Deocamdată. După cum arată lucrurile acum, nu pare a mai fi nevoie de vreo intervenţie prea curând. Controlul SUA pare total. Preşedintele nostru spune că a meritat. 350 de milioane de lei cheltuiţi de la buget, profesionalizarea Armatei, întărirea prieteniei cu Statele Unite. Ştie el ce spune, cu siguranţă. Noi poate vom afla de la Arhivele Naţionale mai târziu. Dar şi doi oameni morţi, 14 răniţi, unul dintre militari paralizat pe viaţă. E vorba de Daniel Porumb. Casa lui e doi ani o cameră de terapie intensivă. Pe el l-a răpus inconştieţa unor comandanţi şi sărăcia ţarii. Povestea lui a fost prima de la Reporter Special, în mai 2008.

I-am întrebat pe câţiva militari cu ce s-au ales. Unii au satisfacţia că în sfârşit, au aflat cum e să faci teren pe viu. I-am înţeles. Un reporter care stă la birou, devine un atrofiat. Alţii au pus un bănuţ de-o parte. Alţii au satisfacţia că au construit un puţ pentru nişte irakieni care işi vor aduce aminte toată viaţa că românii au fost cei care le-au adus în sfârşit apa la colibă. Alţii au construit şcoli pentru nişte copii care n-au văzut ciocolata decât odată cu românii. Ştiţi cum e: totul e politic, până la tine. Faci parte din joc, dar nu renunţi totuşi la integritatea personală. Apoi, unii au murit, alţii au ucis.

Joi a fost ceremonia de retragere a trupelor româneşti din Irak. La Tallil, locul în care au dormit, au plâns, au îndurat şi au supravieţuit timp de 6 ani, aproape 7 mii de români. Pentru mine a fost primul drum în Irak.
Norocul meu a fost că Liviu Dochiţa, operatorul de la Reporter Special cu care am fost acolo, e super profi şi m-a lăsat să-mi fac de cap minute bune. Aşa că am reuşit să fac fotografii câte am vrut.

Mai jos câteva:

Foto: Liviu Dochiţa şi Anca Grădinaru