Nu stiu altii cum sunt, dar cand doza mea de acceptabilitate fata de tara in care m-am nascut este depasita, imi vine sa o iau drept si ma opresc intr-o oaza in desert, sa vad daca comparatia mi-ar putea aduce impacarea cu plaiul mioritic, care nu de putine ori imi pare a fi o jalnica reprezentare a purgatoriului,  dat fiind ca pentru iad ai dosarul complet si stampilat si probabil ca romanismul nostru l-ar degrada. De data aceasta, mult disputatele alegeri mi-au reinnoit sila de a fi roman. Am vrut si chiar am reusit sa ajung la alegeri, nu din simt civic caci pentru asta ai nevoie de sentimentul apartenentei, ci din nevoia egoista de a sti ca ce tine de mine am facut. Am gasit in cele din urma sectia la care eram arondata, impleticindu-ma printre sageti cu cifre care dezarmau alegatorii, privind ocupantii temporali ai unor scaune de clasa, unde plictiseala parea eterna. Mi-am prezentat cartea de identitate in speranta ca voi primi silentios cele trei buletine de vot si stampila cu pricina. Ar fi fost prea usor si trebuie sa recunosc ca nu mica mi-a fost mirarea cand am auzit (dupa care mi-am pus intrebarea in gand daca nu mi s-a parut) ca sunt intrebata daca vreau buletine si pentru referendum. L-am privit lung, de parca cuvintele le-ar fi fost teama de penibilul situatiei si am intrebat: “De ce intrebati daca vreau si buletine pentru referendum?”. Domnul in cauza m-a privit si a incercat fara convingere sa lege un raspuns oarecum asumat:

“Intreb ca asa mi s-a spus”. Dupa care speriat parca de rezonanta rostirii sale a adaugat” altii mi-au spus din capul locului ca nu vor buletine pentru referendum, asa ca intreb”. Asta e problema, ca speciile locale sunt absolut dezarmante si iti dai seama ca vorbesti cu peretele. Mi-am luat stampila, mi-am exercitat chinuitul drept la vot, mi-am recuperate cartea de identitate si am alergat spre afara pentru a lua o gura buna de aer. In drumul meu mi-am aruncat ochii dejnadajduita in cautarea unei autoritati in fata careia sa ma exprim si mi-am dat seama ca speranta, care de obicei moare ultima, a facut deja buruieni pe mormant.

Daca ti-a placut , da-i un vot via FTW

Toamnă. Chirurg lucid ce taie cu o mişcare fermă şi precisă bolta cerului învăluită-n nori, iar sângele-i arămiu se prelinge în covoare de frunze răvăşite, pe strada pustie din amintirea fiecăruia dintre noi. Ne-aducem aminte toţi de străduţa mărginaşă de care ne leagă amintiri infantile.

Pe o stradă ca aceea s-au cunoscut şi ei. Scânteia pasiunii lor a debutat uşor, dar sigur. Tocul ei dur îi apăsa uşor pe timpan… Ştia că avea să vină căci distingea rezonanţa pantofilor ei pe asfalt printre claxoanele nervoase de maşină, şoaptele grăbite ale trecătorilor şi zumzetul vântului ce năvălea printr-un oraş căzut în plictis. Şi-a scuturat genele încărcate de rimel în mirosul lui dulce-amărui.

Şi-a prins degetele lungi în gulerul cămăşii lui şi l-a sărutat cu un gest fugitiv şi rece pe obraz. Buzele-i reci se strânseră instinctiv când îi simţi pielea caldă, îmbujorată ca şi rujul ei roşu aprins. Mâna lui pe talia ei încorsetată se încleştă atunci când sărutul firav şi naiv de pe obraz se transformă într-unul arzător, contrastând cu temperatura neprietenoasă de afară.

De pe strada prăfuită, din mediul citadin, gri şi rece, povestea lor merge mai departe.
În camera obscură pluteşte inocenţa emanată de porii deschişi ai epidermei uşor umede. Smulgându-i nasturii de la cămaşă, îşi trece apoi arămiul pupilei dilatate în întuneric peste chipul lui curmat de dorinţă. Săruturile îndrăzneţe emanau totuşi puritatea primei iubiri. Obosind, îşi agaţă buza inferioară de smalţul unui molar, şi respiră subtil.

Îi simte apoi dinţii apăsându-i uşor buza, iar durerea provocată de muşcătura ce urmă fusese total compensată de plăcere, deşi simţi gustul sărat de sânge.
Amândoi erau mânaţi de dorinţă, de dragoste, de certitudinea că legătura lor e stropul de lumină permanent arzândă, că acesta va hrăni pentru totdeauna existenţa lor, asemeni unei ambrozii eterne.

De pe salteaua încărcată de amintiri plăcute, povestea… continuă. Spre nimic. Spre ruptură… Spre acea bătălie pierdută pe frontul nevăzut al destinului. Spre frânturi de inimă răspândite în abisul crud al despărţirii.
Pentru că a fost o amăgire. Pentru că nu există ambrozie eternă. Pentru că a fost un pasaj efemer al existenţei lor umile, printre multe altele ce vor urma.

Sony Corporation a anunţat un sistem de alimentare wireless datorită căruia produsele electronice, precum televizoarele, nu mai au nevoie de cabluri. Cu ajutorul acestui sistem, pot fi transferaţi până la 60 de waţi de energie electrică, pe o distanţă de 50 cm (cu o eficienţă de 80% şi aproximativ 60%, incluzând redresorul).

Acest nou sistem de alimentare integrează o tehnologie de alimentare cu energie electrică, fără contact, bazată pe rezonanţa magnetică. Cu ajutorul rezonanţei magnetice, energia electromagnetică este transferată numai către dispozitivele cu aceleaşi frecvenţe de rezonanţă precum sursa de energie, pentru ca alimentarea să fie eficientă, chiar şi când dispozitivele nu sunt aşezate în poziţia optimă pentru transfer. Mai mult, chiar şi în prezenţa obiectelor metalice între transmiţător şi receptor, nu există riscul apariţiei inducţiei termice.

O dată cu creşterea numărului de produse de reţea utilizate, numărul cablurilor sporeşte, de asemenea. În timp ce cablurile de date sunt rapid înlocuite de sistemele de comunicaţii wireless, precum Wi-Fi, cererea pentru sistemele de alimentare wireless este şi ea în evoluţie. Sony a anunţat că îşi va concentra eforturile pe dezvoltarea tehnologiilor menite să satisfacă nevoile utilizatorilor în zona alimentării wireless, pentru o mai mare gamă de produse, distanţe şi niveluri de energie.

Principalele caracteristici ale sistemului

1. Redresor de mare viteză pentru eficenţă de alimentare sporită

Acesta minimizează pierderea de energie în timpul alimentării, de la transmiţător la receptor şi permite produselor precum televizoare sau PC-uri portabile să fie alimentate wireless.
2. Distanţa de transfer poate fi extinsă cu ajutorul unităţilor de extensie pasive

Unităţile de extensie pasive, poziţionate între transmiţător şi unităţile de receptare permit distanţei de transfer să fie mărite, fără diminuarea eficienţei. Conform experimentelor în care au fost utilizate numai componente, distanţa de transfer poate fi mărită de la 50cm la 80cm.

Deşi, în general, pentru alimentarea cu energie pe distanţe mari, este necesară existenţa unor transmiţătoare şi receptoare de mari dimensiuni, unităţile de extensie pasive pot fi utilizate pentru schimbul de energie între transmiţătoare şi receptoare de mici dimensiuni.

Antena3.ro

Fizica mecanică explică fenomenul de rezonanţă prin intensificarea oscilaţiilor unui sistem prin exercitarea unei forţe exterioare de frecvenţă apropriată sau identică cu frecvenţa de oscilaţie a respectivului sistem. Adică, de exemplu, dacă pe un pod trece un grup de oameni în pas cadenţat, iar cadenţa este similară sau identică frecvenţei podului, acesta din urmă are toate şansele să trepideze până când se prăbuşeşte.

Fiecare dintre noi trăieşte o frustrare de o anumită frecvenţă, de la zero până la pragul nebuniei. Această frecvenţă diferă de la individ la individ. Poate pe mine mă deranjează că încă nu am puterea financiară să-mi cumpăr ce-mi doresc. Pe tine te dărâmă gândul că ai urmat facultatea degeaba, iar acum te-ai angajat ca secretară. Pe el îl stresează gândul că nu se mai ajunge din urmă cu ratele la bancă. Pe voi vă macină scenariul falimentului şi al rămânerii sub cerul liber. Andrei are mama bolnavă de cancer, iar Cătălin a rămas paralizat din cauza unui şofer băut. Irina nu mai suportă serile de scandal ale tatălui beţiv, iar o bătrână singură este terorizată de nişte necunoscuţi care vor să-i cumpere casa cu forţa. Nu pot spune că atâtea persoane sau familii, atâtea drame, dar un sociolog poate spune că sunt destul de mult pentru o societate care tânjeşte la normalitate.

Pe de altă parte, societatea românească în ansamblu trăieşte de 20 de ani un fenomen de amplificare a frecvenţei frustrărilor. Am pornit după Revoluţie cu speranţe care s-au transformat în timp în frustrări. Am experimentat pe rând liberalizarea comerţului, care a dus imediat şi la producţie autohtonă pe stoc pentru că noi cumpăram din importuri (nu intru în detalii tehnice), liberalizarea preţurilor cu vrăjitoarea inflaţie chiar şi de peste 100%, împrumuturi externe pentru plata salariilor, privatizarea nebuloasă a mastodonţilor Statului, corupţie, delapidarea banilor publici etc. Toate acestea aveau frecvenţă diferită de cea a frustrărilor omului de rând pentru că era ceva acolo, vag. Ştiam că politicienii şi funcţionarii sunt corupţi, incompetenţi, puturoşi, hoţi etc.

Dar în ultimul an a avut loc o accentuare a frecvenţei frustrărilor sociale. Canalele media au început să prezinte tot mai mult şi mai clar corupţia, băieţii deştepţi care au făcut averi din banul public şi care, iată, ies în stradă cu Ferrari, Maserati, Bentley, deci se etalează tot mai agresiv, pentru că nici nu ştiu ce e respectul în trafic, beizadelele lor încep să accidenteze tot mai mulţi oameni, dar rămân în libertate.
Agresivitatea stradală care se aproprie tot mai mult de spaţiul locuinţei private, în raport cu scăparea infracţiunilor de sub control de către Poliţie.
Se vorbeşte tot mai mult despre acte de injustiţie în paralel cu salarii foarte mari ale magistraţilor.
Oamenii de rând şi micii oameni de afaceri simt că-şi pierd minţile în ceaţa birocraţiei şi în lupta cu funcţionarii.
Politicienii dau spectacole de circ tot mai porcoase şi maimuţăreli tot mai gălăgioase în timp ce nu mai sunt bani de pensii şi salarii.
La toate acestea, îi pun capac sentimentul de déjà vu prin care trecem acum privind amanetarea viitorului prin împrumuturi externe, năclăirea economiei cauzată de deciziile idioate, contradictorii şi oportuniste ale guvernanţilor privind reformarea şi punerea în mişcare a sistemelor publice (fie că vorbim de infrastructură, de sistemul de sănătate, fie de educaţie etc.) şi contextul macroeconomic. Acest context ne va arăta ce pătură politică avem în ansamblu, din care votăm mereu aceiaşi politicieni, şi câte lucruri trebuiau făcute până la acest deadline şi nu s-au făcut.

Acesta este momentul în care cele două frecvenţe se vor suprapune şi va apărea rezonanţa frustrărilor, o rezonanţă socială. Asta nu poate însemna decât o revoltă, o mişcare stradală spontană care poate începe ca o mică fisură în acel pod de care vorbeam la început, până la una extinsă. Cred că în cel mult un an vom experimenta o astfel de rezonanţă. E foarte probabil ca scânteia să fie un mic scandal de stradă, care să ducă la cedarea supapei sociale.
Nu cred că sunt deloc panicard. Nu ar fi prima dată când se întâmplă aşa ceva. După Revoluţie am avut episodul „golanilor“ din 13-15 iunie, Târgu Mureş, apoi mineriadele, păgubiţii FNI şi altele. Numai că în ultimul caz s-a arătat cu degetul un ţap, iar în altele au fost motive doar de un anume fel (etnice, despotice, ideologice etc.). Acum se adună prea multe în acelaşi timp şi deja aud apa fierbând în oala sub presiune.

Nu lăsa moartea să te găsească stând!

Am descifrat cu succes mecanismul de actiune a articolelor cu biofotoni asupra organismului uman. ne ramane de vazut cum are loc tratamentul propriu-zis.

Prin aplicarea lenjeriei cu biofotoni pe partea bolnava a corpului, bio-undele patrund la adancimea de 3-5 cm si provoaca vibratii de amplitudine.
Ne este cunoscut faptul ca organismul este un sistem viu si ca toate organele si tesuturile vibreaza continuu deoarece in toate celulele din organism au loc procese de schimb de substante si toate celulele din organism (indiferent de starea nostra: activa sau in repaos) vibreaza continuu fiind supuse proceselor de metabolism. In decursul proceselor, celulele absorb continuu oxigen si alte substante hranitoare din vasele capilare arteriale si elimina in vasele capilare venoase produsele schimbului. In urma unor modificari bio-chimice complicate in celule se produce energia. Aceasta energie vitala se produce in structurile celulare numite mitohondrii. Mitohondriile sunt un fel de „statii electrice celulare” care furnizeaza energie organismului. Vibratiile bio-undelor, suprapunandu-se cu vibratiile proprii ale celulei, excita structurile celulare (mitohondriile) si amplifica schimbul energetic.
In rezultatul amplificarii energetice a celulei, sporeste schimbul de substante, ceea ce duce la efectele clinice si vindecare.
In afara de aceasta, vibratia bio-undelor se suprapune si cu vibratia lichidelor din celula (rezonanta), crescand astfel temperatura in celula, ceea ce asigura o reactie termica a campului biologic, care sporeste metabolismul.

..e o ciudatenie pentru mine. Bine, a nu se intelege ca nu imi place…numai ca de la o discutie pe care am avut-o acum putin timp am inceput sa ma gandesc la originea acestui lucru. Primii oameni care au incercat sa isi transpuna trairile in ritmuri , oare care au fost primele sentimente puse in ritm…  Dragostea, durerea …oare cand au adaugat fondului sonor format din lovituri de toba si vocea…cuvintele. Cineva m-a intrebat daca ascult cuvintele , mesajul… cateodata da, daca sunt armonioase si coerente ..incerc ..totusi acest efort imi diminueaza placerea pe care mi-o produce vibratia data de ritm. Totul pica in ridicol…muzica nu imi mai atinge corzile sensibile ca ma fac sa rezonez …that\’s bullshit. Totusi de ce nu mi-am pus pana acum intrebarea : de ce sunt oameni carora nu le place muzica moderna.

Am descoperit totusi muzica clasica…e si asta un beneficiu al lipsei de superficialitate.  Si am inceput sa experimentez combinatii de stimului: o carte buna pe un fundal sonor clasic, curat, inspirant …eh da, asa traiesc mai intens actiunea cartilor si ma simt si castigat .

la fel si voua si weekend placut

mai tineti minte zilele alea de iarna cand intrati in sala de clasa cu mainile inghetate, mult dupa ce soneria sunase, iar invatatorul va astepta cu traditionalul liniar de lemn sa va incelzeasca, sau dupa caz cu o mai mare sau mai mica urecheala? sau de serile de fotbal care se incheiau tarziu in noapte, abia cand toata lumea incepea sa creada ca mingea seamana foarte bine cu piciorul adversarului, si cand se tipa mai tare ca la opera?

Si nu’i asa ca pe vremea aia, sa fii adult era cea mai mare dorinta.Iar  “Las’ ca ma fac eu mare … ” era maxima zilei ? Pana la urma s’a dovedit ca “adultismul” asta, nu’i chiar asa de incununat cu flori. ca intotdeauna, ne dormi ceea ce nu putem avea, cred ca e inscris in codul nostru genetic, eu o numesc gena kamikaze. Acum iti doresti sa fii copil, sa te trezesti la 11 in fiecare zi, sa nu ai nici o grija, nici de scoala, nici de lucru, ci doar daca o mai avea la alimentara acadele cu aroma de mere…

timpul asta e cinic, trece mai grabit ca lumina.

Unde essti tu Einstein dom’le / ca punand mana pe noi / Sa ne’ntorci in vremuri iara / sa fim iarasi “derbedei”:P:D

Si tocmai am citit cain 2012 ar fi nush ce sfarsit al lumii prezis de maiasi, ba o planeta ratacitoare, ba nush ce rezonanta, toatao sa vin peste noi. Deci parerea mea : Carpe diem baby!!

Si nu uita, daca viata o sa’ti strige numele raspunde “Prezent!”. (eventul cu un mic zambet diabolic pe buze:D)

” Zburatorul ”

.
Nu stiu de ce, mi se face un dor de Maestru !
De ”fundamentalistul muzicii mari”
De omul care in nomenclatorul culturii a inventat o fisa de post care acum … e goala !

Mi-l amintesc in cadrul emsiunilor d-altadata, cu acea delimitare sacra :
   ” dupa Bach …e pauza ! ”
Dupa care se implica patimas si prin alte registre componistice carora - intr-o traducere elitista, le accentua valoarea intrinseca,

  ………………………..

Apoi cobora la nivel domestic fara sa-si piarda nimic din aura de apartinator al altei lumi !
Imi vorbea si mie, si lu’ vecinu’ Vasile !
Boschetarul ce facea curat prin fata blocului, intrand pe terasa sa-si bea ‘’suta de grame” cand dadea cu ochii de Maestru, la tv-ul amplasat strategic, exclama cu o respectuoasa simpatie :
  ” ah, Iosif Sava ”

…………………….

   …si iarasi urca pe alte dimensiuni, dar de data asta luand cu el o si parte din privitori – multi fara educatie muzicala dar avand incorporate native cutii de rezonanta – dornici sa vibreze cu universul !

   Asta n-o putea face oricine !
  
 Pe la acel nivel domestic m-a  ” pacalit ”  si pe mine  - profanul -  starnindu-mi la-nceput o simpla curiozitate, dupa care exact cum actioneaza un drog, mi-a deschis anumiti receptori care din ce in ce mai nesatiosi se manifestau intr-un sevraj daca uitam sa le aloc saptamanal cate o doza de … serata  !

………………………………

  Astazi, cand timpul mi-o permite, din cand in cand mai decolez pe cate-o ”Fuga” pe cate-o ” Sonata ” constient fiind, ca pe la nivelul meu probabilitatea de a ma ciocni cu alti ”zburatori” este minima !
  Daca-ar mai fi trait Maestrul, sunt convins ca s-ar fi impus …o conduita preventiva !