“Ca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea incat a dat pe singurul Sau Fiu, ca oricine crede in el sa nu piara si sa aiba viata vesnica.” Acesta este cred cel mai tulburator, cel mai important verset din Biblie. Este esenta si punctul de plecare a Bibliei si a crestinatatii: iubirea fata de aproape, sacrificiul suprem. Credinta in Hristos este despre iubire.

Am vazut aseara un film despre Iisus. Cel mai important moment al acestor filme este desigur momentul Patimilor si al rastignirii. Multi l-au acuzat pe Mel Gibson de faptul ca filmul sau este excesiv de crud, unii au lesinat, altii au facut infarct. De ce? Au fost atatea filme cu mai mult sange, se intampla mai multa cruzime in fiecare zi in jurul nostru. Dar lumea uita ca scopul acestor filme nu este acela de spectacol. Intradevar, in acea vreme era un spectacol, se aduna lumea sa vada cum erau rastigniti, cum erau pedepsiti criminalii. Lumea are un simt ciudat al macabrului. Dar astazi filmele acestea au si un alt scop. Iti amintesc ce sarbatorim, ce s-a intamplat, de ce s-a intamplat. Pentru ce a fost prins si rastignit? pentru noi, pentru ceea ce am facut noi si continuam sa facem. Lumea uita, dar cand vezi imaginile acelea stai o clipa si te intrebi: El a facut asta pentru mine… eu ce am facut pentru El in ultima vreme. Credinta noastra, educatia noastra religioasa se bazeaza pe dictonul: fii bun si o sa fii rasplatit, pacatuieste si vei muri, vei arde in chinuri. Unde e mesajul iubirii? unde mai e iubirea? Atunci cand iubesti pe cineva daruirea oricat e de mare nu reprezinta un sacrificiu, cred ca asta e cu adevarat mesajul pe care trebuie sa-l primim. Cum il iubesti pe Dumnezeu? Ducand o viata morala, respectandu-i pe cei din jurul tau si dedicandu-I momente din viata ta. Pasti fericit.

Galateni, 4:15 Unde este dar fericirea voastră? Căci vă mărturisesc că, dacă ar fi fost cu putinţă, v-aţi fi scos până şi ochii şi mi i-aţi fi dat.

Învăţătura falsă poate apărea sub diferite forme pe care le putem împărţi în două secţiuni principale. Câteodată ea ia forma unei negări ostentative a Adevărului, a principiilor şi dogmelor creştine de bază. Există o altă formă, a doua formă care cred că este mai periculoasă decât prima, şi anume forma sub care a apărut învăţătura falsă în bisericile din Galatia. Nu e vorba atât de o negare a credinţei sau o contradicţie a elementelor de bază, cât de o învăţătură care sugerează că este nevoie de ceva în plus pe lângă ceea ce crede.

Mi se pare că apostolul aici a instaurat un mare principiu odată pentru totdeauna şi pe care noi trebuie să îl ţinem minte, dacă vrem să ne protejăm împotriva acestor pericole, şi să fim siguri că “Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi”, şi nu “plecaţi iar sub jugul robiei”

Cum înfruntăm o aşa situaţie? Primul lucru pe care apostolul îl aşterne pe hârtie este problema autorităţii. Aceste dileme şi probleme nu sunt o chestiune de sentimente sau de experienţă şi nu trebuie judecate doar după rezultate. Învăţătura falsă îi poate face pe oameni foarte fericiţi.  Care este testul? Testul este acesta: vă mărturisesc că Evanghelie mea nu este de obârşie omenească … ci prin descoperirea lui Isus Hristos, însărcinarea şi mesajul i-au fost date de însuşi Hristos.

• Învăţătura falsă se poate face vinovată de susţinerea a ceva mai puţin decât acest mesaj al Adevărului, de a exclude anumite lucruri.
• Al doilea pericol, este exact opusul primului, pericolul de a adăuga la Adevăr.

Un alt test foarte bun este următorul: întotdeauna fiţi atenţi să cercetaţi implicaţiile unei învăţături. Este ceea ce face apostolul în capitolul 2. Noua învăţătură pare să nu îl nege pe Hristos, însă apostolul arată ca ea îl neagă în cel mai important punct. Un exemplu este acesta: o femeie creştină cu care discutasem se afla în dificultate şi nu putea să înţeleagă cum un necreştin care duce o viaţă exemplară de fapt nu e credincios cu adevărat. De fapt ea spunea, fără să fie conştientă că acei oameni extraordinari nu mai au nevoie de Hristos, iar venirea din cer a Fiului Său pentru ei a fost inutilă.

• Întotdeauna erezia este o adăugare la revelaţie. De exemplu biserica romano-catolică spune că este tot atât de inspirată în prezent aşa cum au fost primii apostoli, dar afirmaţia nu este bazată pe Scripturi.
• O altă trăsătură a acesti învăţături e că accentuează un lucru cu precădere şi îl evidenţiază pe altul în mod deosebit. Indiferent care ar fi acesta, el e cel care a condus spre o învăţătură deosebită, e e cauza principală a întregii mişcări.
• Toate acestea sunt o completare la Hristos. Întotdeauna e Hristos plus altceva, şi e necesar să ai această adăugare
• Doctrina falsă într-o formă sau alta duce la concluzia că singură credinţa nu e suficientă. Învăţăturile false ne spun că trebuie să facem ceva, că e necesar să aducem ceva în plus, să adăugăm câteva acţiuni proprii sau să permitem să ni se facă ceva. Avraam a fost binecuvântat înainte de circumcizie, prin urmare nu se poate spune că tăierea împrejur este esenţială.

Trebuie să ştim că aceste lucruri pot fi testate în următorul mod: unde este dar fericirea voastră?

Nu mai vorbiţi despre tăierea împrejur, ea nu mă interesează. Nu mai vorbiţi despre păzirea zile a şaptea sau de alte culte. Opriţi-vă în a-mi vorbi despre toate acete lucruri considerate absolut esenţiale dacă vreau să devin un creştin complet. Nu le vreau. Departe de mine gândul să mă laud, nu mă voi lăuda cu nimic altceva, cu nimeni altcineva, cu nici o altă învăţătură  decât cu Domnul Isus Hristos şi numai cu El. El îmi este suficient deoarece prin El lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume.

Să fiu clar, nu mă voi lăuda cu credinţa mea, deoarece şi eapoate devin o capcană dacă îmi fac un idol din ea. Mă laud doar cu Persoana binecuvântată a Domnului Isus prin care s-a săvârşit acest lucru minunat, împreună cu care am murit, cu care am fost îngropat, cu care sunt mort faţă de păcat şi viu faţă de Dumnezeu, cu care am înviat şi voi locui în locurile cereşti, prin care şi numai prin carelumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de ea. Voi respinge orice lucru care vrea să fie în centru în locul Lui, orice lucru care vrea să fie adăugat la Persoana Sa.

Hei, nu e vina mea, nu am spus-o eu! Deşi pentru mine e tot aia.

Ascultam astăzi pe BBC (de fapt ascultam pe City FM şi s-a intrerupt programul for some reason), ascultam un preot catolic vorbind despre Paştele care tocmai au trecut.

Dincolo de aspectele religioase, care erau foarte ok şi bine învârtite, părintele a spus următoarele:

“Există o doctrină care spune: ce bine că am păcătuit în Eden, astfel încât a venit Iisus să ne salveze.  Ce bine că am fost alungaţi din Rai, altfel nu am fi avut ocazia să cunoaştem bunul Mântuitor. Am fi fost fericiţi in Paradis, însă nu l-am fi cunoscut pe Dumnezeu.”

M-am uitat la radio fără să-mi vină să cred.

Cum e asta măi nene?

Considerând că o parte din “cunoscutul” lui Isus include bătutul, schingiuitul si răstingnitul respectivului Mântuitor, cred că aduce o nouă perspectivă asupra vinei creştineşti.

Nici nu mai fac un comentariu sarcastic, vă las să vi-l imaginaţi.