Bridge on the River Kwai by Pierre Boulle has not received as much attention from participants, but we wanted to highlight what Books and Border Collies had to say.

Check out an excerpt below, but if you want to read the full review, click on the link.

Books and Border Collies said:

The characters were well-rounded enough to become real people for a few warm spring hours and their plight was just complicated enough to keep me suitably uneasy.

**Attention participants:  Remember to email us a link to your reviews, and we’ll post them here so we can see what everyone is reading!**

Planet of the Apes
by Pierre Boulle
originally published in 1963
This 2000 edition published by Gramercy Books

Recently I set myself down in front of my television and watched a marathon of all the “Planet of the Apes” movies and was amazed at how they were still good after all these years.  I also noticed how some of the social commentary was still applicable. While watching the credits roll on all the films I kept seeing that they were all based on the novel by Pierre Boulle, and being the avid reader/autodidactic I am, I decided to read the novel.  This novel is a classic, I’ve discovered and should be required reading for our youth because, while the 6 films touched on some social commentary,  issues like racism, class divisions, vivisection, and the dangers of close-mindedness, Pierre Boulle had all this wrapped in this one 191 page novel.

Basically if you take all the concepts from the films (except for “Beneath the Planet of the Apes”) you get this one story.  It’s odd how all the films have a touch of some of the original novel but not one single movie had all the action/concepts.  Also only 4 characters from the book made it to the original 70s era movies and Tim Burton’s Planet of the Apes from 2001 added one more character from the novel.  Those characters are; Cornelius, Zira, Zaius, Nova and Hector.  In the 2001 film Hector played an important part but in the novel the Earth chimp is killed not long after landing on the Planet of the Apes.

Here’s the story in a nutshell.  Jinn and Phyllis, a couple out on a pleasure cruise in a spaceship, find a message in a bottle floating in space. The message inside the bottle is the testimony of a man, Ulysse Mérou, who has written down his story in the hope that someone else, somewhere, will find it. Ulysse begins by explaining that he was a friend of Professor Antelle, a genius scientist on Earth, who invented a spaceship that could travel at nearly the speed of light. Ulysse, the professor, and a physicist named Levain fly off in this ship to explore outer space. They travel to the nearest star system that the professor theorized might be capable of life, the red sun Betelgeuse, which would take them about 350 years to reach. Due to time dilation, however, the trip seems to the travelers only to last two years.

Upon landing on this planet in the Betlguese system, which they name Soror, the astronauts see signs of civilization but find that the humans are like wild animals living in the jungle and without the ability of speech.  After the humans discover the astronauts they go wild and attack the landing craft, destroying it and the clothes, which the humans don’t wear on this planet.  The astronauts “go native” in order to understand this society.  Soon it is discovered that the humans aren’t the dominate race, when a gorilla hunting party begins trapping and killing humans.

Ulysse manages to escape being killed only to be trapped, caged and taken to some chimpanzee scientists.   Levain is killed and the fate of Professor Antelle is unknown at this time.

Ulysse at first observes the ape culture then finds an ally in Zira, a chimpanzee scientist.  Zira and Cornelius (her fiance), plan to show Ulysse at a scientific forum, to help prove Cornelius theories of evolution.  Soon Ulysse becomes somewhat of a celebrity among the apes and is treated like an ape (like the apes were in “Escape from the Planet of the Apes”).  Not long after Ulysse is exposed to the ape culture, a strange archaeological site is found to show that humans were once the dominant species and that out of laziness became the lower life form and the apes took over in an uprising (like in the last 2 movies of the original series;”Conquest…” & “Battle…”).

Soon Zira, Cornelius and Ulysse learns the scientists want to destroy all evidence of humans once being dominant, that includes Ulysse, so they plan his escape.   One thing at this point I should point out is that the Apes on Soror are not the same as in the movies, they are technologically advanced and just beginning to send satellites into space. Yep, the apes drive cars and fly planes.

This book has a great twist ending, although it is nowhere near the Charlton Heston scene with the Statue of Liberty, it is a bit of a surprise.

Jim Lowe – Times Argus Staff

   Science fiction has long attracted hordes of movie-goers, perhaps because it predicts the future.
   “People are interested in the future and what it holds,” explained Eric Reynolds, creator of the Savoy Theater’s Sci-Fi July film festival, now in its third year. “I’m fascinated by the future. I would love to see what the earth looks like in 500 years – if human beings are still around – and I enjoy a good action-adventure story, which a lot of science fiction has.”
   This year, Sci-Fi July will present nine science fiction films at the Montpelier art film theater, from the classic 1956 “Invasion of the Body Snatchers” to the 1986 thriller “Aliens.”
   “There are different kinds of science fiction,” Reynolds said. “There are very positive and negative science fiction stories. This summer, for instance, there are two vastly different science fiction films that have already come out, ‘Star Trek’ and ‘Terminator Salvation’ – they’re very different futures.”
   One of the attractions is certainly the technology.
   “Everything we do is centered around technology – the computers and the Internet,” Reynolds said. “I think we’re making our way to what science fiction has shown us already.”
   Science fiction has also helped mold the technology, particularly the original 1966 “Star Trek.”
   “Even scientists use that as a guide for technologies that they’d like to see,” Reynolds said. “I think we have those – the cell phone looks very much like the communicator from the original ‘Star Trek.’”
   Sci-fi also predicted the personal computer, among other things.
   “All sorts of things have grown out of what people imagine,” Reynolds said. “Science fiction more and more is becoming science reality.”
   Several of this year’s films were on Reynolds’ list from the beginning, but there wasn’t space to schedule them.
   “Films like ‘Close Encounters’ and ‘Brazil’ were on the list the very first year, but I just didn’t have room to show them,” he said. “They’re great films – ‘Close Encounters’ is a favorite of mine.”
   In Steven Spielberg’s 1977 Oscar-winner, “Close Encounters of the Third Kind” follows a line worker who, after a encounter with UFOs, is drawn to an isolated area in the wilderness where something spectacular is about to happen. In a very different vein, Terry Gilliam’s 1985 cult classic, “Brazil” pillories government bureaucracy with a tale of an unimportant civil servant drawn into the world of terrorists over a young woman he dreams of.
   Last year, “Barbarella,” Roger Vadim’s 1985 erotic sci-fi spoof starring Jane Fonda, was the most attended film the festival. Hence, “Logan’s Run” and “Flash Gordon,” in the same vein. An Academy Award winner for visual effects, Michael Anderson’s 1976 “Logan’s Run” chronicles a future society which maintains its equilibrium by killing anyone who reaches the age of 30. Mike Hodges’ campy 1980 “Flash Gordon” is based on the macho comic book super-hero of the same name.
   “I would love to have some classic films in there, so ‘Invasion of the Body Snatchers’ and “Dr. Strangelove’ certainly fit that bill,” Reynolds said. “They both happen to be about the Cold War. They’re sort of from the same era, showing different aspects of that.”
   In Don Siegel’s 1956 “Invasion of the Body Snatchers,” which was subjected to several remakes, a community finds that its citizens are being replaced by emotionless alien duplicates. “Dr. Stranglelove,” Stanley Kubrick’s black comedy starring Peter Sellars and George C. Scott, satirizes the nuclear scare.
   Another that Reynolds has wanted to present from the beginning is “Planet of the Apes,” Franklin Schaffner’s 1968 film based on the novel by Pierre Boulle in which apes rule and humans are subservient.
   “I actually read the book a couple of years ago,” Reynolds said. “I thought it was a great book. It’s very different from both movie versions.”
   Charlton Heston. starred, as he did in a number of sci-fi films, including “The Omega Man” (1971) and “Soylent Green” (1973).
   Sci-Fi July has been attracting a small but dedicated audience since its inception, one that is growing.
   “The same people who come again and again – but that group is slowly getting larger and larger,” Reynolds said. “It seems to be mainly younger people, people in their 20s and early 30s.”
   But, that is changing. After complaints about the original 11 p.m. screenings being too late for some “older” people, Reynolds added matinees.
   “And we got a much wider range of people,” he said. “I think it’s people who like seeing classic or even campy films, and films that they have heard of but not on a large screen. They love the fact that we’re still doing it.”

Title: Return to the Planet of the Apes
Year: 1975
Network: NBC
Creator: David H. DePatie & Friz Freleng (developers); Pierre Boulle (characters)
Directors: Doug Wildey
Writers: Larry Spiegel, Jack Kaplan, John Barrett, J.C. Strong, Bruce Shelly
Starring: Austin Stoker, Philippa Harris, Henry Corden, Richard Blackburn, Edwin Mills, Claudette Nevins, Tom Williams
Music: Dean Elliott
Episodes: 13, at c. 24 minutes
Synopsis: three astronauts crash on the Planet of the Apes and defend its human population from a mad gorilla general
How I saw it: on video (have on DVD), over the past few days
Subjective Rating: 6/10
Objective Rating: 3/10 (gets points for concept, music and subjective rating)

Terrible acting. Terrible animation. Terrible writing – although the overall story arc is actually pretty good, enough so that I enjoyed the show. Check out the deceptively fun theme music sequence:

We also recently tried watching the 1974 live action TV series. Couldn’t get past the first disc (four episodes), it’s just too awful. I have never seen a TV show that’s more insulting to its audience. Compared to that, the cartoon seems great.

Title: Battle for the Planet of the Apes
Year: 1973
Director: J. Lee Thompson
Writers: John William Corrington & Joyce Hooper Corrington; story by Paul Dehn; characters by Pierre Boulle
Starring: Roddy McDowall, Claude Akins, Natalie Trundy, Severn Darden
Music: Leonard Rosenman
Length: 93 minutes
Synopsis: There’s been a world-obliterating war since the last movie, and now the ape survivors and human survivors must…. Battle! For the planet! Of the apes!
How I saw it: online (streaming from Netflix), November 2008
Subjective Rating: 6/10
Objective Rating: 6/10 (points off for story, cinematography, special effects/design and music)

Meh. You’ve got to give it some props for being ripped of as The Road Warrior, but otherwise there’s not much here. This is the fifth Apes movie, and each installment of the franchise is progressively worse. By this point, they just don’t seem to care anymore. Most of the apes’ mouths don’t even move when they talk.  I give it as high a score as I do because I’m biased toward bad, campy sci-fi.

de Pierre Boulle

190  pages

Y a-t-il des êtres humains ailleurs que dans notre galaxie ? C’est la question que se posent le professeur Antelle, Arthur Levain, son second, et le journaliste Ulysse Mérou, lorsque, de leur vaisseau spatial, ils observent le paysage d’une planète proche de Bételgeuse : on y aperçoit des villes, des routes curieusement semblables à celles de notre Terre.

Après s’y être posés, les trois hommes découvrent que la planète est habitée par des singes. Ceux-ci s’emparent d’Ulysse Mérou et se livrent sur lui à des expériences. Il faudra que le journaliste fasse, devant les singes, la preuve de son humanité…

Avant 1985

Apreciação

Para falar deste livro, temos de interiorizar uma forma abstracta de interpretação do que nos está a ser narrado. Aparentemente non-sense, O Planeta dos Macacos de Pierre Boille consegue facilmente diferenciar-se de obras de ficção científica sensacionalistas e pouco credíveis.

Enquadrando a narração de Ulisses, um jornalista da Terra no ano 2500 d.C., num espaço sideral infinito, Boille dá-nos a conhecer Soror, um planeta a 2 anos-luz do sistema solar. Aparentemente parecido com a Terra, este planeta esconde um terrível segredo: em última instância, e de forma a descomplicar, imaginem homens com corpo de macaco e vice-versa.

Os homens deste planeta são verdadeiros animais, algo que pode ser constatado não só pelos seus actos bestiais, mas pelo seu olhar vítreo e vazio. Pelo contrário, as várias espécies de macacos são dotadas de inteligência e de raciocínio, com uma forma de vida muito semelhante àquela que conhecemos como “normal” em países desenvolvidos.

A primeira vez que me deparei com esta história foi na adaptação cinematográfica de Tim Burton, após a qual vi a versão original (de cinema) assinada por Franklin J. Schaffner, tornando-se num dos meus filmes preferidos e digno de constar no meu Top10. Ao contrário do livro, estes filmes narram a fuga do protagonista num cenário de discórdia bruta e crua entre os homens e os animais, pelo que a ideia que eu tinha era quase errada. Na obra literária, Ulisses é feito prisioneiro e tornado em “cobaia” nas mãos dos macacos, os quais utilizam os seus teus mais básicos para compreender a capacidade de resolução de problemas dos humanos. Naturalmente, Ulisses acaba por comprovar que é dotado de inteligência – ao contrário dos humanos deste planeta, unindo todos os seus esforços mostrar que não é um animal irracional. Estas passagens são dignas de reflexão. Aliás, difícil é isso não acontecer.

Não tenho em mente outros livros que tenha lido de ficção científica. Penso que me estreei com “O Planeta dos Macacos” e fiquei surpresa com o que encontrei. Oxalá muitos outros compreendessem este nível de intelectualismo e de reflexão. Aconselho vivamente!

Ficha técnica

Nome original: La Planète des Singes
Autor: Pièrre Boulle
Ano: 1963

The Bridge on the River Kwai | David Lean, 1957

David Lean’s epic wartime picture The Bridge on the River Kwai is a film that put the director’s name up in lights. Lean, then largely unknown outside of Britain wasn’t first choice for the role however. It was a huge project, and the likes of John Ford, William Wyler, Howard Hawks and Orson Welles were initially considered by Columbia Pictures. Indeed, power producer Sam Spiegel himself is quoted as saying that the Englishman Lean was chosen “in absence of anyone else”. It’s a decision I’m sure many involved can look upon fondly, for in the many controversy-filled months that followed Lean and co. created something of extraordinary importance. The Bridge on the River Kwai is based upon the novel of the same name by French writer Pierre Boulle and follows a rigid Colonel named Nicholson (played by Alec Guinness) as he and his men are forced to build a bridge while held captive. Nicholson clashes with his opposing number, the oppressive force of Colonel Saito, over the fact that officers shouldn’t be made to work. Each man takes a steadfast stance against one another, but it isn’t until the will of one eventually breaks that work can commence on the bridge and the story is allowed to unfold. I’ve always thought of The Bridge on the River Kwai as two significant halves; the struggle between Nicholson and Saito sets the tone and respective stances of these two titanic characters. It also introduces Commander Shears (William Holden) whom we follow more closely in the second half, as he and a team of individuals seek to blow up the bridge for obvious advantageous purposes.

The first half of The Bridge on the River Kwai details those stubborn traits known as pride and honour. Neither man wishes to sway from his beliefs, the critical difference and deciding factor being that one man has much to lose whereas the other has nothing. This nobility that Nicholson exudes throughout the film has become synonymous with the British army and to some extent Britain as a nation. Yet the film doesn’t always portray it in the most flattering light, for Nicholson is a man seen to be almost blinded by this so-called virtue. Indeed, David Lean is said to have had many arguments with his cast over the content of the novel, content that many believed was in fact anti-British. As The Bridge on the River Kwai careens into its action-packed second half we are shown another undeniable human trait, that of a more destructive nature. This quality is represented in demolitions expert Major Warden, whose lust to rain destruction down upon Nicholson’s exquisite creation is unmatched. The madness of these men ensures that the film hurtles towards a disastrous conclusion that once again brings fire to this beautifully sombre pocket of nature. We watch on, helpless, our own horror evident upon the face and within the final words of Nicholson’s right-hand man Major Clipton. The Bridge on the River Kwai is one of those timeless efforts whose position of greatness may never, ever be questioned. A film that is driven by Alec Guinness’ astounding performance and irreparably etched into our own collective conscious through the stunning scenes of War that David Lean presents.

Our Rating:

Title: Planet of the Apes
Year: 1968
Director: Franklin J. Schaffner
Writers: Michael Wilson & Rod Serling, based on the novel by Pierre Boulle
Starring: Charlton Heston, Roddy McDowall, Kim Hunter, Maurice Evans, Linda Harrison
Music: Jerry Goldsmith
Distinctions: currently #246 in IMDb’s Top 250
Synopsis: damn dirty apes
How I saw it: on video, a lot (used to have on VHS), most recently July 2008
Subjective Rating: 8/10 9/10
Objective Rating: 9/10 (1 point off for special effects/design)

I love this stuff. It’s the quintessential science fiction film of an era (for all the right reasons), and a damn good movie besides that. As for the special effects/design point – I don’t care how groundbreaking the make up and costumes were at the time; they look like rubber masks to me.  There really isn’t any way to make a live action movie about talking animals look convincing, even today.  And besides having production values only slightly better than Star Trek, I do not understand why the Ape city is modeled after Bedrock.

1942: Boldly advancing through Asia, the Japanese need a train route from Burma going north. In a prison camp, British POWs are forced into labor. The bridge they build will become a symbol of service and survival to one prisoner, Colonel Nicholson, a proud perfectionist. Pitted against the warden, Colonel Saito, Nicholson will nevertheless, out of a distorted sense of duty, aid his enemy. While on the outside, as the Allies race to destroy the bridge, Nicholson must decide which will be the first casualty: his patriotism or his pride.

The Bridge Over the River Kwai: A Novel is available at Amazon for $11.21. To Order click here
Amazon Product Pages contain a lot of other details on this product as Customer Reviews, Sales Ranking, Special Offers, Alternate products that customers are going for and much more.Want to read these details? click here

Want to get some other Format / Binding / Version? You can search for them from here

Other Products of Interest

• The Bridge on the River Kwai
• Planet of the Apes
• Catch-22
• The Caine Mutiny: A Novel
• From Here to Eternity

Donnerstag, 01.01.09 | 20.15 – 22.25 | KABEL1 | USA 1967 | Regie: Franklin J. Schaffner (Im Anschluss zeigt Kabel eins den zweiten Teil)

Charlton Heston landet als Kommandant Taylor nach einer Bruchlandung auf einem vermeintlich fremden Planeten, der von sprechenden Affen beherrscht wird, während die einheimischen Menschen als Wilde in den Wäldern leben und von den Primaten als Sklaven gehalten werden. Moderner Science-Fiction-Klassiker, der auf dem Roman von Pierre Boulle (La planète des singes, 1963) basiert und insbesondere durch seine gesellschaftskritischen Aspekte hervorsticht. Empfehlenswert für Sammler die 6-DVD-Special Edition “Planet der Affen – Die Saga“, die alle fünf Teile inklusive reichhaltigem Bonusmaterial beinhaltet, das Einblick in die Maskeneffekte und in die Planung der Affenstadt gibt.

Trailer:

La novela, conoceis la historia, verdad ?

yo creo que muy pocos hominidos de este nuestro planeta no la conoceran… bueno pues si no has visto ninguna peli y esto del planeta de los simios te suena mas a zoologico que a otra cosa pues puedes empezar leyendo esta novela para ir empapándote un poquito en el tema.

Descarga El planeta de los simios

Ayer se inauguró el Sevilla Festival de Cine Europeo´08 con la proyección de la película Gomorra. De la película de Gomorra hablaré mañana ya que esta noche voy a verla -junto con The Wave-, aunque si sois asiduos a las noticias ya podéis observar el revuelo que se ha levantado con la película por diferentes temas que ya expondré.

De Gomorra y The Waves hablaré mañana, ahora voy a hablar de la película que vi ayer: El puente sobre el río Kwai (The Bridge on the river Kwai). Me podéis decir, ¿pero si esta película ya tiene varios-muchos años? Cierto, pero es que en el Festival no sólo se ven obras nuevas, también clásicos, y este año tienen especial atención directores como David Lean o el español José Luis Borau.

Cartel del festival

Del propio David Lean es la película El puente sobre el río Kwai. Basada en la novela de Pierre Boulle, Le pont de la rivière Kwai, el film dura aproximadamente dos horas y cuarenta minutos, aunque se hacen relativamente cortos gracias a la historia. La trama se sitúa en el año 1943 en un campo de concentración japonés donde están presos soldados británicos, americanos, canadienese, etc. Los soldados desempeñan sus misiones cotidianas de trabajo al servicio del imperio japonés, hasta que se le encarga la elaboración de un puente sobre el río que da nombre al título de la película.

En el film podemos observar la lucha por el honor y el valor de los oficiales negándose a trabajar y siendo torturados, la jerarquía de mando, la superación personal, etc., pero hay un aspecto que es el más importante: la cordura. El general inglés encargado de construir el puente cae en una especie de “síndrome de estocolmo”. Se esmera tanto en construir el puente que no se da cuenta que está ayudando al enemigo…y ya no cuento más para no martirizar al lector que no haya visto el film -que le recomiendo encarecidamente-.

Las películas del festival son en versión original -algunas subtituladas en español-. Esta ha sido la primera que he visto este año y no me arrepiento a pesar de haberla visto ya. Y es que siempre es bonito volver a escuchar ese silbido que suena así…

Mañana, o esta noche si tengo ganas, os cuento más. De la película de David Lean me habré dejado cosas en el tintero (muchas) pero es que todo es imposible de contarlo si se tiene prisa…

O mundo é cheio de fatos inusitados e assuntos complexos. Um destes é o estudo sobre os macacos, considerados os animais mais inteligentes e que mais se aproximam dos seres humanos, que abre um enorme leque para diversas discussões.

Os primatólogos das ONGs The Nature Conservancy e Great Ape Trust observaram recentemente grupos de cinomolgos, macacos do Sudeste Asiático, considerada uma das espécies que melhor se adapta a mudanças de ambientes e alimentos, pegando pequenos peixes ao longo de rios de duas províncias da Indonésia. É uma situação considerada emocionante pelo pesquisador Erik Meijaard, co-autor de um estudo sobre os macacos pescadores na última edição da revista científica “International Journal of Primatology”.

Até então sem novidades. É comum a evolução das espécies. Mas, partindo disso, podemos questionar: Será que o autor Pierre Boulle, da obra Planeta dos Macacos, não estava prevendo algo? Será que os nossos amigos primatas irão superevoluir e um dia tomar nossos lugares? Pessoas e acontecimentos permitem-nos até mesmo questionar se eles já não chegaram até a interagir conosco, ser populares e passaram despercebidos.

Pior ainda é quando pessoas de influência e em posições de suma importância para a humanidade aumentam esta duvida agindo como se fossem animais irracionais.

O que nos resta é esperar e ver onde vamos parar!

From the authour of Planet Of The Apes, Bridge Over The River Kwai and Bridge Over The Planet Of The Apes comes a short story collection that, to be frank, was disappointing. For one thing, Boulle was French, so strike one. And none of these stories had talking apes in them, so strike two. And the translation was somewhat inept, which isn’t really his fault, but I’m looking for a reason to discount this book entirely, so strike thr – oh shit! I beaned Pierre Boulle! Right in the temple! Is he hurt? Is he bleeding? Yeah, he’s bleeding. Well, fuck him. He shouldn’t have crowded the plate. 

On a scale of business ranging from funny to risky, this book is: monkey.

I wouldn't mind discussing this book further, but we're out of time.

• Boulle, Pierre: El planeta de los simios. Madrid : Suma de Letras, [2001]

El periodista Ulysse Mérou, el profesor Antelle y su joven discípulo Arthur Levain se embarcan en un extraordinario viaje hacia la estrella Betelgeuse. Desde su nave espacial observan el planeta Soror, donde se perfilan ciudades y carreteras curiosamente parecidas a las de la Tierra. Cuando aterrizan descubren que está habitado por seres humanos que viven en estado salvaje, pero entonces ¿a qué civilización pertenecen las ciudades que han divisado desde el espacio?

8 iunie  2006S-a tot vorbit despre arestarea teroristului lugojan Florin Lesch. Rămâne   deschisă chestiunea agenţilor SRI care se infiltraseră în anturajul lui Florin Lesch – tînăr altminteri paşnic până la “ziua atentatului terorist”. Cel puţin unul dintre agenţii SRI ar fi putut acţiona ca ‘agent provocateur’. Tactica este cunoscută de pe timpul vechii securităţi, din faza când era condusă de internaţionalişti. Episodul Florin Lesch pare să ne arate că  SRI-ul nu mai este controlat de patrioţi români, ci este în serviciul unor forţe din exterior. 9 iulie 2006În comentariul său  după arestarea primului terorist “dovedit”  din România, –tînărul Florin Lesch din Lugoj–, ziaristul Ion Cristoiu reînvia buna tradiţie din “Cuvinte prea încrucişate”, rubrica pe care o citeam  cu plăcere în “Suplimentul literar al Scânteii Tineretului”. Exista  o reală  foame de luciditate atunci – luciditate asociată foarte probabil caracterului eroic de către publicul larg. Superstiţia pseudo-religioasă încurajată de  popi cu o cultură minimalistă înlocuieşte acum spiritul hieratic, însă chiar  şi această superstiţie este doar insulară  în oceanul de “vulgaritate” –  am folosit clasificarea lui Giambattista Vico.  Dar există şi azi  o societate reală de cognoscenti, o ‘knowledge society’ în România. Ştiam că la “loviluţie” au fost ucişi peste o mie de oameni, că au fost arestate persoane purtătoare de arme şi bănuite de terorism, dar până la urmă nimeni nu a fost dovedit. Arestarea şi ancheta asupra lui Florin Lesch arată victoria “dublei măsuri” în exercitarea justiţiei din România de astăzi. O anchetă judiciară onestă  ar fi cerut şi identificarea, chiar chestionarea, acelui “agent provocateur” despre care  comunicatul SRI  sugera că el a existat. În analiza pe canalul de televiziune Antena 3, domnul Ion Cristoiu a încercat să identifice părţile “maşinii infernale” încropite de tînărul Florin Lesch. Îl felicit, pentru că, fără a se bucura de avantajul unei “culturi tehnice”, Ion Cristoiu identifică un “missing link” de tip «releu »  în comunicatul despre “evenimente” furnizat de SRI. În concluzie, şi găsind prilejul de a-şi turna cenuşă  pe creştet, domnul Ion Cristoiu sugerează  o analogie între maşina infernală prezentată  de SRI, şi “găina care naşte pui vii”, prezentată de cotidianul “Evenimentul zilei”.Ca să fiu sincer, eu sînt unul dintre cei care au rămas cu impresia că Florin Lesch a fost ales  ca “ţap ispăşitor” pentru lunga vină a instituţiilor responsabile ale  statului român de a nu fi identificat după 1989 nici un terrorist (dar există şi alte piste, mai veridice, care pot explica atitudinea SRI). Credeţi-mă, dacă tînărul Florin Lesch va fi condamnat, credibilitatea instituţiilor statului român, cât şi ale ONG-urilor din societatea civilă  care apără drepturile omului,  nu va fi amplificată. Totuşi, totuşi, comunicatele SRI păcătuiesc prin stupiditatea de a crede că se adresează unui public românesc naiv. De altminteri, chiar în acea emisiune de la Antena 3 unde era dezbătut prima oară la modul serios cazul arestării “teroristului în şlapi” care a leşinat, domnul Mihai Gîdea dezvăluia că  primea pe laptop scheme mult mai realiste şi mult mai fezabile de ‘maşini infernale’ care să arunce în aer automobilul cu butelii de aragaz al teroristului din Lugoj.Oricum, sînt de acord cu domnul Ion Cristoiu care afirmă că la SRI există cineva, un angajat din generaţia tînără, capabil să adune oricând cioburile contradictorii  pentru a construi un alt comunicat coerent oferit publicului. Dar, cum sublinia Ion Cristoiu, dacă sunt de faţă  şi ziarişti ce adresează  întrebări pertinente, consistenţa comunicatului SRI  se sparge din nou. La drept vorbind, nu înţeleg de ce nu există o consultare a tipilor vorbăreţi din departamentul  Public Relations de la SRI cu tehnicienii lor interni, specializaţi în “maşini infernale”. Altminteri, vorbăreţii de la departamentul PR ai SRI se cramponează doar într-o  imitaţie delicioasă  a unui  text caragialesc din secolul XIX. Ar fi timpul să treacă în mod serios  la o lectură a eseurilor lui Paul Zarifopol, dacă vor  o pregătire pentru intrarea lor culturală în veacul  XXI. Apoi, “cultura de masă” în România  este încă dominată, intelectualiceşte, de cultura generaţiilor de absolvenţi ai  liceelor industriale organizate pentru învăţământul românesc de academicianul Mircea Maliţa. Există deci, în România, şi o cultură  tehnică  dovedită  realmente chiar şi în condiţii de improvizaţie, adică  o “cultură  tehnică  în stil european”  cum este aceea  zugrăvită  de Pierre Boulle în romanul “Podul de pe rîul Kwai”.  Cel puţin eu, fost profesor de liceu industrial, sînt gata să depun mărturie că  românii pot oricând să inventeze maşini funcţionale,  –eram uluit de ingeniozitatea elevilor mei din Craiova–, deşi unii atribuie maliţios doar oamenilor din Ardeal această  capabilitate. Atunci când îşi redactează comunicatele de presă, pe orice temă,  funcţionarii PR merituoşi  de la SRI trebuie să  ia meticulos în consideraţie  faptul că există totdeauna şi un segment realmente “connoisseur” al publicului românesc. 30 august 2006Avem din nou un comunicat SRI despre tînărul Florin Lesch, teroristul prezumtiv arestat preventiv de această eficientă organizaţie. Ni se prezintă şi dovezi iconice. Bănuiesc că SRI are ca ţintă pentru comunicatele de presă doar persoane excesiv de credule,  ori “guguştiucii şi fătucile” care lucrează în presă,  am citat din autorul Ion Cristoiu. Problema mea de înţelegere este aceea că dacă se vorbeşte despre  terorişti, trebuie neapărat prezentat binomul ‘Omul şi Organizaţia’. De exemplu  ‘Bin Laden şi  Al Qaida’. Oricât de atent aş privi, nu reuşesc să văd altă organizaţie ce se ascunde în umbra lui Florin Lesch, în afară de SRI.18 septembrie 2006Prelungirea arestării “primului terorist dovedit” din România nu rezolvă nimic pentru SRI. Este adevărat, organizaţia SRI  e condusă actualmente de un interimar. Dar viitorul “şef suprem” de la SRI va trebui să  rezolve în primul rînd cazul “teroristului” Florin Lesch din Lugoj. Am mai scris despre Florin Lesch. Insistăm pe tema aceasta, doar pentru că nu îl cheamă Florin Leş. Ceea ce l -ar fi transformat automat în român de baştină, un român aborigen care poate  să  fie stârpit. Ca la 1907. Dar grafia numelui Lesch sugerează  o ascendenţă  a sa în Imperiul austro- ungar. De altminteri  Florin Lesch afirmă  că  este moştenitorul averii unui strămoş Lesch.  Avere pe care o cere restituită de către statul român. Cred că tînărul Florin Lesch are tot dreptul la apărare. Şi are tot dreptul la instituţii inteligente ale statului român. Tinerii slujbaşi de la SRI sunt vital interesaţi de rezolvarea foarte corectă a cazului  Florin Lesch, numai aceasta acreditează (sau nu)  şcoala SRI ca instituţie universitară. Afirmaţia comunicatelor oficiale ale SRI privind apartenenţa lui Florin Lesch  la ‘structuri teroriste islamice’ este foarte « vagă », ca să folosim un eufemism. La nivelul conferit de posesia unor studii  universitare autentice, nu poţi să vorbeşti numai despre « structură », ci despre « structură şi organizaţie»,   într -un binom ierarhic. Studiile de la şcoala SRI pe această temă nu pleacă oare  de la  marele Émile Durkheim ? Nu recurg oare la ideile despre cultura organizaţională  ale lui Michael Thompson*? Care el însuşi s -a format pornind cu impetus  din structura unei organizaţii având caracter militar. Tinerii angajaţi actuali de la SRI trebuie să  înţeleagă că  este în joc aici  nu destinul individului Florin Lesch, ci  atestarea de seriozitate a şcolii universitare SRI (oficial se numeşte Academia Naţională de Informaţii).11 iunie 2007În intrarea precedentă adresam întrebarea retorică : “Studiile de la şcoala SRI nu pleacă oare  de la  marele Émile Durkheim ?”. A fost o premoniţie ? Căci una dintre cărţile fundamentale scrise de Émile Durkheim (1858-1917)  era intitulată : “Le suicide. Étude de sociologie “. Mass media ne transmit ştirea despre  un ofiţer de informaţii care s- a sinucis în incinta Academiei SRI.  “Conducerea SRI a dispus o ancheta interna la ANI pentru a stabili cum de un astfel de incident s-a putut intampla  in cadrul SRI, cunoscut fiind faptul ca pentru a putea accede in randurile ofiterilor de informatii, candidatii sunt supusi unor teste psihologice foarte dure.”, aflăm dintr- un articol publicat de ziarul  Gardianul. Sancta Simplicitas , nici măcar jurnaliştii de la Gardianul nu l- au citit pe Émile Durkheim ! Acest cugetător este ignorat nu doar la Academia Naţională de Informaţii, ci şi la la facultăţile  de jurnalistică din România. Bineînţeles, în condiţiile economiei de piaţă există acum la noi un mare număr de specialişti bine calificaţi în psihologie hedonică. Dar nu  prea cred eu că Academia Naţională de Informaţii are şi un foarte bun specialist în psihologie abisală. Pentru că aşa ceva s- ar cere la şcoala SRI.În cultura organizaţională  de azi există interesul de a cunoaşte şi de a defini individul în  raport cu triada de termeni : (i) Grup + (ii) Grilă de comandă + (iii) Reţea, adică suma conceptuală agregată  (group + grid + network). Termenul Grup (‚Group’), în  interpretarea propusă de sociologul Émile  Durkheim, caracterizează tipul de solidaritate la care aderă individul. Metafora pentru Grilă (‘Grid’), aşa cum este termenul Grilă folosit aici, poate fi  „electrodul de control” dintr -o clasică triodă cu vid.  Grila înseamnă circumscrierea alegerilor individului de forţele societale externe lui. Cu cât este mai intens controlul de grilă, cu atât indivizii sunt mai „ţinuţi în lanţ”.  Cu cât este de o intensitate mai scăzută  controlul de grilă, cu atât indivizii pot să îşi negocieze relaţiile. Cât despre sursa de valoare adăugată pentru individ, şi aici nu vorbim despre sensul monetarist al termenului,  aceasta o constituie  reţeaua personală (network) pe care individul reuşeşte să o creeze.Tipologiile de clasificare a indivizilor  caracterizaţi prin triada criteriilor :   (i) Grup + (ii) Grilă de comandă + (iii) Reţea,  sunt ordonate după arhetipuri culturale. Psihologia abisală reprezintă domeniul ştiinţific având înscrisă exhaustiv pe agenda sa taxonomică toate  arhetipurile culturale. În opinii exprimate public de autorităţi începând cu administratorii de la World Bank şi terminând cu teoreticianul culturii lucrative Clotaire Rapaille, găsim suficiente argumente care sprijină utilitatea arhetipurilor culturale  şi a Psihologiei abisale. Vorbim despre Psihologie abisală  în contextul intervenţiilor arhetipurilor culturale în  elaborarea deciziilor politice  şi a deciziilor  manageriale. Dar şi în alegerile personale de “viaţă sau moarte”. 16 noiembrie 2007Mai există dreptate în România ? ‘Anchetatorii susţin că Lesch intenţiona’- se spunea într-un articol mai amplu despre cazul “teroristului lugojan” (Timişoreanul Lesch condamnat la 12 ani închisoare pentru terorism,  în România liberă din 15 noiembrie 2007). Deci a fost un ‘proces de intenţie’. ‘Tânărul se afla sub supravegherea Serviciului Român de Informaţii de mai mult timp. Acesta a trimis mesaje de ameninţare’ –se mai prezentau motivaţii. Nu a fost ‘supraveghere’. A fost ‘provocare’ şi ‘instigare’. Faptul că a existat un ‘agent provocateur’ de la SRI a fost oficial recunoscut. Este o zi neagră pentru România şi spiritul dreptăţii. Este o zi care anunţă  un viitor sumbru pentru toţi cetăţenii României. Condamnarea lui Florin Ioan Lesch ne spune limpede că nu avem dreptul la instituţii şi instanţe inteligente în România. Şi niciunde în lume.

*Bineînţeles, ideile lui Michael Thompson fac parte din Teoria culturală.

Titus Filipas