Alte povesti :

Cele mai frumoase povesti – Motanul incaltat

Cele mai frumoase povesti – Mica sirena

Cele mai frumoase povesti – Lupul si cei sapte iezi

Cele mai frumoase povesti – Hansel si Gretel

Cele mai frumoase povesti – Hainele cele noi ale imparatului

Cele mai frumoase povesti – Gulliver

Cele mai frumoase povesti – Gasca cu pene de aur

Cele mai frumoase povesti – Fetita cu chibrituri

Cele mai frumoase povesti – Degetica

Cele mai frumoase povesti – Cenusareasa

Alte povesti:

Cele mai frumoase povesti – Lupul si cei sapte iezi

Cele mai frumoase povesti – Hansel si Gretel

Cele mai frumoase povesti – Hainele cele noi ale imparatului

Cele mai frumoase povesti – Gulliver

Cele mai frumoase povesti – Gasca cu pene de aur

Cele mai frumoase povesti – Fetita cu chibrituri

Cele mai frumoase povesti – Degetica

Cele mai frumoase povesti – Cenusareasa

Prea sunt toti seriosi si scortosi in jurul meu si prea se vaita lume ca e grea viata…

Hai sa ne abramburim sa ne povestim !

Alte povesti :

Cele mai frumoase povesti – Gulliver

Cele mai frumoase povesti – Gasca cu pene de aur

Cele mai frumoase povesti – Fetita cu chibrituri

Cele mai frumoase povesti – Degetica

Cele mai frumoase povesti – Cenusareasa

Celelalte povesti :

Cele mai frumoase povesti – Gasca cu pene de aur

Cele mai frumoase povesti – Fetita cu chibrituri

Cele mai frumoase povesti – Degetica

Cele mai frumoase povesti – Cenusareasa

Poate e din cauza perioadei, dar m-a apucat melancolia. Cat poate pierde un om din cauza iubirii?
Am avut: respect de sine, sanatate, incredere, siguranta, iubire, o relatie frumoasa, indragita de toata lumea, ceva prejudecati, un job acceptabil si un par superb…
Acum aproximativ un an a inceput o prietenie frumoasa care a continuat cu o poveste de iubire care era exact cum mi-o doream. Cand spun prejudecati ma refer la faptul ca prietenul meu era cu 13 ani mai in varsta decat mine. Dupa ce am reusit sa trec peste prejudecati si sa vad,in viziunea mea, avantajele, cum ar fi maturitatea, intelepciunea, a inceput ceva ce nu credeam sa traiesc, cel putin nu in momentul acela. Faceam totul impreuna: ma trezeam dimineata doar ca sa ii pregatesc cacao cu lapte si sa ii urez o zi buna si sa-i reamintesc sa treaca atunci cand are o clipa libera sa ma trezeasca ca sa ii tin companie la o tigara…, cand timpul ii permitea ieseam impreuna la plimbare, cumparaturi, iar atunci cand ieseam singura aveam intotdeauna grija sa cumpar ceva si pentru el, in 6 luni nu am dormit o noapte separati, daca se intampla sa intarzii se trezea si ma cauta….Ne-am facut o singura promisiune: daca se intampla sa intalnim pe altcineva sa ne spunem….Nu-mi venea sa cred…in sfarsit gasisem pe cineva care sa spuna asta inaintea mea…La petreceri eram tot timpul impreuna, spre placerea prietenilor nostrii care incepeau sa faca planuri de casatorie. Nu numai ei faceau planuri…si el facea asta…Desi erau diferente intre noi cum ar fi faptul ca el are un copil, care nu este in grija lui si de care nu arata prea mare interes (spre nemultumirea mea), doua casnicii, fara prea multe orizonturi pentru viitor…, toate lucruri care, sunt importante, dar despre care cred ca se pot schimba sau, mai bine spus, credeam.
A venit si socul….Dupa 7 luni, dupa toate planurile facute, imi spune senin ca sunt prea multe diferente intre noi si ca e mai bine sa ne vedem de drumul nostru…Dupa multe insistente din partea mea, mi-a spus ca are o relatie de o saptamana ca sa aflu ulterior ca a avut aceasta relatie dinainte sa inceapa relatia cu mine. Sa nu credeti ca mi-a spus el. Nu! Fiind un berbec incapatanat si ambitios, am incercat sa caut prin toate mijloacele informatii pentru ca incepuse sa imi spuna ca de fapt nu are pe altcineva…ca tot ce face face pentru binele meu…Refuz sa stau cu capul in nisip, oricat de dureros este adevarul. Sa nu credeti ca nu m-am gandit daca nu era mai bine, poate, sa nu aflu. Am gasit si raspunsul – nu. Eu il mai prinsesem cu minciunele, dar cum nu erau importante si eram in euforia iubirii nu s-au aprins beculetele.
Pentru ca tot se vorbeste despre sinucideri in perioada asta, sa nu credeti ca nu mi-a trecut prin cap si solutia asta zi de zi timp de o luna. Acum ma bucur ca motivele pentru care am decis sa traiesc au fost mai puternice si sper sa nu mai imi treaca niciodata prin cap grozavia asta.
Acum, cand mi-am mai revenit sa va spun cu ce am ramas…din ce am avut:de sanatate nu mai pote fi vorba,
-mi-am pierdut dorinta, placerea de a trai, lucruri care revin usor, usor
-imi recapat respectul de sine pentru ca inevitabil l-am pierdut in momentul in care m-am lasat pacalita
-neincredere
-siguranta revine usor, usor
-de iubire nici nu mai poate fi vorba si inca nu stiu daca voi ramane macar cu o amintire frumoasa, pentru ca ce nu am spus este ca dupa ce am descoperit si i-am impartasit si prietenei (cealalta) nu a contenit cu injuriile si jignirile
- am preferat sa renunt la job pentru ca ar fi trebuit sa stam in acelasi loc pentru cel putin 8 luni, lucru de neinchipuit in momentul acela pentru mine
-iar ultimul, parul, l-am pierdut si pe acesta pentru ca la un moment dat a trebuit sa ma tund pentru ca in fiecare dimineata trebuia sa aud cat de mult imi cade parul, care intotdeauna era insirat pe spatele lui.
Daca cineva citeste acest lucru, sa nu va para rau pentru mine, sa va para rau pentru el si altii ca el, care au o lipsa acuta de caracter, sunt lasi, despre care cred ca nu vor fi niciodata fericiti, fiind prea ocupati sa isi ascunda infidelitatile…

Cele mai frumoase povesti :

Cele mai frumoase povesti – Fetita cu chibrituri

Cele mai frumoase povesti – Degetica

Cele mai frumoase povesti – Cenusareasa

“Genial, Perfect, Magic, Cel mai tare frate!”

Am si eu ideile mele cand vine vorba de weekend-uri frumoase, placute.. da’ pe o scara a genialitatii, weekendu’ asta cu siguranta intra in top 3.

Weekendul fusese planificat sa fie unul dragut deja daaar, multumita unei anumite persoane, a devenit dintr’o data unul dintre cele mai tari weekenduri din istoria weekendurilor mele.

“Elementul surpiza” e mare chestie dom’ne… ii naspa ca nu pot sa exprim in cuvinte de cata fericire am avut parte weekendu’ asta…

Mi’am rerereredescoperit dragostea fata de munte, din nou mi’am confirmat dependenta fara de munte, am ajuns sa cunosc mai bine unele persoane si am aflat ca sunt persoane exceptionale… mi’am gasit “tovaras” de hoinareala pe coclauri… la cat de bun o fost weekendu’ asta, iara mi’e frica de saptamana asta…

Nu prea pot sa zic mare lucru… ce e perfect, e perfect… nu pot, decat sa le multumesc persoanelor cu care mi’am petrecut weekendu’ asta… si mai pot spune inca ceva… Thank God for sunglasses… nu doar ca te protejaza de soare dar te ajuta si in alte circumstante…

Si azi, fiind 24 noiembrie… mi se pare normal sa ii urez si un sincer “La multi ani” Samiei si sa ii multumesc pentru tot…

Hai sa mai adaugam si cateva chestii funny. Avantajul de a fii single mult timp te face sa ai multe date-uri care mai de care mai haioase cu fete care mai de care mai intelectuale.

O sa incerc sa imi aduc aminte acum cat mai multe dar daca ratez pt ca in general chestiile nesemnificative le sterg din memorie o sa mai adaug pe parcurs.

Fotomodel: ies cu ea la o cafenea, o intreb ce vrea sa bea ea imi spune ca nu vrea nimic, fraieru insista: “draga mea nu putem sa stam aici fara sa comandam nimic trebuie sa vrei ceva, ce iti place tie sa bei?” – Mie imi place Frappe-ul mult dar acum sincer nu vreau nimic; ii spun : “fii atenta, il luam, daca nu ai pofta sa bei din el il lasam aici” ( doamne cata rabdare aveam inainte ) )…incep discutiile despre hobby-uri, pasiuni, filme, muzica…PUII MEI nu se leaga nimic cu desteapta asta..ajung sa vorbesc despre modelling ( despre care nu stiu nimic) , despre volei ( facea volei, nici despre asta nu stiu nimic)..asa…se termina seara si o duc acasa. Ce replica crede-ti ca imi da: “nu am baut din frappe pt ca nu am vrut sa crezi despre mine ca stau cu tine pt bani” FATA MEA, oricum l-am platit nu ai demonstrat nimic. ( nu va ganditi ca am o gramada de bani, nu scriu asta sa epatez, muncesc de 5 ani de zile si intradevar am un salariu peste medie dar nu ceva cu care sa ma mandresc). Dupa ma intreaba daca ne vedem maine si raspunsul vine instant: ” nu o sa existe un maine”

Studenta la ASE: “dinozaurii au disparut ca nu i-a luat Noe pe arca, e fapt demonstrat istoric, eu am facut uman la liceu si am invatat multa istorie”

Studenta la Drept: ” catapultele arunca cu catacombe” si “napoleon se batea cu tancuri”

Stewardesa: la peles la sinaia presupun ca stiti ca e o mare statuie a lui carol, ea cu o colega de ei in spatele meu isi dadeau coate: “auzi fata, aia o fii statuia lui peles?”..am zis ca nu e adevarat, in camera i-am spus ca era a lui peles dar al lui peles al II-lea

Studenta la Drept: eu prieten cu fratisu si pana la urma am ajuns sa ies si cu ea, intram in casa, hota inchisa, geam inchis, fum in toata bucataria…pe aragaz o oala pe foc cu 3 cartofi decojiti si aruncati inauntru, fara apa. O intrebam, ce faci draga in bucatarie? Raspunsul vehement vine in secunda doi: “cum ce sa fac , PIURE”..intrebarea cheie vine imediat: “fara apa?”…”aaaaa pai trebuie sa pun si apa?..”nu pisi procesul de fierbere nu are legatura cu apa, stai chill”. Aflu ca dupa o luna l-a chemat pe un prieten de pe strada la ea si ala si mai destept, a vrut sa-i fiarba in lapte pana sa-si dea seama ca laptele cand fierbe da pe afara. Era anul I de-abia, va rog sa o intelegeti si pe ea.

Tanara femeie de afaceri (chipurile) : femeia imbracata boboc din cap pana in picioare mi se plangea ca nu stie ce afacere sa-si deschida..eu baiat descurcaret ii zic: “dar de ce sa faci ceva nou cand poti sa faci ceva care merge deja, de ce nu iti iei o franciza”..din putul gandirii vine replica: “aaa eu nu suport francizii, italieni, nemti, americani, orice dar nu francizi”..mai merita sa-mi bat capul? i-am spus ca nici eu nu suport “francizii”

Animatoare: portugalia e in america  de sud parca nu?

Animatoare: in drum spre mare la podul anghel saligny “uita de cati ani rezista podul asta sarrieri..”…pisi aia face chiloto si sutiene nu poduri

Unknown: “mai tii minte acum 2 ani ziua aia cu ceata?”

Eleva clasa a 12-a: imi da mesaj “cf unde esti” ( ma rog mesajul era plin de paranteze, semne de punctuatie, abrevieri..limbajul nou de mess cica)..ii raspund: “sunt la ramada sa ma vad cu cineva si te sun dupa”..”ce e aia ramada?”…puteam sa ii zic un hotel care face parte dintr-un lant de hoteluri in toata lumea, am raspuns: “o biblioteca”//stati ca vine si replica: “aaa pai de-aia nu o stiu”

Studenta Romano-Americana: pepenii cresc in copac..la care ea: “nu pot sa cred, pai si cum pot sa atarne la cat sunt de grei”..ii zic: “pai nu i-ai vazut pe aia la tzara care urca scarile pe copaci, asta fac , culeg pepeni” //”aaaa ba da, ce proasta sunt..si la mine la tzara fac asta”

Studenta Romano-Americana: “am auzit ca sexul oral e periculos pt barbati ca cica ii tragi maduva pe acolo si nu e sanatos”..am tras concluzia imediat..”cine ti-a zis asta? maica-ta?”..la care ea: “sincera sa fiu da”…s-a gandit ma-sa ca e suficient de bleaga sa se culce cu toti prostii dar macar sa nu para curva )

Una de la te pui cu blondele: ma intreaba unde lucrez, ii zic ca in piata de capital si ma pune sa incep sa ii explic..am tinut un speech de 20 de min de la cum se constituie o companie, cum se tranzactioneaza, ce e aia bursa de valori, cum cresc si cum scad actiunile deindata ce o companie e listata..nu ma credeti cretin ca mi-am batut gura de pomana dar ea ma intreba incontinuu..si dupa 20 de min se uita cu ochii ei mari si albastrii la mine si zice: Eu nu am inteles nimic dar pare misto ( da frate … “misto” )

Si mai sunt f multe povestiri dar mie ffff somn si nu mai imi vin acum imi minte.

Asta ma duce cu gandul la campania McCann Eriksson de la alegerile din 2004 cand iti aratau diferite blonde si era sloganul: “si ele voteaza, tu ce faci?”

P.S. nu ma intelegeti gresit, eu nu fac misto acum de ele,  nimeni nu se naste invatat, unii provin din niste medii mai de cacat si nu aveau cum sa isi faca o cultura generala decat singuri..si cand ambitie nu e…dai dume de genul asta pe la intalniri cu tot felul de golani

Textele de sus sunt reale dar trebuie tratate ca un pamflet deoarece acesta este un blog care respecta femeia oricat e ea de “naiva”

O sa incep o povestire noua, evident tot despre femei deorece asta e scopul blogului, nu va intereseaza betiile mele, serviciul meu sau viata mea in familie.

Cand incepi si te uiti inapoi in filmul vietii observi ca sunt cateva care si-au pus amprenta si si-au rezervat locul fruntas in amintiriile tale.

In urma cu mai multi ani viata mea s-a intersectat cu o fata, sa-i spunem Mata Hari pt ca misterul o face si interesanta. O fata de familie buna, genul de fata care ar fi dat oricand tv-ul pe o carte buna, sincera si usor naiva din punct de vedere barbati. Il gaseste pe subsemnatul, se plac si incepe o mica idila. Precizez ca asta se intampla cand eram clasa a 9-a si am inceput cu ea pt ca din punct de vedere cronologic a fost printre primele care au contat.

Desi ea m-ar fii placut cu mult timp in urma nu a avut niciodata curaj sa vina sa-mi spuna sau sa-mi propuna ceva. Totul decurgea perfect..am inceput sa iesim..stateam de vorba cu orele si face2face si la telefon..era genul de fata cu care puteai vorbi 6 ore in sir fara sa-ti dai seama ce usor trece timpul. Era blonda natural, fff usor ondulat, niste ochi mari verzi care pur si simplu te hiptonizau, inalta, slabuta..ma rog, era fff ok. Desi ne stiam de mult timp totul a durat aproximativ 3 – 4 saptamani cand o fosta iubire naiva de-a mea si-a bagat coada. Cu parere de rau pot sa spun ca i-am dat papucii in timp ce o tineam de mana pe aceasta fosta mare iubire de-a mea care nu a stiut decat sa ma atzatze si sa ma lase oridecate ori avea chef ( a venit si momentul razbunarii mele putin mai tarziu cand mi-a venit mintea la cap). Mata Hari a izbucnit in plans in fata mea in timp ce tineam diavolitza de mana si a fugit. Desi sunt o persoana care uraste sa faca rau celor din jur pot sa spun ca atunci nu am simtit decat o f mica remuscare, incomparabil de mica cu ce simtea fata aia in secundele alea. Eram prea copil ce sa mai ne scuzam…

Evident, am facut aceasta taranie si dupa aia iar m-a lasat. Nu vreau sa va impovarez acum cu multe detalii dar va garantez ca razbunarea mea fatza de fata asta si-a facut toti banii, avand in vedere ca m-a cautat inca 4 ani dupa sa caute impacare.

Timpul trece, aproximativ un an..deja eram in alte anturaje si umblam cu alte femei si ma suna Mata Hari. Nu mai stiam nimic de ea de la momentul cand a fugit plangand de langa noi doi. Eu eram acasa si asteptam invitati la mine acasa pt un party ( o sa fac un post si despre frumusetea vechiilor bairame in detrimentul cluburilor). Printre invitati trebuia sa vina si prietena mea de atunci, un fotomodel de 1,80 cu creier de oaie.

Mata Hari: ce mai faci? Je: bine sanatos, tu? cum esti? Mata Hari: sunt f bine, vreau sa vin la tine Je: cum poti sa mai vorbesti cu mine dupa tot ce ti-am facut, nu mi-am iertat-o eu inca si tu ai sufletul asa mare incat sa poti sa ma mai bagi in seama Mata Hari: nu conteaza ce a fost, in 2 ore sunt la tine Je: nu putem sa ne vedem maine ca trebuie sa vina prietena mea la mine si inca niste prieteni la mine Mata Hari: o suni si ii spui ca ai treaba 2 ore, poti sa faci macar atata lucru pt mine

Zis si facut, dau telefon ii spun manechinului ca tre sa ma duc pana la tata acasa si sa mai intarzie 2 ore. Momentul fatidic: soneria la usa…cand am auzit-o am avut un gol in stomac, atunci mi-am dat seama de ce greseala enorma facusem cu un an in urma pt ca fata asta chiar reprezenta ceva pt mine nu era doar sentimentul de vina. Deschid usa, nu scoate nici un cuvant ma ia de gat ma saruta si ma baga in dormitor (noi nu facusem sex pana la incidentul asta).

Eu tot vorbeam pe acolo, credeam ca daca o sa folosesc cuvinte mari o sa mai imi sterg din pata pe care i-am lasat-o. Mata Hari nu scotea nici un cuvant, ma arunca pe pat, ma saruta de parca as fi ultimul si primul barbat din viata ei..incepe se dezbraca , ma dezbraca si pe mine. Repet eu tot vorbeam, ea nu scotea nici un cuvant. Pana la urma ajungem sa facem dragoste ( eu nu mai cred in facut dragoste de la incidentul asta, aici a fost dragoste ce a urmat cu urmatoarele, chiar daca le-am iubit pe unele din ele..tot sex s-a numit). Un joc erotic cum rar am facut, chiar daca eram inca f tanar tin minte cu mare placere si acum. Se termina actul si tot asa ca intr-un film mut fara sa zica nimic ma tine in brate vreo 10 de parca eram rhett butler intors acasa. Dupa se ridica si se imbraca, o intreb: “chiar nu ai de gand sa imi spui nimic?” intrebare urmata de o liniste completa.

O conduc la usa si cu lacrimi in ochi ma saruta si inchide usa in urma ei. Dupa vine manechinul curului la fel de iubitoare dar eu eram in alt film, nu puteam sa imi iau gandul de la Mata Hari si simteam pt prima oara cu adevarat fluturii din stomac. Radiam de fericire si de implinire.

Se termina seara si a doua zi incerc sa dau de Mata Hari si aflu de la o prietena comuna ca a avut avion la 8 si s-a mutat definitiv in Anglia. In secunda aia mi-au amortit picioarele si am simtit ca am pierdut pentru prima oara tot.

Nici pana acum nu am mai auzit nimic de ea dar undeva deep inside imi doresc sa o tin minte si sa o am in suflet exact cum e acum…….

P.S. am inceput cu fata asta si din punct de vedere cronologic dar si din cauza faptului ca si acum o consider una din cele mai frumoase amintiri ale mele

Daca tot incepem cu povestile haideti sa povestim despre prima tentativa.  Acest episod are tot ce ii trebuie pt a face parte din categoriile: drama, comedie, actiune si erotic.

Era subsemnatul la o petrecere la sfarsitul clasei a 7-a, ne plimbam prin sufragerie sa ne mai punem niste garrone in pahar ( eram mic, asta se bea pe vremea aia si era chiar fitza) si incepusem sa dansez ca bezmeticul prin multime. La un moment dat observ 2 fete de care tocmai aflasem ca ele sunt a 9-a. Cum ne bagam in seama? Facem trucul cu prezervativul? Il facem ce pizda masii ) si punem un prezervativ pe langa portofel astfel incat cand scoatem portofelul sa cada prezervativul. Zis si facut, dam peste cap paharul de garrone si ne ducem inapoi la bar ( respectiv o masa cu mileul lui mamaie pe ea) , ne mai punem un pahar, le cautam privirea si dupa scoatem portofelul..POC durexu e p jos.. ce facem? il ignoram ca sa ne avertizeze altcineva ca ne-a cazut, logic..nu mai reprezentam si noi nimic )..

Vin fetele la mine: “auzi vezi ca ti-a cazut asta pe jos.” – aaa da? se poate din greseala sa imi fii scapat din portofel…facem pe arogantii, luam durexu si ne ducem in alta parte sperand ca am creeat interesul necesar pt a fii urmariti si a se baga ele in seama cu noi. OBIECTIV ATINS, vin ele dupa mine si ma intreaba: “auzi dar tu nu mai esti virgin?” – euuuu? virgin? fugiti mai de aici…rup tot din clasa a 5-a )..si incepem si bem toti 3, radem , glumim..la un moment dat de la prea mult garrone incepem sa ne pupam cu limba, si DA ..cu amandoua. Eram asa incantat, in mintea mea ma dezvirignam cu 2 din prima, el grande futadore de la cita. Evident ca pana la urma una din ele se cara si hai sa ne apucam de facut copii, prelungesc preludiul cat pot de mult ca eram rosu la fata, sting lumina din acelasi motiv si vine momentul decisiv: nu zic ca m-am chinuit 5 min sa imi pun prezervativul ca nu stiam cum se pune, trecem peste acest mic aspect cand deodata ALELUIA jderul era in ascunzis..si stiti ca un baiat virgin nu se gandeste la cum se simte fata sau daca face bine ceva acolo, nu ma gandeam decat la ce o sa le zic maine la scoala la toti. Culmea e ca de emotii am dus vreo 5 min intregi si dupa a intrat tremuratul. Cand ce credeti ca imi zice fata: “vezi ca erai pe afara de 2 min” – NOOOOOOOO..deci vrei sa-mi spui ca eu ,taurul comunal, ma frecam undeva intre cearsaf si curul tau? ) ne jenam, ne imbracam si adoptam tactica david coperfield: disparem de tot.

Nu mai conta ca m-am facut de ras, ca nu o sa o mai sun niciodata..nu nu…conta doar faptul ca baiatu devenise barbat.

P.S. a doua zi am zis ca mi-am inceput viata sexuala si mi-am cumparat 5 cutii de durex…va imaginati ca timp de un an jumate nu am mai prins nimic )

O expoziţie de amintit, văzut şi povestit, intitulată Povestiri din Himalaya, vă aşteaptă la Cafeneaua Dalles din capitală.

O călătorie fantastică printre cele mai înalte vârfuri ale Pământului, pe drumul de munte anevoios parcurs de fotograful Mihai Moiceanu, cu personaje pitoreşti şi peisaje desprinse din poveşti.

Cele 50 de imagini expuse “vorbesc” despre decorul exotic şi legendele Nepalului. Fotografiile expuse au fost realizate în martie şi aprilie, în timpul expediţiei “Nikon Himalaya Trek”.

Expoziţia de la Dalles e deschisă publicului în perioada 18-27 noiembrie 2009 cu program de vizitare de luni până sâmbătă între orele 10.00 – 21.00 şi duminica între 10.00 şi 19.00.  Cafeneaua Dalles,  Bulevardul Nicolae Bălcescu la numărul 18, Bucureşti.

T: credeam ca ai sa scrii ceva despre meci… dar nu ai facut-o…
Eu: exact asta am crezut si eu despre tine si mi-am spus ca te las pe tine sa scrii, ca tu esti fana… mi te si inchipuiam scriind cu patima. Cand colo, ce sa vezi… tu ai postat doar un filmulet…
T: da, atat

Nu stiu cu ce sa incep, ca s-a mai dus din efect. Impresia a ramas, ce-i drept, una puternica, de efervescenta, de ritm, de aventura, de ceva care te umple, poate fi suficient… pentru o clipa… nu pentru o viata… de primul lucru vazut si simtit intr-o viata de om… E ceva!
Meci de handbal. Ramnicu Valcea, Oltchim – Gyor ETO, 8 noiembrie 2008, Champions League.

T e pasionata de handbal, fascinata de joc, de puterea jucatoarelor, de strategia si istetimea lor. Ti-ar putea vorbi ore in sir despre handbal si jucatoare. Am mers trei gagici, una mai pasionata decat alta. Am facut si noi o echipa. T a venit cu idea, eu am venit cu masina, eu am condus, O a fost copilot. T a vorbit de bilete, eu am stabilit contactul din ziua 8, la ora 17, cu nenea cu biletele, O a dat telefon pentru contactul final. Am fost o echipa si toata lumea a contribuit cu ceva la organizarea evenimentului.
Cred ca sala Traian din RV este prea mica pentru cati oameni ar veni la un meci de handbal, cu marea dorinta de a sta confortabil. Confortabil nu inseamna “a sta jos”, ca asta e imposibil. Nu ai cum sa tresari, nu ai cum sa te misti, sa gesticulezi, sa injuri, sa te bucuri… e imposibil, daca stai jos… aia nu e traire si nici bucurie. Nu, dar sa te simti bine, nu amenintat, sa nu duci pe nimeni in carca, sa nu te impinga nimeni si daca tot te impinge, macar sa merite sa se imprieteneasca cu tine si sa-ti puna mana pe umar…
Acum imi vine in minte un sfat si nu ma tin: daca vreti sa stati jos (mai corect spus, langa un scaun), trebuie sa fiti la sala in jur de 17, poate chiar mai devreme… asa am auzit in jurul nostru, meciul incepand la 19. Noi am ajuns la 18, ca am plecat cu o ora intarziere din Bucuresti si jumatatea noastra de sala care ni se cuvenea era deja plina. Audienta e impartita in doua: o jumate pentru oamenii cu bilete, nevoiasi sau veniti de departe; cealalta pentru abonati. Asta nu a stiut ca ne spune noua nenea cu biletele… Fiti siguri ca jumatatea pentru abonati se umple pana la urma… tanjesti ore in sir dupa scaunele libere din cealalta jumatate, ii injuri facand referire la neamul lor de romani, de hoti, de needucati in ale statisticii… dar abonatii sunt niste domni si vin cand vor ei… asa ca jumatatea se umple… doua jumatati care se atrag si resping in acelasi timp. Ei isi permit sa fie relaxati, sa stea jos, sa vada meciul. Tu esti in jumatatea poporului… galeria e de partea ta… poporul e cu tine, impreuna sustineti echipa!
Acum, pe bune… meciul a fost ceva de zile mari. A meritat drumul pana acolo si mai mergem. Fetele au inceput sa se incalzeasca de la sase si ceva, cam o jumatate de ora. Apoi s-au retras usor pentru o intrare scenica mareata. Meciul a inceput la 19. Am inceput in forta, marcand cateva goluri. Portarul, Paula Ungureanu – m-a impresionat cum a aparat cateva aruncari. Eram pozitionate in partea cea mai din stanga a salii, in spatele tabelei de marcaj, in ultimul rand de scaune si in primul rand de oameni in picioare, care se tineau in brate, isi intindeau gaturile, se ridicau pe varfuri, vedeau franturi si simteau golul. Aflam scorul intreband… in mare parte nu am stiut scorul, nici cu cat s-a incheiat victoria noastra. Foarte interesant sentimentul… parca o traire si mai intensa, doar pentru ca erai convins, stiai tu mai bine, ca avem avantaj. Antrenorul avea oamenii lui de aparare si oamenii lui de atac. Ii arunca in joc doar ca sa-si faca treaba. Dupa inceputul in forta a venit, destul de repede, egalitatea pe tabela de marcaj, lucru care m-a ingrijorat, poate chiar un usor avantaj al oaspetilor… cum spuneam, nu stiam niciodata scorul adevarat. Apoi, incet-incet, am simtit ca avem avantaj. Nu prea reuseam sa facem contra-atacuri… si mi se parea ca se intra usor in apararea noastra… mi s-a parut…
Va dau niste poze, ca sa tac:
jumatatea plina, jumatatea goala

momentul zero



the end

A doua poveste

Cele mai frumoase povesti :

Cele mai frumoase povesti – Aladin

m

Când Lin-chi a devenit iluminat, a fost întrebat:

mmmmm“Ce faci acum, când eşti iluminat?”

El a răspuns:

mmmmm“Tai lemne.  Scot apă din puţ.  Totul este perfect.”

m

Osho – Mori pentru a renaşte

“Nu credeam sa invat a ma noroii vreodata,

Pururi curat, infasurat in centura’mi(de siguranta),

Ochii mei inaltam visatori la Valea,

Aninoasa“

Nu credeam ca o sa ajung vreodata sa apreciez noroiul sau chiar sa respect centura de siguranta… sau.. FRATE! sa ma inspir din Eminescu?

In orice caz… dupa o absenta de cateva zile, c8ilotul de la bordul Samuraiului, prezinta rezumatul weekendului trecut, care pot spune ca s’a petrecut sub semnul mocirlei.

As vrea sa incep prin a’i multumi amicului Zoli si tatalui acestuia pentru ocazia de a afla ce inseamna cu adevarat offroading.

Si acuma sa incepem frumoasa poveste, care isi are incipitul undeva pe la ora 11 la resedinta familiei Fazekas… Toti veseli si pregatiti de plecare, mai ales amicul Edu care din exces de entuziasm a uitat ca ATV-ul pe care il conducea mai trebuia si inmatriculat, si eventual tinut putin sub control astfel incat sa nu ii sparga lui Zoli stopul(R.I.P)…

Asadar.. cu un inceput nu tocmai perfect am plecat spre mina Dalja, care era oarecum inceputul traseului nostru. Pana ce am reusit sa traversam dealul si sa ajungem in Aninoasa, nu am intampinat nicio problema. Abia de aici a inceput distractia… motoristii, fiind mai sprinteni, au luat’o inainte, lasand vehiculele pe 4 roti in spate, vehicule care la un moment dat au fost blocate de o betoniera (in mod grosolan).

In final, cand muncitorii de pe betoniera au binevoit sa ne lase sa trecem, am inceput sa inteleg cu adevarat ce inseamna offroading (laudat fie numele celui ce a inventat centura de siguranta).

Am inceput cu o serie de pante mai putin inclinare care nu au reprezentat un obstacol pentru niciunul, dar ce era mai rau ne astepta la urmatoarea curba. Si anume, o panta de toata frumusetea, care pe langa faptul ca ne’a muncit pe toti, pentru ca a trebuit sa ii ajutam pe motoristi sa urce(adica ia tata si impinge), a reusit sa ii dea putine palpitatii si soferului Samuraiului.

Dupa acest obsacol, eram cu totii incalziti si numai bine.. pentru ca lucrurile aveau sa se inrautateasca (multumiri lui Edu care a reusit sa uite sa traga frana de mana la ATV… muschii mei sunt mult mai frumosi si mai tonifiati acum, datorita lui). Urmatoarele doua pante, mult mai inclinate si mai “rele” decat prima, au inceput sa ne arate cine’i sefu’.. si era clar ca nu noi… dar cu munca in echipa si troliul din dotare al “micutului” Edu, am reusit sa traversam si acest obstacol, chiar daca ne’a luat aprox. o ora jumate, cu toate ca problemele nu au incetat sa apara, adica, carburatorul lui Zoli se cam saturase de benzina asa ca a hotarat sa ia o pauza.

Din pacate, cu toate ca am luptat asemeni unor lei, se pare ca mama natura ne-a invins, aratandu’ne ca ea face legea, asa ca am fost nevoiti sa batem in retragere, avand in vedere faptul ca traseul devenea din ce in ce mai inaccesibil iar masina, alaturi de Dominatorul lui Zoli nu au putut sa treaca, dar, o parte din echipa a reusit sa treaca pe partea cealalta a versantului, astfel, ridicandu’ne putin moralul stiind ca totusi nu e imposibil.

Totusi, aceasta iesire nu a fost o ratare totala… am reusit sa tragem niste cadre frumoase, am cunoscut niste oameni exceptionali, si am avut parte si de un tratament cu noroi gratuit (unele doamne dau bani grosi pe asa ceva).

Ziua, pentru mine, s’a terminat in mod inevitabil in Barock dand din nou din cap, de aceasta data pe ritmuri de progressive metal si delectandu’ma cu aroma dulce a berii negre.

Doresc sa inchei acest post cu un citat din Teo(tovarasul pe doua roti a lui Zoli): “Daca ne intreaba cineva unde am fost azi, zicem, <intr’un loc>”

Ps. Am stat 3 ore la pantele alea.

Pentru poze si alte informatii vizitati: http://www.pro-bike.ro/forums/index.php?showtopic=65136&st=0&p=333489&#entry333489

]]> http://tearsfromheaven.wordpress.com/2009/11/16/vierme-autist/ Mon, 16 Nov 2009 09:15:08 +0000 tearsfromheaven http://tearsfromheaven.wordpress.com/2009/11/16/vierme-autist/ http://desprecopilarie.wordpress.com/2009/11/15/aventurile-lui-tom-sawyer/ Sun, 15 Nov 2009 09:30:00 +0000 DespreCopilarie http://desprecopilarie.wordpress.com/2009/11/15/aventurile-lui-tom-sawyer/

Cine nu a auzit de Tom Sawyer?Cine nu a citit cartile despre el si prietenul lui Huckleberry Finn?Cred ca toata lumea…

In caz ca vi s-a facut dor de aventurile am pus aici cartea Tom Sawyer de Mark Twain.

Copilul orfan Tom Sawyer este crescut împreună cu fratele său vitreg Sid de mătuşa Polly în satul „St Petersburg” de pe malul lui Mississippi, denumire fictivă a oraşului natal al autorului Hannibal (Missouri). În roman apare şi Huckleberry Finn, un prieten de-al lui Tom, sau Joe Indianul un răufăcător căutat de autorităţi.

Johnny, saxofonist, spune:
„ – Treaba asta cu timpul e complicată, mă încolțește din toate părțile. Încep să realizez încetul cu încetul că timpul nu-i ca o pungă pe care o tot umpli. Vreau să zic că, chiar dacă-i schimbi conținutul, în pungă nu încape decât o anumită cantitate și basta. Vezi valiza de colo, Bruno? Încap în ea două costume și două perechi de pantofi. Ei bine, închipuie-ți acum că o golești și apoi pui din nou înăuntru cele două costume și cele două perechi de pantofi, și atunci observi că nu încap decât un costum și o pereche de pantofi. Dar partea cea mai bună nu-i asta. Partea cea mai bună vine atunci când îți dai seama că poți pune o prăvălie întreagă în valiză, sute și sute de costume, așa cum umplu eu timpul cu muzică ori de câte ori cânt. Muzica și ceea ce-mi trece prin gând când merg cu metroul.”
(Julio Cortazar, „Urmăritorul” in Armele secrete, Humanitas, București, 2007)

Kurt Vonnegut este, pentru mine, unul dintre acei autori pe care i-am auzit lăudaţi pe toate gardurile, de către oameni în al căror gust literar aveam o oarecare încredere. Acum ceva vreme am citit “Bufoniada” (apărută tot la Humanitas) şi nu mi-a provocat niciun fel de reacţie. Dar pentru că nu mă dau bătut atât de uşor, mi-am zis să-i acord acestui om o nouă şansă. Aşa am pus mâna (şi ochii) pe această colecţie de povestiri numită, foarte sugestiv, “Bun venit printre maimuţe”.

Se pare că atunci când nu sunt un fan absolut al unui autor, îmi prieşte să-i citesc (dacă are aşa ceva) proza scurtă. Aşa mi s-a întâmplat şi cu Heinrich Boll… Revenind la Vonnegut, trebuie să spun că povestirile lui au nu doar o inteligenţă ascunsă sub masca ironiei, ci şi o doză consistentă de “miştouri”. Nimic nu este întâmplător în istorioarele lui Vonnegut. Poveţele lui îmbracă diverse forme: fie mici poveşti semi-sf  (“Chestiunea Eufio”), fie întâmplări anodine, menite să surprindă latura psihologică a chestiunii. Din punctul meu de vedere, cea mai reuşită povestire este “Încă o casă maiestuoasă”, chiar dacă fanii lui Kurt Vonnegut vor recunoaşte că aceasta este una din cele mai ne-vonnegut-iene izbânzi ale scriitorului. N-am s-o povestesc aici, pentru că-mi lipseşte, evident, talentul său şi modul extraordinar prin care reuşeşte să transforme o întâmplare banală într-o pildă emoţionantă.

Cred că, până la urmă, rostul lui Kurt Vonnegut (chiar dacă neasumat)  a fost acela de a-ţi oferi câteva ore de entertainment literar de primă mână (nimic de reproşat stilului, recunosc), dar să te şi lase, la sfârşitul parcurgerii rândurilor, cu impresia acută că te-ai uitat, în aceste 350 de pagini, într-o oglindă cât se poate de fidelă. Vonnegut scrie despre noi. Cu umor, cu patos, cu înţelegere, cu duioşie. O face într-un fel nederanjant, dar util. Fiecare poveste a lui Vonnegut ascunde o pildă. Detectabilă sau nu, depinde de starea în care te afli.

Aşa că turnul Babel există. Întrebaţi-l numai pe Kurt. Iar dacă, în loc de răspuns, o să vă facă cu ochiul, simţiţi-vă privilegiaţi. Pe bune!

(Kurt Vonnegut, Bun venit printre maimuţe, ed. Humanitas, 2008).

*reading in progress: Saul Bellow, Iarna decanului; Piotr Wierzbicki, Structura minciunii.