Incercand sa justifice hotararea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, din 6 Martie 2008, prin care li se permite preotiilor sa candideze cu aprobarea episcopului, in calitate de independenti, pentru consiliile locale si judetene, Vasile Chira, lector doctor la facultatea de Teologie “Andrei Saguna”, scrie un articol excelent pentru Dilema Veche. Voi reda un fragment din articolul dumnealui.

“…Prin prestatia lor publica, speram onesta, fara initiative administrative pro domo, preotii vor fi in masura sa diminueze pasivismul politic, sa readuca oamenii la urne, sa spulbere mentalitatea generala cum ca politica romaneasca este o cloaca maxima, un canal in care se scurg sarlatanii, demagogii, mediocrii si parvenitii societatii, o caracatita monstruoasa ale carei tentacule sunt tintuite in seifurile marilor banci, in timp ce democratia nu este decat un praf azvarlit in ochii celor multi si naivi.

Suntem evident de acord ca preotul nu trebuie sa faca politica activa de maniera unui militantism partinic, agresiv, sa ravneasca la functii publice care nu cadreaza cu misiunea lui. Suntem, de asemenea, de acord ca politica poate fi perdanta in plan spiritual si creativ, ca te  sustrage de la contemplatie prin infuzii cotidiente de imanentina, transformandu-te uneori dintr-un Aristotel intr-un Alexandru, dintr-un Platon intr-un Pericle, dintr-un Meister Eckrart intr-un Machiaveli, insa, repet, prezenta preotiilor in consiliile locale este o extensie a vocatiei lor pastorale si omiletice. Lumea nu poate fi ignorata, caci este o anticamera a Eternitatii.”

(Vulturul si cocosul – sau despre implicarea preotilor in politica, Dilema Veche, nr.225, 5-11 iunie 2008. )

Zilele astea, un prieten mi-a relatat ceva curios si iritant la prima auzire. Anul trecut a lucrat in Italia (vreo sase luni) si datorita circumstantelor a fost nevoit sa mearga si la biserici (penticostale) de italieni, chiar daca nu vorbeste italiana. El spunea ca in cadrul slujbelor din timpul saptamanii, pastorul, sau liderul bisericii, vine in fata comunitatii cu ziarul in mana si pentru aproximativ 30-60 de minute discuta si analizeaza cele mai importante subiecte politice. Analistii politici nu sunt numai la TV sau prin ziare, ci si in Biserica. Biserica se transforma in analist politic. O fi impartiala? O fi obiectiva? Sunt curios ce s-ar fi facut pastorul daca el ar fi fost fan Berlusconi, iar 80% dintre membrii ar fi fost anti Berlusconi. Meci adevarat, nu?!

Nu stiu daca e o situatie izolata, sau daca e o practica generalizata, dar situatia este foarte interesanta. Nu l-am intrebat, dar am sa-l intreb, cu pagina sportiva ce fac? Se stie ca italienii sunt microbisti de microbisti.

Pe de alta parte, imi amintesc un citat celebru, din vremea cand eram pasionat de cartile cu continut eshatologic, “in zilele din urma, crestinul are intr-o mana Biblia, iar in cealalta ziarul… ca sa vada cum se implineste Scriptura”. Poate tocmai asta urmareau cei din biserica in care a fost prietenul meu. O fi fost niste pretribulationisti fanatici si doreau sa afle cand vine rapirea.

Dar sa revenim la lucruri serioase. Cand slujba Bisericii devine analiza politica, eu cred ca  asteptam degeaba rapirea. Suntem deja in Necazul cel Mare.

Scopul Bisericii lui Hristos e (1) sa-L onoreze si sa se inchine lui Dumnezeu, (2) sa-i ucenicizeze pe credinciosi, (3) sa-i evanghelizeze pe necredinciosi si (4) sa lupte in razboiul spiritual in care e implicata.

Implicarea noastra in politica, sub orice forma, mai pasiva sau chiar mai activa, ne ajuta sa ne atingem scopul? Iata intrebarea care nuanteaza cel mai bine relatia dintre Biserica si politica.

Gata, m-am saturat de politica. Punct. O sa visez la altceva….

In numarul 221 al revistei Dilema Veche, Sever Voinescu are un articol foarte interesant, “Spiritul conservator in secolul XXI”. Voi reda din articolul lui cateva fragmente. De ce fac asta? Pentru ca vreau sa intelegem implicatiile mult mai complexe pe care le are politica. Discutia noastra trebuie nuantata putin si un  mod prin care putem face acest lucru, e sa intelegem cine ia deciziile in politica. Iata ce spune autorul amintit mai sus.

“Principala caracteristica a relatiilor internationale in secolul XXI se dovedeste a fi non-polaritatea: o lume dominata nu de una, de doua sau de mai multe state, ci, mai degraba, de multi actori care poseda si exercita diferite feluri de putere – scrie intr-un recent articol Richard N. Haass. Teza lui Haass este ca puterea in lume se va exercita de tot mai multi actori, dintre care statele vor fi tot mai putine, iar actorii non-statali tot mai multi. In plus, as adauga eu, puterea se va exercita tot mai specializat, in sensul ca deconstruirea conceptului de  putere are un echivalent in realitate prin aceea ca aspecte ale puterii (economic, militar, cultural si religios) sunt tot mai limpede exercitate de actori anume constituiti. Ceea ce anunta, cu ton profetic, Haass nu e ceva nou. Inca de la inceputul anilor ‘90, autorii care cred intr-o convergenta deplina  a spiritului civilizatiei cu exprimarea politica au aratat ca relatiile internationale intra  intr-o varsta postmoderna care se caracterizeaza exact prin aceea ca puterea ordonatoare se va exercita difuz, nu va mai apartine cu exactitate unei identitati imediat identificabile, dar si prin aceea ca numarul actorilor internationali se va multiplica datorita, mai ales, diminuarii puterii statelor.

Este limpede ca nu doar organizatiile politice supra-statale de genul Uniunii Europene sau Natiunilor Unite sunt avute in vedere. Marile corporatii, marile biserici, marile ONG-uri, aliante mai mult sau mai putin formale dintre toate categoriile de actori internationali si multe alte organizatii non-statale au rol tot mai important in forjarea ordinii internationale [...] E limpede, tot mai multi detinatori ai puterii inseamna tot mai multe interese divergente, ceea ce duce, inevitabil, la tot mai multe tensiuni si conflicte…”

Parerea mea e ca traim intr-o democratie iluzorie. “Tu ai puterea”, mi se pare un mesaj inselator, manipulator. Desi votez, eu nu simt ca am puterea. Pentru ca votez ceva inainte de alegeri si alta e situatia de dupa alegeri.  Iar de fiecare data, la patru ani bineinteles,  mi se zice: “de data aceasta  va fi mai bine”. Iar amagirea aceasta se repeta la nesfarsit. Un popor pe care-l manipulezi cu “o masa electorala” si cu “un festival electoral de comedie”, ce puterea sa aiba? Sunt oamenii capabili sa aleaga liber? Asa vrea sa cred ca da. In realitate insa, nu cred ca “poporul” alege ce vrea el.

Poate un crestin sa se implice in politica? Teoretic ar putea. Dar exista o probabilitate mare de a-si pierde marturia, datorita mediului corupt in care isi desfasoara activitatea. Daca politica este condusa de interse obscure si de grupuri de “actori internationali” care vor sa “forjeze ordinea internationala”, e clar ca lupta de a schimba sistemul, nu este altceva decat o lupta cu “pumnul in vant”. Cine vrea sa-si iroseasca fortele, mai ales pe cele spirituale, nu are decat sa se lupte cu ”vanturile lumii”. Ii felicit pe cei care au intrat in politica si totusi si-au pastrat  integritatea. Raman totusi la parerea ca un pastor nu poate fi si pastor si om politic in acelasi timp. Mi se pare imposibil sa profesezi, eficient bineinteles,  in ambele directii. Cred ca cine se afla in  aceasta situatie trebuie sa aleaga,  om politic… sau pastor.

Bisericile nu trebuie sa faca, sub nici o forma, campanie electorala. Opriti-va, fratilor! Daca nu ne vom opri la timp, o sa facem in curand  rugaciuni ca Romania sa castige Campionatul European de Fotbal ( desi sunt precedente), o sa ne rugam ca Domnul sa descopere unde e Elodia, o sa participe si pocaitii la “Dansez pentru tine”, pentru cauzele bisericii, bineinteles, si o sa luam si noi parte la mitingurile organizate de partidele politice, ca doar sunt prietenii nostri.

Si oare cand ne vom duce la indeplinire misiunea? Politica, fratilor, politica….

Biserica si Statul sunt intr-o tensiune si intr-un conflict permanent. Ele nu merg pe sens unic, ci sunt pe contra sens. Au scopuri diferite si se folosesc de mijloace diferite pentru a-si atinge scopurile.

In abordarea acestei chestiuni, nu trebuie sa discutam problema intr-un mod idealist. Desi se ascunde in spatele unor idealuri marete, politica e departe de idealurile pe care le exprima. In mod practic, si citez un renumit analist, politica e “o curva ordinara.”

Politica si lumea afacerilor sunt surori bune. Foarte multi politicieni au legaturi cu clanurile mafiote. O groaza de afaceri necurate sunt coordonate politic, de la cel mai inalt nivel. Va mai amintiti scandalul “biletelului”? Dar seria de emisiuni de la “Nasul”, unde erau dati pe fata cei care luau bani pe chirie (banii omului de rand), sau pentru cazare la hotel, dar aveau case proprietate privata in Bucuresti? Si unde e flota Romaniei? Si cine a falimentat Rafo? Si…ma opresc aici, ca incep sa ma departez de subiect.

Vreau sa va atrag atentia asupra unei chesiuni pe care, intr-un mod regretabil, o neglijam. Intre politica si francmasonerie exista o legatura extrem de stransa. Foarte multi politicieni sunt masoni.  La noi, unii chiar au aparut in public si au declarat ca fac parte din diferite loje masonice. Daca este adevarat ceea ce se spune, ca: ”francmasoneria coordoneaza politica mondiala”, dati-mi voie sa va spun ca un om al lui Dumnezeu nu poate fi partas planurilor diabolice de instaurare a Noii Ordini Mondiale (unul dintre scopurile principale ale masoneriei).

Anul trecut, in cadrul unei intalniri la care am luat parte, am auzit cu urechile mele un pastor cunoscut, dar n-am sa va dau numele lui,  declarand ca in Romania sunt pastori (evanghelici) masoni!!! In momentul in care l-am contrazis si i-am spus ca nu pot sa cred asa ceva, mi-a spus ca unul dintre cunoscutii lui, tot pastor, a fost atras spre masonerie, de un pastor care deja era membru intr-o loja masonica, dar s-a speriat cand a aflat cum sunt ritualurile de initiere si a renuntat.

Lucrurile nu sunt deloc asa de simple cum par. Traim intr-o tara in care dreptatea si Legea sunt calcate in picioare, tocmai de cei care ar trebui sa le aplice. In aceste circumstante, este moral ca un om al lui Dumnezeu sa se identifice cu clasa politica?

Redau comentariul lui Razvan Nastase, de la postarea “Ce treaba are Penielul cu Basescu?”, comentariu care mi se pare extrem de interesant.

“Oameni buni,
Articolul de mai sus este un puternic semnal de alarma pentru ceea ce se intampla in ultimul timp in bisericile evanghelice. Acestea sunt din ce in ce mai interesate de spectrul politic. Si au inceput sa faca tot felul de compromisuri si aliante politice, pana mai ieri de neconceput.
Spre exemplu, ca sa nu credeti ca este doar o opinie, vreau sa stiti ca la Ploiesti deja functioneaza un pact al bisericilor neoprotestante cu PDL, pe listele caruia sunt doi candidati la consiliul judetean si respectiv la cel local, din partea bisericilor evanghelice. Asa se explica faptul ca ceea ce trebuia sa fie o seara de evanghelizare, in cea de-a doua zi a Pastelui, a devenit o seara de lansare politica a celor doi. La Casa Sindicatelor din Ploiesti au fost chemati credinciosi baptisti, penticostali si crestini dupa evanghelie sa-i cunoasca pe cei doi candidati, sa cunoasca staful PDL -ului din Prahova si sa asculte discursul politic al Robertei Anastasia, sefa PDL Prahova. Bineinteles ca oamenii au fost momiti cu o predica beton a pastorului Candreanu, care insa a avut un mesaj care i-a facut pe bietii oameni sa-si faca semnul crucii, desi unii nici nu stiau, nefiind ortodocsi. Adica tot cu politicul, cu oameni alesi in dregatorii inalte, bla bla bla, ati inteles. Daca nu credeti, interesati-va la pocaitii din Ploiesti si mai vorbim.”

Daca cineva are alte opinii care ar ajuta sa clarificam, intr-un fel sau altul,  colaborarea dintre Biserica si clasa politica, e invitatul meu. Daca ai o parere, spune-ti-o!

Intre Biserica si politica exista o tensiune permanenta!

Motivat fiind de efectul pe care l-a avut postarea mea anterioara: “Ce treaba are Penielul cu Basescu?”, voi incerca sa-mi argumentez pozitia radicala si “isterica”, in opinia domnului Alin Cristea, unul dintre bloggerii evanghelici cu experienta.  Nu m-am gandit ca voi “incinge spiritele” cu acest subiect,  interesant cred, dar in acelasi timp foarte putin abordat.

A trebuit sa-mi analizez pozitia radicala si sa ma intreb de unde aceasta repulsie fata de colaborarea Bisericii cu clasa politica romaneasca?

In primul rand, din perceptia pe care o au oamenii asupra clasei politice romanesti. Termenii “om politic” si “om corupt” sunt perceputi ca termeni sinonimi. Nu e de mirare ca cea mai slaba incredere a romanilor e in clasa politica. In al doilea rand, din perceptia pe care o am asupra invataturii Scripturii. Nu gasesc exemple concludente in Scriptura care sa sustina o colaborarea a Bisericii cu Statul. Nu mi-l imaginez pe Domnul Isus, pe Petru, pe Pavel, sau pe ceilalti apostoli, invitandu-i pe mai marii Statului sa aiba cuvantari in adunarile spirituale ale credinciosilor. Iar in al treilea rand, din perceptia pe care o am asupra “lumii.” Intreaga guvernare a lumii e aservita scopurilor diabolice ale “Printului” acestei lumi. 

Fata de colaborarea dintre Biserica si Stat voi aminti trei abordari istorice ale acestui subiect, abordari pe care mi-am amintit ca le-am studiat la cursul de “Christian Ethics” cu Dr. Patrick Nullens, un profesor excelent.

Anabaptistii au spus ca intre Biserica si Stat este un confilict permanent, iar cele doua structuri nu se pot relationa sub nici o forma. Ei isi argumentau pozitia afirmand ca lumea e condusa de diavolul, iar in momentul in care Biserica s-a unit cu Statul, sub domnia lui Constantin cel Mare, Biserica a incetat sa mai fie Biserica. Crestinismul a cazut cand s-a “convertit” Constantin, spuneau ei. Anabaptistii nu au dorit reformarea Biserici, ci reinstaurarea ei. In marturisirea de la Schleitheimer (1527), ei afirmau raspicat: “…porunca lui Dumnezeu pentru noi e clara cand ne spune sa ne separam de rau…El ne porunceste sa iesim din Babilon si din Egipul lumesc ca sa nu fim partasi la suferinta si durerea pe care Domnul o va aduce asupra lor.” Separarea radicala de Stat a fost solutia lor. Crestinii nu puteau sa aiba vreun rol activ in structurile de conducere ale societatii. Tertulian si Darby au fost si ei sustinatori ai acestei abordari.

Calvin vine cu o solutie care sa armonizeze cele doua structuri. El spune ca Statul trebuie sa alimenteze adevarata Biserica. Recunoaste ca intre Stat si Biserica exista o anumita tensiune dar trebuie sa facem efortul, spune el,  pentru a obtine dreptatea si ordinea in lume. De aceea Statul si Biserica trebuie sa se armonizeze. Statul sa se ocupe de cele lumesti, iar Biserica de cele spirituale. Intre stat si Biserica trebuie sa existe o colaborare stransa. El spunea ca rolul Statului e sa stopeze faradelegea, sa pedepseasca raul, sa formeze o societate pe placul lui Dumnezeu si sa distruga idolatria si falsa religie a lui Antichrist.

Luther abordeaza problema diferit. Incercand sa rezolve tensiunea dintre Predica de pe munte si Romani 13, Luther vine cu solutia celor doua “Imparatii.” El afirma ca exista doua imparatii peste care Dumnezeu e Suveran. Imparatia Bisericii, a carei etica e dragostea si harul (Matei 5) si imparatia Statului, a carei etica e dreptatea si puterea (Romani 13). Intre aceste doua imparatii exista tensiuni si diferente, dar fiecare se ocupa de domeniul stabilit de Dumnezeu. Biserica de vestirea Cuvantului lui Dumnezeu, iar Statul de instaurarea ordinii si a legii. Crestinii se pot implica activ in guvernarea Statului, dar lucratorii (slujitorii)ordinati, care reprezinta Biserica, nu pot avea un rol politic activ. El isi argumenteaza pozitia cu Matei 22:21.

Intr-un fel sau altul, pozitia noastra actuala este influentata de aceste trei abordari.

Rolul Bisericii e sa fie “sarea pamantului si lumina lumii”. Suntem intr-o tensiune continua si intr-un razboi spiritual fara precedent. Ce facem noi pentru a ne indeplini misiunea? Secretul tuturor iluzionistilor e devierea atentiei. Ma gandesc ca cel mai mare iluzionist, diavolul, incearca sa ne faca sa ne imaginam ca putem schimba lumea si altfel decat predicand Evanghelia. Isus nu a chemat Biserica sa schimbe guverne, partide politice, sau orice altfel de structuri de conducere a statului, ci a chemat-o sa predice Evanghelia – singura putere care ii poate schimba pe oameni.

Se poate implica un crestin in politica? Iata  un subiect pe care il putem discuta. Dar poate un pastor sa se implice in politica? Iata un subiect asupra caruia nu vreau sa-mi pied timpul, pentru ca sunt convins ca un pastor nu poate fi in acelasi timp si pastor si om politic. Punct. Adica puncul meu de vedere…asa subiectiv cum e.

Biserica si politica nu merg pe sens unic, ci pe contra sens…

(va urma)