Cateodata sunt trista si nu imi gasesc locul pe lumea asta mare si goala. O multime de oameni care alearga, se bat, se distrug, se mint, se inseala nu se vor opri pentru mine. Nu vor sta in dreptul meu, privindu-ma in ochi, intrebandu-ma daca s-a intamplat ceva. As fi in stare sa opresc lumea din respirat. Daca as vrea. Dar nici macar nu voi incerca si nici macar nu ma voi gandi la asta… pentru ca nu are rost. Nu ma voi razbuna pe o lume pentru ca ma simt singura; nimeni nu ma va atinge pe umar si ma va misca putin atunci cand privesc in gol.

Cand privesc in gol mi se deruleaza in fata ochilor o alta lume. O lume pe care, probabil, am visat-o. Dar ”a visa” nu se refera la ceva frumos intotdeauna. Cateodata sunt abatuta din cauza unei nopti, din cauza ca visul m-a pus pe ganduri. Cateodata as putea da totul pentru un vis, ranindu-i pe toti din jurul meu. As vrea sa fug departe, dar stiu ca le-as pricinui numai durere. Stiu ca mi-ar intoarce apoi spatele, spunand ”Du-te ca oricum vroiai sa te duci singura. Nu ai nevoie de mine”. Nu as mai avea vointa, m-as simti si mai secatuita de tot ce insemn eu.

Cateodata simt ca nu ma definesc prin nimeni si nimic. Ca tot ce am facut a fost sa exist, fara sa influentez, fara sa afectez, fara sa ucid. Doar sa fiu schimbata, afectata, deprimata si in cele din urma ucisa. Este timpul si simt. Nu m-am definit ca o oaie a turmei sau ca un copil rebel. Nici o problema, nici o pacoste. Nici un inger, nici o placere. Nici un vis, nici un cosmar. Nimic din ce am fost nu a ramas. Nimic din ce sunt nu va ramane. Cateodata as putea lasa lumea sa ma calce in picioare, cateodata simt ca deja am lasat-o s-o faca.

Sunt o oarecare. Nici buna, dar nici rea. Cateodata sunt trista, cateodata melancolica sau poate afectata. Cateodata ma uit in gol, gandindu-ma la lucruri care nu ar trebui sa imi apara in cale. Cateodata plang dintr-un vis, il simt aproape de mine, ma simt afectata de el, bulversata, imi trezeste amintiri, ma face sa reflectez. Si imi dau seama ca daca eram un fir de praf as fi disparut, poate, de mult timp. Ca totul e o povara si ca las cateodata sa se vada mult prea mult. Cateodata ma simt expusa si fragila.

Cateodata sunt trista…

Pentru că cele… multe! panouri electorale cu moaca lui Băse nu erau de ajuns, preşedintele s-a mai afişat şi într-un clip-parodie în care se “războieşte”, pe rând, cu Mircea Badea, Gâdea şi Satan Stan, de la Antena3. De fapt sunt două clipuri. Aşa… Cel cu Badea mi se pare chiar reuşit, şi pentru că oricum subiectul postului este papagalul de la “În gura presei”, îl pun doar pe ăsta.

Badea s-a răzbunat şi a făcut, în emisiunea Sinteza Zilei, o chestie asemănătoare. Care nu e la fel de amuzantă. E chiar praf! E ceva de genul: eu îţi zic un banc din care reiese că tu ai puţa mică şi tu îmi răspunzi “de ce nu ţi-ai plătit toate taxele locale?”

*Varianta youtube s-a evaporat, aşa că rămânem cu videonews

Mircea Badea şi-a cam pierdut simţul umorului şi, din câte am văzut în emisiunea de aseară, şi minţile. Şi eu tare cred că nu mai pleacă în concediu de vară de la emisiunea asta. Dar nu despre asta e vorba.

A ieşit noul episod South Park. Cartman este ales să citească anunţurile de dimineaţă, însă odată ce realizează că vocea lui este auzită de toţi elevii începe un război cu preşedintele consiliului elevilor. Un război în care “doar pune întrebări”.

Asemănarea, de la felul în care Badea îşi face emisiune până la clipul de mai sus, cu ceea ce face Cartman în şcoala din South Park este izbitoare. Aş putea să jur că la el se referă!

Just because a guy’s voice is on the intercom and he’s words are in a book doesn’t mean he has any idea what he’s talking about!

Stan Marsh

Mie chiar îmi era simpatic Badea. Cu toate că era clar că are nişte sechele grave, mai ales când îl auzeam vorbind despre Cluj şi clujeni, cât de rataţi suntem noi. Şi asta doar pentru că şi-a luat el o ţeapă cât casa.

În altă ordine de idei, că tot se apropie alegerile, eu zic că anul ăsta e cel mai uşor dpdv al întrebării “eu cu cine votez?”. Variantele sunt chiar simple: Marinarul Chior, Hipiotul, Prostănacul, Oierul Puşcăriaş, Schizofrenicul sau Doctorul. Hmmmm?

Afara e soare, dar simt ca ploua… vii la mine, stai langa mine, te culci cu mine…:)…mereu e vorba numai de tine!…

Cand ma uit in trecut amintiri frumoase ma fac sa zambesc dar brusc, crunta realitate ma loveste: nimic nu mai e la fel…nici tu, nici eu…pana si lumea care ne inconjoara s-a schimbat. Totul e altfel!

Imi amintesc ca-mi spunea cineva, odata, ca nimic in viata nu e intamplator…uite asa ma gasesc in situatia de a fi cu tine, de a tine la tine, de a avea grija de tine si totodata de a fi patrunsa de sute de fiori cand vorbesc la telefon cu EL, cu altul.

Pe tine…te-am iubit mult si inca te mai iubesc. Stiu ca si tu simti la fel insa iubirea e precum un foc: daca nu il alimentezi, se stinge!
Tie nu iti pasa de lucrurile marunte, de detalii, nu imi dai atentie de cele mai multe ori. EL tine cont de toate detaliile mici si e cel mai atent cand vorbesc eu. Tu iei aproape totul in gluma. EL ma ia in serios atunci cand trebuie. Tu ai incetat de mult timp sa ai grija de mine. EL nu are nicio obligatie si totusi o face! Tu ai devenit monoton, pesimist, melancolic tot timpul. EL ma face sa rad. EL are scopuri, planuri, vise iar tu nu!

…cu toate astea, eu te iubesc pe tine, nu pe el…si tu…vii la mine, stai langa mine, te culci cu mine…eu simt ca ploua, dar afara e soare!

Nu mai stiu ce culoare are pielea ta sau ce parfum iti au visele, nu mai stiu ce ne-am spus ultima oara sau cat de tare ploua, nu mai stiu nici macar daca apusese soarele sau daca nu rasarise inca, dar stiu ca era intuneric… Si era frig… Si ma loveam de toti oamenii de pe strada ca si cum ar fi fost pietre.. Si am ajuns acasa si in noaptea aia m-am culcat cu lumanarea aprinsa si am adormit abia cand ea s-a stins… un somn fara vise, din care imi pare ca inca nu m-am trezit…

Intru-un colt de cafenea
Langa geam, la masa mea
S-a oprit si ma privit
Doar cu ochii mi-a zambit
Si mi-a spus ,ca-ar vrea sa bea
Doar o ceasca de cafea
Si nu stiu cum sa-ntimplat
Langa mine sa asezat

Era zvelt, inalt,frumos
Ochii verzi ,dar ce folos
Dupa mana ,ce pacat
Am vazut ca-i insurat
Timpul repede trecea,
Printre vorbe si cafea,
Si deloc n-am observat,
Ca demult s-antunecat

2XREFREN:
Si afra ploua,ploua
Si-i trecut de ora noua
Noi vorbim cu mare arta
Despre una ,desprea alta
Si nu stiu de ce anume,
Nu va pot spune pe nume,
Insa in privirea noastra,
Nu e loc de dumneavoastra.

In micuta cafenea
Langa geam la masa mea
Cu o ceasca intre noi
Am rams numai noi doi
Imi vorbea de vraja mea
Mai putin de viata sa
Si deloc n-am observat
Ca demult sa-ntunecat

REFREN2 :
Si afara ploua,ploua
Si nu stiu de ce anume,
Nu va pot spune pe nume,
Insa in privirea noastra,
Nu e loc de dumneavoastra
Si nu stiu de ce anume,
Nu va pot spune pe nume,
Insa in privirea noastra,
Nu e loc de dumneavoastra
Sï afra ploua,ploua

plangeau lebedele negre, pe balta din cismigiu.

lasati-le dom’le sa [e]migreze, nu vedeti ca plang de frig?!

si cum plang lebedele?

apai, ashea, din gat! era mai mult ca un urlet de jale si frig!

Plouă. Şi plouă şi în sufletul meu. Stropii mari se lovesc de carapacea inimii mele. O lovesc nemiloşi. La fiecare lovitură, ea se opreşte din bătut. Vântul smulge de pe ea fâşie cu fâşie. Inima se micşorează, se strânge de la frig şi se face tot mai mică. Dar vremii nu-i pasă. Continuă la infinit să lovească în ea. Mă întreb cât mai rezistă.
Ies din casă şi alerg orbeşte prin ploaie. Părul ud mi se lipeşte de faţă şi pielea îmi luceşte în lumina lunii. Un copac cade în faţa mea. L-a doborât furtuna. Pe el, copacul înalt şi semeţ. Dar nu mă opresc. Pe măsură ce vântul bate mai tare, simt că trebuie să alerg şi eu în ritm cu el. Aşa, măcar nu simt durerea. Aşa mă descarc. Mă împiedic şi cad. Rămân întinsă pe jos, în pământul rece şi umed. Rochia albă, acum e neagră. Respir greu şi întrerupt. Simt cum inima începe să plângă plânsul cel mai dureros. Atunci, afară începe să plouă şi mai tare. Închid ochii şi-mi amintesc ceea ce zi de zi încerc să ascund. Ceea ce am crezut că pot uita cu trecerea timpului. Iubirea. Dar nu, ea nu se uită. Ea rămâne adânc înfiptă în inimă ca o lipitoare. Mă cuprinde o ură amestecată cu iubire. Deschid ochii înlăcrimaţi şi în ei se citeşte focul inimii. Afară tună. Îmi amintesc că aşa şi pe mine m-a lovit iubirea. Zgomotos şi pe viaţă. E luptă în sufletul meu. Gura schiţează o grimasă. Încerc să zâmbesc. Dar în loc de un zâmbet, apare pe faţă surâsul amar al singurătăţii. Inima începe să mi se descompună în mici particole vii. Afară fulgeră! Încerc să mă descarc, şi lovesc cu pumnii în pământ. Îmi înfing unghiile în el şi cu sete iau în pumn o mână de noroi. Afară fenomenele naturii se dezlănţuie. Îmi aplec capul în jos şi simt cum sufletul mă doare. Pun mâna la inimă şi încerc să opresc lupta ce se da înăuntru. Nu pot. Natura asculta glasul sentimentelor mele şi începe sa plouă şi mai tare, tună asurzitor şi fulgerele se aruncă ameninţătoare. Încet, simt cum respir tot mai rar… mă întind şi o pace îmi cuprinse fiinţa. Închid ochii şi zâmbesc. Nu mai plouă. Tunetele s-au oprit şi în aer e miros de dimineaţă. Afară nu mai plouă. Sufletul meu a amorţit.

Postul asta il fac din cauza vremii care este nemaipomenit de frumoasa nasoala ,titlu face parte dintr-o melodie pe care eu o ador,la inceput nu prea imi placea dar acum o ador ,astazi am avut o zi de totul rahatul,am aflat parerea lu’ diriga despre gasca,despre mine chiar ma surprind unele chestii dar de ii trec ei…

Revenind la vremea ploioasa din aceste zile,ma cuprins plictiseala,lenea si tot felul de chestii,imi aduc aminte de copilarie,de prima zi de scoala si de toate lucrurile importante din viata mea,dar cum stiti mai sunt si laturile negative cele care imi plac mie cel mai mult si anume certurile si conflictele intre generatii stiti la cine ma refer,azi o cearta zdravana si gata sunt fresh Am vazut un film cu o exorcizare foarte tare ca vechi dar merge ,,The Exorcism of Emily Rose” deci pot sa spun ca a fost foarte tare filmul,cum zicea aia ,,one,two,three,four,five-SIX” si scena cea mai tare cand spune  ,,Ma cheama Lucifer   ha ha ha” va recomand filmul dar daca sunteti cu biserica si aveti potential de crestin nu vi-l recomand

P.S: Ma bucur ca postul trecut a prins bine la public.Va multumesc!

In imagine: Ploaia. Privita pe geam. Wallpaper preluat de aici

La naiba, iar ploua… Deabia m-am trezit. Ma uit pe geam. E intuneric  afara, desi e 8.36 dimineata. E inorat si Ploua. Mi s-a dus dracului tot cheful. M-as baga inapoi in pat, dar mi-e foame. Ma duc pana la bucatarie.  Nu am chef nici macar sa fierb un ou. Imi fac un senvis cu peste. Ma intorc inapoi in camera. Deschid computerul. Deschid si geamul. Trag aer in piept. E rece si proaspat. Ploaia e linistitoare. Zgomotul stropilor de ploaie acopera totul. Ma simt singur, linistit si liber in acelasi timp… Un idiot claxoneaza insistent. S-a dus naibii momentul meu zen. Pe starda e ambuteiaj. Masini bara la bara. I-ar s-a blocat intersectia din colt.

Las geamul deschis, desi e frig. Ma intorc inapoi la computer. Nu am chef sa ascult muzica, asa ca imi inchid playerul. Zgomotul de ploaie, claxonul si injuraturile soferilor imi sunt de ajuns. Pe messenger nu e nimeni. E 9.04 dimineata. Nu sunt singurul care nu ara chef de nimic! Intru pe blog si scriu randurile astea. Iau in sila cate o imbucatura din  senvisul de peste intre timp. In vreo 15 minute ar trebui sa fiu gata sa ma duc la facultate. Chiar nu am chef. Nici colegul de apartament nu a avut chef. E acasa, desi e trecut de 8. Ha!

Privesc din nou pe geam. E linistitor sa privesti ploaia. Sunt frunze cazute pe jos. A venit toamna. De vreo luna jumate! Copacii din jurul garii au inceput sa cheleasca! Imi suna telefonul. E un coleg. Ma intreaba daca merg la faculta. Ii zic ca nu am chef azi. Nici el nu are. Nimeni nu are! Intre timp, mai multe babe se adapostesc de ploaie la intrarea in scara. Sunt chiar sub geamul meu. In scurt timp acapareaza zgomotul ploii. Fuck it! Inchid geamul si ma intorc inapoi in pat. E 9.39. Sper ca atunci cand ma trezesc sa am mai mult chef!

Poate din cauza ca aseara am revazut Memoriile unei Gheise, poate din cauza ca azi ploua si vremea te duce la visare, poate din cauza ca e luni, sau poate din cauza ca tot am vorbit in utimul timp de Japonia, poate ca din cauza ca e o lume atat de misterioasa si necunoscuta incat povestile tind sa se teasa singure.
Mai jos ai un exemplu de precizie, disciplina, munca de echipa, rigoare, perfectiune.

1. Sa te indragostesti

2. Sa razi atat de tare incat sa te doara muschii fetei.

3. Un dus fierbinte dupa ce ai mers mult timp prin frig

4. Sa nu gasesti coada la supermarket

5. Sa primesti o scrisoare de la cineva drag

6. Sa conduci pe un drum drept si neaglomerat, seara

7. Sa auzi cantecul tau preferat la radio

8. Sa stai in pat si sa auzi cum ploua

9. Sa te stergi cu un prosop moale si curat dupa ce ai iesit din mare.

10. Sa gasesti un pulover care iti place la jumatate de pret.

11. Un milkshake de caramel

12. Un telefon de departe

13. O baie cu spuma.

14. Sa fii gadilat(a)

15. O conversatie spumoasa.

16. Sa mergi pe plaja in picioarele goale dimineata

17. Sa gasesti un bilet de dragoste de mult timp intr-o haina.

18. Sa faci misto de tine insuti.

19. Sa incerci sa construiesti ceva cu mana ta

20. Sa primesti telefoane noaptea care sa dureze 3-4 ore.

21. Sa alergi pe un gazon printre stropitoare de apa.

22. sa te joci cu un copil in parc si sa faci baloane de sapun

23. Sa ai pe cineva care sa-ti spuna ca esti frumoasa(frumos)

24. Sa faci o farsa unui prieten

25. Sa auzi din intamplare cum cineva spune ceva frumos despre tine

26. Sa te trezesti brusc si sa-ti dai seama ca mai am destul timp sa dormi.

27. Primul sarut.

28. Sa-ti faci noi prieteni

29. Sa te joci cu un catelus

30. Sa visezi frumos

31. Sa se joace cineva cu parul tau.

32. Sa apesi pe acceleratie si sa simti cum iti bate inima

33. Ciocolata calda

34. Sa urci pe munte cu prietenii

35. Sa canti la un instrument

36. Sa faci cadouri de craciun

37. Sa privesti in ochii unui straini si sa-i zambesti

38. Sa tii de mana pe cineva pe care il iubesti

39. sa inchizi telefoanele in weekend si sa iei o pauza

40. Sa castigi un concurs

41. Sa dai peste un vechi prieten si sa stati la povesti.

42. Sa mergi intr-un parc de distractii

43. Sa vezi expresia cuiva care deschide un cadou de la tine

44. Sa simti ca ti-e dor

45. Sa privesti rasaritul

46. Sa mergi la un concert al trupei preferate

47. Sa muncesti de placere

48. Sa alergi prin ploaie

49. Sa ii ajuti pe ceilalti sa isi atinga obiectivele

50. Sa te trezesti in fiecare dimineata dorind sa dai ce e mai bun din tine.

Am primit pe mail si m-am gandit ca totusi n-ar fi rau sa cititi si voi

S-a trezit cu un ciocanit ciudat in geam, la 6:35 dimineata. E odihnita, gata sa isi termine puterile in urmatoarele 18 ore. Sare de pe perna cu ochii la geam. Nu vede decat un cer de-o culoare uimitor de uniforma, un albastru inchis, abisal. Bradul din dreptul balconului se misca incet, apasator. Nu ii vede decat culoarea, nu si durerea. Nu ii aude incercarile de a se redresa, de  fi drept inca o data, dupa zecile de ani care au trecut peste el. Nu vede decat un amalgan de culori reci prin geamurile mult prea clare care ii dau liber imaginatiei.

Si ploua, ploua, ploua. Stropi minusculi de apa se lovesc fara oprire de geam. Ritmic. Se ridica din pat si se lipeste de geam. Deschide usa si intra in balon. E frig, gresia e rece. Prea rece pentru un tricou si un suflet cald. Lumina stradala palpaie derutant, anuntand ca este timpul sa se opreasca si sa astepte urmatoarea noapte. Stropi de apa se aduna in jurul luminii, dansand ca mici zane transparente. Se uita la ceas. 6:40. Crede ca nu mai e nimeni asa matinal ca ea, sambata dimineata, intr-o zi de octombrie. Se intoarce cu fata catre pat, cate vise au trecut pe acolo noaptea asta?

Mult prea multe lucruri nespuse, multe lucruri nefacute. Multe la care viseaza incontinuu, zi si noapte, in fiecare ora din zi. Apoi se vede pusa inaintea incercarii si realizeaza ca asemenea sentimente puternice o fac sa ramana muta. Sau cel putin asemenea lucruri colosale nu se pot realiza prin cuvinte. Nu a fost niciodata buna la manuit cuvinte, niciodata buna la expus sentimente. Dar intotdeauna a fost taioasa si incisiva. A indurat lovitura dupa lovitura, dar apoi a ripostat cu o energie inimaginabila, cu o singura lovitura, care a spulberat, care a provocat lacrimi, care a facut ploaia sa cada.

Se repede la blugii aruncati cu cateva ore inainte pe un scaun, ii trage pe ea rapid. Scoate un tricou negru, isi cauta skate shoes si hanoracul si iese ca o furtuna. Tranteste usa, nu ii mai pasa. Coboara rapid scarile in timp ce isi trage gluga pe cap. Iese din scara, intra in ploaie. Apoi in mijlocul strazii, in mijlocul orasului, in mijlocul lumii ei. Numai beton, cer si apa. Rauri care curg pe strazi, inundand, formand balti. Ridica fata catre cer, picaturile de apa o invaluie, isi inchide ochii, apa i se prelinge pe obraz, pe tample, pe gat. Isi da jos gluga, isi arunca hanoracul. Isi intinde mainile in lateral si simte atingerile apasatoare a mii de stropi. Ii rasuna in cap o melodie pe care a ascultat-o acum cateva ore. Ii rasuna versurile…

Si plouă, plouă, plouă, peste inima mea,
Un râu de lacrimi, rămâne-n urma ta.
Iar nouă, nouă, nouă nu ne va mai cânta,
Nicio chitară, pe-o plajă goală, undeva.

Dar a simtit-o si s-a apropiat. Si i-a cuprins obrajii intre palme si a privit-o ce cuprinsa era de ploaie. Si s-a apropiat de ea pana cand buzele li se atingeau si a sarutat-o incet, cum numai el stie. Cum numai el stie cum sa ii cuprinda talia si sa o apropie de el. Sa ii dea suvitele ude de pe fata si sa o priveasca in ochi. Cum numai el poate sa o faca sa se infioare, sa se deschida in fata lui. Si ea il priveste, amandoi stand unul in fata celuilalt, unul pentru celalalt. Pentru ca au trecut veacuri, dar ei tot impreuna au ramas. Ii mangaie fata, se uita in ochii lui. Aceeasi sclipire ca la prima lor intalnire, ca atunci cand au dat mana si au spus ”imi pare bine!”. Si spuneau adevarul…

Vroia cu atata ardoare sa ii spuna, dar iar simti ca ramane muta. Muta din cauza lui, pentru ca intotdeauna ii taia rasuflarea. Dar ii cuprinse gatul cu mainile si il saruta. Apoi il imbratiseaza si ii sopteste la ureche, pe un glas stins, acoperit de toate sunetele ploii si ale diminetii. Ii sopteste ”nu mai pleca niciodata, te iubesc!”. Iar el ii o cuprinde de talie si o indeparteaza putin. Ii mangaie tamplele si ii zambeste. Si cu o incredere nebanuita de el ii spune clar ”Si eu! Te ador!”.

Stropi de ploaie cazand frenetic pe asfalt, frig si vant. Doi oameni stand in ploaie, unul pentru celalalt…

Cateodata as vrea sa se termine absolut tot, odata cu mine. Sa nu mai existe nimic, sa nu mai exist eu. De fapt, mai bine sa nu mai exist eu, ce vina au ceilalti pentru delirul meu? Delirez cand vreau, cum pot, cat ma tin puterile. Innebunesc pe zi ce trece din ce in ce mai tare, tot mai adanci se fac liniile de pe frunte, din ce in ce mai tare vreau sa urlu si, in acelasi timp, vreau din ce in ce mai tare sa devin invizibila. Cateodata as vrea sa fiu invizibila pentru toata lumea, sa fiu iar solitara, sa nu ma mai bag in viata nimanui caci nu fac nimic bun cu asta. Nu sunt buna la jocul in echipa.

Cateodata as vrea sa pot sa merg undeva departe, sa nu ma auda nimeni urland. Sa pot sa merg undeva unde sa nu fie niciun om pe o raza de cativa kilometri, sa fiu doar eu cu mine si cosmarurile si realitatile mele. E destul de grav cand realitatea ta devine un cosmar. As vrea sa ma uite toata lumea pret de cateva ore daca nu se poate pentru totdeauna si sa fug cat vad cu ochii. Sa nu ma caute nimeni, sa nu dau de niciun cunoscut, iar daca as da, acel cunoscut sa treaca pe langa mine si sa se comporte ca si cum atunci ne vedem pentru prima oara in viata.

Cateodata as vrea sa beau toata cafeaua din lume, sa scriu incontinuu si sa plang fara oprire. Sa fac toate astea trei in acelasi timp, sa ma descarc de lacrimi si sa ma incarc cu cofeina, fara sa imi pese cat de rau o sa imi fie dupa aceea. As vrea sa pot sa stau treaza tot timpul, sa ajut mai multe persoane decat am reusit pana acum, chiar si cu riscul de a ma autodistruge. De prea multe ori am incercat sa schimb si m-am afundat si mai rau. De multe ori ne-am schimbat intre noi situatiile, ca si cum eu i-am preluat raceala, iar el mie caldura. Si nu mi-a fost nimeni recunoscator pentru un leu sau pentru ca i-am intins mana. Pentru ca l-am scos din rahat sau pentru ca am stat sa imi planga pe umar. Pentru ca s-a descarcat de energiile negative pe care le-am preluat tot eu.

Cateodata as vrea sa fug de acasa atat de tare… As fugi, as fugi unde vad cu ochii. Dar nu ar dura. Nu am bani, nu am unde sa ma duc. Nu m-ar accepta nimeni. Tineti minte ca mai sus am zis ceva legat de solitudine, nu? Se aplica aici. Nimeni nu vrea sa ajute o persoana care se simte bine doar cu ea insasi. As pleca, dar inevitabil m-as intoarce tot aici. As renunta la tot, la locul unde am crescut, la locul unde am cazut cu rolele, la locul in care am avut primii prieteni. Dar m-ar cauta din panica, iar apoi m-ar tranti la pamant iar.

Cateodata ma droghez doar cu gandul la mai bine. Ma droghez cu iluzii si infuzii de viata. Ma gandesc la faptul ca nu mi-au mai ramas multe lucruri care sa ma motiveze. Multe s-au destramat, multe atarna de un fir de par. Doar cateva constante, multe sacrificii facute incat nu mai ies seara pe strada. Incat nu as mai vrea sa privesc unele persoane in ochi niciodata. Cateodata as fugi doar in slapi, cu blugi rupti, cu un tricou negru si ochelari aviator. As fugi daca as sti ca ar fi cineva care sa fie alaturi de mine cand imi vine sa urlu si sa plang, nu numai cand rad si totul e soare. Dar doar cateodata…

A venit toamna… Da, abia acum am observat si eu… Tot ploua si ploua si, pentru prima data, baltile din jurul meu nu sunt facute de lacrimi.
Frunzele cad, pasarile zboare spre tari insorite – cu mine ce se intampla? Mi se desprind foite uscate de inima, le ciugulesc pasarile si le duc departe, iar eu stau si le privesc. Dupa ce le pierd in albastrul cerului, incerc sa-mi amintesc ce culoare aveau penele lor si regret ca nu le-am privit cu mai multa atentie…

“Am facut ceva si nu stiu daca e bine sau rau…”
“Ce-ai facut?”
“Am incetat sa sper in vise si intr-un ‘mai bine’, am incetat sa ma intreb ce vreau acum si ma concentrez pe ‘de ce’… E bine sau e rau?”

Ploua…Si cu fiecare ploaie care cade pe pamantul acesta “satul de zile” parca se pogoara si putin din linistea cerului.Pe pamant.Dar in suflet???Unde este linistea???Ploaia nu poate patrunde in suflet.Sufletul are norii, ploile, furtunile lui.Dar are si un soare.Sau poate mai multi.Cine stie.Ploaia…Cand ploua…cade apa.Iar apa spala.Ploaia spala tot ceea ce se lasa spalat.Cade pe flori.Pe copaci; verzi sau uscati.Pe locul gol.Pe nisip.Pe oameni.Pe tine.Pe mine.De ce?Nu stiu.Poate pentru ca asa a randuit Cineva sa fie.Sau poate pentru ca asa vreau eu.Sau tu.Zi-mi tu.Astept.Dar,nu uita.Ploua.Si ploaia cade.Si spala.Si uda.Si face sa creasca.Lasa-te plouat.De ploaia de afara…sau/si de ploaia Iubirii de Sus.

A fost o invalamaseala de cuvinte intr-o lume invalmasita.

Din nou ploua si e bine,
E doar norul peste mine,
Picurii se joaca intre ale noastre palme,
Alergam si ne prindem in zboruri calme.

Si in casa cea noua
Incepe iar sa ploua,
Dar norul a fugit, a si plecat,
In zboru-i neinfrant si curbat.

Acum, singura sunt,
Iarasi un zid mut,
Toamna se zbate in zale de picaturi si fulgere.
Fara nor, de unde mai ploua? Tainica mergere.