Azi m-a mancat sa am de-a face cu Poşta Română. Să vă ferească Sindicatul să aveţi ceva de ridicat de la orice oficiu poştal într-o după-amiază de Marţi. Cele 3 ceasuri rele cred ca s-au unit cu ziua de 12 şi s-au gândit ele că vor sa detroneze Vineri 13. A fost un film horror până să reuşesc să îmi ridic scrisoarea recomandata. Şi fiindcă se întamplă foarte rar să primesc corespondenţa într-un mod atât de oficial am dedus că e ceva important. Asa m-am pus la coada, unde am ramas… şi-am stat, şi-am asteptat, ş-apăi după ce am aşteptat mai mult, tot în acelaşi loc m-am surpins… mă ce pula mea? Ăştia se bagă în faţa mea? Îmi dau ochelarii de soare jos, e timpul să stau cu ochii geană.

Am plecat de-acasă cu 45 de minute mai devreme şi deja eram în întârziere. Poştăriţa pleacă, iese de pe partea aialaltă a biroului şi e acostată ţac-pac de femeia din spatele meu… primeşte flori. Nu pot să mă gândesc că sunt decât pentru prestaţia ei imacuilată la locul de muncă. Îi fac o poză… să i-o trimit şefei ei, dar apoi realizez că ea era.

Pe fundal apare sunetul unei imprimante matriciale care gâjâie, scrâşneşte din ace şi şuieră ca o căţea bătută în lanţ. Deja atmosfera e completă, poate ar putea să mai arunce o macetă şi o drujbă-n ecuaţie în pula mea. În faţa mea sunt 3 persoane care aşteaptă la un ghişeu gol… şi eu ca boul. Mă mai uit în spate la baba cu florile să vad dacă nu mai are alt buchet… poate mai sunt poşteriţe care merită lăudate. Mai ascult imprimanta aia câteva secunde şi mă rup de rândurile de la “Recomandate, Prezentate şi Colete”… ies, ajung la uşă şi dau nas în nas cu poştariţa florăreasă.

Futu-ţi morţii mă-tii! Acum sunt 14 oameni la coadă.

Sper să nu fi fost ceva important sau vreo altă citaţie în instanţă. Oricum, dacă au nevoie neapărată de mine, trimit ei un taxiu cu girofare şi benzi reflectorizante… doar au adresa mea.

Ion.