I want to undress you of your dreams, of your wishes – I want to make you shining in the pure nakedness of your heart, I want to be you whenever you stare at me like that !

Năvodul privirii se strânse şăgalnic
Sub pinii cei negri ultima rezistentă-nfrangand,
Nicicând mai dulce abandonarea de sine, abisul
Şi totuşi albele mâini şirete furau ultimul mugur rămas neatins .

   Decelând timbrul durerii în vocea plăpândă, zărind o oboseală teribilă în privirea care nu mai e în stare să treacă dincolo de suprafaţa lucrurilor, urmărind paşii care din veseli şi vioi au devenit târşâiţi, paşii unui călător ce se îndreaptă spre sfârşitul inexorabil şi mai ales privind zâmbetul ofilit ce ascunde o rană profundă, nevindecabilă nu poţi să nu te întrebi – de ce !?

   Şi precum ziceam un eveniment fără background nu este nimic – acesta constituie forţa, temeiul şi secretul său, un revelator ce aruncă lumini nebănuite în locuri în care nu te aştepţi … problema e că acest background nu e vizibil de fiecare dată, cel mai adesea nu este nici măcar bănuit şi atunci iei ceea ce se vede drept întregul şi singurul adevăr, drept motor al unor evenimente ulterioare, iar acea privire pătrunzătoare salvatoare poate să lipsească din varii motive .

22 decembrie

Iulia era ieri in troleu… Iulia mea (100%).. si eu eram cu Andreea. Nu ne-a aruncat nici macar o privire.. dar a coborat cam repede si cam rece din trolebuz.  Cand nu sunt cu Andreea, n-o iubesc. Ma rog.. o sa ma descopar din nou.. pe lumea cealalta… nu pot sa vad castelul, este prea intunecat in jur.. ce o sa se intample?

24 decembrie

I-am luat Andreeai un colier cu Moonspell (ii place mult mult mult si o iubesc si mai mult pentru asta). M-a luat in brate si m-a sarutat scurt si adormit, ca tipa din American Beauty. Ce mai, m-a linistit. Ceva in place in ea, de la cum isi poarta blugii la culoarea fetei. Si stiu, spre deosebire de Iulia, ca n-a facut-o pentru colier.
Poate ca pot sa ma indragostesc si de altcineva. Dar daca se va dovedi ca nu voi putea, voi cadea foarte adanc. Niciodata n-am mai avut un Craciun pe Wolfheart pana acum

26 decembrie

Andreea a plecat din viata mea pentru totdeauna. I-am cerut-o eu. Nu suport. Oamenii sunt atat de usor de manipulat. Corbule, te urasc pentru ca ai dreptate si pentru ca esti cel mai bun prieten al meu. Nu o sa pot sa ma bazez decat pe tine, intotdeauna.

Astăzi eram la masa, la un restaurant de prin Băneasa. Bun, totul bine și frumos, apetit mare ca nu apucasem sa mănânc (din cauza grevei la metrou panica pe sosele și am întârziat la munca) apoi am avut o ședință de 1 ora și uite cum s-a făcut 12:00 și eu tot flamand. Bun..ma așez la masa, când ce apare în fata mea ? vad o fata, nu prea îmi dau eu seama din prima de vârsta ei dar pupilele mele o urmăresc. Stătea în picioare nedumerita la care masa sa se așeze, în urma ei veneau agale și restul grupului care se așează fix la o alta masa decât cea ochita de ea. Bun, se duce si ea acolo puțin dezamăgită asa de alegerea grupului, bolborosind ceva către ceilalți, își aranjează scaunul. Apoi se așează la masa. Erau 2 băieți si 2 fete, clar colegi de munca. Eu aveam contact vizual pentru ca stăteau fix în fata orbitelor mele, (adică eu mâncam și ma uitam la ele ca altceva mai bun nu aveam de făcut ), si atunci m-a lovit ! încă o data mi-am dat seama ca eu iubesc femeia ! femeia care este femeie ! Sa va spun despre cele 2 tipe : una blonda, frumușică dar nu ceva ieșit din comun, aranjata, machiata, cu parul pana dupa umeri si desfăcut, avea o bluza sau ceva de genu, nu mai știu exact si cu ce era îmbrăcată idee este ca era roz, un roz plăcut nu din ala de pitzipoanca. Cea de lângă ea : bruneta, îmbrăcată nici sport nici elegant nici casual, deci nimic deosebit, culoarea : negru, parul prins, machiata cred ca nu era. Ma uitam la amândouă si vedeam o femeie in adevăratul sens al cuvântului și apoi lângă ea o alta persoana…

12.11.2009

I wanna be a bird, to cross the sky.

I wanna be a rock, to be so strong  like her.

I wanna be a flower, to adorn the land.

I wanna be a rainbow, to bring happiness to children.

I wanna be rain, to freshen the grass.

I wanna be light, to light the path of wandering.

I wanna  be  the night, to own the  silence.

I wanna  be a dream, to be master of sleep.

I wanna be the moon, to ensure love.

I wanna be a star, to be a friend of moon .

I wanna be the wind, to  swing  the waves.

I wanna be a butterfly, to live one day, but happy .

I wanna be  a forest, to hide the secrets of nature .

I wanna be the love, to protect disappointed hearts .

I wanna be the all, but  it must be myself .

13.11.2009

Reconstruction.

Ma simt ca un puzzle încurcat, iar acum încerc să mă refac din nou, puzzle cu puzzle,doar ca unele lipsesc, altele sunt deteriorate.

astazi iarăşi privirea ceea,deja cred că e mîna lui Dumnezeu.chiar nu mă aşteptam să-l revăd, dar îl simţeam de la îndepărtare, cu încetul se apropia,aş fi putut să trec strada, dar am aşteptat sa treacă.Cînd trecuse simţisem privirea iarăşi pe mine,atunci ca în seara ceea.nu sa oprit,doar m-a privit.m-a răscolit pînă în adîncul amintirei de atunci.mi s-au înmuiat genunchii, chiar nu am înţeles ce se întîmplă cu mine.

love at first sight? yeah, right!!!Cum să nu!Mai bine zis o altă dezamăgire.Deja ştiu cum o să reacţioneze fetele cind le voi spune, ele oricum nu au să înţeleagă, dar pentru prima dată mi se întîmplă aceasta şi mii greu sa explic ce simt, şi mai ales ce sa întîmplat, de ce?

unde plec?unde cad?mi-am amintit un vers dintr-o piesa de a Rihannei “This time was different, i was just a victim…”Straniu, eu sunt stranie, nu stiu de ce dar îmi lipseşte şi gîndurile sunt atît de incurcate.Abia de îl cunosc, dar simt că ne cunoaştem de o viaţă.

Vreau să adorm.Dar vreau să adorm cu condiţia că dimineaţă să fie el cel care mă va trezi.

Cei asta?Mîine oare îl voi revedea?Amintirea privirii şi buzelor lui ma bîntuie, mă fac să ameţesc, e greu de explicat, dar e simplu să simţi.

Vreau să mă reconstruiesc, să pun toate puzzurile la locurile lor,pe cele pierdute să le găsesc, iar pe cele deteriorate să le schimb cu altele noi.

Şi pînă cînd vor continua toate astea?E greu de explicat cînd simţi că aşa trebuia să fie, şi mai ales simt ca totul are o continuare, şi că aici nu există pînă cînd punct

15.11.2009

ora 02:33

Am obosit.Vazusem cerul, e foarte frumos, e plin cu stele.L-am comparat cu privirea ceea,evident privirea mi s-a parut mai frumoasa.Am obosit, pentru ca recent am scris foarte mult si din greseala nu s-a salvat,suparata dar cred ca asa trebuia sa fie.Asa cum a fost atunci, in seara ceea,atunci am vazut privirea, atunci ea m-a imbratisat!

Acum am aflat cum poti uita de durere, trebuie doar so inlocuiesti cu alta, si Voila!Ai uitat ca prin minune!Garantat!Si atestat!Trebuia sa fie asa, e greseala mea, pentru ca nu am avut curajul sa continui, pentru ca nu avea sfirsit!

Ceva lipseste, ceva s-a pierdut din mine,ceva ma face sa-mi ies din minti!

A, da!Spuneam ceva de oboseala,pai am obosit sa cred, am obosit sa sper, am obosit sa spun ca totul va trece, ca miine va fi mai bine cind nici macar eu nu cred in aceasta!

Imi place sa dorm, p/u ca pot visa.Aseara am plins mult, in vis,pentru ca tot ce sa intimplat acolo, chiar m-a atins.Nu prea pling dar situatia intrecuse limita.Obisnuiam sa-mi formez singura visul,astazi visam ca sunt fericita, eri ca sunt trista.Dar dupa seara ceea simt ca ceva sa schimbat, si sa schimbat radical, ceva nu se lipeste, ceva a ramas ne spus si ne facut.Dar trebuia sa se intimple, trebuia sa ne vedem, sa ne privim in tacere, sa intelegem ca ceva nu e asa, apoi sa ma imbratisezi cu privirea si sa-mi te intiparezi in mine.Dupa seara ceea ma simt bine, dar si ma simt mai rau decit ma simteam!Ma simt straina, simt un sentiment nou, de asta imi este asa de greu sa-l simt si sa-l explic.Ma simt plina de idei absurde si ginduri pese pe repeat.Dar asa a trebuit sa fie,dupa ce ne-am cunoscut, am inceput a crede ca  unele momente trebuie neaparat  sa se intimple.

O sa fie bine, dar cum am spus nu cred in asta!Miine plec acasa, mie dor, dar si ma doare ca plec, aici e liniste, aici am lasat o durere dar ma intorc cu alta! Asa a fost sa fie, dar acum ma simt straina.Pacat, dar timpul trece, timpul ne aparat va trece, timpul imi va arata pasii, timpul va fi cel mai bun prieten!

La Tine îmi ridic ochii, la Tine care locuieşti în ceruri.

[Psalmi 123.1]

Durerea privește înapoi. Îngrijorarea privește în jur. Credința privește în sus.

Paul Chappell

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

Îţi cântă toamna în vise şi în paşi
Când ostenită în braţe dulce mi te laşi
Şi în privirea-ţi caldă, în zambetu-ţi senin
Găsesc un rost vremelnic de care să m-anin …

“here you go again, hiding your soul from my sight”
…si, cu aceste cuvinte, parca nu mai e asa frig, parca e plina vara si sufletul meu se topeste ca o ingetata si d-asta nu-l vezi tu…
Si, parca, inima mea s-a ingreunat brusc, de la atatea cuvinte nerostite…
Si-as vrea sa ma impart in doua: prima jumatate sa se trezeasca maine devreme si sa se poarte ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, iar cea de-a doua sa doarma in continuare si sa viseze ca cealalta jumatate esti tu…

_______________________________________________
De ce? Pentru ca unii oameni iti ating sufletul, fie ca ii stii de o zi sau de o luna, in timp ce altii te lasa rece, chiar daca ii vezi zi de zi, ani de-a randul. Pe cei din prima categorie ii vei purta mereu in inima, pe ceilalti ii vei uita mai mult cu fiecare zi….

  Ai închis în ochii tăi aripi de fluture.Şi eu am învăţat privirea aceea anume;nu mă pricep la fizică,dar am reuşit să fac un lucru pentru care sunt invidiată-să trimit fascicule de lumină „perfecte” ce descuie în linişte deplină lacătul cutiei ,eliberând aripi de fluture ce se întorc,prin ochii mei,în stomac.

 Te-aş întreba cum reuşeşti,dar nici tu nu ştii..cât mă inspiri.

Atent –
Sclipirea privirii,
Săgeata sfârşind a sufletului viaţă .

Ochiul este lumina trupului tău. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, trupul tău este plin de întuneric.

[Luca 11.34]

Dacă îți schimbi felul în care privești lucrurile, lucrurile la care privești se schimbă.

Wayne Dyer

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

O imagine senzuală mă bântuie neîncetat - 
Capul pe-un colţ de masă rezemat,
Părul negru pe luciul perfect răsfirat, 
Privirea obosită colindând lin de jur împrejur, 
Conturul unui sân strălucind pur 
În lumina după-amiezii târzii 
Când orele-s topite şi pustii … 

Între nuditate, atingere şi sărut,
Între sfârşit şi început,
Între sângele ce şopteşte neînţeles în noapte
Şi visul prefăcut în geamăt şi în fapte
Răsare o lumina cu luciu de smarald –
Privirea ta senină în care beat mă scald,
Privirea care poate o lume să dărâme
Şi s-o clădească iarăşi din tainice fărâme .

Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus.

[Evrei 12.2]

Obstacolele sînt acele lucruri înfricoșătoare care devin vizibile cînd ne luăm ochii de la țintele noastre.

Henry Ford

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

Ascuns de privirea-ţi,
Încerc să supravieţuiesc
Ţinându-te în braţe .

Parafrazându-l pe Descartes cu a lui “cogito ergo sum”, am ajuns la “mă priveşti, deci exist”, influenţată  fiind şi de primul seminar de antropologie culturală, la care am vorbit despre etnocentrismul privirii, despre omul care nu a existat şi nu a devenit o problema pentru sine decât în oglinda Celuilalt, despre pluralitate, alteritate, identitate şi altele..Bref, afirmaţia că existăm doar în măsura în care suntem priviţi poate părea un pic deplasată, mai ales dacă ne gandim la pustnicul ce trăieşte în singurătate şi mulţumire, fără să simtă aţintită asupra-i privirea analitică a unei alte “trestii cugetătoare.”(B. Pascal)  Ei bine, chiar şi acest solitar are bine sădita în sine îndoiala, speranţa sau certitudinea, în funcţie de puterea credinţei, că este privit de Dumnezeu. Şi acum, după cum v-am obişnuit deja, voi folosi forţa irepresibilă a exemplului personal în primele  zile de cămin am fost lipsită de intimitatea pe care ţi-o conferă draperiile, prin urmare, total expusă privirilor celor din căminul alăturat, mai ales datorită distanţei mici dintre cele două clădiri. Puteţi să vă imaginaţi o hoardă de “pedophile beards“, aşteptând avizi, cu privirile încordate, să fac o mişcare greşită, revelând anumite porţiuni din ceea ce cântăreşte 50 kile şi măsoară 1, 65 m. în înălţime. Ei bine, acest lucru nu s-a întâmplat datorită creativităţii mele puse în serviciul aflării soluţiilor la probleme şi deci, folosirii uşilor şifonierului în scopuri nobile. Unde vreau să ajung cu povestioara aceasta, vă întrebaţi poate..Răspunsul e simplu, la artificialitatea cu care-mi executam fiecare mişcare, fiecare activitate, chiar şi cele mai uzuale, precum pieptănatul sau aranjatul eşarfei. Totul pentru că în conştiinţa mea se cuibărise bine ideea că un ochi străin ar putea privi şi judeca..Modificarea comportamentului s-a realizat şi prin cenzurarea anumitor porniri, ajungând să-mi impun să merg mai drept, să nu mă mai tolănesc pisiceşte în pat, să nu mai dansez de una singură pe reggae franţuzesc înainte de culcare, conform obiceiului..Nu mai punem că la un moment dat l-am suprins pe unul din inamici imitându-mi mersul legănat şi distrându-se fantastic pe tema asta..Pe scurt, ştiindu-mă privită, ceea ce în mintea mea căpătase proporţii infernale, îmi aranjam cu deferenţă masca socială, boţită şi zdrenţuită de la atâtea purtări în spaţiul public…Eram ca o actriţă înecată în aplauzele mute ale publicului, luată ostatic dupa încheierea piesei de teatru. Şi, ca să fiu sinceră, începusem să empatizez cu cel care mă ţintuia în bătaia puştii, să-mi placă gheţarul topit de admiraţie din irisul său demonizat..Mă simţeam importantă, mă priveau, deci existam, ieşisem din amarul anonimităţii..

Capitolul doi: O dimineaţă mohorată, un rictus obosit pe o faţă adormită, o mână rece ţinând strâns rucsacul încărcat cu obiecte necesare supravieţurii timp de două zile în minunatul Bucureşti. Vagon 3, loc..neimportant, mă aşez deja plictisită pe scaunul rigid, privind-o cu ranchiună pe cea care-mi ocupase locul de la geam. Mă consideram moştenitoarea legitimă a acelui spaţiu, indiferent de ceea ce scria pe bilet, prin urmare felonia de a-l găsi uzurpat îmi încordase muşchii faciali. În fine, să mergem mai departe…In faţa mea era o domnişoară de vreo 23 ani, pe care o voi numi “fecioara despletită”, iar lângă ea, o băbuţă, să-i spunem, “veşnica clevetitoare”, cu cacofonia de rigoare..Timpul trece, plictiseala rămâne..Punctul culminant are ca reper staţia de la Brăila, odata cu pătrunderea în vagon a unei femei differently abled and financially embarrassed, care căuta sprijin în rândul călătorilor. Ajungând în raza noastra de acţiune, fecioara despletita face un gest marcant, total incomprehensibil în ceea ce ma priveşte. După un scurt moment de panică, lasă capul într-o parte şi-şi închide frumoşii ochi de amazoană supărată. Concluzionând, o loveşte instant un somn greu, obstacol insurmontabil în drumul mâinii sale spre portofel, ghinion pentru sus-menţionata femeie nevoiaşă. Să fie oare aceasta criză selgiucidă ce şi-a impus supremaţia în minunatul spaţiu românesc sau setul diferit de valori al fecioarei despletite..ce mai, e o lume nebună nebună de tot..boschetarii se aruncă în faţa maşinilor pentru a-şi încărca vistieria şantajându-i pe şoferi cu depunerea plângerii, oameni egocentrici care devin purtători de baston alb în faţa loviturilor destinului aplicate altora..în mai puţine cuvinte… se schimbă placa, e mai mult..deşi exişti, eu nu mai vreau să te privesc..

Explodand
Lumina-n privirea pierduta,
Culori
Risipinduse-n suflet,
Fiecare rasuflare
Aduce tot mai aproape
Inima pulsand de viata
In inima atat de primitoare,
Doar tu
Ramai stralucind
In mine de-a pururi .

Din colectia de poezii mai vechi…

Privire ucigasa,
Tu cruta-ma si lasa
Veninul de pe iris,
In ochi sa nu-mi patrunda.
Ca vipera ce musca,
Dar fara de putere
Sub lacrima cea pura,
Sa-mi dai un fulger care…
Sa nu ucida viata
Ci sufletul sa-l umple
Cu sentimente care,
In veci nu se mai uita…

27 Octombrie 2006