Un apel cãtre crestinii intelectuali – Întrebãri interesante

Crestinismul si vocea ratiunii

(Traducere adaptatã dupã Why Won’t God Heal Amputees – lucrare de pe internet)

Iatã 10 întrebãri la care un crestin intelectual sã încerce sã rãspundã…

Tu esti un om educat, ai studii superioare, ai obtinut o diplomã, ai fost învãtat sã gândesti rational si logic despre lumea în care trãiesti…

Sunteti persoane inteligente, stiti cum functioneazã o societate si cum se dezvoltã seturile de valori, gânditi critic si analizati o situatie în functie de considerente rationale si nu dintr-o poveste.

Stiti de Legea Gravitatiei, de inertie si magnetism. Mã adresez acum unor persoane inteligente care gândesc rational si stiu sã-si aplice aptitudinile critice asupra faptelor si lucrurilor din jurul lor.

Dacã sunt crestini, cu atat mai bine, vor aplica aceste aptitudini asupra religiei.

Sunt câteva întrebãri simple la care orice crestin ar trebui sã caute un rãspuns logic, dar ei gãsesc mai întotdeauna unul inventat, o scuzã mai mult sau mai putin penibilã în numele D-zeului lor…

Crestinii cred cã rugãciunea are ca efect vindecarea cancerului, tratarea bolilor, iluminarea si gãsirea “cãii”. Totusi, membrele amputate refuzã sã creascã înapoi în completarea trupului unui om.

1. “De ce D-zeu nu vindecã persoanele cu membre amputate?”

Cu totii stim cã membrele amputate nu cresc la loc ca rãspuns la o rugãciune. E o întrebare simplã, nu? Ciungii, cum sunt numiti ei popular, nu primesc nici un ajutor de la acel D-zeu, nici un miracol, nici o regenerare.

Dacã esti o persoanã inteligentã trebuie sã recunosti cã este o întrebare cel putin interesantã. Pe de altã parte, tu crezi cã d-zeu rãspunde la rugãciune si face minuni.

În acelasi timp stii cã D-zeu îi ignorã total pe cei cu membre amputate de vreme ce acele membre nu mai cresc înapoi, chiar dacã oamenii care au membre amputate se roagã ani în sir sau întreaga lor viatã.

Cum te împaci cu aceastã discrepantã? Ca o persoanã inteligentã, sigur cã ai o pãrere despre acest fapt, pentru ca toatã baza ta în D-zeu sã aibã sens. Pentru a avea o pozitie fatã de acest fapt, trebuie sã creezi un fel de rationalizare: trebuie sã inventezi un raspuns în numele lui D-zeu pentru a explica acest fapt ciudat.

Ai sã spui: “Cred cã D-zeu are un plan secret, anume legat de aceste persoane.”

Deci îti inventezi o scuzã, apoi încetezi sã te mai gândesti la acest lucru, pentru cã îti creeazã disconfort în minte stiind cã explicatia ta este complet irationalã, iar opinia ta intrã în contradictie cu faptul cã esti o persoanã educatã si ai un simt critic ce poate rationaliza logic si gãsi un rãspuns firesc.

Uite un alt exemplu: Ca si crestin, crezi cã lui D-zeu îi pasã de tine si îti rãspunde rugãciunilor.

Se pune acum o întrebare:

2. “De ce sunt atâtia oameni care mor de foame în lume?”

De ce ar fi D-zeu îngrijorat de mãrirea salariului tãu sau boala mamei tale si în acelasi timp sã ignore rugãciunile disperate ale atâtor copii inocenti, care pur si simplu mãnâncã insecte ca sã nu moarã de foame? Nu prea are sens, asa-i?

Nu are nici o logicã. De ce ar face asta un D-zeu care e prezentat de religie ca fiind iubitor si cãruia îi pasã?

Pentru a explica aceasta trebuie sã inventezi vreo scuzã încredibilã în numele acelui d-zeu, precum cã: “D-zeu vrea ca acesti copii sã sufere si sã moarã de foame pentru cã are un plan divin si misterios legate de ei.”

Sau: “Acesti copii trag pãcatele pãrintilor…”

Si, bineînteles, îti scoti cât mai repede din minte toatã situatia, pentru cã îti creeazã un disconfort psihic, te deranjeazã cumva ca – fiind o persoanã inteligentã cu studii superioare, care are abilitatea de a gândi rational – nu poti folosi un rãspuns logic, argumentat ca sã explici de ce un D-zeu iubitor si cãruia îi pasã ar comite o asemenea atrocitate.

3. “De ce D-zeu a vrut moartea atâtor oameni inocenti în Biblie?”

Exodus 3:52 D-zeu ne spune sã ucidem pe toti cei care muncesc în ziua Sabatului.

În Deuteronom 21:18-21 D-zeu ne spune sã ucidem pe toti adolescentii neascultãtori.

Deuteronom 22:13-21 D-zeu ne cere sã ucidem toate femeile care nu sunt virgine în momentul cãsãtoriei. S.a.m.d – sunt o multime de îndemnuri si cereri violente în Biblie.

Nu prea are sens, asa-i? De ce ar vrea un D-zeu care e caracterizat de o iubire fãrã margini moartea atâtor fiinte umane pe considerente atât de triviale?

Doar pt cã lucrezi în ziua gresitã a sãptãmânii sã mori? Chiar e absurd! De fapt, dacã într-adevar esti o persoanã inteligentã, realizezi cã acestea sunt de-a dreptul nebunii!

Asa cã inventezi fel de fel de explicatii neargumentate pentru a scuza intentiile criminale ale acestor versete.

4. “De ce biblia contine atât de multe informatii nestiintifice, nonsensuri fãrã argumentare?”

Ai o diplomã care atestã cã nu esti ignorant/a, deci stii la ce mã refer. Stii cum functioneazã stiinta. Folosesti bucuros produsele stiintei zi de zi:

- masina

- telefonul mobil

- cuptorul cu microunde

- televizorul

- calculatorul

- iluminarea

- mp3-ul

Acestea toate sunt produse ale stiintei. Stii cã stiinta este vitalã pentru orice fel de dezvoltare economicã. Aici intervine o problemã: ca persoanã educatã si inteligentã stii cã biblia contine o serie de informatii care sunt un total nonsens din perspectiva stiintei.

De exemplu:

- Dumnezeu NU a creat lumea în 6 zile, acum 6.000 de ani în urmã, cum sustine biblia.

- NU a fost niciodatã un potop care sã acopere muntele Everest, cum sustine

biblia

- Iona NU a stat 3 zile în burta unui peste, cum sustine biblia.

- Adam NU a fost creat din lut, cum sustine biblia.

Toate povestile acestea sunt DOAR POVESTI. De ce un D-zeu atoatestiutor ar lãsa sã se scrie în biblie atâtea prostii irationale, adevãrate povesti de adormit copiii?

Nu prea are sens, asa-i?

Asa cã vei încerca sã inventezi tot soiul de scuze idioate pt a explica “de fapt” cum stau lucrurile, de ce biblia contine atâtea informatii care nu au nimic în comun cu inteligenta, pt a-l scuza pe D-zeu cu povestile tale.

5. “De ce D-zeu e prosclavagism, de ce îndeamnã fiintele umane sã creeze sclavi din alte fiinte umane?” Exodul 21:20-21, Coloseni 3:22-24, Ephessians 6:5, 1 Petru 2:18, s.a.m.d.

Ai sã vii cu vreo explicatie ciudatã, inventatã pe care sã o oferi drept rãspuns.

Asa-i?

6. “De ce lucruri rele se întâmplã oamenilor buni?”

7. “De ce nici una din minunile despre care se spune în biblie nu a lãsat în urmã absolut nici o dovadã?”

8. “Cum îti explici – în mod rational si inteligent – cã Iisus nu a apãrut niciodatã (nu în închipuirea ta, ci real) în fata ta, sã stea de vorbã cu tine?”

9. “De ce Iisus ar vrea – chiar si la figurat – sã-i bei sângele si sã-i mãnânci corpul?”

Tie nu ti se pare cã sunã grotesc si de-a dreptul revoltator? De ce ar vrea un Dzeu, care are absolut toatã puterea posibilã, sã faci asa ceva, când – în oricare alt context – sunã a ritual satanist, canibal, dezgustãtor?

10. “De ce rata divorturilor la crestini, la credinciosii care nu contesta nimic, e la fel de ridicatã ca si în cazul necredinciosilor?”

Crestinii, din câte sustin, se cãsãtoresc în fata unui D-zeu si a prietenilor lor crestini, toti rugându-se la acel D-zeu spre succesul acelei cãsãtorii.  Si apoi spun: “Sã nu despartã nici un om ceea ce D-zeu a unit”. D-zeu, se presupune, este atotputernic, deci dacã a unit douã persoane nu se mai poate face nimic, nu?

Si totusi crestinii divorteazã în aceeasi mãsurã ca toti ceilalti, care nu se pretind anticrestini, ci sunt doar oameni normali, cu probleme si griji normale, cu bucurii si atitudini sociale normale.

Ca sã explici asta ai sã cauti în minte o serie de argumente care vor cãdea pe rând oricum, si ai sã inventezi pânã la urmã un rãspuns fãrã nici o acoperire, pentru cã asa faci tu si te simti dator sã arãti cã nu esti idiot si cã nu degeaba ai luat examenele si licenta.

Deci ca sã crezi în D-zeu trebuie sã vii cu tot soiul de scuze penibile inventate care sã justifice o serie de acte si situatii. Dacã esti o persoanã inteligentã, cu studii superioare care poate gândi logic si creea un rationament sprijinit pe argumente valabile îti dai seama si singur/ã cã toate aceste scuze inventate în numele unui D-zeu nu sunt nimic altceva decât disperarea de a te agãta de ceva ca sã poti crede în continuare, chiar dacã stii cã e o tâmpenie.

Dacã te gândesti sincer la toatã problema asta, fãrã sã te pãcãlesti singur, folosindu-te de toate aptitudinile învãtate în scoli, de tot ajutorul primit ca sã gândesti si sã fii inteligent – trebuie sã recunosti cã toate rãspunsurile si scuzele cu care ai încercat si vei încerca sã vii sunt niste absurditãti, niste inventii penibile si fãrã sens.

Dar iatã ceva extrem de interesant legat de tot ce am scris pânã acum!

Ce-ar fi dacã ai presupune cã D-zeu e imaginar? Cã este o inventie menitã sã ajute oamenii cu mult timp în urmã, o inventie ce în timp a luat-o razna si a devenit peste mãsurã de antisocialã.

Acum lucrurile încep sã se clarifice pentru cã absolut fiecare rãspuns la oricare dintre aceste întrebãri capãtã înteles si sens. Uitã-te acum la toate aceste întrebãri ca o persoanã inteligentã, capabilã sã gândeascã rational…

De ce D-zeu nu vindecã persoanele care nu au toate membrele?

Pentru cã D-zeu e inventat si nu are cum sã rãspundã la rugãciuni. “Rãspunsurile” pe care le “primesc” crestinii sunt doar în imaginatia lor. Toate dovezile si studiile stiintifice sustin acest fapt.

De ce sunt atâtia oameni si mai ales copii care mor de foame în lume?

Pentru cã D-zeu e imaginar, e o inventie si nu are cine sã rãspundã la rugãciunile acelor copii.

De ce D-zeu cere moartea atâtor oameni nevinovati în biblie?

Pt ca D-zeu e inventat, iar biblia e scrisã de multã vreme de niste oameni care nu numai cã gândeau primitiv dar si erau primitivi si tindeau spre indoctrinare ca sã obtinã o anumitã influentã care sã le poate oferi putere asupra semenilor lor.

De ce biblia contine atâtea date antistiintifice?

Tocmai am spus: biblia a fost scrisã de niste oameni primitivi si nu de vreo fiinta supraumanã atoatestiutoare.

De ce D-zeu sustine sclavagismul?

Tocmai am spus…

De ce se întâmplã lucruri rele oamenilor buni?

Pentru cã D-zeu e o inventie, e imaginat, – lucrurile rele se întâmplã în aceeasi ratã statisticã tuturor.

De ce nu existã nici o dovadã a minunilor sãvârsite de Iisus?

Pentru D-zeu e imaginar si toate miracolele despre care se vorbeste sunt un mit ca sã ajute oamenii naivi sã creadã mai usor.

De ce Iisus nu ti-a apãrut niciodatã real în fatã?

Pt ca D-zeu e imaginar,  iar Iisus, conform arheologilor si istoricilor care au dovezi în ceea ce sustin, a murit acum 2000 de ani.

De ce ar vrea Iisus sã sãvârsesti un act de canibalism, sã-i bei sangele si sã-i mãnânci carnea?

Pt ca D-zeu e imaginar si toate religiile din lume se sprijinã pe ritualuri bizare ca acesta, sustinând lucruri ce depãsesc bunul simt.

De ce rata divorturilor la crestini este egalã cu rata divorturilor la acei care refuzã sã creadã povesti cu serpi vorbitori si mers pe apã?

Pt cã D-zeu e imaginar si cel ce crede în aceste nonsensuri o face doar pt cã asa a fost învatat/ã acasã de mic copil si undeva se teme de amenintarea unui iad imaginar.

Vezi ce s-a întamplat aici? Când presupui că D-zeu exista toate raspunsurile la aceste întrebãri sunt complet irationale si nu le poti gãsi nici un argument solid, te strãduiesti întruna sã inventezi ceva în numele acelui D-zeu.

Dar dacã reusesti sã recunosti cã acest concept e inventat, si cã a cãpãtat mai multã putere decât ar fi trebuit într-o societate normalã, întreaga noastrã lume începe sã capete sens, sã aibe rãspunsuri si sã se sprijine pe oameni reali în loc de povesti cu serpi vorbitori si pe amenintarea cu diavolul, care, filosofic vorbind, nu face decât sã sperie mintea umanã si astfel sã o frâneze sã rationeze.

Lumea noastrã e distrusã de religii si de îndemnurile violente pe care le sustin religiile. E distrusã de oamenii care refuzã sã vadã dincolo de povesti cu mers pe ape si oameni care zboarã si se încãpãtâneazã sã fie umili în fata unui zeu inventat care nu le oferã decât nepãsare si prostie.

Lumea noastrã capãtã sens dacã recunoastem cã D-zeu e imaginar. Astfel oamenii inteligenti, care au învãtat sã rationeze si sã fie critici, înteleg cã D-zeu e un imaginar religios.

Când îti folosesti creierul si gândesti logic despre credintele tale religioase nu poti ajunge decât la o singurã concluzie: Dumnezeu de care ai auzit de când erai copil e imaginar, învãtat si impus. Ca sã-l sustii trebuie sã renunti sã gândesti logic, sã refuzi sã te întrebi si astfel sã te prefaci cã nu esti în stare sã ai o gândire criticã.

Astfel accepti sute de scuze bizare, inventate, care sã-ti justifice credinta în “Dumnezeu”.

Acum, sã te mai întreb încã ceva: Ce importantã are? Ce importantã are dacã oamenii vor sã creadã într-un D-zeu inventat?

Conteazã foarte mult, pentru cã oamenii care cred în fiinte imaginare nu pot face diferenta între situatii normale si situatii anormale, când e nevoie sã le schimbe. Tot ei nu pot face diferenta între dreptate si gresealã.

Cu ignoranta si nebunia lor acesti oameni pot face sã sufere sau sã ucidã alte fiinte umane ca si cum ar fi normal cã lor li se permite sã decidã pentru viata altor oameni.

Conteazã pentru cã oamenii care vorbesc sau cred cã vorbesc cu fiinte imaginare au un mental nesănătos nefiind în stare sã decidã corect pentru ei.

Cum pot ei oare lua decizii bune pentru altii?

Conteazã pentru cã oamenii care cred în superstitii, precum sunt rugãciunile, nu au dreptul sã conducã societãti sau sã facã legi. NU poti crede în DREPTURILE OAMENILOR si în acelasi timp în serpi vorbitori si sã tragi concluzii rationale privind soarta oamenilor.

E atât de simplu! E atât de evident! Dar de multe ori oamenii refuzã sã fie de acord cu lucrurile simple. Natura umanã mai de grabã complicã lucrurile si inventează solutii la probleme inexistente.

Credintele tale religioase te rãnesc pe tine si pe cei de lângã tine si ne rãnesc pe noi oamenii care trãim în aceeasi societate cu tine.

Crestinismul originar este cult demonic Acei care au avut tangente cu crestinismul ca religie, în special cea crestin ortodoxa, vad la suprafata o credinta a compasiunii si a milei fata de om. Aparentele pot însela, o evaluare a surselor primare ale acestei religii va aduce mai multa lumina asupra adevaratei ei esente. Sa începem cu personalitatea lui Iisus Hristos de unde crestinismul a pornit doctrinar.

Referintele citate sunt din Biblia sau Sfanta Scriptura, folositã de Biserica Ortodoxa Romana. Numele Hristos este traducerea cuvîntului mesia (mai precis masiah) din ebraica. Înseamnã “unsul”, apelatia data de evrei celui care trebuia sa vina trimis de Iehova sau Iahve (numele dat de ei lui Dumnezeu) ca sa îi salveze. Prin urmare Hristos trebuia sa îndeplineasca în primul rînd o misiune de salvare a poporului evreu. A astfel de salvare cuprindea eliberarea de sub jugul romanilor precum si scaparea de raul uman si social, ceea ce evreii numeau Diavol, Mamona, Belzebut, Lucifer, etc.

Venirea salvatorului poporului evreu era asteptata de multe veacuri. Conform credintei evreilor omul trimis de Iehova trebuia sa fie nu numai un salvator al sufletelor oamenilor dar si un rege din stirpea regelui David, personalitatea istorica remarcabila care facuse parte din tribul lui Iuda. Noul Testament argumenteaza ca Iisus era din acea spita si prin urmare putea sa-si ceara dreptul de a fi rege al iudeilor.

Omul Iisus si-a început misiunea cînd avea în jur de 30 de ani. Om fara carte, asa cum se spune în Noul Testament, era totusi proficient în regulile iudaice bazate pe Vechiul Testament si pe alte scrieri existente la acea vreme. Treptat omul Iisus a format în jurul lui un grup de prozeliti care desi mic era perseverent în a-l urma în misiunea pe care si-o asumase.

Care erau caracteristicile acestei misiuni? Matei, 15, 24, redã cuvintele lui Iisus atunci cînd o femeie canaaneeanca chinuitã de un demon îi cere ajutor ca sa scape de acel demon. “Nu sunt trimis decît la oile cele pierdute ale casei lui Israel” raspunde el. Iisus astfel refuzã spunînd mai departe cã “Nu este bine sa iei pîinea copiilor si s-o arunci cîinilor”.

Cu alte cuvinte Iisus îi numeste cîini pe toti oamenii care nu erau evrei. Mai departe, în conversatia lor, femeia îi raspunde ca si cîinii manînca din farîmiturile ce cad de la masa stapînilor lor. Iatã un episod din Noul Testament care reda vorbele unui om despre care multi cred ca este fiul lui Dumnezeu. Si paradoxal acesti oameni nu sînt evrei, ci dintre neamuri, cei pe care Iisus îi numea cîini. O alta caracteristica a misiunii salvatorului era ca trebuia sa fie rege al iudeilor.

A fost oare Iisus rege? Cu siguranta nu. Întrebat daca este rege al iudeilor omul Iisus spune cã împaratia lui este în ceruri, desi evreii asteptau un rege, asa cum fusese David în vechime, o personalitate politica de exceptie care sa aiba regat pe pamînt nu în cer. Deci nici aceasta caracteristica a salvatorului evreilor Iisus nu a îndeplinit-o.

Mai departe, în misiunea salvatorului evreilor era inclusa pacea, pe cînd Iisus declarã raspicat ca a venit sa aduca sabia nu pacea ca sa-l desparta pe fiu de tatal sau, pe fiica de mama sa (Matei, 10, 34-35). Cum poate vorbi astfel cel ce se credea trimisul lui Dumnezeu daca Dumnezeul lui nu era cel a dezbinarii? Cum am eticheta astazi un om care ar spune ca a venit la cineva în vizitã cu dorinta de a-i dezbina casa?

Tenacitatea cu care omul Iisus dorea sã-i convingã pe evrei cã el este asteptatul mesia era deosebitã. Acest fapt a atras reactii firesti. Cãrturarii ziceau cã îl are în el pe diavol, pe Beelzebut (Marcu, 3, 22). Oamenii ziceau cã are duh rãu (Marcu, 3, 30), cã are demon (Ioan, 7, 20). Însãsi familia lui îl credeau cã nu e în toate mintile (Marcu, 3, 21) si nu credeau în el (Ioan, 7, 5). Omul Iisus etala cu adevãrat o comportare stranie. Spune în Marcu, 3, 33, “Cine este mama mea? Si fratii mei?”.

Cum ar fi calificat astãzi un om care si-ar respinge astfel rudele? Noul Testament este plin de relatarea faptelor lui Iisus referitoare la scoaterea duhurilor necurate din oameni. În Marcu, 5, 11-13, se spune cum el a trimis duhurile rele într-o turmã de 2000 de porci. Dupã acest episod oamenii l-au rugat sã plece de acolo vãzînd cã lucreazã cu demonii (Marcu, 5, 17). Fariseii, oamenii scoliti în legea iudaicã a acelor timpuri, îi spun cã cu domnul demonilor (adicã cu Satana) el îi scoate pe demoni (Matei, 9, 34).

Multimea i-a zis cã are demon (Ioan, 7, 20; Ioan, 8, 48). Iudeii au spus “Acum stim cã ai demon” (Ioan, 8, 52). Dar el nu a recunoscut argumentînd cã diavolul nu poate lupta împotriva diavolului. Vom vedea în cele ce urmeazã de ce a spus Iisus aceasta. Episodul cu scoaterea duhurilor din acel om si trimiterea lor în turma de porci ne face se ne întrebãm ce a rezultat din interventia lui Iisus? Oare duhurile au murit prin moartea porcilor? Nicidecum, deoarece acele duhuri, asa cum intraserã în acel om, sau cum iesiserã din el pentru a intra în porci, tot astfel puteau intra în oricine altcineva.

Pînã la urmã interventia lui Iisus s-a soldat cu moartea porcilor pentru cã duhurile nu au fost distruse cum s-ar astepta de la cineva cu intentii bune. În Marcu 5, 12-13 si Luca 8, 32, se spune despre duhuri cã l-au rugat sã le îngãduie sã intre în porci si el “le-a dat voie”, “le-a îngãduit” considerîndu-l astfel mai puternic decît ele. Prin urmare i-au cerut permisiunea ca de la cineva mai mare ierarhic ca ele.

Deci Iisus dispunea cum dorea de duhurile rele. Ne întrebãm pe bunã dreptate ce se întîmplã cu duhurile necurate care ies din om? Rãspunsul îl dã chiar Iisus în Luca, 11, 24-26: “Cînd duhul necurat iese din om, umblã prin locuri fãrã de apã cãutînd odihna; si negãsind, zice: Mã voi întoarce în casa mea, din care am iesit. Si venind, o aflã mãturatã si împodobitã. Atunci se duce si ia cu el alte sapte duhuri mai rele decît el; si ele intrã si locuiesc acolo; si starea de pe urmã a omului aceluia se face mai rea decît cea dintîi”.

Aceste trei versete din Sfînta Evanghelie dupã Luca sînt cele mai revelatoare cu privire la adevãratele intentii ale lui Iisus. Nicãieri în Noul Testament nu se afirmã cã Iisus a distrus duhurile rele care îi chinuiau pe oamenii posedati, ci le-a scos sau le-a îngãduit sã iasã din acei oameni posedati. Logica ne îndeamnã sã credem cã un om venit de la Dumnezeu, cum se crede despre Iisus, trebuia sã distrugã duhurile rele si astfel sã le împiedice sã intre iarãsi în oameni. Dar Iisus nu face aceasta.

Conform spuselor lui Iisus în Luca, 11, 24-26, un duh rãu va reveni în cel posedat cu fortã si mai mare astfel “starea de pe urmã a omului aceluia se face mai rea decît cea dintîi” (Luca, 11, 26). Mai putem oare crede în intentiile bune ale lui Iisus? Interventiile lui sînt malefice fãrã ambiguitate. Un duh necurat trebuia distrus nu doar lãsat sã iasã din corpul posedatului, ca ulterior sã revinã tot acolo. Rezultã cã toate activitãtile lui Iisus de scoatere a duhurilor necurate din oameni nu fãceau decît sã înmulteascã duhurile rele. Iatã cum a procedat “fiul lui Dumnezeu” cu “ajutorul” dat posedatilor de duhuri necurate.

Aceasta explicã si faptul de ce Iisus spunea cã diavolul nu poate lupta împotriva diavolului. Iisus era mînã în mînã cu diavolul, activitãtile lui de scoatere a duhurilor necurate nu erau fãcute decît ca sã-i impresioneze pe oameni, dar el stia foarte bine cã duhurile vor reveni mai tîrziu în omul de unde iesiserã, de data aceasta însotite de alte duhuri mai rele.

Revenind la episodul cu porcii, dacã Iisus ar fi avut cu adevãrat putere de la Dumnezeu si intentii bune ar fi distrus acele duhuri nu le-ar fi permis sã intre în porci si astfel sã fie lasate libere sã facã un rãu si mai mare dupã moartea porcilor. Puterea lui Iisus era prin urmare datã de diavol. Întreg episodul cu porcii aratã natura demonicã a lui Iisus. Din toatã acea întîmplare au rãmas pãgubiti oamenii, proprietarii porcilor, care fiindu-le fricã de Iisus si puterea lui demonicã nici mãcar nu au îndrãznit sã-i cearã sã fie despãgubiti.

Rezultatul final a fost moartea porcilor, paguba oamenilor si mãrirea rãului prin duhurile necurate libere sã-si continuie teroarea demonicã. În ritmul acesta de proliferare a duhurile necurate, care fiecare aducea apoi “alte sapte duhuri mai rele decît el” (Luca, 11, 26), nu este surprinzãtor de ce duhurile necurate s-au înmultit peste mãsurã astfel cã au sustinut ceea ce ulterior a devenit religia crestinã ca si cult demonic. Se poate face un mic calcul.

În Marcu, 5, 11-13, se spune cum Iisus a trimis duhurile rele într-o turmã de 2000 de porci. Presupunînd cã în fiecare porc a intrat un duh necurat, dupã moartea porcilor cele 2000 de duhuri au chemat fiecare cîte sapte duhuri mai rele decît ele (Luca, 11, 26) rezultînd un numãr de 14000 de duhuri necurate. Unde au intrat aceste duhuri mai tîrziu? În oameni, deoarece porcii muriserã. Crestinii care au urmat dupã Iisus au avut din plin duhuri necurate care sa-i posede.

La înmultirea duhurilor rele au contribuit apoi si apostolii si toti cei care cunosc astfel de metode de scoatere a duhurilor necurate, chiar si în ziua de astãzi. Se explicã astfel proliferarea crestinismului care nu duce lipsã de fanatici si dezechilibrati, semne tipice de posesiune demonicã. Cazul unor neoprotestanti (“pocãiti”, cum sînt numiti de obicei) este tipic: unii se înfierbîntã la adunãri arãtîndu-si evident latura de posesiune demonicã. Un alt episod din faptele lui Iisus este cel cu smochinul.

Iisus era înfometat si a gãsit un smochin care nu avea fructe. Supãrat, îl blestemã pe smochin: “Rod sã nu mai porti în veac!” dupã care smochinul s-a uscat. Sã spunã oamenii care rationeazã: Ce vinã avea smochinul cã nu avea fructe ca Iisus sã le mãnînce? Sã ne imaginãm cã un astfel de om merge la casa cuiva si cere mîncare. Nu i se dã pentru cã oamenii din acea casã pur si simplu nu au mîncare în acel moment. Apoi cel care a cerut mîncare îi blestemã ca în veac sã nu aibã mîncare în casa lor.

Cum ar fi etichetatã o astfel de persoanã care aduce ocarã unor oameni pentru cã pur si simplu nu au mîncare atunci cînd el vrea sã mãnînce? Cazul lui Iisus este cel al omului rãu si irational. Un astfel de episod s-ar fi soldat astãzi cu furia oamenilor care i-ar fi tras cîteva bete pe spinare “fiului lui Dumnezeu”. Sã trecem la învãtãturile lui Iisus.

Una dintre ele se referã la ceea ce omul mãnîncã. Iisus sustine cã nu ceea ce intrã în gurã îl spurcã pe om, ci ceea ce iese din gurã, aceea îl spurcã pe om (Matei, 15, 11). Mai departe tot el spune cã tot ce intrã în gurã se duce în pîntece si iese afarã, dar cele ce ies din gurã pornesc din inimã, si acelea sînt cele ce-l spurcã pe om, dar a mînca fãrã sã-ti fi spãlat mîinile, aceasta nu-l spurcã pe om (Matei, 15, 17-20).

Este o învãtãturã de doi bani. Cîti oameni cred cã nu conteazã ce bãgãm în pîntece? Dacã cineva bagã în gurã otravã sau mîncare stricatã nici nu mai apucã sã o scoatã afarã cã poate si muri. Cît priveste ideea cã ceea ce iese din gurã îl spurcã pe om cum spune Iisus, afirmatia lui este de asemenea o aberatie. Vorbele rele îl usureazã temporar pe om de rãutatea din el, desi aruncatul vorbelor pe altii nu este o solutie pentru a scãpa de rãul din inimã.

Sã analizãm acum doctrina pãcatului promovatã de Iisus, ideea cum cã orice pãcat si orice blasfemie li se iartã oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfînt nu li se va ierta (Matei, 12, 31). Sã presupunem cã existã o tarã în lume care are un sistem juridic ce respectã aceastã învãtãturã a lui Iisus.

De exemplu, un om ticãlos este prins în fãrãdeligile lui si adus în fata judecãtorului care va aplica învãtãturile lui Iisus în cazul respectiv. Sînt consultati martorii care declarã cã învinuitul a furat, a bãtut cinci oameni la betie si a omorît un om cu un cutit. La judecatã omul recunoaste ticãlosiile fãcute adãugînd cã a cerut iertare lui Iisus pentru tot rãul fãcut. “

Ai spus ceva împotriva Duhului Sfînt?” întreabã judecãtorul. “Niciodatã!” rãspunde omul. Verdictul: “Eliberati-l cã si-a cerut iertare în numele lui Iisus Hristos, dar nu a hulit Duhul Sfînt!”. Întrebare: poate o atare învãtãturã a iertãrii vesnice sã vinã de la Dumnezeu sau de la Diavol? O astfel de metodã de a face dreptate oamenilor este înselãciune curatã, Dumnezeu nu poate iertã rãutãtile oamenilor, cei vinovati trebuie sã repare cumva rãul adus si sã învete cã repetarea rãului nu va fi iertatã prin simpla recunoastere a greselii. Învãtãtura lui Iisus este prostie curatã. O societate sãnãtoasã nu poate functiona pe astfel de învãtãturi fãrã sens.

Evreii în Vechiul Testament aveau o metoda mai logicã, desi nu era cu totul justã, ideea cã se plãteste ochi pentru ochi. Dar în învãtãturile lui Iisus privind aplicarea dreptatii se vede mai degrabã mîna diavolului decît cea a unei forte a dreptãtii. Numai diavolul trece cu vedere faptul cã merge si asa, cã simpla iertare datã de el diavolul poate absolvi pe om de relele pe care le face.

Diavolul iartã de pãcat pentru a-l tine pe pãcãtos mereu în pãcat. Este si metoda folositã de Iisus pentru a-i mentine pe oameni în jugul suferintei pe care a initiat-o în locul salvarii pe care trebuia sã o aducã asteptatul mesia, salvatorul evreilor. Este oare acesta salvatorul? Poate trimisul lui Dumnezeu sã-i îndemne pe oamenii sã se complacã în rele iertîndu-le tot timpul fãrãdelegile? Mai degrabã un spirit demonic face aceasta. Sã cercetãm mai departe faptul cum Iisus crede cã oamenii lui Dumnezeu pot fi deosebiþi de cei ai diavolului.

În Matei, 7, 10-20, Iisus îi avertizeazã pe ucenici sã se fereascã de profeti mincinosi cãci dupã roadele lor vor fi cunoscuti. Preceptul este bine stiut din Vechiul Testament, ideea cã pomul se cunoaste dupã rod. Sã vedem ce roade a adus pomul lui Iisus dupã asa zisa înãltare a lui la cer? Crestinismul a pãtruns treptat în lumea zisã “pãgînã” prin înfricosarea oamenilor asupra pedepselor ce-i asteaptã dacã nu se vor supune noii învãtãturi si prin forta. Aceastã fricã de pedeapsã persistã si astãzi fiind practic hrana crestinismului.

Fãrã continua teroare a diavolului, care pîndeste omul la orice pas, crestinismul s-ar dezintegra. De remarcat este atentia care se pune pe diavol ca personaj principal si toate cele care vin cu rãul si suferinta, rãstignirea lui Iisus pe cruce, sîngele, patimile lui, etc. În cele din urmã Iisus pozeazã în învingãtor, chiar dupã ce a fost bãtut în cuie pe cruce si i s-a pus pe cap coroana de spini în locul celei regale a regelui din stirpea lui David.

Pe cei mai multi oameni traumele mentale pe care le implanteazã în minti frica, si toate aspectele suferintei si întunericului, îi bîntuie toatã viata. Desi se spune despre “învingãtorul mortii”, cã a ajuns acolo la dreapta Tatãlui, el priveste cu detasare întreaga panoramã a suferintei umanitãtii care a urmat dupã “înãltarea sa”. Sã vedem acum fructele date de pomul sãdit de Iisus pe pãmînt.

Ce a urmat? Rãzboaie, mãceluri împotriva evreilor si ale altora, dezbinare vesnicã printre cei care au urmat învãtãtura lui Iisus, inchizitie, arderea oamenilor pe rug, arderea cãrtilor, obida oamenilor, cuceririle sîngereoase urmînd crucea însîngeratã, care cînd era pumnal cînd cruce, si multe alte “fructe” ale demonului “înãltat la cer”. Astfel de rezultate ale misiunii sale “salvatoare” ne sugereazã cã Iisus s-a dus direct în iad de unde nici cã-i pasã ce se întîmplã pe pãmînt deoarece sistemul introdus de el functioneazã din plin ca fruct al faptelor “mîntuirii” aduse oamenilor.

Salvarea care se astepta din partea unui trimis al lui Dumnezeu este nonexistentã, Iisus nu poate fi decît un trimis al diavolului care în loc de mîntuire a adus durerea. Cine sunt cei mai în mãsurã astãzi sã evalueze misiunea “salvatoare” ale lui Iisus? Toti cei care au avut tangentã cu crestinismul! Salvatorul se dorea un personaj al salvãrii din durere nu cineva care aduce suferintã prin sabia pe care cu adevãrat a lãsat-o omenirii. si sîngele continuã sã curgã si astãzi si va continua atîta timp cît oamenii venereazã pe demonul care a adus suferintã omenirii cu 2000 de ani înainte.

Iatã cã în ciuda obiceiului diavolului de a minti, totusi de cîteva promisiuni s-a tinut. Care este spectrul crestinismului astãzi în lume? Nici o altã religie nu are mai multe secte decît cea crestinã. Existenta sutelor de grupãri crestine aratã cu claritate cã dezbinarea generatã de Iisus încã de cînd era viu pe pãmînt continuã astãzi cu aceeasi fortã încît te întrebi cum de este posibil ca oamenii sã interpreteze diferit ideile dintr-o carte care este destul de coezivã în continut, Biblia?

Explicatia nu poate fi decît cã Biblia este o carte plinã de contradictii, atît Vechiul cît si Noul Testament. Cel puþin Noul Testament este grosier privind salvarea oamenilor de la moarte de cãtre cineva care nu s-a salvat pe sine însusi. Oasele i-au putrezit de mult acolo în Orientul Apropiat. Evreii nu l-au acceptat pe Iisus deoarece nu era nimic în el sã sugereze cã-i poate salva, cã-i poate elibera de sub jugul romanilor asa cum se astepta de la un rege din spita lui David. Cine a fost Iisus? Respingerea lui de cãtre evrei în mod automat îl calificã drept impostor si amãgitor.

Nimeni nu a fãcut o evaluare mai justã asupra cine a fost Iisus decît poporul din care face parte si în mijlocul cãruia a trãit. Si ei l-au categorisit drept amãgitor. Învãtãturile ieftine si stupide ale lui Iisus au mai mult marca rãului decît cea a binelui.

Omul Iisus este un caz demonic a cãrui misiune “salvatoare” a supravietuit prin conjunctura istoriei, prin fricã pe care o împlîntã în mintile oamenilor asa cum numai duhurile rele o fac, deghizînd rãul într-un ambalaj pe care scrie fericire si salvare. Dezbinarea adusã de “fiul lui Dumnezeu” continuã sã ne macine sufletele si sã ne despartã inimile cu sabia pe care a promis-o. Si asta avem astãzi: fiul despãrtit de tatãl sãu, fiica de mama sa, asa cum se aratã în Matei, 10, 34-35.

Crestinismul este un cult demonic, cea mai mare minciunã care a putut vreodatã exista în omenire: venerarea unui demon ca “fiu al lui Dumnezeu”. Iisus este cel care a înlesnit înmultirea duhurilor necurate îngãduindu-le sã iasã din oameni si sã revinã apoi cu alte duhuri si mai rele ca ele (Luca, 11, 26). Pe aceastã bazã de idei demonismul crestinismului originar nu poate fi contestat.

Vã veti întreaba cum se explicã atîtea frumuseti vãzute în biserici si catedrale? Existã realmente creatii minunate care glorificã amintirea narativã a celui care a fost Iisus. Rãspunsul este cã aceste minunãtii sînt rodul idealului mintii omenesti, nu cel al învãtãturilor lui Iisus.

Crestinismul este o religie parazitarã a sufletelor care se întinde oriunde poate sã ajungã cu teroarea fricii. Oamenii au creat cu mare elan frumuseti în biserici si catedrale pentru a contracara urîciunea crestinismului originar al lui Iisus, idealizînd aspectele durerii, portretizînd un Iisus cu fata blîndã si resemnat în fata mortii, postura victimei care induce milã în cei care o privesc. Dar cînd este sã evaluãm obiectiv consecintele acestor aberatii doctrinare gunoiul crestinismului iese la suprafatã în felul de a se comporta al oamenilor, în modul lor de existentã, în violenta si rãutatea socialã a unor crestini, deoarece Iisus le-a promis cã orice li se poate ierta afarã de blasfemia împotriva Duhului Sfînt (Matei, 12, 31).

Oamenii sinceri aflati printre crestini sînt doar victime credule care resemnati si depãsiti de întelegerea realã a demonismului lui Iisus nici nu stiu practic în mîna cui se aflã. Piosi în viatã, acesti oameni aspirînd la Dumnezeul adevãrat s-au rugat cu devotament lui Iisus. Dupã moarte vor avea surpriza sã ajungã în iad unde îi întîmpinã Iisus si le ureazã bun sosit.

Ce spune istoria despre rolul crestinismului? Puterea politicã de-a lungul timpului a înteles cu realism marele potential de manipulare a oamenilor oferit de crestinism, care a fost folosit astfel de toate sistemele sociale inclusiv comunismul care initial l-a respins. Ulterior crestinismul a fost tolerat si folosit în slujba noilor guvernanti comunisti care, înclinati spre rãu, exploatare si minciunã, s-au aliat cu cei de-o teapã cu ei, cei care îl slujeau de Diavol întocmai ca si ei, dar folosind metodele demonului de pe crucea însîngeratã, Iisus “salvatorul omenirii”.

Despre cine a scris aceste rînduri nu este nevoie sã vã întrebati cine este. Am îndrãznit sã gîndesc si sã astern aici cele aflate. Am scãpat de frica de Dumnezeu si mã gîndesc la iubirea de Dumnezeu. Mã simt usurat, nu mai port jugul crucii, nu mai sînt un întemnitat al lui Iisus. Privesc la minunile create de Dumnezeu, la cer, la soare si mã gîndesc cum oamenii acestor vremuri mai pot crede cã undeva în Orientul Apropiat, Dumnezeu si-a trimis pe fiul sãu unic sã “moarã” pentru ca noi sã avem viatã vesnicã.

Dacã un astfel de Dumnezeu face experimente cu noi sã afle cã nu i-au reusit. Dar dacã este mîna Diavolului întreaga deceptie a reusit. Sînt milioane si milioane de oameni care au asimilat patologia lui Iisus, un spirit al rãului de care omenirea este influentatã în prezent în proportii gigantice. Aceasta ne duce la pieirea anticipatã în viziunea apocalipticã din Noul Testament.

“Salvatorul” ne învatã cum sã ne tîrîm, cum sã purtãm greutatea crucii însîngerate dupã exemplul lui si cum sã murim, în loc de a ne arãta cum sã trãim fericiti în viatã, asa cum un adevãrat fiu de Dumnezeu ar face-o. Iisus ne-a adus încet si sigur la marginea prãpastiei de anihilare a omenirii. Atît cei care au asimilat duhurile necurate, aduse de cãtre Iisus si de cei care l-au urmat si îl urmeazã, cît si multimea oamenilor de bunã credinþã în Dumnezeu, care nu au fost încã atinsi de aceste duhuri necurate, hrãnesc în crestinism macabrul salvarii oferite de un om mort pe o cruce.

Dumnezeule adevãrat, unde sã Te gãsim? Un alt text Citesc în Luca, 12, 51-53 si nu-mi vine sã cred ce spune Isus: “Pare-vi-se c-am venit sã dau pace pe pãmînt? Vã spun cã nu, ci dezbinare. Cã de-acum înainte cinci într-o casã vor fi dezbinati: trei contra doi si doi contra trei. Dezbinati vor fi tatãl împotriva fiului si fiul împotriva tatãlui, mama împotriva fiicei si fiica împotriva mamei, soacra împotriva nurorii sale si nora împotriva soacrei”.

Iatã vorbele de “salvare” spuse chiar de “salvatorul lumii” isus hristos. Nu poti decât sã-i scrii numele cu litere mici acestui om. În Luca, 12, 49, Isus afirmã cât se poate de explicit de ce a venit pe pãmânt: “Foc am venit s-arunc pe pãmânt, si cât as vrea sã fie acum aprins”. Si foc a fost si este încã. Distrugerile masive în numele credintei crestine de-a lungul timpului sunt cunoscute si documentate istoric: rãzboaiele religioase, cuceririle în numele crestinãrii, cruciadele de salvare a “mormântului sfânt”, si mai presus de toate distrugerea aproape totalã a religiilor primare, cu care crestinismul a venit în contact, care erau bazate pe relatia armonioasã dintre om si natura.

Aceste rãutãti ale oamenilor împotriva altor oameni au fost fãcute în numele “salvatorului lumii” Isus Hristos. De la simplele dezbinari pe care Isus le-a adus oamenilor asa cum spune în Luca, 12, 51-53, au urmat altele din ce în ce mai ample prin mãrirea puterii duhurilor necurate pe care Isus le-a protejat. Dar se pare cã focul cel mare, care era dorit cu ardoare de Isus în Luca, 12, 49, nu a venit încã. Acest foc este în curs de a se produce prin polarizarea întregii omeniri în mari tabere antagoniste.

Mahomed, profetul islamismului, a fost puternic influentat de crestinii care erau dominanti în acea perioadã în zona Orientului Apropiat.Cei care i-au zis lui Mahomed ca va fi “trimisul” lui Alah (Dumnezeu) au fost doi preoti crestini evrei.Acestia au devenit,dupa impunerea islamului ca religie majoritara la arabi,primii imami ai islamului.De stiut ca islamul a fost impus de Mahomed prin razboi si moarte.Cei ce refuzau convertirea la islam si lepadarea de vechiile credinte erau trecuti prin varful sabiei.

In Mecca,apoi in toata peninsula arabica si in restul lumii islamul a fost impus cu forta,o asemanare cu inchizitia crestina. Duhurile rele aduse de Isus l-au luat în stãpânire pe Mahomed si s-au rãspândit apoi printre populatiile arabe din zonã, gãsind acolo teren prielnic. Fenomenul a fost facilitat si de faptul cã musulmanii nu folosesc lumânãri la rugãciuni, asa cum fac crestinii(obicei preluat de la pagani) care în acest fel pot determina duhurile rele sã se îndepãrteze.

Monstruozitãtile care se întâmplã astãzi în lumea islamicã (sinuciderile pentru a-i omorâ pe altii cu orice pret) si ura pe care o manifestã fatã de toti, inclusiv fatã de alti musulmani, se explicã prin duhurile rele care se aflã în acesti oameni. Treptat s-a produs o multiplicare masivã a duhurilor rele în lumea musulmanã. Astãzi avem tabere adverse mult mai puternice, decât simpla dezbinare dintre tatã si fiu, ne îndreptãm cãtre viziunea de distrugeri masive prin foc si toate calamitãtile de neimaginat descrise în Apocalipsã.

Atunci Isus va fi pe deplin fericit cã planul i-a reusit si lumea a luat foc asa cum dorea în Luca, 12, 49. Ce sã mai facem? Aprindem o lumânare sau facem un foc sacru, asa cum se întâmpla în timpurile samanice(pagane) ale umanitãtii, si ne rugãm Dumnezeului adevãrat sã ne scape de demonismul celui rãstignit pe cruce. Nu stim ce sanse avem, dar putem încerca. Poate cã Dumnezeu nu ne va lãsa, poate cã lucrarea demonicã va fi opritã în ultimul moment, înainte de Apocalipsã, dacã renuntãm la trimisul diavolului, la macabrele rugãciuni cãtre un mort, la moastele purtãtoare de duhuri rele. Am rãmas profund socat de cazul de stãpanire demonicã a unei femei.

Este aici un video în care se poate vedea ce înseamnã puterea duhurilor rele aduse de “moastele sfinte”.

http://video.bzi.ro/video/show/Posedata-de-diavoli-a-cautat-vindecarea-la-Sfanta-43

Preluat dupa internet

Originalul operei "Elogiul nebuniei"

CRITICA LA ADRESA CALUGARILOR

” Dar iata si altii pe care ii fericesc aproape cat pe teologi. Sunt cei numiti indeobste calugari sau monahi, desi nici una din cele doua denumiri nu li se potriveste, caci nu stiu de este cineva mai putin credincios decat majoritatea acestor fatarnici si peste tot intalnesti hoarde de asa-zisi singuratici [...]

Lumea fuge de ei ca de jivine salbatice, si numai intalnirea cu ei si este tinuta de semn rau. Totusi lor li se pare ca nu au seaman, incredintati ca evlavia cea mai mare e totuna cu nestiinta oarba. Virtutea lor sta in aceea ca nu cunosc slova si nu se indoiesc ca, atunci cand rag in biserica psalmi pe care nu-i inteleg, Dumnezeu, ingerii si toti sfintii raiului ii asculta si se bucura.

Unii, mandrii de slinul care l-au strans pe ei, merg si cer de pomana din poarta in poarta cu o nerusinare fara pereche. Nu scapi de ei nicaieri. In hanuri, carute sau vapoare, ti se baga in suflet si cersesc pana ce rapesc un obol care li s-ar cuveni adevaratilor nevoiasi.

Asa arata urmasii apostolilor, care se straduiesc sa le calce acestora pe urme prin murdarie, nestiinta, mojicie si obraznicie.

Ce poate fi mai hazliu decat regulile acelea habotnice ale cinului lor, care pedepsesc orice mica abatere ca pe un pacat care trebuie ispasit? Toate sunt hotarate si masurate: numarul nodurilor de la opinca, culoarea si latimea cingatorii, stofa din care trebuie facuta rantia si din cate bucati, latimea tonsurii, forma si marimea glugii, ceasurile de somn. [...]

Dar de la inaltimea acestor nerozii ii privesc de sus pe mireni, ba chiar si ordinele se dispretuiesc intre ele. [...]

Pe unii ii apuca tremuriciul cand vad bani, si mai bine ar pune mana pe un sarpe veninos decat pe vreun gologan. Dar cand e vorba de vin ori fetiscane, sfintii parinti uita de canon. [...]

Vedeti, cred ca monahii imi sunt indatorati pana peste cap, fiindca, fara a avea alt merit decat ca tiranizeaza gloata cu superstitiile, flecustetele si larma lor necontenita, se catara in inchipuire langa sfintii Pavel si Antonie.

Sa-i lasam balta pe sarlatanii a caror nerecunostinta fata de binefacerile mele nu este decat de prefacatorie. Evlaviosi pe dinafara, ei sunt pe dinauntru ticalosi fara pereche. “

“Elogiul Nebuniei sau discurs despre lauda prostiei”, traducere de Robert Adam, Ed. Antet, 1995, p. 91-101)

CRITICA VANZARII DE INDULGENTE

” Ce sa mai zic de aceia al caror cuget fericit se mangaie cu credinta in acele mincinoase iertari de pacate?

Ei masoara soroacele Purgatoriului ca si cu un ceasornic, socotind fara teama de vreo greseala, ca dintr-o abaca, veacurile, anii, lunile, zilele…Iata, de pilda, un negutator, un ostas, un judecator care cred ca, aruncand in cutia milelor o mica moneda provenita din atatea jafuri, li s-a iertat haznaua de pacate din intreaga lor viata; ca atatea calcari de juramant, atatea desfranari, atatea betii, galceve, omoruri, inselatorii, viclesuguri si tradari pot fi rascumparate, ca si printr-o invoiala, si ispasite in asa fel ca ei se simt indreptatiti sa inceapa din nou un alt sir de nelegiuiri. “

“Elogiul nebuniei sau cuvantare spre lauda prostiei”, traducere si note de Stefan Bezdechi, Bucuresti, 1959, p. 61

Erasmus din Rotterdam - portret de Hans Holbein (Tânărul)

Articol scris de Kogaion