De când voiam să scriu acest post numai eu ştiu. S-au întâmplat atât de multe de la ultimul post[pe care mă gândeam să îl continui chiar ziua următoare] încât nu am fost în stare să mai scriu ceva timp. Chiar şi acum se întâmplă ceva neobişnui, e 13:10,eu de obicei scriu seara.

Viaţa mea are noi parametrii, ca să spunem aşa. Nu ştiu dacă să mă bucur sau nu pe termen îndelungat. Dar ştiu că la moment îmi e bine Asta contează.

Crăciunul, dragilor[voi cei <10 care chiar deschid pagina asta]. Vine. Sărbătorile vin, sărbătorile vin… Ooo da. Da, chiar vin. Asta înseamnă că în sfârşit vom avea ocazia de a intra în spiritul sărbătorilor! Ieeei, asta înseamnă că:
- Molurile vor fi pline de TOT FELUL de oameni, nu doar pipizte, pipitzi şi cei dependenţi de cumpărături, că deh, vine Crăciunu, trebe să ne facem gigea şi să loăm[e intenţionat greşit] cadouri pentru cei pe care îi iubim <3 <3<3<3<3[Pisicutza_69, Baietzelu_mumos_pupikt, stalone2009 şi alţii, că doar  iote ce mumoşi sunt în puozele de pe hai5 şi acum ştim că sunt cool că sunt teens[adică au 13 ani] şi că le stă bine la bustu gol[fie ei băieţi] sau în sutienu lu mama[dacă sunt fete]] .
-Se iau cu asalt cele 5-6 pationare din Bucureşti de maxim 100 mp cu TOŢI bucureştenii care s-au dat în viaţa lor pe role. Asta înseamnă cozi interminabile şi picioare care miros nu prea frumos. Şi mai ales noile trenduri de patinoare din mol. Ultimul mol – dezamăgire uriaşă, mai ales la patinoar.
-Unirii o să fie mai plin ca oricând că deh, avem puţină vacanţă, hai să ne întâlnim toţi acolo. Bine că nu mai sunt brazi uriaşi.
-Se aprind luminiţele de Crăciun de pe Magheru[aceleaşi ca anu trecut că ie criză]
-Mergem la târguri de cadouri
-Crăciunul şi Revel[ion]ul: ne îmbătăm ca porcii şi băgăm în noi la fel de mult. Că doar o dată vine 25 şi 31 decembrie, nu?

Da, tipic revelionul şi Crăciunul românesc. Nici măcar ipocrizie nu cred că se poate numi. Ce înseamnă Crăciunul cum e la TV? În filme şi tot restul? Să fim mai buni , să iertăm, să dăm celor nevoiaşi. Ce înseamnă Crăciunul în realitate? Moş Crăciun cu cadouri gen maşină, TV şi alte chestii[în ziua de azi pentru cei care îşi permit]. Coca Cola. Da, cât mai multă. Ieşit cu prietenii în baruri. Crize de timp din cauza cadourilor. Multe, multe nimicuri materiale. Şi eu sunt materialist, dar pot să visez.

Crăciunul AR TREBUI să fie frig şi zăpadă, şi bătăi cu bulgări cu prietenii după care mers undeva şi băut o ciocolată sau un ceai cald[de preferabil la unul din voi acasă, nu în localuri]. Sau mers la munte şi dat pe pârtie şi mers la o cabană izolată unde arde focul în şemineu şi unde poţi să te usuci doar ca să mai ieşi o dată să te faci leoarcă la loc. Sau dacă vrei şi poţi să mergi la mare şi să vezi marea aşa cum e ea iarna, supărată că nimeni nu o bagă în seamă, iar tu să îi spui că o cunoşti şi că iată, ai venit aici doar pentru ia, şi să staţi împreună şi să povestiţi de stele şi de nisip şi de scoici şi să faceţi glume cu guvizi şi cu fulgii de nea. Sau dacă stai în orăşelul ăsta cu 1 milion de oameni, FII DIFERIT. FĂ cadourile, nu le cumpăra. Un cadou nu este neapărat ceva fizic, dragilor. Nu trebuie să dai 20 de milioane ca să faci cuiva un cadou care să îl bucure. O simplă îmbrăţişare, un cuvânt de bine, chiar un zâmbet poate fi un cadou, care poate face ziua cuiva.

Fugiţi, zâmbiţi, bucuraţi-vă de viaţă, cântaţi dacă asta vreţi, su ţipaţi în stradă “Sunt fericit!” sau “Îmi place shaorma” sau absolut orice vreţi voi, cât timp vă place. Cred că mai degrabă expresia potrivită ar fi…Trăiţi. Cât mai puteţi. Faceţi tot ce vreţi, să nu vă pese de ziua următoare.

Wiz out.

P.S.1:  Simt că am uitat ceva

P.S.:2: Ce bine ar fi dacă mi-aş asculta singur sfaturile.

Astazi am primit o noua scrisoare de la mamica lui Rares.
Momentan, exista doua variante: operatia in Germania pentru care trebuie sa plateasca 15.000 de euro (da, estimarile initiale au fost mai mici) sau operatia in Romania la “Marie Curie”, gratuita, sub indrumarea d-lui doctor Sergiu Stoica. Sincer, eu am sfatuit-o pe mama Dianei sa incerce si varianta cu Marie Curie din simplul motiv ca am avut cazuri de copii internati la Marie Curie (Lucian Munteanu), stiu ce fel de Oameni sunt si stiu ce dotari au. Fundatia Scheherezade a bagat 2 milioane de euro in Marie Curie, asa ca va sfatuiesc sa apelati cu incredere la ei. Sunt o echipa nemaipomenita.
Va las mai jos, scrisoarea de la mama lui Rares, Diana, in acest fel aflati si noutatile despre puiut.
In numele parintilor lui Rares, va multumesc pentru gestul vostru!

“Draga Ani,

Nu ne-am mai auzit de cateva zile si avem mai multe vesti: maine apare un articol si in jurnalul national, ei ne-au promis ca ne sustin si cu mediatizarea numarului de sms daca ne va fi alocat (noi inca speram, am obtinut acord de mediatizare din mai multe locuri, pe diferite canale si acum asteptam raspuns), ieri au fost corespondentii locali de la kanald si au filmat, vor difuza un reportaj la stirile de la ora 18.30 si in reluare a doua zi la 12.30 dar nu stiu inca in ce zi, multa lume ne sustine si ne incurajeaza, am adunat in doar o saptamana de cand sunt deschise conturile 30 de euro si 2815 ron.
Am atat energie incat as putea muta muntii din loc. Stiu ca vom reusi. Am primit raspuns si din Germania, mi-a scris chiar neurochirurgul care solicita si cd-urile cu RMN-ul, maine obtin o copie si le trimit. Spune ca operatia costa in jur de 15.000 de euro, ma asteptam la mai putin dar asta e. Intre timp prin alti prieteni am mai apelat la un spital tot in Germania, vor si ei RMN-ul, nu stiu nimic despre pret.
Mi-a raspuns si dr Sergiu Stoica de la Bucuresti, saptamana viitoare ii duce cumnata mea care vine in delegatie toate cele 3 CD-uri, sunt curioasa sa vad ce spune si dansul. Nu stiu ce voi face daca spune ca poate face operatia, din tot ce am citit despre el, pare ca intr-adevar e un medic bun si din cate am inteles sectia de neurochirurgie de la Marie CUrie e nou infiintata si foarte bine dotata tehnic. Toate cunostintele noastre ne sfatuiesc sa mergem in strainatate. Bineinteles, cu conditia sa adunam banii. Dar vedem noi, e bine ca lumea ne este aproape si ca avem mai multe variante. Totul pentru Rares.

Va pupam
Rares si Diana”

Rares are acum 8 luni. Un pui de om care abia acum isi striga dreptul la viata. O viata mica, o vietisoara care a inceput cu un diagnostic crunt: chist porenecefalic. Pe scurt, Rares s-a nascut cu un chist de 2.8 cm pe creier. Salvarea lui? O operatie in strainatate! Care nu costa o suma astronomica (undeva pana in 10.000 de euro), asa suna raspunsul medicilor din Treviso, Italia. Mama lui Rares, Diana, mai asteapta si un deviz din Germania, unde se pare ca sunt costuri mai joase decat cele din Treviso. Pana acum, parintii lui Rares au reusit sa stranga 2000 de euro. Haideti sa-i ajutam impreuna sa stranga si restul de bani!
Uitati-va la Rares! Stiu ca majoritatea celor care intrati pe blogul meu aveti copii de varsta lui Rares sau putin mai mari.
Un drum la banca este un minim de efort. Astazi, Rares va avea si un cont deschis. Pe care vi-l voi afisa in cursul zilei de astazi.
Va imbratisez si va multumesc pentru gestul vostru. Actele medicale ale lui Rares se afla in posesia Organizatiei E.M.M.A. si pot fi puse la dispozitia oricarei persoane. De altfel, in curand ele vor fi postate si pe www.OrganizatiaEmma.ro la sectiunea “Salvati copiii”!
Povestea lui Rares, o gasiti pe larg pe blogul lui: http://povestea-lui-rares.blogspot.com/.
Va redau mai jos si scrisoarea mamei lui Rares.

Asa cum am promis, revin cu conturile in care pot fi depusi banuti pentru micutul Rares:
Banca Comerciala Romana – BCR
contul in EURO: cod IBAN RO11RNCB0565113181230002
contul in RON: cod IBAN RO38RNCB0565113181230001
titular Cozma Diana Dragoslava

Buna ziua

Numele meu este Diana Cozma, am 31 ani si va scriu din Timisoara.
In 8 mai anul acesta am nascut un baietel, Rares Alexandru, care la 3 zile de la nastere a fost diagnosticat cu “chist porencefalic”. Dupa o serie de analize, electroencefalograme, ecografii, 3 RMN-uri si 2 internari in spital (Timisoara si Bucuresti) avem diagnosticul final: “masa chistica temporala stanga extranevraxiala, necomunicanta cu ventriculii – chist neuroglial de fisura choroidala sau chist arahnoidian; atrofie globala emisferica stanga (minima), in principal pe seama tracturilor profunde de substanta alba; microftalmie stanga + atrofie de nerv optic stang”. Adica, pe romaneste, Rares s-a nascut cu un chist de aproximativ 2,8 cm in diametru pe creier si cu o malformatie la ochiul stang care este vizibil mai mic decat cel drept. Pe fondul acestor afectiuni Rares sufera si de o tulburare de coordonare motorie centrala si lipsa vederii la ochiul stang.
Pentru noi, ca parinti, a fost foarte greu sa acceptam ca baietelul nostru iubit, primul nostru copil, mult dorit si cautat din timpul sarcinii, s-a nascut cu probleme.
Ce simti cand ti se da o astfel de veste? Cuvintele sunt prea putine si neinsemnate ca sa pot descrie.
Un gol imens, negru, negru, negru…, totul e adanc si rece si nu mai poti sa respiri, ti se taie picioarele si apoi simti un curent rece care iti strabate tot corpul de sus in jos. Greu, foarte greu… Si lacrimi fierbinti siroaie… Iar in minte persista un singur gand: “nu, nu se poate, nu, nu, nu, nu, nu…..”. Si ai senzatia ca lumea se sfarseste, ca nu-ti ajunge aerul, ca nimic din ce ar putea spune sau face cei din jurul tau nu te-ar putea ajuta sa te simti mai bine; si o speranta ca poate s-au inselat medicii; si apoi dorinta nebuneasca si imposibila ca totul sa fi fost doar un vis. In timp acel “nu” se transforma in “de ce?”, “cu ce am gresit sa avem parte de asa necaz? de asa suferinta?”
Eu personal, spre deosebire de sotul meu, in prima perioada m-am izolat total, de prieteni, rude, cunostinte. Toti care aflasera ca am nascut ma sunau sa ma felicite fara sa banuiasca ce probleme avem, si era insuportabil. Asa ca aproape o luna nu am mai raspuns nimanui la telefon, cu exceptia fratilor si parintilor. Pana cand mi-am dat seama ca daca eu nu voi lupta pentru sanatatea copilului meu nu o va face nimeni in locul meu. Si a trebuit sa ma ridic si sa actionez.
In perioada respectiva nici macar nu intelegeam diagnosticul si efectele lui. Nimeni nu ne spunea nimic concret. In parte pentru ca era vorba de un nou-nascut si nimeni nu dorea sa-si assume riscul de a declara ceva ce in timp putea sa nu se confirme, iar in parte pentru ca, din pacate, insensibilitatea, lipsa de comunicare, superioritatea sunt doar cateva din caracteristicile medicilor din ziua de azi. Si a sistemului medical in ansamblul sau.
Din fericire s-a inventat Internetul, iar daca exista putina bunavointa si mai mult spirit autodidactic, un parinte poate deveni din nestiutor bine informat.
Acuma, dupa 6 luni, cand privesc in urma, revad si simt franturi din tot ce-a fost si din ce am trait. Inca doare dar cred ca am invatat sa traiesc cu durerea. Iar momentul pe care mi-l aduc aminte cel mai clar si pe care il retraiesc iar si iar si iar si iar… la infinit, este cel in care l-am avut prima data pe Rares langa mine. Slabut, rosu, cu fata mica, ochii inchisi. Dac-as putea da timpul inapoi… si-apoi sa-l opresc pentru totdeauna pe secunda aceea in care il aveam langa mine asa linistit, frumos, fara sa stiu ca e bolnavior, secunda in care nu simtem altceva decat o imensa fericire. EU SI EL.
Si cum spuneam, orice cuvinte as folosi ca sa descriu durerea pe care o simte un parinte de copil bolnav, grav bolnav, nu v-as putea face sa intelegeti. Sunt convinsa ca doar cineva care a trecut sau trece printr-o astfel de experienta ne-ar intelege. Mi-as dori ca niciodata sa nu mai existe pe lume copii bolnavi, chiar daca asta ar insemna ca de-acum incolo sa nu mai fim intelesi de cei din jurul nostru. E greu, dar viata merge inainte. Iar noi trebuie sa luptam pentru el.
Rares are nevoie de operatie . Dupa ce am consultat 4 neurochirurgi (Timisoara, Bucuresti, Budapesta si Treviso) avem o decizie unanima: interventie chirurgicala pe creier, nu mai tarziu de varsta de 1 an. Adica in maxim 5-6 luni. Recomandabil dupa ce copilul face 9 luni.Rares acum 2 zile a implinit 6 luni. Simt cu durere, si cu speranta in acelasi timp, ca a inceput numaratoarea inversa. Am sperat de la inceput ca vom scapa de operatie, mai ales ca evolutia copilului este pozitiva. Creste, ia in greutate, nu face crize, de 3 luni facem recuperare medicala prin terapia Vojta. Dar, chiar daca chistul nu s-a marit, din pacate acesta exercita un efect compresiv pe zona din jur. Ceea ce inseamna ca dupa ce craniul se va inchide complet, presiunea poate fi foarte mare iar efectele pe care le-ar provoca chistul pot fi ireversibile. Asa ca operatia in urmatoarele luni este singura varianta.
Desi aceasta se poate face si in Romania, dupa ce am trait experienta spitalului romanesc internata fiind cu Rares, cred ca nimeni nu ne poate condamna ca am optat sa facem operatia in strainatate. Desi costa. Mult mai mult decat ne putem permite noi in acest moment. Nu suntem saraci, suntem o familie care se descurca relativ bine si pot sa spun foarte sincer ca avem un trai decent. Cu un imprumut din banca si cu economiile noastre am inceput chiar sa ne construim o casa (acum locuim in chirie) care s-a oprit insa la stadiul de “constructie la rosu” din lipsa fondurilor. Ne-am gandit ca poate acesta ar putea fi un motiv pentru care unele persoane ne-ar putea condamna pentru ceea ce dorim sa facem pentru Rares. Dar eu le spun tuturor: pentru ca Rares sa fie bine, oricat de greu sau rusine ne-ar fi, am cere ajutor in genunchi daca ar fi nevoie. Pentru ca nimic nu e prea mult sau prea greu cand e vorba de el.
Si asa ajung la motivul pentru care m-am hotarat sa va abordez. Am hotarat sa organizam o campanie de strangere de fonduri pentru operatie. Doar costul operatiei se ridica la aproximativ 10.000 euro, din discutiile avute cu cei din Treviso. Noi in momentul de fata detinem 2.000. In acelasi timp, la sugestia neurologului care il monitorizeaza lunar pe Rares aici, in Timisoara, in acest moment incercam sa obtinem informatii si de la o clinica din Germania. Sper ca in curand sa obtinem un deviz pentru operatie si serviciile adiacente si sa ne hotaram incotro ne indreptam.
Pentru a putea aduna fondurile necesare, printre altele, am apelat la operatorii de telefonie mobila pentru alocarea unui numar de SMS pentru donatii. Am putea obtine un astfel de numar pentru o perioada determinata, cu cateva conditii. Una dintre acestea este sa facem dovada mediatizarii respectivului numar de SMS, astfel incat ei sa fie siguri ca alocarea numarului va duce la atingerea scopului propus.
Drept urmare, as dori sa stiu daca este posibil si in ce conditii fundatia Dumneavoastra ne-ar putea acorda sprijin in aceasta campanie de adunare de fonduri. Chiar daca nu ne puteti sustine financiar, directionarea catre alte fundatii care se ocupa de cazuri similare cu al nostru ar fi binevenita. Din pacate demersurile noastre catre televiziuni / radiouri / publicatii si alte firme particulare de la care ne-am gandit ca am putea primi ajutor in mediatizarea numarului de SMS sau in adunarea de fonduri, nu prea au avut efectul asteptat. Noi personal nu putem sustine financiar o campanie publicitara de mediatizare a numarului de SMS pe care speram totusi sa-l obtinem din partea operatorilor de telefonie mobila. Totusi, in cazul in care acest numar nu ne va fi alocat, singura modalitate ramasa ar fi donatia direct in cont, dar si pentru asta contul trebuie sa fie cunoscut publicului larg, adica posibililor donatori. Desi, dupa parerea mea depunerea unor
bani intr-un cont nu este la indemana asa cum ar fi trimiterea unui simplu SMS, deci sansele de a aduna banii ar fi mai reduse doar avand deschis un cont.
Poate pentru unele persoane toate solicitarile noastre reprezinta prea mult. Dar pentru noi nu este deloc asa. Pentru noi este prea putin pe langa ceea ce ar insemna salvarea lui Rares.
Avem nevoie de o sansa ca sa ne ajutam copilul, o sansa ca sa-l facem bine pe Rares.
In cazul in care acest mesaj nu a ajuns la acele persoane care ar putea lua o decizie cu privire la solicitarea noastra, imi cer scuze si, daca nu este prea mult, v-as ruga sa il redirectionati. De asemenea, suntem deschisi la orice variante, la orice propuneri din partea Dumneavoastra, atata timp cat acestea ne-ar putea ajuta la strangerea de fonduri.
Va multumesc pentru timpul acordat citirii acestei scrisori si astept un raspuns cu nerabdare.

no entiendo lo que dice en este letrero si alguien lo entiende por favor comentar

Ce mi se pare mie ca ar fi fost foarte nostim sa fi stiut dinainte: 

1. Ca o sa fiu obosita tot timpul, nu conteaza cat de activa as fi sau unde as merge. Mi se inchid ochii si as putea adormi din picioare.

2. Cat de multe griji imi fac. Orice ating, orice mananc, cu orice ma imbrac, chiar si muzica pe care o ascult, ma gadesc – oare il afecteaza pe Rares? Si nu eram asa deloc inainte. De cand am ramas nu mai pot pune mana pe pisica. Si doar am crescut si mancat din aceeasi farfurie cu pisici toata viata mea. Doar eu l-am batut la cap pe Danutz pana mi-a luat-o pe Utza. Ei bine, ma uit la ea si nu vad decat un mare ghem de microbi. Dan e foarte trist pentru ca acum vreau s-o dam. Dar n-o mai pot atinge.     Nu mai pot ascult Manson de dimineata inspre scoala. Si imi place Manson, frate!!! Dar daca nu-i place lui Rares? Asa ca l-am inlocuit cu indulcitori artificali.

Nu credeam ca ma voi schimba atat.

3. Ca mi se vor schimba gusturile si mirosul. Nici inainte nu eram mofturoasa. Acum in schimb, pot manca orice si ORICAT si mi se pare totul un festin. De mirosit….stiu din sufragerie ce isi pregateste Dan la bucatarie. Inainte de culcare trebuie sa se spele pe fata cu sapun prentru ca stiu eu ca a mai fumat. Stiu cand fumeaza in bucatarie pe scaun – pentru ca nu are voie – si cand fumeaza aplecat pe geam afara. Deodorantul i-l cumpar eu si numai un fel de la Adidas pentru ca nu are miros. Nu mai are voie sa foloseasca after-shave si tot asa. Saracul cat il chinui! Dar suporta barbateste!

4. Mi s-au umflat picioarele. Asta nu ar fi nimic, numai ca pot dejasa arunc/donez toate ghetele de iarna, nu imi mai incap picioarele in nimic. Si spun astia pe net ca ar fi ceva permanent, asa raman – cu un numar mai mare. Deja l-am anuntat pe Danut ca imi trebuie incaltari noi de iarna , cel putin trei perechi. E foarte fericit.

5. Cat de fericita voi fi!!! Daca acum sunt asa, cand il voi tine in brate cum voi fi?

]]> http://dizzyclub.wordpress.com/2009/10/03/23/ Sat, 03 Oct 2009 18:43:47 +0000 Iulia http://dizzyclub.wordpress.com/2009/10/03/23/

Nu am putut dormi deloc azi-noapte. M-a durut burta ingrozitor. Se pare ca e normal sa te doara burta.

Nu ma mai incape nimic. Mi-a dat Ralu o fusta, o colega de la munca doua perechi de pantaloni si imi cumparasem au anul trecut o salopeta de raiat. Arat ca un balon dar cel putin e comfortabila. In rest…toate tricourile si puloverele mi se ridica pana sub sani cand merg. Arat ca un clown. Ma misc ca o rata. Mi-am facut ordine in haine si le-am pus in cutii pe cele care nu ma mai incap sau nu le pot folosi deocamdata. Si am ramas faracutii. Mai am un raft de haine purtabile.

In afara de faptul ca sunt fericita pana la cer ca vine Rares, totul e Groaznic! Ma dor toate, mi-e somn, mi-e foame, mi-e sete, ma doare si vreau la mama!

In rest toate bune si frumoase. Incerc sa fac cat mai putine la scoala dar nu-mi prea iese. E prea mult de alergat. O sa incerc sa-mi iau un fel de concediu dar nu pot inca. Mai am cel putin o luna de munca, ceea ce mi se pare acum un secol. Dar ma calmez repede cand pun mana pe burta si-l simt cum se misca. Parca nimic nu mai conteaza.

    Eram la Victoriei cand am ramas insarcinata. Tocmai ne mutasem intr-o garsoniera cu vedere la “bulevard”. Prorietarul parea putin sarit, dar destul ne inofensiv. Ne-am zis ca nu o sa-l vedem zilnic si privelistea facea toti banii. Dupa ce ne-am mutat…..surpriza! Mosul statea usa in usa cu noi. Ne batea de dimineata la usa sa ne zica “Buna dimineata!” Am stat acolo doar doua luni. Capac a pus cand am fost plecati doua zile si ne-am gasit rufele bagate in casa de pe balcon. Plouase in noaptea precedenta si nu a vrut sa ni se ude hainele. Oricum, am stat in alte parti si mai rau.

Ne-am mutat la Dristor. Eu depind de metrou ca sa ajung la scoala (Serviciul meu este o scoala, ca sa nu existe confuzii).  Mi-am dat seamna dupa 2 saptamani ca am ramas. Am facut vreo 3 teste, toate erau relativ neconcludente.  Pana nu l-am vazut pe ecran la ecograf nu m-am convins. Doamne, si ce sentiment m-a lovit cand l-am vazut! E ceva de nedescris!

In rest, ce samai zic, pregatiti-va de cheltuiala daca va hotarati sa procreati. Doar cu primul set de analize si prima ecografie am cheltuit 300E. Dupa asta am incetat sa mai numar. Ce mai conteaza cand il simt cum se misca. De abia astept sa-l vad!

Acum, nu ştiu dacă titlul se va potrivi sau nu, dar aşa scrie pe ecranul telefonului meu. E o temă despre care vreau să scriu cam de la începutul anului sau chiar înainte de asta. De ce e pe ecranul telefonului? Pentru că, pe vremuri, acum ceva timp adică, îmi scriam ideile la “note”, în memoria telefonului, pentru că aveam multe idei de scris pe blog. Am o opţiune drăguţă pe Sony Ericssonu meu care mă lasă să îmi pun notele deasupra wallpaperului, aşa că am folosit-o ca să nu uit că trebuie să scriu. Cum ziceam, “dragoste şi romantism” e acolo de mult timp, aşa că nu voi schimba titlul. La moment mai am 2 titluri scrise sub acesta, poate voi scrie cândva şi despre ele.

Revenind la titlul de faţă…Ştiu o persoană căruia nu îi place cuvântul dragoste. De ce, nu ştiu. Aş presupune că are ceva de-a face cu trecutul ei, dar nu voi specula, pentru că nu e drăguţ. Poate am să o întreb cândva, şi poate îmi va răspunde sincer. Asta e problema cu cuvintele. Nu mai ţin minte dacă am mai scris despre asta… Brb – îmi citesc ultimele posturi. Ok, aparent nu am mai scris despre cuvinte până acum. Ciudat…Înseamnă că am vorbit cu multe persoane despre ele. Cuvintele…sunt baza societăţii în care trăim. Cu ele se obţin multe. Mai ales de către persoane care nu au decolteu. Cuvintele pot clădi multe, pot aduce multe, pot crea…Dar pot şi distruge, pot răni. Ca să citez pe cineva, poţi omorî cu cuvinte. Mai mult sau mai puţin literal. Există şi un citat interesant…Pana e mai ascuţită decât sabia. De multe ori e adevărat.

Mi-a plecat Bocu :| În traducere: a ieşit un prieten de-al meu de pe internet, cineva cu care aveam o conversaţie interesantă şi oarecum pe domeniul acestui post. Oamenii comunică prin cuvinte. Ar trebui să comunice şi prin limbajul corpului, respectiv prin priviri corelate cu gesturi fizice, dar sunt prea puţini cei care înregistrează mişcările inconştiente ale celelaltei persoane şi mai puţini cei care şi reuşesc să le înţeleagă corect. [Ah, Boulevard of Broken Dreams. Coloana sonoră e ok până acum.] Deci, cuvintele. Când te întâlneşti prima dată cu cineva, dai, în general mâna. Dreaptă,pentru cei care ştiu la ce mă refer[doar 1-2 persoane, stai calm, cititorule, nu eşti discriminat]. Dai mâna şi îţi spui numele. Cam aşa începe orice relaţie. În cazul fetelor se pupă pe obraz. O chestie care mă scoate din sărite şi pe care o văd la aşa-zisul pupat între fete este faptul că multe au luat ideea din filmele americane de a nu se pupa propriu-zis, ci, mai degrabă, de a pupa aerul de lângă urechea nefericitei sau nefericitului cu care se “pupă”. De ce, nu înţeleg, dar, mă rog, fac cum vor. Cine suntem noi să judecăm că un gest ce ar trebui să fie de prietenie s-a transformat într-unul pur…de faţadă

Doamne, că bine zicea cineva că ştiu să schimb subiectul. Din păcate acum nu mă avantajează. Felicitări dacă ai citit până aici, cititorule:) Keep going. Şi după ce îl[o să folosesc doar "îl", nu "îl/o" pentru că sunt prea obosit să scriu de o mie de ori asta. El, omul] cunoşti, la ce te uiţi? La cum arată, nu? Iegzact. Nu zice că nu, e instinctual să vrei să vezi cu cine vorbeşti. Eventual, după ce îl vezi, ajungeţi să vorbiţi chestii mai interesante, mai profunde sau despre ultima melodie a lu Salam, după caz. Ajungi să vezi că are nişte idei interesante, care îţi plac sau care coiincid cu ale tale. Te şi face să râzi. Ce chestie, nici el nu crede că există japonezi deştepţi[Patricia, sau oricine, e o referire, nu e nimic discriminatoriu, e doar o referire la un banc. Don"t kill me]. I se pare amuzant că pentru canibali o femeie gravidă e ca un Kinder cu surprize. Şi face nişte gropiţe când râde care sunt foarte chiut. Şi ar vrea să ştie cu ce se mânâncă masoneria, aşa că îţi promite că o să se uite la “Digital Angel”. Sau măcar va citi rezumatul de pe IMDB. Ieşiţi la un suc amândoi. Ajungeţi undeva romantic sau pur şi simplu vă uitaţi unul la altul şi vă fixaţi cu privirea, ajungeţi eventual să vă sărutaţi. Ce chestie, stabiliţi că sunteţi împreună. Acum, mai există înainte de sărut şi ţinerea de mână, un gest care mi se pare simplu şi care spune multe, dar peste care se poate sări în general. Mulţi nu au curajul să o facă. Deci, sunteţi împreună. Vă plimbaţi, vă sărutaţim totul pare roz. Ajungeţi la un moment dat la unul din voi acasă sau într-un spaţiu mai intim, cu timpul se întâmplă mai multe între voi.

Nu voi continua mai mult de atât pentru că sunt destul de multe dezvoltări şi pentru că am ajuns cam unde trebuia să ajung cu ideea. O relaţie. Cam asta am descris mai sus. În mare, început şi dezvoltare. Ştiu, puteam să scriu mult mai siropos, mai visător, dar nu ăsta este scopul meu în postul ăsta. De ce se întâmplă lucrurile de mai sus? E o întrebare pe care mi-am pus-o de multe ori. De ce ne place cineva, iar altcineva nu?[mă refer la sexul opus, nu pentru că discriminez ACCEPTul, ci pentru că mie îmi place sexul opus]. De ce ajungem să visăm pe cineva care am decis că ne place? De ce atunci când încercăm să spunem cuiva că ne place, vedem tot felul de semne pe care altfel nu le-am vedea, de exemplu, în cazul meu nori în formă de inimioară[jur că aşa arătau în ziua aia] sau auzim o melodie cu mult subînţeles sau mici subtităţi în ceea ce zice, sau tot aşa?  De ce ne simţim ciudat când vedem acea persoană cum face gesturi mai tandre către altcineva de acelaşi sex cu noi? Şi încă n întrebări,cu unul sau mai multe răspunsuri.

La ceea ce vedem şi ce auzim răspunsul este imaginaţia de multe ori. La restul întrebărilor…mulţi ar spune dragostea. Dar ce este dragostea? De ce suntem atraşi de unele persoane? Dragostea…nu are o definiţie exactă. Este diferită pentru fiecare. Mai demult am încercat să aflu de la jumătate din lista mea de mess ce este dragostea, am întrebat persoanele cele mai diferite între ele, în speranţa că îmi voi putea formula eu un răspuns luând ceea ce credeam eu din răspunsurile lor. Am auzit că dragostea este multe lucruri, nu mai ştiu acum care erau, dar ştiu că niciuna nu se potrivea cu ce aş fi simţit eu că este dragostea. Dragostea, dacă există, eu nu o pot descrie[exprimare a la Poliţist Adjectiv]. Este fluturaşi în stomac[sunt conştient că fac greşeli de scriere, sunt intenţionate]. Este sentimentul ciudat pe care îl ai atunci când te uiţi în ochii ei şi pare că vei cădea în ei, că se adâncesc încât să te cuprindă şi pe tine şi pe gândurile tale şi pe lumea înconjurătoare, când te uiţi în ochii ei şi nu îţi poţi lua privirea. Este atunci când tragi aer în piept pentru că ai uitat pentru o clipă să respiri[atâââât de Twilight like]. Este ciocolată.

Este ciocolată. Vreau de atât de la începutul postului să scriu asta XD. Unii spun că dragostea nu există. Asta e. Suntem diferiţi. Toţi.

Urmează şi partea a doua pentru că asta e oricum prea mare. Curând.

Wiz out.

Disclaimer: de-a lungul postului am folosit extrem de multe paranteze. De ce? Pentru că ăsta este poate cel mai personal post de pe blogul ăsta, deci are de-a face cu mine şi cu persoanele care m-au influenţat cândva sau care mă influenţează. Boc, Patricia, sunt nume adevărate, nu le voi schimba. În rest sunt multe aluzii la întâmplări în care alţi cunoscuţi se vor regăsi pentru că probabil au fost acolo sau le-am povestit despre asta. Nu este un post despre o singură persoană cu care am legătură, este un post despre mine. Nu vreau să fac mişto de nimeni, vreau să îmi spun părerea, aşa că nu ai de ce să te superi, cititorule. Sper să te regăseşti în ceea ce scrie mai sus, dacă nu, înseamnă că trebuie să te întâlnesc şi să te cunosc XD Aştept comentarii. Felicitări celor care au stat să citească tot.

HAI GUIZ LETS GO BILT A SPAEC CHIP!!!!

Ok, since Space Stage is so big, I’m gonna split it up into different subjects with one post each. The first post (which also happens to be the one you’re reading) will cover the “start” of this stage, as well as information on your Home Planet.

After coming out of the Civilisation Stage, you get to design your space ship, which will be your new avatar. You can change it later, and it doesn’t really matter what you put on it (which allows you to be more creative than with your Civ Stage vehicles) so don’t stress too much over it. Your first task is to talk to the Command Centre. They’ll tell you to fly into big glowing balls that are hovering over the cities so you can learn how to control the ship. There’s no time limit, so if you want to look around the planet first go ahead. Afterwards they need you to locate a specific animal species on the planet and scan it with a new tool called – you guessed it – ‘Scan’.

The Command Centre find this new animal fascinating, and want you to abduct one and place it inside one of the cities so the scientists can study it further. After doing so, they are alarmed to find out that the species have a dangerous new virus and the infected need to be eliminated. Use your new and probably only weapon, ‘Mini Laser’, and your ship’s Radar system to track down the diseased creatures and blast em. They’re normally easy to single out (unless they’re under trees, which makes it harder to see them) because they’re glowing yellow. After you kill five of them you’ll get a transmission from the Command Centre, congratulating you on a job well done.

They’ve decided that you’re the “right stuff” and give you the rank of Captain. Accept your Captain’s Badge and buy an Interplanetary Drive, which will allow you to leave your planet’s atmosphere and travel around your solar system. Your new task is to visit a neighbouring planet which has been sending out strange transmissions. You need to investigate.

When you arrive on the planet your radar will pick up the source of the transmissions. On further investigation the object in question appears to be the wreckage of another space ship. Upon scanning it, you will activate a transfer beam. The thoughtful aliens left you some Mini Proton Missiles and an interstellar Drive 1. With this new technology you can follow the coordinates programmed into the Drive and leave your solar system, perhaps leading you to the aliens themselves.

When you arrive on the planet you will discover that the civilisation was destroyed. After scanning a nearby city you will recieve an incoming transmission from their defence system, which was reactivated when you scanned it. After a few warning messages saying that they were gonna kill you, thinking you are something called “The Grox” , their defence droids pop out from behind a hill and try to blow you to pieces. Using either your Mini Laser or the new bombs you got, destroy the bots and return to your Home Planet to report.

Since even the tutorial for Space Stage is so long, I’m gonna make the rest of the “starter missions” into a list. Yay.

Colonisation: You have to establish a colony on a barren hunk of rock to expand your empire. Make sure you’re on the planet with the green trail, because else it will be pretty hard to do a later mission.
Aliens: You have to find an alien empire and have a chat with them. To find one hover your mouse over near-by stars and see if they emit a blue pulse and make strange noises.
Spice Sale: You have to sell some spice to an alien empire. However, if they don’t like you, you can’t trade with them, so try to find some friendly ones. If you can’t be bothered looking for the best deal, just sell one bit of spice and keep the rest for later. As long as you sell some spice, no matter how much, the mission is complete.

Those missions all come in that order. After Spice Sale however, you get a list of missions to do. You don’t have to do all of them, and there’s no specific order, but some aren’t available at the start, so you need to do the missions before to unlock it.

Rares: You have to find an artifact and bring it back to your Home Planet. You can find these rares by visiting different solar systems and looking for a yellow pulse coming from a planet. Go down onto the planet and use your radar to find the object. However, sometimes it’s not a rare at all. You can also find planet colouring and sculpting tools (I’ll come to that later). Also, the planet’s residents don’t like it when you steal their stuff. And watch out for pirates!
Planet Colouring: You are given three planet colouring tools (red skies, blue water and purple ground). Just go to any planet and colour it in. Preferably not someone else’s planet, because not everyone appreciates your art. The planet with the destroyed cities you just visited would do nicely.
Terraforming: You need to transform that barren moon you colonised into a fairly-alright place to live. Your tools? Some plants, some animals, and a smoke machine. Just plonk the smoke machine onto the planet, wait till you get a message saying it’s T-1, and put down the plants and animals. You need a small plant, a big plant and a tree. Then put down two different herbivores and a carnivore/omnivore. Be gentle though! Keep holding the mouse until the creature is safely on the ground. Before you go, you might wanna put some buildings and turrets in the colony too.
Artifact Sale: You need to sell a rare to another empire. If you lost the rare you found previously, then you need to go find another one.
Trade Route: You need to establish a trade route with another empire. If that empire has a blue or green smiley face, then go into ‘Diplomacy’ when you’re talking to them and select the trade route option. After a while you can even buy their whole solar system! Just like Civilisation.
Allies: You need to make an alliance with an alien race. Complete missions for them or give them gifts (a.k.a. bribe money) to get them up to green smiley level, and propose an alliance the same way you did the trade route.
War: This one can be pretty tricky without better weapons, so you might wanna wait a while. You need to capture a planet for this mission. Or at least destroy all of the cities there, if you want to do it that way. If all the near-by empires are already friendly with you, then your Home Planet won’t send you to go to war with them. Just make them angry with you to solve the problem. Yellow to orange smiley is recommended. Red means they’ll probably start a war with you, and you won’t get your mission reward. After you destroy or conquer all colonies on the planet, return to your Home Planet, get your spucks, and prepare for galactic war.

Those are all the missions you can get from your Home Planet. after that it just becomes another colony. The only difference is that you can get repaired and recharged for free here, which is helpful at the beginning of the stage. It also has lots of cities, which are still in Civilisation style (they still have the old-fashioned turrets, for example). However, you can capture another empire’s Home Planet too, which has just as many cities, and is much more productive. Your Home Planet is rubbish at mining spice. It still does it at Civ Stage rate, which is pretty slow. And if you really want Civilisation Stage type cities, you can go advance a Civ Stage Planet and then take it from them when they make it to Space Stage. To do that you need to use a monolith, but that’s for another post.

Still, it has sentimental value, so when you get rich later on, don’t forget to go back and pimp it up with all your new colony upgrades.
-legoless

Also, don’t forget to read Jamie’s DSi Brower review and FlipNote Studio review, and Guinea’s review too.

Am fost în vamă, cititorule, în Vama Veche. Presupun că nu este nimic nou pentru tine, sper că mă cunoşti destul de bine încât să ştii că aş vrea să merg, cel puţin. Din punct de vedere organizatoric, am decis cel puţin 2 lucruri: nu mai merg în vamă vara în plin sezon şi în weekend, aproape orice s-ar întâmpla. Am văzut cocalari în vamă, cititorule. De ce, nu ştiu, probabil erau sub acoperire, dar nu înţeleg de ce, când nu poţi înţelege, tot vrei să te duci acolo. Nu că ar putea murdări mai mult apa, dar… o poluează cred că e cuvântul mai potrivit. Deşi era mult mai multă poluare venind din partea de mamaia şi eforie, dar acum şi aici? [Nu, nu te supăra cititorule, nu am zis că sunt DOAR, ci doar că sunt majoritari cei cu lanţuri groase de aur la gât care intră cu ele şi cu ceasul de aur în apă]

Revenind la Vamă. Ştim cu toţii că au început urbanizarea, ei, cei de sus, de la urbanizare. Au făcut 2 chestii de beton lungi şi le-au zis piste. Au făcut un hotel. Bravo lor. Ţin să spun că am văzut 2 camere în tot hotelul care erau folosite, restul tot la gazde. Dar nu este acolo pentru profit. Este o declaraţie. O declaraţie care să ne arate că o vor ţine aşa în continuare până când Vama va deveni profitabilă, o declaraţie care spune că ne-au făcut-o şi noi nu am făcut nimic. Am închis ochii, nu? De ce? Realizezi, cititorule, că în vamă sunt apoximativ 100 000 de oameni care merg an de an acolo? Am pus 100 000 pentru că nu ştiu sigur, dar înclin spre un milion. Gândeşte-te, dacă fiecare din cei 100 000 de oameni pun 10 lei, ar veni 10 miliarde vechi. Dacă pun 100, vin 100 de miliarde. Şi sunt şi oameni cu mult mai mulţi bani care merg în vamă. Şi alţii care ar pune mai mult. Dacă toţi am face o chetă pentru Vamă, am putea măcar să cumpărăm plaja. Am spus chetă pentru că ăsta mi se pare cuvântul potrivit vămii.

Vama e ceva ce, măcar în trecut, exprima libertatea. Eu am prins începutul perioadei de tranziţie spre ceva mai mult comercial. Oricum, tind să ştiu cum era. 4 pescari şi 20 de câini, mi-a zis cineva că era vama odată. Libertate, spun eu. Vama este un loc în care oricine poate fi el, oricine poate fi frumos. Accentuează frumuseţea din interior, o scoate mai mult la vedere. Oricine poate face orice în limita bunului simţ[şi peste pentru mulţi, dar nu îi băgăm în seamă], şi oricine, dar absolut oricine, îşi poate permite să viseze. Poate privi la stele de undeva unde nu se aude decât o muzică distantă şi înfundată şi se poate privi pe sine, în interior. Poţi să…nu, nu poţi. Îţi permiţi să visezi, pentru că ştii că nimeni care nu este acolo nu ţi le poate sfărâma, iar dacă este acolo, în vamă, nu o va face cu bună ştiinţă. Pentru că suntem liberi acolo.

Vama NU este un loc al profitului, un loc al banilor. Pe vremuri cu 30 de mii vechi veneai cu trenul, prindeai o ocazie, stăteai şi plecai după o săptămână din vamă. Acum, încă este posibil, dar mai greu, unii ştiu. Eu nu. Vama este un loc al oamenilor, al sufletului, este locul în care visele pot deveni vise din nou, unde poţi să crezi. Este o… ok, nu pot descrie, dar imaginaţi-vă că auziţi manele în tramvai şi brusc se opresc. Că se iau unii de tine pe stradă şi brusc dispar. Că vă e sete şi brusc găsiţi apă. Sau vodcă, pentru unii. Nu o să spun că vă înecaţi pentru că aş dramatiza mult prea mult. Nu. Vama este ceva care îţi alină suferinţa,care te ajută să găseşti leacul, nu este leacul. Tu eşti leacul, tu trebuie să te salvezi.

Dar, după cum presupun că ştii deja, Vama aparent e pe ducă. Hotel, piste, mult prea mulţi oameni… Vama e, sau a fost, cam ca un vis. Intens, dar dispare repede. Ce se va întâmpla după ce va fi epuizată? Va apărea altceva, nu îţi face griji, mereu apare. Iar Vama, cred că se va consuma, după care va apărea din nou, după mulţi ani, cu forţe noi. Pentru că visele sunt ca pheonix-ii. Renasc din propria cenuşă.

Vama, cu ,,v” de la vis.

Wiz out

P.S.: Am scris postul pe 3 august, dar îl voi publica mai târziu, după ce se consumă ultimul post.

Sunt mai multe pe ordinea de zi. Trebuia să scriu acest post de miercuri, acum e luni, deci a trecut ceva. Ce s-a întâmplat miercuri? It’s Orange Wednesday, deci am fost la film. Am văzut ultimul Harry Potter. Dacă tu, cititorule, crezi că Harry Potter nu merită văzut nici măcar din punctul de vedere al unui simplu film, te rog să dai mai jos, poate găseşti ceva şi pentru tine.

Cum ziceam, am fost la HP6. Este de departe cel mai bun film din serie din punctul de vedere al efectelor, şi al doilea cel mai bun din punctul de vedere al cât de multe lucruri din carte au intrat în film, lipsesc doar 2 faze care ar şi-ar fi avut locul în film, dar nimic critic cum era în celelalte filme. Oricum, foarte bun filmul, vi-l recomand dacă nu aveţi ce face vineri seara şi staţi în faţa calculatorului. Îl puteţi down…împrumuta de la diverta sau ceva de genul ăsta, nu sunt obişnuit cu filmele împrumutate, eu le văd doar la cinema sau pe calculator de la ,,prieteni”[din alte ţări, li se spune peeri, dar cui îi pasă].

Harry Potter te duce inevitabil cu gândul la magie. Singurul spoiler pe care o să îl dau în postul ăsta pentru cei care nu au citit cărţile este că la un moment dat apare o tipă, Hermione, care stă pe scări şi ,,invocă”, creează, nişte mici bufniţe sau ceva de genul ăsta, oricum nişte păsărele care dansau pe deasupra ei. Voiam de mai mult să scriu despre asta, şi iată că am găsit motivul în HP6.

Magia, dragă cititorule. Mai există, nu mai există, cum rămâne cu ea? A fost demult pierdută în negura timpului, în vremurile medievale, nu a existat niciodată sau există şi în ziua de azi? Părerea mea e că, la fel ca şi natura, magia, în anumite limite, există şi în ziua de azi. Nu ştiu neapărat dacă în măsura în care să faci lucrurile să plutească cu mintea sau să ridici morţii[oh, the good old necromancy], dar există. Ştim că putem crea. Nu să facem păsări adevărate, dar putem să le desenăm, să le descriem, să le simţim. Nu putem să salvăm pe cineva care e pe moarte sigură, dar îi putem alina suferinţa. Nu putem să vedem în mintea cuiva, dar putem să întrebăm, să ne interesăm şi să aflăm mai mult sau mai puţin[sau cu ceva chimie să facem serul adevărului, ştiu că există dar nu mai ştiu cum se numeşte acum, chimiştii să iasă la raport].

Suntem nişte proşti pentru că nu ne dăm pe deplin seama de asta, de faptul că noi, cu puterea minţii mai puţin dar cu cea a sufletului putem face lucruri magice, putem să creem şi să distrugem lumi, atât pe hârtie cât şi în viaţa de zi cu zi, putem să distrăm şi să întristăm, putem să…să facem atât de multe, cititorule, doar că nu ştim. Încet, încet, pe măsură ce creştem, ne asaltează grijile şi lucrurile rele din lumea maşinilor de lângă noi, şi încercând să scăpăm mai rău ne afundăm în ea, cu cât încercăm să devenim mai competenţi în ea, în lumea aşa zisă ,,reală”, adică aia care aduce mult râvniţii bani, cu atât devenim mai incompetenţi în lumea noastră interioară, în ceea ce vrem cu adevărat, în visele noastre.

E greu să păstrezi o balanţă şi să nu te duci spre lucrurile materiale, dar un singur lucru,dacă trebuie să te agăţi cândva de ceva, cititorule, adu-ţi aminte de un singur lucru care este atât de magic încât te poate salva într-o zi, te poate salva din prinsoarea lor, din comunitatea de vise sfărâmate:

zâmbetul. Magic, dar simplu, şi atât de multe lucruri pe care le poate evoca. Zâmbetul cititorule. Cu ,,z” de la zână.

Wiz out.