cum poţi să mă săruţi aşa fără să fii poet,
şi cum de n-ai în loc de buze stele,
şi cum de n-ai în ochi un cer secret?!

cum pot să fac în loc de dragoste, mirare
de-atâta prăbuşire în moment,
de-atâta vis-ncarcerat în dulcea încleştare?!

să nu mai plângi - îmi spui – acum e totul rece,

în mine tăcerea urlă a pustiu,

în tine tăcerea urlă a târziu,

Iubirea trece?

să nu mai plângi – îmi spui - azi nu mai doare;

te-ai întrebat vreodata de ce oamenii dispar

ca visul de copil după un gust amar?!

Iubirea moare.

Între timp, eu mă gandesc:

îmi îmbrac retina

în portocaliul

primului răsărit,

îmi sorb nemurirea

cu paiul

dintr-o singură rază

născută

din generozitatea ochiului

pe care cerul

a îndrăznit

să-l creeze.

şi m-am trezit într-o dimineaţă,
şi locuiam într-un cuvânt
cu care m-am spălat pe faţă
şi l-am lăsat să se usuce-n vânt,

şi-am hoinărit pe străzi murdare,
şi le-am imbrătişat, şi m-au durut,
şi-am vrut să fac eu o schimbare
dintr-un miracol care se lăsa văzut,

şi am fugit spre casa mea – răspunsul -
minunea-n care într-o dimineaţa m-am trezit -
dar de atâta timp cât îl bătuse vântul,
cuvântul meu era acum de (ne)rostit.

Poate multi dintre voi, citind acest blog, au ignorat pagina de poezie si tentativele noastre artistice [sau momente in care ne chinuie rau talentul )], sau pur si simplu nu au realizat existenta ei, pierzand ocazia de a participa la un “joc” cat se poate de creativ si satisfacator… zic eu

asa ca am decis sa va prezint un rezumat din ce-a iesit

enjoy it…

• Intr-o lustra veche, in negru-abajur,

In snur de lumina, slab, un oxiur,

Tremurat si singur, ca dupa o boala:

” – Poligraful mortii vesteste-a rascoala!”

***

• cu lacrimi in ochi, ma urc intr-un copac…
  privesc apusul mov…si tac!
  sunt varza, am sufletul olog…
  cand vreau sa ma descarc…ma duc sa scriu pe blog!

***

• mireasa a primit un porumbel,
  alb ca si ea, dar fara viata-n el…
  in zborul frant de sticla el parea
  singur ca o soseta fara de perechea sa.

***

• urcand pe scara casei mele, am gasit un portofel…
  cand l-am deschis, iubitule!…a curs nisip din el…
  firele gri s-au imprimat pe pielea mea ca un pigment…
  nu pot sa te mai sterg din mine…sa’ncerc cu detergent?!…

***

• - ai o bricheta, domnisoara? dar, vai, ce “boxe” ai, mi-e rau!
  hai sa te fac un suc, sa mor de nu te duc pe Marte!
  - mai bine ai deschide-o carte,
  ca e pustiu in capul tau! )

***

• cand ma strivesti cu-al tau pantof , de parca-as fi o coropisnita…
  raman doar bucatele si sange fara plasma, si-apoi tu ma arunci in pivnita..
  cand ma gandesc la ce faci tu….nu pot…e inefabil!…
  ca sa ma stergi de pe pereti… ai cumparat lavabil….

***

• Un inefabil gand se naste-n mine,
  Bat un record,ma scurg prin viermii ce se scurg din nesimtire,
  O coropisnita innoata-n plasma amintirilor divine,
  Ma mint ca-i bine…

***

• parfum de floare uscata, sclipire in ochii ei,
  o noapte ascunsa-ntr-un cufar haotic pictat cu idei -
  primise atata culoare! acum epilogul s-a scris:
  degeaba o doare tacerea – cuvantul e mort si totul e vis!

***

• intai cu dalta am sculptat si-un monstru am inchipuit
  si-am fost artistul simplu,far’ de talent,fara nimic,
  am fost cel din metrou pe care nu dorea sa-l vada,
  urat si sumbru,ca ziua de noiembrie-n livada,
  iar ea ma vrea un zeu,fara a sti ca-mi cere
  cu degetele-n roca sa sculptez…sa simt durere.

***

• te-am injectat in vene…mi-am desfacut garoul,
  astept sa vina ploaia…apasa prea greu norul…
  stiu ca m-ai otravit, degeaba incerc sa dreg cu lapte…
  iar din furtuna ce-o astept, ramas-au stinse soapte…

***

• desi amintirile vorbesc, fotografia asta tace -
  ziua este oarba, umbre devin opace,
  stiloul nu mai scrie, nu-i mai gasesc benzina
  si nici cuvantul care se naste din lumina.

***

• cand mi-am dat seama c-ai plecat, am urcat in rabla mea albastra…
  n-aveam prea mult la mine: un lant, un cort, un bol umplut cu pasta…
  vroiam sa te gasesc, sa iti marturisesc ca pot
  sa schimb ceva…sa redresez… ah! sunt un idiot!

*

ochii ingalbeniti de timp

ma cauta prin amintiri inca noi

cu privirea…

am acasa niste visuri

ratacite pe langa o pereche mare de ochelari

de cal.

vreau sa scriu

ceva perfect

despre iubire

nu! am spus

ceva perfect

cu forma moale

sau invizibila

sau in orice caz

forma sa fie a unui

ceva perfect

oribil de perfect

pe care sa nu-l poate privi nimeni

sa nu-l poata avea nimeni

decat eu

eu, creatoarea a

ceva-ului perfect

sa-l pot avea

sa-l pot simti

sa-l pot privi la nesfarsit

si sa rad ca il am

si sa rad de iubire

si de imperfectiunea ei

pentru ca ceva-ul meu perfect ar fi mai puternic decat orice

sa nu imi mai pese de EL pentru ca un

ceva perfect

poate fi

si un barbat perfect

si o dragoste perfecta

si o fericire perfecta

si un zambet perfect

si o privire perfecta

si o floare perfecta

si un sarut perfect

mai ales un sarut perfect

dintre doi oameni care se iubesc

si totusi un ceva perfect

nu poate fi creat decat

de cei doi

iar cei doi

se vor iubi

dar

se vor si desparti

mereu

asa ca

din pacate

nu pot avea

ceva-ul meu perfect

si nu-l pot avea nici pe el

ca sa-l cream

impreuna.

ma enerveaza uneori

sa vad

sa simt

sa gust

din ceea ce nu mai am

si asta pentru ca

e negru

e aspru

e amar

ca si cum

soarele n-ar mai fi soare

matasea n-ar mai fi matase

dulceata n-ar mai fi dulceata

si ca si cum

toate s-ar fi luat

dupa tine.

n-am inspiratie

decat atunci cand

tu, iubitule,

imi pui visurile

pe foc si-mi arzi

toata dorinta

la 180 de grade,

dupa care imi

usuci trupul

la soarele canicular

al plecarii

tale.

dimineata visul merge la plimbare,

se preschimba-n ploaie sau zapada

si in doua lacrimi pe obrazul lui Metatron

- daca ingerii plang intr-o lume utopica,

lasa-ma sa fiu abandonata de ganduri negre

ca sa putem salva fericirea Mesagerului,

dar si pe a noastra -

visul meu s-a oprit sa-si traga rasuflarea

chiar pe strada indiferentei tale;

tu ai trecut pe langa el si ai inchis ochii,

iar in momentul acela eu am tresarit in somn.

nu te grabi sa tragi concluzii pripite -

nici macar nu dormeam…

vreau sa ma opresc in Marele Intuneric,

doar sa ma opresc, sa stau nemiscata,

fara sa respir prea des, doar atat cat e nevoie

ca sa inteleg de unde a inceput, dar mai ales,

unde se termina!…

se numeste in mod “original” poezie si e din 8 aprilie 2005. initial nu am vrut sa o postez, pentru ca e scrisa  in cea mai pesimista perioada a vietii mele de adolescenta “depresionara” si poate da o nota nu tocmai potrivita felului in care trebuie sau nu sa privim viata. dar pentru ca avem cu totii momente in care simtim ca toata lumea noastra de duce, stilistic vorbind, dracului, am hotarat sa o ascult pe buna mea prietena, vaduvaneagra, si sa public aici acele ganduri negre, insa mesajul pe care as vrea sa-l transmit prin intermediul lor azi, este ca toate trec, important e sa rezisti in toata nebunia asta si sa inveti sa privesti si partea fumoasa a existentei.

tipete

urlete

zbierete

nebunie curata

mult negru

peste tot

se lanseaza

o noua gama de lame

(irezistibile)

pentru taiat venele

se asculta

un nou gen de muzica

un rock

mai rock decat oricare altul

pentru rockeri

mai rockeri decat oricare altii

si se trag obloanele

la toate ferestrele mele.

azi e cea mai potrivita zi

pentru

moarte -

va invit pe toti la mine.

P. s. : tocmai am realizat o chestie: mama, ce emo am fost! It makes me cry. )

Nu-mi mai zambi acum!

E prea tarziu, e fara rost

Sa rascolesti in tot ce-a fost

Precum un joc nebun!

Nu-mi mai zambi acum!

Ce ironie, ce soarta surda,

Abia acuma sa-mi auda

Visul nebun!

Nu-mi mai zambi acum!

Si nu ma mai privi asa

De parca inc-as fi a ta -

Nu fi nebun!

m-am logodit

cu soarele tau

sau doar cu o singura raza

pe care

nici macar

nu mi-ai daruit-o.

macar de te-ai uita inapoi

intr-o zi, o ora de-o clipa

s-o lasi calcata-n noroi

de sufletul meu care tipa

de teama de tine de ei

de ziua in care ma vrei

desculta, cu ghimpii in gene

cu setea de moarte in vene

si-asa schilodita in noi -

macar de te-ai uita inapoi!

vreau sa dorm

ma lasi?!

vreau in somn

vreau sa dorm

fara tine,

vise pustii,

noptile gri,

noptile albe,

bancile goale,

oniricul trist

ma-neaca,

plecarea din mine

nu pleaca,

m-am saturat -

sunt noptile mele,

ce bantui tu,

ce cauti in ele?!

nu ma gasesti…

sunt doar ruina

unei povesti -

stinge lumina.

te-am visat

in fiecare noapte

cum muscai

dintr-un mar

pe care ti-l oferise

alta.

da

cateodata

iti doresc

moartea

dar numai

cu o singura conditie

sa te urmez

in ea.

n-am sa pot spune niciodata

“nu mai vreau”,

cu toate astea

eu azi plec,

eu nu mai stau,

eu nu te mai ingrop in pielea mea,

spune ce-oi vrea sa spui

si poti si tu pleca.

nu te-am uitat,

nu ti-am pierdut veninul,

dar nu mai pot,

de azi imi parasesc destinul,

imi las acasa

orele si clipa,

merg mai departe

si imi smulg aripa

si n-am sa mai imi plang

iubirea-mi prea nebuna,

vreau doar un loc uitat

sub visul clar de luna

sa m-odihnesc…

daca sunt lasa?!

poate.

mi-e teama – bat-o vina!

dar lasa-ma sa plec,

trage cortina.

repetă-mi c-ai să pleci,

e noapte şi e moarte,

cuvintele-mi sunt reci

pierdute-n paşapoarte,

am inima-n cârlig

e pusă la păstrare

mă caut şi mă strig

mă muşc şi nu mă doare,

cu ochiul orb privesc

cum îmi asculţi tăcerea,

nu-mi spune “te iubesc”,

respectă-mi mut durerea

pe care nu o simt

decât când smulgi din mine

bucăţi din tot ce sunt

şi le inghiţi în tine

şi ştiu că pleci cu ele

răpindu-mi întregirea

iar eu doar os şi piele

îmi urlu fericirea.

repetă-mi c-ai să pleci

dezgroapă-mă din tine,

întoarce-te când treci

ca să te iei din mine.

cand ai plecat
cu noaptea-n suflet
cand te-am strigat
cand te-am salvat
de vis si urlet
cand m-ai uitat
cand n-am plecat
decat spre moarte
cand te-am visat
din zi in noapte
cand ti-am nascut
copil oniric
cand m-ai vazut
cand m-ai placut
zambind empiric
cand m-am trezit
urland degeaba
cand m-am pierdut
cand am cazut
lovind zapada
cand te-am iubit
numai pe tine
cand m-ai ranit
cand te-ai grabit
sa mori in mine
cand eu te-am plans
cand te-am chemat
din lacrimi strans
te-am revelat
cand te-am avut
din praf de stele
cand te-am cantat
cand te-am pictat
sange pe piele
cand te-am oprit
macar o clipa
cand ai fugit
de dor si frica
cand te-am iubit
cand te iubesc
cand te iubeam
cand te aveam
cand am aveai
cand ma iubeai
cand te mai port
cu mine-n glas
cand iti mai scriu
cand te simt viu
cand te ating
printr-un cuvant
cand te inving
cand cred ca sunt
cand te aprind
in al meu gand
atunci traiesc
…………………..
din cand in cand.

te-am mai strigat şi ieri
şi surd şi mut şi rece,
am rupt în mângâieri
sărutul care trece

şi te astept pe mâine
când noaptea o să-nece
scăldat în negru sănge
sărutul care trece

azi mai păstrez în mine
cu teama c-o sa plece
din moarte şi din tine
sărutul care trece

am inteles cand mi-ai trantit usa in nas

si, fireste, am plecat sa-mi schimb look-ul

mi-am tuns toate visurile albe

ca sa nu se mai vada ca incarunteam de fericire

am inteles cand mi-ai trantit usa in nas

hai sa ne uitam pe geam

si sa uitam de cate ne-am facut

iubindu-ne

am inteles cand mi-ai trantit usa in nas

sufar sa simt ca ochii lumii dor

cand se indreapta spre umilinta noastra de a fi

oameni alergand in directii diferite

in aceeasi incapere

am inteles can………..

te iert

da, ai auzit perfect

ce-ti spun e simplu si corect!

te iert ca m-ai tradat mereu,

te iert ca eu n-am fost in gandul tau!

te uiti mirata si-amutesti -

te iert,

chiar daca-l mai iubesti

pe cel ce sigur intr-o zi

nu ti-a mai spus, daca mai stii,

“tu vei ramane langa mine!”,

ci a plecat fara rusine.

nu te-a iertat -

da, ai auzit perfect

ce-ti spun e simplu si corect!

stiu ca tu nu-l poti uita

desi accepti prezenta mea

si uneori cu glas taios,

desi tu crezi ca-l ai duios,

imi spui ca sincer ma iubesti…

eu stiu ca minti,

stiu ca gresesti…

si totusi nu iti zic nimic,

spun ca te cred si tac chitic.

si asta pentru ca te iert -

caci, vezi tu, eu nu-s ca el,

eu stiu sa iert, eu nu insel,

eu nu sunt posesiv sau prea gelos,

eu nu rad tare, eu nu-s tafnos,

eu nu vreau sa stiu ce trecut ai tu,

eu nu te-nnebunesc, eu nu spun “nu”,

eu nu iti fac surprize de vreun fel,

eu nu te parasesc cum a facut-o el!

eu doar te iert -

si poate ca-i firesc,

de fapt…eu nu prea simt ca te iubesc -

si d-aia pot.

da, ai auzit perfect

ce-ti spun e simplu si corect!