Alinarea lunii

E iarnă, iar zăpada întîrzie să apară
Prin jur un vînt dansează şi gerul muşcă lin,
Luna de pe cer, mirată mă priveşte
Ca pe un om nebun ce moartea şi-o doreşte.

Ah, lună, dac-ai şti durerea mea cea mare,
Că tare mă-nfierbîntă şi nu mai am scăpare.
Nu-i linişte în suflet, nici lacrimi nu mai am
Sînt ca un pom uscat, rămas c-un singur ram.

Şi am pornit pe-o cale , dar nu ştiu unde merg,
Privind în urmă văd cum urmele se şterg
Şi poate e mai bine că nu mă pot întoarce,
Voi merge înainte pin- tălpile s-or coace !

Tu, lună, luminează-mi calea mult mai bine
În grija ta rămîn şi nu uita de mine
Că dacă-a mea iubită pe drum am s-o-ntîlnesc,
Închide-mi ochii slabi să nu o mai privesc.

Să piară a mea iubire, să piară al meu dor,
Să piară şi-nceputul al dragostei fior !
Vor rămîne regrete, căci mult am suferit
Se vor topi şi clipele ce nu s-au împlinit …
a

 Mormînt peste iubire

Prin inima oarbă, spre tainicul pustiu

Rătăceşte-o umbră cu-n suflet veşnic viu

Sînt paşii tăi iubire cu urme de regrete

Ce caută cărarea a îngerilor cete.

Îmi amintesc şi-acum, privind către fereastră

De ziua cînd juram pe veci iubirea nostră

Era o zi ploioasă cu nori întunecaţi

Şi ochii mei atunci clipeau înspăimîntaţi.

Cu trandafirii roşii ce ţi i-am pregătit,

Mă îndreptam spre tine cu pasul prea grăbit

Să vin la timp, iubito, să te aştept eu primul

Să vii şi tu-ntr-o clipă, să hotărîm destinul.

 Aştept îngîndurat, cu frică şi dor de lipsa ta

Privesc în jur spre lume, dar nu te pot vedea

Buchetul meu de flori uşor se ofileşte

În mîna dreaptă încet inelul se topeşte.

 E ora cam tîrzie şi ploaia a-ncetat

Rămin singur pe stradă, toţi oamenii-au plecat

Din nou privesc în jur, n-apare chipul tău

Tu nu mai vii şi-mi pare că e un semn prea rău.

Eu mai aştept, ştiu bine c-ai să vii

Nu-mi vei trăda iubirea, a mea ai să rămîi

Că mi-ai promis, iubito, sărutul tău divin,

Zîmbetul tău de zînă şi chipul tău senin.

 Obosesc, privind spre calea-ntunecată

Aud doar vînt flămînd, nimic nu se arată

Cad în genunchi, o lacrimă apare

Îmi cade şi inelul, speranţa-n mine moare.

 Strig către cer la stele, cu glas îndurerat

Mă umilesc şi-mi spun că iar sînt înşelat

Eu te iubesc prea mult şi-n clipa blestemată

De ce nu vii acum, cînd ai să vii odată ?

Ostaşii cerului se-amuză, c-un fulger mă zdrobeşte

Din piept îmi curge sînge, în spate mă loveşte

Cu greu întorc privirea şi te zăresc pe tine

Tu stai cu arma-n mînă, zîmbind ai tras în mine.

 De ce aşa ai vrut să-mpiedici o iubire ?

Sau e un joc de-al tău, făcîndu-ţi fericire ?

Zîmbeşti tot mai departe, dai cu picioru-n flori

Te pregăteşti iubito, iubirea să-ti omori.

Ascultă, înainte să iai sufletul meu

Priveşte aici în jos, e scris numele tău

Cu sîngele meu cald, şi dacă reuşesc

Mai scriu şi după mine: „iubito, eu te iubesc”

Grăbeşte-te şi trage, eu ochii îmi închid

Să simt cum mă omoară sufletul iubit.

Tu crezi că a mea iubire cu-n glonte se va sfîrşi?

Tu te înşeli, iubito, şi mort te voi iubi!

 Găseşte-ţi inima o clipă şi-auzi a mea dorinţă

E ultima din viaţă, te rog sa-i dai voinţă.

Priveşte-mă făţarnic, cum ştii şi crezi că-mi place

Să-mi spui că mă iubeşti, şi-apoi îndată trage.

Eu capul mi-l aplec, sînt pregătit să fac

O ultimă mişcare şi după care zac.

Că mă iubeşti îmi spui, te pierzi iar în tăcere

Şi tragi fără de milă şi fără mîngîiere…

Dar nu ai dat în mine şi repede alerg

Spre trupul tău ce cade, ca rana să ţi-o şterg.

Ai hotărit ca tu să fii cea care moare

Dar dacă mori tu, înger, durerea e mai mare!

Rănit te-mbrăţişez  şi plîng, sărut amarnic părul tău

Nu am puteri să te salvez, să te întorc este prea greu

Şi vinovatul sînt doar eu, căci primul m-am îndrăgostit

Nu înţeleg de ce cu lacrimi moartea ta eu am plătit?

 M-ai părăsit, iubito, luînd cu tine taina ta…

Această ultimă-întălnire nicicînd n-o voi putea uita.

Mormînt peste iubire sap ca să-ţi îngrop frumoşii ochi

Pe cînd tu pe a mea iubire, trebuia să o îngropi.

 Cine ai fost, ce ai dorit şi cîte suflete-ai luat,

Ce pentru mine ai simţit, că liber viaţa ai cedat?

Amar va fi în suflet, amar va fi şi greu

Această amintire ce-o voi păstra  mereu.

 ……………………………………………………..

Prin inima mea oarbă spre tainicul pustiu

Rătăceşte-o umbră c-un suflet veşnic viu.

Păcat că îngeri nu-s, doar demoni o-nconjoară

Pe al ai suflet vîndut spre veşnica pară…    

                               6 februarie 2007
                        Ora 23.12
 

O poză vorbitoare

  Se-aude un cîntec de iubire

Deschid albumul cu durere

Şi prima poză de-amintire

E chipul tău cuprins de stele. 

De dor vorbesc cu poza ta

Şi uneori apar minuni

Aud un glas de catifea,

Vorbindu-mi despre pasiuni. 

E o iluzie deşartă

Se pare că înebunesc,

Te mai privesc încă o dată

Şi brusc minunile se-opresc.

 Nu are capăt dorul meu,

Ci doar un leac slăbit mai are

Cînd îţi admiră chipul tău,

Privind  la poza vorbitoare.

 Am obosit, iubita mea

Să-mi fac iluzii ce înşală,

Dar nu renunţ, eu voi lupta

Chiar dacă timpul mă omoară! 

De aş avea încă o viaţă

Sînt sigut că nu m-aş schimba

Voi mai trăi cu o speranţă

Că într-o zi vei fi a mea. 

Mi se usucă inimioara,

În suflet este prea răcoare

Uşor în dor se stinge para

Privind la poza vorbitoare…                                                                                                                                                                                                                             

  Pentru sisterJ