Pentru ca eu ma simt bine azi.
Pentru ca am facut primul pas din lunga calatorie ce ma asteapta si care va dura trei, cinci sau poate sapte ani.
Pentru ca e foarte important sa ai norocul de a intalni o persoana foarte deschisa si care sa te faca sa te simti ca acasa atunci cand esti stresat, speriat si obosit.
Pentru ca iubesc aerul curat de munte.
Pentru ca iubesc sa facem poze funny la intoarcere, cand toata lumea vrea sa scape de oboseala.
Pentru ca viitorul trbuie sa sune bine [si nu fac reclama mascata )))].

Sayonara!

Serios.
Intr-adevar, ma intreb de ce nu am mai scris de atata vreme,dar cum nu imi place sa ma justific nu o sa stau sa gasesc scuze.Probabil pur si simplu nu am avut chef.Oricum,nu vreau sa fac din scrisul pe blog o obligatie sau un obicei.

Azi simt ca am dispozitia necesara de a scrie.De la ultimul post s-au intamplat o gramada de evenimente dar nu o sa le insir.Important e ca acum va scrie un absolvent si nu un licean,asta e una din marile schimbari petrecute in ultima vreme.Ma bucur ca am scapat de stresul si de paranoia care ma cuprinsese in cele doua saptamani obositoare si ca in sfarsit pot reveni la vechea si placuta indeletnicire: cititul. Nu are sens sa descriu atmosfera apasatoare,faptul ca am asteptat trei ore subiectele la proba a patra…le-au descris altii inaintea mea si unii dintre voi au experimentat.

Deocamdata e liniste si pace. Mai am admiterea si pot sa imi iau vacanta in sfarsit. 

Cum habar n-am cand va fi urmatorul post cred ca e bine sa va spun inca de pe acum ”Craciun fericit!” )

Sfatul zilei: relaxati-va!

”Life is one big road with lots of signs.So when you riding through the ruts,don’t complicate your mind.Flee from hate,mischief and jealousy.Don’t bury your thoughts,put your vision to reality.Wake Up and Live!”

Pentru ca e o legenda.
Pentru ca va trai mereu.

Happy birthday,Bob!

”Don’t gain the world and lose your soul,wisdom is better than silver and gold.”

”I feel a chill in my heart.She seems to be asleep,but the deep blue colour of her lips is enough to make me weep…”

De ce EA?DE CE ?Intrebare retorica,repetata obsesiv…durere,disperare…

Ii spuneam mama…Mama-Flori…Una dintre fiintele pe care le iubeam cel mai mult…De ce tocmai EA?Ea atat de buna,ea atat de blanda,ea care avea doar zambete pentru mine,ea care ma iubea atat de mult…Ea mereu optimista,ea care ne incuraja,ea care facea fata tuturor problemelor,ea…ea…s-a dovedit neputincioasa doar in fata mortii…

Nu pot si nu vreau sa accept…e tot timpul in mintea mea.Vesela asa cum o stiu dintotdeauna,zambind si parca spunandu-mi sa ma calmez pentru ca nu e decat un cosmar din care ma voi trezi si vom fi iar impreuna,spunandu-mi ca e a aici,ca e alaturi de mine…Nu,nu poti sa intelegi decat daca ai trecut printr-o experienta asemanatoare…Si as vrea sa spun ca nu iti doresc sa treci prin asa ceva,dar ar fi penibil…toti trecem la un moment dat pentru ca moartea e ceva firesc…ingrozitor de normal…Si cuvinte de consolare nu exista si solutii salutare nu exista.Reusesc de fiecare data sa ma echilibrez cand am probleme,sunt optimista si sunt increzatoare ca totul are o rezlovare,dar acum,acum nicio teorie de a mea nu e valabila,nimic nu functioneaza.Chiar nu gasessti explicatii si teorii.Ce consolare sa gasesc?Ce sa se mai rezlove?Nu.Nu se va rezolva nimic,nimic nu va mai fi ca inainte.Raman doar cu imaginea ei in minte si cu o mare rana in suflet care nu se va inchide.Timpul rezolva totul?In cazul asta,no way.She’ll be always on my mind.

”Tears stream down on your face when you lose something you cannot replace…”

Inca ne intrebam de ce,inca nu ne vine sa credem,inca ne dorim din tot sufletul sa fie doar un cosmar din care sa ne trezim  bucurandu-ne ca nimic nu a fost real…Inca ni se pare ca il zarim,imaginea lui e vie in amintirea noastra…Toti am vrea sa il aducem inapoi…Incercam sa gasim explicatii,vrem sa gasim vinovati,dar nu reusim decat sa ne tulburam si mai tare.Crampeie de discutii,imagini,zambete…se deruleaza ca intr-un film…toti ne-am gandit azi la el,la colegul si prietenul nostru…Disperare,lacrimi,durere.Daca poate exista vreo consolare,e aceea ca a fost nevoie de el acolo sus…

In final,ajungem la concluzia ca toti suntem frunze in vant si ca furtuna ne poate spulbera oricand…Si atunci,ce ramane de facut?Constatam  ca nu putem schimba mersul lucrurilor…Putem doar sa ii apreciem mai mult pe cei din jur cat inca mai sunt alaturi de noi,putem doar sa inceracam sa ne bucuram de fiecare zi pe care o traim,de lucrurile marunte pe care cateodata nici nu le observam.Si Luigi a facut asta.El si-a trait viata la maxim.Vesel,energic,increzator…A lasat o rana in sufletele nostre, care cu greu se va inchide…

Am stat sa ma gandesc daca sa scriu sau nu…gandurile mi se invalmaseau,simteam nevoia sa ma descarc…si cel mai bine o fac scriind…Acum,nu maine,nu peste o saptamana.Acum cand acordurile fanfarei inca imi mai rasuna in minte,cand  imaginile sunt proaspete,cand pot reda autentic tot ce simt,in cuvinte simple,neslefuite pentru a suna frumos,pentru ca nu asta e scopul,nu esteticul ci autenticul.

Pentru ca nu suntem ignoranti,pentru ca a contat pentru noi,pentru ca a facut parte din viata noastra,pentru ca ne-a marcat intamplarea tragica,pentru ca ne pasa,pentru ca daca am fi putut am fi impiedicat tragedia…

”Choose Life. Choose a job. Choose a career. Choose a family. Choose a fucking big television, choose washing machines, cars, compact disc players and electrical tin openers. Choose good health, low cholesterol, and dental insurance. Choose fixed interest mortgage repayments. Choose a starter home. Choose your friends. Choose leisurewear and matching luggage. Choose a three-piece suite on hire purchase in a range of fucking fabrics. Choose DIY and wondering who the fuck you are on Sunday morning. Choose sitting on that couch watching mind-numbing, spirit-crushing game shows, stuffing fucking junk food into your mouth. Choose rotting away at the end of it all, pissing your last in a miserable home, nothing more than an embarrassment to the selfish, fucked up brats you spawned to replace yourselves. Choose your future. Choose life… But why would I want to do a thing like that? I chose not to choose life. I chose somethin’ else. And the reasons? There are no reasons.”

Da. Am vazut Trainspotting si vi-l recomand si voua. Dupa statisticile IMDB e in top 250, daca va incalzeste cu ceva. Si prima intrebare mi se pare geniala: Why would I want to do a thing like that? Sunt sigura ca toti v-ati intrebat candva asta si daca nu, va veti intreba acum. Si veti constata cu uimire ca toti suntem la fel, ca toti ne dorim acelasi lucruri si ca, in mare, dam cam acelesi raspunsuri…

De ce? Singurele idealuri sunt casele scumpe , masinile luxoase si vacantele in Dubai ? Nu-i asa ca idealul tau e sa termini un liceu, o facultate, sa iti iei o slujba foarte bine platita, o sotie ”buna”, respectiv un sot cu bani, sa ai un copil care sa stie multe chestii fara sa le inteleaga, sa aiba o bona care sa se ocupe de el, pentru ca tu nu ai timp: esti ocupat sa muncesti pentru ca el sa aiba tot ce isi doreste: sa mearga la o scoala, la un liceu, la o faculate ”de viitor” pentru a putea sa-si ia o casa scumpa, o masina luxoasa si pentru a putea merge in vacanta in Dubai?

Mereu mi-am dorit sa fiu ”altfel”. De ce? Pentru ca mi se parea plictisitor si pentru ca mi se parea ca ne invartim intr-un cerc inchis: muncim pentru a ne putea hrani si ne hranim pentru a putea munci si uitam sa mai traim. Uitam ca viata nu inseamna doar cont in banca si rutina , uitam ca exista soare, flori…Intotdeauna i-am apreciat pe cei care stiu sa-si faca viata frumoasa, care fac totul din pasiune si din placere, care constientizeaza ca pentru a fi fericit trebuie doar sa-ti urmezi visele. Dar nu visele comune pe care ti le insufla societatea asta materialista. Chiar vrei sa fii la fel ca ceilalti? Chiar nu esti in stare sa ai propriile idealuri? E timpul sa-ti dai seama ca doar tu poti sti ce e bine pentru tine, e timpul sa renunti la instinctul de turma si sa nu te mai lasi influentat de ceilalti. C’mon , suntem oameni, nu masinarii, putem gandi singuri!