• 27 martie. La presiunea statelor islamice, Consiliul pentru Drepturile Omului al Naţiunilor Unite se arată îngrijorat de „defăimarea religiilor” şi aprobă o rezoluţie prin care conjură statele membre să o interzică. Pe ea, pe defăimarea religiilor. Sintagma „defăimarea religiilor” apare frecvent în această rezoluţie, dar singura religie specificată negru pe alb ca „atacată” (în special după 11 septembrie 2001), este islamismul.

Altminteri, rezoluţia exprimă „o profundă îngrijorare faţă de gravitatea situaţiilor recente în care mass-media a stereotipizat religii, aderenţi ai lor şi personalităţi ale lor sacre“.

• 28 martie. Consiliul pentru Drepturile Omului al Naţiunilor Unite a aprobat o rezoluţie care duce cu un pas mai departe „îngrijorarea” exprimată cu o zi înainte. Mai concret, ea, rezoluţia, îi transformă pe raportorii speciali ai ONU din domeniul libertăţii de expresie în „procurori”, după cum s-au exprimat 40 de organizaţii din toată lumea care apără drepturile omului (21 dintre ele fiinţînd în ţări islamice). Cele 40 de organizaţii au rămas lătrînd precum cîinii în urma caravanei. În urma acestei schimbări de mandat, raportorii speciali nu mai au menirea de a apăra libertatea opiniei, ci sînt însărcinaţi să identifice şi să… raporteze orice act care li se pare că ar constitui o discriminare rasială sau religioasă.

Raportori fără Frontiere (RSF), una dintre cele 40 de organizaţii mai-sus amintite, remarcă: „Schimbarea mandatului raportorilor speciali cu privire la libertatea de expresie este dramatică. Ea îi transformă pe cei care ar trebui să apere libertatea de opinie în procurori a căror sarcină e să-i urmărească pe cei care abuzează de această libertate“.

Vidal aşteaptă ziua în care Salman Rushdie, scăpat de osînda capitală în teritoriile islamice, va fi băgat la răcoare vreo zece ani în teritoriile democraţiei occidentale.
De remarcat ce înseamnă occident în contextul acesta: Europa s-a opus rezoluţiei de la 27 martie, la fel şi Canada.
Îmi sună în urechi un refren… ceva cu lobby, petrol, şuruburi strînse… d-astea…
Şi mărturisesc că, oricît mi-aş încorda auzul, nu percep nici un icnet de democraţie în toată chestia asta. Poate o fi, nu ştiu – ascuns sub tropăitul greu al Inchiziţiei care se apropie. Fundamentaliştii de toate sutanele se vor bucura.

sursa: Freemuse

.