacii si al intelepciunii, al unitatii si al faptelor bune, ca viata duhovniceasca a Bisericii si a societatii sa sporeasca in iubire fata de Dumnezeu si fata de aproapele.

Vesnica lui pomenire din neam in neam!

Cf. sursa.

*

Psa. Gianina Picioruş.