Am fost săptămîna trecută cu colega mea, Diana Lungu, în satul natal, Holoşniţa, raionul Soroca. Diana a mers pentru a scrie despre satele din r. Soroca.

Chiar îmi era dor de sat, de acel drum pe care am mers de milioane de ori, îmi era dor de oameniii din sat, de bătrînul rîu Nistru şi desigur de dragii mei părinţi.

Am ascultat poveşti interesante, recunosc ca prima dată am ascultat poveştile veteranilor de război.

E foardte dureros să-i vezi cum nu-şi pot reţine lacrimile atunci cînd povestesc despre momentele grele prin care au trecut. Lacrimi amare, lacrimi de război… Ei cred ca acum e mai bine, doar că satul va fi pustiu curînd deoarece toţi tinerii pleacă, iar în sat rămîn doar bătrînii.

Am rămas profund impresionată de aceste poveşti. Poveşti reale dar cu final trist, pentru că aceşti oameni au o pensie mizeră , iar alocaţia de veterani de război e de 200 lei. Ce face statul pentru acei cîţiva veterani răm rămaşi? No comment… Foto de Diana Lungu