Cine n-a auzit sau chiar vazut faimosul parc de distractii Vienez , Prater.  Noi l-am mai vazut in vreo doua randuri. Cu toate acestea nu ne-am dat in faimoasa roata. De data aceasta pentru ca initial plecaseram, din nou, la City Sopping Center, si fiind duminica era totul inchis, am hotarat sa revenim iar copii si sa mergem la Prater.

Zis si facut, dar odata ajunsi eu voiam cu roata. Ghiocel care nu are atata adrenalina m-a lasat sa ma dau singur. Singur e un fel de-a spune caci a trebuit chiar sa stau la coada cateva minute pana sa urc in vagon.

Si acum incepe distractia.  Asteptandu-mi randul, 8 persoane din fata mea se urca in vagonul cu numarul 12.

M-am imuiat putin cand am vazut ca urmeaza sa ma urc in vagonul cu numarul 13.  Ma uitam la vagon, ma uitam la inaltimea rotii si ziceam in gandul meu, mai asta sa-mi fie sfarsitul …. ce desteapta a  fost Ghiocel ca n-a venit.  Rotitele mi se invarteau si spre bucuria mea urmatorul vagon era cu numarul 14, lucru care m-a linistit putin.

Urcam si roata incepe sa se invarta. Urca putin, opreste, coboara cei din vagonul urmator si tot asa pana ajugem in varf . Teama mi-a disparut filmand si fotografiind, cand pe stanga cand pe dreapta, alaturi de ceilati  7 turisti de nationalitati ciudate.

Vagonul se balanseaza pe axul sau dar nu tare.  Cand ne apropiam de punctul cel mai inalt , ca si un facut, vantul sufla cu tot mai multa  putere,  lucru ce din nou m-a pus pe ganduri cateva momente.

Dar am inceput coborarea si lucrurile au intrat in normal.

Cred ca toata distractia a durat cca o ora, timp in care roata a facut o rotatie complecta.  A fost o experienta interesanta chiar daca putin, dar foarte putin, mi-a fost teama.

Dupa coborare ne-am mai plimbat prin parc, am facut poze,  am luat cateva suveniruri, si pentru ca se facea de ora unu  am pornit spre casa, respectiv Arad.

Am parasit Viena si am pus tempomatul pe 130 viteza maxima legala pe autostrada Austiaca dar si Ungara.

Catelul lui Ghiocel, foarte trist ca se intoarce  acasa,  urmarea melancolic si mandru, cu suvenirul la gat, traficul. Pentru el aceasta a fost prima iesire “inafara”.

Si asa s-a terminat concediul pe anul 2009 . La ora 19 eram la masa la mama.

Einen Tag vor dem für Rapid wichtigen Europa-League-Spiel gegen Hapoel Tel Aviv bittet Klubservice-Leiter Andreas Marek um frühes Erscheinen im Ernst-Happel-Stadion – den Temperaturen zumTrotz. Die simple Message: wer nicht rechtzeitig kommt, kommt nicht pünktlich ins Stadion.

Mareks Appell im O-Ton (bitte Play-Button klicken; Flash-Player erforderlich):

După cele 2 zile pierdute pe drum (prima, a doua) am ajuns în sfârșit în orașul muzicii. Ne-am cazat la hotelul Best Western Reither la recomandarea lui Lucian Stanciu și nu am regretat nici o secundă. Din ce bănuiesc hotelul este deținut de un român astfel încât personalul era în proporție destul de mare din România, inclusiv cei care îl administrau zi de zi. Acesta a fost un lucru bun pentru că engleza mea cu care am pretenția că mă pot descurca oriunde a fost un pic inutilă prin Austria, lucru ce l-am descoperit destul de repede (să nu uităm și doamna din vamă ce vindea vignete și care nu vorbea engleza).

Am lăsat mașina în fața hotelului (după ce ne-a fost confirmat faptul că nu riscăm să ne trezim cu ea ridicată sau cu o amendă – de fapt parcarea gratuită în fața hotelului a fost un bonus consistent, pentru o zi de parcare în centru trebuind să scoți din buzunar 17 euro) și am plecat pe jos fără o țintă anume. Am luat o hartă (gratuită, binețeles) din holul hotelului și în cele din urmă am ajuns la Schönbrunn și am făcut o plimbare (nu foarte scurtă pentru că parcul e imens) și primele poze din Viena prin grădinile ce înconjoară palatul. Ne-am întors apoi la hotel trecând printr-o zonă plină de magazine și restaurante chinezești. Dar cum mâncare chinezească pot găsi și în Galați am preferat să mâncăm la hotel câte un schnitzel vienez cât se poate de original (cel puțin așa am fost asigurați). La masă am avut încă o dată probleme cu engleza, domnișoara care ne-a servit vorbind doar germana (aveam să descoperim în curând că mai toți chelnerii deși vorbesc cu tine numai în germană vorbesc o engleză perfectă când îți aduc nota). Din fericire am fost ajutați de unul din românii care am observat că făceau de toate prin hotel, care ne-a și făcut câteva recomandări. Am încheiat seara cu o altă mică plimbare cu același scop de a găsi un bancomat (bancomatele nu sunt așa de multe ca în România, lucru normal pentru că poți folosi cardul la orice magazin) descoperind o zonă comercială care se anima cu precădere seara.

Schonbrunn, vedere din spate

Grădină laterală de la Schonbrunn

Nufăr la Schonbrunn

A doua zi planul includea în principal palatul imperial și zona centrală. Am plecat nu foarte devreme după un mic dejun bufet căruia nu am avut ce să îi reprosăm și primul lucru a fost să ne cumpărăm abonamente de 3 zile pe transportul în comun (varianta a doua era Vienna Card, dar cum nu eram convinși că o să vizităm multe muzee ca să se merite reducerile, am ales un simplu abonament). O altă lovitură în orgoliul meu de român ce se vrea educat a fost lipsa barierelor la intrarea în metrou. Poate intra oricine, nu există cineva care să te urmărească, nu cred că sunt nici camere. Noi a trebuit să validăm abonamentul prima dată, dupa aceea era suficient să îl avem la noi. Și contrar așteptărilor nu avea nici un chip sau ceva magnetic care să sune alarma, era o simplă bucată de hârtie. Am rămas cu această imagine și am încercat să îmi închipui un București cu aceleași obiceiuri, dar nu am reușit. Vorba cuiva, probabil eram puținii români care mergeau cu bilet în Viena.

Am reușit să vedem apartamentele imperiale, colecția de argintării și muzeul Sisi, dar din amintirile mele nu se apropie de ceea ce am văzut la Peleș. Aici am fost un pic dezamăgit, însă muzeul merită vizitat, fără doar și poate. Apoi am făcut o plimbare pe lângă Parlament, ajungând la Primăria, în fața căreia era organizat un festival de film, și terminând cu Votivkirhe ce era în renovare. Ne-am restras apoi spre hotel, fiind rupți de oboseală. Am descărcat pozele și am făcut uz de conexiunea wireless gratuită ca să arătăm celor de acasă pe unde am umblat.

Intrarea in palatul imperial

Biblioteca națională

Primăria văzută din fața palatului imperial

Serviciu de masă imperial

Parlamentul, în renovare

Ecranul din fața primăriei

Votivkirche și parcul Sigmund Freud

Ziua a treia a constat într-o vizită la Donauturm, o plimbare cu vaporul pe Dunăre și o vizită prin grădinile palatului Belvedere. Turnul din Viena e plasat un pic cam departe de orice stație de metrou (10-15 minute de mers lejer până la Alte Donau), dar plimbarea prin parcul în care este situat merită, mai ales că puteți vedea lebedele care au supraviețuit invaziei din anii ‘90 . Un alt interesant care poate fi văzut în drum spre turn este stația de metrou Donauinsel localizată chiar pe un pod ce traversează Dunărea.

De la turn am cumpărat un bilet combinat care include o urcare cu liftul și o croazieră pe Dunăre, economisind astfel vreo 3 euro de persoană (știu nu e mult, dar dacă oricum aveam în plan o croazieră, de ce să nu profităm?). Așteptând liftul am remarcat sistemul care îți arată poziția celor 2 lifturi din care puteai deduce viteza de urcare destul de mare (22 km/h), dar mult mai mică decât cea experimentată în CN Tower (15 m/s = 54km/h). Odată urcați în lift am putut să urmărim cum liftul urcă prin interiorul turnului datorită deschiderii din tavan, iar la coborâre am fost  pregătit și am făcut chiar și un film. Priveliștea este, după cum probabil vă așteptați, incredibilă, parcul de sub turn fiind o pată extraordinară de culoare. Merită și o cafea băută la înălțime, cele două restaurante (de fapt o cafenea și un restaurant) fiind rotative, o rotație completă fiind efectuată în aproximativ 25 de minute.

Lebede pe lacul de lângă turn

Viena din turn

Amenajare văzută din turn

Croaziera pe Dunăre este plăcută dacă nu este o zi prea însorită sau dacă  prinzi loc la umbră. Din păcate noi nu am reușit să ne încadrăm în nici una din categorii, dar experiența trecerii printr-o ecluză este interesantă (jumătate din croazieră are loc pe canalul ce trece prin oraș).

Intrarea în ecluză

După ce am părăsit vaporul ne-am oprit pentru câteva zeci de minute la muzeul fluturilor amenajat în Casa cu palmieri de lângă palatul imperial (care ne-a cam dezamăgit, ne așteptam să vedem mult mai multe specii) iar apoi am luat-o încetișor spre palatul Belvedere unde am petrecut câteva zeci de minute prin grădini (care parțial erau în renovare, din păcate) ajungând apoi la un monument ridicat în cinstea soldașilor ruși și la o arteziană spectaculoasă, care ne-a dăruit și un foarte frumos curcubeu. De acolo drumul ne-a dus tocmai la hotel unde am luat o cină serioasă, ca pentru niște oameni ce sunt la cură de îngrășare

Muzeul fluturilor

Grădina de la palatul Belvedere

Palatul Belvedere

Arteziană și curcubeu

Ziua a patra a fost cea care m-a surprins cel mai mult. Am început cu o vizită la Haus de Meeres, un fel de grădină zoologică indoor care este un adevărat paradis atât pentru copii cât și pentru părinți. Câteva lucruri care m-au impresionat: acvariul de jos unde poți băga mâna și să atingi peștii, traseul amenajat pentru furnicile tăietoare de frunze și casa tropicală unde păsările sunt libere și zboară în jurul tău alături de maimuțe de talie mică (marmoset) care vin incredibil de aproape de oameni. A urmat o vizită prin parcul de distracție Prater, unde mă interesa în mod special un roller-coaster interesant numit Volare. Pot să vă spun că senzația este extraordinară, cred că este aproape de ce simt piloții de formula 1, la sfârșit mușchii gâtului s-au resimțit pentru câteva minute. Ziua am încheiat-o la Subway unde am încercat câteva sandwich-uri noi (de când am descoperit Subway în Ottawa sunt un mare fan).

Marmoset pe balustradă la Haus de Meeres

Pasăre din casa tropicală

Joaca cu peștii

Ultima zi petrecută în Viena a fost dedicată palatului Schönbrunn unde am preferat să cumpărăt un Classic Pass Light ce permitea turul mare al palatului, acces la grădina privată, acces la Gloriette și Labirintul. Interiorul palatului este mai frumos decât cel imperial, grădinile și fântânile sunt extraordinare, priveliștea de pe Gloriette este impresionantă (cam multe cuvinte mari, dar meritate cu prisosință). O vizită la Tiergarten, cel mai vechi zoo din Europa este obligatorie și trebuie să recunosc că deși spațiul este mult mai mic decât în cazul altor grădini zoologice pe care le-am vizitat, organizarea este foarte bine pusă la punct. Vedetele grădinii sunt urșii panda gigant care sunt extraordinari, dar nu aș renunța la urangutani, lei, urși polari, bizoni (nu cei din trafic) și nu numai. La ieșirea din zoo am trecut prin grădina japoneză și apoi am intrat în Labirint. Trebuie să recunosc că este mult mai interesant decât mă puteam gândi inițial, ne-am simțit cu adevărat bine când am ajuns la capăt. Toate acestea ne-am ocupat o zi întreagă, ajungând rupți de oboseală la hotel. Și când ne gândeam că urma să plecăm a doua zi…

Grădina privată de la Schonbrunn

Schonbrunn văzut din spatele fântânii

Gloriette

Vedere de la Gloriette

Urși cu monoclu

Urangutani la Tiergarten

Vedeta parcului

Alex The Lion

Melman, tu ești?

King Julian

Marty se ascunde

Skipper, să evadăm!

Acest articol participă la concursul organizat de visurat.ro și sponsorizat de Arsenal Park.

If you can't beat 'em...

Berlin has always been fought over: in 1919 doomed pre-Weimar Spartacists Rosa Luxemburg and Karl Liebknecht – who gave their names to many a GDR street – were executed after street battles here.

1945 saw the climax of WW2 as the fascist rearguard tried to resist the communist vanguard; and the Red Army rolled out its tanks again in ‘53 as they crushed a postwar post-Wall rebellion by unhappy East Berliners.

This tradition continues today, only the fight is a less dramatic one, and one that is mirrored in countless cities across the world. The resistance movement is a grassroots organisation made up of an eclectic coalition of comrades in metaphorical arms.

Artists, activists, anarchists and even some elements of the media have banded together against a perceived common enemy: gentrification.

Prenzlauerberg was once a bastion of edgy cool, but now this former working class GDR district is derided by the some as Schickimicki – or Yuppy. A legacy of the economic boom in 80s London, the Y-word is still seen here: usually in the form of black stencilled letters on walls, and often accompanied by sentiments like “get out”.

It is very much a talking point in a city which is so lifestyle-focused. Cars have been burned in Friedrichshain, which was up and coming for some time but can’t now be far from crossing that grey line into the territory of the passé. This month’s Exberliner highlights the debate as it takes stock of 20 years in post-Wall Berlin.

Wedding is said by some to be a ‘place to be’ candidate in a year or two. This weekend at the Stattbad – a swimming pool turned exhibition space – a Burning Man-style art installation will give more than a nod to the Berlin Wall anniversary (and yes, they did take the water out first).

But the following weekend will see a festival devoted to the weighty issue of saving Berlin. But saving Berlin from what? Capitalism? Progress? Yuppification? A Prussian aesthetic removed from all historical context? It depends who you talk to. Save Berlin says: “Creeping gentrification is pushing up rents and killing the vibrant mix of cultures, demographics and architecture.”

But isn’t this what the people of East Berlin pushed so hard for back in 1989? Didn’t they clamour for the modernity they so clearly lacked? Didn’t they want the gleaming shopping malls where the consumer is King and the Deutschmark in the pocket brought the dignity of choice? Didn’t they daydream of the shiny shallow pleasure of consumerism?

This takes investment, which inevitably means the grubby lexicon of commerce comes into play: words like capital, supply, demand – and profit. Everyone wants to live somewhere pleasant, but not so pleasant that lots of other people want to live there too: pushing up rents and resulting in a kind of socio-economic cleansing.

This phenomenon mirrors the central irony of Alex Garland’s The Beach. Everyone wants to find this mythical stretch of san, the unspoilt paradise know only to a select few. And it’s always others who spoil it. Yet in their pursuit of this idyll they become part of the process that inevitably leads to the ‘destruction’ of Eden.

Walking down Kastanienallee in schickimicki Prenzlauerberg, I can see the process at work. Once – enjoying my own personal in-joke – I took pictures of ‘yummy mummies’ pushing buggies under a club sign that said “Bastard”.

It’s still like the Indianapolis 500 for pushchairs here, but the B-word has succumbed to the G-word: a collection of silver sequins now advertise the Volksbühne Prater theatre. And you can bet your bottom Euro none of that will be free.

Even the collective-run cafe Morgenrot where I’m typing this has undergone a facelift and looks disturbingly light and airy; glitzy even. There’s a Wilde quote for every occasion and every subject – even gentrification – especially when you paraphrase: “There’s only one thing worse than not getting what you want. And that’s getting it.”

(See this music video Hey hey schöner Szenetyp! parodying hipsters in places like P’berg. The title basically translates as “Hey Pretty Scenester”.)

Hier ist mal ein Vorschlag für ein Erlebnis der ganz besonderen Art. Ich meine wer kann schon sagen, dass er mal im Wiener Riesenrad ein Candle Light Dinner hatte. Das ist die ultimative Geschenkidee für Pärchen, ob es zum Geburtstag, Valentinstag oder einfach zum Jahrestag ist.

Der Wiener Prater ist zwar nicht die romatischte Location aber dennoch bietet er einiges an Charme. Vor allem in den warmen Sommernächten empfiehlt sich ein Spaziergang auf der Hauptallee. Wer nach ein bisschen Spaß und Action sucht kommt bei den Attraktionen natürlich voll auf seine Kosten.

Aber nun zurück zum Hauptthema, nähmlich dem Candle Light Dinner. Genauso exklusiv wie das Ganze klingt, genau so teuer ist es leider auch. Für die unter euch, die weniger ausgeben wollen, empfiehlt sich eines der vielen Wirtshäuser oder Stände im Prater selbst. Anbieter dieses Candle Light Dinners im Riesenrad sind folgende:

- MyDays

- Jochen Schweizer

Das Menü hat 3 Gänge und der Waggon ist für 1,5 Stunden gemietet. In dieser Zeit kann man den schönen Ausblick über die Dächer Wiens genießen. Aber wer kommt bitte hier her, um den Ausblick zu genießen? Es sollte sich hierbei doch alles ausschließlich um das romantische Beisammensein mit dem/der Partner/in drehen, oder?

Der Wiener Prater ist leicht zu erreichen (Google Maps),  auch mit den öffentlichen Verkehrsmitteln. Einfach bei der U1 Station Praterstern aussteigen.

Einige Impressionen:

Mit arger Verspätung und gefühlten 100.000 Flames, Beleidigungen und Beschwerden via eMail, Twitter und ICQ schreibe ich mal wieder etwas. Warum das immer alles so dauert und warum ich die Texte immer mehr kürze erläutere ich später, denn jetzt gehts erstmal um Tag 13.

Wien mit adrettem Anhang

Heute fuhren Doro und ich nach Wien. Diesmal mit nem Zug der tatsächlich nur 44(!!) Minuten von STP nach VIE gebraucht hat. Eigentlich schier unglaublich.

In Wien angekommen, holten wir uns erst einmal das Wiener Tagesticket um unser (Doros) straff durchgeplantes Programm überhaupt durchführen zu können. Unser erster Stop nach dem Stephansdom war die nah gelegene Kaisergruft. Mh….”nur” Särge sind vielleicht etwas langweilig, mag man sich denken, aber die Geschichtstafeln die vor den, ausschließlich bis zur perversesten Perfektion gestalteten, Särgen aufgestellt waren, erzählten einem die Zusammenhänge des Kaiserhauses und es ist schon lustig aus welchen Ecken die Habsburger alle so gekommen sind. Manche Särge waren einfach nur gruselig, die anderen sahen aus wie Movie-Props aus “Pirates of the Caribbean” und die weiteren waren einfach wunderschön. Sofern man einen Sarg “wunderschön” nennen kann.

Einer der extrem prunkvollen Särge

Nach der extrem interessanten Exkursion in die Kaisergruft (JA! DIE SÄRGE VON SISI UND FRANZ SIND AUCH DA! s. flickR) flanierten wir weiter durch Wien und schauten uns einfach wirklich alles auf dem Ring an, die Nationalversammlung/Rathaus (hab den Namen vergessen) und die diversen Gärten und Kirchen (Mein Tipp: Die Schwedenkirche! ALTER SCHWEDE!), die Pestsäule und viele süße kleine Geschäfte.

Dann war es Zeit unseren Hunger bei der laut Qype und Stadtführer besten Würstlbude zu stillen. Wir entschieden uns für Käsekrainer mit scharfem Senf und einem Weckerl. YUMMY!

Käsekrainer ROCKEN!

Danach machten wir uns auf um vor der Bahnfahrt nach Schönbrunn noch einmal in einem Kaffeehaus einzukehren und etwas zu trinken und ein Stück Torte zu essen.
Doro nahm eine Melange und ein Stück Fruchttorte, ich entschied mich für einen großen Mokka mit Schlagobers und ein Stück Schoko-Nuss Torte. Seeehr lecker!

Weiter gings nach Schönbrunn. Eine wunderschöne Schlossanlage mit einem kleinen Bergpalais von dem man eine wundervolle Aussicht auf fast den gesamten Garten erhält. Hier liesse es sich echt schön leben, aber leider ist der Aufgang zum Palais dermaßen anstrengend, auch für so einen sportlichen *hust* Typen wie mich, sodass ich dann doch lieber meine Wohnung im 1. Stock in Bremen bevorzuge. Aussicht und Patina hin oder her.

Nach dem beschwerlichen Aufstieg gingen wir erst im Zoo-Biergarten ein kühles Blondes trinken und dann weiter hinunter in die Stadt um uns in Brandauers Schloßbräu ein original Wiener Schnitzel zu gönnen. Leider hatte ich zwei “originale” Wienerschnitzel bestellt! Soll heißen, ein RIESEN Schnitzel mit Kartoffelsalat (NEIN, MAMA! DEINER IST DER BESTE!”) und DAZU noch einmal Petersilienkartoffeln. Also viel Kartoffeln. Nevertheless, es war vorzüglich!

Nach diesem Festmahl machten wir uns wieder auf den Rückweg.

Das war Tag 13 in aller Kürze. Die Bilderauswahl von unserem Wienausflug gibts auf flickR

Gieseler, OUT!

Basilo-was?

Zur Geschichte der Basilophone folgender Hintergrund.
Rohrtelephone sind ja an sich nichts Neues. Man denke nur an das Kommando “Volle Kraft voraus!” von der Brücke in den Maschinenraum eines Schiffs.
In Wien hat das Prinzip vernetzter Rohre allerdings schon lange eine besondere Bedeutung: bereits 1799 hatte ein gewisser Matthias Zigizek die Idee zu einer pneumatischen Post, später als Rohrpost bekannt. Zigizek trug diese Idee Kaiser Franz II. vor und – typisches Wiener Erfinderschicksal – blitzte ab. Auch als der bekannte Erfinder Josef Ressel 1844 einen ähnlichen Vorschlag unterbreitete, stieß dieser auf wenig Gegenliebe und die Idee geriet ein zweites Mal in Vergessenheit.
Bis etwas später Basilio Calafati d.Ä., umtriebig, wißbegierig und hoffnungslos neugierig wie er nun einmal war, von seinem Lehrmeister Sebastian von Schwanenfeld, genannt der “Zauberer vom Prater”, knapp vor dessen Tod 1845, auf einer seiner “Entdeckungsreisen”, wie er sie nannte, in das stillgelegte Keller- und Kanalsystem unter der Kaiserwiese geführt wurde. In diesen ausgedehnten unterirdischen Katakomben hatte Zigizek 50 Jahre zuvor seine Experimente mit der Rohrpost gemacht. Calafati erkannte sofort das Potential dieses Systems als Rohrtelefon und damit als Lösung für eines für ihn bis dahin unlösbaren Problems. Schon lange arbeitete er an einer spektakulären Magie, mit der er steinerne Figuren zum Leben erwecken konnte. Dies funktionierte aber nur dann perfekt, wenn das Timing ganz exakt stimmte. Und das war nur dadurch zu gewährleisten, daß das Geschehen auf der Bühne im Raum unterhalb genau mitverfolgt werden konnte, unabhängig davon, ob es im Auditorium laut oder leise zuging. So wurde das Rohrtelefon zur wichtigsten Voraussetzung für das Gelingen eines seiner berühmtesten Tricks. Eines Tricks, der die Menschen derart in Erstaunen versetzte, dass mancher überzeugt davon war, daß Basilio Calafati d.Ä. tatsächlich über magische Kräfte verfügte, die Steine zum Leben erwecken können.
Die Basilophone stehen am Riesenradplatz zur Ehre und Erinnerung an einen genialen Magier und Be- und Verzauberer des Praters.
Apropos: Nachdem London 1835, Berlin 1865 und Paris 1867 Rohrpostsysteme eingeführt hatten, wurde auch in Wien im Jahre 1875 ein solches in Betrieb genommen.

© 2009 Andreas Kornprobst
Dank an Marina, Prater Service GmbhH.

Kyle Orton and his candy cane socks got the best of the Patriots Sunday

Don’t think it can get any better than the Red Sox getting swept from the playoffs? Well, how about that AND the Patriots losing? Kyle Orton and the Cinderella Broncos took care of the second half of the deal, knocking off the Pats 20-17 tonight in overtime.

Orton completed a career high 35 passes for 334 yards, including a pair of 11-yard touchdown strikes to Brandon Marshall. Marshall’s second score came with less than six minutes remaining and forced overtime, where a Matt Prater field goal was the difference.

Elsewhere, in the possible Game of the Year, Cleveland starter Derek Anderson completed 2-of-17 passes for 23 yards to lead the Browns to a 6-3 win over the Bills. Yep, that’s not a typo — two competions for 23 yards and a win. Cleveland recovered a Roscoe Parrish fumble deep in Buffalo territory to set up an 18-yard Billy Cundiff field goal to win it in the last minute. Terrell Owens, by the way, caught four balls for 44 yards.

Other scores from around the NFL: Pittsburgh 28, Detroit 20; Dallas 26, Kansas City 20 (OT); Minnesota 38, Worst Team Ever (aside from the Bills and Browns) 10; NY Giants 44, Oakland 7; Philly 33, Tampa Bay 14; Carolina 20, Washington 17; Cincinnati! 17, Baltimore 14; Atlanta 45, San Francisco 10; Seattle 41, Jacksonville 0; Arizona 28, Houston 21.

Stuwerviertel – Den Freiern geht es an den Kragen

© APA

Seit Jahren ist der illegale Straßenstrich in der Venediger Au, der Stuwerstraße und rund um den Max-Winter-Platz den Anrainern und der Wiener Polizei ein Dorn im Auge.

Vor einigen Monaten verschärfte die Polizei die Gangart. „Wir waren täglich mit bis zu zehn Beamten und einem Schnellrichter im Einsatz. 200 Freier wurden angezeigt und mussten Strafe zahlen“, berichtet Peter Goldgruber von der Polizei im Gespräch mit ÖSTERREICH.

Schon Kontaktaufnahme verboten
Viele wüssten zwar, dass der Strich dort illegal sei. Wovon die meisten aber keine Ahnung haben: „Auch in der Nacht gilt die Schutzzone in der Nähe von Schulen und Spielplätzen. Da wird sogar schon das Anbahnungsgespräch beinhart bestraft.“

Erste Erfolge
Das scharfe Vorgehen ohne Pardon gegen die Freier zeige nun Wirkung, so Goldgruber. Die Situation habe sich vorläufig entschärft, es geben mittlerweile auch wieder weniger Stundenzimmer.

„Dennoch bleiben wir auf der Hut und lassen nicht locker. Unsere Zivil- und uniformierten Streifen sind weiter mehrmals wöchentlich im Stuwerviertel unterwegs“, unterstreicht Goldgruber.

Deshalb lieber gleich ins Laufhaus RACHEL

Autor: ryanairblog

Ein paar Tage wegfliegen, das war unser erster Gedanke als meine Freundin und ich auf der Ryanair Seite mal wieder ein Angebot von 1 Euro Flügen sahen.

Nach langem hin und her entschieden wir uns dann für Bratislava als Destination. Klar war, dass wir Dienstags los wollten und Samstags dann wieder den Rückflug antreten würden.

Ein paar Tage, oder waren es Wochen (?) später, gingen wir dann die Urlaubsplanung genauer an.
Wir beschlossen unsere Unterkunft am Neusiedler See zu suchen, da dieser gut zwischen Wien und Bratislava gelegen ist und entschieden uns für eine kleine Pension.

Los ging es dann an einem Montag Abend im August am Bochumer Hbf. Leider sind die Zugverbindungen nach Weeze so schlecht, dass man in Bochum schon abends los muss, wenn man einen Flieger vor 9 Uhr morgens am Flughafen Weeze bekommen möchte.

Start in Bochum

Gegen 23 Uhr kamen wir dann am Airport an und suchten uns zunächst mal ein kleines Waldstück in der nähe der Terminals für ein kleines Picknick. Nach ein paar Bieren und leckeren Schnitzelbrötchen, machten wir uns dann auf in Richtung Terminal.

Airport Weeze bei Nacht

Während die Flugzeuge noch schliefen, schauten wir zunächst mal auf den Abflugplan. Gerade morgens ist auf dem Flughafen richtig viel los. Das hätte vor wenigen Monaten noch ganz anders ausgesehen.

Flugzeuge schlafen noch

Flugplan für den nächsten Morgen

Die letzten Stunden vor dem Abflug verbrachten wir dann noch an einer Ecke im Terminal, tranken noch ein Bier und warteten auf einen günstigen Zeitpunkt um die Sicherheitskontrollen zu passieren.
Um 07.10 Uhr startete unser Flieger dann gut gefüllt mit annähernd 100%iger Auslastung in Richtung Slowakai.

Überpünktlich, wie man es von Ryanair gewohnt ist, landeten wir auf dem Flughafen von Bratislava. Für 70 cent ging es dann weiter zum Bahnhof, von wo wir den Zug in Richtung Neusiedl am See nahmen.

In Neusiedl angekommen, suchten wir zunächst unsere Pension auf und waren durchaus überrascht, welch schönes Zimmer man uns gegeben hatte.

Zimmer in Neusiedl am See

Nachdem wir die Nacht nicht geschlafen hatten, beschlossen wir zunächst mal eine oder zwei Stunden zu schlafen. Danach gingen wir kurz ein paar notwendige Sachen einkaufen, danach zum Abendessen in eine Pizzeria und noch einen Absacker in einem so genannten Pub.

Um am nächsten Tag früh aufstehen zu können, beschlossen wir dann auch nicht zu spät ins Bett zu gehen.

Am nächsten Morgen erwartete uns zunächst das Frühstück. Für eine kleine Pension konnte sich das Buffet durchaus sehen lassen.
Gut gestärkt machten wir uns dann in die österreichische Hauptstadt auf.

Wien hat unheimlich viel zu bieten und wir hätten sicherlich auch ein paar Tage in dieser wunderschönen Stadt verbringen können.
Aber auch an dem einen – uns zur Verfügung stehenden Tag – haben wir eine Menge gesehen.

Vom Südbahnhof aus, der in einem halben Jahr Platz für den neuen Wiener Hauptbahnhof machen muss, fuhren wir mit der U-Bahn zunächst zum Stephansdom.

Der Stephansdom

Leider war es uns nicht mögliche eine ausführliche Besichtigung zu machen, da eine halbe Stunde später die hl. Messe anfangen würde, einen kleinen Eindruck konnten wir uns aber dennoch machen.

Im Stephansdom

Weiter ging es über die Kärtner Straße in Richtung Oper. Gegenüber der Oper liegt das berühmte Hotel und Café Sacher, welches vor allem für seine gleichnamige Torte weltbekannt ist.

Nicht nur für seine Torten berühmt - Das Hotel Sacher

Nachdem wir uns kurz in der Touristeninformation wertvolle Informationen geholt hatten, nahmen wir die U-Bahn “raus nach Schönbrunn.”

Das Schloss, welches vor Allem durch Kaiserin Elisabeth, genannt Sissi, enorme Bekanntheit genießt, besticht durch seine wunderschöne Gartenanlage und ist vor Allem für japanische Touristen ein unglaublicher Anziehungspunkt.

Bekannt durch Kaiserin Sissi - Schloss Schönbrunn

Der Vormittag war nun vorbei und wir bekamen ein wenig Hunger. Zunächst ging es zurück zum Südbahnhof, wo es die besten Leberkässemmeln der Welt gibt, was ich von diversen Umstiegen am besagten Bahnhof wusste, danach machten wir uns auf zum Zentralfriedhof.

Der Zentralfriedhof ist vor Allem für seine zahlreichen Ehrenmale bekannt. Als Beispiel sei hier das Ehrenmal für Falco genannt oder das Grab der Bundepräsidenten.

Das Grab der Bundespräsidenten

Toll ist auch die Friedhofskapelle – woanders würde man eine “Kirche” mit solchem Ausmaß wohl zum Dom erheben.

Die Friedhofskapelle

Nachdem wir uns einige Zeit auf dem Friedhof genommen hatten, wollten wir weiter zum Prater. Der Prater ist eine riesig große Parkanlage im 2. Gemeindebezirk, vor allem Bekannt ist aber der “Wurstelprater”, der Vergnügungspark, welcher das ehemals größte Riesenrad der Welt beherbergt.

Das Wiener Riesenrad

Leider neigte sich der Tag nun schon seinem Ende zu und nach einem super leckeren Essen im “Wienerwald”, mussten wir uns dann auch schon wieder auf nach Neusiedl machen, wo wir den Tag bei ein Paar Pils auf der Terrasse unseres Zimmers haben ausklingen lassen.

Den nächsten Tag, Donnerstag, nutzten wir dazu uns ein wenig Neusiedl anzuschauen. Wir gingen schwimmen, ein wenig am See spazieren und dann noch ins Einkaufszentrum. Da wir an diesem Tag beschlossen, die Kamera einfach mal zu Hause lassen, sind auch keine Fotos entstanden.

Am Abend entspannten wir dann noch ein wenig vor dem Fernseher im Bett, bevor wir dann auch recht früh einschliefen.

Den letzten Tag, Freitag, wollten wir dann in Bratislava verbringen.
Morgens früh ging es mit dem Zug für 3 Euro (Tagesticket von Neusiedl nach Bratislava inkl. ÖPNV in Bratislava!!!) in die slowakische Hauptstadt.

Natürlich ist Bratislava nicht die Weltstadt wie Wien, aber sie ist sehr schön und hat einiges zu bieten.

Das erste wovor wir in Bratislava standen war die Bundesdeutsche Botschaft.

Deutsche Botschaft Bratislava

Sehenswert ist auf jeden Fall die Altstadt.

Altstadt von Bratislava

Auch die Burg ist sehenswert, auch wenn sie gerade von Grund auf renoviert wird. Von dort hat man auch einen sehr schönen Blick auf die Stadt und das umliegende Gebiet des Dreiländerecks Slowakai, Ungarn, Österreich.

Die Burg von Bratislava

Blick über Bratislava

Was in Bratislava auffällt: Jeder arbeitet viel und immer

Man at work

Unsere letzte Station während des Tages war dann noch der Hauptplatz der Stadt, wo uns eine Volksmusikkombo für ein paar Minuten unterhielt. Danach machten wir eine kleine Pause am Brunnen des Platzes und tranken uns ein leckeres Pils im Café zwischen der japanischen und griechischen Botschaft,

Folklore auf dem Hauptplatz

Die Altstadt von Bratislava

Da wir am nächsten Morgen gegen 9 Uhr wieder nach Hause fliegen würden, beschlossen wir, keine Unterkunft zu Buchen. In diversen Pubs und Kneipen (Bier ab 0,90 € für 0,5l frisch gezapft) machten wir die Nacht durch, bevor es gegen 5 Uhr zum Flughafen ging.

Gegen 11 Uhr landeten wir wieder pünktlich in Weeze.

Unser Flugzeug zurück in Weeze

Der Urlaub ging mal wieder viel zu schnell um, lohnte sich aber auf jeden Fall.

Bratislava ist eine wirklich schöne Stadt, Wien total klasse und auch in und um Neusiedl am See kann man einige schöne Urlaubstage verbringen.

this is the updated ‘rock and roll’-jam-flyer. you have to be there…

Ranking der beliebtesten Artikel dieses Weblogs, basierend auf den Zugriffsdaten der letzten 30 Tage.

1. “Mitzi, schau kurz weg” – Erscheinungsdatum 30. 8., 934 Zugriffe
2. Europa League im Prater – wer kann da schon drauf verzichten? – 29. 8., 819
3. Rapid vs. HSV auf Sat.1 Deutschland – 4. 9., 534
4. Europa League: Puls 4 setzt wieder auf Fußball – 28. 8., 480
5. Maierhofer zu Wolverhampton – wie aus einem britischen Rufton eine Story wird – 31. 8., 441
6. Sturm spielt doch noch heuer bei Rapid – 8. 9., 404
7. “Herz statt Kommerz”: Zentralstadion statt Old School in Leipzig – 4. 9., 285
8. Verpfuscht Jackson den Bundesliga-Spielplan? – 8. 9., 285 Zugriffe
9. Auch Sat.1 Österreich zeigt Rapid – 4. 9., 239
10. Sky, die Europa League und die Sache mit Jako – 3. 9. , 219

Stand: Mittwoch, 9. September 2009, 00:27 Uhr. Quelle: WordPress.com/Blogstatistik

Autodrom, originally uploaded by urbanistiques.

]]> http://ivanuska.wordpress.com/2009/08/29/ultimul-mitropolit-31/ Fri, 28 Aug 2009 21:05:30 +0000 Vania http://ivanuska.wordpress.com/2009/08/29/ultimul-mitropolit-31/

Foto: Alex Mazilu

XXXI. Peste tot umbre

După rânduiala de la castel, programasem din vreme să ies cu Vlador la local într-o joi, aşa că nu mai aveam cale de întoarcere. Planul iniţial fusese unul pertinent, acela de a-l îmbăta pe valet, uşurându-i astfel logoreea imprudentă, însă nimerisem una din acele zile marcate de-o puternică repulsie faţă de orice ticăloşie. Pur şi simplu, nu aveam chef să fac rău nimănui! Ştiam că astfel de stări sunt trecătoare, însă, atâta vreme cât te afli sub înrâurirea lor, nu li te poţi opune. Ori, cel puţin, eu nu pot. Recunosc, nu am tăria de-a fi josnic indiferent de moment şi context, chiar dacă, în general, reuşesc să compensez ulterior aceste momente de slăbiciune.

„Voi bea şi voi trăncăni dezinteresat, ce să fac? Să reprogramez?…” – gândii cu o anume ciudă. Pofta de-a ieşi nu-mi trecuse, însă prezenţa valetului devenise un adaos nu neapărat necesar. „Oricum, am memorie bună. Dacă-şi dă drumul la gură, voi folosi muniţia livrată atunci când voi avea nevoie…” – mă consolai. De fapt, nu intervenise nicio schimbare, doar starea mea subiectivă făcându-mă incapabil să savurez căderea victimei în păienjeniş. Nimic mai stânjenitor decât să îmbrânceşti pe cineva în tenebre atunci când eşti adumbrit de simţăminte luminoase şi, în locul voluptăţii pure, îşi rânjeşte colţii doar sentimentul datoriei.

- Alfred Landskron v-a luat o grămadă de bani înşirând doar aiureli! – îmi zise după al doilea coniac. Rainer a luat o supradoză şi basta, nu avea legătură cu Brigitte, despre care nici nu cred că aflase. Oricum, nu acesta a fost motivul pentru care am plecat din Salzburg. Cum li s-o mai fi întâmplat şi altora, vroiam să scap de acasă:

Întorsu-m-am, iată, iar acasă,

Iertat şi primit iar în casă

Drăgălit de cosângeni ca să

Îi las a mă strânge la sân.

Din viţelul cel gras în blid mi-au pus,

Dar roşcovele-mi par mai presus…

Şi ei blânzi ca porcii mei blânzi parcă nu-s,

Aşa că plec iar la stăpân[1].

- Asta e – reluă -, am vocaţie de valet…

- Poate – căutai eu să îndulcesc această concluzie – ai răspuns unei chemări, unui drum iniţiatic:

Fie ca inima mea să rămână deschisă micilor

Păsări numite tainele vieţii

Oricare cântec al lor depăşeşte cunoaşterea

Şi cei ce nu le aud se cheamă că-s oameni bătrâni[2].

- Mda… Mai apelez şi eu la poezie ca să-mi cosmetizez existenţa. Adevărul este că la Viena fac ce făceam şi-n Salzburg, doar că aici cererea e mai mare… Oricum, nu-mi plâng de milă, aproape toţi oamenii se prostituează, atâta doar că eu o fac la modul cel mai grosier…

- Însă, profesionist! – îl încurajai. În ce mă priveşte, am această înclinaţie mult diminuată, dar compensez cu alte josnicii.

- Nu mi s-a părut! – opină Vlador. Modul în care ai ajuns să administrezi averea Crescentiei  ar fi vrednic de invidia oricărei curve, feminine ori masculine. Adevărat, cu veacuri în urmă poate ai fi venit cu cazacii şi ai fi jefuit bărbăteşte, în vreme ce eu aş fi fost cam acelaşi… Posibil ca, structural, să diferim. Dar, statul de drept ne-a cam preschimbat în curve pe toţi, faptele de vitejie sunt rare şi, de obicei, sancţionate, nu cântate de rapsozi. Acum, recunosc că mi-ai luat faţa şi la Elise, eu am pedalat mai mult pe literatura polonă… Ori, noi avem o cultură, totuşi, mică, deşi n-ar fi de aruncat! Handicapul limbii…

Berea nefiltrată – alternată cu alte stacane de coniac – îmi dădu o dispoziţie tuciurie.

Ca un fermoar se-nchide ziua câteodată

Peste o viaţă scursă în zadar.

Câteodată noapte pare luminată

De al speranţei far[3].

„Pare pe dracu! Ce speranţă? Poate doar gândul că toată zădărnicia asta are-un sfârşit… Dacă într-adevăr se sfârşeşte, şi nu vom găsi şi-n altă stare cum să ne îndeletnicim cu nimicul!”

Necunoscută moartea şi prea puţin iubită,

Ba departe de ochi, ba de inimă departe,

Urmează calea ce trebuie de-a pururi s-o urmeze,

Şi-n lungul căreia de jertfele ei nimic n-o leagă[4].

- La câte miliarde ai ca-n traistă, nu prea-ţi înţeleg posomorala! – mărturisi Vlador.

- Nici eu nu mi-o înţeleg, dar, asta e!

Ca o adiere îmi trecu prin gând că, după nici două ceasuri, valetul a început să mă tutuiască, dar socotii că-i un disconfort trecător.

- Aminteai despre moarte… Aici suntem aproape de Prater, parcul de distracţii. Uneori, îmi pare că oamenii nu caută altceva decât să se distragă de la gândul la moarte, în loc să-l adâncească, spre folosul lor… Uite, că mi-am amintit şi eu de-un flamand, de unde credeam că ştiu doar poloni:

Ideea morţii e o iarbă-amară

ce creşte-n fiecare dintre noi,

dând câte-o floare, în singurătate.

Omul şi-o-nfige-n butoniera hainei.

Fie că merge drept, fie că umblă

încovoiat sub o nădejde frântă,

mireasma aspră-l însoţeşte veşnic,

de nările-i atente atârnată[5].

- Aşa-i! – admisei. Ne mutilăm perpetuu, şi-n loc să ne folosim de singurul gând constant, îl alungăm prin Pratere ori Disneyland-uri… Cred că suntem incapabili din născare de Bine, Adevăr şi Frumos, ori că ne-am schimonosit fără să băgăm de seamă şi-am devenit astfel…

Să nu vii, Frumuseţe, cât noi nu suntem gata

Să te primim în casă şi-n sufletele noastre,

Cât nu întinde lumea

Vast pat splendorii tale;

Să nu vii mai devreme, căci dorul nostru este

Mai tare decât timpul![6]

Cum lesne se poate observa, ieşirea noastră nu avea niciun sens, amândoi ingerând alcooluri şi discutând platitudini. Căutai o ieşire din acest hăţiş:

- Pe Eve ai cunoscut-o?

- Fireşte.

- Şi? Cum e?…

- Banală! Cel puţin pentru mine… Măcar că, aşa cum s-a putut deduce, nu sunt mândru de mine, mă consider, totuşi, un profesionist. Iar Eve ar cam fi echivalentul perfect. Astfel, între noi nu era nicio poantă, niciun resort… Cum să zic?…

- În mare, am cam priceput – răspunsei.

Deşi spusele valetului nu constituiră o revelaţie, reuşiră să mă indispună, chiar dacă nici înainte nu fusesem robul optimismului. Adeseori trişăm astfel, preferând să ne minţim despre lucruri, altfel, foarte lesnicios de anticipat.

Apariţia lui August Ansgar îmi rămase indiferentă, chiar dacă m-am întrebat: „L-or fi trimis să ne spioneze?”. Avocatul se îndreptă către masa noastră, salută solemn din cap de la o depărtare cuviincioasă, apoi, apropiindu-se, ne comunică:

- Doamna Crescentia a murit în urmă cu un ceas.

Ştirea avu darul să ne buimăcească, mai cu seamă că tema morţii fu mereu amestecată în discuţiile noastre. Dădurăm de duşcă restul de coniac, apoi ne pregătirăm în tăcere să-l însoţim pe Ansgar la castel.

În stradă, mă îmbătai de parfumul nopţii:

Îndeosebi când vântul din octombrie

Cu degete de ger prin păr îmi trece,

Eu calc pe foc, prins în solarul cleşte

Şi-arunc o umbră ca de rac în lume;

Ascult pe ţărm a păsărilor larmă

Şi tusea unui corb prin crengi de iarnă,

Iar inima-mi ce dârdâie vorbind

Îşi risipeşte sângele-n silabe[7].

Luat prin surprindere de sfârşitul Crescentiei, nu mai dădui atenţie amănuntului că Ross şi Charlie, încheindu-şi distracţia în carusel, ne urmăreau. De altfel, prezenţa lor devenise ceva obişnuit, iar Igor mă anunţă telefonic că totul este sub control şi că CIA nu va mai întreprinde acţiuni necugetate, cum a fost aceea cu apariţia lui Ross în dreptul ferestrei. Amintindu-mi episodul, brusc mi se făcu dor de Nataşa. „După înmormântare, rezolv treburile pe-aici şi mă întorc acasă!” – îmi promisei.

[1] Începutul poemului Fiul risipitor de Rudyard Kipling (1865 – 1936).

[2] Începutul poemului 312 de Edward Estlin Cummings (1894 – 1962).

[3] Începutul poemului Pan de Raymond Herreman, poet belgian (1896 – 1971).

[4] Începutul poemului Moartea-mpăcată de Simon Vestdijk, poet olandez (1898 – 1971).

[5] Începutul poemului Ideea morţii de Karel van den Oever, poet belgian (1879 – 1926).

[6] Începutul poemului Frumuseţii de Pieter Cornelis Boutens, poet olandez (1870 – 1943).

[7] Începutul poemului Îndeosebi când vântul din octombrie de Dylan Thomas (1914 – 1953).