Chestia asta jai alai chiar exista. Dar tot mi se pare o prostie. Si nu doar din cauza j-ului dubios pentru populatia americana, conform comentariului lui Don.

Cel mai important lucru care s-a intamplat in episod este trecerea in nefiinta a lui Gene, tatal lui Betty. Evenimentul nefericit a fost tratat cu toata subtilitatea si tensiunea retinuta de care ne-am astepta de la Mad Men. Pe parcursul episodului, Gene a facut tot posibilul pentru a nu atrage atentia asupra sa dar in acelasi timp sa pregateasca terenul pentru ce avea sa se intample. O invata pe Sally sa conduca, poate ca sa recupereze ce nu a putut sa o invete pe Betty (nu sunt convinsa ca era un semn al senilitatii). A transmis mai departe comorile lui de razboi. A vorbit cu Betty despre testament.

Iar cand a venit momentul anuntului, nu era cazul pentru melodrama ieftina, pentru ca Mad Men is above that. Dar melodrama s-a lasat asteptata pentru momentul in care Sally a privit cu ochisori acuzatori in directia parintilor si a avut o criza de nervi. Mama ei insa e prea prinsa in propriile issues ca sa realizeze prin ce trece Sally. Asa ca fetita s-a dus sa se uite la televizor la un reportaj despre un calugar care s-a sacrificat dandu-si foc. Desi sunt anii ‘60, Stirile ProTV de la ora 17 sunt bine mersi, chiar si pe undele americane. De departe cea mai disturbing scena a episodului.

Pe locul secund se afla reclama regizata de Salvatore. Pe de o parte ma bucur de faptul ca Don il trateaza pe Sal exact la fel, desi stie ca acesta din urma este homosexual (desi la ce camasi de noapte isi cumpara sotia, vad cum un barbat s-ar putea trezi atras de alti barbati). Pe de alta parte, what is wrong with the Patio people? Nu stiau sa explice de ce nu le place reclama. Poate pentru ca domnisoara care le prezenta produsul nu are deloc voce. Sau mai precis are voce, dar nu e o voce pe care ai vrea sa o auzi. Ever.

Deci il avem si pe pampalaul asta cu multe milioane de dolari care vrea sa transforme un joc obscur (Jai Alai) in noul baseball pentru societatea americana. Toata lumea stie ca e o idee proasta, dar nimeni nu vrea sa spuna asta pentru ca nu vor sa-i piarda banii. Cu exceptia lui Don. Iar raspunsul tipului denota ca este perfect constient de posibilitatea unui esec, doar ca daca acest esec va avea loc… nu este vina lui. Ce frumos e sa ai bani si sa delegi responsabilitati.

Dupa ce in episodul trecut Peggy a fumat marijuana acum este momentul pentru ea sa faca urmatorul pas logic. Sa se mute din casa parintilor. Oare ideea i-a venit in timp ce era high as a kite? Nu am vazut-o foarte mult pe Joan in episod (din nefericire), doar in calitate de sfatuitor pentru Peggy si a mai ramas cineva impresionat de cate bine s-a priceput Joan sa-i construiasca anuntul? Peggy e smart, dar nici Joan nu e mai prejos. Intrebarea este daca Peggy i-a cumparat mamei sale acel televizor ca sa scape cu basma curata cand ii da vestea ca se muta. Eu cred ca da, pentru ca le ce mama are nici nu cred ca merita mai mult. Mama lui Peggy a apelat la arma cea mai puternica din arsenalul sau. Sentimentul vinovatiei.

Si l-a folosit la maxim pe Peggy, dar fata noastra daca e capabila sa-si abandoneze copilul, e la fel de capabila sa blocheze accesul emotional in subconstientul ei. Nu ca o blamez, tre sa fii tare ca sa ajungi unde a ajuns ea. Cu toate aranjamentele implicite. Sper doar ca avertismentul mamei “you’re gonna get raped” sa nu fie un element de foreshadowing.

Via TVBlog

Ta-Dam!Am zis sa particip si eu la concursul organizat de Blogatu,pentru ca am mai participat la un concurs mai vechi organizat tot de el in care trebuia sa-ti caracterizezi blogul in cateva cuvinte si cine credeti ca a fost castigatorul?Exact chiar eu marele Drac daca pot sa spun asa.Da hai sa nu ne mai lungim si sa trecem la treaba ca doar vorba scurta saracia omului.Deci faceti partie vine marele Drac cu super review-ul lui Blogatu care va sparge toate topurile si sa stiti ca merita pentru ca am stat 2-3 ore sa-l scriu pe foaie (am glumit daca nu v-ati prins)deci tobele de pe fundal,ta-dam!Ah…am uitat sa va spun cat de specialist sunt eu in review-uri deci trebuie sa ma aplaudati,sa-mi puneti un banner pe blog la voi si sa-mi faceti un articol de cel mai tare Drac din blogosfera si cam atat vreau,hai gata ajunge sa-i dam drumu odata!

• Review:Blogatu!

-Tema:Am vazut ca ai schimbat tema si ai facut un lucru foarte bun pentru ca mie unul imi place cea care este acum deci,felicitari.O combinatie foarte buna intre culori care imi place la nebunie dar ce mai trebuie la blog este un header.Daca vrei te pot ajuta cu aceasta problema cu cea mai mare placere pentru ca ce ai tu acum iti face blogul sa arate cam prost.
-Sidebar:Din cate vad este pe doua coloane dar incearca sa-l faci egal pentru ca prima coloana este mai lunga de cat cea a doua iar acest lucru nu da bine ochiului.Ce nu imi mai implace sunt bannerele care sunt asezate aiurea,unul este mai mic altul mai mare,de exemplu primele de sus incearca sa faci ceva.Despre acel widget Contact ai avut o ideie foarte buna pentru ca este la vedere iar in rest totul e ok.
-Articole:Imi place ce scri si de aceia te citesc dar cateodata pui prea multe filmulete video.Acea iconita care este aflata la toate titlurile imi place la nebunie da,am si o mica intrebare.Acel B vine de la Blogatu sau de la Blog .Trebuie sa te felicit pentru review-urile pe care le faci si pentru Blogatu LiveTV ca doar e singura emisiune live prin blogosfera.
-Footer:Nu stiu ce sa zic despre el pentru ca este ok asa ca trec la urmatoarea categorie.
-Domeniu:In primul rand imi place ca esti pe .ro si numele domeniului este foarte usor de retinut si original.Ia faceti o comparatie intre numele vostru de la blog si a lui blogatu,care suna mai misto? Sigur si normal BLOGATU!

Blogatule asta a fost review-ul meu pentru tine si sigur am sa castig in cel mai rau caz prin tragere la sort Sunt un Drac Norocos!Nu uitati tinetimi pumni ca va sparg.

Jason is a god. Dar stiam deja asta nu?

There’s no place like home. Mai ales cand “home’-ul respectiv e invadat de influenta malefica al unor demoni New Age. Am avut un intreg episod dedicat realizarii incete dar sustinute a trupei care fusese plecata in Texas ca e ceva foarte putred in Bon Temps. Si nu ma refer la subsorile lui Jason.

Dar ma intai, sa mai subliniem o tara faptul ca Sookie + Eric = Hot Monkey Love (intr-un viitor apropiat). Mi-a parut putin rau pentru Bill in episodul asta pentru ca am vazut tocmai de ce el ar fi un pretedent mai bun pentru Sookie decat Eric. Doar o ajuta, ii pasa de oamenii caruia ei ii pasa… Bill este tipul bun, ceea ce mi se pare usor ironic pentru ca in sezonul I he was the bad guy si Sam era the nice guy!

Si nimeni nu a avut un drum mai plin de bumps sezonul asta decat Sam, dar in sfarsit a sarit cineva in ajutorul lui. Andy Bellfleur, pe care recunosc ca nu am putut sa-l inghit o vreme, si Jason, caruia ii sunt etern devotata. Aproape ca a meritat sa o suportam pe Maryanne si orgiile sale pana acum doar ca sa avem scena in care Jason se da drept zeu. Cred ca in episodul asta am vazut cat de mult Jason s-a schimbat. In sezonul I cred ca ar fi fugit cat il tineau picioarele, fiind confruntat cu o asemenea situatie. Dar noul Jason 2.0 a zis “fuck this magic crap” si a trecut la treaba cu drujba lui de incredere. In plus, desi Sam nu este tocmai prietenul lui cel mai bun, a avut coaiele si sufletul sa nu-l abandoneze pe ssaracul barman. Way to go Jason.

Deci ii pasa de comunitate si ii pasa si de indivizi. Way to go Jason. Si bravo si lui Andy Bellfleur ca nu s-a pierdut deloc cu firea si chiar a avut prezenta de spirit sa fure o sticla de bautura in drum spre congelatorul unde s-a ascuns cu Sam. Abia astept sa vad cum le explica Sam partenerilor sai din seara aceea cum a disparut si a reaparut gol cu fundul iesindu-i obraznic din sort.

Vreau doar sa zic ca felul in care oamenii se purtau sub influenta lui Maryanne mi s-a parut a fi cam desirat. Arlene si Terry pareau destul de capabili, Tara era complet dusa cu pluta, Mama lui Hoyt nu era foarte schimbata. Dar si in stupoarea lor demonica, tot erau fun. Dumb, but fun! Nu inteleg insa de ce Hoyt nu a incuiat-o pe mama lui undeva ca sa previna ce s-a intamplat apoi cu Jessica. Ii era frica sa nu se raneasca singura?

Sookie si Bill au trezit-o mult mai gentil pe Tara decat merita. Daca eram in locul lor o palmuiam a la Lafayette pana isi revenea. Oricum, a fost o scena usor touching si parca nu la fel de melodramatica precum moartea lui Godric. Rutina Wesley si Nelsan Ellis sunt doi dintre cei mai buni actori din serial, atunci cand fac altceva decat sa arunce cu one liners.

Deci Sookie are cine stie ce putere Anti-Maryanne si Bill s-a dus la regina. Razboiul asta mai are doua acte, dar bine ca a inceput.

Via TVBlog

Nastere/moarte/renastere. It’s the circle of life baby. Si daca poti sa zici ceva despre Don Draper este ca el iubeste viata, cu tot alcoolul, toate tigarile si toate femeile din ea. O iubeste asa de mult ca niciodata nu pare multumit cu ce are. Si desi toata lumea de la Sterling/Cooper nu conteneste a vorbi despre cat de fericiti sunt ca sunt alesii Providentei sa lucreze in cea mai tare meserie din lume in cel mai tare oras din lume… de fapt invazia britanicilor nu fericeste pe nimeni.

Inceputul episodului, inceputul vietii lui Don. Vazut prin ochii barbatului care sta sa fiarba niste lapte pentru sotia lui. Aflam despre Don ca de fapt este un fel de copil-cadou facut de cosmos, ajuns via uterul unei prostituate. Sa fi trecut vreo 6-7 luni de cand i-am vazut ultima data pe ad men de la Sterling Cooper. Beth pare-se ca s-a multumit cu Don si vrea totul sa fie perfect in casnicia lor.  Dar bineinteles cu Don nu o sa obtii decat o iluzie a perfectiune, la fel de trecatoare precum povestea de adormit copiii pe care i-a zis-o sotiei sale ca sa o adoarma la loc. In secunda in care Don s-a vazut in libertatea orasului Baltimore, s-a intors la trucurile lui vechi.

Si a aflat un secret foarte zemos pe drum. Cel mai tare moment al episodului este tocmai cel in care se foloseste de secretul lui Sal ca sa coaca la foc mic viitoarea lui campanie pentru pelerinele de ploaie London’s fog. Limit your exposure. Astfel de momente fac din Mad Men o bijuterie de serial. Cat despre Sal… cand sa capete si el ceva actiune, arde hotelul. Sal, keep it your pants. Imi pare rau pentru tine sincer, dar provoci dezastre naturale cu libido-ul tau. Pe de alta parte, nimeni nu se pricepe mai bine sa pastreze un secret decat Don Draper.

Fuge la Don sa se planga doar ca sa fie nevoit sa o dea intr-un nou pitch. Nu s-a adus deloc vorba de copilul lui cu Peggy, dar pot sa am rabdare.

Englezii nu se sfiesc sa joace mind games si intre ei. Hooker se credea mai mult decat o secretara, dar Pryce l-a trimis repejor la colt. “Cum, adica ai propriul tau birou? Te joci cu jucariile alor mari. Mars la locul tau”

Deci tot episodul ne-am jucat cu notiunile de nastere si renastere. Don ii zice la un moment dat stewardesei ca este ziua lui de nastere. Avand in vedere cum a inceput episodul, tind sa-i dau crezare. Cand ajunge inapoi acasa, Sally il roaga sa-i povesteasca cum s-a petrecut nasterea ei. Don se opreste in mijlocul povestii si Betty reia, finalizand astfel un episod care a inceput tot cu o nastere. Dar daca Don stie tot ce poate stii despre Dick Whitman si nasterea sa, things get fuzzy cand vine vorba de Don Draper si unul dintre cele mai fericite momente din viata omului de publicitate.

Pana data viitoare, smoke ‘em if you got ‘em.

Cum ar zice LaFayette: “we got some feelings up in this shit”. Dupa carnagiul ultimelor episoade, cu “rise up” am avut ocazia sa ne relaxam, sa ne scoatem servetelele si sa ne lasam dusi intr-un veritabil rollercoster emotional.

Toata paleta melodramatica de sentimente e aici, oameni buni. Dorinta. Regret. Nostalgie. Furie. Deznadejde. Iubire. Resemnare. Disperare. Si Alan Ball a dat din gros sa se asigure ca pana la final nu exista un ochisor uscat din Targoviste pana in Tallahasse. Episodul incepe cu Bill care-i spune Lorenei ca desi e nemuritoare, ea este moarta pentru el. Si parca-ti pare asa putin rau pentru Lorena. Dar dup-aia buuuum!

Shakalaka.

Eric o apara pe Sookie doar ca blonda sa-l numeasca monstru cand isi da seama ca i-a baut sangele si acum e legata pe veci de el. Sincer, desi nu sunt convinsa inca de faptul ca Sookie si Eric ar avea vreun sens impreuna, cred ca este putin ipocrit din partea lui Sookie sa se supere intr-atat pe Eric sa-l faca monstru si toate cele. La o adica darul ei is all about the fucking mind reading, si ea traieste cu asta, dand peste cap sentimentul intimitatii al oamenilor. Ce e bine pentru gasca, aparent nu e bine pentru gascan. Pe de alta parte cred ca ne pare tuturor rau pentru Bill. Nu e la fel de puternic. Nu e la fel de inteligent si, most improtantly, nu arata la fel de bine gol. Daca Eric o vrea pe Sookie, eu pariez pe el.

Dar sa speram ca Jessica si Hoyt nu vor avea astfel de probleme pentru ca sunt in continuare un cuplu mult prea dragut de care simt ca lumea se ataseaza repede. Hoyt i-a si cantat! Ce fata pe planeta asta, vie, moarta sau undeva intre, poate sa reziste unui baiat care-i canta? Mai ales daca o alege si pe ea in locul mamei sale. Mama lui Hoyt mi s-a parut simpatica in episodul asta, tocmai datorita ignorantei pe care ea insasi a recunoscut ca e un efect secundar al felului in care a fost crescut. M-am bucuat pentru Hoyt cand a tipat la ea “I’m not a baby!” dar maica-sa are dreptate in privinta copiilor. Nu ca ar fi cazul pentru Hoyt si Jessica sa-si faca probleme de genul inca. El e tanar si ea va fi tanara (si virgina) pentru totdeauna. Sunt la inceputul relatiei totusi.

Maryanne… ce bine e sa traiesti in haos… bla bla bla bla… renunta la societate… bla bla bla bla… Frate, n-am mai discutat asta de n ori. Adica decat atat Maryanne sincer mi-ar fi trebuit mai mult Jason in episodul asta ca oricum saracutul nu are decat o scena (emotionala, of course) cu sora lui si atat.

Si inca o data il aplaud pe Alan Ball pentru modul in care se foloseste cum trebuie de o distributie asa talentata si frumoasa cum are el. Nu exista personaj in serial care sa nu mi se para cel putin interesant, cu exceptia poate a lui Eggs. Pana si de Arlene si Terry mi-a placut. Dar cel mai mult l-am aplaudat pe LaFayette care are reusit sa bata un tip cu un cap mai mare decat el care presupun ca avea super puteri daca era in transa lui Maryanne. LaFayette is a bad motherfucker.

Sunt doua chestii mari care m-au enervat la episodul asta. Prima ar fi insinuarea ca Sam se poate transforma intr-o musca. Scuza-ma, but that’s just zzzzzzztupid. De ce avea nevoie sa fie tocmai musca, la cat de indepartate erau barele respective si daca se facea catelul standard cred ca se putea strecura printre. Mi se pare putin aiurea ca ditamai omul sa se poata faca o musculita.

In al doilea rand, look… mi-a placut finalul, dar mi s-a parut putin cam rasuflata toata faza. Parca Alan Ball statea undeva si citea scenariul si-si zicea:

“Nu domne, nu-i de ajuns sa planga Eric ca o muiere suedeza… trebuie sa mai fie cineva acolo pe post de bocitoare. Tre sa facem publicul sa PLANGA, ce plm”

Cu Eric si lacrimile lui de sange, Sookie si lacrimile ei, Godric si resemnarea lui cadaverica, muzica din fundal de film Hallmark. It was a little to much and a little cheesy. Si tot nu am inteles de ce anume Godric voia sa se sinucida. Se plictisise? Ideea ca toti vampirii ajung asa pe la varsta de 2000 de ani mi se pare foarte deprimanta. Adica nici nu ar trebui sa mai spuna ca sunt nemuritori. “Devino vampir, traiesti 2000 de ani si dup-aia mori de sictirit ce esti”

Dar mi-a placut ideea ca macar la final Godric a putut sa fie surprins. Adica se intelege ca poate totusi se insela in privinta vampirilor care nu fac nimic, nu evolueaza nicaieri. Daca Sookie a reusit sa-l surprinda, poate ea este cheia.

Via TVBlog

Domne, deci eu cand ajung acasa nicioadata nu am chef sa ma uit la filme triste. As vrea sa am mai multa vointa de atat, dar serios daca am chef sa ma uit la vreo melodrama ieftina dupa 8-10 ore de stat la birou. De ce incep cu aceasta marturisire? Pentru ca Boy A e un film al dracului de trist si in spite of my better judgement m-am uitat in seara asta la el.

Bai si mi-a placut de mor. Boy A e un exemplu din acela rar de film care te face sa simti lucruri pe care nici nu stiai ca esti capabil sa le simti, cel putin nu de la un film. Nu stiu daca este vorba de a woman thing sau nu.

Cert este ca… povestea este foarte bine spusa. E vorba de un copilas care sta de 14 ani in inchisoare, pentru ceva naspa care a facut cand era mic. Si cand zic naspa, va rog sa ma credeti. E genul de chestie cu care ajungi la stirile ProTV. Anyway, scapa baiatul din inchisoare si este cel mai dulcic baiat pe care l-ai vazut vreodata.

Thinking about it, cred ca asta e si o parte din motivul pentru care mi-a placut asa de mult. Ca-l avem pe baiatul asta, cu tot tacamul de balbaituri si mormaituri de timid care se trateaza, si nu-ti vine sa crezi ca tipul asta a facut vreodata ceva mai rau la viata lui decat sa fure o acadea. But he did si universul nu o sa-l lase sa-l uite. Deci luam partea la ascensiunea si descinderea lui inevitabila and it rips your fucking soul to shreds.

Dar… cand zic povestea este bine spusa nu ma refer atat la dialoguri care in mare parte sunt destul de banale. Nu gasesti oneliners sau monoloage shakesperiene pe aici. Dar aceste dialoguri in banalitatea lor imita foarte bine vorbirea de zi cu zi si confera un aer realist personajelor. Actorii, de la cel principal pana la toate personajele secundare, toti joaca foarte bine. Din punct de vedere tehnic se fac niste chestii cu lumini, sunet si gros-planuri destul de inovative deci nici pe planul asta nu am ce reprosa.

Deci look, I really liked it. E genul de film indie care-mi atinge o coarda si ramane cu mine ceva vreme. Nu e cel mai bun film facut vreodata, nu e vreo capodopera. Este o poveste super simpla si bine interpretata despre natura umana, cel mai fucked up subiect cu putinta.

A trebuit sa stau putin sa rumeg filmul asta musical pentru ca nu mi-am dat seama din prima daca mi-a placut ce am vazut sau daca a fost prea mult. Thinking back, da, imi place. Este foarte sangeros si scarbos pe alocuri, dar culmea este ca nu d-asta o sa-l tin minte. Ci pentru muzica. Repo! este intr-adevar o opera rock. Muzica mi-a adus aminte de Nine Inch Nails pe alocuri, deci nu avea cum sa nu-mi placa. Pe de alta parte nu sunt decat cateva melodii care raman cu tine dupa ce se termina filmul.

La capitolul asta seamana cu Sweeney Todd. Uite, acolo un musical cu super valori de productie, atmosfera dark si captivanta, dar muzica in sine nu este catchy si nu este un univers in care ai dori sa ramai, bun doar pentru o vizita scurta. Cam asa si cu Repo Genetic Opera cu precizarea ca se bazeaza si mai mult pe decoruri, costume si extravaganta personajelor decat Sweeney Todd.
Povestea este prea imbarligat to get into it, iti spun de pe acum ca este asa de slaba pe cat ti-ai imagina.In 2056 lumea este dependenta de operatii (de transplant de organe si estetice). Ca sa faca rost de bani pentru mica lor problema isi ipotecheaza organele. Daca nu platesti la timp, sucks to be you, vine un tip care te cioparteste in mijlocul strazii numit the Repo Man.

In general nu ma astept de la mare lucru de la musicaluri cand vine vorba de poveste. Exista un singur personaj in tot filmul care mi s-a parut cu adevarat cool si interesant, iar acela este The Graverobber. Mi se pare corect pentru ca The Graverobber este interpretat de unul dintre scenaristii filmului deci cine sa-si cunoasca si sa-si interpreteze personajul mai bine daca nu chiar tipul care l-a inventat?

In rest, cu exceptia lui Anthony Stuart Head care-l interpreteaza pe Repo Man, actorii s-au descurcat binisor. Da, chiar si Paris Hilton, care o joaca pe gagica evil din poveste, Amber Sweet. Un fel de bizarro printesa rasfatata. Nu mi-a placut de loc de ROtti Largo, tatal lui Amber si principalul villain al povestii, nici de personajul lui Sarah Brightman care nu este o actrita buna si n-am inteles nimic din ce cauta ea in filmul asta. Si nici sa nu incep cu alte personaje secundare care ma faceau sa scrasnesc din dinti cand apareau pe ecran. Fratii lui Amber de exemplu, unul mai enervant ca celalalt.

In afara de muzica mi-a placut si feeling-ul sau atmosfera generala a filmului. Este extrem de generos cu violenta si accentele gotice, dar in acelasi timp la cat de extravagant se vrea, se vede ca nu au avut buget. Efectele speciale sunt extrem de cheap si platourile par sa fie din carton. Asta adauga la farmecul filmului pentru ca te gandesti ca daca nu ai buget oi incerca sa fii mai retinut dar probabil s-au gandit: “fuck it”. Let’s go all the way.

It’s hard work sa pari asa de extravagant cu un buget de 8 milioane de dolari. Dar bai o chestie zic, oamenii care au facut filmul asta au doua chestii. Love for musicals, si the biggest balls in Hollywood. DIn pacate nici una din chestiile astea nu poate inlocui talentul. Poate daca ar fi avut niste melodii mai catchy, mai putine dialoguri cantate si personaje mai ok din punctul de vedere al personalitatii si al interpretarii as fi putut sa zic lucruri mai bune despre el. Asa nu pot sa zic ca este interesant dar nu e pentru toata lumea/

He’s back. Robotul ucigas cu ochisori rosii adica, nu Arnold pentru ca Arnold s-a facut mare acum. E guvernator si nu mai poate sa spele pe jos cu saracii homo inferior. Dar serios ca Terminator Salvation nu are nevoie de el. Este un film de vara, cu multa actiune, multi roboti de toate marimile dar povestea are cateva hibe, insa nimic atat de mult incat sa-ti strice distractia.

Vreau sa spun de la inceput ca Terminatorul 2 a fost filmul copilariei mele. T3 mi s-a parut un film infect salvat de un final decent. Sarah Connor Chronicles a fost un serial prea complicat pentru premiza simpla de la care pornea. A nu se intelege ca nu mi-a placut, doar ca pot sa pricep de ce a fost anulat. Deci te asigur ca inainte sa vad acest film T4 despre care am auzit multe lucruri, eram destul de sucarita ca a ajuns sa fie facut. Si desi nu am fost impresionata, marturisesc ca m-a distrat.

Cea mai mare problema a lui Terminator Salvation in materie de poveste este ca nu se poate hotari care este personajul sau principal. Suntem in anul 2018 si John Connor (Christian Bale) este unul dintre liderii rezistentei umane. A avut loc Ziua Judecatii si rasa umana este pe cale de disparitie din cauza masinatiunilor robotilor (hehe… masinatiuni, get it?).

Deci pe de o parte John Connor este in cautarea lui Kyle Reese (Anton Yelchin) pentru ca stie ca va trebui sa-l trimita inapoi in trecut intr-o buna zi ca sa-i apere mama. Pe de alta parte in 2018 se trezeste Marcus Wright (Sam Worthington), care inainte de Ziua Judecatii si-a donat corpul companiei Cyberdine pentru a fi suspus experimentelor dupa moartea sa. Astfel Marcus se trezeste intr-un corp nou nout de cyborg in anul 2018, fara sa-si afle adevarata sa natura decat pe la jumatatea filmului.

Marcus se intalneste cu adolescentul Kyle Reese si formeaza o ciudata legatura paternala cu el care mi-ar fi placut sa fi fost explorata mai in detaliu, dar atunci intervine John Connor si propriile probleme psihologice care trebuie scoase in evidenta. Nu ma intelege gresit, si Marcus si John sunt personaje interesante dar parca pe nici unul nu ajungi sa-l cunosti cum trebuie.

Ce mi-a placut cel mai mult la film este ca a reusit sa contureze o atmosfera de razboi. Da, intr-adevar. Ori oamenii, ori robotii. Se urasc, se lupta, important e sa supravietuiesti si important e sa-l casapesti pe celalalt. Iar confruntarile dintre aceste doua forte sunt bine gandite si realizate. Cu exceptia bataii de final dintre John Connor si un T-800 care mi s-a parut cam prea lunga si prea similara cu ce s-a facut in trecut in filmele Terminator. Coloana sonora este compusa de Danny Elfman dar sincera sa fiu, este cam plictisitoare, poate chiar prea generica. Coloana sonora a filmelor Terminatorul este una dintre cele mai memorabile compuse vreodata, dar nu o simti si aici.

Du-te cu incredere la Terminator Salvation. Desi putea sa fie un film mult mai bun daca regizorul McG ar fi riscat mai mult, filmul care a ajuns sa fie este destul de distractiv.

Via Metropotam

Trebuie sa ai un anumit nivel de apreciere pentru dramedii simpatice ca sa te prinda cu adevarat Fratii Bloom. Umorul este destul de subtil, iar povestea urmeaza un fir al Ariadnei care te poarta prin fraude, locuri exotice (printre care si Romania) si drame sentimentale.

Fratii Bloom sunt Stephen si fratiorul lui mai mic numit simplu Bloom. Ei sunt con-men, specialisti in a gandi povesti complicate pentru victime ale fraudelor lor. La finalul povestii in care victima a fost protagonist fara voia sa, fratii raman cu banii, iar tinta lor ramane cu impresia ca a trait o adevarata aventura. Geniul operatiunii este Stephen, care isi gandeste schemele in asa fel incat la final victima lor nici macar nu mai vrea inapoi banii pe care fara indoiala ii pierde.

Bloom in schimb este un actor desavarsit, care la un moment dat se plictiseste sa traiasca din minciuni si se hotareste sa iasa din afacere. Stephen insa pregateste o ultima mare frauda. Victima este o mostenitoare bogata si excentrica pe nume Penelope. Totul incepe cu intalnirea dintre Bloom si Penelope, care nu decurge tocmai cum se astepta Stephen.

Bloom trebuia sa se lase calcat de masina lui Penelope, dar cand are loc accidentul respectiv… femeia are o criza de epilepsie si pana la urma Bloom trebuie sa fie cel care asteapta la capataiul ei intr-o camera de hotel. In continuare avem o poveste de dragoste simpatica si punerea la cale a unui jaf fictiv intr-un muzeu din Praga. Penelope se arunca in ceea ce crede ea ca este o aventura si doneaza un milion cauzei celor doi frati.

Farmecul filmului are doua surse principale. In primul rand personajele principale jucate excelent de Adrien Brody si Rachel Weisz. Intr-un al doilea rand povestea care desi nu este foarte originala, reuseste sa te agate prin conflictele pe care le contine. Bloom are de luptat pe trei fronturi. Pe de o parte sa recunoasca faptul ca se indragosteste sincer de Penelope si nu face parte din pacaleala. Pe de alta parte sa-si infrunte demonii privind un trecut despre care nu primim niciodata foarte multe detalii. In cele din urma trebuie sa-l infrunte pe fratele sau ca sa se “elibereze” de el.

Si pe Penelope ar trebui sa o indragesti, prin pofta cu care se arunca in toate situatiile, dupa ce toata viata a trait-o intr-un castel. Daca iti pasa sincer de personajele astea atunci finalul nu are cum sa nu te impresioneze.

Unde mai pui ca niciodata nu stii foarte sigur in ce perioada are loc actiunea. Adica avem masini moderne si telefoane mobile, dar personajele se imbraca si se poarta de parca ar trai candva in anii ‘40 – ‘50. Asta insa nu dauneaza deloc scenariului fantezist ci din contra, te ajuta sa devii si mai fermecat de ce se intampla pe marele ecran din fata ta.

Via Metropotam

Fun and dumb. Asta spuneam oricui ma inteba ce parere am despre ultimul film Star Trek. Este foarte fun dar si foarte dumb. Iar acum sa explicam ce vreau sa spun cu fiecare termen in parte.

De ce este noul Star Trek fun?

Secretul succesului se afla in scenariu si in interpretarea actorilor. Pe de o parte scenariul este plin de one linere,  in-jokes pentru trekkies care au urmarit serialul vechi. Pe de alta parte, actorii astia sunt tineri, sunt frumosi, sunt in deplinatatea fortelor sexuale. Iti face placere sa-i asculti mai ales daca se intampla sa spuna ceva amuzant.

Chris Pine este simpatic pe post de Kirk, sarmant in felul lui dar sincer nu l-am crezut for a second ca este capabil sa fie un lider. Pe de o parte mereu isi lua bataie de la te miri cine, pe de alta parte parea mai putin interesat de cei din jurul sau si mai mult de a se da in spectacol. Quinto pe post de Spock este putin mai credibil, dar i-au dat mai multe issues emotionale decat cred ca era nevoie. Karl Urban/McCoy si Simon Pegg/Scotty s-au potrivit perfect cu rolurile lor. I loved them. John Cho/Sulu si  Zoe Saldana/Uhura au fost ok dar mi-ar fi placut sa aiba mai mult de facut in film. Parca le-au dat o scena ca sa apara si ei acolo, dupa care in a doua jumatate a filmului nu prea au mai aparut. Anton Yelchin ca Checkov m-a facut sa ma scarpin in cap si sa-mi pun dopuri in urechi because his accent was so fucking terrible.

Noul Star Trek este parca croit dupa pretentiile noii generatii vizavi de entertainment. Este foarte zgomotos, foarte viu. Toate culorile sunt super aprinse si tot timpul apar reflexii de te miri de zici ca asta nu e Star Trek, ci Disco Trek.  Avem si multe scene de actiune si de bataie, desi sincer cand vine vorba de batalii spatiale parca este destul de saracut filmul. Sunt mai multe batai corp la corp decat batalii spatiale. Prima scena de gen (de la inceputul filmului) este preferata mea in materie de actiune in spatiu si sfarsitul mi se pare usor deficitar din punctul asta de vedere.

De ce este noul Star Trek dumb?

Pentru ca din punct de vedere al stiintei nimic din filmul asta nu are nici un sens. Red Matter? Supernova care ameninta galaxia? MINI BLACK HOLES!? What the frak is going on here. Pornind chiar de la premisa de baza a filmului, nimic nu are vreo noima. Deci romulanii se intorc in timp (pentru ca obviously, asta fac toate gaurile negre… sunt the cosmic time machines) ofticati pe Federatie ca o supernova le-a distrus planeta.

Hello? it’s a supernova. Federatia nu a avut nimic de facut in privinta asta. Sometimes, especially in Star Trek, SHIT JUST HAPPENS. Si romulanii bineinteles pierd din vedere faptul ca pot sa salveze pe toata lumea care urmeaza sa moara pe planeta lor natala si in schimb asteapta 25 de ani in spatiu ca fraierii ca sa apara batranul Spock dupa ei si apoi sa se razbune.

Desi nu are legatura directa cu nivelul de inteligenta al filmului, m-au ofticat si cateva din schimbarile majore produse lui Star Trek Canon de catre JJ Abrahms. Nu am o problema in mod neaparat cu aceste schimbari, atata doar ca nu consider ca sunt teribil de necesare sau ca mi s-ar fi adus explicatii suficiente pentru a justifica prezenta lor.

Deci in concluzie Star Trek este destul de entertaining cu conditia sa nu stai sa te gandesti prea mult la problemele pe care le are (desi sunt destul de evidente).

Cu filmele astea bazate pe benzi desenate exista intotdeauna tentatia sa le faci un marketing care sa promita sa fie un film “epic”. In cazul asta nu au abordat o asemenea directie si bravo lor pentru ca ar fi dezamagit mai multi oameni decat o fac deja (ma refer in special la fanii Deadpool which I happen to be).

Dar uite care e faza. Wolverine e un film de vara, fara prea mare ambitie, indesat cu mutanti care nu au nici o treaba sa fie intr-o poveste de origine pentru Wolverine. DIn punct de vedere al povestii se aseamana cu Soldatul Universal si multe alte filme de actiune din anii ‘90. Povestea se desfasoara fara sa ajungin sa te implici vreodata emotional. Scenele de actiune au loc cu precizia unui ceas (de genul: “au trecut 3 minute, trebuie sa mai inceapa o bataie) si nu ajung sa te surpringa cu adevarat decat pe undeva pe la final presupun.

In plus, din punct de vedere tehnic, montajul este deplorabil pentru ca multe scene ori nu se pupa, ori simti ca au tinut prea mult.  Efectele speciale si tot ce implica CGI arata foarte ieftin, de parca nu s-au deranjat sa puna un green screen ca lumea.

Wolverine este un film de actiune foarte forgettable. Eu l-am vazut saptamana trecuta si deja mi-e greu sa scriu un review pentru ca sunt foarte putine lucruri care m-au impresionat destul ca sa-l tin minte. The one saving grace despre care pot sa vorbesc destul este faptul ca actorii sunt prea simpatici ca sa te superi cu adevarat pe ei. Hugh Jackman poate sa joace rolul asta cu ochii inchisi. Liev Schreiber este un tip pe care-ti place sa-l vezi din nou si din nou. Ryan Reynolds iar este super amuzant, foarte simpatic, chiar daca nu apare in film prea mult. Taylor Kitsch il joaca pe Gambit pe care-l astept din 2000 (cand a aparut primul film X-men) si I’m happy to say ca este destul de charming si badass in cele 5 minute in care apare pentru ca eu, big Gambit fan, sa fiu satisfied.

Astfel nu pot sa zic ca Wolverine: Origins m-a dezamagit. Ce voiam mai mult si mai mult de la filmul asta (o aparitie decenta a lui Gambit) am obtinut. Dar ma declar oarecum socata de calitatile tehnice extrem de scazute ale filmului. Mi se pare culmea sa cheltuiesti 100-150 de milioane de dolari pe un film si sa ai greseli de montaj si de CGI. Nu are legatura cu povestea sau cu macelarirea personajului Deadpool, pentru ca astea sunt in esenta probleme subiective pe care numai o parte din public le va avea. Dar regulile de montaj si de producere efectiva a filmului sunt aceleasi pentru toata lumea.

Si cand le incalci nu numai ca ai un film prost, dar merita sa ti se dea in cap pentru asta.

Pastele mi l-am petrecut in compania lui Kyle din Kyle XY si a lui Spiderman, din serialul animat Spectacular Spiderman. Vazusem primul sezonul anul trecut si ma impresionase destul de mult pentru ca era un serial de desene animate surprinzator de inteligent pentru publicul tinta caruia i se adresa.

Deci in weekend am vazut sezonul 2. Spectular Spiderman a continuat in acelasi ritm, incercand diferite chestii in diferite episoade… pe care le-am vazut in seriale live action mai mult si in foarte putine seriale de desene animate. Spre exemplu un episod a prezentat evenimentele in ordine invers cronologica, incepand cu scena de bataie dintre Spidey si the villain apoi prezentand toate evenimentele care au dus pana la acea scena. Alte cateva episoade au amestecat actiunea propriu-zisa cu citate din Shakespeare (pentru ca in liceul lui Peter Parker se punea in scena Visul unei nopti de vara).

Also, sezonul a fost foarte bine structurat, cu idei si fire narative care s-au prelungit de-a lungul a mai multe episoade si in finala sezonului s-au concluzionat atat aceste povesti cat si altele din sezonul 1. Spectacular Spiderman este genul de serial pentru care chiar trebuie sa fii atent la ce se intampla pentru ca se aduce aminte mereu de lucruri din trecut, mai precis din ultimul episod.

Also in sezonul asta Spiderman a avut de purtat batai mai mari si mai complicate decat in sezonul 1. In loc de un supervillain, a trebuit sa rezolve afacerile cu patru supervillaini care se mai si trezeau sa lucreze impreuna din cand in cand. Doc Ock, Tombstone, Silver Mane si Green Goblin ca sa va dau cateva exemple, toti lucrand unul impotriva altuia ca sa ajunga the big man of crime din New York.

Coregrafia batailor continua sa ma impresioneze pentru ca aproape in fiecare episod Spiderman foloseste alte manevre si alte miscari-surpriza, insa in acelasi timp isi mentine un anumit stil de a lupta. Cine gandeste actiunea in serialul asta a citit multe comicsuri cu Spiderman la viata lui altfel nu-mi explic cum personajul se dovedeste atat de inventiv. Imi place chestia asta pentru Spiderman stie sa se bata frate. He’s a freakin superhero si-l iei in serios daca vezi ca e capabil. Si-n sezonul asta s-a dovedit mai mult decat capabil, to the point in care cred ca e nevoie sa ai niste serious modjo (adica magie sau cosmic powers) ca sa-l lasi lat.

Umorul este fresh, Spiderman are one liners destule chiar daca nu este poate LOL-worthy, dar nici nu mi-e rusine cu el. Voice actingul e asa si asa, cateva fete care au voci mult prea asemanatoare, dar cel putin Josh Keaton (vocea lui Spiderman) isi face treaba super bine si motivul pentru care restul mi se pare mediocri este pentru ca el e asa de bun. Bun adica nu numai ca Spiderman si Peter Parker au voci diferite dar si emotia se simte destul de bine in voce atunci cand personajul trece prin ceva.

What I didn’t like in legatura cu sezonul 2 este drama adolescentina dar nu prea poti sa ai un serial Spiderman fara. Also, cred ca au fost episoade care au pus accent mai mare pe actiune si bataie decat pe character development. Desi Spiderman e bataus beton, as vrea sa-l vad sa-si foloseasca si capul mai mult.

So overall sezonul 2 reprezinta o evolutie pozitiva pentru Spectacular Spiderman. Serialul continua sa ma impresioneze si ma astept la lucruri si mai mari din partea lui.

Pup-o, baaaah!

Si acum asteptam…

Ar fi fost prea simplu nu ca Sarah Connor Chronicles sa se termine cu o explozie nucleara uriasa din care sa nu stim daca cineva va supravietui sau nu. Ultimele minute au pecetluit soarta fanilor daca serialul va fi anulat. Vom ramane mereu cu intrebarea: “Ce-ar fi fost daca…”

Deci la fel ca finala primului sezon, episodul asta a avut de toate. Actiune, momente creepy (da John, urca-te pe Cameron, n-ar fi rau daca pui si o sa pe ea pentru efect), Sarah serioasa, Weaver metalica si John Henry pe post de side-kick. De ce naibii tot repeta ce zicea Weaver? Ce papagal sinistru. Singurul lucru care mai lipsea era Ellison tragandu-si o palma peste frunte: “DUH! Bineinteles ca Weaver era Terminator. Boy, am I stupid”.

Deci la inceput Sarah este la inchisoare si John undeva departe, gandindu-se cu groaza filiala ca mama lui o sa moara de cancer… singura… in inchisoare. Sarah insa si in inchisoare, se gandeste in continuare la fiul ei. Il minte pe agentul Auldridge (Joshua Malina din West Wing daca vi se parea ca are o mutra cunoscuta) ca fiul ei a murit si ii spune lui John sa-si ia rapid talpasita. John nu asculta dar in schimb are parte de un moment de intimitate cu Cameron. Ok, scena aia a fost fucked-up si faptul ca Thomas Dekker respira foarte greu nu ajuta (ochii vad, inima cere).

Am vazut multe elemente cunoscute inca de la inceputul serialului (cholita si turk) care adauga un simt dragut de circularitate. The circle is now complete.

Weaver pare sa fie T1000 de pe submarinul lui Jesse, desi este la fel de posibil ca terminatorul respectiv sa se fi intors la ai lui si sa fi dat raportul oricui era la conducere, posibil Weaver. Ea spune cel putin ca John Henry are menirea sa-l opreasca pe Skynet, dar nu putem fi siguri de asta. Ni se spune ca baiatul lui Myles Dyson a disparut dar deocamdata habar n-avem ce importanta are asta. Eu banuiesc ca Danny Dyson lucreaza cu fratele lui John Henry. Este interesant de asemenea ca Weaver il considera pe John Henry fiul ei, posibil sa fie principalul motiv pentru care a incercat din rasputeri sa se apropie de Savannah, ca sa invete cum sa fie o mama pentru John Henry.

Deci Cameron comes in, gunz blazing, ca sa o salveze pe Sarah si in mijlocul procesului ramane fara jumatate de fata. Cu toate acestea este in continuare foarte hot. Puterea magica a televiziunii, doamnelor si domnilor!

Confruntarea dintre Connors si Weaver este ceva mai scurta decat ne-am astepta pentru ca este intrerupta de o drona robot care se prabuseste in biroul lui Weaver. Si ce decor dragut era. Desi mi-au placut ultimele minute ale episodului si apreciez posibilitatile interesante vizavi de dezvoltarea povestii pe care le implica, trebuie sa spun. De unde Doamne iarta-ma au mai scos o ALTA masina a timpului? Parca poti sa le cumperi pe eBay in serialul asta.

Deci John Henry calatoreste in timp cu chip-ul lui Cameron ca sa-l opreasca pe Skynet ma gandesc, dar nu e cam aiurea ca avea nevoie tocmai de chipul lui Cameron pentru asta cand sunt sute de terminatori ca ea in viitor? Poate ca chip-ul ei este special la fel cum John Henry este special pentru ca sunt amandoi masini care gandesc.Adica alt fel de masini care gandesc. Mai tari decat Weaver. Si mai sexy. Sa nu uitam.

John Connor calatoreste in viitor ca sa-i recupereze chipul lui Cameron si Weaver tags along, pentru ca unde altundeva e locul unei mame decat langa copilul ei? Dar fara John in prezent pentru ca a sarit in viitor (a-fucking-gain) inseamna ca numai avem un John batran in viitorul devenit prezent (ma ia cu durerea de cap). Dar daca avem o rebeliune bine mersi in viitor si fara John atunci poate ca nu era foarte important in primul rand. Derek s-a intors si acum John a dat ochii cu tatal lui care acum nu mai e tatal lui pentru ca John nu mai exista in viitorul asta si nu a mai apucat sa-l trimita pe Kyle inapoi. Si totusi John Connor continua sa existe.

Concluzie? Linia asta temporala este mai f***ta decat Alina Plugaru.  Dar cum prostituatele bune sunt greu de gasit, sper ca Sarah Connor Chronicles va supravietui.

Via TvBlog

Episodul acesta a avut de toate. In acelasi timp episodul asta demonstreaza de ce Josh Friedman nu stie cum sa-si promoveze serialul. Sau poate nu vrea sa-l promoveze. Da, si pe mine ma enerveaza cand mortile unor personaje sunt folosite pentru a creste artificial audienta unui serial, dar daca exista un serial care are nevoie de o audienta mai mare este Sarah Connor Chronicles. Si pariez colectia mea de dvd-uri originale ca daca Fox facea valva ca in episodul asta moare un personaj principal, audienta crestea vineri.

Asa cum a fost, Derek este eliminat in primele 10 minute ale episodului cu un glont simplu in cap, de Random Terminator #43982. Sigur, momentul te lasa putin: “Huh!”, si eu personal ma asteptam ca pana la finalul episodului sa revina Derek sub o forma sau alta dar asa cum au ramas lucrurile, saracul John a ramas fara principalele figuri masculine din viata lui intr-o perioada extrem de scurta. Am ramas fara Charlie si fara Derek. Bravo lui Brian Austin Green ca s-a dovedit a fi o aditie atat de buna serialului. Eu cel putin am fost foarte circumspecta in privinta lui inca de la inceput, dar acum ma trezesc gandindu-ma: “I’m really gonna miss that guy”.

Cameron s-a intors la batut Terminatori. Imi aduce aminte de vremurile bune. Cu Derek ajuns hrana de viermi, ea ramane principalul protector al lui John. Mi-a placut scena in care John a aflat ca maica-sa l-a dus la Charlie ca sa-l lase acolo, pentru ca era posibil sa aiba cancer. Credeam ca e momentul in care John afla tot adevarul privind viitorul sumbru al mamei lui, dar probabil asta e lasata pentru mai tarziu. Stiu ca suna morbid, dar macar e bine ca mama lui nu o sa moara din cauza lui, dupa cum a remarcat John ca “people die for me”.

In sfarsit the Connors au aflat de John Henry. Le-a trebuit ceva si cred ca a fost destul de convenabil ca tipii care au venit dupa John si Charlie au avut la ei o poza cu Savannah. Cumva mi-ar fi placut ca Sarah si John sa-l geaseasca singuri pe John Henry, dar ma rog. Bine ca nu mai vede Sarah trei puncte peste tot.

Am zis-o si o mai zic. John Henry is the shit. Mi-a placut cum a fost ingrijorat pentru Savannah de la inceput. Se pare ca Ellison l-a invatat bine sa-i pese de vietile umane. Este in acelasi timp interesat sa-l gaseasca pe frati-su. Avem doua confruntari la care sa ne asteptam in viitor: Sarah vs WeaverBot si John Henry vs fratele lui. Dar mai avem un singur episod si nu sunt sigura ca vom avea parte de aceste confruntari daca SCC este anulat.

Apropo de Weaver, cred ca niciodata nu mi-a placut de ea ca in episodul asta. I-a luat ceva lui Shirley Manson sa intre in pielea personajului dar acum efectiv nu as vedea pe altcineva in rolul respectiv. Cine a mai ras cand Savannah i-a zis “but you can’t sing”. Mwahahaha.

Intrebarea este daca Ellison a fost in spatele capturarii lui Sarah de catre politie. Eu cred ca da. Poate ca i s-a parut ca daca e la inchisoare o sa fie mai in siguranta. Pe de alta parte, cred ca Ellison a ajuns sa stie ce poate pielea terminatorilor si ca o inchisoare nu o sa-i opreasca. Doar a mai trecut prin asta o data in sezonul 1. Poate chiar Weaver a planuit treaba, sau chiar John Henry. Cert e ca in episodul urmator, Cameron will bring down the house ca sa o scoata pe Sarah din inchisoare.

Via TvBlog

Random Active: I like pancakes.

Victor: We’re all gonna die….

Dollhouse continua cu sirul de episoade foarte bune, desi imi pare putin rau ca Joss Whedon refoloseste cateva dintre siretlicurile lui mai vechi. O sa explic ce vreau sa zic prin asta mai incolo. Cred ca multi abia am asteptat episodul in care Echo si restul se trezesc la realitate, dar Needs nu cred ca e exact ce ne-am asteptat. Totul a fost controlat si nu cred ca se astepta cineva ca Echo, Victor, Sierra si November sa scape pe bune din Dollhouse, cel putin nu asa devreme in serial.

Deci Echo, Sierra, Victor si November (what a fucked-up codename) se trezesc din somnul lor dulce fara imprint-ul de activi. Se prind repejor ca in Dollhouse trebuie sa se poarte ca niste zombi si ma mir ca nu au ridicat mainile si au inceput sa murmure ca vor sa manance “Brains. In starea lor latenta, Echo este in continuare tipa care vrea sa salveze pe toata lumea, Victor este soldatul, November este un fel de River care bajbaie nebuneli iar Sierra este marcata. Din tot grupul asta, Sierra mi s-a parut cea mai neinteresanta. Nu cred ca actrita o joaca foarte bine.

Pe de alta parte este interesanta notiunea ca iubirea este ceva instinctiv pentru Victor si Sierra, si nu tine de amintirile sau timpul lor petrecut impreuna. Cred ca ar fi fost dragut sa mai vedem o privire intre cei doi chiar inainte de sfarsit. Anyway… In loc de Mike cred ca ar fi fost mult mai interesant sa-l vedem din nou pe Sam care saptamana trecuta a fost si el recrutat de Dollhouse. Dar probabil ca pastreaza interactiunea dintre el si Echo pentru mai tarziu.

A fost interesant sa-i vedem pe “eroii” nostri cum incearca sa inteleaga ce se intampla cu ei chiar daca nu aveau decat farame de memorie. Nici macar nu stiau cum ii cheama de fapt. Nu au intrat in detalii despre cate stiu sau nu, pentru ca erau atat de disperati sa iasa din Dollhouse. Dat fiind ca nu stiau nimic despre ei, nu ar fi presupus totusi ca poate e ceva in neregula si se afla intr-un loc pentru tratament?

Anyway… pentru prima data am auzit-o pe Adelle incercand sa explice filosofico-socilogic ca de fapt Dollhouse le face un bine activilor pentru ca le sterge din memorie traume ale trecutului. Foarte “Eternal Sunshine of the Spotless Mind”. Oare asta isi spune Adelle ca sa doarma linistita noaptea, fara sa se gandeasca la faptul ca se foloseste de niste oameni. Si doar pentru ca le-ai luat amintirile 5 ani, nu inseamna daca-i vindeci. Asta daca e pe bune faza ca dupa cinci ani le da drumul. Nu am intalnit deocamdata un Activ care sa fi fost lasat liber, pe de alta parte nu cred ca Dollhouse exista de cinci ani. Ar fi foarte interesant ca serialul sa tina cinci sezoane, la sfarsitul ultimului sezon sa dea drumul la toata lumea… si dup-aia in sezonul 6 sa incepem cu o recolta noua.

Move over Smallville si Stargate, avem un nou model de serial SF care sa tina vreo 9-10 sezoane. Daca Dollhouse ajunge pana acolo, deocamdata e incert ca o sa treaca macar de primele 10 episoade.

Deci tot episodul ne conduce spre momentul in care toti Activii au ocazia sa-si refaca psihicul emotional afectat. Mi-a placut fiecare rezolutie in parte pentru ca a avut sens. Si am avut ocazia sa-l revad pe Vincent Ventresca pe care il voi iubi de-a pururea pentru ca a jucat intr-un serial foarte tare, I-man. Si el anulat inainte de vreme.

Cum am zis de tricks-urile lui Joss, faza in care reluam scena sedintei tinute de Adelle la final, cu completarea adusa de Claire Saunders ca activii au nevoie de closure, este o metoda indetica cu ce a facut Whedon in ultimul episod din Buffy, cand am vazut dezvoltarea planului de matrasire a unei legiuni de zombi-vampiri… in timp ce presupusul plan era in desfasurare. Dar dat fiind ca totul a avut sens si la final fiecare Activ a capatat ce avea nevoie, I’m willing to let it slide.

Exista vreo clauza in contractul lui Tahmoh Penikett care zice ca in fiecare episod din Dollhouse trebuie sa apara topless? Nu ca m-as supara dar totusi, incepe sa fie cam enervant. Ok, I get it, he’s hot. Nu trebuie sa-l lasati fara camasa in fiecare episod. E curent pe platourile alea de filmare si intervine fenomenul de shrinkage dup-aia.

Via TvBlog

Davis: “All the prayers in this world won’t get me redemption”

Bineinteles ca Davis nu a murit. Inca nu a avut ocazia sa consume jumatate din bugetul sezonului intr-o bataie cu Clark. Oh it’s coming, Doomsday adica. Si tare mi-e ca o s-o ia pe Chloe cu el cand o sa treaca in taramul celor drepti.

Deci episodul asta a fost dedicat exclusiv lui Davis, ca sa ne para si mai rau pentru el decat ne pare deja. Saracul copil s-a nascut din mazga in mijlocul lanului de grau si doar 5 metri il desparteau pe el de o viata senina la ferme, mulgand vaci. Si unde mai pui ca acum ajuns la maturitate nici macar nu-l acuza pe Clark pentru ce s-a intamplat, nici nu vrea sa-l omaore dar ce sa-i faci… pana la urma tot acolo ajungem.

Chloe la inceput vorbeste ci Davis despre cat de mult s-a inselat in privinta lui Jimmy si apoi se intreaba saracuta: “Cum poti sa te inseli asa de mult in privinta cuiva?”. HELLO!? Asta e intreaga ratiune a serialului. Toata lumea se inseala in privinta oricui. Lumea crede despre Clark ca e un papa-lapte, de fapt e un supererou. Lumea crede ca Lex e ok, de fapt ajunge evil genius. Lumea crede ca Lana e normala dar ajunge vrajitoare, dup-aia evil genius si dup-aia f***ing Wonder Woman cu PMS (post marital syndrome). Faptul ca Chloe are probleme in casatorie pentru ca l-a facut pe Jimmy nebun cand de fapt avea dreptate cred ca ii acord un loc 5 pe scara de la 1 la 10 a relatiilor disfunctionale sustinute cu secrete din Smallville.  Daca toti ar fi sinceri in privinta a ce sunt si ce vor… Smallville tinea un sezon in loc de 8 (in curand 9)

Povestea a fost intretaiata cu niste flashback-uri. Desi m-am bucuratn sa-i vad din nou pe Martha, Jonathan si pe Lionel… cred ca nu aveam neaparat nevoie sa ne pierdem vremea cu ei. Sunt scene pe care le-am mai vazut de cateva ori. Pe de alta parte, mi-au placut scenele dintre Lex si Davis si apoi scena cu Baby Davis la final cand ne arata ca de fapt Doomsday fusese dintotdeauna in el. Asta ca sa nu ne mai para asa de rau de el probabil. Adica vrem sa trezim mila dar sa nu-l facem luzer.

Am readus in vedere Veritas si povestea pestilor Kuwatchi. Bai, interesanta teorie dar Tess prea se faleste ca Lex si Lionel au interpretat gresit povestea crezand ca unul din ei este personajul negativ. I seem to recall candva prin sezonul 2-3 cand era vorba ca exista un cutit atotputernic care daca este atins de dusmanul lui the Traveler se dezintegreaza si stiu ca amandoi Luthorii l-au atins in acelasi timp si ne intrebam noi care este de fapt ze arch-nemesis. Daca ala e Davis, atunci de ce s-a distrus pumnalul ala atunci. Nu prea se pupa…

Si unde mai pui ca Tess nici macar nu ar fi dat de Davis daca nu-i zicea Jimmy sa priveasca in directia lui. Astea fiind spuse, nu cred ca Tess voia cu adevarat sa-l omoare pe Davis, dat fiind ca-i tot spune lui Clark ca are nevoie de o provocare si nu cred ca vorbeste despre Scrabble. Dar Tess nu cred ca are talentul sa-i manipuleze pe baietii astia cu aceeasi abilitate pe care o au Luthorii. I like her, nu ma intelege gresit, dar cand ii spune lui Clark: “I’ll wait for you” imi vine sa-i zic: “Ia-ti femeie un vibrator si lasa baiatul in pace”

Deci Clark si Chloe afla ca Davis este criminal in serie cu capsa pusa privind intr-un lan plin de cadavre. Sper totusi ca Clark o sa spuna cuiva ce a gasit, ca n-as vrea sa vred ca o sa manance cineva porumb sau grau crescut acolo.  Intrebarea este daca Davis voia cu adevarat sa se omoare sau daca de fapt a fost o strategema ca sa devina mai puternic si sa castige increderea lui Chloe. Cred ca a fost foarte sweet din partea lui Clark sa-i zica lui Davis ca puteau sa fie frati. Cel putin cineva a fost sincer in episodul asta. Dar ce naibii s-a intamplat cu Davis dupa ce a murit “pesemne” otravit cu kriptonita. Chloe parea surprinsa sa-l vada dar a lasat cadavrul acolo in laborator? Altfel cum a ajuns in subsolul ei?

Asa cum am zis, cred ca Chloe risca cam mult cu Davis si o sa ajunga sa o coste viata ei. Deocamdata sunt sigura ca vrea sa-l cerceteze mai mult sa vada daca reprezinta un pericol pentru Clark. Saracul Davis, iar o sa fie folosit si apoi “Doomsday Smash!!!”. Apropo, cea mai tare replica a episodului:

Tess: “It’s like keeping bats around to wipe out the parasites that prey on the city.”

BOOYAH! Desi ce-i drept, in serialul asta in loc sa-l cheme Batman probabil l-ar chema “Ciuma neagra din ceruri” sau ceva de genul…

Via TvBlog

Cred episodul asta a demonstrat ca you can have serious s**t in Sarah Connor Chronicles, fara sa fie plictisitor sau melodramatic. Toate personajele au avut una sau doua scene care le-a permis sa mai evolueze, si in acelasi timp la final am avut niste actiune. De asemenea, ma astept la o bataie John Henry si Skynet in viitor. Skynet cu terminatorii si John Henry cu roboteii si ratustele. Let the games begin!

M-am bucurat ca s-a intors povestea cu cancerul, avand in vedere ca a fost un element destul de important la inceputul serialului. Dar mi-a placut cum au rezolvat povestea respectiva, pana la urma era un tracking device pe care l-au pus in Sarah cand fusese capturata. Pana sa afle asta, Sarah il duce pe John la Charley in speranta ca poate tipul va ajunge sa aiba grija de John in cazul mortii ei subite. Mi-a placut interactiunea dintre John si Charley, pentru ca in sfarsit John a avut ocazia sa vorbeasca cu un prieten despre treburile prin care a trecut. Nu poate sa vorbeasca cu maica-sa pentru ca am vazut cat de bine se pricepe sa-si experime sentimentele in urma unei situatii dramatice cand l-a ucis pe tipul ala. Sarah il invata sa fie un lider dar Charley ar fi putut sa-l invete sa fie un barbat.

Ar fi putut pentru ca Charley a parasit taramul celor drepti si din metal.

Cred ca este interesant ca Sarah nu mai are incredere in Derek sau Cameron, si l-a dus pe John la Charley. Ii arunca pe cei doi in aceeasi groapa si “bonding-ul lor a inceput bine in acest episod in care Cameron i-a salvat viata lui Derek si i-a spus de copilul pierdut de Jesse. Avand in vedere insa ca Derek si Jesse vin din viitoare “paralele”, nu stiu daca Jesse a lui ar fi ramas vreodata gravida… dar ma rog.

Bineinteles cea mai interesanta parte a episodului raman scenele lui John Henry. Deci exista un alt super-mega-uber computer care ar putea sa fie de fapt Skynet dat fiind ca are legaturi cu Ciberdyne. Sau poate daca este fratele lui John Henry este vorba de jumatati de Skynet care se vor reuni intr-un final. John Henry nu era pissed off cand si-a dat seama ca a fost atacat si doar curios. Faptul ca l-a numit pe celalalt “fratele” lui ma face sa cred ca si el doreste sa ia legatura cu aceasta inteligenta misterioasa.

Momentan imi imaginez ca Weaver este acelasi T-1000 de pe submarinul lui Jesse. Avand in vedere ca oamenii sunt asa niste fuck-ups si in cele din urma ajunga sa te dezamgeasca, s-a hotarat sa calatoreasca ea singura in timp si sa rezolve problemele pe care le are cu Skynet in viitor. Oamenii inarmati care tot apar pe parcursul episodului probabil lucreaza pentru Ciberdyne dar nu sunt sigura. Avand in vedere ca mai avem doar doua episoade din sezon sper sa fie totul continut si rezolvat pana la final. Dat fiind ca nu e sigur ca vom mai avea un al treilea sezon.

No no… not the face. Never the face.

It’s a kind of magic… magic… MAGIC! Deci asta a fost un episod haios. Cam desirat pe la margini, dar e Smallville si hey! Am inaugurat un nou platou. Noul birou al lui Oliver, care de fapt ma gandesc ca e vechiul birou al lui Lex. Zatanna a iesit destul de bine, actrita este superba si are si un anume je ne sais ce care o face potrivita pentru rol. Mai mult decat tipa cu Black Canary oricum.

Carnita episodului a fost Triunghiul Bermudelor format din Chloe, Clark si Lois. The place where normal relationships don’t happen very often. Chloe nu este foarte afectata de faptul ca Jimmy a parasit-o si in schimb se gandeste la noi oportnnitati de cariera. Mai precis la cariera lui Lois, care dintr-o data a devenit reporterul vedeta de la Daily Planet, dar atunci de ce naibii lucreaza tot la subsol!? Sincer, Chloe a evoluat destul de mult ca personaj si a trecut prin multe bazaconii, si nu mi-ar fi convenit sa se intoarca la Daily Planet din simplul motiv ca ar fi fost un pas inapoi pentru ea. Clark si Lois au viitorul lor la Daily Planet, pentru Chloe este trecutul.

Dar pe de alta parte imi place sa cred ca Chloe a vrut sa fie Lois si dintr-un alt movit. Sa profite de avansurile lui Clark.

Ok, ok… nu impuscati mesagerul. Asta e adevarul, Chloe e indragostita pe viata si fara drept de apel de Clark. IMO. Prin urmare nu si-a dorit sa fie un reporter din nou, si-a dorit sa fie lois. Si PUF! Apare o bruneta focoasa sa se ingrijeasca de surata ei blonda, fara nici un motiv de altfel. Putin cam deranjant ca Zatanna indeplinea dorinte ca sa obtina ceva, dar in cazul lui Chloe, pur si simplu facuse o aversiune la drama ieftina probabil.

ChiL (Chloe-in-Lois) si Clark impreuna au fost super-haiosi de la un capat la altul, mai ales atunci cand Clark a devenit regular ol’ plain Clark. Din nou, dorinta a fost exprimata intr-un mod foarte convenabil. Clark nu si-a dorit sa fie doar un tip normal, si-a dorit sa uite ca ar avea super-puteri (adica a putut sa le pastreze). Clark fara amintirile “periculoase” este un mare papa-lapte. Dar amuzant, cred ca ar fi putut sa accentueze mai mult schimbarea de personalitate, dar scopul nu a fost dezvoltarea personajului ci in mare parte amuzamentul.

L-am mai vazut la fata si pe Oliver in caz ca uitaserati ca mai e si blondul asta in serial. Nu a fost clar daca s-a dus dupa carte cu intentia de a-si lua dorinta sau doar ca sa o distruga. Pe de alta parte, s-a lasat impresia ca regreta ca l-ar fi ucis pe Lex. Regreta cat vrei, you still did it si garantat o sa platesti pentru asta.

Nu o sa zabovesc asupra scenei de ultima confruntare pentru ca mi s-a parut destul de previzibila si efectele speciale destul de proaste. Si de ce puii mei s-ar duce Zatanna pe acoperisul Daily Planet ca sa faca vraja? Putea foarte bine sa ramana langa Oliver dupa ce-l legase si nah, nu mai erau probleme de buget. Look, inteleg ca nu poti sa construiesti decoruri pentru fiecare scena noua, Doamne Fereste, dar uneori poti sa faci alegeri mai bune intre decorurile pe care le ai la dispozitie. Ce rost avea sa se duca Zatanna la Daily Planet, unde lucrau Clark si Lois care mai devreme venisera pe capul ei?

La final, Chloe pe post de Watchtower nu este tocmai o noutate dar sa vedem cum o sa functioneze pentru ca nu vreau Chloe sa devina o noua Lana si scenaristii sa nu stie ce sa faca cu ea.

Lois + Clark = Fericire. Scena de la sfarsit dintre ei doi a fost foarte simpatica, dar tare sper ca dupa ce a tanjit dupa Lana atatia ani… Clark sa nu inceapa sa tanjeasca acum dupa Lois fara sa faca nimic in privinta asta. Si vreau sa spun ca regulile lui Lois sunt mai bune decat aia patru ani pe care i-am pierdut la Facultatea de Jurnalism.

Despre Vicky Christina Barcelona am zis in review-ul scurt ca este un chick-flick inteligent. Am zis asta pentru ca reuseste sa exploreze in mod credibil doua femei si ce cred ele despre dragoste. Pe de alta parte, nici nu se mai intampla mare lucru in film. Da, locatiile de filmare sunt frumoase, dar la fel cum e plictisitor ca cineva sa-ti arate pozele pe care le-a facut cand a mers ca turist prin cine stie ce parti ale lumii, si VCB este putin plictisitor. Ori ti se par simpatice aceste personaje, ori nu.

Vicky si Christina se plimba prin Barcelona ca niste turiste adevarate si sightseeing-ul face parte din meniul lor zilnic. Mi-a placut faptul ca au parut doua fete adevarate si felul in care Woody Allen le-a scris dialogurile le face sa para si foarte inteligente. Cred ca orice fata care se uita la film va incerca sa-si dea seama unde se afla ea in scala graduala care se cladeste intre Vicky si Christina.

Mi-a placut de asemenea faptul ca desi se creaza impresia ca cele doua personaje principale evolueaza, de fapt ce se intampla este ca in aceeasi masura in care publicul le descopera, fetele se descopera pe sine. Filmul este in aceeasi masura o poveste de dragoste si o poveste despre impresiile pe care le avem despre dragoste. Din punctul asta de vedere este foarte sincer. Datorit felului in care sunt prezentate experientele prin care trec fetele iti este imposibil sa le judeci pentru ele.

Now, daca las impresia ca baietii nu au de ce sa vada acest film iata cateva surse de placere si pentru ei.

1. Scarlett se pupa cu Penelope

2. Este totusi un film de Woody Allen.

3. Scarlett se pupa cu Penelope. And yes, there is some tongue.

4. Barcelona este totusi un oras frumos.

5. Have I mentioned the lesbian making out?

Filmul tine doar o ora jumatate si cand se termina desi ai senzatia ca a fost un film frumos, nu iti prezinta concluzii cutremuratoare. A fost doar o vara petrecuta in Barcelona. Vicky si Christina au ramas cu ceva, cunoasterea de sine. Publicul cred ca o sa ramana cu experienta placuta de a fi vazut un film altfel regizat de Woody Allen.

PS: Javier Bardem is a sexy beast.

Indiferent daca apuc sa fac pe blog un review detaliat sau nu, pe Twitter intotdeauna voi avea timp sa scriu doua randuri despre un film pe care abia l-am vazut. Deci iata cronicile mele in 140 de caractere. (scuzati rima)

• 15:06 Nick and Norrah’s Infinite Playlist bit.ly/t0JqL #
• 15:10 Comedioara romantica un pic indie si blazata. Personajele secundare sunt haioase dar Michael Cera mai mult se joaca pe sine decat altceva. #
• 15:12 Role Models bit.ly/523L1 #
• 15:17 Jumatate de comedie buna cu o premisa suflata adult + copil sidekick. A inceput prost – spre final hohoteam. Paul Rudd > Sean WIlliam Scott. #
• 22:45 Vicky Christina Barcelona bit.ly/Hj2sk #
• 22:51 Un chick flick inteligent despre doua fete si idealurile lor romantice. Tine putin, Scarlett si Penelope se pupa dar nu duce nicaieri. #

Automatically shipped by LoudTwitter

This is the TEST shipment you asked for

Indiferent daca apuc sa fac pe blog un review detaliat sau nu, pe Twitter intotdeauna voi avea timp sa scriu doua randuri despre un film pe care abia l-am vazut. Deci iata cronicile mele in 140 de caractere. (scuzati rima)

• 21:12 bit.ly/mnvN I think I love my wife. #
• 21:14 I think Chris Rock shouldn’t try to act. Comedian bun, actor prost. Filmul sufera din cauza asta dar e cute. Bun de vazut dupa un stand-up. #
• 21:15 bit.ly/rYnqG Inkheart #
• 21:16 Paul Bettany spala pe jos cu Brendan Fraser (acting wise). Fantasy mediocru care vorbeste frumos despre carti. Deci nu am cum sa-l urasc. #

Automatically shipped by LoudTwitter

Imi aduc aminte cand m-am uitat la minisera Battlestar Galactica din 2003 si m-am gandit…hmm. Ar putea iesi un serial bun din asta. Pe atunci eram mai fascinata de efectele speciale si de bataliile in spatiu. Cine sa se astepte ca noul Battlestar sase ani mai tarziu sa fie cunoscut ca unul dintre cele mai serios si morally complex seriale SF din cate au existat vreodata.

Si iata ca am ajuns la the motherfrakking finale. Ni s-a raspuns la toate intrebarile care am ajuns sa ni le punem in patru sezoane de BSG? Nu chiar… pentru ca finala mi s-a parut destul de grabita. Dar din respect pentru fani si pentru universul creat, cred ca s-a incercat rezolvarea marilor probleme si sa incheiem totul intr-o nota fericita.

Ronald D. Moore cred ca e fan Lost pentru ca a ales ca ultimele episoade sa le pipereze cu flashback-uri. Treaba asta s-a mai intamplat, dar aici am simtit cu adevarat asemanarea cu Lost. Pe de alta parte majoritatea flashback-urilor au avut sens si s-au integrat perfect in poveste cu o exceptie notabila.

Am inceput cu bataie in spatiu si am terminat cu o bataie in spatiu… intr-un camp de asteroizi. Nu a fost cea mai buna space battle pe care am vazut-o vreodata in Battlestar Galactica dar cred ca a fost si cea mai hardcore. Luam frumos nava si o busim in centrul Cylonilor… why not? Este ultimul episod, nu avem de ce sa tratam totul delicat. Pentrerare sa fie. Vorba lui ala din 300.

This will not be pleasant. Surprinzator a fost faptul ca mai toata bataia s-a terminat in jumatate de ora.

Cylonii lui Cavill au fost de acord sa opreasca razboiul in schimbul tehnologiei de Resurrection si cand am auzit asta prima data mi s-a parut nebunie curata sa-i lase sa scape cua sa ceva. Adica am stat patru sezoane sa asteptam finalul razboiului, pentru ca in ultima instanta sa ne intoarcem exact unde eram la inceputul povestii. Prin urmare mi-a placut la nebunie ca Chief Tyrol a pus bete in roate intregii povestii cand a strans-o de gat pe Terry. Este asa de fracked up. Este asa de tipic unui cylon.

Apropo de Cavill, a ramas la fel de sarcastic si de ironic pana la final. Am avut si cateva poante bune din partea lui. Dean Stockwell rullz!

Desi nu este explicat niciodata in detaliu ce anume este Starbuck, cred ca totul se potriveste cu ce stiam despre Starbuck pana acum. Ea va aduce sfarsitul civilizatiei umane. Si intr-un fel exact asta s-a intamplat. I-a adus pe Pamant unde copiii coloniilor au luat decizia sa ia totul de la capat. S-a stins civilizatia capricana. E randul oamenilor.

Teoria mea in legatura cu Starbuck este urmatoarea. Stim ca Cylonii pot sa project. Avand in vedere ca Starbuck s-a intors din morti atunci cand The Final Five au fost activati, eu tind sa cred ca Starbuck cea noua era un fel de proiectie “solida” a mintilor celor cinci Final Five. Poate ca programul respectiv (formarea lui Starbuck) fusese scris chiar de catre Daniel. That’s my theory and I’m sticking to it.

Mary McDonell si Edward James Olmos au fost magistrali, ca intotdeauna de altfel. Cred ca flashback-urile lui Roslin mi-au placut cel mai mult, desi nu pot spune exact de ce. Pur si simplu a fost povestea in care am simtit ca m-am implicat emotional cel mai mult.

Iubesc povestile circulare, sfarsiturile care dau in noi inceputuri. Chiar daca au ramas cateva fire desirate pe drum, I love the fact ca Battlestar la sfarsit a privit inapoi spre inceput. Cu tot cu flashback-uri, Zack, Baltar si Six impreuna ca la inceput. I just love all that shit, pentru ca I love history. Imi place cand se onoreaza inceputurile si istoria. Vorba lui John Quincy Adams in Amistad:

“What we are is what we were”

Acum sa trecem la ce nu prea mi-a placut…

Flashback-urile cu Lee si Kara, exceptia mentionala mai devreme. Deci finalul acestei tragice povesti de dragoste este marcat de faptul ca la un moment dat Lee si Kara erau sa si-o puna pe o masa cand Zack dormea doi metri mai incolo? Cat de jenibil. Mai interesant, parerea mea, ar fi fost sa vad cum Kara si Lee incearca sa-si revina impreuna dupa moartea lui Zack. Ar fi spus mai multe despre ce fel de prieteni erau inainte de actiunea miniseriei.

Nu mi-a placut ca s-a simtit ca finala a fost grabita. Disparitia Karei in neant, faptul ca au gasit Pamantul just because, ideea ca totul trebuie luat de la inceput. Ce se intampla cu cylonii lui Cavill ca doar au ramas cateva milioane plutind prin spatiu. Hera a lasat desene pe acolo cu punctele ei, cat de greu le-ar fi sa-si dea seama ca e vorba de note muzicale, sau de coordonate in spatiu.

Multi ar avea o problema cu ideea ca Head-Six si Head-Baltar sunt ingeri propriu-zisi si Dumnezeu chiar si-a bagat codita divina in treburile oamenilor, dar putem la fel de bine in contextul serialului SF sa le zicem fiinte evoluate din energie or something. Nu am o problema reala cu asta, nici cu faptul ca au ajuns pe pamantul de acum 150.000 de ani, desi adevarul este ca nu e cel mai fericit final.

We’re all gonna frakkin die pentru ca masinile or sa ne omoare pe toti!!!

Daca ajungeau pe Pamantul zilelor noastre sa ne invete despre peace love and harmony era o treaba.

Nu mi-a placut nici faptul ca l-au lasat pe Lee singur. Kara nici macar nu i-a acordar one last pity frak in the grass. Dar Lee intotdeauna a fost ala puternic, sigur si stapan pe sine, spre deosbire de Starbuck sau chiar de taica-su care au avut caderi nervoase de cateva ori. Sure, Lee got fat la inceputul sezonului III dar deh. Nimeni nu e perfect.

Si cam asta a fost tot pentru Battlestar Galactica. Nu stiu ce sa mai spun decat…

So long and thanks for all the fish!

Smallville 8×16 “Turbulence”

Doomsday se transforma in Bamby. Jimmy o pune la respect pe Chloe. Clark nu zboara… soc si stupoare!

Episodul mi s-a parut destul de mediocru, cu laude pentru Sam Witwer care totusi ne face sa ne para rau pentru Davis. In sfarsit il mai vedem la fata pe Jimmy ca aproape si uitasem cum arata. Scenele dintre Clark si Tess mi s-au parut destul de lipsite de aroma.

Asta pentru ca stiam foarte bine ca  Clark nu avea sa-i spuna lui Tess nimic despre trecutul lui, nici daca Tess ii spunea ca si ea este de pe Krypton. Not gonna happen Tess, desi am apreciat faptul ca a incercat sa-si arate o latura mai vulnerabila in speranta ca poate astfel il imbuneaza pe Red-Blue Blur. Nu stiu ce mai are nevoie sa stie despre el. Este clar ca are abilitati si nu inteleg de ce Tess nu se intereseaza cat de cat de Red Blue Blur care a aparut in Metropolis. Traieste intr-o bula oare si nu stie ce se intampla in oras?

Mi-au placut referintele la mitologia lui Superman cand Clark s-a schimbat intr-o cabina de telefon si apoi si-a tras camasa la o parte (ooooh!) ca sa se vada tricoul albastru de desubt (damn, doar tricoul).

Mult mai interesant a fost sub-plotul cu Davis/Jimmy/Chloe. Pe de o parte, Davis a gasit o metoda de a-l calma pe big bad Doomsday, si anume sa omoare traficanti de droguri si the scum of the earth. Mi-a placut ca pe parcursul episodului ucidea criminali din ce in ce mai ne-criminali. A trecut repejor de la traficanti de droguri la soferi beti. Crima organizata este un lucru, dar sa te urci beat la volan nu cred ca ar trebui sa-ti castige un bilet expres dus spre taramul celor drepti. In episodul urmator de cine o sa se mai ia Davis? Pietonii care traverseaza neregulamentar? Oamenii care fac evaziune fiscala?

“Nu si-a platit impozitele… trebuie sa moara!”

Jimmy este acum… hardcore. A ramas cu niste sechele de la atacul lui si am facut cunostinta cu latura lui intunecata. Pentru Jimmy insa latura intunecata inseamna sa-l prinzi pe unul cu catuse si sa privesti la ceafa omului, debitand aiureli. Asa cum am spus, hardcore. Dar pe de alta parte mi-a placut tot segmentul in care Jimmy parea a fi nebun. Scenele cu Davis erau destul de creepy, mai ales momentul din ambulanta. Daca Davis continua cu: “Ce cadavru?” in loc de “Da, dar merita” ar fi fost mult mai interesant.

Davis este totusi un tip de care iti este putin mila. Foarte diferit de Doomsday cel din comicsuri, dar diferit intr-un mod care totusi se potriveste universului Smallville. Dar nu inseamna ca-i iau partea. Tin cu Jimmy nene, pentru ca altfel ar fi ca si cum as tine cu Palpatine in prequel-urile Star Wars. DUH! Bineinteles ca Davis este evil, de ce nu-l crede nimeni pe Jimmy!?

La final l-am inteles pe Jimmy cand i-a zis lui Chloe ca s-a saturat sa fie dat la o parte pentru Clark, apoi pentru Davis. Ce este el aici? Paiata tuturor. Dar totusi cred ca a exagerat cand i-a zis lui Chloe ca nu mai are nici un rost casatoria lor. Totusi a fost ideea lui sa o ceara in casatorie, chiar daca Chloe a fost destul de proasta sa accepte.

Daca ai vazut preview-ul pentru urmatoarele episoade din Smallville atunci stii ce ajunge sa se intample cand Tess se intereseaza de Davis Bloom. Ajunge sa-i cunoasca toata povestea dar cine stie care va fi rolul ei in bataia dintre Clark si Doomsday… poate ca o sa spuna o poveste draguta cu cearceafuri si sirene, in timp ce kriptonienii se bat in fundal.

O alta bila neagra in concluzie… No Lois. La cat s-a ingrijit pesemne de Jimmy, poate m-as fi asteptat sa fie si ea acolo cand iese din spital. Dar daca nici bani de un alt platou de avion nu au (in episodul asta l-au folosit si l-au distrus pe al lui Oliver… ce convenabil) nu cred ca mai au bani sa-i dea si salariul Ericai Durance daca nu este absolut obligatoriu.

Sarah Connor Chronicles 2×19 “The last voyage of the Jimmy Carter”

John in sfarsit a trecut de pubertate and his balls dropped! Dupa care le-a pierdut repejor cand a plans ca o muiere la final. (just kidding!)

Fara indoiala ca cea mai interesanta si relevanta portiune a episodului a fost infruntarea dintre John si Jesse pe marginea mortii lui Riley. Ne asteptam de ceva timp la asta. Atat John cat si Jesse au crescut ca personaje in ochii spectatorilor ma gandesc, desi sunt cateva hibe si cu scena aia. Oricum a fost un episod destul de condensat pentru ca am avut si flashback-uri, si interactiune cu John Henry, si povestea ceva mai elaborata a lui Jesse.

Din pricina flashback-urilor, putem presupune ca poate-poate, modelele T-1000 si T1001 ale viitorului au alte interese decat cele ale Skynet. Ar explica in parte si compotamentul sa zicem bizar al lui Weaver, pe care am suspectat-o dintotdeauna ca are o agenda secreta, care este posibil sa nu fie tocmai nasterea lui Skynet. Cel mai puternic indiciu pentru mine este ca l-a ales pe Ellison sa-l invete moralitate pe John Henry. Dar de asemenea, pare sa pregateasca moartea lui Ellison si i-a spus lui John Henry ca oamenii o sa-l dezamgeasca. Mi se pare interesanta notiunea ca John Henry se ataseaza de Ellison si in urma ‘dezamagirii’ pe care o va suferi din partea acestuia va incepe sa urasca oameni.

Pe de alta parte… Ellison, idiotul naibii. L-ai lasat pe John Henry turned-on (in sensul de aprins, nu excitat you perverts!). Nu te-ai uitat la finala Battlestar Galactica? We’re all gonna frakkin die! Masinile o sa ne omoare!

Bineinteles, posibilitatea de a ne omori intre noi este inca vie, sanatoasa… dupa cum am vazut ce s-a intamplat in ultima calatorie a lui Jimmy Carter. Basically, oamenii sunt prea prosti ca sa supravietuiasca si din punctul asta de vedere inteleg de ce John Connor se increde numai in masini. Desi au deschis cutia ca niste idioti, nu am avut parte de scene a la Alien in care oamenii sunt vanati prin submarin. Chestia asta ar fi trebuit sa-i dea de gandit lui Jesse… daca T-1000 voia sa-i omoare, nu fugea sa se ascunda. Asta pentru ca nu voia sa-i omoare, n-a omorat-o decat pe tipa care statea cu pusca indreptata spre el… dupa care a disparut si s-a aratat doar la final ca sa-i spuna lui Jesse raspunsul.

Nu cred ca Jesse avea nevoie sa mai piarda si un copil… dupa cate i se intamplase. Mi s-a parut un element dramatic pus ca cireasa pe tort. “And theeen… a pierdut si copilul”

Deci asa a ajuns Jesse – Jesse, dar nu i-a explicat nimic din toate astea lui John. Revelatia ca John stia de fapt despre Riley m-a luat prin surprindere nitel, dar cred ca are sens daca ma gandesc la comportamentul sau in episodul in care a murit Riley. “This is the day you tell me…” si asa mai departe. Dar desi imi dau seama ca John nu este baietelul stupid pe care-l credeam, ma gandesc totusi de ce?. De ce nu a ajutat-o daca stia despre ea? Moartea ei chiar este in parte vina lui.

Este tocmai moartea care l-a facut sa realizeze de ce Future-John foloseste atat de libertin masinile. Pentru ca masinile se pot inlocui, oamenii nu. Oamenii pe care-i iubesti pot sa fie raniti, sau sa moara, si nu se mai intorc niciodata. Desi la inceput mi s-a parut creepy scena in care Sarah, John si Cameron stau toti tacuti pe canapea si privesc in fata, pana cand John incepe sa planga, pana la urma mi-am dat seama ca are un scop. John s-a indreptat spre mama lui, nu spre Cameron. John alege oamenii, nu masinile.

But it was still a wee bit creepy…

Dollhouse 1×06 “Man on the street’

Un episod in care accentul nu cade pe Echo, ci pe carnita care ne intereseaza pe toti. What the frak is the Dollhouse? Si cum ar reactiona in mod realist oamenii la asa un concept? Multe ite se descurca si se incurca. Este oarecum ironic ca episodul care s-a bazat cel mai putin pe Echo, se intampla sa fie unul dintre cele mai bune. Pe de alta parte cred ca explicatia sta mai degraba in faptul ca Joss Whedon in persoana a scris episodul asta.

Si daca l-a scris Whedon, atunci garantat trebuia sa avem lucruri inovative cum ar fi inserarea de momente de “documentar” in care oameni erau intrebati pe strada ce parere au ei despre Dollhouse. Bineinteles ca parerile au fost impartite. Am avut de asemenea si o interactiune exhaustiva intre Ballard si Joel Mynor, un personaj secundar care s-a demonstrat a fi mai interesant decat pare la prima vedere si l-a facut pe Ballard sa priveasca introspectiv. That is[i] so[/i] Whedon incat ma sacaie cat de previzibil a putut sa fie.

Ca sa se convinga pe sine ca Mynor nu a avut dreptate in legatura cu intentiile sale vizavi de Echo, Ballard se combina in sfarsit cu vecina lui creepy care ii aducea lasagna la servici. Fata se dovedeste a fi o “papusa”, dupa cum ne asteptam toti. Prea era bagacioasa.

Inapoi la Dollhouse, Sierra este victima unui asa zis viol. Desi trebuia sa credem ca e Victor de vine, cred ca ne-am dat seama de la inceput ca numai gardianul Sierrei putea sa faca asa ceva. Victor este prea dulce pentru asa ceva! Situatia insa ne-a aratat mai multe despre cum este capabila DeWitt sa rezolve o situatie, ca sa fie in interesul ei. Si a folosit-o pe Laurie ca sa scape de problema si in acelasi timp sa-l sperie pe Ballard.  Se imbina totul foarte frumos nu-i asa?

Si unde mai pui ca am avut si bataie in episodul asta? Eliza Dushku se transforma inapoi In Faith pentru cateva minute ca sa-l faca arsice pe Ballard care vad ca nu are probleme sa loveasca o fata. The shit hits the fan cand Echo ii zice lui Ballard ca are un om in interior si ca exista peste 20 de Doulhouses in toata lumea. Omul din interior cred ca ar putea sa fie dr. Claire Saunders sau chiar si noua asistenta a lui Topher, avand in vedere ca si ea a influentat procesul de construire al personalitatii care avea sa mearga dupa Ballard.

Cert este ca Dollhouse vrea total world domination. Stii ce inseamna asta nu?

They’re behind it all!