Getreu der Apple-Philosophie, dass ein Mac eben etwas Besonderes ist und auch zumindest ein paar spezielle Kabel verdient hat, hat man sich für den neuen 27-Zoll-iMac offenbar auch etwas einfallen lassen, das verhindert, dass er “einfach so” als Monitor verwendet werden kann.

Wer das tun möchte, muss sich erst einmal ein Spezialkabel von Belkin besorgen, das Apple freundlicherweise aber auch anbietet.Selbst wenn die richtigen Mini DisplayPort-Adapter von Apple verwendet werden, kommt man mit herkömmlichen HDMI- oder DVI-Kabeln nicht weiter, wenn man etwa ein MacBook an den iMac anschließen will, wie Cult of Mac berichtet.

Einzig und allein ein Kabel von Belkin scheint den gewünschten Effekt des Großbilds zu zeitigen, und das wiederum hat seinen Preis: 29,99 Dollar. Schön, wenn man sich in diesen harten Zeiten so ein bisschen was was dazuverdienen kann. [dieter]

[via Cult of Mac]

Nu putini se folosesc de Samsung in ultratehnologizata lume moderna. O firma renumita. Al carei nume e inscriptionat si pe tricourile albastre ale lui Chelsea, vizionata in lungul si latul lumii. Cei care au vizionat astazi meciul Aston Villa – Chelsea, 2-1, s-or fi intrebat insa cui ii face reclama clubul din Birmingham. Acorns nu suna aidoma lui Samsung.

Ei bine, Villa are meritul de a urma exemplul pozitiv al Barcelonei, oferind publicitate gratuita unui ospiciu de copii, Acorns, din zona centrala a Angliei, Midlands. Este o dovada ca industria fotbalului profesionist mai are pe ici-colea o latura caritabila, o fata umana, o farama de afectiune. Visiniu-albastrii dau astfel o mana de ajutor unei organizatii din comunitatea locala mult mai in nevoi decat clubul cu suficiente surse de venit…

Ofera si ti se va da, o fi mantra celor de la Villa Park. Sigur e ca Randy Lerner, proprietarul american al clubului, il ajuta pe piata transferurilor pe managerul O’Neill cu fonduri chibzuit alocate si iata cum incet-incet se contureaza o atractiva trupa in Birmingham, reunind alde Ashley Young, James Milner ori Gabriel Agbonlahor. Autohtoni tineri. Dar sa revin la sponsori.

Asadar Villa incaseaza… aer de pe urma sponsorului de pe tricou, in vreme ce Chelsea ia 13 milioane pe an de la Samsung.

Ca vremurile sunt grele se vede in piepturile “lanternei rosii” Portsmouth, ce face reclama unei firme pe internet oferind locuri de munca. Jobsite varsa in schimb doar 250.000 lire anual gruparii de la Fratton Park. Maruntis pentru un club impovarat, cu jucatorii plecati si evoluand pe un stadion arhaic, inghesuit ca pe vremuri.

Burnley si Wolves au macar circumstanta atenuanta de a fi nou-promovate, incercand din mers sa-si consolideze profilul. Samuel Cooke & Co, o firma de lubrifianti industriali, achita 400.000 lire sterline pe an lui Burnley, aceeasi suma fiind platita “Lupilor” de siteul de pariuri online Sportingbet.com, un parteneriat similar existand si intre Hull City si Totesport.com, pe o jumatate de milion anual, respectiv intre 118Bet, o alta firma de pariuri, si vecinele din Greater Manchester, si anume Bolton si Wigan, fiecare incasand cam 750.000 lire.

Sunt insa si firme care platesc mai bine, de exemplu Chang, compania de bere din Tailanda, ce plateste 2,6 milioane lui Everton Liverpool, pentru a nu aminti de excelentul contract avut de Fulham, ce a negociat cu LG pe 4 milioane anual. Surprinzator, pentru un club relativ mic, insa totusi strategic pozitionat in vestul Londrei, cu destui simpatizanti cu dare de mana, fapt valabil si pentru locuitorii zonelor adiacente sau numerosii spectatori straini ce se aventureaza la Craven Cottage.

Liniile aeriene pluseaza, Emirates Airlines, al carei nume e purtat si de arena “Tunarilor”, achitand 5 milioane Arsenalului, iar Etihad achitand aceeasi suma lui Manchester City. Unde sunt patroni din lumea araba si sonoritatea numelui sponsorului ne duce cu gandul tot la nisipuri fierbinti.

Mult ia Tottenham de la Mansion.com Casino and Poker, o alta firma online de jocuri de noroc, jocuri ce au patruns recent in forta pe piata fotbalistica. Pariurile si fotbalul se completeaza… 8,5 milioane e suma achitata Spursilor!

Cluburile mari din nord-vest vin insa parca din alta lume la acest capitol. Manchester United nu s-a sinchisit ca e in ultimul sezon al contractului cu AIG, firma falimentara de asigurari cu sediul peste ocean, si care oferea cea mai buna plata din lumea balonului rotund la capitolul sposnsorizarilor pe tricouri, 14,125 milioane, de la anul continuand in aceiasi parametri cu Aon, tot o firma de asigurari, ce a crescut potul. Liverpool a dat si ea lovitura, trecand in 2010 de la berea Carlsberg, ce varsa 7,5 milioane pe an, la Standard Chartered Bank, o institutie financiara ce s-a angajat sa achite si ea tot cate 20 milioane pe an, timp de 4 editii. Uite o banca in bani…

Mai sunt si alte firme de pariuri, rasarite aidoma ciupercilor. Boylesports, pe tricourile lui Sunderland, achitand 2,5 milioane “Pisicilor negre”, si SBO Bet, oferind 1,67 milioane lui West Ham. Un milion si jumatate ia Blackburn de la Crown Paints, o firma de vopsele, de unde ca doar in Lancashire firmele manufacturiere se aventureaza in lumea banilor din Premier League.

Stoke City, ca si Arsenal, are numele sponsorului atat pe tricouri cat si pe frontispiciul arenei. Britannia ofera credite pentru locuinte si un milion pe an ros-albilor.

Intrebarea e cat va mai sta Birmingham cu F&C Investments in piept, tinand cont ca firma financiara ofera “doar” 600.000 pe an iar albastrii tocmai au fost preluati de consortiul condus de ambitiosul Carsten Yeung, asiatic ce trambiteaza cheltuirea a 80 milioane pe noi achizitii in urmatoarele doua editii. La asa investitii, probabil si un sponsor mai manos…

Tragand linia si adunand, 7 prim-divizionare sunt sponsorizate de firme de pariuri ori jocuri de noroc, un numar in crestere in conditiile in care omul de rand cade prada dependentei de un asemenea viciu, in incercarea de a ajusta costul traiului tot mai “inghesuit”. Pentru a nu mai aminti de tentatiile cu care e bombardata tanara generatie, urmarind indeaproape jocul si mereu fascinata de atractivele tricouri ale favoritelor. Baiatul citeste numele 118Bet si apoi da fuga la tastatura. Pe banii tatalui…

O lume nebuna, nebuna. Un fotbal mercantil, vandut fortelor de piata si puterii absolute a publicitatii. Puterea de vanzare si marketing a fotbalului e coplesitoare, cu 4,77 miliarde telespectatori in 200 tari, vizionand Premier League. De aici si interesul sponsorilor de a figura pe tricoul rosu al lui United… Dar, dupa cum vedem, una ca Portsmouth ia doar graunte iar Villa a ales solutia ideala, solitara si admirabila. Nu pe bani, ci pe sentimente.

De poti sa-ti tii capul limpede cand toti ceilalti si l-au pierdut pe-al lor… Parca asa zicea Kipling in If. Daca…

În România să fii proprietar reprezintă marea lovitură, piaţa imobiliară fiind caşcavalul cel mare pentru români. Nimic nu poate fi mai rău decât să fii chiriaş, gândeşte românul. Şi într-adevăr în România cam aşa si este. Asta, spre deosebire de ţările civilizate, unde lucrurile stau puţin invers. Un statut protejat al chiriaşului şi o dinamică a forţei de muncă determină un procent scăzut al numărului de proprietari în ţările vestice.

Statisticile vorbesc de la sine despre cât de împroprietăriţi sunt românii comparativ cu cetăţenii altor state europene. Avem, după Albania, cel mai mare număr de proprietari din Europa, al căror procent este de 90%, iar în ţări ca Germania, Franţa sau Olanda este de 50%. Semnul cel mai grav al acestei stări de fapt îl semnifică lipsa dinamismului economic. Faptul că banii sunt îngropaţi în clădiri sau în pământ, deci, în ceva solid, sigur, şi nu sunt puşi în mişcare prin mecanisme economice arată stadiul primitiv al economiei de piaţă din România. A investi banii azi în imobiliare e ca şi cum erau puşi la păstrare pe vremuri banii la CEC. Nevoia de conservare domină iniţiativa economică, iar lipsa acesteia, dependenţa de stat şi de deciziile unei clase politice oportuniste, toate acestea dau o nesiguranţă a vieţii care este compensată de români prin creşterea numărului de proprietăţi.

O altă cauză a acestui fenomen este indicată ca fiind achiziţionarea după 1990 la preţuri ieftine a tuturor apartamentelor construite în perioada ceauşistă. Dincolo de acest dat social economic, perioada de tranziţie nu a încurajat deloc chiriaşii, aceştia nebeneficiind de o lege care să-i protejeze, ca să nu mai vorbim de chiriile uriaşe în comparaţie cu veniturile. În ceea ce priveşte tarifele comparative, cifrele reliefate de experţi vorbesc de la sine. Ce exemplu mai sugestiv poate fi găsit decât cel al tarifului plătit pentru o garsonieră în Lyon, într-o zonă medie, care ajunge la 350 de euro, iar pe aceeaşi zonă, o garsonieră în Bucureşti are un preţ de închiriere de 300 de euro, cu precizarea că salariul mediu brut al unui român este de 1.700 de lei, iar al unui francez este de 1.700 de euro.

A fi chiriaş în Occident nu reprezintă un statut de inferioritate socială ca la noi. Dimpotrivă, oameni cu joburi bune pot trăi o viaţă întreagă chiriaşi ,fiindu-le mult mai convenabil aşa. Dar acolo totul este reglementat în aşa fel, încât să existe condiţii reciproc avantajoase pentru proprietari şi chiriaşi. Este exclusă închirierea la negru, iar aportul la bugetul de stat din taxe este substanţial. Tot în ţările dezvoltate există o lege a chiriaşului care prevede că proprietarul poate mări chiria cu maximum 5%. La noi, chiriaşul este la dispoziţia proprietarului, care îşi permite să mărească aberant chiria şi să-l evacueze pe chiriaş când vrea el, mai ceva ca pe un câine. De fapt, chiriaşul este la cheremul proprietarului, ca şi angajatul la cel al patronului. Ori eşti proprietar de imobile sau de firmă, şi atunci eşti stăpân, ori eşti chiriaş sau angajat şi atunci eşti sclavul tuturor. Atâta timp cât se va păstra în România ideea că, dacă ai mai mulţi bani decât alţii, înseamnă că-ţi poţi permite libertatea de a o încălca pe a celuilalt, se vor conserva şi raporturile vicioase dintre părţi.

Dar cum românul s-a născut poet şi mai nou şi proprietar, imnul vesel al chiriaşilor de pretutindeni, “Balada chiriaşului grăbit” al lui George Topârceanu, nu mai consolează pe nimeni prin umorul şi pofta de viaţă prinse în versurile: “Rămâi sănătoasă, cucoană, Că-mi iau geamantanul şi plec…!” Din păcate, în zilele noastre, parodia ar fi una tristă, scriindu-se mai degrabă balada chiriaşului oropsit, care s-a obişnuit acum să audă proprietarul spunându-i: să fii sănătos, chiriaşule, dar ia-ţi geamantanul şi pleacă…

http://www.crisana.ro/stiri/politica-1/balada-chiriasului-oropsit-84146.html

Astazi s-a deschis Westgatestudios .

In sfarsit cineva ofera in Romania apartamente de inchiriat pe perioade mari(1 an in oferta lor).

Preturile mi se par extrem de tentante – 80 de euro o garsoniera utilata. Chiar prea tentante, ceea ce ma face sa ma intreb, ca roman suspicios ce sunt, cat este intretinerea? Oare aici e smecheria?

Oricum, este clar un inceput, care va taia din pofta romanilor de a fi proprietari.

Sa ai in chirie un apartament pe 4 ani ofera un confort psihic comparabil cu cel de a fi proprietar, deoarece dupa 3 ani de exemplu poti sa incerci sa negociezi prelungirea pentru inca 4 ani avand timp suficient(1 an) sa cauti o alta oferta. Plus ca nu mai stai luna de luna cu stresul ca se poate mari chiria sau poti fi dat afara fiindca proprietarul s-a decis sa vanda.

Daca mai adaugi mobilitatea pe care o ofera chiria in comparatie cu a fi proprietar, clar este extrem de tentant.

Caut chirie – contract pe minim 4 ani, dar nici 1 an nu e rau pentru inceput

Update 1

Se pare ca pretul este 80/euro per persoana. Deci nu e asa roz. Si intretinerea tot nu am aflat cat este…

În formularul sufletului meu s-au operat modificări.

La Domeniu de Activitate s-a bifat:  Consultanta pe probleme de izolare si Mentenanta unei stari defensive.

La Proprietar: asociat unic.

Bilantul pe anul incheiat: minus o viata.

La Cifra de afaceri: pierderi semnificative.

Previziuni:  nule.

Contracte pe termen nelimitat: cu Tchibo, Pall Mall lights si parcul Tudor Vladimirescu.

Rezultatele pe anul curs vor fi publicate la desfiintarea companiei…

Unternehmens- und Medienberater Hugo E. Martin hat via Twitter auf einen aktuellen Artikel über “London Paper” aufmerksam gemacht. Dort wird über eine  Kostensenkung  um 66% durch die Einführung des Open Source CMS Drupal berichtet  – sehr interessant.

In seinem Blog konnte ich zudem einen Link auf drupal.org zu einer ausführlichen, aktuellen Liste mit Drupal-Referenzen im Medienumfeld finden.

Darüber hinaus ist Drupal natürlich auch für Corporate Websites kleiner und mittelständischer Unternehmen aus dem B2B-Umfeld  ideal als Content Management System geeignet – mit fast den gleichen, bekannten Argumenten die bei Medienunternehmen greifen.

Im Blog von Dries Buytaert steht ein spannender Beitrag über die wachsende Bedeutung von Drupal bei CIOs – insbesondere für Medienunternehmen. Die Artikel von Dries Buytaert sind natürlich nicht objektiv. Die Fakten sind jedoch nicht von der Hand zu weisen:

InterMedia Outdoors wechselte vor einigen Wochen zum Content Management System Drupal. Bislang wurde dort das proprietäre CMS FatWire eingesetzt. Der ausführliche Use Case dazu wurde im Juni 2009 auf drupal.org veröffentlicht.

In den letzen Monaten wechselten eine Reihe weiterer Medienunternehmen zu Drupal, wie z.B. die Australian Broadcasting Corporation (ABC) mit der Website ABC Dig Music und anderen.

Radio Netherlands Worldwide wechselte ebenfalls kürzlich von einem proprietären CMS zu Drupal. Auch das europäische Medienunternehmen Edipress Group konvertierte 11 Newspaper und Magazine Websites zu Drupal. Dazu gehören z.B. die Websites LeMatin.ch und 24heures.ch.

Besonders interessant: Die IFRA wechselte in diesem Jahr mit seiner Hauptwebsite www.ifra.net zu Drupal. Die IFRA ist der internationale Verband von Unternehmen der Zeitungs- und Medienbranche und hat über 3000 Mitglieder in mehr als 70 Ländern. Das internationale Headquarter ist in Darmstadt.

Weitere Medienwebsites die in 2009 starten bzw. relaunchten und Drupal als CMS nutzen sind z.B.: infoworld.com (von IDG, einem der führenden IT-Medienunternehmen), jacksonville.com, slate.fr und http://toronto.virginradio.ca.

Alle Drupal-Referenzen stammen aus dem Blog von Dries Buytaert.

***** Hier klicken, um News von BusinessMediaBlog.com kostenfrei per E-Mail zu erhalten *****

Asa cum au anuntat baietii pe blog-ul oficial,nu aveti de ce sa va faceti griji:

A lot of people are worried. We’re not and you shouldn’t be either!

Inca ceva,se construieste o noua baza de date,asa ca toate conturile se vor sterge.Nu-i motiv de ingrijorare,stati chill

Vant la pupa baieti!

Link

Eine meiner ausgeprägtesten Aversionen ist die gegen proprietäre Systeme. Die sind Satan.

Und so will mir auch die  Erfindung nicht gefallen, die MSI Power eSata nennt und die bis zum Erscheinen des allmächtigen USB 3.0 hienieden auf Erden die Macht an den Ports übernehmen soll.

Wobei sich diese Lösung wohl (hoffentlich) als evolutionäres Abweichlertum erweisen wird: Angesichts des Umstandes, dass ein USB 2.0-Port auch Strom liefert, eine eSata-Schnittstelle aber nicht, hat MSI in bester Frankenstein-Tradition ein Mashup kreiert, das beim Anschluss einer externen eSata-Festplatte von der Notwendigkeit befreit, zwecks Stromversorgung auch noch ein Kabel zum USB-Port zu legen.

Dumm nur, dass es außer OCZ Throttle eSATA SSDs praktisch kein Peripherie-Gerät gibt, die diese Lösung unterstützt. Was allerdings MSI nicht davon abgehalten hat, AM3-Motherboards und aucht eigene Notebooks mit diesem Anschluss zu versehen. Jetzt warten wir mal gespannt, wie die Kunden den Läden, die das anbieten, die Türen einrennen. [dieter]

[via EverythingUSB]

Un tribunal din Suedia a decis că cei patru acuzaţi din spatele site-ului de file-sharing The Pirate Bay sunt vinovaţi pentru susţinere în distribuirea de materiale protejate de copyright.

Frederik Neij, Gottfrid Svartholm Warg, Carl Lundstrom şi Peter Sunde au fost găsiţi vinovaţi pentru încălcarea legii copyright-ului şi au primit un an de închisoare, fiind obligaţi să plătească daune de 30 de milioane de coroane (2,7 milioane de euro).

Într-un post pe Twitter, Sunde a adăugat că nu se va întâmpla nimic cu The Pirate Bay, totul fiind o piesă de teatru pentru mass-media. “Am primit vestea aseară. Trebuia să fie ca în filme… acum şi verdictele scăpă înainte de anunţul oficial”.

Banii au fost daţi pentru un număr de companii din entertainment, inclusiv Warners Bros, Sony Music Entertainment, EMI şi Columbia Pictures.

Preşedintele International Federation of the Phonographic Industry (IFPI), John Kennedy, a declarat pentru BBC: “Aceşti indivizi nu reprezintă un principiu, nu voiau decât să îşi umple buzunarele. comportamentul lor nu este meritoriu. Au produs pagube enorme şi daunele acordate nu reprezintă o compensare adecvată, dar nu am vrut niciodată aşa ceva.”

The Pirate Bay este cel mai mare site de file-sharing din lume şi a fost inaugurat în 2003 de organizaţia anti-copywright Piratbyran. În acest moment are peste 22 de milioane de useri înregistraţi.

Sursa: realitatea.net, site

A trecut si Duminica de Pasti dar adevarurile rostite in Vinerea Mare de un anumit tanar irlandez si-au regasit din nou confirmarea. Joi seara, la Hamburg, mijlocasul Stephen Ireland, revelatia si ancora lui Manchester City intr-un sezon pornit in sunet de surle si trambite dar tot mai inecat in sughituri, deschidea scorul in minutul 1 pentru “albastri” iar la final, odata reprezentanta Angliei in Cupa UEFA maturata pe jos de HSV cu 3-1, se dadea la unii colegi de echipa, considerand ca respectivii se ascunsesera dupa cires cand a fost vorba sa puna osul contra lui Olic si Petric.

Duminica, pe City of Manchester Stadium, istoria s-a repetat. Irlandezul… Ireland a deschis scorul pentru City dar, dupa pauza, vizitatoarea Fulham a intors rezultatul la 3-1, cu doua goluri marcate de Clint Dempsey. Doar scena era alta. Nu Cupa UEFA, ci Premier League. Deznodamantul, acelasi. Clubul cu cei mai banosi proprietari din lumea fotbalului mondial fusese adus cu picioarele pe pamant de doua lovituri zdravene in mai putin de 70 de ore.

Iar pe cand texanul Dempsey, adus de Fulham de la New England Revolution in decembrie 2006 pentru cea mai mare suma de transfer incasata vreodata de Major League Soccer, 4 milioane dolari, inchidea conturile cu al doilea sau gol al dupa-amiezii duminicii de Pasti, un anume Robinho fara gol marcat de la Anul Nou incoace alerga ca un puisor zapacit dupa ce abia fusese aruncat in lupta de Mark Hughes, galez mai mult reactionand la oprobiul publicului vizavi de neutilizarea brazilianului.

Un american ieftin a sustras punctele din fieful clubului cu multi bani aruncati in vant inclusiv pe Robinho. 32,5 milioane lire sterline care, in lumina eficientei lui Dempsey, nu-si mai gasesc deloc justificarea. Visul insinuat la 1 septembrie 2008, cu seici arabi si sute de milioane, se transforma pe zi ce trece intr-un cosmar. Niscaiva ingenunchieri si plecaciuni in fata noului salvator, seicul Mansour bin Zayed Al Nahyan? As…

Atata circ, atata tevatura. Bani, bani si iarasi bani. Robinho si altii, care-l vor urma. Ei bine, in toata aceasta aiureala s-a trecut cu vederea un lucru esential. In anul 2001, cand Fulham promova in elita cu 101 puncte la activ, un septuagenar egiptean care-si vazuse fiul mort intr-un tunel rutier parizian isi indeplinea obiectivul promis, de a eleva gruparea londoneza de cartier din liga a treia in Premier League, in mai putin de 5 ani. Mohamed Al-Fayed o preluase pe Fulham in vara lui 2007, deschizand partia investitorilor straini in fotbalul englez si creand o adevarata moda sic de mariaj intre bogatani straini si grupari din Albion, si o urcase doua esaloane in patru ani. Iar pe cand Fulhamul egipteanului castiga liga a doua si promova in Premier League, Manchester City facea calea inversa, retrogradand de la masa bogatilor.

Din 2001, Fulham n-a mai parasit elita. Nici macar in mai 2008, cand doar o victorie externa in ultima etapa ar fi salvat-o de la inec. A fost Portsmouth – Fulham 0-1, si cu toate cele cate 4 goluri marcate de Birmingham City si Reading in aceeasi ultima etapa, alb-negrii londonezi s-au salvat, trimitandu-le pe cele doua in Championship. Roy Hodgson insa nu s-a oprit acolo, salvatorul transformandu-se in om-miracol.

La Manchester, in fata sfertfinalistei Cupei UEFA plina de bani, Hodgson a reusit intr-o repriza o treime din totalul golurilor marcate in deplasare in intregul sezon. Cu numai o victorie externa la activ, Fulham a demolat-o pe City! Intr-o duminica de Pasti, un egiptean consolidat de 12 ani in fotbalul englez, dintre care 8 in elita, a savurat punerea lucrurilor la punct. The New Kids on The Block or avea ei mai multi bani decat toata valoarea a ce-o insemna Fulham si inca pe-atat, dar cand e vorba de ani vechime contorul celor de la Abu Dhabi se invarte abia de la 1 septembrie, si fara vreo performanta notabila la activ. Ba din contra, cu o nonsalanta si ostentativa cheltuiala care acum e luata la ochi de orice “om de fotbal” cu scaun la cap. 32,5 milioane lire sterline pe un jucator lasat pe banca de un manager ce nu-i poate descatusa potentialul?!? Risipa ori ridicol, tot cu r incepe.

Dar dezamagirea era previzibila. A fi pregatit sa arunci cu bani pentru o echipa la a carei carma mentii un antrenor unilateral si inflexibil in abordarile sale, ba chiar abraziv in relatiile interumane, e de domeniul lipsei de fler in psihologia sportiva. Tot ce-ar fi avut City nevoie odata noii proprietari intrati in paine si banii pe masa, era un antrenor de calibru, cu staiful comunicarii lejere cu trupa sa cosmopolita. Hughes e departe de croiul unui asemenea manager. Unul gen Hiddink sa zicem…

Linia de fund aliniata de Hughes la Hamburg si contra lui Fulham il deconspira in privinta limitarilor si vulnerabilitatii sale tactice. O intoarcere la fotbalul cu pasa lunga in ceata. Richards pe dreapta, caruia Eriksson ii unsese un post de fundas central. Lentii Dunne si Onuoha in centrul apararii, sinucidere curata in fotbalul in viteza, combativ, al acestor timpuri. Ambii sufera si la capitolul motricitate, pentru a umbri si mai mult sansele de a bara drumul spre poarta candva incredintata de Eriksson sperantei Hart, si care a fost neintelept trimis pe banca pentru predarea manusilor unui veteran cu experienta, Shay Given, dar oare cu cata benzina inca in tanc? Garrido, tanarul spaniol adus tot de Eriksson, i-a facut loc scumpului Bridge, transferat de Hughes in iarna de la Chelsea, insa minusurile englezului la Hamburg au fost intr-atat de evidente, incat ibericului i s-a reoferit o meritata sansa duminica. Colac peste pupaza, intr-un meci acasa Hughes a folosit si un inchizator, Zabaleta, initial adus pentru a acoperi flancul drept…

La asemenea defensiva, nici nu e de mirare ca “albastrii” au clacat in fata unor londonezi care nu invinsesera in deplasare in acest sezon pana in 13 martie. Dar, repet, mai mult decat geniul tactic al lui Hodgson in dauna inabilitatii lui Hughes si mai mult decat eficienta lui Dempsey in fata fanfaronadei cu Robinho de zeci de milioane dar rezerva, acest 1-3 a tinut de o retusare in privinta perceptiilor la adresa descalecarii unui anumit seic si a consecventei unui egiptean deschizator de partii. Mai toata lumea sufla si pufaie despre petrodolarii si norocul cu care s-a pricopsit City, dar pana una alta, dupa duminica de Pasti, Fulham are cu 5 puncte mai mult decat “albastrii” din Manchester care, se poate forta nota si aminti diferenta, are doar 8 lungimi de unda in fata a doua echipe pe locuri retrogradante.

Banii n-aduc intotdeauna fericirea iar “duelul arab” a demonstrat ca nu toti au nasul de a fi in fotbal. 3-1 pentru Egipt. Ura si inapoi in Londra!

La inceput am zis ca e pacaleala. De 1 aprilie. Pana cand toate posturile ne-au inundat cu prezenta numitului la conferinta de presa de instalare. Vestea a zburat ca gandul…

… Reactia suporterilor unor cluburi londoneze, dintre care unul fan Chelsea. “Shearer antrenor?!?” “Trebuie ca-i vorba de disperare, nu-i asa?” Cam asa e…

Nici macar in prima liga din Romania, asa cum e ea, un club cu titluri si cupe nationale la activ dar amenintat cu retrogradarea n-ar fi afisat o crasa lipsa de profesionalism, de a angaja cu opt etape inainte de final un antrenor absolut novice, in varsta de 38 ani. Darmite in Premier League.

Mike Ashley, parasutatul in fotbal peste noapte, cu miliardele facute in lumea afacerilor, l-a investit la carma lui Newcastle United, de ziua pacalelii, pe Alan Shearer, o legenda a locului, fost capitan al “Cotofenelor” si al Angliei si care in repetate randuri a spus ca i-ar place si ar vrea sa antreneze intr-o buna zi la St. James’ Park. Ei bine, fostul nouar marcand deseori cu puternice lovituri de cap si-a indeplinit dorinta dar, as zice, visul n-a inceput la momentul oportun, nici la debut de sezon, cum ar fi normal, si nici macar cu “Cotofenele” zburand intr-o zi senina.

Investirea lui Shearer a fost o lovitura calculata data de proprietarul Ashley, o mutare de “Public Relations” in politica fotbalului a investitorului. Afaceristul, desi s-a vrut a fi popular pe Tyneside, dandu-se “de-al oamenilor” locului, porecliti Geordies, pentru a-i atrage de partea sa, le-a starnit finalmente o furie viscerala, mai ales dupa tratamentul la care l-a supus pe un alt legendar fotbalist intors la vatra, Kevin Keegan. Tribuna l-a vrut “out” pe “mafiotul Cockney”, o porecla data unor anumiti londonezi, din est, si datele problemei s-au agravat odata cu picajul in clasament.

Ashley si-a facut calculele si a jucat ultima carte, numindu-l pe Shearer pe cand United, pe o pozitie retrogradanta, locul 18, risca despartirea de Premier League. Ar fi o adevarata drama in oras, care ar putea starni o… revolutie impotriva lui Ashley. Omul si-a spus ca Shearer e atat de iubit pe Tyneside, cel putin la fel de mult ca si Keegan, incat fostul atacant ar absorbi amarul publicului, in cazul retrogradarii, deviind albia furiei fanilor, indreptata inca spre proprietar.

Lui  Shearer i s-a promis suma de 1,8 milioane lire in cazul mentinerii in elita, maruntis comparativ cu costul eventualei retrogradari, si asta tocmai pentru ca banii sunt irelevanti in acest context. Rob Stewart, facand calculele intr-o analiza in The Daily Telegraph, a tras concluzia ca United s-ar putea salva la mustata, chiar si cu 3 pronosticate infrangeri, si anume la debutul novicelui, acasa cu Chelsea, si apoi in deplasarile la Spurs si Liverpool. Dar poate ca ziaristul a fost indulgent, creditand “Cotofenele” cu o remiza in deplasareadin ultima etapa, la Villa, plus cu un succes la contracandidata Stoke, in prima deplasare a lui Shearer. Ei bine, Arsenal ori Man’City clacau pe “Britannia” iar Liverpool doar remiza…

Din scaunul comod al analistului invitat la “Procesul etapei” in varianta engleza, BBC Match of The Day, Shearer s-a aruncat subit de cealalta parte a baricadei, poate, ca si Ashley, asumandu-si la randul sau un risc oarecum calculat. Si-o fi spus novicele ca nimeni nu-l va pune la zid daca nu va salta acel unic loc decisiv in ultimele 8 jocuri, cu o echipa debusolata. Lui Roy Keane i-a priit lansarea in antrenorat din liga a doua, la carma vecinei si rivalei Sunderland, promovarea reusita ridicandu-l la rang de salvator la The Stadium of Light. Shearer s-o fi gandit la o portita similara de scapare, cu care ar deveni nu doar un Mesia fotbalistic pe Tyneside, ci si un Mesia de pe banca tehnica.

Newcastle e fotbal pe paine si United e Shearer. In primul rand, Alan e nascut in oras, unde s-a intors in 1996 pentru a-si incheia cariera, marcand vreme de 10 ani 206 goluri in 404 aparitii pentru alb-negri si devenind golgeterul all-time al clubului. Cat de mult a fost si este pretuit de Geordies o spune si suma record mondial la vremea aceea, 15 milioane lire, platite de Kevin Keegan pentru a-l aduce de la Blackburn Rovers, unde in anul precedent cucerise unicul trofeu din cariera sa, titlul national in Premier League, dar mai ales pentru a-l rapi de sub nasul lui Man United.

In al doilea rand, Shearer e prea indragostit de United pentru a o lasa sa cada, dupa ce traia tristetea de a nu cuceri vreun trofeu din linia de atac a clubului din orasul sau natal. I-a fost de-ajuns ca a pierdut finale de Cupa Angliei cu alb-negrii, n-ar mai vrea sa vada si ziua deziluziei unei retrogradari…

Cat de influent e Shearer in oras o spune si demiterea celebrului Gullit de la carma “Cotofenelor”, la putine zile dupa ce olandezul facea greseala de a nu-l titulariza pe capitan tocmai in derbyul cu rivala Sunderland. “Nimeni nu e mai important decat clubul in sine” nu tine in cazul relatiei speciale Newcastle – Shearer. Chiar daca baiatul modelat la un club de copii si juniori din zona, Wallsend, alegea sa debuteze in fotbal tocmai in celalalt capat de tara, la Southampton, cu care devenea cel mai tanar realizator al unui hat-trick din istoria fotbalului englez de prima liga. La 17 ani si 240 zile, intr-un 4-2 cu Arsenal…

Daca Alan debuta in fotbalul profesionist la 26 martie 1988, la nici 18 ani, iata ca fostul atacant se lanseaza acum in antrenorat, chiar si fara licenta UEFA Pro, tot la inceput de primavara, in 1 aprilie. Pe usa rotativa a intrat Alan, un erou al fanilor, si a iesit totodata Dennis Wise, directorul sportiv numit in dezaprobarea publicului, Shearer nefiind strain de aceasta debarcare, intr-o antipatie reciproca. Ramane de vazut daca alegerea sa, pentru secundul Iain Dowie, care retrograda nu demult din elita cu londoneza Palace, si care de-atunci esua la alte trupe din capitala, Charlton si QPR, va fi un port-bonheur pe Tyneside.

Cert e insa un lucru. Ca Newcastle United si-a cam batut joc deja de doi localnici de seama, Sir Bobby Robson si Kevin Keegan. Abia acum, cand “Cotofenele” sunt pe 18 spre final de sezon, se poate aprecia la adevarata valoare performanta lui Robson de a o fi clasat 4 sezoane din 5 pe United intre primele sase in Premier League. Champions League si semifinalele Cupei UEFA n-au fost multumitoare… ei bine, atunci gustati din supa asta acra!

La fel cu Keegan. La a doua sa revenire ca antrenor la St. James Park, fostul Mesia a fost incorsetat de Ashley si numitii sai, finalmente demisionand scarbit, la doar 8 luni de la startul lunii de miere. Ianuarie 2008 – septembrie 2008… Atat i-a fost dat. Si a urmat potopul, irlandezul Joe Kinnear sfarsind sub cutit, cu probleme cardiace, in plin interimat pe Tyneside. Nici n-a fost de mirare… S-a achizitionat dupa ureche, s-a sarit coarda cum poftea Ashley. Iar cand jucaria s-a dezmembrat, finantatorul a incercat sa-si salveze pielea cu asul din maneca, Shearer. O lovitura de imagine. Una substantiala ar fi fost investirea unui antrenor rutinat dar cine s-ar mai fi incumetat sa preia o casa de nebuni!?!

Lotul nu e deloc rau, in nici un caz de locul 18. Dar vor da Nicky Butt si compania totul pentru noul antrenor? E si o numire… psihologica, de motivatie. Daca jucatorii nu vor raspunde nici la socul investirii unui Mesia local, atunci soarta lui United chiar ca e pecetluita. Sugestiv sau nu, alb-negrii inca joaca in piept cu Northern Rock, o banca falimentara si implicit nationalizata. United se va scufunda aidoma sponsorului sau se va salva cum englezul de rand a “sponsorizat” cu banii virati la buget banca “stanca nordului”?

Apple hat gestern die Version 3.0 des Betriebssystems für das iPhone und den iPod Touch vorgestellt.

iPhone-Besitzer erhalten das neue System kostenlos, für iPod-touch-Nutzer soll es 10 US-Dollar kosten.
(heise.de)

Eine besondere Neuerung sollte iPod Touch 2G-Besitzern die kleine Investition schmackhaft machen: Auf ihrem Gerät wird dann Bluetooth aktiviert.

2G iPod touch to have Bluetooth capability unlocked by iPhone OS 3.0
[...]seeing as three of the major 3.0 features are A2DP, wireless accessory control and peer-to-peer connections over Bluetooth.

Zum Mitschreiben: Der iPod hat einen Bluetooth-Funkchip eingebaut, nutzt ihn aber überhaupt nicht. Das Gerät ist wohlgemerkt seit zwei Jahren auf dem Markt. Die Apple-Software steuert den Chip aber einfach nicht an. Wer diesen Teil seiner teuer erworbenen Hardware nun benutzen möchte, darf jetzt nochmal einen Zehner auf den Tisch legen. Pech gehabt.

Im Opel-Autohaus: „Fernlicht? Nee, das geht erst ab der vierten Inspektion, GM hat doch die Patente an die US.Regierung verpfändet!“

Incidentele din ultimele zile pe care le-am avut cu vecinul de la etajul superior, dar si amintirea unora dintre vecinii cu care am convietuit de-a lungul timpului,  m-au adus la concluzia ca exista oameni care nu merita sa stea intr-o casa. Nu merita sa posede asa ceva. Exista oameni care sunt cu adevarat salbatici: pe de o parte,  datorita imposibilitatii de adaptare la normele traiului intr-un imobil ( trai care face ca, din nefericire,  sa avem instalatii in comun si implicit reparatii in comun, trai care presupune respectarea linistii si somnului celorlalti) iar pe de alta parte, proprietari fiind,  acesti oameni cred ca sunt indreptatiti sa-si transforme apartamentele  in   cocine sau rezervatii pentru culturi de mucegai. Si cand te gandesti ca sunt atatia oameni care isi doresc sa aiba o casa a lor…iar altii isi bat joc de ea.

Si daca am putea evita  problema aceasta ? Macar in parte. De exemplu,  la acordarea unui credit ipotecar bancile ar mai putea introduce un criteriu – un test psihologic, care sa evalueze capacitatea viitorului proprietar de adaptare la viata intr-un imobil. Aceste teste de evaluare ar putea fi concepute la initiativa celor de la respectarea drepturilor omului .

In felul acesta bancile nu ar mai discrimina doar pe cei cu venituri mici ci pe cei care nu merita cu adevarat statutul de proprietar: cei incapabili sa se adapteze vietii de la bloc si care aduc daune colectivului din jur.

In orice caz , chiar si daca s-ar aplica aceasta masura cu filtrarea potentialilor proprietari,tot nu rezolva problema in totalitate. Pentru mai multa siguranta, pentru cei care vor sa-si cumpere o casa,  as recomanda calduros ca, inainte de incheierea contractului de vanzare-cumparare, sa viziteze macar 3 dintre viitorii vecini (cel de sus, de jos si cel de alaturi).Pretexte se gasesc ele.Macar ii vezi casa si-ti faci o parere despre el si aceasta intalnire te-ar putea scuti de tensiuni ulterioare.

Cu experienta de pana acum, pentru mine cu siguranta alaturi de pret si zona , calitatea vecinilor,  va fi un criteriu care va cantari la fel de greu in alegerea unei alte case.

SI vestea buna este ca… scrisul are efect terapeutic

Interesant e un artico pe care l-am citit zilele trecute despre cum poti “achizitiona” o masina scumpa cu doar 280 RON.

Foarte simplu.
Iata reteta:  O masina parcata neregulamentar in centrul orasului e ridicata de politisti. Masina e transportata la garaj de unde proprietarul este asteptat sa vina sa si-o ridice.

Culmea e ca NU proprietarul vine ci un tip  oarecare care se da drept proprietarul masinii si fata sa i se ceara talonul masinii si alte acte, plateste acea taxa de 280 ron si primeste bine mersi masina.

Sa credeti ca se intampla in Romania. Mai exact in Iasi.

Dupa ce a aflat si presa, s-au sesizat si autoritatile si astfel de siretlicuri nu se mai pot face.

Oricum, cei care au incercat au avut prilejul de a sta la volanul a catorva masini straine si cu putini  bani au devenit propietarii de drept ai acelor masini.

Detalii puteti gasi in presa din Iasi de saptamana trecuta.

Sa auzim numai de bine!