In the Spy vs Spy world of bilingualism in our house, maman has just upped the stakes by buying a Peppa Pig Christmas DVD.

Until now, DVDs (apart from Baby Einstein, which were nothing to do with me and which I wanted to hide whenever we had visitors) have been in French and, while hopefully fun for Piaf, they have been purchased primarily to provide alternative verbal “models” of French in the house. Some have been more popular with Piaf, some less so; some have been more tolerable to maman, some less so (Bonne nuit les enfants still mildly terrifies her, though Piaf doesn’t mind it at all); some I have seen so many times I could quote them for you. But the “golden thread”, as we say in the public sector when we want a break from thinking, has been about seeing French as a widespread phenomenon and a gateway to pleasant experiences. 

Peppa Pig, of course, is in English.

I hope it goes without saying (especially if maman is reading this instead of working) that I want my child to be bilingual in French and English, rather than monolingual in French; and that, even more than that, I want her to be happy. Nor, having watched it, can I criticise Peppa. It is witty, intelligent and attractive and Piaf clearly loves it.

Hence my dilemma – because she loves it so much that she asks to watch it even when maman is not there, i.e. at previously Francophone moments. And, hard though it is to confess, I lie. 

I have no problem at all with lying to my child per se. If she takes a notion to play with a favourite doll (or car, or felt-tipped pens, or paper bag) just before bedtime, I will, without hesitation, tell her “no.” If she asks why, I will, equally without hesitation, tell her that, as it is bedtime, the doll (or car, or felt-tipped pens, or paper bag) is tired. If I want her to watch DVD x rather than DVD y (typically because I have seen DVD y many times in the recent past and it is doing my head in) then DVD y will turn out to be “missing” and DVD x presented as a fait accompli.

But I can argue that I make these choices for the “good” of those concerned, be it my daughter’s physical health or my own mental health. What “good” am I defending when Peppa Pig is “lost” until Trotro is in the machine? Peppa is no worse than Trotro, and is definitely better than some of her other DVDs; and, if she is to be bilingual, then how can I honestly object to exposure to her other native language, especially when her mother has often grinned and borne it through interminable episodes of Bumba or Léo et Popi?

And yet lie I do and I still manage to sleep at night. I lie because, though English is important, she already gets vastly more exposure to English language, culture and mores. Though she knows many French words, she will often start by using the English word and need to be prompted with “que dit papa?” before producing the French equivalent. Of the 96 weeks she has been with us to date, give or take, perhaps two in total have been spent in wholly Francophone surroundings. She has all the time in the world to watch Peppa Pig; Petit Ours Brun can’t wait.

All is fair in love and bilingualism.

It is time to start Christmas shopping.

Piaf’s main present, from both of us jointly, is to be a wooden play kitchen. (And before you cry, “gender stereotyping,” two of her favourite toys currently are a football and a set of magnetic cars – she just likes playing at cooking too. So yah boo sucks.)

Her mother and I will then obviously get her a few smaller bits so that, once we have used enormous flat shovels to dig her out from the avalanche of gifts her grandparents will doubtless send, we can spend some time playing with her individually on the big day, rather than just watch her fry the same plywood egg over and over again.

With potential postal strikes and international delivery times in mind, I have just ordered a couple of my “bits” – a new Charlie and Lola book (courtesy of Librairie Pantoute in Québec) and, on the basis of a half-forgotten spread in Popi magazine, a Dim Dam Doum DVD. 

Now, don’t get me wrong – there isn’t a fictional stuffed Francophone monkey in the world I would trust more than Popi. But, when it comes to buying a DVD about three caterpillars made out of felt, I want reassuring. 

With this in mind, I looked it up on Youtube.fr and saw this.  

And then this.

Suffice it to say that my doubts have been quashed and the order placed. Ça promet bien, le Noël.

De o saptamana incoace,tot suntem bombardati de stirile cu gripa porcina,de cacat care grohaie, de retardati cu pula-n piept, numiti jurnalisti,de labari programati genetic sa bage spaima-n popor,sa sperie si mai tare o natie de semianalfabeti,deja indoctrinati, cu creierele spalate. Venind ieri de la treburi de la Pitesti,dupa o juma de zi, de procesoare,memorii ram, munca de lamurire,ca mi-am luat angajament de IT-istu pulii in erectie,sa configurez o piesa de Star Trek,pentru un hot de gaini, cu preocuparea-n varfu cariciului,pentru gripa porcina ce tinde spre 0, observ o cacata de creatura terestra,de sex feminin(cred),cam lata, 2 x femeie,cu o masca roz,plina de bale,pe muie,si asa daramata,ca acopera un cap de bivol.

Bah tata,s-au anuntat cazuri de gripa porcina in Arges? Deja ne-au bagat pielea,penele-n carantina? Deja nu mai putem fugi la bere,ca s-a declarat stare de urgenta,s-a interzis alcoolul, drogurile,tigarile,sexu, muia data in lanu de balarii de la Lukoil? Se ajunge sa futi, sa bei,sa dai o clanta,sa mananci,sa te caci,sa ti-o iei la laba cu masca pe muie?

Deja a aparut derivatul emo A/H1N1? Este emo ce are obligatoriu ca accesoriu masca de zidar, de cocalaur cu plete si traista cu Hannah Montana?

Apropo: cine pula mea e Hannah Montana? Ca deja e o isterie,prinde viitoarele petarde doamne in grupa de varsta 5 – 15 ani.

Imi imaginez deja din considerente de sanatate,cotoarbele, hajbele,curvistinele low-end ca o sug cu masca,muie cu ciorapu,clanta cu tifonu: Coae te sug cu filtru pe bot,sa nu iau gripa,dar pleci de la mine cu tot arsenalul de boli ce incep cu S…SA… S cum? S ma-ta…stiti voi… Vin sarbatorile,iar eu ma intreb ca un bun crestin ce-si doreste o exterminare in masa a tuturor popilor,manelistilor si cantaretilor de muzica populara, oare Mos Craciun o sa poarte si el masca? Oare o sa vorbeasca Crucea Rosie cu Mos Craciun sa ne aduca cate o masca de protectie, 3 prezervative,un tub de lubrifiant si sapun lichid?

Cam atat despre gripa porcina si fatuca aia retardata cu masca pe moaca,fiind singura din Mioveni ,aseara,care avea un plastic slobozit in farmacie.

Acu raman la gandurile mele: cum ar fi ca Mos Craciun sa fie Adolf Hitler,iar renii sa aiba desenat pe ei cate 2 Zvastici?

Mi-as dori ca Mos Adolf sa imi aduca: 100 de lagare pentru tigani, 1000 de tancuri sa le distruga cocioabele, barci de carton fara numar, otrava de sobolani si DDT pentru dezinfectat, 50 de F-22 sa distruga orice urma de Indian din Rromania,toate cu imprumut.

Aleluia.

P.S(Pula Sculata) : voi ce ati dori sa va aduca Mos Adolf?

Ce titlu am tras. Asa.

Mai, eu ma tot gandesc la Teoctist ala micu’ (era ala cu fundul albicios sau ala mai bine cladit?) si tovarasul lui de placeri vinovate (ortodoxeste vorbind). Aia doi, cu care a aparut filmuletul in presa online si pe Youtube (later edit, de pe Youtube a disparut!). Lasand la o parte faptul ca aia sunt popi, viitori preafericiti spoveditori de babe si fete prostute si ca faceau fix ce zice dogma lor ca e pacat de moarte, mie nu-mi iese din cap ceva.

A mai observat cineva cu cata tandrete faceau ei ce faceau acolo? Mai, oameni buni, aia nu faceau sex! Acolo era dragoste curata! Adica mangaieri, masaje, armonie, caldut, asa, fara miscari bruste, frumos, sa starneasca invidia gagicilor cu marlani acasa si mai multe nu!

Pai, in conditiile in care acolo e dragoste (da, homosexualii au relatii ca si heterosexualii, bazate si pe iubire)… si atatia dintre clerici au relatii homosexuale, de ce mama naibii se cramponeaza Biserica atata de interdictiile astea imbecile si anacronice? Lasati, frate, liber la sex de toate felurile, pana si pinguinii fac din astea si nu-i mai trazneste al de sus, asa ca ce atata frasuiala?

M-a surprins şi amuzat modul în care problematizează unii jurnalişti, enoriaşii gusturile sexuale ale preoţilor, dar şi contactul lor cu propriul mădular. Deci, am citit azi un articol despre ultimul scandal (homo)sexual în care a fost implicat o sfântă mutră (nu mă voi obosi să dau link pentru că seamănă leit cu alte scandaluri de acest tip). După ca s-au plictisit să tot discute despre poziţiile pe care le prefera popa, despre cât de adânc obişnuia să-şi îndese penisul în gura partenerului şi să-şi verse sperma pe faţa lui, despre ingurgitarea ei, despre anal si oral, pasiv şi activ, despre manelele care le însoţeau orgiile şi incă multe alte amănunte picante, jurnaliştii şi-au amintit că, la biserica în care slujea Cassanova în rasă, ageazma din butoaie ar fi îngheţat, deşi asta n-are fi trebuit să se întâmple în niciun caz. Cauza a fost repede identificată. Licoarea sfântă a îngheţat pentru că a fost sfinţită, implicit compromisă definitiv şi ireversibil, de preotul preacurvar şi sodomit, căruia, O Doamne! atâţia credincioşi i-au pupat mâinile!!!

Să admitem că popa nostru nu s-ar fi delectat cu sexul anal si oral, şi ca activ, şi ca pasiv. Totuşi, ca şi orişice om normal, oricum e nevoit să pună mâna pe puţă de câteva ori pe zi când tre’ să-şi golească vezica. Şi chiar dacă îşi spală mâinile, doar faptul că pune mâna pe scârbavnicul mădular, n-ar trebui să ne facă mai circumspecţi atunci când ne repezim să-i pupăm mâna, folosită ca  suport pentru penisul său cât timp urinează?

Sau să luăm altă situaţie. Preotul nostru preferă mai degrabă femeile. Deci, e practic imposibil să nu se joace cu clitorisurile lor, cu fofolencele lor. De ce ar trebui să-l considerăm curat şi luminat în acest caz, pur şi luminos ca soarele? Puţa femeii e mai curată şi mai tămăduitoare decât a bărbatului? De ce nu invocăm şi exemple de astea greţoase când vine vorba de preoţi hetero, de ce nu strâmbăm cu dezgust din nas şi în aceste cazuri?

Sex pe fundal muzica (asa zis muzical) de manele. Se distreaza omu, ce apa lui.

Spuneam zilele trecute in articolul “Romania batuta de pacate” despre acesti oameni care se considera si sunt considerati de unii oameni oficialitati divine sa spun asa, dar defapt sunt doar oameni, oameni poate mai retardati decat cei care nu au facultate asa cum au ei sau se presupune, bineinteles, nu putem arata cu degetul toata gradina, nu putem spune ca toti popii sunt poponari; desi sunt si sunt atatea cazuri care o arata, dar lumea inchide ochii, pentru ca asa s-au obisnuit, astazi e doar un titlu in ziar, maine e o gluma, poimaine nici nu a existat.

In unul din comentarii din libertatea, o persoana spunea ca ar fi aflat ca acest om, teoctist ce era el, acest poponar, asa ar fi fost dat afara pe motiv de TBC, ei bine, inca odata vedem ca nu putem avea incredere in oamenii astia care se cred nu stiu ce mari ratati divini, ca sunt in slujba lui Dumnezeu, dar mai asta iarna faceau greva pentru salarii, nu le mai ajungeau cat ii fura pe sarmanii oameni la inmormantari,pomeni,botezuri si asa mai departe, m-am abatut de la ce doream sa spun, au mintit, e evident ca au mintit, ei bine, cum pot sa am incredere in asa oameni, oameni care fac o scoala, o facultate, au niste reguli niste principii dupa care se axeaza, un mod de viata care sa ii aduca mai aproape de Dumnezeu ca mai departe sa ofere omului asta simplu pe care il jecmaneste de bani, mesajul Lui; sau cel putin asa ar trebuii.

De as fi presedinte, pe cuvantul meu d onoare, chiar daca suna a dictatura nu imi pasa, as interzice in tara asta asa vai de mama ei, tutunul de orice fel, drogurile de orice fel chiar daca ar fi nevoie pentru 1paracetamol sa ai reteta, alcoolul, jocurile de noroc si as desfinta asa zisa natiune a popilor ce tine “sfanta” tara in picioare si ajuta comunitatea si blah blah blah toate vrajelile alea care imi provoaca sila si imi doresc sa ma taie cineva  in momentul in care aud chestiile alea sa pot sa ma gandesc in alta parte, toate balariile alea.

Articolul il gasiti pe libertatea.ro . E si un video, pe care l-am pus si eu aici, sincer sa fiu nu imi pasa cine e omul asta, cum il cheama si asa mai departe, imi pasa ca toti cei din “crestinismul” asta de popi sunt la fel si nu imi poate schimba nimeni aceasta parere.

Citeam in Evenimentul zilei cum ca România produce de zece ori mai mulţi teologi decât în ’89 si mi-am zis :  de ce ?

De ce ?

Varsta de pensionare nu exista la ei, atata timp cat au bastoane personalizate a la snoop si exista nunti,botezuri,inmormantari, pomeni si la ce evenimente se mai duc

Nu au o slujba obositoare

Au bani, masini, case

Fumeaza, beau, isi sug ciorapii

Economisesc banii care ii dau pe lamele de ras + after shave + sampon + balsam + sapun + apa + mancare + bauturi alcolice + imbracaminte

Si mi-am pus iar intrebarea : de ce ?

Romania oricum are multe biserici, nu ca e vreo sfanta, ci dinpotriva

Romania si orice alta tara, nu o “vindeca” nici un miliard de Papa

Rolul lor oricum e degeaba, dar lumea s-a obisnuit cu ei, legile ii implica, pentru ca a fost odata un burtos cu barba si carje

In concluzie nu vad de ce, hai sa nu zic “ar mai exista popi”, ci nu vad de ce se permite sa fie atatia si in continua crestere + ca taxa de a te inscrie la o facultate de teologie care iti permite sa ierti pacatele oamenilor (absurd : I. parinte am pacatuit  R: Te iert fiule) e foarte mare ; popii sunt popi pentru bani, nu pentru credinta cum ar fi trebuit sa fie; cu ce ma incalzeste pe mine ca o sa fiu inmormantat de 20.000 de popi care sunt | | cu credinta si le e gandul la bani, citesc din ceea ce vrea sa fie o Biblie crestina, cu semne de carte de la sex shop, cu ce ma incalzeste pe mine ca ma spovedesc iar el imi spune sa fac nu stiu ce absurditate si sunt iertat sau ca ma iarta el si toate balivernele.

De ce ?

“Dânsa, Moldova cozonacilor, a mânăstirilor, a pârjoalelor, a răzeşilor, a borşurilor, a cetăţuilor, a sărmăluţelor, a măştilor rituale, a poalelor în brâu (!) a vinurilor (Zghiharei şi Busuioacei, a Grasei şi Băbeascăi), a marilor călători – cronicari, şi iarăşi a vinurilor (a Galbenei de Odobeşti şi a reginei Fetească Neagră!)…

Moldova târgurilor moleşite şi satelor vioaie, a puiului cu smântână şi a perişoarelor cu mărar, a plăcintelor în tot felul, a măcinilor şi pascăi prea sfinte, a tocmăgelilor, a transhumanţei industrial politice (1960-’75 tur Braşov şi Timişoara, 1989-2000 retur Moldova), a învârtelilor, scrobului şi tociului…

Moldova duioasă, colinară, a vocalelor dulci, a alivencilor sărate, a florilor umplute, a sarmalelor în bostan, cu gust de eternitate…”

(Fragment preluat din cartea “Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti” – Radu Anton Roman, Bucureşti, Ed. Paideia, 2001)

Şi, aş mai spune eu, Moldova, (re)cunoscută pentru faima mănăstirilor ei… Teritoriul în care curge laptele şi mierea pentru gaşca popească, pentru (prea)cinstiţii duhovnici, trimişii lui Dumnezeu pe pământ ca să îi propovăduiască voia. Voi, pierduţilor, cei care sughiţaţi întrebând “eu cu cine votez?”, renunţaţi să vă mai bateţi capul cu asemenea probleme. Mergeţi la biserică şi facă-se voia Domnului, amin! Domnului popă, pentru că Dumnezeu (le-)a murit!

Ştiu că biserica, mai ales cea ortodoxă, condamnă masturbarea. Însă la fel ştiu că, în ierarhia păcatelor bisericeşti, acuplarea homosexuală e un păcat incomensurabil mai mare, chiar strigător la nori, din câte se pare. Deci, dacă mă rezum la onanism în dauna unei relaţii homocarnale, n-ar trebui oare să fiu răsplătit pentru asta? Să fiu dat ca exemplu pozitiv altor credincioşi, să mi se promită un loc mai confortabil în rai, să mi se rezerveze o poziţie oarecum mai privilegiată în ceruri.

Sau poate că p(l)opii şi lumea normală, alias heterosexualii, se aşteaptă să renunţ şi la sex, şi la lăbăgeală? Să mă rog de dimineaţă până seara ca să mă transform în heterosexual? Cum să nu! Dimpotrivă, eu cer să fiu răsplătit, eventual canonizat, pentru lipsurile mele mai mult sau mai puţin ero(t)ice, pentru carnea chinuită, pentru jertva mea continuă şi pentru alegerea răului mai mic. Am zis!

Primera derrota de la temporada. Ya estábamos prevenidos de que podía cruzársenos este partido, y así fue. El partido no estuvo mal, y el rival era decente, ordenado y con mucho fisico y mucha plantilla. Acabarán arriba. En cuanto al transcurso del partido, no lo hicimos mal. Pudo haber pasado cualquier cosa, perdonamos algunas ocasiones, ellos también, y nos condenaron un par de fallos en defensa que propiciaron que su mejor jugador (el melenas) nos hiciera un hijo de madera en forma de hat-trick.

Empezamos jugando bien, y la mejor prueba de ello es una jugada fantástica de todo el equipo que no supo culminar Charly. El partido era igualado, y el marcador tuvo que abrirse con polémica. Viz salió a despejar un balón largo y el delantero del Alacrán se llevó el balón con la mano, quedándose a puerta vacía. El árbitro incomprensiblemente se lo come con patatas y concede el gol. Después Popi transformó un penalty que el mismo provocó al disparar a puerta y dar en la mano a un defensa.

En la segunda parte se volvió un poco loco el partido y en un momento nos encontramos con un 3-1 en contra gracias al melenas, que nos la lió parda. Con una buena pared se plantó solo cerca del area, pegado a la banda izquierda, y desde ahí batió a Viz. Poco despues, él solito recibió el saque de su portero en su área, y se corrió la banda entera para marcar exactamente igual que el gol anterior. Hubo que sacar el orgullo y conseguimos empatar a 3. Pol salta bien a un saque de banda y un defensa y el portero lo arrollan dentro del área. Segundo penalty que nos señalan y que tranforma de nuevo Popi. Y poquito después Pío, que hizo un buen partido, roba un balón arriba y se lo cede a Popi para que complete el hat-trick. Nos vemos con muchas posibilidades pero en una contra, 2 contra 3, incomprensiblemente el melenas se queda solo al borde del área, le cae el disparo defectuoso de su compañero y lo toca sorprendiendo a Viz. Así nos hizo el 4-3 que nos dejó helados.

Ya no hubo tiempo para la recuperación y nos quedamos con esta derrota que duele bastante. Pero bueno, hay que recuperarse y ganar el próximo partido. ¡Ánimo chicos!

TABLA DE GOLEADORES

Popi: 3 goles + 1 asistencia

Iker: 2 + 1

Oli: 1 + 1

Pío: 1 + 1

Antonio: 1 + 0

Chuzín: 1 + 0

Charly: 0 + 2

Pol: 0 + 1

Via Silviu (Nothing) aflu ca Arhiepiscopopia obliga poparohii sa cumpere 120 de litri de vin acru ca dracu’:

“Suntem obligaţi. Au făcut o conferinţă administrativă. O sută douăzeci de litri de vin. La trei sferturi. Şase baxuri. În orice caz, suntem obligaţi să îl luăm. Şi o să-l luăm, n-avem încotro“, a precizat preotul paroh.

Reprezentantul Arhiepiscopiei susţine că vinul e bun, deşi nu a fost verificat de experţi. Şeful Administraţiei Episcopale recunoaşte, însă, că afacerea ocoleşte plata impozitului.

” Vinul? Fiscalizat? Noi suntem o instituţie privată de utilitate publică“, a spus acesta.

De utilitate… cum??? Utilitate?! Cat tupeu!

Sa spun vreo 2 despre popi,cat de mult si-a intins biserica tentaculele in banul public,facand un tandem de vis cu guvernul. Statul le da bani de catedrala mantuirii pulii,ce costa 400 de mil de euro,iar ei dau 150.000 de oameni afara sa faca economie la buget,caci popii nu au de unde fura. Prin donatii din banul statului, guvernul isi spala pacatele,obtine mantuirea contra cost si propaganda in biserici. E cea mai buna campanie de advertising,prin intermediul promoterilor cu sutana .Am urmarit acum cateva zile pe videonews parerea unui sociolog, care spunea ca e de evul mediu felul in care sunt incarduite puterea laica cu biserica. Tot el afirma ca nu-i normal ca statul sa finanteze biserica. Este discriminare religioasa pura,din moment ce toti membrii diferitelor culte contribuie la bugetul de stat. Treaba bisericii este sa faca rost de bani si sa construiasca biserici,iar treaba guvernului este sa faca legi bune,sa le aplice,sa vegheze la respectarea lor si sa sanctioneze incalcarea lor. Iar o mare aberatie si sfidator la cer,este religia ca materie in planul de invatamant. Scoala trebuie sa predea stiinta. Scoala trebuie sa isi mentina impartialitatea religioasa. Religia se invata la biserica ,iar in scoli trebuie sa se studieze matematica,fizica,informatica, tehnologia,medicina, etc. In Rromania anului 2009, biserica a devenit cel mai bun business. Spitalele, cresele, centrele de ajutorare, nu genereaza bani. Nimeni nu vine sa sponsorizeze,se speculeaza pe prostia rromanului si pe indoctrinarea religioasa de cacat ,pe ideile tampite bagate de zeci de ani in cap. Dumnezeu devine scuza pentru a intinde mana. Banii primiti in cutia milei,banii veniti din donatii, nu se duc in spitale,nu se duc in echipamente medicale si in pregatirea specialistilor ,care ar putea efectua si la noi operatii ce in alte parti sunt posibile,iar astfel costurile cu asa ceva ar scadea de cateva ori. Si atunci sa te mai duci in biserica sa apleci capu in fata unui popa. E de rahat,dar e Rromania. Se intampla sub nasu nostru. Biserica romana ,datatoare de speranta e doar un aspirator de bani , e un mijloc de manipulare politica,de indoctrinare a maselor. Nu mai e casa lui Dumnezeu . Azi daca esti popa, facut la fara frecventa sau la ID,nu ai parohie,iti construiesti biserica privata. Rromanu-i prost , el cica se refugiaza in credinta, ca asa vrea Dumnezeu, nu cauta sa faca ceva sa-I fie mai bine. Moare de foame cu credinta-n suflet,iar asta devine specula . Deh frate,cotizatia e mare pe linie ierarhica bisericeasca. Vrei sa-ti fie bine, sa faci bani, sa-ti mentii postu de popa,trebuie sa platesti la cei mai sus. Pogorarea Duhului Sfant, hirotonisirea unui preot, alocarea parohiei, costa toate. Iar tarifele de multe ori sunt mari,chiar foarte mari pentru un buzunar obisnuit.

Si acu intrebare pentru Prea Slobozitu cap al Bisericii : auzi coaie,din toate spagile primite,din toate taxele incasate,cat impozit platesti la stat,ca doar e o prestare de servicii, sau tu faci evaziune fiscala in numele Domnului?

Beliti rromani ochi,sa nu beliti pula…. Credeti in Dumnezeu ca-I bine si datator de speranta. Dumnezeu va vrea oameni si modele pentru comunitate,dar sub pretextul religiei intrebatii,ca-s banii vostri,sunt munciti,sunt obtinuti cu greu , nu sunt furati. Nu e pacat sa tragi un bulangiu cu barba la rost de banii primiti,e pacat sa permiti sa nu se faca ceva util cu ei. Sunt banii enoriasilor,sunt banii oamenilor de buna credinta,nu sunt comisionele clerului.

Dumnezeu iti da,dar nu iti baga in traista. Tu ii bagi lu popa-n traista,dar ai grija sa nu se teleporteze, caci credinta-n Domnu nu e desaga aia,e in sufletul vostru si in dorinta voastra de bine. Aveti o datorie morala sa intrebati de bani si sa mentineti controlul,pentru a-I face un bine apropelui, iar aproapele e un nevoias nu un homalau in negru.

Haleluia. God bless Rromania si prostii din subordine.

Cica BOR se opune legalizarii sexului remunerat. Nu ca m-ar durea mai aproape de 3 metri de basca de parerea BOR in chestiuni care tin de legislatie, dar popoii nu-si vad interesul (sau se prefac?).

Ideea e ca daca se impoziteaza sexul cu plata si fetele vor fi nevoite sa taie chitanta pe care s-o usuce ca Tanta lui Pribeagu (sau era Toparceanu? nu mai stiu), pe calorifer, o parte din banii iesiti din piz se vor duce pe pu, adica in constructia de lacasuri de cult si salarii popesti grase. Plus ca popii raman oricum cu pacatoasele in genunchi pe sub patrafir la spovada si abtinere penitenta de la mancare ca sa slabeasca si sa arate bine si sa curga clientii.

Sau e mai profitabil sa spovedesti curva o data la spatamana si s-o faci sa se simta, proasta, atat de vinovata incat sa-si lase de bunavoie oralu’ si normalu’ in cutia milei? O fi mai consistenta colecta asa, sau cum?

Bai BOR, hai, nu va mai coditi ca fata mare in noaptea nuntii, ca vreti amarnic banii astia. Binecuvantati asadar cea mai veche meserie din lume, ca 2000 de ani de crestinism n-au putut s-o eradicheze, deci e clar: nu se poate. Mai bine sustineti legalizarea preacurviei din parcari de tiruri si camarute sordide si bucurati-va ca-l aveti pe Gângăvel Paleologu in scaunul ministerial la culte. Nu de alta, dar cu cultura s-a ocupat ta-su.

Vai de noi.

A hundred years ago or more, I (almost literally) threw my mortar board into the air with glee as, coming out of a long theory exam for the Master’s degree which would lead to a doctorate which would lead to a life in academia, I realised that I would never in my life have to sit another formal written examination.

Ten years on, I began my accountancy studies.

A similar sense of life guffawing in my face comes to me when I find myself, scissors in hand, cutting small bits of paper out of larger bits of paper to make things that may or may not amuse or divert my child. I really thought that, on starting an Art “A” level, the craft side of things would fade like a bad dream, something I would one day laugh about. It was not to be. 

I have, I know, told you about my adventures with tiger masks. But worse, in some ways, is when you find yourself paying money to subscribe to a magazine which forces you into these scissor-based antics. 

Yes, my friends – we subscribe to Popi. This is what bilingualism can do to a family. 

I should say up front that I have nothing but praise for the magazine itself. Unlike stiff British nonsense such as Numberjacks (or, of course, Waybuloo magazine, this month including lots of stickers to allow your child to buy simple-minded friends learn about sharing) Popi does not explicitly “teach” anything and contains material which is attractive to children rather than just to parents. Which is not to say that it does not address the concerns of parents – in truly French style, there is a whole panel of professionals and experts on board (because God forbid that amateurs such as parents should run the show) – but their contribution is on a pull-out directly targeted at adults and which can then be covered up and forgotten about, as there is a nursery wall poster on the reverse, usually an illustrated nursery rhyme. 

The magazine is aimed at the 1-3-year-old market, which is quite a span if you think about it, so the sections get “older” as you go from front to back, with a big fold-out picture at the end which can be approached on a range of levels. It has a theme each month and we’ve been quite lucky with these – I mean, it’s obviously no coincidence that the photo story in the July edition featured a beach holiday, but it was a coincidence that August featured a slide, something Piaf was obsessed with at the time. 

Anyway, I’m trying to describe it, not sell you it. Piaf interacts with the magazine in a range of ways. I read her the photo story about the eponymous Popi, which she generally likes. The next bit is the most overtly educational, and is a set of six themed picture cards relating to a scene featuring Petit Ours Brun. Piaf likes to be told what words these pictures represent; occasionally she then likes to play a matching game with these cards and words; 100% of the time she then likes to play a throwing all over the floor game with these cards.

There is then the page involving scissors, folding and the like. She is so keen on this part (especially when it features Lili la Souris) that, given the chance, she will rip it beyond repair in an attempt to experience it to the max. After the first issue we received in June, Lili looked more like a war veteran mummified in Sellotape than a mouse. 

The rest of the magazine is a little bit too old for her – but I try her with it each month. When the next section (a comic strip about a little boy called Marcel) starts interesting her, I will, of course, be able to revisit the back copies with her, so I don’t see the money as wasted just because we’re only reading the first half at the moment. 

I initially subscribed because I thought it would plug a few of the many gaps in my knowledge, both in terms of language and of culture. But it also provides a “shared experience” – there are many children of Piaf’s age accessing this magazine in France at the same time as she reads it in England and when, later, she meets those children, they will have at least that one thing in common. “Look for the similarities, not the differences,” is an ASC mantra. I am hoping that, one day, Piaf’s French peers do just that – and, when they do, I will have helped provide a few similarities for them to look for. 

Like this? Try these. 

Je salue, tu salues, elle salue …  

J’analyse, tu analyses, elle analyse …

Je glisse, tu glisses, elle glisse …

I’m back. Thanks for staying around. Past the 2,000 hit mark (in total, not daily – not resigning from work just yet) and, as you will doubtless know, we got a 0-0 draw out of Guingamp, so the omens are good. 

It’s been an eventful week, which is normally the point of holidays, and seems to be positively unavoidable on holidays involving small children, so no complaints there. I dare say I’ll be talking about it for a while, as the alternative would be to sit up till 3am typing every single “highlight” into one entry.

What can I tell you right now to repay your faith in me? Well, Monkey World was good, but lacked the sparkle I had imbued it with in my mind’s eye; Piaf, in what could easily be a Biblical metaphor but isn’t, got to stroke both sheep and goats; I received a cordial welcome in one of the several Bournemouth meetings of the After School Club; I learnt that Honda Civics do not have a fuel light; and I was starting to despair about the whole French experiment, before a couple of small incidents gave me a sudden injection of hope.

I realise that I often talk about these doubts and it may seem that I am playing for sympathy, trying to build up a narrative where really there is none. I think that’s largely a timing thing if I’m honest (though I have never been one of nature’s shiny-eyed optimists). Not only is it the summer, but it is the summer of the second year. I do not think it will ever be this tough again. 

As the only constant Francophone in Piaf’s life, I have the responsibility of providing a correct, but also a varied, linguistic model for her. But – and this is what I observe to be fact, not a theory, a model or a metaphor – language in use goes stale and deteriorates if there is no exterior input from time to time. I think this is true of one’s native language too – I think the most obvious conceit of novels about the man stranded on the desert island is that his language stays fresh and inventive, instead of withering to a “point and click” functionality – but, particularly in a foreign language, without at least one other speaker, I am finding the system is starting to seize up. My mind starts to play tricks on me. That noun that’s on my lips – is it masculine or feminine? That verb – what’s its past participle? That adjective – before or after the noun, and with what nuance of meaning? Not to mention style, register and the fine details of pronunciation. 

Hence the significance of summer. For nearly two months, I have been away from Saturday morning playgroup, my main source of French conversation with fluent speakers. Then, for a whole week at the end of that summer, I have been away from almost all French influence at all (save a couple of children’s DVDs and a few novels I didn’t find the time to read.) I have, to be honest, struggled.

The significance of this summer over any other is that last summer I was still in complete control communicatively and in future summers, if things work out, Piaf herself will increasingly provide me with feedback – I will be able to “hear” what’s right and wrong in another person’s voice and, just as important, get the motivation to speak and make sense in the first place. At the moment, Piaf is a very demanding listener and a minimal speaker – I can sense that she wants a dozen new words a day but, because she is not giving them back to me, I cannot modify them or build on them.

 Enough with the misery already. On to the positive shoots. The first one was tiny – she described her head as “tête”. Of course, she already understood that “la tête” means “head” – but, on this occasion, she seemed to be using it instead of the English, as a concession to me. The implication is that she is becoming ready and willing to play the game this has all been building up to – the game (and it always is a game to some degree, even for native speakers, in the sense that it is a choice rather than a necessity) called OPOL, or “one parent, one language”. Whether she will play well, consistently or even competently is something we will find out in good time, but she gives these occasional, brief clues that she is willing to give it a shot, and that will do to be going on with. 

The other ray of sunshine was her sudden and spontaneous production of the phrase, “oh, là, là!” It is for you to judge, on the basis of your imagination, how cute a toddler saying “oh, là, là!” is, but for me, the answer is “very.” Beyond that, it also shows that she is capable of acquiring and recycling “chunks” of language, which is a core competence in the successful language learner. Again, it promises nothing, but bodes well – maybe, just maybe, I am doing something right.

 Incidentally, you may be wondering why I focussed on the “chunking” aspect rather than the (potentially more exciting) understanding of idiom. The answer is that I shied away from describing this as “idiomatic language” because she has yet to grasp metaphor. You see, once she’d said “oh, là, là!” of her own free will, I tried to elicit it again, to make sure it was not just a coincidence. She came out with it over and over, no problem. But when, instead of “oh, là, là!” I tried to get her to produce the near-synonym, “oh, la vache!” she took it literally and responded “meuh!” 

It is for you to judge, on the basis of your imagination, how cute a toddler mooing in response to “oh, la vache!” is, but for me, the answer is “even more than earlier.”

Nu-i destul ca tampitii vor sa scoata logica din programa, ca elevii nu afla despre cum au evoluat speciile, ca scoala e varza si scoate messengezi cu gandul la futai, ca vacuta care a tastat mizeria asta:

sy scz limbaju’dar daca imi permit..sy am dc de ce sa nu injur??am dreptatte!!sy daca tzyy la cineva dc sa no facy??mai bine din dragoste decat la 20 de ani nuam ca sa nu fy aratata d toata facultatea ca nu teay…si atunci o facy la vrajeala!ce p*la mea atata chestye pt asa ceva???sy nu mai pronuntaty ca alea care o fac d la o anumita varsta mai mika is c*rve!!invatazty sy voi lexicu’..ca c*rvele se f*t cu mai multzy bah !!asa ca..tacety in mortzyy vostry de crytycatory!ii o chestye despre care se discuta sy gata..aia nu inseamana ca facy p cine ty se scoala tye c*rva!!mars mah!!care au scrys asa ceva abereaza!!sy cam atata..sy daca yubity sy suntetzy yubite sy constyente de ce facety f*tetzy frate ….sy nu mai luaty altyy saua ltele in seama ca pana la urma nu se f*t ele sau ey..datzy draq!FACETYO CU CAP!!ATATA VA SPUN CA SFAT

(Sursa: laurentiu.elenaworld.net – mai sunt exemple horror acolo si probabil ca fetele de 11 ani care fac sex anal ca sa ramana virgine sunt si credincioase)

Si nu-i destul ca BAC-ul se ia cu note mari degeaba, ca amaratii aia de elevi habar n-au pe ce lume sunt.

Si nu-i indeajuns ca Îps Daniel se plimba prin Parlament ca la el acasa si e consultat pe probleme de educatie si ca religia se preda in scoli si ca dau bani popilor imputiti impotriva vointei mele, dupa ce mi-i fura statul din buzunar cu darile impuse!

Nu-i! Uite ce vor astia (zice Cancan):

Clericii de la Arhiepiscopia Romano-Catolica au propus ca Religia sa fie disciplina de bacalaureat. Acestia au trimis o scrisoare deschisa catre Ministerul Educatiei prin care Inalt Presfintitul Ioan Robu, Arhiepiscop si Mitropolit de Bucuresti, isi exprima preocuparea pentru obligativitatea studierii Religiei in licee. [...] “Dorim ca Religia sa se predea la toate ciclurile de invatamant si chiar sa fie aprobata ca materie de BAC“, a declarat sursa precizata.

Va dati seama, ala vrea ca plozii sa-si poata alege la BAC materia “nimic”.

Having a toasted sandwich lunch yesterday at this place …

I noticed this English children’s magazine on sale (you can find out more here , apparently) …

which put me in mind of this French children’s magazine …

which we buy and Piaf likes.

That’s it, really.

Un şuvoi de apă mă lovi năpraznic în faţă. Mă uitai buimăcit în jur: prin mulţimea agitată se foia o arătare păroasă, înţolită cu o rasă slinoasă. Respiraţia mi-a revenit la normal. Am mai admirat doar câteva clipe spectacolul, apoi am mers mai departe, să fac piaţa.

Nu ştiu dacă aţi înţeles cine m-a făcut să trag o spaimă soră cu moartea, de aceea voi descrie mai amănunţit păţania. Am decis să merg la piaţă să cumpăr nişte produse mai proaspete. Făcând ocolul tarabelor, n-am observat la timp cum stafia de care vă vorbeam se furişa prin piaţă cu o căldare într-o mână şi cu o mătura în alta, stropind abundent cu apşoară sfinţită atât târgoveţii şi produsele de pe tejghele, cât şi clienţii care roiau în jurul lor. Am mai văzut o mulţime de feţe satisfăcute de chilipirul ceresc, bancnote întinse spre popa care le-a sfinţit produsele şi, implicit, le va aduce cumpărători cu buzunarele pline. E bine, totuşi, când totul se termină cu bine…

Ante ayer por la noche hicimos un zapping para comprobar la basura que había en la tele antes de ver otro capítulo de Los Sopranos (se nos están terminando… que vamos a hacer después !!!). Aterrizamos en Canal Extremadura TV donde, como tienen poquito dinero, estaban repitiendo el concierto que dio La Buena Vida en Alburquerque el 2006. Hasta el año pasado  (otro recorte) colocaban  una cámara que volaba hacía el escenario por encima de las cabezas del colorido publico, popero indie devoto. Allí estaban, dos estampas amarillas con un burro y un pescao’ en la T-shirt.

Si nos encontráis en la imagen (ni yo ni el Líder tenemos un pelo de más de tres milímetros en la cabeza) podréis observar a nuestra derecha (vuestra izquierda) a un hombre, de unos treinta y tantos años, camiseta negra y menos pelo, que se se ha percatado de le van a inmortalizar en el tiempo y ha levantado su mano haciendo los cuernos con sus dedos indice y  menique, como si fuera un concierto Van Halen. Si, es Atalanta…

Ese año fuimos en terceto, pero en el camping  coincidí con un compañero de laboratorio y su señora novia. Fran, también alias Popi en el laboratorio…

El antiguo camping del Contempopranea.Todo reseco y cuesta abajo: te tenías que dejar las uñas de los pies largas pa' utilizarlas de clampones y no escurrirte colina abajo mientras dormías.

Las horas de piscina, entre siestas, conversaciones y litros de cerveza “para regular el pH”, se hicieron cortas entre los cinco. Ese año habían techado la, por  entonces, única piscina obligándonos a todos a comprar el gorrito de baño para poder remojar el trasero. Hubo revuelta, levantamiento popular. La resistencia al poder establecido pasó mensajes, en pequeños trozos de papel de revista (de la RockDeLux quizá???), informando  que la invasión de la piscina tendría lugar a las 18 horas. Todos nos levantamos y…

No está mal recordar esos momentos ahora, ya que por entonces no tenía blog y ahora me aburro, luego escribo. Como aquella vez que salíamos del recinto, el año que fue mi hermana. Además de ella, concurrimos los dos de siempre, el Líder y quizá alguien más. A esas horas estaban deshinchando la publicidad de coca cola o Cruzcampo, no recuerdo bien, de la entrada. Era una de esas cosas que van llenas de aire, formando un arco como el de las metas volante de la vuelta ciclista. Al Líder le pareció blandita y se lanzo en plancha sobre ella pensando que el aire que le quedaba amortiguaría su caída. Yo no lo vi, sólo escuché el sonido seco del espaldarazo contra el suelo y al girarme intuí a un hombre dolorido entre la tela roja y a tres personas descojonandose de la risa (que este escrito dure mucho tiempo en la güep pa’ que lo lea su hijo dentro de unos años…).

Lo que quiero decir: estos conciertos son la escusa ideal para montar una fiesta, hacer el tonto y pasárselo en grande un fin de semana. Además sueles escuchar algunas actuaciones memorables… otras no tanto (Sr. Chianaroooo). Y sobre todo reírte y reírte rodeado  de amigos… nuevos o viejos.

"Dientes dientes que es lo que les jode" dijo la Pantoja a su Julian (por si alguien no se acuerda). Mi Leidi, Cande y Pinc... perdón, Hernar.

A Henar la conocimos tres años atrás en este mismo festival. Que encanto de moza!!!

Manuel y el sobrino.

A Manu nos lo encontró el Miguel… otro encanto de zagal. Se que la foto es una mierda, pero tiene su sentido. El ceporro encorbatado tras el Angelical Manuel (si es que me lo como!!!) es el sobrino del organizador del Contempopranea, Agustín Fuentes. Un año se nos pego cual lapa y empezó a chulearnos diciendo que era “el sobrino”. Y vaya si lo es. Este año ha actuado con su “grupo”, Tenis, en la fiesta de bienvenida. Decir que tocan como el culo es degradar a las esas nobles partes, que tan bien puestas tienen muchas mozas (entre ellas mi leidi), a una categoría tan baja que desde luego no se merecen. Ese jueves contempopraneo cuando se nos unió, creo que se quería trajinar a mi hermana… iluso.

Donde nos hemos metido...

Además de nuevas adquisiciones tuvimos a viejas glorias mirobrigenses. Arriba Oli y Tinto, AMIGOS (si, con mayúsculas) de un servidor desde el instituto, fueron debutantes en el contempop. Todas las Lomos que hoy os  dejo son del Viernes. El carrete con las instantáneas del Sábado aun no lo he terminado… más adelante. También se acercó desde Ciudad Rodrigo nuestra amiga Vir… no la  tengo aun en Lomo pero ya saldrá… más delante.

Las tres gracias a mis pies.

You! Me! Dancing!

"y tú que estás mirando"

Lomoaccidente: piscina contempopranea + Ladyolé pidiendo un güisqui en el FIB (no hay retoque digital).

Rocanrroleando... algo bebidos...

Pop Love Forever!!!

El relax de los piscipopfriends.

Fuegos

Que gusto da ver una sonrisa de oreja a oreja...

Todo este post ha sido una disculpa para colgar mis fotos y decir lo bien que me lo paso con vosotros. Albuerquerque es diferente, será el castillo, el aire puro, las alergias, los viejos y  los pueblo-poligoneros que nos miran pasar extrañados, vosotros repito… ¿Los conciertos? mejores, peores, buenos, malos, horribles. Al blog de Atalanta me remito.

Iba a poner algo chorras del tipo "los viejos poperos nunca mueren", luego pensé en algo mas serio (menuda mirada gasta el mozo), pero al final solo me he podido fijar en lo bien planchada que está la camiseta. La raya de la manga está perfecta. ¿te la planchó tu madre, verdad?

De nuevo grandes recuerdos me quedan!!! Pero volvemos a la árida vida cacereña, peor incluso en agosto cuando todos se han ido y sólo quedamos mi leidi y yo.

No hay mucha vida en el árido desierto veraniego en la capital... (a las afueras de Cáceres en mi segunda salida con la bici... menudo mensaje)

... aunque a veces te sorprendan con alguna golosina helada... Atalanta, coge la bici y baja pa'cá que se que te gusta el "chaquelton".

Un popa tinerel are o biserica de lemn construita acu’ vreo 8 ani langa Academia Militara, la statia de autobuz Dr. Rainer. Cica biserica ar fi pentru soldati, dar popa nu refuza botezurile si nuntile oitelor domnului fara uniforma.

Acum 7 ani avea Renault Megane.

Acum are doua VW. Unu’ mic si unu’ mare, sa le foloseasca dupa cum are treaba si nevoie. Iaca:

De la Megane la Tiguan n-a trecut prea mult timp.

Cred si eu. Nu mai departe de acum doua saptamani si-a botezat cumnata-mea copilul nr.2 la popa asta in biserica si popa si-a dat constiincios ochii peste cap timp de 45 de minute, a facut plimbari de la o masa la cealalta masa, a manevrat bebelusul, l-a atins cu zeama unsuroasa, l-a stropit cu apa, i-a dat o gura de vin, l-a pus pe jos in curent si a luat 500 de lei noi, neimpozabili.

In ziua aia, ca am tot trecut pe acolo, a avut inca cel putin doua botezuri si trei nunti. La nunti se ia dublu. Deci a sarit parintelul de mia de euroi pe zi de dat ochii peste cap si cantat, lautarul domnului! Deci doua mii pe weekend, opt mii pe luna, ce mama ma-sii! Plus ceva banuti de la buget si gratis investitia, de la stat, sa-si inceapa afacerea, cand i-au construit sediul sucursalei intreprinderii Domnului!

Misto.

Se intreba Iulian. Uite si raspunsul, ca nu-i greu:

Dupa mintea mea, dracul trebuie ca arata asa. Cum altfel decat ahtiat dupa bani de construit case pentru facut si mai multi bani si infipt adanc in structurile statului, cu mainile in buzunarele contribuabililor, fie ei si agnostici sau atei sau credinciosi ne-ortodocsi, imbracat cernit si cu mufa severa, sa bage spaima in oasele enoriasului prosternat la pupat de moaste?

Facem o leapsa din chestia asta? Hai, desenati, scanati, colorati, photoshoppati, colati… cum arata dracul?