Dupa 10 luni de la cumpararea ultimului telefon, un Nokia 5800 XpressMusic, odata cu venirea frigului, s-a stricat. Din cauza temperaturii scazute display-ul afisa niste linii orizontale (problema intalnita la tot lot-ul din ianuarie furnizat de Nokia in Europa). M-am hotarat sa ma folosesc de garantia de 2 ani, asa ca l-am dus pe Stefan cel Mare, la sediul CIRMA si dupa ce am stat la coada vreo 15 minute, un nene pe la 200 kg, sictirit (probabil ca si el realiza cat de jalnic e sa ajungi la 50 de ani, fara sa fi realizat ceva in viata) a luat telefonul in scarba si s-a uitat la el. Dupa ce m-a intrebat cum ma cheama pentru a completa actele, a reusit sa-mi poceasca numele desi ii pusesem buletinul in fata (chiar nu iti trebuie macar 4 clase ca sa lucrezi acolo?).

La 3 zile de la eveniment, primesc mesaj de la ei, pentru a ma prezenta in vederea ridicarii telefonului. Pentru prima data eram incantat de promptitudinea unui serviciu gratuit romanesc. Ajuns acolo insa, am aflat ca garantia imi fusese anulata pe motiv ca terminalul intrase in contact cu lichide. Hmm .. nu-mi aduc aminte sa-l fi scapat in piscina. Mereu sunt extra-atent.

Explicatia lor a fost urmatoarea: “Stiti .. contact cu lichide nu inseamna ca ati turnat apa pe el .. poate a stat in abur sau v-a transpirat mana pe el”.

-WTF ??!! Adica efectiv voi anulati garantii pe motivul asta, tinand cont ca vara inevitabil e cald si imi transpira mana pe telefon, iar iarna se face condens pe el daca vorbesc pe strada si dupa, il bag in buzunar sau intru intr-un magazin.

Tanti angajata de la CIRMA, debusolata, incerca sa ma convinga de faptul ca efectele fizice nu se intampla la fel pe toata planeta si ca este posibil ca daca intru de la frig la cald sa nu apara condensul daca sa spunem .. mi-as lua un telefon nou, model identic.

Dupa aceeasi idee, ma intreb, unde pe Terra trebuie sa ma duc sa ma bucur de anti-gravitatie ?

Bineinteles, ca s-au oferit sa-mi repare mobilul pentru o suma nu foarte modica (ca doar ei mi-au anulat garantia). Cei de la OPC (Oficiul pentru Protectia Consumatorului) mi-au spus ca nu prea au ce sa le faca fara ca eu sa ma duc la un alt service autorizat pentru a cere o contra-expertiza (si aceea platita, bineinteles) dar ca nu sunt primul in aceatsa situatie.

Nu este prima experienta nefericita cu CIRMA, dar este prima despre care m-am hotarat sa scriu, cu speranta ca intr-o zi se va sesiza cineva de magariile care se fac intr-unul din putinele service-uri autorizate Nokia. Se anuleaza garantii pentru ca mai tarziu sa ceara o tona de bani pe reparatii. Practic ei iau bani din 3 surse. De la Nokia EU pentru asigurarea service-ului, pentru anularea garantiilor si bani de la client pentru reparatia in sine. Foarte urat .. dar pur romanesc.

RazvanG

Bună seara doamnelor şi domnilor, amatori de fast-food sau doar telespectatorii rătăciţi între două, trei, nouă sesiuni de zapping.

În talk-show-ul din această seară readucem în discuţie subiectul deschis cu vreo doi ani în urmă, în timp ce activam pe un alt post de televiziune ca realizator de emisiuni … diverse . Mai exact, locuri unde să nu stai la masă.

În această seară avem în vizor cofetăria/fast-food-ul cu nume parţial de emisiune de copii, difuzată pe un post concurent. Tip Top, mai exact.

Satana, că de învârteli între administratorii Pieţei Crângaşi şi afacerişti dubioşi n-am auzit, ferească sfântu’, a pus la răscruce de drumuri acest amplasament cu varietăţi fast-food şi prăjituri. Aici, clasa muncitoare care nu a ajuns pe la orele de educaţie tehnologică, unde s-a predat cursul de învârtit al tigăii şi unsul tăvii, îşi poate potoli foamea cu un senviş, un pilaf cu şniţel, o pulpiţă, o prăjitură ş.a.m.d.

După ce treci de privirea încruntată a vânzătoarei obligate să stea până târziu la muncă, gata oricând să îţi dea două palme dacă nu eşti hotărât încă de cu două zile înainte să ajungi la casă, te poţi pricopsi ba cu o scârbă de nedescris faţă de servicii, ba cu o toxiinfecţie alimentară sau în cel mai fericit caz cu o afecţiune a colonului care se lasă cu o parte din simptomele gripei porcine.

Şi dacă mai ai curajul să încerci şi un desert, să zicem o amandină sau o prăjitură Vis, s-ar putea să îţi dai seama că amandina nu e amandină, iar prăjitura vis îţi transformă seara într-un coşmar.

Parol! M-am păţit eu de două ori. Acuş îmi dreg colonul.

Acestea fiind spuse, dau cuvântul cui doreşte să mi-l ia de pe vârful limbii. Vă rog ca pe parcursul emisiunii să păstraţi un limbaj decent!

… si cum poti sa faci bani multi vanzand cartofi.

Azi am comandat la pranz de la faimoasa pizzerie “Cuptorul cu lemne”. Am comandat 6 cartofi copti “Cuptorul cu lemne” (cca 400 gr., conform meniului) + garnituri. Am asteptat cu nerabdare sa ne vina mancarea, sa ne potolim foamea. Mancarea a venit, foamea insa nu prea ne-am potolit-o. Pentru simplul fapt ca portiile aveau cam jumatate din gramajul expus in meniu (si evident, pretul din meniu nemodificat).  Marea portie de cartof copt era de fapt un cartofior rece, mai degraba fiert decat copt, cu putin lapte batut si marar aruncate peste. Totul, cu magnifica greutate de 240 de grame (cu tot cu ambalaj, sa traga mai mult la cantar)… Si nu a fot doar o portie mai mica, ci 6 portii. Si pe langa asta, garniturile prezentau aceleasi cantitati “dietetice” (a se vedea poza ).

Fiind mai revolutionar de fel, i-am sunat sa-i intreb care e treaba cu portiile “subnutrite”. Mi s-a oferit o noua portie, sigur a fost o greseala la cantar. Cand le-am spus ca toate cele 6 portii au fost cantarite gresit… mi s-a spus sa sun la un numar de telefon “de la birou”. Asta am si facut, doar ca numarul suna ocupat in continuu. Si cum eu vroiam neaparat sa-mi impartasesc durerea cu cineva, am scris frumos un mail celor de la Protectia Consumatorului (caci la telefon ei nu stiu sa raspunda). Astept cu interes rezultatul, in termen de 30 de zile ar trebui sa primesc un raspuns de la ei. Va tin la curent.

Intre timp insa, mi-am dat seama de cat de multi bani scot oamenii acestia de pe urma noastra, a consumatorilor “fraieri”. Pentru ca nimeni nu sta sa cantareasca portiile de mancare primite. Intamplarea a facut ca noi am avut o balanta la indemana. Si ca am si spus ce aveam de spus, in timp ce majoritatea celor trasi pe sfoara prefera sa taca…

La un calcul simplu, dintr-un kilogram de cartofi, cumparat cu 1 – 1.5 RON, o cutie mica de smantana (3 RON) si o legatura de marar (0.5 RON) pot sa prepar 5-7 astfel de portii de cartofi, pe care sa le vand cu 8.9 RON. Adica investitia initiala: 1.5 + 3 + 0.5 = 5 RON. Pret de vanzare final: 6 * 8.9 = 53.4 RON. Profit: 53.4 – 5 = 48.4 RON. In procente, profit de aproape 900%. Asta da afacere. Acum stiu ce vreau sa ma fac atunci cand voi fi mare

Zilele trecute reprezentanţi  ai Unilever, Nestle, Romalimenta şi International Advertising Association România au reclamat OTV la Consiliul Naţional al Audiovizualului. Marile companii s-au supărat după ce jurnalistul Silviu Alupei a pus la zid produsele Maggi (marcă Nestle), Knorr şi Delikat (Unilever), Dr. Oetker şi Tomi, spunând că acestea ar conţine chimicale.

Reprezentanţii marilor companii au explicat CNA că formulările folosite de jurnalistul Silviu Alupei (“prafuri cu chimicale în hrana românilor”) ar putea crea impresia că produsele respective dăunează sănătăţii umane.

Acum, pentru consumatori este, probabil, mai puţin relevant ce motive ascunse ar avea OTV pentru astfel de “atacuri” (aşa cum s-a sugerat în discuţiile purtate). Foarte important este, însă, în ce măsură e adevărat că respectivele produse ar fi dăunătoare sănătăţii.

Cred că e suficientă lectura ingredientelor de pe spatele unui plic care promite un gust “perfect şi intens” pentru ca fiecare să ia o decizie în ce priveşte adăugarea acestor prafuri în mâncare. Evident, după un search pe internet.

“Ingrediente: sare iodată, potenţiatori de aromă (glutamat monosodic, guanilat disodic, inozinat disodic), zahăr, legume deshidratate, arome (n.a. ce fel de arome?), colorant (riboflavină)” etc Asta pe un pliculeţ  mic, aflat în casa noastră în mod întâmplător (a sosit împreună cu o revistă), altfel aceste plicuri neavând loc în raftul personal cu alimente.

Întrebarea este, ce mai conţin aceste plicuri? Oare toate ingredientele sunt descrise pe etichetă, având în vedere că în România nu există aparate care să controleze calitatea aditivilor din alimente?

Deoarece lista ingredientelor diferă de la produs la produs, înşiruirea lor aici ar fi timp pierdut. Timp câştigat este, însă, lectura atentă a paginilor dedicate protecţiei consumatorului, precum cea aflată pe site-ul Protecţia consumatorului… altfel – www.procons.home.ro

Iată ce omit să precizeze pe ambalaj marii producători de prafuri alimentare: Povestea E-urilor.

Avem dreptul sa fim informaţi înainte de a face o alegere, şi avem dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept este statuat de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, încheiată la Roma în noiembrie 1950, publicată în Monitorul Oficial al României în mai 1994.

Articolul 10: Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere.

Înainte de a cumpăra orice produs alimentar din magazine, acordaţi-vă un minut pentru a citi eticheta. Sigur va fi un minut benefic pentru sănătatea dumneavoastră.

Îmi vreau drepturile!  Vreau ca de acum înainte să am dreptul să trec liniştită pe trecerea de pietoni fără să se uite domnul ”ma grăbesc” la mine chiorâş şi sa ambaleze motorul.  Eu ştiam că am evoluat, că suntem o ţară la standarde europene. Vreau să îmi primesc restul în lei, nu în gumiţe. Sunt curioasă dacă i-aş duce 20 de ”gumiţe” şi i le-aş pune pe tejghea spunând că vreau un suc cum ar reacţiona. Dacă ea are drepturi, eu ca şi cumpărător cu atât mai multe ar trebui să am.   Vreau să mă uit liniştită printre rafturile magazinelor fără să stea cineva după fundul meu de parcă tocmai am evadat de la puşcărie şi am de gând sa iau tot ce prind, şi să fiu întrebată o dată la jumătate de minut dacă pot fi ajutată cu ceva. Cumva majoritatea vânzătoarelor suferă  de Alzheimer şi nu ştim noi?

Vreau să merg pe stradă liniştită, fară să stau cu stresul că pot fi atinsă de ”flegmele” ”domnilor” care scuipă pe jos. Vreau să pot să ascult natura şi forfotul lumii, fără să fiu nevoită să aud tot felul de înjurături ca pe maidan. Vreau să ma uit la televizor împreună cu nepoţelul meu, fără să stau cu inima cât un purice la orice secvenţă, care automat devine ori violentă, ori cu tentă sexuală.

Şi nu în ultimul rând vreau ceea ce doriţi şi voi. Şi anume să ne respectăm unii pe alţii.

Foto: Alice Drogoreanu

Pot spune că am avut o copilărie fericită. Îmi amintesc şi astăzi de nopţile în care maidanul albastru învăluia în esenţe trecătorii spectrali, pe când greierii şi stelele se uneau într-un ameţitor epitalam[1]. Acea pace cosmică m-a modelat, astfel că am ajuns un om liniştit, dificil de scos dintr-ale sale…

…Acum câţiva ani, într-o dimineaţă ploioasă de septembrie, m-am deşteptat brusc, cu sentimentul unei distorsiuni sufleteşti. Mecanic, profanam trivialităţi, după care, ca într-o beţie, am profanat, la rând, closetul, chiuveta şi scrumiera. Gândii că o plimbare prin ploaie mă va remonta, dar n-a fost aşa. Deşi aproape invizibilă din pricina puhoiului ce se revărsa într-însa, nici rigola din faţa blocului n-a scăpat de profanare; de aceeaşi soartă au avut parte, mai apoi, două coşuri de gunoi, montate din iniţiativa Primăriei, şi Tramvaiul 6, numărul de vagon 66.

Seara, meditând la această situaţie neobişnuită, am concluzionat că talentul profanării fie zăcea demult în adâncul meu, fie îmi venise în mod spontan. Cert este că, de acum, puteam profana absolut orice (desigur, însă, nu la fel de uşor; profanarea, de la caz la caz, implicând diferite grade de dificultate).

Dacă iniţial m-am folosit de noua mea măiestrie doar pentru a obţine satisfacţii personale, am considerat în curând de datoria mea a mă pune în slujba semenilor, orice artist autentic dorind, după o primă fază de elaborare, confruntarea cu publicul, public care să-l legitimeze, prin sentimentele sale de adorare. Astfel că am deschis ART – S.R.L., prevăzut cu anunţul lapidar: „PRESTĂM PROFANĂRI LA CEREREA CLIENTULUI”, după care urma orarul de funcţionare.

…Nu mă aşteptam la un succes imediat, dat fiind ineditul domeniului în care activam. Totuşi, clienţi s-au găsit, cu dorinţe foarte diverse. Profanam becuri de diferite puteri, brichete, emisiuni radio şi TV, lenjerie, ambalaje, sedii ale partidelor politice, reviste indecente, în fine, tot ceea ce mi se solicita. Dar imensa popularitate mi-am cucerit-o prin profanarea unui volum de proză al Alinei Mungiu[2]. În urma acestei performanţe, a trebuit să mă extind, iniţiind în arta profanării câţiva tineri promiţători. Cererea devenise imensă!

(Sunt sigur că voi fi înţeles dacă n-am să dezvălui modul în care procedez în activitatea mea, acesta constituind secret profesional).

…Dar viaţa, iubiţi cititori, nu e un marş triumfal! Curând au apărut epigonii, deschizând firme la concurenţă. Desigur, ceea ce profanau ei era la îndemâna oricărui copil[3], dar m-a rănit ingratitudinea lor, în special a unui cetăţean (nu-i voi zice altfel!), Ştefan Popescu, care se împăuna prin localuri cu formula: „Noi, profanatorii”…

Într-o zi, mă pomenesc cu cetăţeanul respectiv venind sfidător pe contrasens. Instinctiv, am profanat chiştocul de ţigaretă ce tocmai îmi prisosea, ţintind cu dexteritate buzunarul căscat de la pieptul nemernicului (purta o bluză de vară, cu mâneci scurte). Obraznic, cetăţeanul prinse a sacraliza insulte, adresându-mi-le…

Recunosc, nu sunt Muhammad Ali, nici măcar Leonard Doroftei[4] , dar întotdeauna am fost cel mai tare din şcoală, mărturie stând şi mediile la purtare obţinute de-a lungul anilor de studii. Astfel că, până să se adune o roată de curioşi în jurul nostru[5], ticălosul zăcea deja întins pe caldarâm. Admiratorilor anonimi nu le-a mai rămas decât să facă galerie, întărâtându-mă să-i mai trag abjectului vreo câteva. Când a apărut domnul plutonier-major Onici (prieten de-al meu, i-am profanat bastonul), mizerabilul zăcea inconştient, totalmente irecognoscibil. Spre deliciul asistenţei, îl şi profanasem scurt.

- Ăsta a fost? – întrebă domnul plutonier, arătând cu bărbia spre mişel.

- Ăsta! – răspunse, cu vădită satisfacţie, galeria.

Preventiv, domnul plutonier i-a împuşcat o pereche de palme, după care i-a pus cătuşele.

- Domnul Nelu, – mi se adresă domnul plutonier -, vă rog să veniţi şi Dumneavoastră până la Secţie, ca să completaţi o plângere…

Pornirăm, însoţiţi de galerie, către Secţia de Poliţie, zăbovind în drum la o pompă, ca să ne spălăm de sânge; eu, pe pantofi, iar domnul plutonier, pe mâini.

Chiar dacă acuzele de ultraj (faţă de organ) şi de tentativă de omor (faţă de mine) erau destul de serioase, ticălosul avea să o înfunde şi mai rău. În aceeaşi zi, o echipă combinată, de la Garda Financiară, Poliţia Economică, S.R.I.[6], Protecţia Consumatorului şi Procuratură, a descins la firma huliganului, PROFAN – S.R.L., găsind numeroase nereguli: neglijenţă în păstrarea documentelor, angajaţi fără carte de muncă, defecţiuni la grupul sanitar şi un minus de opt mii de lei. Foarte frumos i-a vorbit infractorului domnul inspector Theodorescu, de la Gardă, ceva mai târziu:

- Nu pe mine m-ai furat cu opt mii de lei, Statul l-ai furat cu opt mii de lei!…

Domnul procuror Georgescu a dat verdictul:

- E terminat…

Concluzia, însă, a tras-o domnul plutonier-major Onici, adresându-se nelegiuitului:

- Bă, tu cu Domnul Nelu te pui? Păi, Dânsul a profanat şi bustul lui Armand Călinescu[7]!…

În Banat, dânsul este pronume de politeţe.

[1] Sunt, evident, amintiri nocturne. Cele diurne sunt mai ales hibernale şi, aproape toate, din zilele în care soarele se ivea deasupra zăpezii proaspete. Întreg acest capitol se doreşte a fi un intermezzo, necesar spre a ilustra una din dogmele de mai târziu ce au fundamentat Utopia: dreptatea trebuie instituită prin orice mijloace!

[2] Volumul cuprindea piesa Evangheliştii. Alina Mungiu era un condei important al epocii, dar autorul acestor rânduri pare să fi nutrit faţă de Domnia Sa simţăminte cu totul subiective (n. ed.).

[3] De pildă, eu n-am acceptat vreodată să profanez ceva ce intra în sfera sacrului, ci m-am axat exclusiv pe profanarea celor în mod manifest profane, în aceasta constând adevărata măiestrie!

[4] Muhammad Ali (Cassius Clay) şi Leonard Doroftei: cunoscuţi pugilişti de la sfârşitul mileniului al doilea.

[5] Ni s-a reproşat de către critică faptul că, de câte ori se menţionează o bătaie, apare şi roata de curioşi care-şi dă cu presupusul, socotindu-se că am practica un stil artificios. Reamintim, însă, Onor Criticii că acţiunea se desfăşoară în România şi că acest comportament e un dat naţional, avându-şi obârşia, se pare, în urmărirea luptelor de urşi, din perioada dacică. Adevărat, această curiozitate înnăscută a transformat, de-a lungul veacurilor, pe unii simpli privitori în victime colaterale, dar această posibilitate e acceptată în regiune ca făcând parte din regulile jocului.

[6] Serviciul Român de Informaţii, instituţie ce funcţiona în epocă, asupra obiectului activităţii căreia n-am reuşit, vreodată, să ne dumirim.

[7] Lucrare artistică foarte greu de profanat.

(Întrebări despre otravă, în urma „intoxicării” cu Poison.)

Frustrarea mare provocata de otravă e aceea că nu va ştii niciodată nimeni ce gust are fără să moară. Ăsta e un secret pe care oricine poate să îl ia cu el în mormânt. Aşa că aceia care nu au istorie sau identitate şi vor să ia cu ei ceva unic, pot lua asta. Aşadar, ce gust are otrava?

Cum am putea să dăm în judecată o companie care spune că vinde otravă cu aromă de ciocolată, dacă are gust de vişine sau e amară? Ce poate să facă Protecţia Consumatorului în privinţa asta? Sau nu contează ce gust are ultimul lichid pe care îl ingerezi? Ultima masă nu se pune? Dacă nu se pune, poţi muri din orice, producătorii de alimente neştiind dacă nu cumva alimentul produs de ei este ultimul pe care vrei să îl mănânci. Dacă vrei să mori nu trebuie să fie bun la gust?

De ce ne fascinează otrava? De ce cântăm despre ea? Sunt şi alte lichide care pot provoca moartea – cum ar fi soda cauztică, de exemplu. De ce nu cântăm despre soda caustică? Şi când cântăm despre otravă, de ce nu ne putem închipui ceva dulce, revenind la gust?

Eh… dintr-o dată nu mi se mai pare atât de interesantă această lichioare. Că băutură nu îi pot spune, nu? Eventual „băutura fatală”, dar asta sună a femeie deja, îşi pierde farmecul. Chiar cred că nu are deloc haz lichidul ăsta.

(P.S. The song still rocks… )

• Asociaţiile de consumatori, revistele şi site-urile de internet care publică rezultatele testelorhttp://ec.europa.eu/consumers/empowerment/cons_tests_en.htm
• Centrul internaţional de testare şi cercetare în domeniul protecţiei consumatorilorhttp://www.international-testing.org/index.html
• Organizaţia europeană a consumatorilorhttp://www.beuc.eu

Din lipsa de timp pentru a ma informa, m-am oprit in prima optica ce mi-a aparut in cale: Optinova (sediul de la Lujerului – Militari). Nu stiam nimic despre ei si am acceptat sa fac o consultatie acolo, urmata de ochelari. Dupa consultatia rapida, mi-am ales ramele si am comandat lentilele, in total 450 roni. Nu mi-am dat seama daca e mult sau putin, deoarece singura pereche de ochelari pe care o aveam era cumparata acum multi ani.

Dupa cateva zile, am ridicat ochelarii (dar fara niciun fel de garantie sau informatii despre lentile, deci e foarte posibil ca erau no name, made in china etc). Am incercat bineinteles sa-i port (erau pentru purtat permanent), dar a fost groaznic, aveam dureri foarte mari de cap si de ochi, simteam ca ametesc. Dupa ce m-am chinuit cateva zile, am revenit la sediul Optinova sa explic situatia, dar nu am reusit sa rezolv nimic. Practic mi s-a spus sa indur in continuare, deoarece ochelarii sunt perfecti. Chiar mi s-a spus pe un ton relativ batjocoritor ca pot sa merg la orice alta optica sa verific asta. Am fost bineinteles la alta optica (anume Sover), am refacut consultatia si … surpriza (sau nu) – rezultate diferite.

Voi scrie in alt post despre aceasta a doua experienta, cea de la Sover, din care a rezultat alta pereche de ochelari, pe care ii port cu mare placere de cateva luni. Diferentele de dioptrii nu erau, la prima vedere, foarte mari pe hartie (0.5 cilindric si 0.5 sferic fata de 0.75 cilindric).  Dar in realitate, era diferenta intre a nu putea purta ochelarii si a fii foarte multumit de ei.

Am revenit pentru a treia oara la Optinova si le-am explicat din nou problema, de data aceasta cu dovezile clare de la cealalta optica. Angajatii Optinova au incercat sa ma convinga in continuare ca ochelarii de la ei sunt buni (probabil din inertie), dar in final am facut o reclamatie prin care-mi ceream banii inapoi pe ochelari. Din pacate, nu mi-au dat voie sa scriu exact ce voiam, mi-au spus sa adopt modul ambiguu de prezentare a problemei pe care-l vor ei, ca sa nu creada sefii ca nu au procedat cum trebuie.

Dupa o luna de asteptari, a venit raspunsul la reclamatie: ochelarii au fost montati conform prescriptiei, deci cererea mea este nefondata. Ciudat. Era clar ca ochelarii erau montati conform prescriptiei, problema era cu totul alta – prescriptia era gresita

Practic nu era vorba de bani, suma nu era mare, dar imi venea greu sa accept ca am ramas cu un produs prost, poate chiar daunator. Asa ca m-am gandit sa incerc sa trimit o scrisoare pe numele firmei, sperand ca va ajunge in mainile unei persoane “interesate” de nemultumirea mea. Am explicat ce anume s-a intamplat si mi-am exprimat indignarea fata de situatie.

Dupa ceva timp, am primit un telefon prin care mi s-a comunicat ca domnul director de la Optinova doreste sa merg sa-i spun personal povestea si sa rezolvam intr-un fel sau altul problema. Si astfel am ajuns fata in fata cu aceasta persoana, care mi s-a parut mult mai amabila si mai receptiva decat angajatii de la Optinova Lujerului. Dupa multe explicatii si argumentari atat de o parte, cat si de alta, domnul director s-a oferit sa-mi inlocuiasca lentilele de la ochelarii Optinova dupa reteta de la Sover, ramanandu-mi si lentilele initiale, plus un fel de “cadou” de 200 roni din care sa-mi cumpar ce vreau de la magazinele lor. Asta in locul restituirii banilor, deoarece dumnealui nu dorea sa ma piarda ca si client.

Dragut din partea dumneavoastra, doar ca acest gest nu mai valoreaza nimic dupa atata timp pierdut si atatia nervi. Iar drept client m-ati pierdut demult si definitiv.

CONCLUZII:

1. Legat de Optinova, concluziile le trageti singuri, asa cum hotararea de a apela la serviciile lor va apartine.

2. Luptati pentru drepturile voastre de clienti. Daca fiecare client nemultumit ia atitudine, sunt convins ca nivelul calitatii serviciilor din Romania va creste. Poate nu mult, dar sigur va creste.

In urma cu o saptamana, adica lunea trecuta, 6 iulie, am vrut sa cumpar ziarul adevarul cu cartea pentru kinderi. Prima taraba cu ziare care mi-a iesit in cale a fost cea de la metrou Eroilor, cum urci de pe peronul dinspre Dristor, pe partea dreapta. Ii intind 12 lei, dar sunt refuzata de vanzatoare, mi se spune cu foarte mult tupeu si chiar tipat ca la ea e 15 lei. In acelasi timp, doi cumparatori “de-ai casei” ii iau apararea si imi explica de ce costa atat: pentru ca individa le cumpara direct de la libraria adevarul!!! Luni dimineata, la ora 6.45, ea se duce la librarie sa le cumpere cu 15 lei??? Sa zicem ca sunt tiparite mai devreme si la librarie se gasesc cu cateva zile inainte, dar mai scumpe??? Asta nu prea imi vine a crede. O refuz si o intreb daca nu ii e teama ca o sa fie prinsa!! Nu stiu ce mi a raspuns!! Am urcat si de la chioscul de deasupra am cumparat cartea cu 12 lei, asa cum era normal…

 Ajung la serviciu, povestesc colegilor, intru si pe net si caut site-ul adevarul cu gandul sa fac o reclamatie… nu am gasit. Aproape ca renuntasem, dar vorbesc cu bongu si ma convinge sa mai caut. Pana la urma m-am inscris pe un site cu reclamatii, si incep sa completez niste campuri…Nu am putut sa duc la bun sfarsit reclamatia pentru ca trebuia sa scriu numele companiei …

In schimb, de atunci primesc newsletter cu reclamatiile inregistrate: saptamana trecuta o vanzatoare Sensiblue din Oradea a vandut un produs cu alt pret decat cel afisat, un nene nu si mai poate folosi telefonul deloc dupa ce l-a luat de la reparat, iar un altul este foarte indignat ca a mancat si baut de prea multi bani, pe meniu fiind bineinteles preturi accesibile… Nu o sa ma dezabonez… imi place ideea ca oamenii au curaj si timp sa faca o reclamatie celor care ne inseala zi de zi…in acelasi timp, sper sa nu fie un site fantoma, ci unul care are si niste oameni de la ANPC  in spate…

Din analele Asociatiei Tampitilor din Romania:

Codex Alimentarius este modalitatea de depopulare a planetei

Vor muri de foame 3 miliarde de oameni

Vor sa ne omoare.

Vor sa ne sterilizeze copii

Vor sa ne injecteze cu boli

I. Codex Alimentarius

Puteti sa ma faceti naiv dar din punctul meu de vedere standardele inseamna minimul admis. Ca de exemplu ca sa intrii la liceu trebuie sa treci peste baremul standard de 8,5 sau 7.5 sau cat a setat scoala standardul (sau cat a setat competitia standardul)

Standardele Codex Alimentarius se ocupa cu o gramada de chestii care sunt complet ignorate de majoritatea populatiei. Ca de exemplu cu ce sa hranim vacile din ferme, cu ce pesticide sa aruncam peste lanurile de morcovi si tot asa.

Sigur ca toate au un impact insa impunerea unor standarde publice nu ar trebui sa afecteze populatia generala. Sa va explic de ce:

Afirmatia bombastica a ATR este ca vor muri 3 miliarde de oameni incepand din 31.12.2009. Numai bine sa fie mai putini in 21.12.2012 dar sa nu incepem cu asta. De ce vor muri? Pentru ca intr-un fel sau altul nu vor mai avea acces la mancare. WHAT?

Codex alimentarius este un standard pentru comert. Care guverneaza standardele pe care trebuie sa le atingi daca vrei sa iti vinzi marfa international. Daca esti fermier de subzistenta (asa cum sunt majoritatea celor care nu au acum de mancare) sau esti producator ce vinde doar pe piata locala… foarte bine, mult succes, bafta in continuare. Cand te extinzi, iata vraful de standarde pe care trebuie sa le indeplinesti. Get there or be square!

Si pe langa asta, chiar daca ar afecta productia nationala sau internationala ce e rau in asta? Am avea standarde minime de calitate. Ati uitat deja cate stiri despre ce ne cerea aderarea la UE erau? Cu porci care nu mai trebuiau ucisi printr-o cruzime greu de imaginat, cu standarde directe si clare despre marimea, aspectul exterior si probabil cresterea legumelor. Vreti sa va imaginati cate mizerii ati inghitit cumparate de la taranii de pe marginea drumului?

Standardele minime de calitate vor asigura protectia si sanatatea consumatorilor. Hell, poate nu voi mai merge in Carrefour sa vad marca (1) pe toate rafturile facand concurenta la pret si oferind o calitate indoielnica (sa nu va puna gaia sa luati bere de la ei). Poate avand standarde si etichetare clara e mult mai simplu sa stim ce si cum mancam.

Dar ce conteaza, hai sa ne speriem pentru ca e absolut nerelevant ca WHO si FAO (cele doua organizatii care fac regulile Codex) au sedinte deschise catre ONG-uri, ca regulile adoptate sunt disponibile presei si publicului… pe cuvantul meu, trebuie doar sa citesti un pic ca sa intelegi ca nu e dracu’ chiar asa de negru.

E amuzanta insa faza asta cu 3 miliarde de oameni care vor muri. Pai ma fratilor. In momentul de fata 1 miliard sunt la limita subzistentei. Ok, trecem peste. Sa lasam acest numar sa creasca de 3 ori in cat? 10 ani? 20 de ani? Nu e evident ca standardele se vor schimba instantaneu daca populatia incepe sa dispara?

E ilogic sa crezi ca dintre toti oamenii care lucreaza in comisii si comitete la WHO si FAO toti vor sa isi vada 1/2 dintre oamenii cunoscuti morti. Pentru ca asta implica afirmatia aia aberanta. Ca toti cei care muncesc la standarde sunt niste criminali cu buna stiinta si abia asteapta sa dezlantuie foametea pe pamant. Come on! chiar nimeni sa nu-si iubeasca sotia sau copii? Mama, tatal? Nu stiu despre voi dar daca 3 miliarde de oameni ar complota impotriva altor 3 miliarde de oameni as crede ca e mai mult scandal. Plus ca acele companii care folosesc standardele de comert, vor inceta sa le foloseasca daca nu mai au cui sa le vanda. Companiile vor sa scoata bani de la tine toata viata nu sa te omoare cand inca le mai poti manca/bea produsul

Daca scopul e sa extermini jumatate din populatia planetei pornesti un razboi nuclear nu astepti sa vezi care mananca piept de pui! Bai frate cata ignoranta. Eu cred ca cei care sunt fanii sau organizatorii ATR n-au avut o firma in viata lor. Intrebarea cand ai o companie e “cum sa fac astfel incat sa vand cat mai mult” si nu “cum sa imi omor toti potentialii clienti”

Get a fucking life!

Download[FisierulMeu.ro]

Trilulilu.ro

Acum o săptămână, plecat cu sandwich-ul în mână dis-de-dimineaţă, înainte de a ajunge la examen, am intrat în shaormăria (pct. 5. din postul către care se face trimiterea) de vis a vis de Fornetti-ul din Piaţa Romană pentru a îmi lua o apă la jumate şi a-mi potoli setea. În timp ce sunt servit, vânzătoarea atinge cleştele cu care se iau şniţelele din vitrina de expunere. Cleştele cade pe podea.

Mi se dă sticla de apă, plătesc şi plec. Curios, am întors capul să văd ce se întâmplă cu cleştele. Vânzătoarea l-a ridicat şi la aşezat, ezitând câteva secunde, la loc în vitrină.

Curioşi să ştiţi cine mai respectă regulile de igienă alimentară cu stricteţe? Vedeţi 1 şi 2.

P.S. Evitaţi şi shaorma de la fast-food-ul din staţia lui 137, de la Păcii. Carnea este foarte uscată, iar sosurile nu reuşesc să o năclăiască suficient. Pentru că nu se prinde, se împrăştie conţinutul peste tot şi mai este şi înecăcioasă.

ma intorc la o rubrica draga mie. alerte, anchete & stiri pe mess. cea mai recenta merita intreaga atentie a listei mele de messeger. iata despre ce e vorba:

“Stiai ca laptele care se vinde la cutii este reprocesat (de pana la 5 ori!) in cazul in care nu se vinde inainte de termenul de expirare? Laptele e trimis la fabrica si pasteurizat din nou… Cand cumperi lapte la cutii, uite-te pe fundul cutiei. Daca vrei sa cumperi lapte nereprocesat, nu cumpara lapte care are cifra 2, 3, 4 sau 5.” Initial am avut tendinta sa ignor acest mail, dar aseara in Carrefour, cand din curiozitate m-am uitat pe fundul cutiilor de lapte, am constatat ca majoriatatea aveau inscriptionate cifrele 2,3,4,5 si chiar 6. Si mai mare mi-a fost uimirea cand un lucrator de la raionul de lactate mi-a confirmat ca acele cifre reprezinta numarul de repasteurizari!!”

intr-adevar, pe fundul cutiei de zuzu cumparata de colegii mei se afla tatuat un 5. o cifra neconvingatoare, insuficienta ca argument, si care poate insemna orice, de la pana la. deci nu.

dar ar mai fi ceva ceva de adaugat. intr-o duminica seara,  cu ceva luni in urma ma opresc intr-un mini-market de cartier, cautand ca tot cetateanu’ ceva carne trasa’n tipla. pierdut prin mezeluri, recurg la intrebarea de rezerva “ce-mi recomandati?”

“dragule, vine raspunsul, orice dar nu salam. pai de ce nu, doamna? pai vezi tu, dupa ce expira, salamurile se intorc in fabrica. acolo sunt transformate din nou in pasta, li se mai adauga ceva coloranti si foarte mult usturoi ca sa nu se simta mirosul rau. “

yammy.

’si atunci? pai, zice ea, cumpara mezeluri pe baza de sunca, sau mai sigur, de muschi. alea sunt mult mai greu de contra-facut.”

trombon? nu cred. deci, da. repasteuriza-v-as la minus infinit!

p.s. needles to say, am rarit-o cu mezelu’, iar dupa cateva dimineti sevratice, am invatat sa rumeg cereale cu iaurt. in prezent ma simt ca o lama bantuita de angoase alimentare si ma gandesc ca daca exista o formula chimica alimentara, atunci cu siguranta e reprezentata de primul cuvant din titlu.

pofta buna!

Pentru cei dintre voi pasionaţi de împinsul shopping cart-ului virtual cu mouse-ul, în plină criză financiară (sport extrem, frate!), înainte de a apăsa butonul cumpără de pe site-urile magazinelor virtuale, mai bine puneţi o întrebare via email în legătură cu preţul actual al produsului expus. Veţi evita astfel eventuale neplăceri legate de momentul când trebuie să goliţi portofelul electronic sau să verificaţi soldul cardului.

Se dau magazinul virtual Digital Point şi produsul de aici şi o persoană interesată de produsul în cauză, persoană cunoscută mie, nu spun cine. Interesată de originea produsului trimite un mail pentru a afla mai multe detalii şi află preţul real al produsului; normal, diferit de cel afişat pe site, pentru că a crescut cursul euro, e criză.

Saltu,

M-ar interesa produsul Canon EF 28mm f/2.8. Mai exact, as dori sa stiu unde este fabricat?

Numai bine!

Buna ziua

Este made in Japonia, cu mentiunea ca pretul este 800 RON, din cauza cursului Euro.

Cu consideratie, xxx.

Vorba ceea: dacă nu pică, cade! … vreun fraier, aş spune eu!

E aceeaşi chestie ca şi când într-un supermarket ai un preţ la raft şi altul la casă.

Prin neinformarea cumpărătorilor cu refeire la modificările de preţ se încalcă legea nr. 363 din 2007. Nu am găsit nici un disclaimer/atenţionare/anunţ referitor la diferenţa de preţ datorită cursului euro.

Păi, aşa se ţin cumpărătorii informaţi în timp util? Aşa se face business?

Mos Nicolae i-a adus lui Ghiocel o rama fotografica …

Grijuliu Mosu a comandat-o din timp pe internet la My-gadget .ro  . A  primit-o prin curier, cum solicitase, marti 02.12.a.c.  Bucuros ca are ce sa-i puna-n ghetute lui Ghiocel mosul nu a dus rama acasa… Stiti cum mai fac copiii… scotocesc prin casa in preajma sarbatorilor, si n-am vrut sa risc. 

Avand ceva timp a testat-o, sa vada ce stie. Sincer i-a placut. A apelat la acest model, care pe langa faptul ca era mai ieftin avea si telecomanda si chiar un frumos stik de 2 GB. Unde mai pui ca avea posibilitatea de conectare la un televizor pentu o vizualizare pe ecran lat.

Cred ca a testat-o cateva ore, de marti pana joi, cand la un moment dat, o flama puternica in adaptor si gata … s-a terminat cu rama.

Norocul a fost ca in acel moment rama era oprita , adaptorul fiind conectat  insa la priza.

Pentru ca era joi si a doua seara trebuia sa vina Mosul, am dat sfoara-n tara sa gasesc un nou adaptor . Un coleg de servici l-a desfacut  si am constatat ca flama a topit ambele fire care fac legatura cu circuitul de pe placa, care era negru ca dupa o explozie. Sperand ca doar siguranta este arsa, a incercat sa-l repare dar … pauza .

Dupa cum se vede, nu aveam de gand sa apelez la garantie, ma gandeam ca pentru 20 – 30 de lei nu merita sa-l trimit la Bucuresti, mai mult ca sigur ca trebuia sa trimit si rama , si nu facea … daraua cat ocaua .

Asa ca mi-am asumat riscul. Problema a fost alta, cand sa cumpar un nou adaptor, a trebuit sa-i vad caracteristicile.  AICI A APART MAREA DILEMA …

Pe adaptorul ars era trecut 12V si 1000mA iar in cartea tehnica  indica 9-12V si 1500-2000 mA. O colega mi-a gasit unul de 12V si 1000 mA cu 15 lei dar specialisti de la magazin sustineau ca  daca manualul prevede 1500-2000mA asa trebuie ca : ” asta  a fost si  cauza pentru care s-a ars”.

Am plecat eu prin magazine … si aceeasi poveste . Trebuie unul de 1500-2000mA ,altfel se va arde si asta, era laicmotivul tuturor , care se pricep.  Iar pretul unuia cu astfel de caracteristici era de 65 de lui, mult peste ce speram eu.

Acum stau si ma intreb:  sa nu sesizez protectia consumatorilor pentru ca una mi-au trimis si alta trebuia. Unde mai pui ca in poza incarcatorului postata pe net este un cu totul alt model fata de cel trimis… Sa-l fi schimbat  cineva ?

Nu parea sa fie umblat la colet, dar mai stii ?

Astept sugesti .Multumesc !