Am gasit intr-o carte o mica descriere la ziua mea de nastere: “Acest om seamana la fire cu foarte putini oameni.” Perfect adevarat. Am spus si eu asta despre mine de atatea ori insa lumea crede ca imi place sa ma consider diferita. Nici gand! Sunt eu si atat, cum spuneam despre mine pe alt blog. Imi place felul meu de a fi si pe cat de mult ma bucur ca sunt neinteleasa, pe atat imi si pare rau. Uneori chiar ma straduiesc a se intelege ce spun si ceea ce vreau. Sunt probabil, omul rau din toti cei din jurul meu. Nu stiu masura in care ce se scrie prin tot felul de carti de specialitate este si de luat in considerare, dar cu siguranta, Varsatorii au ceva numai ai lor. Sunt oameni activi, preocupati de semenii lor. De fapt, de tot ce este viu. Nu se va intampla ca, oriunde ar fi ei, sa aiba cineva nevoie de ajutor si un Varsator sa nu faca un gest, cat de mic. Si ma gandesc la toti cunoscutii mei din aceasta zodie. Pe cei necunoscuti ii simt. Sunt intr-adevar ciudati! Nu o spun ca pe un lucru negativ. Ei, toti, au lumea lor. Lume in care daca ai patruns cumva, tot asa vei pleca. Usor. Dar sa fii sigur ca daca ai intrat in lumea asta la fel de ciudata, agitata, plina de suprize, plina de evenimente, precum ei, este o lume de care vei ajunge dependent si in acelasi timp obosit. Sunt persoane comunicative si foarte critice. Accepta un om plin de defecte langa ei si il pot iubi mult, dar asta nu va insemna ca nu ii vor vedea acele defecte si nu i le vor spune de cate ori au ocazia, uneori si facandu-le publice. Reusesc sa isi faca cu lejeritate cunostinte noi, prieteni chiar, dar cu adevarat aproape nu le sunt foarte multi. Incercam sa gasesc o explicatie. Stiu enorm de multi Varsatori ale caror telefoane suna continuu. Spun telefoane pentru ca ei sunt foarte ocupati. Cu orice. Nu vei auzi prea des un Varsator ca se plictiseste. Tocmai de aceea, cel mai bun mijloc de a lua legatura cu ei sunt telefoanele. Sunt firi stabile cand vine vorba de ce este al lor si numerele de telefon sau adresele nu le vor schimba cu usurinta. Ei bine, majoritatea conversatiilor cu un Varsator sunt cat se poate de neobisnuite. Lumea de obicei suna sa salute. Un gand bun, intrebarea ce mai faci. Discutiile simple. La Varsator insa, nu este asa. Cu o viata plina de evenimente, nu-l intreba ce a mai facut! Va povesti multa vreme! Posibil de aceea, sunt mai putin ascultati. Ei nu cer sfaturi, dar cand o fac, trebuie sa stii sigur ca va tine cont de spusele tale. Insa nu au cui. In situatia cand un Varsator este sunat, iti va povesti in cateva cuvinte ce a (mai) facut si te va intreba ce faci tu. De aici incepe nebunia. Oricat de ocupat este, stie prea bine ca lumea nu il cauta sa-l intrebe de sanatate, ci se vrea ceva concret. Un ajutor, de orice natura. Cel mai frecvent, a se planga, sa ceara sfaturi sau pur si simplu sa vorbeasca ore in sir despre moda sau despre vreme. Au si gasit omul potrivit. Discutia insa nu este de cele mai multe ori pe placul interlocutorului. Tocmai pentru ca, daca sunteti cunostinte vechi, si veti discuta de ale vietii, iti va zice: ti-am spus sau stiam, indiferent daca se discuta de propria persoana. Acea cunostinta insa, va incepe cu explicatii care pentru Varsator sunt inutile. Oricum el stia. Singura problema este ca ti-a spus si poate nu a fost destul de convingator, ori a fost si te-a deranjat sinceritatea lui incredibila. Multi o considera rautate. Simplul fapt ca are o exprimare “brutala” ii face pe multi sa fuga… Rareori da sfaturi si daca le da, are tendinta sa spuna cum ar face el. Cand sunt sfaturi generale, de cele mai multe ori nu sunt luate in seama. In timp ce el isi va lasa si mancarea pe foc pentru a-ti oferi servetele cand tu plangi in hohote, un Varsator va plange inainte sa fie cazul sa puna mana pe telefon pentru a cere ascultare sau vreun sfat. Stiu atat de bine ca nimeni nu-i asculta, nimeni nu-i acolo pentru ei, incat renunta pur si simplu la ajutor. Poate asta ii indeparteaza de oameni. Ei isi rezolva problemele in familie chiar daca asta presupune niste piedici in plus si lungi conversatii. Poate firea lor independenta ii face pe cei din jur sa se simta inutili in fata unui Varsator sau doar faptul ca ei nu ai niciodata probleme atat de grave. Si asa este. De obicei, este un foc de paie. Rezolvarea este extrem de simpla, dar un Varsator va alege intotdeauna drumul cel mai lung catre destinatie… Pur si simplu asa gandeste el ca trebuie. Cum ii place sa ii multumeasca pe toti, nu mereu solutia va parea cea adecvata. Complicat cu zodia asta. Firea lor sincera ii va face sa spuna tot felul de traznai pe care nu credeai sa le auzi vreodata. Firea lor zapacita ii  va determina sa faca lucrurile intr-o ordine de neinteles pentru cei din jur. Asa vor atrage si critici si dusmani. Pentru ca unui Varsator ii iese tot ce si-a propus, indiferent de modul de abordare. Pretul insa, este prea mare. Doar sufletul unui Varsator poate intelege un altul. Firea vesela va atrage noi cunostinte. Firea vulcanica ii va indeparta pe multi. De asemenea, faptul ca sunt tot timpul ocupati ii va face pe cei din jurul lor sa uite sa ii cheme la anumite evenimente. In timp ce un Varsator se va sacrifica pentru oricine si orice, oricand, pentru ei putini oameni vor face asta. In consecinta, sufletul lor va fi mereu nemultumit dar vor incerca sa vada si sa arate si celorlalti partea buna. Impresionati poate de puterea Varsatorului, va fi lasat singur, cu ale lui, pentru ca daca el considera ca trebuie sa se duca la culcare la ora 20:00, nimeni nu-i poate si nu-i va sta in cale si va face orice ca sa se poata odihni. In incercarea de a fi precum ceilalti, va dori sa incerce si alte moduri de-a trai. Va incerca tot ce se poate dar va ramane fidel pricipiilor sale neintelese si oamenilor cu care, desi aparent, nu se inteleg, au facut pactul tacit de a ramane intotdeauna aproape. Stiu foarte bine cine si ce, cat merita si ii vor rasplati cum se cuvine, dar in acelasi timp, nu vor rata ocazia de a rade in nas celor care, candva, le-au facut un rau. Cu si pentru o fire atat de simpla, dar destul de complicata, se cere intr-adevar un pact. In lumea in care traim, in care si juramintele in Biserica sunt dinainte declarate nesemnificative si mai apoi rostite si uitate, cati ar face acest pact? Vom vedea…

Astazi: Madame Tussauds, muzeul figurilor de ceara din Amsterdam. Te-ai imaginat vreodata cantand cu Beyonce? Eventual lipiti unul de celalalt intr-o imbratisare? Sau in pat cu Robbie Williams? Aici totul e posibil. Chiar si sa stai la masa cu George Clooney care-ti ofera o floare. Multi alti prieteni te asteapta sa te fotografiezi alaturi de ei.

Daca am imparti figurinele pe categorii, iata ce ar iesi:
- Regi si regine, printi si printese, deci figuri regale dintre care iese mult in evidenta Printesa Diana;
- Cantareti arhicunoscuti printre care Tiesto care munceste la platane, Justin Timberlake, Elvis Presley, Kylie Minogue, Bob Marley;
- Lideri mondiali: Barack Obama, Nelson Mandela, Dalai Lama, Hu Jintao presedintele Chinei;
- Celebritati de la Hollywood: Anthony Hopkins, Julia Roberts, Daniel Craig (va amintiti.. James Bond);
- Oameni de cultura si stiinta precum Albert Einstein, Pablo Picasso, Mona Lisa;
- Vedete din lumea sportului: Ronaldinho, Lance Armstrong, David Beckham sunt doar cativa dintre ei;
- Olandezi celebri, printre ei domnul Heineken, magnatul berii.

Muzeul a fost deschis in 1971 fiind primul muzeu Tussauds din afara Angliei dar in locatia actuala, ultra-centrala, e deschis din 1991. Fiind la acest capitol, muzeul se gaseste in Dam Square (piata Dam) locul cel mai cunoscut din oras, la capatul Dam Rack (bulevardul Dam), la cativa pasi de Neue Kerk (biserica noua) si la cateva sute de metri de cartierul rosu si mall-ul Magna Plaza.

Despre modul de realizare al figurinelor de ceara s-a scris si s-au facut documentare (cel putin pe Discovery Ch), o sa mentionez doar durata medie – 3 luni, locul – Londra – de aici ele fiind transportate la Amsterdam si cate ceva despre intretinerea lor – hainele sunt spalate la curatatorie, parul spalat cu sampon, machiajul refacut periodic iar accesoriile de genul ceasurilor si bratarilor sunt bine prinse de figurine, desi n-ati zice. Insa toate sunt accesibile pentru a te apropia de ele, eventual fotografia iar impresia ca figurina de fapt este vie e incredibila.

Rezervarea on-line a biletelor pe site-ul muzeului, www.madametussauds.nl, va asigura o reducere de 10% fata de pretul normal dar daca in cadrul calatoriei la Amsterdam v-ati cumparat Cardul IAmsterdam, beneficiati de o reducere de 25% la cumpararea biletelor la ghiseul muzeului Tussauds. Cele doua discounturi nu sunt cumulabile, fiind oferite de companii diferite.

După o zii de hoinărit şi o (supra)doză tardivă de Coca-Cola pe la două noaptea încep să scriu acest articol.Cum în ţara asta avem di tăti am descoperit eu ceva printr-un gînd nesimţit. Toţi depindem de un singur lucru,sau dacă acel “lucru” se afla la plural deja suntem fericiţi,posibil.

Fără nici un chef de viaţă vă aduc aminte de cei mai buni amici ai cocalarului de Hi5, asa zis-ul nesimţit care ne face să nu obţinem ce vrem fiindcă “e” doar unu cînd trebuie să fie mai mulţi.Deja v-am băgat in ceaţă. Este vorba despre bani.Nu sunt Bil Gates să vă explic cum să ii faceţi si nu sunt nici femeie a.k.a nevastă să vă spun cum să îi cheltuiţi,dar sunt în stare să îmi spun părerea despre EI.

Zic EI pentru că trebuie să fie mai mulţi ca să ne simtem bine.Ca să ajungi să-i obţii trebuie să :

1.Înveţi

2.Te afirmi

3.Profiţi

4.Să ai noroc..că fără nu se prea poate

Doamne şi unde vroiam să ajung, nu am văzut pe nimeni să urmeze aceşti paşi fireşti (spun eu) aşa cum ar trebuii. Majoritatea nu învată deci de unde să vină şi afirmarea într-un domeniu , aceşti oameni ar trebuii văzuti spălînd closete dar au parte de acel noroc care , uneori, ne lasă paf! Absolvenţi cu diplomă de şcoală profesională pe care scrie că absloventul poate împacheta fum sau tunde ouă. Urasc genul ăsta de oameni nu că oi fii eu vre-un învătat dar sper la mai bine. Să vă dau un asemenea exemplu : Jiji Becali,atat.

Puţini sunt oamenii care reuşesc să-şi parcurga drumul prin societate aşa cum trebuie dar şi lor le lipseste afirmarea pentru că este deja luată cu forţa de norocoşii de mai sus.Ca popor ar trebuii să avem şi noi nişte oameni cu care să ne mîndrim . RĂSPUNS :  PULA, numele localitătii din Croaţia mă refer,că le cam folosim numele satului si ne dau Iugoslavii în judecată.Nu ştiu de ce la scoală îmi prezintă învăţaţi de acum 5 secole , că personal mi se rupe.Nici un exemplu contemporan datorită “valoroşilor,stilaţilor si smekerilor” ce ne-au făcut orice domeniu de tot căcatul.Mă uit la TV să-l văd pe Vanghelie cum spune “Gugl” , pe Becali cum urlă la un arbitru ca la măsa, pe Diaconescu cum descoperă în fiecare zii cîte o bucaţică din Elodia, pe Puya cum îşî bate joc de Rap.Singurul om care le mai fute cate-o palmă peste mufă este Mircea Badea ,măcar încearcă. Căcaţii ăstia sunt produsul banilor din prima parte a articolului.

Dacă sunteţi deştepţi vă daţi şi voi seama ce am vrut să scuip mai sus.

Dedicaţiuni :

   Pana la urma, dincolo de orice fatalism de cafenea, lucrurile ce vin incoace nu pot fi impiedicate de nimic – ne-au fost date si noi le-am fost dati de dinainte de a lua aceasta forma existentiala, de fapt tot acest dat ne caracterizeaza si ne face sa fim ceea ce suntem – e limita chipului nostru, a figurii noastre interioare, nici nu am sti sa fim dincolo de limitele astea, dincolo – unde orice e posibil si unde mintea se impleticeste uimita .

Paradoxul zilei e urmatorul:

- daca pentru a identifica ceva ca fiind imposibil (si o sa-i dam valoarea finala ZERO), ne raportam la notiunea de posibil (valoare UNU)

- iar diferenta dintre cele doua consta intr-o serie de posibilitati aparent lipsa (caz in care 1-1=0)

* nu se admite varianta in care 0 = o, care ar insemna ca nu exista nici o posibilitate de a avansa spre imposibil, intrucat existenta insasi reprezinta  o posibilitate.

——————————————-/—————————————–

Rezulta urmatoarele paradoxuri:

1) folosim ca unitate de masura a imposibilului, posibilul:

=> 0 (imposibilul) = 1 sau multipli de 1 altfel spus 0 = 1 sau 1+1+ 1+….+1

* (ceea ce matematic nu poate fi adevarat)

2) diferenta intre imposibil si posibil (in cazul ipotetic al unor posibilitati lipsa) consta in acea posibilitate/acele posibilitati care anuleaza posibilitatea/ posibilitatile deja existente – si in masura in care vorbim de posibilitati lipsa tot ce trebuie sa facem e sa le indentificam si sa le transformam in posibilitati existente;

3) perceptia generala a imposibilului, fiind bazata pe ce NU PUTEM face, ne aduce in pozitia in care nu admitem si optiunea unor posibilitati in surplus, care ne aduc in starea de imposibilitate:

pentru ca aparent 1+1+1 =/= 0

*=/= insemana” diferit de” sau “nu este egal cu”

fiind vorba de un imposibil cuantificat in posibilitati vorbim defapt despre urmatoare relatie

1+1+..n..+1 = 1+1+1+..n’..+1

- iar solutia pentru a realiza imposibilul consta intr-o perspectiva care sa anuleze ideea de imposibil adica ZERO, inlocuind-o cu o suma/ diferenta de posibilitati;

-  si calea spre imposibil sa fie pur si simplu bazata pe cati de 1 trebuie sa ai pentru a echivala necesarul de posibilitati din care e alcatuit aparentul imposibilul spre care tintesti.

Altfel spus, de la posibil la imposibil nu ne ramanem decat sa echivalam numarul de posibilitati existente cu cele necesare si n=n’.

Dorul

Dacă mi-ar face plăcere să văd pe C., aş vedea-o mai des. Dar nu-mi dă o stare de plăcere, îmi dă una de fericire. Asta schimbă lucrurile. Bucuria e o limitaţie ce limitează, fericirea, una ce nu limitează. Am căutat-o în viaţă pe ultima, dar nu în această versiune.” (C. Noica, Jurnal de idei)

E culmea din suflet unde afectul este epurat de toate furiile, frustrările, pretenţiile, orgoliile, descumpănirile, aşteptările, dorinţele, instinctele şi demonii. E locul unde suspinul şi-a făcut un culcuş în braţele singurătăţii şi strînge posesiv la piept dragostea. Ce fericire bizară îl însoţeşte pe cel ce cade în această stare de dor! O fericire paradoxală care ustură, doare, muşcă, înţeapă şi siluieşte fiinţa pînă la o epuizare dulce-acrişoară. Ce frumoasă formă de fidelitate cu alteritatea se naşte din acest incest dintre sine şi reprezentarea celuilalt în sine!

Tot acest construct mentalo-sufletesc are o natură perfect paradoxală, traductibilă printr-o dihotomie antinomică nevoie-suficienţă: celălalt îţi lipseşte prea mult, dar ţi-e excesiv de prezent – fiindcă metafizic, el se află în tine într-o (re)găsire cu un ascendent care nu cunoaşte surogat sau echivalent. Tot ce se revarsă dinspre interior spre exterior este atunci nu o bucurie şi nicidecum un extaz, ci o fericire. Această fericire este largă cît poate conduce o privire spre nesfîrşit linia orizontului şi înaltă cît poate un om să-şi transceadă condiţia. Fericirea in absentia e comparabilă cu cea datorată prezenţei, diferind doar natura construcţiei ce se aşază pe fundaţia imaginaţiei, se înalţă ezitant pe stîlpii ştirbi ai memoriei, se bolteşte dureros sub arcurile nostalgiei, se tencuieşte neuniform cu impresii odată trăite şi se zugrăveşte cu gesturi (ne)întîmplate.

De prea multe ori ne chircim de dor ca de o durere de stomac cu spasme, atribuindu-i valenţa unei suferinţe fără sens, în loc să-l folosim drept un pretext-cadru pentru împlinire (ca un fel de posibil pentru imposibilul nostru) – în absenţă să trăim ca în co-prezenţă după exigenţele cele mai de seamă ale fiinţei, augmentînd frumosul şi bagatelizînd mizeria. Să preschimbăm slabiciunea şi abandonul în forţă şi iniţiativă. Astfel, să înlocuim Nimicul cu Totul, precum nişte demiurgi amatori care-şi contrazic temerar destinul.

Ai simtit vreodata ca totul este posibil, ai simtit vreodata ca trebuie sa strigi in gura mare, sa urli cat de bine este, ai simtit ca te topesti de fericire?

Dar ai simtit vreodata cum treci de la rau la bine, de la tristete la fericire, de la Iad la Rai, de la lacrimi la zambete?

EU am simtit si este incredibil de bine!

Se poate, totul se poate, trebuie doar sa crezi. EU cred ca se poate si daca nu se poate chiar acum, sigur va fi in viitor, visele devin realitate.

Am realizat in ultima vreme ca am “crescut”, gandesc altfel decat acum 2 ani si cred ca este mult mai bine acum. In trecut purtam resentimente in suflet, sufeream mult prea mult pentru chestii neimportante, nu stiam sa fac liste de prioritati. Dar totul s-a schimbat de ceva timp incoace si ar trebui sa utilizez acest avantaj, ar trebui sa incep in mod constient sa ma dezvolt mai departe. Asta este preocuparea mea de baza in prezent, eu cu mine si cu persoana mea! Suna egoist sau egocentrist ?Poate…si ce daca?!

Acum trei zile ma simteam la pamant, acum simt cum plutesc. Am senzatii, ganduri si sentimente cum nu am mai avut de minim 2 ani si jumatate si este atat de bine, mi-era atat de dor… nu vreau decat sa stau si sa absorb toata energia, sa simt cum sufletul meu devine mai plin de fericire.

Nu am ranchiuni, nu am resentimente, nimeni nu ma poate rani oricat s-ar chinui si asta se datoreaza in principal unor stari pe care le-am constientizat de curand. Ma simt invincibila din acest punct de vedere.

Incet, incet, totul intra pe un fagas mai bun, pe calea spre fericire. Am renuntat la a face decizii compensatorii, nu mai sunt dispusa sa ma multumesc cu ceva, vreau doar fericire pura si absoluta.

Simt ca traiesc, sunt invincibila si totul este posibil!!

Multumesc!

Felul de a actiona al unor oamenilor e uneori orbit prea mult de problema in cauza.Prea multa framantare pentru a dobandii ceva,  care in final te consuma energic.Procedam deseori ca un pieton grabit sa treaca strada, asigurandu-se foarte in graba sau uneori chiar de loc, fara a vedea alte pericole care il pot lua prin suprindere.O scanare precisa la libertatea prin care iti controlezi viata duce la o sincronizare cu mai putine tulburente spre tinta.
Daca scanezi prea mult (in cazul pietonului nu mai reusesti sa treci niciodata strada), te pierzi in amanunte si nu mai stii incotr-o sa mergi, sa lupti.Atunci cum tratezi o problema?Raspunsul poate fii gandit si putin diferit.Cum te poate trata o problema?In sine problema nu este daca se poate rezolva sau nu, ci daca te dezvolta sau te distruge.Orice problema se rezolva in timp cu straduinta.Daca ai o situatie critica sentimentala, daca rezultatele scolare nu sunt satisfacatoare sau jobul nu ti se potriveste, e gresit sa iti mai dai motive de ingrijorare cand ele exista deja.Vorba aceea “lasa-i pe altii sa te planga, tu ajuta-te“.Important ca ele sa te dezvolte nu sa te copleseasca.Un exemplu personal: Dupa ce cream un design, sau compuneam o opera literara, ascultam cu deosebita atentie parerea celorlalti care oarecum imi dadeau satisfactie talentelor mele.Nimic deosebit pana acum.In schimb, tatal meu privea mereu lucrurile, diferit de ceilalti.Aici se iveste partea interesanta.Eu credeam ca el nu stie aprecia ceea ce fac eu, la fel cum ai putea sa zici tu fata de iubitul sau iubita ta care ti se pare ca da semne de nemultumire cand spune ceva la adresa ta.Desi spiritul lui critic a dezvoltat in mine defiecare data un mai mare potential in ceea ce faceam, sub privirea unei viziuni diversificata de ochii celor mai multi.Lasa problema sa te dezvolte!Orice critica e o culoare(indiferent de nuanta), si orice culoare contruieste un tablou.In loc sa te gandesti la lucruri, mai bine te gandesti la posibilitati.Suna mai mult teoretic.Dar poate deveni treptat aplicata.Trebuie doar sa incerci.Nu privii la problema.Priveste la potentialul tau, la sprijinul care ti se ofera direct si indirect si alearga spre tinta.Iar tinta nu e niciodata un “imposibil”.Doar daca tu o vei vedea astfel nu o vei birui.Daca te gandesti…  multe lucruri au fost vazute imposibile.Vorba lui Enstein:  “toata lumea stie ca anumite lucruri sunt irealizabile, pana cand vine cineva care nu stie acest lucru si le realizeaza”..Deci, succes inainte si ai grija cum treci strada…

tocmai am terminat de citit COPILUL NASCUT JOI-SANDRA BROWN

pe vara asta mi-am propus sa citesc cat mai multe carti posibile…

si sa revenim la cartea care am terminat-o

inceputul mi s-a parut respingator dar dupa ce incepi sa avansezi in lectura,te captiveaza si nu mai ai putere sa o dai jos din mana pana cand nu o termini….

este captivanta si usor de inteles cred eu!

ep.1.Săptămăna trecută citisem un articol in The epoque Times cu referire la doamne: un incident intr-un parc cu un betiv care cuvânta „bisericește” in fața unor mama cu puii lor. Era un indemn al autorului  către partea virilă a paturii umane de a proteja doamnele pentru a nu dispărea . Il citez„ Din recipiente ale ocrotirii noastre le-am transformat in obiecte ale celor mai abjecte și deviate dorințe și putări.”  ep.2 Din seria astea nu mi se vor intampla mie:„ Dacă erau doi sau unul nu știu și nu vreau să imi reamintesc ca să aflu.De ce? pentru că POSIBILUL m-ar speria. Punctul maxim a avut loc la 30-40 de m de casa, insă prezența i-am simțit-o mai devreme. Afara ploua si era intuneric. Tușește,l-am auzit, il urmaresc cu priverea peste urmăr,mă depășește. Mergem. Se oprește, îl depășesc. Până aici credeam că este andrei, dar mi-a dovedit că m-am inselat. Cum? prin mâritul ,precum un câine cu un os, pe care l-a scos când mi-a atins partea dorsală. Surprinsă m-am intors . Cum indraznise? Ii căutam privirea sa-l mustru bine de tot. Surpriză nu era ANDREI. Stăteam față in față, iar eu incă ii tineam palma in mînă, că doar i-am culeas-o din gradina mea. Perplexă: opa! nu este andrei, este un străin blond cu ochi albaștri, ce fac? cu un zâmbet inghețat  urmează „dialogul”: ce faci ?cine te crezi fapte simultane:mrrrr.iși  miscă palma din cleștele meu dar nu reușete să si-o elibererze. uita-te bine la mine,drept cine mă iei, mă confunzi! mrrrrr, ne dominam din priviri, ( ce să  fac acum,  îl lovesc!)  zbang! odată  slab;zbang! a doua oare tare , intenția fiind dezvăluită mi-a prins mâna si efectul așteptat a fost diminuat. Ne duelăm din priviri tăcute. Inving eu. mă departez incet țintuindu-l cu privirea , iar el rămâne crispat.  Ambii, cred că, ne intrebam cum a fost posibil așa ceva: eu : aici atât de aproape? el: să o las să plece? Pășesc cu ceva mai mult curaj, dar nu alerg -ca și cum nu as vrea să provoc animalul din el. Pășesc. Il caut cu privirea peste umăr, dar nu mai este. Gata  a dispărut. Merg  in continuare, insă unde a dispărut? s-a intamplat pe bune? de fapt, ce s-a intămplat?. Ajung in cameră: imi dau seama ca statura a fost aliatul meu, insă tot nu vreau să aflu dacă celalalt, pe care l-am vărit în același timp cand l-am auzit pe el, era cu blondul. ” ep3.:.. voi reveni cu efectele celor doua episoade după ce se digeră vreo căteva zile.

Chiar ai uitat ce imi spuneai? Nu iti mai amintesti cum visam? Vise cu ochii deschisi mai frumoase decat au altii cand dorm. Vise in care mai mult decat totul era posibil, si noi eram imposibilul. Vise in care te tineam in brate si dormeai cu capul pe pieptul meu.

Poate ti-au disparut visele pentru ca ai mai imbatranit cu o zi, si poate dintr-o data te-ai maturizat. Tu, persoana aia ce spuneai ca te comporti ca un copil mic…

… Copii mici viseaza la o casa barbie noua sau o figurina cu Batman…

Iti mai amintesti de la ce a plecat toata povestea asta…

… eu da… si stiu si ce mi-a intarit sperantele ce par a fi spulberate de dorintele tale confuze …

Visele…

Mult, mult am amanat postarea asta. Nu stiu ce-o fost cu mine de fusei in pana de chef de scris. Chef nu e cuvantul. ‘Ganas.’ In orice caz, iata putinul pe care am tot amanat sa il spun:

Mai nu prea demult, adica cam pe cand a luat nastere acest de fata blog, eram, neinspirat timp de a-ti crea blog, in absolut neplacuta sesiune de iarna. Si cum a avea blog m-a facut mai receptiva, imaginatia bolnava nu a crutat nici macar stiintificele texte de biofizica. Si citind un curs, despre termodinamica el, anume cursul, nu tocmai subiectul meu preferat, de va intrebati, lecturand eu cat puteam de atenta intre factorii perturbatori din jur dintre care principalul si cel mai puternicul era scarba, imi picara ochii pe anumite fraze, care scoase oarecum din context aveau un sens separat. Ma refer anume la:

Procesele reale sunt succesiuni de stari de neechilibru

Iata goana neincetata a secolului vitezei, suntem, adica, precedati in vartejul nostru de distresuri de procese termodinamice. Oare trebuia sa ne dam seama ca vom ajunge aici, studiind secole de-a randul fizica?

Toate procesele care au loc in sisteme izolate decurs in sensul cresterii entropiei si al scaderii energiei libere (al scaderii capacitatii de a efectua lucru mecanic).

Izolate adica nesupravegheate. Entropie carevasazica dezordine. Lucru mecanic egal prestare munca. Si procese, astea vasazica oameni. Definitia angajatului nesupravegheat – subintitulata lenea ancestrala.

Sistemele izolate nu au nici un fel de schimburi cu exteriorul, de care sunt separate prin pereti adiabatici, nu schimba nici energie si nici substanta; acestea sunt ideale care nu exista in realitate.

Rousseau avea dreptate, suntem natural asociali cu dependenta sociala dobandita in evolutia speciei, carevasazica departarea de ideal, zice termodinamica in legile ei.

Conform principiului cuplarii proceselor, fiecare flux termodinamic este determinat de toate fortele termodinamice care apar in sistem.

Asta ar putea fi forma termodinamica a contractului social, de e sa tragem fraza de parul literelor neepilate. Dar nu e cazul – sunt trunchiate scurt de limbajul stiintific, care iata, nu e tot timpul impersonal. Pentru pesimisti: Fraza asta e pentru cei care se indoiesc ca toate fortele astrale conlucreaza intru ghinionul lor. Pentru ceilalti: Clasica abordare holistica; de ar citi viitorii medici mai des asta… Pentru oamenii normali: Nu cautati nod in papura ca mine, e vorba de gradient de parametri intensivi si-atata.

Probabilitatea evenimentului ca moleculele unui gaz sa treaca dintr-o stare mai dezordonata intr-una mai ordonata este teoretic diferita de zero, dar este atat de mica incat face ca procesul sa fie cu totul improbabil.

Bine educatele in spirit civic si instinct de organizare sociala gaze ne dau o lectie de anarhie. Trebuie sa vada o coada balcanica inainte sa se laude ca ne dau clasa, dar oricum. La noi pana si democratia esueaza. (Da, cred in cate ceva din visul anarhic.)

Intotdeauna, existenta unei forte determina aparitia unui flux care tinde sa o anuleze.

Ca tot vorbeam de politici, na antipolitici acuma. “Nu majoritate, unanimitate!” – basme. Intr-o comunitate de “da”, e cineva si sa zica “nu”. Macar unul.

Cea mai fascinanta parte a fost cea despre paradoxul lui Maxwell (mai multe date teoretice despre asta gasiti aici in engleza si aici in romana – recomand pagina in engleza, mult mai bine scrisa). Maxwell e un nene care a auzit ca in termodinamica sistemele tind sa isi creasca entropia, adica se dezordoneaza, obligatoriu si intotdeauna, si ca de pui doua sisteme unul langa altul vor avea loc astfel de schimburi de energie pana la egalizarea entropiilor lor, adicatelea vor fi la fel de dezordonate, recte cu aceeasi viteza moleculele se vor plimba prin cavitatea sistemului, carevasazica amandoua vor avea aceeasi temperatura. Si el, Maxwell ca despre el ii vorba, a zis: ‘heei, poate nu-i chiar asa”.

Si zise el astfel: doua sisteme puse in contact, care nu au nici o treaba cu exteriorul (caz ideal, de vorbeam mai sus), cu aceeasi specie de molecule in ele, cu temperaturi, adica viteze moleculare, adica dezordini, in speta entropii, diferite. Intre ele, punem o portita cam ca poarta raiului, asa. Doar ca in loc de San’ Petru punem un demon acolo portarel.

Fara portarel, descrisei ce se intampla: ajung ele intr-un fel nu prea greu de imaginat la ceea ce se cheama echilibru termic. Dar cand se asaza demonul acolo intre spatii, se schimba treaba. Ca el stie una si buna: moleculele cu viteza peste o anumita limita trec din primul in al doilea, cele sub limita trec din al doilea in primul. Si nu lasa nici o exceptie de la regula – oricat de demon, e incoruptibil. Dupa ceva vreme, compartimentele au viteze medii mai distantate decat la inceput, deci si diferenta de temperatura creste.

Drept urmare, entropia scade. Entropia care-i dezordinea. Deci ordinea creste – demonul lui Maxwell a facut ordine in sistemele termodinamice printr-o singura unitate de informatie. Ca o concluzie, informatia este neg-entropie, zice el. Entropie negativa. Dezordine negativa. Ordine, bre!

Citez acum din cursurile citite cu ocazia mai sus amintita. Iata: ‘Tot astfel, prin procesul de cunoastere are loc o scadere a entropiei termodinamice si o crestere a organizarii.’, si mai iata: ‘Cu privire la organismele vii, Schrodinger a afirmat ca acestea evita cresterea entropiei preluand din mediul exterior neg-entropie.’

Uite aici ceva cu care nu sunt de acord. Deloc. Cunoasterea creste dezordinea, cunoasterea creaza rebeliune, cunoasterea duce la dorinta de libertate. Cunoasterea nu te ajuta sa cadrezi normelor sociale, demonul lu’ Maxwell nu e normal.

Scuze imi cer pentru momentul paranoic. Despre gandire vorbeam eu, asa-i? Despre gandire, despre imaginatie… taman pedosul rigorii limitei “cunoasterii”. Caci informatia este cu adevarat limitata – ce putem face cu ea nu cunoaste margini.