Fire…

Motto:

* Învaţă să priveşti fără imaginaţie, să asculţi fără distorsiuni, asta-i tot. Încetează să mai atribui nume şi forme la ceea ce este în esenţă fără nume şi formă, realizează că fiecare modalitate de percepţie este subiectivă, că ceea ce este văzut sau auzit, pipăit sau mirosit, simţit sau gândit, aşteptat sau imaginat, este în minte şi nu în realitate. *   ( Nisargadatta Maharaj )

*******

Solitude…

s-au frânt tăcerile-mi de rouă catifea,

strivindu-se de colţii hâzi ai unei rime…

sărutul umbrei s-a prelins pe o mărgea

doinindu-se a toamnei taină pentru, nimeni…

Sibilla

Şi dacă-aş îndrăzni să te cuprind  sărut, în chihlimbarul dorului baladă… Oare-ai putea să te abandonezi cum vânt, să-mi răvăşeşti mirările, dar, să-ţi rămân întreagă ?… ( Sibilla )

Stai… să-ţi mai spun de… roşu şi de-ţi fură, * ispita * dor şi nu observi, cu lipsa-ţi de*  măsură *…  Sau nu, te du. Te du acum, m-ai intristat… de vei mai reveni, cândva… nu vreau să ştiu nimic, te iartă, rogu-te, de-ai mai putea… Privesc, frunzişu-ţi frământându-se, mă minunez… nu eşti mesteacănul ce strâmb stătea, în cuget însă totdeauna drept… Să fie astfel, sau mă-nşel… balade ce ne leagă aripi de demult, rămâne-vor străjeri, arc peste hule dacă eşti, vei reuşi să redevi la fel… se cheamă că pe mine sau ispita treci prin rug… Te taci! Mă tac şi eu…  cum toamnele ce peste noi se curg, se curg…  Nu vreau să-aud, pricepi? Nici elegia lacrimei ce-am devenit n-o mai ascult… din stâncă de m-oi mai zvâcni arar, doar tu vei ştii că-s eu, o ciută-n cale de-ţi tresar… Acum, sunt numai micul fulg de-amurg…  ( fire… – Sibilla )

*******

Nimic nu e… întâmplător din câte par să se întâmple, nici rândurile aşezate Scări, nu dor, cum ignoranţa celui ce să urce vrea… neînfruntându-şi patimi mai întâi şi-ajunge, să nu mai ştie care treaptă e a sa şi care-l ispiteşte-n mreje, piază rea … doineşte dar, vocalele-a blândeţe, dă-i şansei de-a-ţi rămâne ţie, Tu… fii Înnţelept şi şezi deoparte de-ale multora * reţele * sau… * poveţe *…   ( Sibilla )

* Nu există fericire de care să-ţi aminteşti fără tristeţe. *   ( Octavian Paler )

* Nu proştii au făcut ca inteligenţa să aibă ieşire la zâmbet. *   ( Vasile Ghica )

* Voinţa de a crede că viaţa e un miracol ne permite să asistăm la miracole, nu aşa-numitele “ritualuri secrete” sau “ordine iniţiatice”. Hotărârea omului de a-şi împlini destinul îl face pe om să fie adevărat, nu teoriile pe care el le dezvoltă pe seama misterului existenţei. *   ( Paulo Coelho )

* Destinul nostru este harta gândită de Dumnezeu înainte de a ne naşte, hartă concepută cu libertatea necesară de a ne descurca pe ea. *   ( Viorel Muha )

* Dacă nu găseşti nicio cale de ieşire, încearcă privind în Sus *….    ( anonimus )

Sibilla

imagini preluate de pe google.ro

citate preluate de pe www.citapedia.ro

]]> http://mariusaldea.wordpress.com/2009/11/26/sms-de-la-un-fumator-inrait/ Thu, 26 Nov 2009 00:10:38 +0000 marius aldea http://mariusaldea.wordpress.com/2009/11/26/sms-de-la-un-fumator-inrait/

Ceea ce contează şi-mi pasă

este că ţigara rămâne aprinsă

şi-n ploaie.

Pseudovita

Cu fiecare dimineata proiectata-n geam,
Ma simt mai greu si mai batran,
De parca orele nebune ce apas-asupra mea,
Ar fi lacrimi de plumb ce imi inunda singurul plaman.

Unde e fericirea-n viata mea,
Eu nu mai vad de fel,
Si nici nu mai incerc sa uit sirul de zile ce ma roade,
Mai simti tu gustul diminetii daca toate sunt la fel,
Si peste cerul firii tale, fara stele noaptea cade?

Mergind grabit pe strada vad oameni vorbind,
Dar stiu, eu nu am timp de-astfel de privilegii,
Vezi tu, acum, in noul nostru fost trecut prezent,
Sa vrei sa fii nu poti, e impotriva legii.

Copil

Inchide ochii.
Stiu, demult nu te-ai gandit sa te opresti,
Fiind grabit sa treci, sa fugi,
Nu mai privesti.. nu te opresti.

Candva erai un baietel,
Micut, putin bolnavicios, timid,
Doar vise-n mintea-ti pura si,
Nemarginita de vre-un zid.

Priveai cu ochii larg deschisi,
Vrand sa inghiti intinsul tot,
Si sa-l asezi dupa perdea,
In gandul tau de poliglot.

Erai doar tu in univers,
Si nicio piatra nu putea,
Sa schimbe vre-un cuvant, vre-un vers,
Din viata, poezia ta.

Cute adanci iti taie fruntea grea,
Durere, indoieli, mister,
De ce nu vreti sa-mbatranim copii,
Vesnic cu ochii larg deschisi spre cer?

Senin

Mergeam tacut, privind in jos,
Facand din fiecare pas un gand,
Citeam cum slabul felinar,
Arunca stropii de lumina,
Si-i lasa singuri, tremurand.

Ma rog de mult sa-mi fac un plan,
Multe poteci in mintea mea,
Fiecare privire aruncata,
Fiecare suras.. poteca sa.

M-am oprit brusc, socat,
Cand am vazut ca nu sunt nori,
Deasupra unei strazi ascunse.
Nu credeam ca-i adevarat,
Cand am pasit intr-un final,
Pe singura strada-n culori.

Stateai pe banca si zambeai..
Ciudat.. nu mai vazusem pe nimeni
Sa se aseze-n mintea mea,
Sau sa-mi recite din priviri,
Ascunse elegii in praf de nea.

Rupt in vant

Ce te faci tu,
Daca eu mor?
Si cine crezi ca va vedea,
In ochii tai.. intinsul Dor,
In mana ta.. Inima mea?

Cine te va mai fugari,
Prins in priviri pline de cant,
Cand voi avea prinsa in piept,
Nemuta piatra de mormant?

Cine va mai vedea un vis,
In zambetu-ti prea inocent,
Cand aruncat de moarte-n nul,
Eu sunt Trecut.. tu esti Prezent?

Dar tu.. nici macar nu ma vezi,
Iar de-ar fi sa ma rup in vant,
Doar flori uscate ar veghea,
Cantandu-mi dorul.. in pamant..

Spin de stea

As sta o vesnicie-n ochii tai,
De parc-ai strans mii de izvoare de lumina,
Si de iubire, apoi le-ai ferecat pe-ascuns in ei.

As inota o viata si-nc-o zi-n pletele tale,
De parca insasi luna a cules stelele,
Sa le aseze-n zeci de zeci de valuri de petale.

As sta un infinit ascuns in mica mana ta,
De parca florile ar fi prea dure,
Si cea mai fina pana-ar fi prea grea.

As alerga prin gandurile tale-o mare,
De parca nu as sti ca in ascunsa sfera ta,
Rasare zilnic… un alt soare.

Câinii put năpârlesc şi put vreau să spun câinii put năpârlesc şi sunt frumoşi latră la lună luna se sperie şi se ascunde după o pasăre de noapte… după ce pasărea trece ai spune că luna este un ou făcut de pasărea asta de noapte aşa ai spune dar… câinii latră put năpârlesc acum luna e schiloadă şi roşie ca două buze de femeie… pe fundal– greieri dezacordaţi; s-ar spune că sunt trist aşa s-ar spune dar nu sunt nu sunt nici măcar plictisit nici măcar nervos nu sunt sunt ceea ce ai numi un om perfect normal nici măcar nu filozofez ca-n alte dăţi când îmi pun întrebarea „oare” nu… sunt incredibil de liniştit incredibil de liniştit de două ori dar câinii latră năpârlesc părul lor ia forma lucrurilor ia forma oraşului eu inspir respir adânc tuşesc tuşesc păr de câine dar asta nu mă deranjează nu mă irită chiar schiţez un zâmbet îl schiţez aşa cu creionul apoi cu gura cu ochii… ies pe străzi luna îmi cade pe umărul stâng ca un al doilea cap… câinii mă latră latru şi eu şi put cu ei

Zao Wou-Ki, Vent (1954, huile sur toile)

Le voilà qui circule à l’instant –  non, depuis quelques jours,

L’imprévu l’aggravé – se ressent

Nous concurrence fragment par fracture

L’avant l’après, la houle avale goulûment

Ample sans intersection, en plein visage pourtant

Formelle accueillante – malgré

Les naufragés que nous sommes

Les chutes et les bris de verre qui nous saignent

Caresse giflante gifle apaisante c’est

Une désertion

La possibilité de s’extraire

Plus loin qu’au-delà, plus en dehors qu’ailleurs,

La possibilité d’exprimer, d’exproprier nos corps

Le souffle béant prend la lividité vide de pensée pour l’arrachement d’un accès

Hors des torpeurs imaginables des chaleurs imaginaires hors des chairs familières

Il gémit nous gémissons comment intégrer l’origine à ce point de dissolution de

Révolution nous suffoquons il s’affole le désordre nous omet

Lorsqu’il ingère la substance confinée il s’informe et s’accumule

Jusqu’au désir inverse d’anéantir ce qu’il est

Diffère-t-il au jour le jour

Où tout correspond  mélangeant

Les larmes invalidées

Nous pouvons nous défaire

Mais jamais quelque soit la rage, l’effort,

Jamais véritablement

Nous délivrer.

]]> http://jelistulisillit.wordpress.com/2009/11/24/sous-le-cedre-de-catherine-thomas-anterion/ Tue, 24 Nov 2009 13:23:30 +0000 Angélita http://jelistulisillit.wordpress.com/2009/11/24/sous-le-cedre-de-catherine-thomas-anterion/

L’avis de Malou

Ce monotonă ar fi viaţa

dacă nu s-ar auzi

tocurile femeilor la metrou,

am dormi pe noi

cu orbul pleoapei fugit de-acasă

şi rasăritul ar fi cu ochii trişti

ca de viţel

dacă nu s-ar auzi

tocurile femeilor la metrou…

Ce poème, dédié à Jean-Pierre Lemaire (dont j’avais pu suivre l’atelier d’écriture à la Sorbonne en 2005), est publié dans le numéro 3 de la revue À verse.

Au pré

À Jean-Pierre Lemaire

Il était entouré de forêts.

Enfants, nous savions son nom juste.

Le méchoui qui cuisait ne te concernait pas.

À toutes jambes, ta quête était celle du couteau, du rameau, qui ferait la canne à pêche.

Au centre de libellules contemplatives, ta patience naquit à l’ombre, les pieds dans la terre mouillée, un fil tendu aux araignées d’eau.

Ce soir le pain roussirait entre la cendre et le cri de la hulotte.

Mais au bout de ta ligne la nuit pouvait attendre.

Souvent c’est ton doigt que tu prenais à l’hameçon.

Dans la goutte rouge qui montait vers les miroirs de lumière, tu pouvais pêcher de ta main toute la force des arbres.

]]> http://cabotin.wordpress.com/2009/11/23/in-tine-i-cald/ Mon, 23 Nov 2009 12:14:26 +0000 CristinaODT http://cabotin.wordpress.com/2009/11/23/in-tine-i-cald/

Ştiu să aleg un sentiment
îl strâng aproape de inimă
şi-l încălzesc cu suflul buzelor mele
uneori sunt neatentă
ating lumea cu degetele
Uneori mă tai şi trec peste străzile aglomerate
Să vin din nou la tine

În tine-i cald, în noi e bine
iar tu ai grijă de marginile sufletului meu
mă săruţi şi-mi şopteşti nimicuri
iar eu-ţi ating umerii şi fruntea albă

Îmi pui mâinile la ochi
să luminez spre tine
În tine-i cald, în noi e bine

Acuma, că tot v-am făcut curioşi cu titlul de mai sus, am să vă dezvălui marele secret: cartea asta, Pauza dintre vene, la fel ca restul cărţilor din colecţia de poezie a Cărţii româneşti, este însoţită de un cd audio ce conţine câteva dintre poemele volumului, în lectura autoarei. Pentru că vineri seara am fost prea obosit ca să mai am chef de citit, m-am cuibărit în pat, am tras draperiile, am stins lumina şi am dat play cd-ului cu pricina. În liniştea aceea, nu se auzea altceva decât vocea Mirunei Vlada, şoptindu-mi parcă la urechi tot felul de chestii…

…că despre chestii e vorba şi în volumul ăsta. Fireşte că, a doua zi de dimineaţă, am dat gata cartea dintr-o suflare, dar nu mi-am schimbat fundamental părerea. Per ansamblu, mi-a plăcut, deşi se înscrie aproape perfect în linia trasată de Svetlana Cârstean, Elenea Vlădăreanu ş.a.m.d. Spre deosebire de acestea două, în schimb, la Miruna Vlada n-am simţit deloc dorinţa de continuitate. Poemele ei nu se leagă unul de celălalt, nu formează un fluviu confesiv, ci mai degrabă mici oaze de răzvrătire. Fiecare pagină, deşi pare cusută în continuarea celei anterioare, e o ţesătură nouă, toată cartea constituindu-se într-o fugă de idei uneori obositoare, alteori surprinzătoare prin schimbarea registrului liric.

Au fost şi câteva imagini uşor clişeizate care mi-au zgâriat retina (“pari doar un ecou de mitralieră”, “noaptea îţi aud vocea de dragoste”), dar şi pasaje de o simplă şi discretă frumuseţe (“pe limba mea diavolul a scris un acatist”, “oamenii pe stradă sunt bandajaţi cu clipe”). Ce să mai, în cartea asta a Mirunei Vlada găseşti de toate: şi speranţă necesară, şi depresie utilă; şi pumnul ridicat către cer, şi ochii înfipţi în carnea pământului; şi feminitate disimulată, şi forţă virilă.

Adicătelea, mi-a plăcut.

(Miruna Vlada, Pauza dintre vene, ed. Cartea românească, 2007)

Urăsc osul ăsta

vă urăsc cu măduvă cu tot

şi cu asta-basta,

duhnesc a răceală de mort;

sângele mi-o ia razna-n tango,

îmi desface venele cu-n tirbuşon

şi toţi câinii mă latră în do..

când dau gherle se scuză, pardon;

sunt căcat şi pişat pe mine

sunt acru, amar, sunt dulceag

am rănile cusute cu ace de-albine

şi jefuiesc la drumul mare

doar cu-n briceag

şi nici că-mi pasă, oricum,

dacă n-am haine, ci doar bandaj

mă prefac lat în mijloc de drum

şi văd luna ca un incendiu

la ultimul etaj

dar dacă melc aş fi ar fi ok,

să am casa mea de bale curate

aş creşte copii ciopliţi din femei

şi sângele negru…

mi l-aş pune la presat într-o carte.

Quand les peintres et les poètes cherchent leur célestes muses
et que les amoureux, en secret, dans leurs refuges, s’amusent

Quand sur la mer d’abîme, un grand soleil se repose le soir
et le ciel flamboyant; vous chantez le mariage du rouge et du noir

Quand la lumière des doux astres blancs s’annonce aux cieux
et que de grâce, vous offre un long regard sur le calme des dieux

Quand vos yeux, las du près, laissent le regard s’en aller au loin
et que l’horizon, alors; s’avère être  invite au voyage et chemin

Quand vos âmes angéliques, le temps d’un songe, enfin se libèrent
et sous l’Éther,  elles  dansent et chantent, allègres et légères

Alors vous ne m’attendrez plus mes chers, car en cette heure,
je suis déjà venu, et volontiers je partage avec vous ma demeure

Faites vite cependant! car fugace je suis, je scintille puis je m’éclipse
La nuit jalouse nous surprend souvent, et promet l’apocalypse;
Qu’à cela ne tienne!  ma  jumelle Aurore finira bien cette ellipse

Qui suis-je? Me dites-vous? ….Mon nom est…Crépuscule…

Fiinta ta

inlauntrul meu

se deseneaza perfect

de dureros

Parfumul tau

imi face pielea sa toarca

in murmure dulci

Gura mea te cunoaste

si vai, mainile mele

iti cauta-n aer conturul

pietrele-n cale, mereu pietre.
Nime-n bezna nu ma-ndreapta.
Pan’ la tine nici o piatra
nu mai vrea sa-mi fie treapta.

Pietre sunt si iarasi pietre.
Pe poteca mea de dor,
greu se lasa, greu se lasa
Dumnezeul pietrelor.

Lung e drumul, ceasul lung.
Rogu-ma, ma rog intr-una,
noaptea sa-mi ajute luna
pan’ la tine sa ajung.
(L. Blaga)

chiar acum îţi şoptesc la ureche cu gura închisă… împuşcă luna în cap şi vei observa cum marea se pune singură la fiert în ibricul cu cafea, hai împuşcă luna în cap, să vezi cum marea se îneacă uşor-uşor în sine…

şi-ţi spun, m-am îmbătat de tine ca de o votcă metafizică şi gura mea parşivă îţi caută gura ca pe o sticlă spartă, ce mai stai, împuşcă un pescăruş în aripă şi vei observa că-mi mai rămâne o aripă cu care să vâslesc în sticla asta plină cu zbor lichid…

chiar acum îţi şoptesc la ureche. tu asculţi. zâmbeşti cu zâmbetul ăla de „mai taci, mincinosule”, dar crezi tot, absolut tot…

pentru că eu îţi şoptesc cu gura închisă iar tu mă asculţi cu urechile deschise.

J’ai cru, le premier jour que j’ai pu contempler

tant d’uniques, tant de nonpareilles beautés,

ne plus quitter des yeux, tel l’aigle le soleil,

ne fût-ce que le plus petit de tant d’attraits.

Ensuite j’ai compris ma faute et mon erreur :

qui veut, sans ailes, suivre un ange dans son vol,

il sème sur la pierre, c’est en vain qu’il jette

ses paroles au vent et son esprit vers Dieu.

Mais si de près mon cœur ne saurait endurer

cette extrême beauté qui éblouit les yeux

et si, quand elle est loin, je perds confiance et paix,

Que devenir ?

Quel guide ou même quelle escorte

pourra me secourir et me garder de toi

dont l’approche me brûle et le départ me broie ?

Michel Ange

écouter le nouveau projet instrumentale de Liquid: “Hidden Land for Idlers“
lire le poème associé au projet

graphisme provisoire de Corentin PARENT.