Şi deci mă cugetam io acu ceva vreme despre… cum ar putea un singuratic cronic să aibă parte de 2 surori gemene întru săvârşirea acelei fantezii necuviincioase (adică să facă sex cu amândouă deodată, bre)! Şi-am ajuns la concluzia că are doar 3 soluţii viabile.

1. Fie să urmeze mulţi ani de tratament, deci, muuuuu…[...]…uuuulţi bani la psihologul care-i va zice doar “Uită-te în oglindă dimineaţa şi spune-ţi “Pot să fac asta! Eu sunt cel mai coios!”". Deci asta pică. Atât de singuratic şi timorat fiind, sigur lucrează undeva la o fabrică de şireturi, aşadar pula bani de psiholog.
2. Fie să plătească nişte gemene specialiste. Dar astea îs destul de rare, aşadar e grele de găsit, şi, mai mult ca sigur… E SCUMPE. Da, bineînţeles, statutul social de la primul punct se extinde şi aici. Mai mult, nu cred că ar avea tupeul să se vadă cu ele. Doar nu degeaba e un singuratic.
3. Aşadar, mult mai simplu. Şi infinit mai ieftin. Să-şi facă laba cu ambele mâini!

Miezul zilei…duminica, abia ce m-am trezit. Nu am mai scris nimic de vineri. Am fost ocupat. Nu, nu cu treburi serioase, elegante. Am facut ceea ce face orice barbat normal, heterosexual ,de 30+, incapabil sa faca fata sentimentelor si suferintei: am colindat crasmele si vineri seara si sambata seara. Viciile se sustin in perechi, nu?
Vineri a trebuit sa vorbesc la telefon cu EA. Nu am avut de ales, chestii legate de divort. Nu ne-am auzit si nu ne am vazut de aproape 2 luni. Imi tremura inima cand ii formam numarul. A raspuns foarte vesela. Undeva in discutie, o mica parte din sufletul meu bolnav a strecurat si intrebarea daca nu s-a razgandit. O mica parte din mine spera sa spuna “da, m-am razgandit, imi pare rau pentru tot ce a fost, mi-e greu fara tine, te iubesc, te rog, hai sa nu facem asta!”. Nu a fost asa. Raspunsul a fost mai mult decat sec si timbrul vocii ei imi suna inca in minte. Dup ace am inchis telefonul am mai ramas prêt de cateva secunde in masina. Am ascultat picaturile de ploaie care cadeau pe capota, mi-am aprins o tigara cu greu pentru ca imi tremurau mainile. Nu am mai plans, cred ca nu mai am lacrimi sau, poate ca incep sa imi dau si eu seama ca nu mai are niciun rost. Sau, pur si simplu, sunt furios pentru ca imi dau seama cat de slab sunt. Parca traiesc un cosmar ce nu se mai termina. Vineri am realizat ca sunt in starea asta de aproape jumatate de an. Ce am facut pana acum? Doamne, cum a zburat timpul. Pentru mine parca au trecut cateva zile. Mi-e atat de viu totul in minte. Trebuie sa renunt, altfel o sa crap, o sa mor, simt ca nu mai pot face fata, simt ca ma prabusesc, putin cate putin, in fiecare zi. Nu am mai fost la psiholog saptamana asta. Nu mai suport sa imi spuna cineva ca va fi ok, ca nu ma merita, ca ea este cea care pierde, ca imi voi gasi pe cineva de 1000 de ori mai frumoasa si mai buna…nu mai support rahaturile astea. Am auzit orice incurajare posibila, am auzit toate sfaturile. Daca va fi asa de bine, cum de ma simt atat de rau??? Incerc zi de zi sa functionez normal, ma zbat, ma agat cu dintii de realitate. Ma duc la birou, muncesc fara tragere de inima, imi petrec noptile de weekend in baruri, noaptea nu pot dormi pentru ca visez cu ea, inevitabil. Ma amagesc cu alcool si tigari sudate. Nu sunt un bautor cu experienta, nu imi place gustul alcoolului, beau doar pentru cele 2 ore in care creierul meu se opreste din miile de scenarii pe care le creeaza. Si asta se intampla doar dupa al treilea sau al patrulea pahar. Pana atunci, fiecare inghititura e constienta si dificila. Atunci cand reusesc sa ma imbat, destul de rar, vine si relaxarea. Pret de cateva ore nu ma mai gandesc c ear fi putut fi, ce este, ce am gresit, ce mi-a facut, nu ma mai simt singur. Redevin omul vorbaret si degajat pe care nu l-a vazut aproape nimeni de cativa ani. Redevin eu, cel care era fericit. In fiecare dimineata am numere de telefon noi, nume noi in agenda. Nu le sun niciodata. Ce as putea sa le spun? Ce ar putea sa imi spuna? Orice as face, totul ar fi o minciuna. Aseara a fost si mai dificil, am avut senzatia ca o voi intalni in club. Nu am putut sa stau linistit nici macar zece minute. M-am enervate si am plecat acasa. Aseara nu m-am facut praf. M-am plimbat o vreme, pe jos, am tras in piept aerul tare de toamna, ieri a fost o zi senzational de frumoasa. Azi e o vreme oribila afara. M-am gandit sa mai tai un fir care ma leaga de ea: pozele de laptop le scriu pe dvd-uri si le arunc undeva intre sutele de cd-uri si dvd-uri care zac prin casa. Nu mai vreau sa vad poze de la nunta. Aproape de fiecare data sfarsesc cu lacrimi in ochi. Ma fortez sa merg pe drumul uitarii. E cel mai greu lucru pe care l-am facut vreodata: sa accept ca nu mai insemn nimic pentru ea, sa accept ca nu va mai face parte vreodata din viata mea, sa uit. Maine, din nou la lucru: inca 5 zile pana cand beau din nou.

Astazi e o zi…ca orice alta zi. Deosebita de celelalte zile din saptamana doar prin faptul ca azi am cumparat Jurnalul National cu o carte (nu stiu de ce strang mizeriile astea, probabil pentru ca mi-am dorit, pe vremea cand aveam o sotie, sa am un copil care sa citeasca. Acum le cumpar doar din obisnuinta, nici macar nu le mai scot din folia de protectie).

Anyway, azi am aflat cine va fi judecator pentru cauza mea, nenorocitul a luat o nota proasta la examen si e novice. De pe Google am aflat asta. Mi-am sunat avocatii sa ii intreb daca il cunosc. Din pacate, da, e un ciudat. In fine, nu o sa am ce sa ii reprosez, procesul va fi simplu, vroiam numai sa stiu daca pot vorbi cu el sa nu ma tina in sala de judecata o zi intreaga. Nu cred ca rezist. Mi-e groaza de ziua aceea. Divort…cum dracu’ am ajuns aici?? Azi nu am mai plans, mi-am regasit un usor echilibru. M-am hotarat sa nu mai merg la psiholog, simt ca nu ma ajuta cu nimic, doar cheltuiesc bani aiurea. Orice mi-ar spune, suna foaret bine si e perfect logic. Asta pana cand ma intalnesc cu ea intamplator sau pana cand ajung singur, seara, acasa. Atunci totul se duce naibii si as face orice sa imi zmulg inima din piept, sa nu mai simt ceea ce simt de cateva luni incoace.

Azi am ras pentru prima data cu pofta de cand stau singur. M-am uitat la Californication. Super tare, ma regasesc in personajul principal, felul in care decurg dialogurile ma incita, replicile sunt naturale si inteligente, amuzante. Iar situatiile…well…cat se poate de veridice. Nu pot sa nu am regretul  ca nu am avut niciodata partenere de dialog la fel de smart and funny. In fine, pentru ca simt ca explodez daca mai vorbesc cu amici sau cunoscuti despre suferinta mea, am ales calea blogului. Nici macar nu ma intereseaza daca citeste cineva ceea ce scriu aici, ma intereseaza sa scriu, sa ma descarc, sa drenez toate mizeriile care imi intuneca vederea. Poate asa, peste un timp, o sa pot sa trec peste chestia asta, o sa pot sa o iau, cat de cat normal, de la capat.

Poate ca nu am si poate ca nu voi avea prea multa coerenta. La naiba, nu ma intereseaza…atat pentru azi.

Noapte buna!

Mă uit în oglindă şi nu îmi place ceea ce văd. Nu mai sunt copil, dar încă mai vreau să fiu pentru că îmi este teamă. Îmi este teamă să cresc, să devin adult, să nu mai fiu eu cel de până acum. Simt tristeţe şi singuratate. Simt că părinţii mei nu mă înţeleg şi nu văd ceea ce se întâmplă cu mine. Mă doare şi mă apasă din ce în ce mai tare. Îmi vine să ţip. Îmi vine să fug. Să mă ascund pentru a înţelege ceea ce se întâmplă cu mine. Mi-e greu să exprim aceste lucruri, şi îmi este din ce în ce mai greu să comunic cu părinţii mei ceea ce simt. Mă uit la ei şi nu îi mai văd cu aceeaşi ochi de copil. Acum ei sunt altfel, dar şi eu sunt altfel şi nu am cui să spun acest lucru. Uneori sunt nervos, alteori visător, iar stările care mă inundă nu le înţeleg şi nici nu ştiu cui i-aş putea spune aceste lucruri despre mine. Ai mei nu mă înţeleg, sunt panicaţi, nervoşi şi de cele mai multe ori nu au timp sau rabdare pentru a mă asculta, iar eu simt că vina este a mea. Ei nu văd că între noi se sapă o prapastie adâncă. Aş vrea să clădesc punţi, dar îmi este frică. Mi-e teamă că nu voi fi înţeles, şi iar voi fi certat că nu sunt cum eram până acum, un copilaş dragălaş care îşi diviniza părinţii. Oare de ce îi văd acum cu alţi ochi? Oare de ce în sufletul meu se amestecă atâtea trăiri? Mă simt dezorientat şi am nevoie de înţelegere şi de sprijin.

Mă uit în oglindă şi văd cum trupul meu nu mai este la fel. Este modificat şi nu îmi place acest lucru. Mă face să îl ascund sub haine, sub alte accesorii care adulţilor nu le plac. Nu îmi găsesc locul, nu prea ştiu cine sunt. Mai sunt un copil? Ce se întâmplă cu mine? Ce se întâmplă cu ai mei şi de ce acum mi-au devenit din prieteni dujman

Mă uit în oglindă şi încă nu ştiu foarte clar cine sunt sau ce am să devin. Aş vrea să fiu în multe feluri, dar încă nu m-am hotărât cum să fiu, cine să fiu.

Ma uit în oglindă şi uneori plâng pentru că sunt pe cale să pierd ceva. Ce anume nu ştiu! Probabil, copilăria mea.

În textul de mai sus am încercat să surprind o frântură din adolescenţă pentru cei care trăiesc această etapa, dar în mod special pentru cei care au trecut de ea. Poate am reuşit sau poate nu. Dar sper măcar să fi atras atenţia celui care este părinte de adolescent şi care a uitat că şi el a fost adolescent cândva. Dacă vrei poţi adauga şi tu la comentarii impresii sau amintiri despre adolescenţa ta. Poate aşa reuşim să-i sprijinim şi pe alţii, părinţi sau adolescenţi prinşi în mirajele acestei etape de viaţă.

psiholog Anca-Elena Vintzeanu, vintzeanu@yahoo.com

Asa cum am zis si in alte randuri, incercam sa tinem pasul cu solicitarile si asteptarile parintilor… asa ca ne-am marit echipa cu un psiholog, astfel incat partea de evaluare a bonelor sa nu mai fie optionala ci, usor usor, sa fie doar o alta facilitate pe care o punem la dispozitia parintilor interesati de angajarea unei bone.

Pe noua noastra colega o cheama Gina, e tanara mamica (asa ca sigur o sa selecteze ‘la sange’ bonele care ii intra pe maini) si, foarte important, are experienta de aproximativ 2 ani in evaluarea si testarea psihologica a bonelor.

Succes Gina si bine ai venit in echipa CautaBona.ro !

Este 4 fara un sfert. Soneria suna si merg sa deschid. In spatele usii vad o femeie de peste 30 de ani, care se uita la mine cu capul aplecat intr-o parte si-mi zambeste strengar. Ma surprinde zambetul de complot si o intreb daca ne cunoastem. “Sunt Dorina si am programare la cabinet la ora 4” , spune ea.

Dorina este la prima sedinta de consiliere psihologica.

O invit sa ia loc pe canapea, ea se aseaza picior peste picior, isi incruciseaza mainile si isi indreapta privirea spre fereastra.

Cu ochii in geam, imi zice ca este prima data intr-un cabinet psihologic si a venit pentru ca se confrunta cu un impas in viata personala. Deodata, o vad ca se uita la mine si imi sopteste “Nu mai pot!”. Zambetul copilaresc se transforma brusc intr-un plans cu lacrimi amare. Dorina isi acopera fata cu mainile, parca sa nu o vad ca plange.  Inteleg acum ce imi spunea prin zambetul ei. Imi cerea ajutorul, ma dorea complicele ei.

Dupa o repriza buna de plans, necenzurat si nejudecat, Dorina isi deschide mainile si cuprinde bratele canapelei.

“Gata, m-am linistit; acum pot sa vorbesc”, imi spune.

Dorina doreste sa divorteze, dar ceva o retine in a trece la fapte. Este furioasa pe sotul ei pentru toate cele pe care i le-a facut, dar cel mai mult pentru ca o minte. “Ma minte…inseamna ca nu ma respecta!”, spune ea.

O intreb de unde stie ca este mintita. Ea imi spune ca simte asta.

De fapt, Dorina isi foloseste intuitia.

Noi femeile suntem in general mult mai intuitive decat barbatii. Avem abilitatea de a extrage si descifra semnalele nonverbale, tot la fel cum avem ochiul format pentru observarea micilor detalii.

Mainile noastre sunt un instrument valoros de comunicare nonverbala. Obisnuim sa ne folosim de maini si atunci cand vrem sa intarim cuvintele pe care le rostim, dar si atunci cand nu stim ce sa spunem. Cel mai interesant este ca mainile ne dau de gol, ne tradeaza, exprima ceea ce noi vrem sa ascundem.

De exemplu, gestul de a acoperi gura cu mana este frecvent intalnit la copii atunci cand mint sau ascund adevarul. Ca si adulti, am renuntat la aceste gesturi atat de evidente, insa nu de tot.

Cand un adult minte, creierul dirijeaza mana sa acopere gura care spune neadevaruri, dar intr-o maniera soft, controlata. Atunci, fie ne stergem in coltul gurii, fie ne atingem nasul.

Asta vrea sa insemne ca putem sa ne controlam limbajul nonverbal pana la manipularea interlocutorului?

Oricat de ciudat ar parea, raspunsul este “NU”. Sigur ca pentru o persoana care nu cunoaste semnificatia gesturilor, este greu sa disimuleze sau daca isi propuna sa disimuleze, contrastul dintre ce spune si cum spune este foarte mare.

Tot aceasta persoana poate sa nu inteleaga mesajele nonverbale ale unui interlocutor, dar cu siguranta va simti ca ceva nu este in regula.

De exemplu, palmele deschise sunt asociate cu onestitatea, dar atunci cand ele sunt intarite de un zambet larg, stiu ca sunt mintita. Observati cu atentie interlocutorul si veti vedea ca pupilele se pot contracta, o spranceana se poate ridica sau chiar un colt al gurii sa ii tremure.

Cand un copil minte sau ascunde ceva, tine palmele ascunse la spate. In mod similar, sotul care cauta sa mascheze motivele pentru care a venit acasa la miezul noptii, isi va ascunde palmele in buzunare sau va sta cu mainile incrucisate.

Iata cele 10 gesturi ale barbatului care minte:

1. Isi freaca mainile

Daca barbatul isi freaca mainile si iti da vestea ca din nou i s-a cerut sa ramana peste program, dupa care deschide palmele larg, atunci sa nu-l crezi.

Frecatul mainilor este un gest prin care exprimam asteptarile pozitive. Palmele larg deschise traduc sinceritate, care impreuna cu ridicatul din umeri, vor sa insemne inocenta si neputinta. Altfel spus, “ce sa fac iubito, daca seful m-a chemat si sambata la serviciu? Pot eu sa-l refuz?”

Aceste gesturi impreuna cu felul in care te priveste, arata ca barbatul planuieste ceva cu care tu nu esti de acord.

2.  Tine palmele incrucisate

La prima vedere, atunci cand barbatul te invita la o discutie si isi tine palmele incrucisate, am putea spune ca va fi o discutie serioasa, de la adult la adult. Insa daca te priveste in ochi si iti zambeste, asta tradeaza o atitudine ostila si de frustrare. Odata ce observi aceste gesturi, sa stii ca ceva nu este in regula. Cauta sa verbalizezi ceea ce observi si intreaba deschis despre ce este vorba.

3. Tine mainile la spate

Dar cum? Isi tine cu o palma incheietura celeilalte maini. Despre barbatul care tine mainile incrucisate la spate sau in buzunarele din spate de la pantaloni, stim din start ca ascunde ceva, de la un lucru pe care l-a facut, pana la timiditate, nesiguranta, lipsa de incredere in sine.

Cu cat mana cuprinde mai mult bratul opus, cu atat nervozitatea barbatului creste. Fiind un gest inconstient, barbatul poate sa nu recunoasca faptul ca este stresat sau emotionat. Uneori ajuta sa tii pentru tine observatiile facute, mai ales daca barbatul considera emotivitatea un defect.

4.  Isi acopera gura cand vorbeste

…sau pune mana la gura si tuseste sec de cateva ori. Partea cu tusitul se intalneste des si in conversatiile telefonice.

Cu siguranta gestul se petrece intr-o fractiune de secunda, fiind urmat de gesticularea cu mainile sau chiar de mangaieri. Interesant este faptul ca si femeile au acest gest de acoperire a gurii cu mana, atunci cand simt ca sunt mintite. Asa ca, fii atenta si la tine! Vei vedea ca intuitia ta iti transmite anumite mesaje.

5.  Isi atinge nasul cu degetele

… isi ridica sprancenele si iti spune: “vezi tu, draga mea, ca de fapt lucrurile nu sunt ceea ce par a fi..”

Sigur ca nu sunt! O arata si acest gest discret de atingere a nasului, care in ciuda tonului convingator al vocii, subliniaza ca barbatul spune una si alta gandeste.

Statisticile arata ca acest gest de atingere a nasului trebuie sa se repete de minim 5 ori intr-o conversatie pentru a putea fi relationat cu minciuna.

Nu trage concluzii pripite! Asculta cu atentie si observa daca aceste gesturi se repeta.

6.  Isi freaca ochii

Mamicile stiu ca daca cei mici se freaca la ochi, inseamna ca le este somn. Oare acelasi lucru putem spune si despre barbatii care fac acest gest?

Poate ca da, poate ca nu. Cert este ca unii barbati se freaca la ochi pentru a evita contactul vizual si spera sa nu atraga atentia asupra lor. Cu cat minciuna este mai mare, cu atat barbatul priveste mai mult in pamant sau in tavan.

7.  Se scarpina pe gat

Tu ii spui “Dragule, in weekend vreau sa mergem la mama!”, iar el face o pauza, lasa usor capul intr-o parte, priveste in jos si cu degetul aratator de la mana dreapta se scarpina discret pe gat, in spatele urechii si-ti raspunde “Daca trebuie, mergem!”. Exemplul este bogat in mesaje nonverbale, sustinute de cuvantul parental “trebuie”. Altfel spus “daca-i ordin, cu placere!”. De fapt si de drept, prin gestul sau, barbatul nu este convins ca vrea sa mergeti la mama ta, dar se supune dorintei tale, fara drept de apel.

8.  Isi deschide gulerul de la camasa

In cazul barbatilor emotivi, sensibili care mint, mustrarile de constiinta le macina existenta intr-atat incat traiesc vesnic cu stresul ca vor fi prinsi. Daca ai un astfel de barbat, atunci stii ca devine agitat, nelinistit, ii este foarte cald, transpira mult si …trage cu degetele de gulerul de la camasa, ca si cand s-ar simti sugrumat.

Unii barbati se comporta asa cand se simt nervosi sau frustrati.

Ce e de facut? Pastreaza-ti calmul. Intra in jocul lui, deschide-i geamul ca sa se racoreasca, fa-i un masaj la umeri si ca o partenera grijulie intreaba-l ce il chinuie. Ofera-i ajutorul si suportul tau si asigura-l ca indiferent ce iti va zice, veti gasi o solutie.

9.  Isi roade unghiile

Obiceiul copilaresc de a roade unghiile se poate manifesta si in viata adulta. In situatii stresante care pun presiune pe noi, creierul nostru are nevoie de o restabilire a echilibrului si a securitatii.

Gestul de a roade unghiile face trimitere la copilul din noi care isi gasea linistea la sanul mamei. Mainile sunt o carte de vizita indiferent daca suntem femei sau barbati.

Daca partenerul tau are unghiile roase, atunci sa stii ca trece printr-o perioada dificila. Incurajeaza-l sa-ti povesteasca ce il sperie ce-l mai tare si fii tu suportul lui de rezistenta.

10.  Isi atinge/acopera urechea

Copiii mici care nu se pot exprima verbal usor, isi pun mainile la urechi atunci cand nu vor sa mai execute comenzile parintilor. Acest gest se traduce prin nevoia de a opri comunicarea. Mesajul este “nu vreau sa mai aud”.

Chiar daca adultii sunt mult mai toleranti, totusi iritabilitatea generata de o partenera cicalitoare, de un copil galagios sau de un sef plictisitor, ne determina sa ducem mana la ureche.

In concluzie

Daca iti doresti o relatie onesta cu partenerul tau, acorda atentie limbajului mainilor lui si ia in considerare mesajele pe care acestea ti le transmit. Fii tu cea proactiva si spune-i ce observi. Cauta sa intelegi si nevoile lui si in masura in care este posibil, accepta-ti partenerul. Retine faptul ca mainile tale slujesc pentru tine. Ele vorbesc limbajul pe care il doresti si il simti. Ajung sa te intreb: tu stii ce-ti doresti?

Articol publicat in revista Femeia – noiembrie 2009

E un fel de drog. Cand incepi nu stii in ce te bagi, crezi ca te poti opri oricand, pastrezi in minte optiunea asta ca si cum chiar ai avea-o pana in ziua cand incerci si realizezi ca ea nu a existat niciodata. Oamenii, profesorii, maica-mea si aia care chiulesc de ocazie nu inteleg asta asa ca ma tot chinuie.  Nu inteleg ca nu poti sa te trezesti intr-o zi de dimineata dupa ce in ultimii 6 ani ai tot lipsit de la scoala si sa spui “Gata! De acum merg la toate orele!” . E ca si cand ai incerca sa te lasi de marijuana. Adica foarte greu si spre imposibil fara ajutor.

De ce fara ajutor? Pentru ca mama s-a certat cu psihologul meu si acuma nu ma mai lasa sa ma duc. Am fost la vreo cinci pana acuma si numai doua erau mai acatarii dintre care una nu-mi mai raspunde la telefon. Nu stiu de ce.

Oricum, ce vroiam sa spun cu postu asta e ca mama a aflat azi cat am lipsit anu asta de la scoala si m-a facut sa-i promit ca de maine nu mai lipsesc nici o ora. O sa incerc da parca vad esecu.

e bărbat şi ar trebui să ştie mai bine. mi-a zis că niciun bărbat care te iubeşte nu te îndosariază, ca să te scoată mai târziu, ca pe un fişier de care ar putea -sau nu – să aibă nevoie mai încolo. you don’t do that when you love.

apoi mi-a explicat teoria curtezanei de ev mijlociu şi aplicarea ei în zilele noastre. închisă în castelul minunat, cumpărat special pentru ea de amorez, unde stă şi îl aşteaptă să o viziteze uneori. sau niciodată. important e ca el, bărbatul important, complet, ocupat, să ştie că ea e acolo şi dacă ar vrea, ar putea oricând să se retragă în oaza de linişte şi aşteptare care este. o labă intelectuală, cum ar zice prietena mea A.

mi-ar fi plăcut să cred că m-a iubit de-adevăratelea. nu că face parte din noul val de bărbaţi la criza de 40 care vor să îşi mai ofere o dată privilegiul de a iubi şi a fi iubiţi, înainte de a se întoarce, reîncărcaţi, la viaţa lor anodină, la nevestele  acrite şi copiii lor răzgâiaţi.

asta în timp ce viaţa ta rămâne o paranteză neînchisă.

desigur, pot să mă mint mai departe. sau pot să înfrunt adevărul dureros că psihologul meu are dreptate. că atunci când iubeşti nu îl pui pe celălalt în paranteze.

psih. Alice Dinu la cabinet

Aici scrii ce vrei tu!