„M-am întâlnit ieri cu el,

L-am văzut, am leşinat,

Am simţit nevoia să-i sar în gât,

Să-l sugrum, să-l sărut…

Azi noapte a venit la mine pe geam, în zbor,

Am fugit în gândul lui

Şi cu gândul ne-am iubit.

Frumos ca un zeu slab dar puternic,

Întunecat ca lumina pierdută în neant,

Radiând de frumuseţe intelectuală

Îmi vorbi în termeni necunoscuţi de mine

sursa: pics.hi5.com

Şi îmi mărturisii că mă iubeşte.

Atunci a venit lângă mine,

Ne-am aşezat pe bancă sub un copac

Şi porumbeii înroşiţi

De sângele iubirii zburau…

Ne-am sărutat,

L-am privit

Şi i-am spus ce-mi spuse şi el,

Dar cu cuvintele mele.

Luna veghea deasupra capului lui

Înarmându-l cu puterea dragostei.

sursa: freewebs.com

Şi valurile mării ne atingeau picioarele

Goale şi înfierbântate, iar nisipul

Sfârâia de frumos.

Ne-am privit până la venirea zorilor

Şi apoi m-am aşezat pe canapea.

El plecă în zbor,

Ieşi pe geam, urmat de o furtună

Însoţit de tunete şi fulgere… de nori cenuşii,

Şi ieşi…

apoi ne-am sărutat

Şi nu ne-am mai oprit

Nici până acum.”

sursa: mirelablog.supereva.ro

Mulțumită unui amic, am aflat că am ajuns vedetă. O companie de telefonie mobilă de pe la noi (nu-i dau numele, că nu contează ) a scos un nou abonament: abonamentul pinguin. Ceva cu convorbiri nelimitate în grup. Oricum, nu-i de mine. Pentru că oricum telefoanele mă enervează la culme (că sună cutiuța aia și când te caci și când dormi și când n-ai chef de nimeni și nimic și etc) și prefer să dau banii pe o bere la o cârciumă să pălăvrăgesc cât vreau, cu cine vreau, nu să mă deranjeze cutiuța cu tot felul de probleme și chestii.

Aș prefera porumbeii călători. Vrei să transmiți un mesaj, să dai de cineva…pac – dai drumul la un porumbel. Și în loc de cabluri, sateliți, antene etc am avea un cer plin de porumbei. Și găinaț. Dar oricum e plin de câcați pe peste tot. Deci aș opta tot pentru porumbei.

… zi de zi la TV se propagă, cu o exaltare scăpată de sub autocontrol, psihoza gripei (porcină, gripa A, gripa nouă, sau cum o mai fi numită de reporterii isterizaţi). “Focarul Sinaia” a fost foarte expus mediatic. Andra a scris incitant despre jocul cu suferinţa, despre starea de bolnavi programaţi care ne paşte… Am o reţinere relativ la scenariile apocaliptice, dar nu pot să nu observ posibila paralelă cu piaţa computerelor: sunt creaţi viruşi pentru că, nu-i aşa, trebuie să existe cumpărători pentru antidot. Cu o cheltuială minimă pentru un virus şi câteva victime inocente, nu multe, doar să sucombe câteva computere sau câţiva oameni… panica şi manipularea de piaţă şi politică devin cu totul profitabile, iar cu sumele uriaşe încasate, câţiva nababi îşi vor mai cumpăra câte o insulă paradisiacă… Asta e tot, lumea e mică, fericirea puţină şi doar pentru foarte puţini, restul suntem victime! Nu mai spun că, după o campanie de vaccinare, medicaţia pentru boli degenerative se va vinde foarte bine pe terme extra-lung. În fond, după industria de arme, nu e cea mai profitabilă cea farmaceutică ? Astăzi a apărut şi ştirea că o pisică s-a îmbolnăvit de gripa A, desigur în SUA, e cam în vârstă motanul, dar a fost tratat şi e bine, însă riscul de a fi contaminat alţi oameni… Fantezia îmi dă ghes macabru să-mi imaginez viitoare gripe feline, canine, bovine sau transmise de la ce o mai avea omul pe lângă el… Nu vi se pare că porumbeii din Piaţa Unirii, în depresia asta cenuşie de noiembrie, sunt destul de gripaţi ?

Se pare ca vremea nu tine cu mine, dar nu conteaza astazi o tinem tot cu zambete si invingem si frigul si tot.  Spunea si Joaninha ( partea mai buna a Marului ) ca de miercuri s-ar parea ca se incalzeste. Nu bagam mana in foc, dar speram macar sa nu mai ploua. Cred ca cel mai mult ma ajuta faptul ca la mine la birou ma pot imbraca destul de lejer in ceea ce priveste cantitatea hainelor, adica fustita si camasa cu maneca scurta zic eu ca e fooarte bine. Si azi am energie destul de multa, incep sa cred ca si vitamina C e de vina.

Ieri cand am ajuns acasa am hotarat sa ma uit sa vad ce se intampla prin balcon pe la animalutele mele de casa. Pe etajera de sus erau 2 porumbei care stateau impunator si tot faceau galagie. Cand am intrat in balcon s-au speriat si au inceput sa zboare pe acolo, mai mai sa intre in camera la mine. Din fericire am reusit sa inchid usa la timp si pana la urma au iesit si ei afara din balcon. Dupa sperietura trasa, am intrat din nou sa vad ce se intampla in cuibul de pe etajera de mai jos si cu stupoare am descoperit ca nu Rica Porumbica nu mai era Si in cuibul ala facut cu atata grija si maiestrie era un singur puisor.. partea proasta e ca puiutul nu mai traia.. Probabil ca Rica a abandonat cuibul, sau poate Relu’ a adus pe alta si de aia Rica s-a suparat si l-a lasat pe ala micu in cuib singur. Cert este ca acum nu stiu ce sa fac. In jurul balconului se tot plimba mai multi porumbei si fac zarva. Cuibul ala nu poate sa ramana asa , dar sincer mi-e teama sa iau cuibul de acolo.  Asa ca, sfatuiti-ma cum sa procedez , ca asta e intr-adevar o dilema.

O zi usoara si cat mai calduroasa va doresc!

Semnat,

Marmotica

Am impresia ca noi am devenit ca un fel de bicicleta de aia, de prin vest, care se prinde de garduri cu fel de fel de lanturi si lacate. iar atunci cand vrem sa ne scoatem din viata, atunci cand decidem ca enough is enough – nu mai gasim cheile. si incet incet ne scoatem rotile si sidenia sh’ap schitele de la roti, sh’ap shurubii si tot felul de alte porcarii; in afara de rama. rama intodeuna ramane aninata de gardul ala, sau inconjoara copacu, sau (mai stii) – ramanem aninati de alta bicicleta. niciodata nu ne putem scoate din viata. sau din politica. sau dintr-un grup de prieteni. sau dintr-o prietena, si ea legandu-si bicicleta de bicicleta mea. ne scoatem capu si ochii, dar niciodata rama. niciodata rama.

rama, printre altele, este si un produs alimentar. unt, mai bine zis.