-

Scriitori români  au creat de-a lungul timpului capodopere în literatura universală iar în literatura română opere reprezentative şi chiar pietre de temelie. Astfel:

• Nicolae Filimon a creat primul roman realist românesc “Ciocoii vechi şi noi” sau “Ce naşte din pisică şoareci mănâncă”.Totodată este creatorul personajului realist “Dinu Păturică“, personajul omolog a lui Julien Sorel din “Roşu şi negru” a lui Stendhal
• Mitropolitul Dosoftei a scris “Psaltirea în versuri”.
  
• Mihail Sadoveanu a creat trilogia “Fraţii Jderi”, roman istoric în care este prezentată domnia lui Ştefan cel Mare, Domn şi Sfânt al Moldovei
• Marin Preda în  romanul “Moromeţii” a creat primul ţăran filozof “Ilie Moromete”
• Ion Luca Caragiale în comedia “O scrisoare pierdută”a creat tipologii umane, comicuri de situaţie, de nume unice în literatura română
• Mihai Eminescu ,creatorul Luceafărului a creat o poveste de dragoste între un om de geniu şi o fiinţă muritoare , o iubire imposibilă. Condiţia omului de geniu într-o societate mediocră , o societate care nu îl înţelege mai apare şi în Scrisori.
  
• Mircea Eliade a scris “Istoria credinţelor şi ideilor religioase”, o carte de referinţă pentru oamenii care studiază ştiinţele socio-umane, “Sacru şi profan” unde a definit omul religios şi areligios, “Maitreyi”, cartea în care povestea de dragoste dintre Allan şi Maitreyi este o iubire frumoasă într-un cadru exotic : India.
  
• George Călinescu a scris “Enigma Otiliei“dar şi ” Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, carte care stă la baza criticii literare  moderne.
  
• Tudor  Arghezi, scriitor pentru copii dar şi pentru oameni mari. A scris poezii pentru copii, a scris psalmi iar în literatura română este poetul marilor întrebări despre Divinitate.
• Lucian Blaga , poet, filozof, dramaturg. “Meşterul Manole “este drama inspirată din legendă, o piesă de teatru unde se îmbină elemente noi precum : boglismul. Ca filozof Blaga a scris “Trilogia cunoaşterii, culturii, valorii” şi ca poet ” Eu nu strivesc corola de lumini a lumii” şi altele. Este un scriitor complex care s-a făcut remarcat în publicistică, literatură, filosofie.
• Vasile Alecsandri , Titu Maiorescu, Eugen Lovinescu, sunt oameni care au pus bazele unor noi curente literare, unei noi direcţii în literatura română. Pe lângă opere literare au fost teoreticieni , au fost critici literari, au fondat cenacluri literare care au rămas în istoria literaturii române dar şi universale.

În literatura modernă şi contemporană s-au făcut remarcaţi:

• Eugen Ionesco, dramaturg român creator al teatrului absurd “Cântăreaţa cheală”, “Scaunele”sunt piese de teatru care se joacă pe marile scene de teatru ale lumii.
• Marin Sorescu, cu piesa “Iona“. Scriitorul a fost laureat al premiului Herder
• Eugen Barbu , creatorul romanului “Groapa“,roman unde apar multe argouri şi jargouri .De asemenea şi Eugen Barbu a fost laureal al premiului Herder.
• Eugen Simion, critic literar,  eseist, filolog , profesor universitar şi membru al Academiei Române şi câştigător al Premiului Uniunii Scriitorilor de cinci ori este figură emblematică a literaturii contemporane.
• Nicolae Manolescu, eseist, critic literar, istoric literar , ambasador al României la UNESCO, membru corespondent al Academiei Române  este unul dintre cei mai importanţi critic literari contemporani.
• Mircea Cărtărescu a creat “Levantul”, “Orbitor”, “De ce iubim femeile?”şi a devenit unul dintre cei mai buni scriitori români din zilele noastre.
• Herta Muler, câştigătoarea Premiului Nobel pentru Literatură 2009.

Sunt mulţi scriitori pe care aş fi vrut să îi trec aici. Sunt mulţi care au schimbat literatura română, sunt oameni care prin opera lor au impus un nou curent literar, au adus ceva nou, au creat ceva nou şi unic. Sunt scriitori care s-au făcut remarcaţi şi care ne-au lăsat o moştenire imensă, o “avere” inestimabilă.

Nu ştiu de ce nu am zis la mai multă lume despre cartea asta. Probabil pentru că e cam depresivă. Şi se citeşte destul de greu. Vă recomand să o citiţi în zilele în care sunteţi optimişti.

Cred că toată lumea a auzit la un moment dat vorbindu-se despre “manipularea prin reclame” . Unii cred că oamenii sînt nişte aparate care pot fi condiţionate să răspundă la nişte stimuli, ca cîinele lui Pavlov. Realitatea e că oamenii sînt nişte abisuri fără fund şi o reclamă care ar reuşi să manipuleze acest abis astfel încît să-i determine comportamentul de cumpărător, ar fi genială şi ar merita un premiu Nobel. Nu ea, producătorul ei.

Am văzut aseară un exemplu despre cum funcţionează reclamele. Eram la film şi înainte să înceapă filmul erau reclame. După cum ştiu cei care merg la cinema, de multă vreme avem reclame şi pe marele ecran. Eu am zis că o să încetez să merg la cinema în momentul or să fie reclame şi în timpul filmului. Sper să mă ţin de cuvînt. Pe lîngă reclamele propriu zise, mai sînt şi clipuri antidiscriminare sau împotriva violenţei etc, care vor să schimbe atitudini, deci, în esenţă, tot reclame. Aseară era un clip al cărui mesaj era “nu mă judeca fără să mă cunoşti”, cu referire la etnia romă. Tipul de lîngă mine, un grăsuţ pe la vreo 30 şi ceva de ani, mormăie suficient de tare ca să-l aud şi eu:  Tu mă furi 15 ani şi eu să nu te judec? Du-te-n măta! Am încheiat citatul. Pentru mine, ăsta a fost încă un argument că mintea omului e un complex atît de greu de influenţat, încît influenţa  reclamelor, dacă există, e extrem de limitată.

Pe data de 04.11.1951 se năştea actualul Preşedinte al României, căruia eu îi urez la mulţi ani şi să câştige un nou mandat la “cârma” ţării noastre în ciuda celor care -l văd dictator.
Dacă ţara va merge bine printr-o dictatură, Traiane: fii DICTATOR !
O să dezbat subiectul preşedenţiei şi cu alte ocazii, dar nu pot să nu evoc dispariţia prematură, în urma unui act terorist criminal al prim ministrului Israelului ( laureat al Premiului Nobel ), fapt petrecut în anul 1995, pe când Ithak Rabin avea vârsta de 73 ani şi reprezenta un pericol prin aceea că părea a reuşi să restabilească liniştea şi să stingă războiul din această zonă fierbinte a lumii !Ce nu se face pentru a nu falimenta producătorii şi furnizorii de armament !

Era o vreme,  aveam în jur de 20 de ani, deci nu cu foarte mult timp în urmă, cînd îmi închipuiam că pot fi orice. Simţeam în mine ceva destul de mare pentru a cuceri lumea. Credeam că n-ar fi imosibil să cîştig un premiu Nobel, de exemplu. Era, la o adică, posibil, chiar dacă de o improbabilitate ce tindea la infinit. Acum nu mai tinde, acum a ajuns.  Mi-e dor de vremea aceea în care toate orizonturile posibile mi se păreau deschise, dar în acelaşi timp trebuie să recunosc că plăteam un preţ scum pentru acel sentiment. Preţul era dat de depresiile pe care le aveam cînd mă uitam la mine, la educaţia mea precară, la condiţia socială şi găurile negre din “cultură”.  Ziceam atunci că “am pierdut startul”, că în ciuda potenţialului pe care îl simţeam zăcînd în mine şi care mă făcea să visez, era prea tîrziu pentru a recupera tot ce pierdusem în anii tinereţii, acei ani esenţiali pentru formarea unui destin.

Azi, odată cu maturizarea, mi-am pierdut şi visul naiv care mă făcea să cred că pot deveni orice, partea bună fiind că nu mai am depresia asociată cu visul respectiv. Cu toate astea, cînd am auzit azi că Hertei Muller i-a fost retras premiul Nobel de către comitetul de la Stockholm pentru o amendă neplătită din anul 1982, anul meu de naştere-se pare că venirea mea pe lume a fost semn rău pentru Herta noastră: aproape că îmi pare rău că m-am născut-m-am gîndit că ar fi bine să-mi plătesc şi eu amenzile. Sînt aproape sigur că am cel puţin o amendă RATB neplătită, datînd din primul an de facultate, atunci cînd, deşi aveam abonamentul gratuit, mergeam pe blat pentru că mi-era lene să pierd vremea pe la cozi pentru decontare.  Astfel, ar trebui să mă duc chiar azi să mi le plătesc ca să mă asigur că nu o să pierd vreodată premiul Nobel din cauza asta.

Vorbind serios, povestea asta e pentru mine un exemplu extraordinar că acolo unde tronează litera moartă a legii, rezultatele pot fi de-a dreptul aberante. Înţeleg de ce regulile de la Stockholm spun ce spun, dar nu înţeleg de ce minţile luminate de acolo nu au destulă deschidere la minte pentru a înţelege că o datorie nesemnificativă faţă de stat nu poate fi în niciun caz  un indicator pentru tipul de cetăţean care e cineva.  Desigur, corectitudinea e bună, dar să taxezi atît de dur o greşeală făcută du 27 de ani în urmă ? (mi-a fost uşor să fac calculul, pentru că atîţia ani am şi eu). Oare Nobel însuşi, dacă ar mai fi în viaţă, ar fi de acord cu decizia asta? Sigur că nu ar fi, pentru că Nobel era o minte luminată, nu un comitet imbecil (nu arunc injurii gratuite, se ştie că un grup e mult mai prost decît fiecare dintre membrii lui luaţi în parte-există chiar un proverb roman care spune, aproximativ, că senatorii sînt oameni de treabă, dar Senatul e o vită proastă). Aşa că dacă Nobel ar mai fi în viaţă, s-ar revolta împotriva unei asemenea decizii care neagă opera de o viaţă a unei scriitoare ce şi-a dovedit în condiţii extrem de dificile integritatea caracterului (parte din motivul care a stat la baza acordării premiului) , integritate care acuma, uite, e contrabalansată de un bilet de tramvai. Tocmai această contrabalansare face decizia comitetului aberantă şi posibilă doar în virtutea unei legi moarte pe care moşnegii de acolo nu o înţeleg sau în virtutea vreunei scleroze, au uitat-o. Şi dacă Nobel ar mai avea în el vreun fel de viaţă, s-ar întoarce în mormînt. Dar nu mai are, aşa că, din păcate, Nobel n-o să reacţioneze în niciun fel  povestea asta tragi-comică.

Vorba lui Luther King, mai am si eu un singur vis: visul ca într-o zi să se descopere că Obama mergea la prostituate  şi nu le lăsa bacşiş, şi atunci şi se i se retragă şi lui premiul Nobel, pe care nu-l merita oricum de la bun început.

Herta Muller, scriitoare născută în 1953 într-un sat din Banat, a câştigat astăzi (8 octombrie 2009) Premiul Nobel pentru Literatură. Herta Muller a emigrat în Germania în 1987 şi în prezent locuieşte la Berlin. În 1982, statul comunist român îi interzisese scriitoarei să mi publice!

Juriul şi-a motivat decizia prin “densitatea poeziei şi sinceritatea prozei cu care a descris plastic universul dezmoşteniţilor”.

Herta Muller este laureată a numeroase premii internaţionale: “Impac Dublin Literary Award”, premiul “Kleist”, premiul “Franz Kafka”, premiul european de literatură Aristeion, premiul literar al Fundaţiei Konrad Adenauer, premiul oraşului Berlin, iar din 1999 figurează aproape în fiecare an printre numele potenţialilor câştigători ai Premiului Nobel pentru literatură.

Tatăl ei a fost un şvab expropriat de autorităţile comuniste. Mama scriitoarei a fost deportată într-un lagăr din Uniunea Sovietică, astăzi pe teritoriul Ucrainei. Herta Müller a studiat germanistica la Timişoara.

Prietenia cu membrii Aktionsgruppe Banat (”Grupul de Acţiune Banat”), format din studenţi şi scriitori de etnie germană din România, care aveau o atitudine protestatară, neacceptată de regimul comunist, a adus-o în atenţia Securităţii. [1] Ca urmare a refuzului ei de a colabora cu Securitatea, Herta Müller a fost concediată şi expediată pentru reeducare într-un “mediu muncitoresc sănătos” la întreprinderea “Tehnometal”. Herta Müller a lucrat apoi ca traducătoare. Ulterior, şi-a câştigat traiul lucrând la câteva grădiniţe şi acordând ore particulare de germană. Biografia sa este prezentată în volumul “Regele se înclină şi ucide”.

Volumul de debut, “Niederungen” – “Ţinuturile joase”, a apărut în 1982, după o puternică confruntare cu cenzura, care i-a limitat simţitor manuscrisul. Peste doi ani, cartea a fost publicată şi în Republica Federală Germania, exact aşa cum fusese scrisă de autoare. Reacţia autorităţilor din România a fost dură: i s-a interzis să mai publice.

În 1987 a emigrat în Republica Federală Germania, împreună cu soţul ei de atunci, scriitorul Richard Wagner.

Surse: Deutche Welle si Wikipedia

citește și:

Premiul Nobel pentru un scriitor român, la cald

Se întâmplă deseori ca ateii sau agnosticii, ajunşi la senectute sau în pragul morţii, să-şi schimbe subit şi radical convingerile, începând să delireze despre cele sfinte, înfricoşaţi de nefiinţă sau poate de “cea cu coasa”. Nu este însă şi cazul lui Jose Saramago, care a câştigat Nobel-ul pentru Literatură în 1998. Ajuns la vârsta de 86 de ani, scriitorul face declaraţii şocante pentru mediul catolic, cu ocazia lansării cărţii sale “Cain”. Saramago este convins că Biblia a avut şi are în continuare doar o influenţă nocivă asupra oamenilor care, dacă s-ar fi dispensat de ea,  ar fi fost cu siguranţă altfel şi mai buni: “Biblia este un manual de moravuri proaste care are o influenţă puternică asupra culturii noastre şi chiar asupra felului în care trăim. Fără Biblie am fi fost diferiţi, cu siguranţă mai buni”, a spus Saramago, citat de agenţia Lusa. (Evenimentul zilei/ziare.ro)

Apoi scriitorul se declară convins că afirmaţiile sale nu vor avea un impact major asupra credincioşilor catolici, care nu se vor supăra deoarece aceştia sunt credincioşi de faţadă şi nu au citit niciodată Biblia – “un manual de moravuri proaste”, iar Dumnezeu este doar în mintea noastră, crud, egoist şi insuportabil.

Sunt convins că omenirea ar păşi pe o treaptă calitativ superioară dacă ar ajunge să gândească ca Jose Saramago, dispensându-se odată şi pentru totdeauna de divinităţile protectoare, care nu fac decât să justifice nedreptatea şi inegalităţile dintre oameni, legitimate inclusiv de miturile şi legendele sfinte.

(nu  sunt sigură dacă am pus ghilimelele corect)

Am citit într-un frumos comentariu, pe un la fel de foarte frumos blog cum cineva amintea amintea de acele figurine de poveste făcute din ciocolată;

Şi cum zilele acestea nu m-am simţit bine nici fizic şi nici…, am scotocit prin cutiile cu fotografii din copilărie, sperînd să găsesc undeva imaginea accelei cutii pe care  scria ’O Poveste Dulce’  (îmi amintesc : era de un albastru deschis frumos, cu desene de poveste discrete în care predominau roşul  şi auriul), însă, din păcate, nu am găsit decît un colţ din acea cutie –dulce-fermecată, amestecată printre alte jucării şi nu am găsit nici un ambalaj, la fel de frumos, în care, împreună cu bomboana  era împachetată, spre bucuria noastră şi cîte o imagine dintr-o poveste.

Alături de cutia cu fotografii şi albume vechi, am găsit o alta,care m-a făcut/ajutat să  uit  pentru  o jumătate de zi de  jocurile in offfside-uri  sau cu faulturi ale politicii noastre, ca şi de grijile mele, deloc minore….

Nu ştiu cum vor fi primite sau/ şi judecate, însă, eu îmi permit să Vă arăt [să  pun pe blog, iar cei care trec pe aici, le privesc sau nu] cîteva dintre cele căzute din una dintre cutiile cu ’arhivă’:

Primul meu ‚’impact’ cu teatrul american  a avut loc cam prea devreme pentru mine, cred acum…

Cine ştie davă voi nai avea asemenea şansă…

S-a vorbit mult, cu o emulaţie mai mult sau mai puţin justificată despre Nobel-ul literar din anul acesta; şi ieri am citit cu un sentiment nu tocmai  plăcut că ’ Există un cuvînt românesc pe pagina Academiei Suedeze. Cuvîntul acesta este Securitate’. (Obsevatorul Cultural, nr  496, 15 oct 2009). – eu credeam că scrie G E Palade…

Sincer, sunt curioasă de speech-ul Doamnei Herta Muller la decernarea oficială  şi cred că este firesc : să spun /scriu şi eu  Felicitări!

Dar în ’ arhiva’   mea  am găsit si o foaie pe care am scanat-o (fiind veche şi şifonată, nu a mers decît astfel…. este  aici părerea unui mare scriitor care deşi s-a numărat  de cîteva ori printre favoriţi la Premiul Nobel, nu l-a obţinut niciodată…

Şi chiar dacă   nu este  o capodoperă, filmul, impresionează şi astăzi; mie mi-a plăcut  ceea ce scrie pe fotografie…

Am mai găsit si  coperta unui disc foarte vechi, cu Enrico Macias şi acea melodie care a răvăşit multe suflete din generaţia mamei mele

Titlul de mai sus pare un exemplu de “wishful thinking“. Totusi, daca ar fi sa alegeti un scriitor maghiar din Romania/originar din Romania in viata pentru Nobelul pentru literatura, care ar fi acela?

Dar dintre scriitorii maghiari disparuti, de la cei din perioada interbelica pana la cei din epoca lui Ceasca, pe care il considerati demn de Nobel, sau macar de a fi inclus intr-un manual de Literatura din Romania/Literatura Minoritatilor din Romania? De preferinta scriitori care au creat mai mult la noi decat in Ungaria/aiurea.

Dati cu citate  in romaneste (proza& versuri, in ultimul caz sa nu depaseasca 3 strofe de max 12 versuri), cu poze , cu clipuri (de preferinta cantece dupa respectivele poezii), cu linkuri!

Daca nu va place/nu stiti vreun scriitor maghiar ardelean care sa fi trait dupa 1918/1920, e “bun” si Ady Endre si altii asemeni lui.  De preferat fara autorii nascuti in alte parti care au avut stat pentru scurt timp in Ardeal/au avut contacte ocazionale (cum presupun ca a avut kiscsoltói Mikszáth Kálmán, scriitorul meu maghiar preferat)

PS: Ii invit si pe colegii&cititorii Limba Cailor sa ne recomande un bun scriitor maghiar din Romania

Ca tot s-au acordat de curand premiile Nobel, fraza de mai jos apartine castigatorului premiului Nobel pentru Literatura, Jean-Marie Gustave Le Clézio (2008).

“In lumea actuala, se investeste de cinci ori mai mult in medicamente pentru virilitatea masculina si silicoane pentru femei, decat in vindecarea bolii Alzheimer. Din aceasta cauza in cativa ani, vom avea batrane cu ţîţe mari si batrani cu penisul tare, dar niciunul nu-si va aduce aminte la ce servesc”.

Incet, incet, ecourile Premiului Nobel pentru Literatura pe 2009 incep sa se stinga. S-au ofuscat cetepeii, au aplaudat catavencii, au dat stiri televiziunile, iar manelistii de rand au ramas la fel de fierbinti ca la orice noua plictiseala din care nu iese banu’.
Dincolo de toate acestea, nu am stire ca cineva sa fi remarcat ca Romania a trecut din nou, ca de atatea alte ori in istorie, pe langa consacrarea definitiva in constiinta colectiva a planetei ca o tara care are capacitatea de a crea ceva peren, ceva pentru care ar intra in bibliografia obligatorie a formarii personalitatii umane, de la Pol la Ecuator.
Un aroman, Constantin Noica pe numele sau, si-a dedicat cea mai mare parte a vietii unui “antrenorat cultural” care, in vizionarismul sau, trebuia sa aiba ca finalitate un premiu Nobel pentru Romania.
Iata insa ca, dupa George Emil Palade, “savant american de origine romana”, Piotr Kapiţa, “fizician rus nascut in Basarabia”, Maica Tereza, “calugarita catolica aromanca dupa tata” sau Elie Wiesel, “evreu american nascut cetatean roman”, astazi Herta Müller, “scriitoare germana originara din Romania”, castiga un premiu Nobel, pe care nu l-ar fi primit niciodata, daca si ea, ca si cei amintiti, ar fi ramas acasa, sau s-ar fi stabilit aici, in cazul Maicii Tereza. Un paradox, o condamnare, pentru o tara vazuta de Cioran doar ca spatiu al unei imense ratari: ca sa castigi un Nobel pentru Romania, trebuie intai, din dragoste, sa o parasesti…
P.S.: Asa este, avem si noi totusi un premiu Nobel “al nostru”. Ioan Moraru este romanul colaureat al Premiului Nobel pentru Pace in 1985, care nu si-a parasit tara in care s-a nascut. Dar cum aproape nimeni nu a auzit de el nici macar in Romania, raman la ideea mea ca doar emigratia l-ar fi scos definitiv din anonimat.

Odată cu semnalarea originii recent laureatei Herta Muller, revine în actualitate și tema neșansei românilor în adjudecarea premiului Nobel. Fără îndoială, prestigiosul premiu instituit de inventatorul dinamitei nu numai că ar fi încununat în mod just opera unor personalități excepționale ale locului, dar ar fi contribuit simțitor și la scoaterea culturii românești dintr-un complex al periferiei. Să nu uităm, totuși, că acest premiu are și amendamente critice (recomandăm la categoria ”literatură” volumul ”Nobel contra Nobel”, al lui Laurentiu Ulici).
Cât despre candidați, aș semnala un amănunt mai puțin cunoscut, dar demn de interes pentru bibliologia românească: Vasile Alexandrescu Urechia a fost primul aspirant român la prima ediţie a Premiului Nobel pentru pace, în 1901. Acest fapt venea ca o recunoaștere a activităţii sale în cadrul Uniunii Interparlamentare (constituită în 1889), unde a fost preşedintele grupului român, a relaţiilor dezvoltate cu bulgarii şi albanezii pentru menţinerea păcii şi susţinerea drepturilor tuturor popoarelor din Balcani. Totodată, pe plan internațional Urechia era cunoscut și datorită participării susținute la activitățile diferitelor societăți culturale, etnografice, precum și la proiectele Alianţei Ştiinţifice Universale. Această organizaţie internaţională fondată în 1876 îşi propunea susţinerea cercetătorilor din diverse domenii, organizând congrese, conferinţe şi editând publicaţii internaţionale. Membrii se bucurau de mult sprijin oferindu-li-se şi beneficiul unui paşaport special (Diplôme – Circulaire).
Simpatia de care se bucura din partea lui Albert Gobart, preşedintele Biroului permanent de la Berna şi susţinerea candidaturii sale de către zece membri ai Uniunii, i-ar fi asigurat un atu important. Preferinţa Comitetului suedez în anii următori pentru candidaţi ai Uniunii, ne îndreptăţeşte să credem că V.A. Urechia ar fi avut şanse reale, dacă formalităţile pentru candidatură ar fi fost realizate de grupul român în timp util sau, la următoarea ediție, dacă nu ar fi decedat în 22 noiembrie 1901 (pt. mai multe detalii v. Popa, Anişoara, V.A. Urechia istoric, Editura Fundaţiei Academice Danubius, Galaţi, 2001).