azi o sa prezint un sindrom care poarta numele de “criza uncinata”. Desigur cu totii visam la ceva sau la cineva si vrem sa iesim din realitate, peasind pe o campie cu flori direct in fata ochilor…dar uneori e mai mult decat atat. E depersonalizare, instrainare si inconstienta…un cocktail perfect pentru a iesi din lumea mizerabila sub semnul nebuniei…Uncusul e o zona mica de creier unde se proiecteaza sensibilitatea olfactiva, insa pe langa asta aici exista conexiuni importante cu amigdala, hipotalamus precum si sistemul limbic, zone ce raspund de comportamentul afectiv, instinctual si primar. Lezarea acestei leziuni produce niste tulburari psiho-neurologice instrainand persoana si coborand-o pe scara in stadiul de animal superior. Apar halucinatii de miros neplacut in jur, apoi senzatii de vaz disproportionat, sau discromatic, incep sa apara baloane rosii, apoi musculite urat mirositare bazaie prin fata ochilor, dintr-o alta galaxie se aude sunetul stelelor cum se ciocnesc si fac boooooom in imprejurimile persoanei creind o senzatie de dezastru interuman, pe langa asta comportamentul e desuet, si dispare inhibitia, ca si cum ar pluti gol peste cladiriile orasului si s-ar pisa de sus…In final se contureaza fenomenul de instrainare: deja vu, deja vecu, deja endendu, sau jemais vu, jemais vecu, jemais entendu- adica tot ce e nou e deja familiar si tot ceea ce stie e de nerecunoscut cu pierderi de memorie ulterioara…

Ai grija pe unde visezi sa nu te pierzi….

[The dinning room - M dupont: tica tica boom, tica tica boom by bar lounge classics mediteranian edition]

nici nu stiu de ce ma leg in fiecare zi de nimic
in fiecare zi ma intorc la ceea ce nu a existat niciodata
o particica care nu are forma, gust si miros e cuibarita in obsesie
ca si cum tot ce nu ai vrei sa ai
ca si cum ti-ai dori din ce in ce mai mult din ceva ce nici nu exista
in 2010 am nevoie sa sterg cu buretele chiar si ziua de ieri
ca o pierdere de memorie - o amnezie retrograda
dar peste asta as vrea sa plantez o noua samanta
ceva care sa cresca, dar sa nu se ofileasca
am inceput serviciul si deja am nevoie de pauza
am lacune, o gramada
dar nu de o pauza obisnuita
am nevoie de cineva care nici macar nu exista
vreau sa merg in locuri negasite pe harta
sa fac tot ce nu s-a mai facut niciodata
vreau  sa fiu singur pentru todeauna,
sa mor undeva  si sa traiesc altundeva, altceva, cu alti oameni
imi dau seama ca din tot ce am, de fapt nu am nimic
vreau sa am imposibilul
nimic din tot ce exista nu ii suficient
vreau altceva
oare cum sa trec de acesta iluzie...?

ANIMALLS BIBLE

animallele transporta intotdeauna in ele alte animalle, sa nu va lasati pacaliti de alura lor fina de vipera pentru ca s-ar putea sa va inselati amarnic.

04
albastru spre alb cu nuante de gri, te inghesui printre pietre si-ti zdrelesti gingiile de printre dinti. ai craniul inca moale, te-as putea atinge sa stii ca sunt acolo, sa ma stii. ai pielea proaspata si mirosi a insule de cacao pe la colturi. inchide-te putin, sa incerc si altfel: tu ai pacate la fel ca restul animallelor sau ele doar se dau mari cu tine? gandeste-te la asta. macar pana maine

Fragilitatea se masoara in suprafete

bizoni negri / contra.punct / liniste

se faceau auziti cu kilometri inainte si, daca erai atent, puteai observa nori negri de praf taiandu-ti orizontul si intunecand privirea. se apropiau foarte repede si erau mai multi ca de obicei, ceea ce le facea trecerea si mai rapida. cu cat erau mai multi viteza le crestea, astfel incat daca ar fi trecut toti odata nici macar nu ai fi observat. miscarea antreneaza miscare si energiile se cheama intre ele. ca printr-un tub de sticla in care ai pastra vid, privirea ta strabate teritorii mai repede decat ai crede. concentreaza-te pe capatul privirii tale si tine-ti respiratia. n-ai vazut nimic.

babel / scroafa / locul tuturor placerilor

mult mai parfumat decat toti ceilalti, laptele rasarea pe buzele fiecarui sfarc care-i acoperea corpul. daca si-ar fi incordat fiecare muschi ar fi reusit sa se miste, macar putin, dar placerea de a avea cat mai multe sfarcuri supte in acelasi timp il facea sa ramana pe loc. ii placea sa vada fiecare miscare, sa soarba din ochi fiecare limba care isi cauta locul de supt si mai ales sa auda ragaitul de la sfarsit. in vremurile vechi ar fi fost altfel, auzise, dar in afara de 2-3 planse alb-negru cu o fabrica de lapte nu intelegea deloc cum se sugea pe vremuri si de ce arborele lui genealogic se termina cu doar 2 ramuri in spatele lui. nu ii placea foarte tare sa-si puna intrebari si prefera sa se bucure de fiecare secunda.

yak-ul de preerie

(sobru + plan american + de-fatzat complet + fatza morph-uita)

sobru ca la inmormantari si mult mai serios decat de obicei, yak-ul de preerie nu intelege multe si nici nu trebuie sa inteleaga. mai iute la minte decat, sa zicem, marmota glaciara, yak-ul aici de fata prefera sa fie fumat tot timpul. intreaba-l, doar, si iti va prezenta multe cutiute argintii, cu buton sau fara, continand cam toate speciile de iarba, hash, lsd, cocaina si bauturi miraculoase existente la ora aia pe piata. le stie pe toate pe de rost, isi pune reminder in ziua de ciuperci si pastreaza totul pe dvd-uri pe care le are la el tot timpul. poarta, dealtfel, o gramada de device-uri prin buzunarele lui micro, are dupa el cam tot ce-i trebuie. spart mereu, yak-ul de preerie nu face mari diferente intre oameni, tratandu-i pe toti cu aceeasi voiosie, dupa caz si asemanare. si asta ii convine de minune.

+++

pe inaltimile locului sa ne-asezam sa privim turmele, sa vedem ce-am strans, ce-am adunat si cu ce-am ramas. avem destul? suntem destui? ne-am strans toti? ca si cum te-ai intalni cu un prieten vechi cu care nu te-ai mai vazut de mult, pazind turmele, pur si simpu stand. exista multe cuvinte care sa descrie lucrurile mici dar si putine cuvinte care, in putine cuvinte, sa le descrie pe toate, mici si mari. sa estimeze costurile, sa vada exact cat costa o viata, cu cati ani te poti regenera si in ce oras stai la anul. sa stam sa privim turmele, avem canapele de cate unul, fiecare, si ne uitam la ce-a ramas.

+++

manca doar varfuri de carne prajita de pui in sos de maioneza, se manjea in permanenta la bot si avea privirea pierduta, ca si cum tocmai ar fi primit un shot in plina fatza, shot care l-ar fi devastat inca din prima secunda, nelasandu-i loc de mirare, semne de trecere sau vreo alta relicva care sa-i aminteasca, vreodata, de scena reala la care tocmai luase parte, cum facea deja de ani de zile, uitand sa-si lase lui ce-i al lui, ce-i al lor, lor (sa ramana) si alte chestii de-astea de proprietate fizica sau intelectuala, notiuni pe care nu le stapanea la perfectie pentru ca nu vroia asta, fiind genul de animal care si-ar fi externalizat absolut toata viata, in care s-ar fi pus totusi la Bcc: sa nu-l vada nimeni niciodata si sa-l intalneasca doar dimineata, la cafea sau ceai rosu, negru sau verde cu iasomie. Mai torn?

+++

sa te vari in cada in fiecare dimineata, cu religiozitatea celui care va sta in aburi o ora, poate doua, sa-ti fumezi prima tigara atunci, nauc si cu pielea calda. te uiti in oglida, da-i degeaba. te mai uiti odata cand iesi din aburi, dezaburind cu degetul suprafata rece pe care s-a facut condens. scrii trei porcarii si stergi. iti suna telefonul a inmormantare si iti imbraci hainele de animal, te reptilesti in convershi si te scuturi pe langa geanta verde-kaki, ca o tarfa, incercand sa-ti iei dupa tine viata (daca se poate) si toate cablurile necesare pentru orice, oricand. atunci esti fara pata, egal cumva si putin peste, ca un nou nascut cu pielea calda, mirosind a ciocolata, direct in aburi din prima secunda, copt bine si rumenit exact pe unde se musca. pe unde intra dintii in carne.

(omul-tecst)

acest animal, spre sfarsitul vietii, inceteaza sa mai comunice cu exteriorul altfel decat in plain text. nu mai accepta nici un fel cunoscut de comunicare contemporana in afara tecstului, a textului pur, decorticat si comunicativ ca un flux de energie electrica. omul isi impartise absolut fiecare segemnt din viata in fisiere text pe care le comunica de pe diferite device-uri, de la card-uri de memorie la laptop-uri, hard-uri externe, ipod-uri, mobile si stick-uri. asa ii obisnuise pe toti cei dragi lui, ca era undeva si scria, deci era bine, totul era sub control. acelea erau momentele in care isi dadea drumul el in el, se stia perfect, fara urma de pata sau pacat, mai imaculat ca o zi de joi. totul se transforma in tecst, isi curgea prin el din secunda in secunda, se pierdea, efectiv, in detalii. nu purta niciodata altceva in afara unui parpalac gri inchis-albastru petrol. dada, isi spuse in sinea lui.

(pisica: salbatica-freeflow-agresiva-stradala. pisica de oras. gandeste-te la gang-urile de pisici din desene animate )

canalele de comunicare ii erau intotdeauna aceleasi, diferenta consta in “cu ce” le umplea si in ce dozaje. imagineaza-ti ca acel cuvant bine scris e ca lsd-ul adaugat apei orasului, adaugat oamenilor fara ca ei sa stie asta ! dadea cum si cand putea si vroia, era in freestyle in permanenta, ca o pisica, ochii lui mierosi te invitau sa te porti cu el la fel ca si cu o pisica de rasa imperiala, neam regesc de colectie. era ca vin(il)urile: trebuia sa stii sa tii sticla (inclin)ata. e o arta: toate sunt arte. asa=era+el.asa=era.

MALL – o explozie a unui mall perfect gol

x-pat-ul

(specie ciudata care apare in mai multe forme, de la barbati imbracati in negru si pana la mase gelatinoase portocalii, mereu pe fuga, traversand granita dupa granita si fiind intr-o permanenta trecere prin cadru, always there & all-ways missing)

spusese deja in gand drumului “bine-ai venit” de cateva ori, dar se pare ca nu se facuse auzit, astfel incat i se cerea salutul in continuare. infipse calcaiul drept in sol si doar astfel reusi sa fie ascultat. avea inca in plamani fumul placut al tutunului pe care il fumase pana la granita, aruncand chistocul in no man’s land ca la fiecare schimbare de teritoriu: pana la urma era o chestie de multi-nationalism sa fumezi in fiecare tara iarba tarii, pe teritoriul tarii si doar acolo. isi salutase drumul pe care-l avea de parcurs si, ca-ntr-un film propagandistic, isi aprinse prima tigara cumparata chiar acolo, la cativa kilometri de granita, inspre Belgrad.

maimootza-gigantica

(monstru in intersectie, sec, ce tehnica vrei tu)

de sub unghiile imense ii crestea pamant, fara ca ea sa poata influenta, in vreun fel, chestia asta. nu-si putea controla deloc corpul si, in afara de a zgaria asfaltul cu unghiile de sub care ii rasarea, pur si simplu, pamant, nu putea face mare lucru. nu vorbea niciodata, ci doar urla ca o maimuta gigantica intr-un centru de oras mare, in intersectie, speriind pe toata lumea si umbland, practic, cu jandarmeria si serviciile secrete dupa ea in permanenta. nu se deplasa, ci doar aparea sau disparea dupa bunul plac al stapanului, care stia in fiecare moment absolut tot ce se intampla, in cuvinte mari si-n cuvinte mici pana in articulatii, comandand asta in mod direct. nu tocmai un animal de lupta, dar un bun prilej de a speria de moarte downtown-urile oraselor pe care le atacai. era ieftin de intretinut, nu consuma mult, update-urile se faceau automat. tot ce trebuia sa faci era sa il tii departe de lichide. si cam atat.

Animallah

apocalipsa animallelor

1. cu lichide si verbe care curg in curg unele prin altele, ca multe animale la fel intr-un acelasi loc, forfotind si soptind una alteia si fiecare celeilalte cat de mandre sunt ca fac parte din aceeasi specie. isi spuneau asta ca jidanii, in permanenta, pe la colturi, vrute si nevrute si aratand una celeilalte cat de bine e si ca trebuie sa se bucure in continuare. diferite de oameni, speciile de animalle multe la fel se distingeau prin multe trasaturi diferite si calitati de echipa. animallele stiau sa se bucure in permanenta de ele insele, spre deosebire de oameni. care nu stiau decat sa se omoare intre ei in acele timpuri.

2. anii treceau si schimbari erau, dar in rau. bucuria de pe fetele animallelor incepuse de mult sa dispara si acum era inlocuita de cearcane adanci. de la pasari la reptile, toate aveau cearcane si erau trecute prin razboaie grele cu viata in ultimele sute de ani. erau din ce in ce mai putine, se consituisera pe factiuni si teritoriul le era singura chestie sacra, luptand in permanenta pentru fiecare zecime de milimetru pe care o puteau ocupa si imparti.

3. se ocupau in principal cu cresterea plantelor si a legumelor, cam asta faceau, si nu mancau niciodata carne in prezenta strainilor. catalogarea de “carnivor” iti aducea de fiecare data cateva motive in plus pentru a te considera “bun de vanat” mai ceva ca-n carti. oamenii erau din ce in ce mai nebuni

4. cand cerurile s-au innegrit spre mov, cu lichide care curg in curg unele prin altele si nu se vedea mai nimic in jur dar simteai in ceafa respiratia fratilor din spatele tau. aburul respiratiilor voastre imi face condens pe fata si, oricat de spart as fi, imi pot da seama cu usurinta ca, mai ales pe intuneric, suntem toti egali. cel putin in fata oamenilor. oamenii erau din ce in ce mai nebuni

5. foarte putini au supravietuit si nici macar nu putem sti cu siguranta daca fiecare specie era, in continuare, reprezentata de macar un membru si, daca se putea, de cate doi, de sexe diferite. rezistau in munti sau prin golfuri nebanuite, vanand doar noaptea si ascunzandu-se din razele de lumina pe care oamenii le aveau cu ei cand ieseau la vanatoare. nu puteau nici macar comunica intre ei si majoritatea speciilor de uscat nu mai erau de gasit

6. in ziua aia a fost foarte frig, totul era dat peste cap si apa navalea pe tine din toate partile, ca si cum ai fi in plus. cand s-au trezit dimineata numai moarte era in jur si nimic mai mult de facut. daca ar fi citit cu luare aminte de la inceput ar fi inteles, poate, ceva. si poate oamenii n-ar fi luat-o asa de razna.

7. nu mai erau multe de spus. oamenii erau, in sfarsit, o singura specie, aceeasi. se intelegeau intre ei nu grozav si nicidecum extraordinar, le scazuse media de viata si se imbolnaveau mult mai usor decat inainte. era mai bine pentru unii dar infiorator pentru altii, pentru ca vedeai peste tot numai fetze, totul era o mare de fetze pe care trebuia sa le inveti, sa le stii pe de rost ca sa le poti, la o adica, recunoaste. puteai iesi in soare dar trebuia sa fii atent. pe toti ii cuprinsese nebunia ultimilor ani, pentru ca nimeni nu putea nega ca sfarsitul le era aproape si soarele din ce in ce mai in ochi

In copilarie eram un cititor asiduu al revistei “Magazin”. Imi aduc si acum aminte cu nostalgie de placerea cu care citeam articolele de stiinta publicate aici, si amiezile calde de vacanta in care o rasfoiam fascinat. Am incetat sa o citesc in momentul in care imediat dupa revolutie paginile i-au fost invadate de tot felul de articole Si-Fi, despre bubuli sau alte fiinte de acelasi fel care vietuiesc in umbra si făptuiesc lucruri care nu ii iesisera nici lui Fat-Frumos.  Poveștile alea fantastice, demne de cel mai bun delir psihiatric au reusit sa scarbeasca pana si un copil de 12-13 ani. Acum Basescu si ai lui imi vara pe gat, obsesiv, cu fiecare spusa, teoria conspiratiei in care trei moguli se intrec in manevre prin cotloane.  In cateva zile frenezia lor a reusit sa transforme Romania intr-un salon de balamuc, in care parca s-a instituit o olimpiada a decompensarii.  Daca lasam deoparte aspectele nauseabonde ale repetarii si nu numai, pentru mine e fascinant, nu doar pentru ca imi trezeste oaresice nostalgii sau pentru ca sunt pasionat de suprarealism, dar si dintr-o multime de curiozitati intelectuale. Cea mai mare enigma e nivelul de discernamant al corpului electoral. Se va situa macar la nivelul celei a unui copil de 12-13 ani? Iar aici ma ia un fior imi trece pe sira spinarii.

După vreo zece ani în care nebunul s-a dat constant în stambă la televizor, având emisiuni cu acte în regulă, Adevărul ridică în sfârşit problema demenţei lui Lorin Fortuna. Dovadă că, în ciuda tuturor prejudecăţilor noastre, şerpilienii nu dorm.

AGNOSTICÍSM = Concepție filozofică idealistă care neagă, parțial sau total, posibilitatea cunoașterii obiective a lumii, a esenței fenomenelor.

Acest articol il scriu in primul rand pentru mine si cel mult, pentru a ridica un semn de intrebare asupra CREDINTEI OARBE.
Nu am niciun fel de problema cu modul altor oameni de a gandi sau de a-si trai viata, si nu sunt eu in masura sa le dictez cum s-o faca.
Din momentul in care insa, oamenii care vor citi randurile astea si vor incerca sa-mi impuna punctul lor de vedere prin amenintari, isterie, paranoia, argumente emotionale sau opinii fara niciun fel de fundament logic si FARA SA GANDEASCA inainte de a spune ceva, imi rezerv dreptul de a nu le raspunde si in cazuri extreme de a le bana ip-ul.

Nu am niciun fel de toleranta cu oamenii intoleranti.

1. Realitatea e subiectiva.
A fi agnostic inseamna a fi umil. Inseamna a-ti recunoaste tie si altora faptul ca lumea pe care o percepi, realitatea pe care o percepi, propriile emotii pe care ti le percepi, le percepi intr-un mod subiectiv. Nu numai prejudecatile sau sentimentele ne influenteaza felul in care vedem lumea. Ceea ce pentru unul poate sa fie cea mai frumoasa femeie pe care a intalnit-o, pentru mine poate fi o femeie absolut banala. Si invers. “Beauty is in the eye of the beholder“.
Chiar incercand sa eliminam pe cat putem, propriile noastre afinitati sau limite interioare, ne izbim de cele exterioare. Nu auzim cu totii la fel un sunet. Nu vedem cu totii aceleasi culori. Nu simtim cu totii aceleasi senzatii. Nu exista universalitate. Perceptia realitatii in care traim este influentata de noi insine. Si atunci, cum pot unii sa fie atat de vehementi si sa afirme ca ei l-au cunoscut pe Dumnezeu?

2. Cat de bine cunosti?
In perioada antica, oamenii bolnavi de epilepsie erau considerati a fi oameni sfinti, “atinsi” de zei. Acum cativa ani s-a descoperit ca stimularea directa a anumitor parti din creier poate crea impresia subiectilor de prezenta unei alte persoane, extaz mistic sau viziuni divine. Prin urmare, poate ar trebui sa ne uitam la o explicatie in interiorul nostru, decat in exterior.
“You talk to God, you’re religious. God talks to you, you’re psychotic.” – House M.D.

3. Cat din biblie e metafora si cat trebuie luat literal?
Dumnezeu chiar a creat lumea in 7 zile? Noe chiar a trait 950 de ani? Multi dintre crestini ar spune ca nu, ca e doar o metafora. Ok, daca e doar o metafora, atunci de unde stim care lucruri sunt metafore si care sunt reale?

4. Cum naiba se explica existenta dinozaurilor?
N-apar mentionati nici macar in treacat in Biblie. De altfel, fundamentalistii crestini considera ca lumea e veche doar de aproximativ 6000 de ani.

5. Prin ce e mai justificata credinta in Dumnezeu decat cea in Thorr, in Zeus, in Mos Craciun sau in zmei?
De ce e crestinismul mai bun decat hinduismul? De ce e Islamul mai bun decat religiile tribale? Cine iti garanteaza faptul ca religia ta e “cea dreapta”, in afara de cultura, mediul social sau etnia in care te-ai nascut? Ti s-a permis vreodata sa alegi, sau ai fost de mic bombardat cu informatii, indemnuri sau intoleranta impotriva celor cu alta religie decat tine? Care este dovada existentei lui Dumnezeu, in afara unor manuscrise vechi de aproape 1700 – 2000 de ani?

“If I were to suggest that between the Earth and Mars there is a china teapot revolving about the sun in an elliptical orbit, nobody would be able to disprove my assertion provided I were careful to add that the teapot is too small to be revealed even by our most powerful telescopes. But if I were to go on to say that, since my assertion cannot be disproved, it is an intolerable presumption on the part of human reason to doubt it, I should rightly be thought to be talking nonsense.

If, however, the existence of such a teapot were affirmed in ancient books, taught as the sacred truth every Sunday, and instilled into the minds of children at school, hesitation to believe in its existence would become a mark of eccentricity and entitle the doubter to the attentions of the psychiatrist in an enlightened age or of the Inquisitor in an earlier time.” – Bertrand Russel

PS: cand va veni apocalipsa, intr-o data anume, la o ora anume, pe care fus orar va valabila fi ora aia? Va incepe ca revelionul, intai in Australia?

6. Religia este dictatoriala.
Poate cu asta ar fi trebuit sa incep, de fapt. Oamenii au la baza nevoilor lor personale niste nevoi instictive, primare, firesti. Religia neaga sau incearca sa reprime natura umana. In momentul in care religia condamna sexualitatea, o considera “ceva murdar”, nu face decat sa nasca frustrare si dorinte reprimate. Da. Religia este inumana.
Exista cale de mijloc si fara sa existe carti sfinte care sa-ti promita eternitatea in iad, daca n-o alegi. Exista moralitate si fara religie. Daca n-ar exista cele 10 porunci, ai deveni un violator? Un pedofil? Un criminal in serie?

Continuarea maine.

Fiecare din cei trei e blocat într-una din cele trei poziții perceptuale:
- Iubitorul de sine “vede” lumea numai prin proprii ochi. Nu insist asupra dobitocului.
- Îngrijitorul de ceilalti “priveste” lumea numai prin ochii celorlalți. E un empatic demn de milă. Nu mai are grijă de el, știe asta și uneori e chiar mândru de minunatul său blocaj. Ăsta poate avea spre exemplu o fantezie de genu’: Iși închipuie că o fute pe Diana Ross dar cu pula lu’ Michael Jockson.
- Observatorii aștia din ultima categorie sunt genul pe care îi vezi cu brațele încrucișate sau pe scaun cu un pix în mână. Ei “privesc” din perspectiva celei de-a treia persoane. Ascund bine emoțiile și apar în fața celorlalți destul de reci. Traiește izolat. Funcționarul sau contabilul tău ar putea fi un astfel de specimen. Dacă ești narcisist, atunci în fața lui ești doar un animal numai bun pentru autopsie. Reușesc să facă în așa fel încât să le scape esența.

Mergi.
Un observator îndepărtat întreabă:
- Observ că tot în același loc ești. De ce stai?
- Dar eu merg. Nu vezi că merg? Chiar acum vin de la piață.
- Eu te văd tot acolo unde erai și acum 50 de ani. Ai nevoie de ajutor?
- Nu, pot să car singur legumele.
- Cine sunt legumele?

unii vor primăvara,
eu vreau toamna.
alții vor iarna,
eu vreau toamna.
toți vor vara,
eu vreau toamna.
a venit toamna,
a plecat vara mă-tii.

E posibil să te îmbeți și să rămâi așa toată viața.
Contează cine te îmbată și cum o face, mai puțin cu ce.
Dacă te vei trezi, vei vomita oricum.

http://picasaweb.google.ro/lh/albumMap?uname=harrypoc&aid=5365156206023946417#map

- Ai sa fugi de-aici.. Ai sa pleci in America…

- Nu, n-ai sa pleci, imi sopteau frunzele pomilor, iarba.

- Ba da!, raspundeam din rasputeri. Ce sa fac aici, in lumea asta urata?

- Ei se vor duce, tu vei ramane, si va veni clipa cand cel mai frumos lucru de pe pamant il vei vedea aici!

Dan Puric – Despre omul frumos

M-am regasit in aceste trairi. Nu stiu de ce nu am plecat. N-am avut ocazia poate sau poate nu mi-am creat prea multe ocazii. Parca asteptam sa se intample ceva… sa realizez ceva… poate sa vad ceva. Oare este posibil, ca dupa ce vezi cel mai frumos lucru de pe pamant, sa pleci linistit?