Sa fim patrioti pentru cine merita si pentru cine ne-a reprezentat pozitiv in lume , reala parere a tuturor este ca astazi pulea ar mai vrea sa fie patriot , datorita conducerii , bineinteles . Respect si apreciere pentru cei care ne-au facut un renume in lume , si un sex nedorit in gura conducerii .

Mă trezește într-o dimineață, după o noapte grea de poker (Texas Holdem) la Gabi, zbârnâitul unui elicopter. Trece o dată, de două ori, de trei ori pe deasupra blocului meu … bag vre-o 2-3 blagosloveli în gând înainte de a face un vizibil efort de a mă ridica din pat ca să ajung pe balcon să văd dihania.

E mare, e urâtă … e asurzitoare:

Mă uit la ea, o fotografiez de 2-3 ori și mă pun să lucrez ceva la calculator. Nu mă lasă în pace. Tot face rotocoale deasupra Devei. Mă enervez și pun mâna pe aparat, îl azvârl în rucsac și mai îndes acolo trepiedul și o sticlă de suc. Ies din casă pe bicicletă cu gândul să urc pe dealul de la “șapte sute” (undeva la periferia Devei spre Simeria) ca să surprind gângania și din alte unghiuri decât cele de până acum.

Ajung pe deal. Gângania mai face o rotocoală și văd că trage pe dreapta pe Aerodromul de la Săulești. Se ridică iar de acolo după o scurtă pauză și dă să vină spre oraș. “E a mea!” îmi zic în gând deși e distanță mare între dealul meu și planurile ei de zbor.

Abia ajunge deasupra platformei industriale a orașului că o și aud tușind de 2-3 ori pe la motor și văd cum pilotul o întoarce repede-fuguța înapoi spre Aerodrom. Halal mașinărie! Pun aparatul instinctiv pe ea cu gândul că o să prind ultimele ei clipe de viață:

N-am noroc! Gângania a reușit să se târască onorabil până la Aerodrom. A aterizat. A scăpat … cel puțin deocamdată!

Mă enervez iar și-mi zic în gând: “Băi frate, dacă tot alergași ca disperatu’ tot orașul până aici sus pe dealul ăsta cu bicicleta, de ce să nu mai bagi puțin până la Aerodrom că doar ești tânăr și-n putere și e și drum drept până acolo!”

Vreo 15 minute mai târziu iau contact cu platoul Aerodromului de la Săulești și ce-mi văd ochii? Agitație mare și la sol și în aer:

La sol e agitație cu parcatul planoarelor în poziția optimă pentru lansare însă în aer am parte de câteva ipostaze orgasmice. Prima e cu Metaliferii pe fundal:

A doua mă dă pe spate din clipa în care miros că am reușit să prind ceva interesant pe aparat (în fundal e dealul releului de la Cozia de lângă Deva):

Fotografiez în draci tot ce văd, tot ce prind în obiectiv iar spre final când dau să plec apare din depărtare o libelulă galbenă care înainte să se așeze cuminte la sol trece pe deasupra frezei mele la milimetru:

Restul fotografiilor din setul Zburătorii de la Săulești le găsiți ca de obicei pe contul meu de pe Flickr.

Am și filmat câteva cadre foarte interesante însă vreau să le editez pe noul meu Macbook Pro în momentul în care o să ajungă la mine (cel mai probabil peste vre-o 2-3 săptămâni). Când va fi gata, voi posta și filmulețul aici pe pagină.

De azi avem si un spot video. Inca nu e gata asa ca vi-l oferim momentan doar ca un mic preview. Enjoy!

Nu le suport. Mai ales dis de dimineata. Daca nu sunt eu la volan, nu imi place. O vorba imi place sa spun eu : 4 roti misca trupul, 2 roti misca sufletul. Din pacate zi de zi ma duc cu trupul la scoala. Normal, pana sa intru pe poarta scolii. Ca dupa, se schimba treaba. Am romana, engleza si matematica. Era sa uit, si informatica.

Revenind, vreau sa va prezint o frantura din lumea mea. Zborul.Ca senzatia este inefabil dar am sa incerc sa va spun cate ceva din sentimentul incercat. Prima oara am facut cunostinta cu el in clasa a 9-a zburand cu placere la firma Tarom(ca pasager, normal). De atunci am stiut ca  vreau sa mai incerc, ca mi-ar face placere sa stiu cum, ce, si cat de mult se poate despre zbor. Urmatorul pas l-am facut inscriindu-ma la Aeroclub. A trebuit sa mai astept inca un an intrucat nu indeplineam varsta necesara, dar sa trecem peste toate detaliile lumesti si sa ajungem direct la subiectul discutiei. Dupa multa, mult prea multa birocratie, manuale si examene, am ajuns si la primul zbor adevarat, necomercial.

Dupa o lunga zi de truda, dupa ce am suportat toata caldura posibila si imposibila din ultimele 5 ore si dupa ce am impins avioane de mi-au iesit ochii, a venit si momentul asteptat mai bine de un an. M-am echipat cu parasuta rosie, m-am legat bine in caz de Doamne fereste, si m-am urcat in planor, locul din fata – locul pilotului in formare (in spate fiind instructorul). Mi-am prins toate chingile si m-am strans cat am putut de tare ca sa “simt” cu adevarat cum e sa fii liber, sa fiu una cu planorul, sa fiu o pasare. Am inchis cabina.

“3130 cu Daniel Cautis, GATA!”

5 cuvinte legate si am fost in aer. 10m. 30m. 70m. 150m. 300m. 350m – decalnsat. Pluteam in exaltare. Zburam. 5 minute am avut un ranjet de nestapanit. Tremuram. Eram la 300 metri deaspura lacului. Eu si aerul. Eu si avionul. Eu si eu. Singur pe cerul patriei. Eram fericit. Treptat, am pierdut din altitudine. Am venit la aterizare. Am coborat; picioarele imi tremurau. Nu mai eram la mine acasa. Nu mai recunosteam locul din care am plecat. Totul imi parea strain si nimic nu imi mai trezea interes. Toata ziua am fost ca hipnotizat, traiam in alta lume, cunoscuta de atat de putini.

“Odata ce ai încercat zborul, vei pasi pentru totdeauna pe pamânt cu ochii ridicati spre cer, acolo unde ai fost si vei dori mereu sa te întorci.”

Leonardo Da Vinci

Curand eram prezent zi de zi. In fiecare zi veneam la Aeroclub si mai invatam cate o miscare, cate o tactica, cate o frantura din maiestria zborului. Din pacate, pentru o vreme devenise o mica rutina, avand mereu prezent instructorul in spate. Mi-am zis ca sigur nu e bine, nu ma simteam cum trebuie. Am vrut sa renunt. Pana intr-o zi semnificativa de 11 septembrie, cand a avut loc o rasturnare de situatie.

Primul zbor, normal, nimic neobisnuit. Al 2-lea; simulare de caz special. Vad lumina de la capatul tunelului.Al 3-lea zbor, zbor de control cu alt instrucotr. Aterizarea.

“Cautis, ce faci? Te duci?”

“Afirmativ!!!” (spusei cu un glas tremurat de emotii)

Zborul 4. Ramas in memorie pentru totdeauna. Era o zi racoroasa de toamna, inceput de scoala. Lumea ramasa din vara, venita la zbor era plictisita de viata si de toate. Eu zambeam. Stiam ce urmeaza. Zborul 4. Ma echipez, ma strang bine si dau semnal de start. Avionul ajunge la orizontala. Mosorul trage, avionul inainteaza. Incet, incet se desprinde de sol. Visez. Toata viata o vad inaintea ochilor, totul in care am investit azi dadea roadele supreme. Ajung la 170 km/h in 5 secunde. In urmatoarele 5 secunde eram la 370 metri altitudine. Tremuram tot ca varga, mainile pe mansa, picioarele pe palonier. Nu stiam ce era cu mine. Nu mai stiam de mine. Ajung la 300 metri. Ma uit in drepata (acum, aminitindu-mi ma apuca un fior), in stanga, in spate. Nu era nimeni. Nimeni. Doar eu. Fara instructor, fara coordonator, fara cineva care sa-mi zica ce sa fac si cand sa fac. Eram pe cont propriu. Ating o stare euforica maxima si urlu de bucurie. Am reusit!

Dar nu e tot. Urmeaza aterizarea. Virajul 4 si vad cum pamantul se apropie. Se apropie. Se apropie. Incep din nou sa tremur. Toata lumea poate invata sa piloteze, dar doar un adevarat pilot stie sa aterizeze. Sunt la 1 metru. Trag de mansa, incerc sa aterizez ca la carte. Cu cateva zgaltaieli ajung din nou pe pamant. Am reusit. Din nou. Sunt un adevarat pilot. Sunt fericit! Cand am atins din nou pamantul am stiut ca asta vreau sa fac pentru tot restul vietii mele.

Zborul 4 nu se termina aici. Pe langa mine, au mai iesit la simpla si Stefan si Marius. Cum era sa nu respectam tocami noi traditia? Trebuie! Un adevarat pilot stie sa indure. A urmat “botezul”. Si ce mai botez. Un pat mare si incapator cat pentru 10 flacai facut din urzici, ciulini si spini. Sunemt dezbracati la piele si hop aruncati in “pat”. 3 zile am dormit pe burta. In a 5-a zi ma jena ceva la gat. Am mai scos un spin.

Acum stau cu jind la fereastra-mi  si astept sa vina din nou vara, caldura. Sa inceapa zborul!

Asta a fost povestea mea. Mai multe in episodul urmator. Va indemn sa faceti si voi un pas pe blog.

On en finira donc jamais avec cette affaire Telecel.

Avec les décisions de justice du 27 Février et du 9 avril 2008 qui donnait raison à Appo et Planor Afrique et ordonnant la vente des actions détenues par Atlantique Telecom dans Telecel Faso à Planor Afrique, on avait cru à une fin de cette série à rebondissements entamé depuis 2005 (ou 2003)?. Mais apparemment, Atlantique Telecom n’a pas dit son dernier mot.

Depuis un certain temps, on constate cependant, une âpre bataille, par presse interposée entre d’une part Atlantique Telecom et Etisalat et d’autre part Planor Afrique.

Composé dans un premier temps d’analyse de journalistes et/ou d’observateurs “avertis”, les parties prenantes sont depuis entré dans la danse.
D’abord, ce fut la lettre du sieur Isam Akrat, General Counsel & Corporate Secretary d’Etisalat (majoritaire à 75% d’Atlantique Telecom) adressé au ministre de la Justice avec ampliation au Président du Faso et au Premier Ministre qui dénonçait des zones d’ombres dans les décisions rendues par le Tribunal de Grande Instance de Ouagadougou, paru dans l’observateur N° 7174 du 11 Juillet.

Appel national a 150 F

Propos renchéri par … On ignore à l’heure actuelle l’auteur de cette correspondance par ailleurs adressée à une institution inexistante puisque Maitre Barthélémy Kéré a ne s’y reconnait pas (!!!) … dans une lettre parue dans le Pays N° 4156 du 14 Juillet 2008 à la page 6 (!) qui interpelait la Haute Autorité de contrôle de l’Etat(!!!) sur des “faits graves qui sont d’une importance capitale pour la sécurité des investissements et en particulier des investissements internationaux dans notre pays“.

La réaction de leur partenaire d’hier, ne se fit des lors pas attendre. En effet, “Le Pays” N° 4162 du 17 Juillet livrait, toujours à la page 6,   le droit de réponse, incisif, de Planor Afrique intitulé “Attention à la dérive médiatique“.

Rejetant en bloc toutes les argumentations de la partie adverse, la Direction Générale de Planor Afrique se félicitait de l’issue heureuse de cette affaire engendrée par des “vagues de mauvaise gestion, [et des ] querelles de leadership…” tout en tenant à clarifier l’opinion sur la “stratégie de défaitisme, de la désinformation et de l’intoxication” de la part d’Atlantique Telecom.

Mieux, Planor Afrique n’entend pas s’arrêter là car elle annonce l‘arrivée imminente d’un nouvel actionnaire majoritaire dans le capital de Telecel Faso! De quoi irriter encore plus les responsables d’Atlantique Telecom et d’Etisalat.

C’est donc dire que Telecel risque bien encore de faire couler beaucoup d’encre et de salive, surtout quand on ajoute a cette affaire la récente grogne de ses travailleurs contre l’administrateur provisoire (qui par ailleurs toucherait mensuellement 9.500 000 F CFA pour ses loyaux services !!!)…

En définitive, cette épisode n’est pas sans rappeler la mauvaise expérience de COMSTAR (ou Cora de COMSTAR), le tout premier opérateur de Téléphonie mobile licencié en Cote d’Ivoire, qui de la même façon, a connu des tiraillements entre la Holding de Monsieur Alexandre Galley et des investisseurs Américains. Série cauchemardesque ayant abouti à la fermeture de la compagnie.

Affaire donc à suivre … de très près!

In sfarsit am realizat ca e vara. Dincolo de canicula, dincolo de toate tampeniile pe care le-am facut in ultima vreme, am realizat ca e vara…

Venind spre casa, cu Shaan in casti la maxim (chiar ma intreb, oare de ce? pentru ca era la rand? sau pentru ca Shaan trebuia sa fie? life has a strange sence of humor, dat fiind ca dupa O meri sori a urmat Fallen…), ma uitam aiurea pe cer… Si atunci l-am vazut.

Un planor de la Clinceni, intr-un zbor atat de frumos incat m-am oprit si l-am privit pana cand s-a facut un punct mic, mic, mic…

Cerul e senin. E albastru. E frumos, incredibil de frumos. Doar cativa cummulusi se joaca pe albastrul limpede, tulburand culoarea asta incredibila.

Si ei sunt acolo sus. Zburand intr-un planor… Avand acea senzatie divina… Nu se aude sunetul motorului de la avioanele conventionale… Poti sa deschizi gemuletul si sa simti curentii de aer… Poti sa-ti pui mana pe plexiglasul care te protejeaza si sa simti… infinitul… Sus nu e decat Dumnezeu… Si esti atat de aproape de el…

Da, e vara… si planoarele zboara…