Babelor,

Ca în fiecare a treia joi a lunii, astăzi am făcut un mic tur al presei româneşti. Ca de obicei am sărit peste politică, pentru că de ce aş citi rubrica aia în vreun ziar, şi m-am uitat mai mult la cultură/media/lifestyle (în mod ciudat, o mare parte a presei nu prea vede vreo diferenţă între aceşti trei termeni).
Şi pe ce mi-au căzut ochii? Păi, am descoperit că în Cotidianul există trei rubrici despre bloguri: Analiza de blog, Top 5 cele mai interesante postări de pe bloguri (da, chiar aşa se numeşte rubrica…) şi Bloggerii despre Cotidianul. Nu dau linkuri, că nu merită.
De asemenea, şi în Gândul am găsit un articol despre bloguri: Cele mai comentate subiecte din blogosferă în materie de film, scris de Ruxandra Şandru. Care RŞ a copiat nişte liste de pe zelist.ro şi a zis ce scrie în ele. Aflăm aşadar că cel mai comentat film este Poliţist, Adjectiv (266 de comentarii), cea mai comentată actriţă Maja Morgenstern (229), actor Dan Puric (1008) şi regizor Nicolaescu (601). De ce aflăm asta? Nu ştiu.
Citind prostiile înşirate în Cotidianul şi Gândul, mi-am pus totuşi o întrebare, dovadă că au şi articolele astea un folos: oare ele au fost scrise şi publicate (cel puţin pe site-uri) pentru că presa română a descoperit, în sfârşit, importanţa blogosferei, sau pur şi simplu pentru că cei care le-au scris n-au avut chef să caute subiecte adevărate şi şi-au zis că, dacă tot o freacă pe net toată ziua, ar putea să şi scrie despre asta?

De cel puţin o săptămână am renunţat să mai urmăresc Realitatea TV şi Antena 3 pentru că m-am convins că fac jurnalism după ureche. Că sunt nişte habarnişti care nici măcar nu sunt în stare să traducă ştirile din sursele externe. Vor să obţină acoperire cu orice preţ dar fac nişte greşeli cât China şi nici nu le pasă deoarece românul, ăla care e în targhetul lor, habar nu are să se informeze sau îl interesează prea puţin dacă ceea ce spun irealităţile TV de pe la noi e adevărat sau nu. Iar cel care vrea să se informeze mută pe CNN aşa cum am făcut şi eu.

Dacă CNN îşi dă singur o palmă după ce spune o dumă şi mută un adevărat convoi de reportaj la Neverland, totul bazat pe o hiperinflaţie de “surse” mai mult mai mai puţin credibile, Realitatea.net citează The Sun iar Antena 3 habar nu are că memorial nu e totuna cu funeral. Dacă CNN dă o singură dumă într-o săptămână şi chiar îşi pune problema pe cine să mai creadă şi pe cine nu şi chiar se vede că face eforturi să nu dea pe post aiureli ci să trieze foarte bine înainte toate ştirile, dacă BBC nu dă o ştire decât dacă a fost super verificată şi par chiar mai profi decât cei de la CNN în cântărirea raportului audienţă versus eroare, televiziunile de la noi publică ştiri cu toptanul, de pe unde apucă, traduse de femeia de serviciu sau bodyguardul de la poartă. Ce contează că 90% sunt false sau greşite? Audienţa să vină. Acum, repede, că omu’ nu moare de mai multe ori într-o viaţă.

Domnule Vântu, doamnă Voiculescu, decât să pierdeţi bani susţinând nişte făcături de televiziuni, mai bine duceţi-vă la cazinourile din Monte Carlo sau la shopping la New York. Ieşiţi mai ieftin. Căci de dat burse pentru jurnaliştii pe care i-aţi angajat văd că nu v-a trecut prin cap. Mai bine mulţi şi proşti decât puţini şi buni, nu? Mai bine salarii de mii de euroi decât un stagiu la CNN pe 3 luni? Ce rahat mai e şi calitatea la ştirile din ziua de astăzi, nu?

În repetate rânduri am vrut să scriu despre oful meu cu presa românească dar m-am abţinut până acum. Nici eu nu ştiu de ce. Poate pentru că am lucrat o vreme la un ziar, poate pentru că am în presă câţiva amici pe care îi îndrăgesc şi în respect totodată şi care îşi fac treaba bine. Poate pentru că nu am avut timp şi nici cuvintele nu mi le-am găsit atunci când aveam timp.

Cert este că zilele trecute am citit la Zoso un post foarte bun despre subiectul care mă macină şi pe mine de ceva timp şi anume scăderea drastică a calităţii presei autohtone. Şi mai mult, tocmai ce am aflat că un amic a demisionat de la săptămânalul la care lucra deşi, în opinia mea era un ziarist bun, care se documenta mult înainte de a scrie un articol şi care mai şi gândea, lucru mai rar întâlnit acum, în media locală şi centrală.

Una peste alta, mie personal mi se întâmplă tot mai frecvent să nu am ce vedea la televizor, să citesc mai puţine ziare şi reviste, să mut la canalele de ştiri străine ca să aflu ce se mai întâmplă pe la alţii sau să parcurg doar câteva versiuni online ale unor publicaţii de business.

De ce aşa? Pentru că la televiziunile din România nu mai pot vedea reportaje adevărate, anchete realizate cu cap, pe bune, decât o dată pe săptămână, la emisiunile gen Reporter Special (pe Pro şi pe Antena). În rest, numai craci, ţâţe, sfârcuri, penibilitate dusă la extrem în prime time, maimuţe pe sticlă, isterici, isterii colective, giboni. Adică tot ceea ce face audienţă. Jurnalism? Ce e aia? Televiziunile sunt 99% din timpul în care emit circ pe sticlă, despre 1% dintre oameni, retardaţii. Şi atunci de ce au audienţă? Tocmai pentru că fac circ şi românul e obişnuit să se uite la circ de 20 de ani. De când nu se uita pentru că nu avea voie şi pentru că servea cu linguriţa câte un album duminical şi un desen animat de 10 minute pe seară.

Dar televiziunea este doar o parte a puzzle-ului mediatic din ţara asta. Ziarele şi revistele sunt şi ele o bucată. Ce mai vezi prin ziare şi reviste? Cine cu cine şi-o mai trage, cine cu cine se mai bate, cine cu cine se mai ia de păr, cine a mai murit şi cine a mai botezat. A, şi sfaturi. E full de sfaturi despre cum să îţi faci viaţa de cuplu mai plăcută, despre ce diete să ţii, cum să agăţi un tip/tipă etc. Iar când găseşti câte un ziar mai de doamne-ajută, dai de câteva ştiri bune şi în rest numai comentarii, păreri personale, ştiri pe surse, nimic foarte bine documentat şi analizat.

Zic unii că de vină e viteza şi lipsa de resurse. Adicătelea trebuie să faci multe ştiri, în timp puţin, multe mii de semne, prea puţini redactori, prea puţini reporteri, salarii prea mici pentru ăi de jos, motivaţie scăzută, frecuş la cap din partea editorilor, presiuni etc etc.

Daţi-mi voie să nu fiu de acord cu asta. Se pot scrie şi 20.000 de semne în 3 ore. Asta, pentru cei mai puţin cunoscători înseamnă cam 6-7 pagini A4 (cam 3000 de semne la font normal pe pagină) pe care trebuie să le mai şi gândeşti. În timpul celor 8 ore de lucru sau chiar mai multe, poţi să te mai documentezi, să te mai întâlneşti cu oameni, să mai discuţi. Sigur, sigur îţi vin idei de subiecte. Doar că nu trebuie să percepi totul ca pe o corvoadă, să nu o faci doar ca să ai un serviciu şi un venit asigurat. Trebuie să faci jurnalism din plăcere şi cu reponsabilitate totodată. Trebuie să lupţi cu tine însuţi şi să-ţi învingi superficialitatea şi comoditatea. Da, e mai simplu să stai la calculator şi să dai nişte emailuri după care să tragi câteva concluzii. Se poate face şi aşa. Dar mai eficient şi mai interesant este să ieşi pe teren, să te informezi. Trebuie să strângi cât mai multe informaţii din cât mai multe surse ca să poţi trage nişte concluzii cât mai aproape de realitate. Căci pe realitatea ta se bazează cititorul tău.

Ce îi dai să rumege omului, aia culegi mai târziu. În cea mai mare parte. Ţâţe arăţi acum, ştiri cu violuri obţii mai târziu. Un Mutu care şi-a luat Ferrari acum, un bou care face un accident mortal mai încolo pentru că voia şi el să fie ca Mutu. Puţini dintre conducătorii de oştiri media din zilele noastre îşi mai amintesc că presa are şi un puternic rol de educator, de formator de opinii. De cele mai multe ori audienţa şi tirajul sunt prioritare iar cercul este vicios rău. Dacă te apuci să educi, rişti să nu mai ai audienţa concurenţei, că deh, şi presa e un business. Dar dacă pierzi din audienţă, nu mai ai reclame de la agenţii, că deh, clientul vrea să se adreseze unui public cât mai numeros. Nu contează, de fapt, calitatea lui. Şi dacă nu mai ai reclame mori. E simplu.

Avem vreo şansă în cazul ăsta? Da, prin ştergerea de creiere de moguli, strategi şi mai-mari de prin presa românească, laolaltă cu creierele agenţiilor şi clientilor:). Şi înlocuirea cifrelor de audienţă cu valori morale. Cum asta nu prea se poate întâmpla şi cum banul e ochiul celui nenumit, atunci poate o dictatură ne salvează Glumesc, evident. Totuşi cred că o soluţie ar fi: o mai bună reglementare din partea CNAului pe care nu l-am prea văzut dând amenzi la emisiunile erotico-sexualo-stupide din prime time sau la jurnalele de ştiri care exagerează cu prezentarea aceloraşi subiecte zile şi săptămâni în şir. Da, cred că ar fi o idee bună să instituie taxa pe ţâţe sau impozitul forfetar pe prostii scrise la gazetă.

______________________________________________________

Later edit: Despre funcţiile canalului-audiovizual (că poate mai citeşte cineva din conducerea dragelor de televiziuni româneşti) aici.

Babelor,

Acelea dintre voi care au curiozitatea să citească ce scriu îşi vor aminti poate că sunt bolnavă. Nimic grav, dar boala mă ţine în casă, oferindu-mi deci prilejul să fac lucruri mai curând plictisitoare, cum ar fi să răsfoiesc presa română pe net.
Zis şi făcut. Acum câteva zile, descopăr în Jurnalul Naţional, care este un fel de ziar, ditamai articolul, intitulat cu delicateţe “Ţigan în loc de rom”, a unei femei pe nume Gabriela Antoniu. Iar Gabriela zice aşa (cite doar începutul, restul îl puteţi găsi aici):

“Recrudescenţa infracţiunilor comise de ţigani în Italia şi nu numai, precum şi asocierea acestor fapte cu poporul român prezentat ca un popor de violatori, hoţi are efecte negative nu numai asupra ţării noastre ca imagine, ci şi asupra românilor de bună-credinţă care merg în străinătate să câştige un ban cinstit. S-a ajuns la situaţii paradoxale, în care România nu mai înseamnă pentru presa şi opinia publică din străinătate ţara Nadiei Comăneci, a lui Constantin Brâncuşi sau a lui George Enescu, nu mai este ţara cu tradiţii şi frumuseţi tulburătoare, ci o ţară de barbari care fură, violează, dau în cap. Şi totul porneşte de la o nefericită confuzie de termeni: rom/români, termeni care în alte limbi, cum ar fi italiana – rom-rumeno, se aseamănă foarte mult, iar diferenţele dispar în mentalul colectiv, astfel că aceste cuvinte devin sinonime şi nimeni nu mai ştie dacă acela care a furat sau a violat este român sau rom. Ca urmare, Jurnalul Naţional propune printr-un proiect de lege revenirea la folosirea cuvântului “ţigan” în loc de “rom”, atât în plan intern, cât şi internaţional pentru a evita confuzia. În plan intern, folosirea cuvântului “rom” este reglementată printr-un memorandum emis în anul 2000 în urma unor presiuni interne asupra autorităţilor române de a schimba un alt memorandum din 1995 care instituise folosirea termenului de ţigan.”

Bun, babelor. Aţi înţeles despre ce este vorba, nu? Jurnalul Naţionalist “propune printr-un proiect de lege” (aşa aflu şi eu că ziarele pot să propună proiecte de lege) ca romilor să li se spună “ţigani”, ca să nu mai fie confundaţi cu românii.

Hm. Mă întreb cum şi de unde să încep analiza acestui text. Probabil că nu ar trebui s-o încep de nicăieri, ci să mă duc la sediul ziarului şi să iau pe cineva la palme. Dar, cum spuneam, boala, nu pot să ies din casă…

Deci cum să încep? Să mă iau mai întâi de stil, poate. Gabi zice aşa:

“are efecte negative nu numai asupra ţării noastre ca imagine”

Ori, babelor, mie alcătuirea asta îmi pute. Sună greşit, deşi poate că nu este, dar sună mai ales urât, îmi zgârie toate simţurile. Să continuăm cu logica autoarei:

“totul porneşte de la o nefericită confuzie de termeni: rom/români, termeni care în alte limbi, cum ar fi italiana – rom-rumeno, se aseamănă foarte mult, iar diferenţele dispar în mentalul colectiv, astfel că aceste cuvinte devin sinonime”

Să înţeleg, aşadar, că două cuvinte care se aseamănă tind să devină sinonime? Bar-par? Curat-murat? Auto-aut? Supă-superb? Român-rumen? Vrabie-vraişte?
Cum naiba nu mi-am dat seama de asta până acum? De ce nu mi s-a întâmplat niciodată să cer cuiva un cui şi persoana respectivă să îmi dea un pui? De ce controlorii nu acceptă două bile în locul unui bilet? Cum se face că garderobiera de la operă nu mi-a adus niciodată o hienă în loc de haină?
Întrebări peste întrebări, cum vedeţi. La care “mentalul colectiv” (yeah, whatever…) nu îmi poate răspunde.
Nu, acum pe bune, vouă vi se pare că “rom/rumeno” se aseamănă chiar într-atât? Mie nu.

Continuăm: “Jurnalul Naţional propune printr-un proiect de lege revenirea la folosirea cuvântului “ţigan” în loc de “rom”, atât în plan intern, cât şi internaţional”.

Mişto. Asta îmi place. Îmi place că JN cere ca lucrurile să se schimbe nu numai în România, dar pretutindeni, în plan internaţional. Foarte tare. În locul lor, aş fi cerut ca “român” să fie înlocuit “în plan internaţional” de “locuitor al ţării în care mierea curge gârlă şi codrul foşneşte cântece patriotice”. N-ar fi frumos?

În fine. Sau: “România nu mai înseamnă pentru presa şi opinia publică din străinătate ţara Nadiei Comăneci, a lui Constantin Brâncuşi sau a lui George Enescu”.
Da, asta chiar doare. Nu mai suntem ţara unei gimnaste pe care nu o mai ştie aproape nimeni în afară de noi, românii, al unui sculptor de excepţie, dar iarăşi nu tocmai celebru (să recunoaştem că numele lui Brâncuşi are o rezonanţă infinit mai mică în cercurile care nu sunt de specialitate decât Picasso sau Dali), şi al unui compozitor relativ mediocru, care nu face parte din repertoriul mai nici unei orchestre de prima mână.
Ei, nasol lucru, nu? N-o să mai vină turiştii la noi, neştiind că suntem ţara lui Enescu. Vom dispărea de pe harta lumii. Mare dramă mare.

În fine. Puteţi citi întreg textul, puteţi citi şi comentariile de la el, dar de fapt n-are nici un rost, fiind în întregime cretine. Aş mai avea însă de adăugat următoarele:

Eu personal sunt o babă destul de răutăcioasă, şi aş minţi dacă aş afirma că prejudecăţile rasiale îmi sunt străine. Nu îmi sunt. Dar totuşi nu pot trece cu vederea faptul că articolul de mai sus este absolut rasist. Absolut, nu parţial, nu în mod subtil, nu nimic. V-aţi putea imagina un asemenea text într-un ziar dintr-o ţară civilizată? Anglia? USA? Germania?
Eu una nu. Şi oricât aş fi eu de rasistă, niciodată nu mi-ar trece prin cap că am vreun drept să impun un nume unei etnii care, din câte ştiu, preferă să fie numită altfel. Când stau de vorbă cu un ţigan sau rom, nu îl întreb cum preferă să îl numesc, pentru că nu am de gând să îl numesc în nici un fel, nici ţigan, nici rom. Nu mi se pare că o etnie poate fi folosită drept apelativ, aşa că o să îi spun persoanei respective “domnule” sau, dacă este mai tânără decât mine, “tu”. Nu “ţigane”, nu “romule”, că n-am de ce – cum nici unui scoţian nu i-aş spune “scoţiene”.

Şi aş mai spune şi că articolul de mai sus ar trebui să fie mai jenant pentru un român decât dacă ar fi confundat cu un rom. Mie aşa mi se pare. Este dureros să ştii că faci parte dintr-un popor în care predomină o mentalitate asemănătoare cu cea a fetei care a scris articolul.

În fine. Sunt atât de enervată încât nici nu mai pot exprima ceea ce simt, cred şi ştiu. Totuşi, în încheiere vin cu o propunere, care are chiar gradul de proiect de lege:

Subsemnata Rhetta Marx cer ca Jurnalul Naţional să îşi schimbe numele, cel prezent fiind prea asemănător cu Furnalul Raţional, fapt care ar putea duce la confuzii nefericite. Cer aşadar ca Jurnalul Naţional să poarte începând de astăzi, 16 Martie 2009, atât pe plan naţional cât şi pe plan internaţional simplul şi potrivitul nume Căcat.

În Italia e cum e acuma. Adică fix ca dracu pentru sublimul sentiment de a fi român. Ce mi se pare mie oarecum caraghios este înfocarea pe care presa noastră, mioritică, o are faţă de presa lor, italienească, acuzată de lipsă de obiectivitate şi de instigare la revoltă şi de astea.

Ce se întâmplă acuma în Italia cu românii e mană cerească pentru ratingul şi tirajul presarilor italieni (ring a bell, drajilor?). Şi cum cei care se uită la TVuri şi cumpără ziarele din pensinsulă sunt majoritari fixaţi (pe moment) pe ideea “să le luăm gâţii românilor”, normal că media pedalează pe ideea asta. Adică, dacă îmi permiteţi, monetizează la maximum sentimentul de revoltă italienesc cuplat cu sentimentul de vinovăţie asumată tacit românesc, la grămadă. Pentru că presa, de când lumea, nu stă să despice particularul în patru când arde ţarina, ea lucrează cu clişeul generalizator care prinde şi muşcă. Adică nimic nou sub soare…

De cealaltă parte, presa românească este formată din, v-aţi prins, români. Care români se simt şi ei temeinic frustraţi că sunt băgaţi în aceeaşi oală cu jegoşii de violatori români, cu mizerabilii de hoţi români, cu împuţiţi de ţigani cu paşaport dâmboviţean. Cu toate acestea, dragii mei, toţi cei enumeraţi enervant mai sus sunt de-ai noştri, sunt români, fie că vreţi sau nu, fie că vă enervează sau nu. Adică, în ochii presei italiene trăgând la maxim spuza românească pe turta lor, violatorul, dătătorul în cap, hoţul eşti tu, măi române (implicăm aici, cu permisiunea dumneavoastră, şi pe jurnaliştii noştri). Că aşa lucrează presa. De oriunde. Adică nimic nou sub soare…

Şi acum să ne aducem suav aminte de exagerrile pe care presa românească le-a comis brutal în nşpe cazuri (chiar nu mai am chef să le reamintesc, pick one), momente de referinţă în care ai noştri presari nu făceau altceva decât să execute exact partitura pe care o tromboneşte acum presa italiană. Adică pleci de la cazurile superb de particulare a câtorva imbecili tricolori şi generalizezi la nesimţire.

Da, dar de data asta incluşi în generalizare sunt şi jurnaliştii noştri, pe post de incriminaţi implicit. Şi aşa ceva e un sentiment pe care jurnalistul nostru nu l-a simţit, fiind mereu şi mereu de partea ailantă a puştii…

De ceva timp refuz să mă mai uit la ştiri la TV. De fapt refuz să mă mai uit la TV la oricare dintre posturile româneşti. Mă scârbesc pur şi simplu. Pentru că nu fac presă. Nu vorbesc româneşte. Emisiunile sunt adesea prezentate de nişte oameni isterici. Bruma de ştiri care mai era pe la posturile specializate s-a degradat complet în ultimele luni/an.

Aşa că tot mai mult mă informez de pe net. Dar şi pe net găsesc nişte “ştiri” absolut adevărate. “Preferatele” mele sunt cele de la secţiunea Ştiinţă de pe Realitatea.net. Ca să vă dau un exemplu, astăzi aflu de Viagra preistorică. Zilele trecute am aflat despre cele 10 organe inutile din corpul omenesc .

Cea mai tare mi s-a părut aia cu oamenii care se holbează ca lemurii, semnalată şi de Victor pe Twitter.

Mă şi întreb. Oare ăia care le semnează îşi pun numele lor pe ele? Sau sunt cu pseudonim ca să nu râdă prietenii de ei citindu-le aberaţiile?

apar articole de umplutură cu tentă misogină, ca cel de azi din Cotidianul, Amazoanele descalecă în Parlament, semnat culmea de o femeie. ideea  de a prezenta candidatele la parlamentare nu e rea, dar atunci când iei o parte dintre ele şi le prezinţi doar “modele 90-60-90″ ai o problemă. nu le cunosc pe doamnele respective aşa că nu pot să mă pronunţ asupra competenţelor sau viziunii lor politice, dar mi-ar plăcea să le aflu. mi-ar plăcea să citesc un articol despre ce propuneri au ele că în definitiv de asta avem alegeri uninominale să avem parlamentari pe care să îi cunoaştem, să ştim ce ne propun. o abordare similară ştiu că a fost şi la europarlamentare când cele de pe liste erau tratate ca simple instrumente ale unor bărbaţi.

aud comentatori din presă care deplâng că avem puţine femei în politică, dar cum naiba să reziste ele când sunt supuse unei astfel de investigaţii publice?? e un exemplu clar de cum o femeie în politică trebuie să fie de 2 ori mai puternică decât un bărbat. nu neg că modelul Elena Udrea care şi-a promovat imaginea de femeie frumoasă ca principal atribut al carierei ei a influenţat negativ şi restul femeilor care arată bine şi care se decid să intre în politică, dar asta nu înseamnă că ar trebui să judecăm acum în standarde de frumoase sau urâte în politică.

p.s. mi-a plăcut răspunsul Alinei Gorghiu „Mă sperie eticheta de femeie frumoasă în politică şi sper ca în timp să se spună despre mine: uite-o pe aia colţoasă, decât uite-o pe aia cu ochi frumoşi. Aşa cum, dacă aş fi bărbat, nu cred că mi-ar plăcea să fiu considerat playboy. Mi-aduc aminte că acum câţiva ani Cristian Boureanu a fost întrebat la o emisiune ce notă şi-ar da la frumuseţe. A răspuns fără să clipească – 10. Mi s-a părut puţin nefiresc. Dacă m-aţi întreba ce notă mi-aş acorda la acest capitol, ar fi una de trecere, în jur de 7“

marea dezbatere a zilei a apărut din neant. o iniţiativă a prea cunoscuţilor Ghişe şi Funar a fost adoptată în unanimitate în Senat. iniţiativa prevede obligativitatea televiziunilor să prezinte jumate ştiri pozitive şi jumate negative. so? oare n-ar fi bine să nu vedem numai ştiri cu violuri, accidente, crime, etc?

well, poate ar fi bine dacă prin legea asta s-ar ajunge la rezultatul de mai sus. dar există premize care arată că nu se va întâmpla aşa, cel mai important fiind lipsa de indicatori din lege şi reticenţa CNA, plus coalizarea televiziunilor care va îngropa cu siguranţă această lege.

problema ar trebui judecată altfel însă. toată lumea în momentul de faţă s-a isterizat, ignorând problema de fond: iresponsabilitatea instituţiilor de presă din România. Presa asigură transparenţă, presa aduce profit, dar în acelaşi timp presa are o responsabilitate în societate, este formatoare de opinii şi chiar de caractere. nu numai în România avem o problemă cu modul în care se achită presa de această responsabilitate (mi-aduc aminte ce ciudat mi se părea în urmă cu câţiva ani un worksop care punea în discuţie dacă presa ar trebui sau nu să reflecte actele teroriste pentru că astfel le asigură publicitatea prin care organizaţiile teroriste pun presiune pentru a li se satisface revendicările). presa din România se complace în tablodizare, iar sângele şi scandalul se vând cel mai bine. soluţia nu este însă o lege prin care spui că de mâine gata 50% din ştiri trebuie să fie pozitive. soluţia stă mai degrabă în organisme de auto-reglementare care să ia atitudine şi să sancţioneze dur derapajele. deocamdată nici CNA şi nici CRP nu şi-au confirmat acest rol şi aşa se întâmplă că fetiţa de care vorbeam în postul anterior apare pe prima pagină a ziarelor, aşa se întâmplă că vezi râuri de sânge sau bătăi în prime-time.

în seara aceasta s-a terminat campania electorală la TV şi am avut bineînţeles o nouă dezbatere la ProTV. evident că a fost ceva mai interesantă decât clasicele dezbateri cu întrebări şi răspunsuri, şi asta datorită unor probe practice. bon, foarte frumos, şi eu m-am plictisit de inele, autostrăzi, centuri etc. doar că m-am umplut de spume la proba secretarei!!! de ce neaparăt secretară? de ce nu secretar? că nu ar şti să facă o cafea? sau nu ar putea să stea sub birou? m-am săturat de stereotipurile astea misogine gen “femeia secretară”, “femeia nu se pricepe la fotbal”, “berea e pentru bărbaţi”, “a fi bărbat e o calitate per se”.  din păcate numai de astea mă ciocnesc în ultimele zile. mă întreb şi eu de ce nu se sesizează CNA-ul, atât de activ în alte situaţii, şi în ce priveşte discriminarea de gen la teve?

Tuşti la Comanescu pentru o analiză aşa cum ştie el să o facă.

nu de la mine, ci de la Cotidianul citire. ştiu că a apărut ieri dar cred că mai sunt destui care nu au găsit articolul în ediţia online. nu ştiu cum le-a venit ideea celor de la Cotidianul dar nu pot decât să o laud. aştept cu nerăbdare şi cartea (aşa mai ajung şi eu să cumpăr un ziar). într-o perioadă în care eu văd în jurul meu doar femei cărora eticheta de “feministă” li se pare un stigmat poate măcar câteva vor fi convinse că nu e aşa citind despre manifestările feministe dintr-o ţară văzută cel mai adesea ca înapoiată.

şi un citat care mi-a plăcut mie „Ce credeti, doamnelor, ca, daca ne cedeaza scaunele cind ne vad, inseamna ca ne stimeaza? Nu. (…) Cum v-ati inchipui ca un barbat care se considera si poate ca chiar este si mult mai instruit in politica, stiinta, literatura si orice voiti are sa stimeze ceva pe care il considera mult mai inferior lui?“, scria Maria Flechtenmacher in 1879. 

probabil mulţi aţi citit deja editorialul lui Adrian Ursu de azi. poate unii aţi citit şi editorialul lui Lucian Avramescu. 2 bărbaţi vorbind despre 8 martie şi femeile din politica românească.

pe acest blog şi prin comentariile de pe alte bloguri am tot afirmat că femeile din politica românească nu numai că sunt puţine la număr, dar multe dintre ele nici nu au o activitate care să sprijine interese ale femeilor şi să încurajeze participarea femeilor în politică (măcar mersul la vot ar fi un pas în plus). cam asta ar fi şi ideea generală din editorialul lui Ursu: femeile în politica românească sunt puţine şi nu reprezintă cu demnitate sexul “slab”. mai mult nici bărbaţii din politică nu fac nimic pentru a le încuraja preferând manifestări de 8 martie festiviste şi ipocrite. să zicem că aceste afirmaţii mi se par cât de cât fair. ce nu mi se pare fair e împărţirea pe care o face Ursu, nefiind în stare să găsească şi exemple pozitive sau încadrând anumite femei după ureche. categoria “priste” e cea mai arbitrară în opinia mea, asociind 2 femei care chiar dacă au şi păcate au făcut multe lucruri bune în cariera lor cu un termen ironic. la fel încadrarea Dacianei Sârbu şi a Ancăi Boagiu la categoria tevestaruri mi se pare exagerată. cele 2 nu au excelat niciodată în apariţii televizate la fel  de numeroase ca să zicem Costică Canacheu sau Ioan Ghişe. Un dublu standard e şi blamarea agresivităţii la femei. viziunea femeii feminine nu are nici o legătură cu activitatea politică. o femeie poate fi agresivă la fel de bine ca un bărbat atâta timp cât are argumente pentru asta.

cât despre Lucian Avramescu nu pot să spun decât că limbajul şi tonul articolului nu reflectă decât o problemă personală a acestuia cu un partid şi femeile din acel partid.

concluzia după aceste zile de sărbătoare a femeii: S-ar putea şi altfel. S-ar putea un 8 martie cu prezentare de poltiic pentru a adresa problemele femeilor. S-ar putea să avem mai multe femei în politică.

Până una alta însă nici măcar cele care sunt deja nu beneficiază de un tratament egal. poate şi ele s-ar putea strădui mai mult. de 2 ori mai mult pentru că ele sunt “sexul slab” şi trebuie să bată “sexul tare”

realitatea tv. emisiune euroscepticii. invitate 2 europarlamentare. titlul de pe ecran: “Navetiste de Bruxelles”. mi se pare doar mie sau această formulare e uşor interpretabilă spre nişte conotaţii sexuale. poate sunt doar eu paranoică

recunosc că nu am avut niciodată o părere foarte bună despre Marius Tucă, iar editorialul lui de astăzi doar mi-a confirmat acest lucru. aşadar, în Jurnalul Naţional de astăzi găsim o bucată de proză mioritică despre şoferi şi şoferiţe. subiectul nu mi-e nou. lucrez într-un mediu dominat de bărbaţi, aproape toţi fiind şoferi neîntrecuţi. şi bineînţeles că nu de puţine ori am avut polemici despre femeile la volan (recunosc că nu sunt una dintre ele din motive de absenţă a maşinii). argumentele aruncate în luptă de partea celor care susşin că femeile conduc mai prost decât bărbaţii nu au la bază vreo statistică, nişte teste, studii etc, ci acele observaţii empirice în care mai degrabă o observi pe doamna cu peugeot 107 decât pe domnul cu peugeot 307. chiar dacă nu sunt şofer în trafic, din taxi reuşesc să observ cu mai multă detaşare ce se întâmplă şi am văzut atât şoferi cât şi şoferiţe care încaclă reuglile, care nu sunt foarte îndemânatici şi care reuşesc mai mult sau mai puţin să încurce. şi apropo de încurcat traficul nu înţeleg de ce domnul tucă nu a observat invazia monştrilor 4×4, mult mai dăunători fluidităţii traficului şi adevărate bombe ecologice??

în final vă dau doar câteva mostre din gândirea domnului Tucă:

- titlul editorialului e “Emanciparea femeii de la cratiţă la volan” şi se continuă cam aşa:

Fiind vorba despre ele, sunt totodată timid şi furios. Simt de-atâtea ori să sar în apărarea lor, să le apăr slăbiciunile şi frumuseţea, graţia şi nepriceperea, încât, recunosc, înclin să fiu mai degrabă avocatul lor decât cel care le arată cu degetul! Toate manevrele lor greşite care pot să scoată din noi cele mai ciudate înjurături pot fi iertate pentru o singură privire, fie ea duios-piezişă sau făţiş-ameninţătoare. …

Nu era de ajuns ambuteiajul, nu sunt de ajuns primarii pe care-i avem şi care este mulţi şi competenţi, nu erau suficiente troienele, noile borduri, semafoarele, gropile ş.a.m.d.? Ce-ar fi ca eu să vă cer vouă, soferiţelor, să faceţi în fiecare zi “parcarea laterală cu spatele?” Ce ne facem, fraţilor, că prea ne-au majorat soferiţele… Ţineţi aproape!

citeam revista presei de dimineață și dau peste un articol despre lista PD din Evenimentul Zilei:Astfel, dintre partidele care au sanse sa trimita cat mai multi oameni in Parlamentul European, PD are cea mai mica medie de varsta.
Un alt criteriu pe care democratii l-au luat in considerare la realizarea listei este notorietatea. Sorin Frunzaverde este principalul artizan al trecerii pedistilor de la Grupul Socialist din PE la cel al Popularilor Europeni, el avand deja conexiuni importante la Bruxelles, cultivate in ultimii ani.
Alte nume cu notorietate sunt cel al lui Petru Filip, primarul cu trei mandate la Oradea, Marian Zlotea, fost presedinte al Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului, Sebastian Bodu, fostul sef al Fiscului si Rares Niculescu, un apropiat al lui Vasile Blaga.
Ei, asta e, e ziar apropiat de PD și Băsescu așa că simt și ei nevoia să mai promoveze lista PD, îmi zic eu. trec și peste faptul că un personaj ca Marian Zlotea e ridicat în slăvi (Omul PD la verificarea averilor ) și că una dintre femeile cele mai active din politica românească, Maria Petre, și cu foarte multe inițative atât ca senator cât și ca europarlamentar e văzută doar prin faptul că în 90 s-a înscris în FSN.
urmează însă articolul despre PSD care începe cu titlul “PSD a băgat la înaintare neveste și odrasle” (parcă mai citisem despre asta totuși în altă parte acum ceva timp). Hai să vedem însă ce zice acest minunat articol:
Exista si oameni competenti pe lista social-democratilor: Titus Corlatean sau Adrian Severin, dar par sufocati de nepotismele din partid.
Mircea Geoana a pus pe lista nu mai putin de 17 femei, care fac parte din categoriile plasate mai sus.
Exemplul Dacianei Sarbu, fiica lui Ilie Sarbu si sotia lui Victor Ponta, este deja de notoritate, dar nici pe departe singurul. Pe locul 8 al listei a fost plasata Gabriela Cretu, sotia baronului de Vaslui, Dumitru Buzatu. Gabi este urmata de Corina. Tot Cretu, o apropiata a onorabilului Ion Iliescu.
Mai sus se afla insa Adriana Ticau, protejata vicepresedintelui Dan Nica.
Deci pe lista PSD oamenii competenți sunt doar Corlățean și Severin, iar Gabriela Crețu și Adrian Țicău, ambele lăudate pentru activitatea din PE atât de socialiștii europeni cât și de recentul studiu al IPP, sunt doar soții sau protejate ale unor bărbați. Nu vreau să mă amestec acum în relațiile celor două cu anumiți bărbați cu influență din PSD. Chiar dacă au fost ajutate de aceștia să promoveze ele și-au făcut treaba și nicăieri în articolul din EvZ nu se pomenește asta. Mai mult la caracterizarea Adrianei Țicău se spune doar că nu s-a remarcat. Într-adevăr nu a apărut în tabloide, nu s-a certat cu Iliescu sau cu Geoană sau cu Vanghelie ci a stat la Bruxelles și și-a făcut treaba. Iar la Gabriela Crețu iată ce găsesc să scrie extraordinarii jurnaliști de la Evz :
Gabriela Cretu este sotia presedintelui Organizatiei Judetene PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, relatie care a promovat-o si pe lista partidului la euroalegeri.
Totodata, ea a fost sustinuta si promovata si de fostul presedinte al social-democratilo, Adrian Nastase.
Nu s-a remarcat niciodata printr-un proiect sau printr-o initiativa legislativa, ceea ce ne face sa ne intrebam cu ce isi ocupa timpul libera? Si am si aflat.
Fiind doctor in filozofie, isi petrece timpul scriind pe blogul personal. Si cum are de toate, nu o vom vedea in curand zbatandu-se pentru viata de zi cu zi.
Adică nu doar că e soția nu știu cui dar își permite să scrie pe blog. Înfierare!!!

Sincer nici nu cred că e vorba neapărat de misoginism aici, ci de o lipsă totală de profesionalism, evident prin lipsa de documentare.

UPDATW: aici găsiți și părerea succintă a Gabrielei Crețu pe acest subiect

despre situația din darfur am mai dat informații pe acest blog. de atunci situația nu s-a schimbat foarte mult. forțele de menținere a păcii ONU-African Union sunt într-un număr redus și se așteaptă formarea acelei forțe de 26 000 de soldați sub comandă comună UN-African Union, cea mai mare misiune de menținere a păcii din lume. problema conflictului din Darfur nu va fi rezolvată însă doar așa. există riscul ca o forță de menținere a păcii care nu are practic o pace de apărat (nu există un acord semnat între părțile în conflict) să fie total ineficientă. acum câteva zile 10 membrii ai misiunii au fost uciși de rebeli. așa că acum presiunea e spre semnarea unui acord de pace. doar că și din acest punct de vedere conflictul din darfur e mai complicat decât altele, fiind greu de delimitat părțile aflate în război.mi s-a părut amuzant însă că un articol din Cotidianul de astăzi vorbește despre România care va trimite soldați în Darfur sub comanda unei misiuni UE. probabil Ciad și Republica Centrafricană sunt același lucru cu Sudan pentru jurnaliștii de la Cotidianul.

În final, un articol din IHT despre Darfur.

am evitat pe acest blog să scriu despre scandalul Remeș și toate discuțiile din jurul lui și al faimoaselor înregistrări. motivul e unul foarte simplu: acest blog are alt scop, așa cum arată și titlul, și pentru politica românească sunt bloggeri care scriu mult mai bine decât aș putea eu.

Cu toate acestea, azi tot citind pe bloguri am reușit să mă enervez atât de tare încât nu mai rezist.

Ce m-a enervat: manipularea grosolană cum că Freedom House România ar fi intermediat apariția înregistrărilor cu Remeș la TVR. Se mizează bineînțeles pe faptul că deja Freedom House a fost asociată cu DNA prin celebrul raport de audit și face parte din acele organizații ale societății civile apropiate de Monica Macovei și Traian Băsescu.

Trecând peste faptul că toată această discuție despre cum a ajuns caseta aia la Culcer nu are decât scopul de a deturna atenția de la cât de imbecil a fost Remeș, mă enervează aceste scenarii fantasmagorice care se găsesc tot timpul pentru a demonstra că societatea civilă din România este un dușman al poporului.

Nu are sens să stau acum să enumăr rezultate pozitive ale societății civile din România (cum ar fi legea accesului la informații ), dar vreau doar să amintesc că datorită FH jurnaliști români s-au specializat în SUA, au avut parte de diferite conferințe și seminarii pentru profesionalizarea mass-media, că FH a apărat tot timpul jurnaliștii, că presa românească nu ar fi ce e acum dacă nu ar fi existat și FH.

ei, terminând această parte oarecum patetică, vă invit să citiți ce scriu Dan Andronic și Cristi Dimitriu de la Mediafax.

apreciați și voi care variantă e credibilă.

P.S. ieri a trebuit să scot postul din niște motive tehnice (nepricepere în formatare) și  abia azi am putut să îl repostez. îmi cer scuze celor care au intrat ieri și nu l-au mai găsit.

Update: am uitat să pun link și la al doilea post al lui Andronic.

azi dimineață când m-am uitat la știri am rămas șocată. nu mă uitasem seara la jurnale și nici pe ziare, așa că atunci când am auzit la jurnalul de la realitatea discuția dintre prelipceanu și doctorița din satul Popeni, județul Vaslui cred, nu îmi venea să cred. o fată de 12 ani era infectată cu sifilis, se prostitua de 4 ani (adică de la 8 ani), părinții nu vedeau problema și ea refuzase tratamentul infectând încă vreo 8 bărbați. e atât de oribil cazul ăsta încât nu știu de unde să începem:

• părinții iresponsabili (termenul mi se pare prea blând, dar nu îmi vine în minte altul)
• animalele care  au întreținut relații sexuale cu o copilă
• situația satului românesc, într-un declin continuu, cu valori morale din ce mai slabe, dar cu o din ce în ce mai pregnantă componentă materială (să nu uităm nici cazurile părinților care abandonează copii de câteva luni pentru a pleca la muncă în străinătate). Violența în familie, violența asupra animalelor, alcoolismul țin de normalitate în multe dintre sate. legea nu pare a avea vreo influență acolo (am auzit păreri de genul : ce treabă are legea cu ce fac eu în ograda mea și nu cred că e o excepție)
• reflectarea cazului în mass-media, care în loc să caute cauze, să îi găsească pe cei care au întreținut realții sexuale cu fata, a găsit vinovată chiar fata. eu de exemplu în gândul nu am putut să trec de subtitlul: Curva satului a fost internată în spital și pusă sub tutela statului

uf, indignare, frustrare, sunt doar câteva cuvinte pentru a descrie starea mea.

ce să spun, să mă iau că nu există programe guvernamentale care să sprijine familiile, femeile de la sate, că nici ONGurile nu văd satul românesc, că mass media e interesată doar de violurile și crimele de la sate? că nu se face nimic contra alcoolismului, violenței în familie, destrămării famiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate?

Gabriela Crețu are un post la fel de indignat pe aceeași temă.