Eşti jucătorul care nu riscă niciodată nici o mişcare. Mutările tale sînt previzibile. Alegi să sari calul atît cît să nu cazi într-o gaură neagră şi te-afunzi în golul tău alb de fiinţă, atît cît să-ţi neantizezi orice posibilitate de-a avansa pe tabla asta pestriţă a vieţii. Pentru că tu ţi-ai dori totul alb sau totul negru, refuzînd să-ţi construieşti un demers existenţial intuituv, surprinzător şi îndrăzneţ. Te menţii fidel unor strategii prăfuite, pe care le ştii ca fiind expirate şi inoperante. Alegi să fii looserul.  Ţi-e o teamă perpetuă de a a schimba tehnica, de a aplica o altă optică modului tău de-a manevra pionii existenţiali. Cînd ar trebui să înaintezi cu regina, tu scoţi la mezat regele. Eşti perfect conştient că operezi acele mutări care te vor face să primeşti negreşit şah-mat, dar continui. La fel. La fiecare joc. Progresul tău sarcastic e că mereu îţi rămîne pe tablă turnul. Ăla de fildeş. În care te închizi pentru a-ţi sărbători eşecurile. Eventual nici nu mai aştepţi finalul – te ridici de la masa vieţii şi te-apuci să-ţi faci chip cioplit din piese colorate şi împrăştiate. E şi puzzle-ul tot un joc. Numai că drept concurent nu te ai decît pe tine. Măcar aşa te aşezi la masă cu acea conştiinţă limpede a faptului că nu ai decît de pierdut. Poza pe care încerci să o construieşti e hidoasă – prea lesne i se cunosc petele şi îmbinările.

Un lucru e cert : suntem produsul trairilor, experientelor si faptelor noastre. Pe masura ce imbatranim acumulam tot mai multe. Si bune, si rele.

Este o vorba destul de veche ce zice  : ” Spune-mi cine iti sunt apropiatii ca sa iti spun cine esti. ” In mare promovand ideea ca ne place compania celor ce ne seamana. Ei bine e cu dus si intors povestea.

Sunt de parere ca noi, oamenii, avem un deosebit talent in a copia comportamente. Si voit si involuntar. Dar mai ales involuntar. Copiem calitati, dar si defecte. Oricat de mult am uri un gest ne regasim mai devreme sau mai tarziu facandu-l. Incepand cu relatia parintilor de acasa invatam treptat cum sa gustam afectivitatea.

Apoi urmeaza relatiile cu fratii, primii amici, prieteni, primii mentori etc. De la fiecare imprumutam bucati intregi de personalitate si ne trezim atunci cand ne uitam in oglinda ca formam un mozaic inspaimantator si complesitor. Nu de putine ori am tresarit in momentul in care am realizat pe pielea mea cum am ” imprumutat ” cateva din temerile si fobiile prietenilor mei. Imi insusisem asa de bine reactiile lor incat ma simteam al 9-lea pion anexat sirului. Problema era ca nu rezonam cu realitatea. Trairile mele erau doar bazate pe niste amintiri, reminiscente ale unor discutii, momente la care am fost martor si…cam atat. Simulam o situatie al carei motor nu am fost eu. Iar rezultatul punerii in practica era de cele mai multe ori dezastruos.

Poate parea natural sa vrei sa furi din experienta altora insa nu trebuie pierdut din vedere factorul EU. Eu nu va fi niciodata acelasi mereu. Eu nu se va putea identifica cu nimeni altcineva. De aceea sunt necesare grija si atentia in ceea ce priveste urmatul chiar si a unui banal sfat.

Suntem ceea ce suntem datorita simturilor noastre. Ele ne aduna seva din care crestem milioane si milioane de ganduri. Problema e ca ele actioneaza ca niste vartejuri. Intotdeauna deschise si intotdeauna primind. Nu si avand capacitatea de a arunca inapoi reziduurile. Astfel aspiram orice putem percepe. Din cand in cand ajungem la o situatie de saturatie in care ne-am dori sa avem 3 perechi de maini in plus cu care sa ne acoperim gura, ochii si urechile. Din nefericire adevaratele situatii de criza ne regasesc intr-o pozitie incomoda a corpului si cu mainile legate la spate. Iar daca se intampla ca in exact ziua aceea Superman sa ramana fara baterie la telefon, e groasa.

Totusi cred in oamenii ce se pot reinventa. Acestia reusesc, prin chinuri groaznice, sa isi recalibreze canelele. Sa le dea un rost si mai ales indicatii. In momentul in care esti capabil sa privesti in jurul tau si sa vezi numai si numai ceea ce conteaza te poti considera un om implinit. In acea clipa in care te-ai detasat de orice te-ar putea rani in vreun fel, esti cu adevarat stapanul tau. Dar deja vorbesc aiurea despre situatii de un ideal complex si de neinteles.

Si uite ca mi-am imbracat si sacoul gros de psihanalist. Chiar si asa, cu multe masuri mai mari, inotand in el, da tot mi-e bine…

Si o bomboana muzicala sa va indulceasca. O surpriza placuta. I-am regasit dupa multi, multi ani si uite vi-i daruiesc :

Paeonia officinalis – pioni

Muurame 25.7.2008

   Sa incepi sa visezi atunci cand viata se termina, sa incepi sa traiesti atunci cand moartea iti bate la usa, sa incepi sa iubesti atunci cand vlaga iti paraseste trupul, sa castigi lumea intreaga cand esti pe punctul de a o parasi … Ironiile absolute ale sortii de care nimeni nu poate fi invinuit si asta nedumereste profund pentru ca suntem obisnuiti sa dam mereu vina pe cineva, dar grecii stiau mai bine – pana si marii zei se supuneau sortii si nu o puteau indupleca . Smecheria profunda si perversa este ca soarta lucreaza in noi si prin noi si nu sta undeva in afara de unde sa ne inconvoaie cu deciziile ei – noi venim in intampinarea sortii – fie ea buna sau rea . Nici macar pioni pe o tabla de sah nu suntem caci aceia au demnitatea lor si pot ocazional sa-si schimbe statutul – suntem ite intr-o tesatura autoemergenta si nu stiu daca e cineva care sa priveasca minunatul covor si sa surada mefistofelic sau doar vag amuzat . In pofida acestui fapt orgoliul nostru ajunge pana la stele si chiar mai departe – e doar o jalnica compensare fata de durerea surda si abil ascunsa care ne macina pe dinauntru – nesemnificativitatea totala si faptul de a fi aruncati in lume fara voia noastra . Cati ar raspunde afirmativ daca ar fi chestionati prenatal vizavi de oportunitatea propiei existente – probabil doar fericitii pamantului – atat de putini in comparatie cu restul, marea masa de fiinte plangatoare pe fata sau in ascuns . Parca ai fi tentat sa rupi tesatura daca ai putea, ai destrama-o frenetic sa vezi daca itele pot deveni autonome si constiente de ceea ce sunt cu adevarat . Dar de fapt nimeni nu-si doreste trezirea, Nirvana e prea aspra pentru itele cuminti si vesele macar la suprafata . Dincolo de soarta ce ne asteapta ? Ai putea sa evadezi din infinit ? Ca sa te duci unde ? Daca niste brate ar fi fost pe undeva prin preajma, demult am fi fost leganati si am fi gangurit de fericire . Dar nu cumva se rupe panza tocmai acum ?

Kohta poksahtaa!