Sfântul protector este Sfântul Andrei. Reamintesc că în cunoscutul tablou „România revoluţionară”, modelul a fost tînăra scoţiancă Mary Grant îmbrăcată în costum popular românesc.

Două imagini ale Sfântului Andrei, aceea pictată de Rubliov, vezi la http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Rublev_andrey_pervozvaniy.jpg , şi aceea din tabloul lui El Greco, vezi http://www.abcgallery.com/E/elgreco/elgreco70.html , sunt unite prin stilul de reprezentare bizantină, unde personajele sunt de tip longilin, chiar astenic-longilin, ca să supralicitez  postmodernitatea atee ce pune conotaţie dispreţuitoare termenului. Iar una dintre consecinţele surprinzătoare, dincolo de un anumit punct supărătoare, ale păcii de la Kuciuc Kainargi din anul 1774, este faptul că Rusia îşi aproprie ca sfânt  protector tot pe Sfântul Andrei. Mi se pare că gestul lor este politic dominator şi în căutare de legitimitate. Mă întreb dacă este capabilă pictura lui  Rubliov să construiască o legitimitate pentru Rusia mai jos de secolul VIII, când Romania exista, dar Rusia nu.

Titus Filipas

Pe la mijlocul acestui video http://www.youtube.com/watch?v=fBKvOTjzgBg&feature=player_embedded# despre Armata Română în cel de al doilea război mondial, apare fotografia unor trupeţi pe cămile. Imaginea, unică, fuge repede. Mă întreb : Nu cumva este vorba despre călăreţi meharişti pe dromaderi ? Am fixat imaginea, am decupat-o şi am examinat-o cu atenţie. Clar, nu erau meharişti îmbarcaţi pe cămile africane cu o singură cocoaşă. Cămilele din imagine au două cocoaşe, este vorba despre cămile bactriene. Dar  militarii călăreţi erau români ? Există foarte multe enigme în legătură cu participarea Armatei Române în cel de al doilea război mondial. De exemplu, au ajuns trupe româneşti până la ţărmul Mării Caspice, aşa cum scrie aici la adresa URL http://www.romanialibera.ro/a170474c364744/madona-din-stalingrad.html ?  Redau aici un excerpt : “trupa (se presupune că trupa română, n.n.) aşezată pe opt rânduri, cu mantale ferfeniţă îmbrăcate pe piele, desculţi, cu bocancii agăţaţi de gât, trupuri înfăşurate în benzi de mitralieră,  cu ţevi de branduri pe umeri, cu ţevile mitralierelor grele, cu lăzi de muniţie purtate cu braţele, totul pe aproape 30 de km.”  Mai apare, la adresa aceeaşi adresă URL, şi o reacţie de incredulitate : „Când au ajuns trupele Axei vreodată la Baku?”  Ce se poate răspunde?

În istoria noastră, dovezi privitoare la vechea noastră legătură cu Bactria se păstrează la Mănăstirea Voroneţ. Într-adevăr, culoarea cerească a „albastrului de Voroneţ” a fost realizată din peruzele aduse din Bactria. Au fost negustori aventurieri  moldoveni pe drumul acela prin Sciţia Mare până în Bactria ? Enigma rămâne deschisă pentru imaginaţie. Mihail Sadoveanu şi Vasile Voiculescu se opriseră cu istorisirile  lor doar până în stepa calmucă, şi ea cu o margine pe ţărmul Mării Caspice. Vom avea scriitori şi istorici români care vor retrasa discursiv, imaginativ şi raţional,  vechiul drum pe care a fost adusă peruzeaua din paleta culorilor  de la Voroneţ ? Oricum „albastrul de la Voroneţ”, văzut înainte de 1740 şi de călători francezi, a fost motivul raţional  şi convingător, extrem de puternic în raţionalitatea lui, pentru care Franţa, cea mai mare putere a timpului, participă cu o semnătură pe actul de legitimare a frontierei principatului moldovenesc pe rîul Bug, vorbesc despre Capitulaţiunea de la 1740 din Constantinopol.

Titus Filipas

Am plecat de la o idee stârnită pe Internet aici, http://nastase.wordpress.com/2009/11/16/news-alert-basescu-a-privatizat-posta-romana/ , unde bloggerul “it” spune: „Codul lui Gitenstein”.

Aţi iniţiat o abordare foarte interesantă a problemei. Nu vreau să completez nimic, dar vreau să adaug că preşedintele Barack Obama, la fel ca George W. Bush, continuă stilul politic al preşedinţilor americani din cel de al doilea război mondial, de fapt toţi preşedinţii de după război au mers pe ideea că în instituţiile supreme din  Washington D.C.  aerul  este al supremaţiei  imperiale de sorginte romană. Iată că  după  Constantinopol, Stambul şi Moscova, simbolul identitar  Nova Roma,  de la conciliul din Anul Domnului 381, (secolul IV, spun asta pentru că un gest recent al preşedintelui Barack Obama e motivat de un proverb roman din secolul IV), este revendicat de capitala federaţiei U.S.A. ca simbol de putere absolută  în lume!  Plecând de la excelentul comentariu din „Codul lui Gitenstein”, mă întreb care au fost lecturile pregătitoare ale ambasadorului Gitenstein înainte de a veni în România ? Fără îndoială că trebuie să fi citit şi evaluările contelui Keyserling despre  România, în perioada interbelică el ne-a vizitat, şi credea că România ar putea fi Romania. Administraţia George W. Bush considera că România este Noua Europă, dar printr-o racordare la ideile (premoniţiile?) contelui Keyserling, se pare că unii diplomaţi din administraţia Barack Obama consideră că România este Romania, deci Vechea Europa legată organic de Sais şi “delta biblicelor sinte”, adaug eu care nu sînt “culturnic de elită” şi interpretez altfel Epigonii lui Mihai Eminescu – “cadavrul nostru din debara, de care trebuie sa ne debarasăm.”, o mâzgălitură a lui Horia Roman Patapievici care sună  mai abject decât  orice înjurătură ! În fine, dacă am discutat pe blog despre politică şi conjuncţii astrale, de ce să nu discutăm şi despre proverbe romane ? De exemplu, despre: “When in Rome, do as rhe romans do.”, care poate fi aplicat pentru a explica raţional salutul preşedintelui Barack Obama faţă de împăratul Japoniei, vezi imaginea şi articolul la http://www.lemonde.fr/ameriques/article/2009/11/16/le-salut-d-obama-a-l-empereur-du-japon-vivement-critique-aux-etats-unis_1268035_3222.html . Atitudinea preşedintelui a suscitat o critică acerbă împotriva lui Obama în USA. Dar plecăciunea este o formă curentă de salut printre japonezi. Să adaug că varianta iniţială a proverbului citat şi implementat de Obama este în limba latină, îi aparţine Sfîntului Ambrozie, trăitor în Romania secolului IV (Istoriografii de la Oxford University consideră că sub influenţa unei reforme în jurisdicţia din primele două secole ale erei noastre, Imperiul Roman se transforma în imperiul cetăţenesc Romania  pe la 285 AD). Ce îmi arată mie salutul reverenţios ? Se pare că oamenii echipei lui Barack Obama înţeleg seriozitatea şi gravitatea problemelor lumii de astăzi. Din această cauză încearcă să găsească în diverse civilizaţii vechi, surse pentru idei cu valoare adăugată. În acest context putem interpreta şi intervenţia analizată în „Codul lui Gitenstein” : Echipa lui Traian Băsescu nu mai este considerată a fi sursă generatoare de  idei cu valoare adăugată. Şi poate că în lecturile din texte mai noi despre România, ambasadorul Gitenstein nu a evitat să citească uneori blogul omului politic român Adrian Năstase.  Ce anume au USA de câştigat din România, dacă sprijină aici o echipă de conducere orientată spre arhetipuri culturale din Romania ?  Ambasadorul Gitenstein şi America ar elimina astfel toate pretenţiile venite din Rusia (Moskova şi Sankt Petersburg) asupra legitimitării ei imperiale ! Să nu uităm că Părinţii Fondatori ai naţiunii americane au căutat un model fiducial pentru constituţia lor federalistă în constituţia din Lycia (care va deveni ulterior parte din Romania Orientală). Iar ambasadorul Gitenstein, –nu ştiu câţi din echipa lui Barack Obama gândesc ca el–,  consideră că noile curente fondatoare din America trebuie să se orienteze acum spre Romania Orientală, în acord cu ceea ce am putea numi „the Keyserling assumption”, o ipoteză de lucru privind relaţia de cauzalitate Romania à România. Iarăşi, doresc să ataşez aici un comentariu despre filmul „2012”,  cu un extraordinar impact actual în cultura populară americană. De altminteri cineva a mai comentat, aici pe blog, despre anul  „2012” şi Nostradamus. Eu ştiu că  Nostradamus a scris premonitoriu în Catrene despre Romania, căreia îi vedea un viitor. Dar filmul „2012” se referă la o premoniţie apocaliptică din Calendarul culturii amerindiene Maya. Pentru mine este absolut fascinant numai modelul economic de succes care sprijină filmul „2012”. Iar în ceea ce priveşte predicţiile, poate că Sir Isaac a spus mai multe, şi în termeni mai inteligibili pentru noi, „vechii europeni”. Însă, categoric, cultura populară americană care dă seva filmului „2012” diverge considerabil de cultura elitei care conduce acum în Washington D.C. şi încearcă să construiască noua direcţie pentru America.

Titus Filipas

“A murit Claude Lévi-Strauss, parintele antropologiei moderne”, citez  o ştire tristă din ziarul RL*. Principiile  antropologiei, cu valoare modernă, au fost aşezate în Romania Orientală din secolul IV, de către unul din sfinţii părinţi cappadocieni, anume episcopul Grigore de Nyssa, fratele Sfîntului Ierarh Vasile cel Mare. Claude Lévi-Strauss se lamenta în ultimii ani că nu mai înţelege lumea în care trăieşte. Dar şi  el neglija totalmente existenţa acelei vechi civilizaţii a excelenţei din Romania secolului IV, când au fost formulate toate principiile pentru lumea modernă.  Vasile cel Mare descria spaţiul şi timpul dincolo de Fizica lui Aristotel. Albert Einstein a folosit ideile Sfîntului Ierarh Vasile cel Mare, care a fost un geniu mai mare decât Albert Einstein.

* http://www.romanialibera.ro/a169097/a-murit-claude-l-vi-strauss-parintele-antropologiei-moderne.html

Titus Filipas

Juriul Nobel a explicat foarte clar preferinţa pentru Herta Müller aflată la concurenţă cu un gigant al literelor  ebraice, un “posedat” de verva spirituală precum  Amos Oz. Este amuzant că Nicolae Manolescu  lansează doar “Este, fara doar si poate, un tilu de mandrie pentru Romania, nu putem uita ca este romanca. Evident ca exista o legatura cu Romania in opera ei”*, fără să prindă motivul de pură critică literară al juriului : “concentraţia poeziei”.  Exact pentru acelaşi motiv  au fost nominalizaţi, –la vremea lor–, Nichita Stănescu şi Marin Sorescu. “Concentraţia poeziei” arată prezenţa tropilor, aici deja este arătată influenţa umanismului bizantin care nu a murit.  Termenul “bizantin” este denigrator, inventat de triada iluminiştilor Montesquieu-Voltaire-Gibbon, pentru a obtura din istorie termenul ROMANIA, cum se chema de fapt acel “bizantinism” cu nume pocit. Von Keyserling, în perioada interbelică, surprindea mai bine acest aspect de viaţă literară nouă pentru Romania. Dacă socotim că scrisul românesc liber începea de pe vremea domnitorului Vasile Lupu care venea de pe Via Egnatia, ei da, este vorba despre influenţa umanismului bizantin de pe Via Egnatia. Sîntem, poate, în ontologia lui Castoriadis, născut în cel mai important oraş de pe Via Egnatia. Să gândim în mentalitatea matricială, nu în mentalitatea siloz, cum ar fi dacă vom insista că Herta Müller  aparţine strict culturii germane.

*http://www.romanialibera.ro/a166966/scriitoarea-de-origine-romana-herta-muller-a-primit-premiul-nobel-pentru-literatura.html

Titus Filipas

“Vers 610 av. J.-C., une tribu thraco-illyrienne[4] originaire des Balkans passe en Asie Mineure et se déplace graduellement vers l’est jusqu’au Caucase pour se confondre, sans confrontation semble-t-il, avec le royaume de l’Urartu.”

Sursa   http://fr.wikipedia.org/wiki/Arm%C3%A9nie

Pentru conformitate,

Titus Filipas

Cel mai proeminent personaj al cazacilor zaporojeni a fost hatmanul Bogdan Hmelniţki (născut în anul 1595? — decedat la anul 1657, şi hatman în perioada 1648 – 1657). Portretul  lui Bogdan Hmelniţki  este reprezentat pe bancnota de 50.000 de ruble transnistrene din anul 1995. Principalul rol jucat de cazaci în recenta Respublika Transnistria a fost  persecutarea şi uciderea populaţiei autohtone româneşti din Transnistria. În anul 1654, prin tratatul de la Pereiaslav, hatmanul Bogdan Hmelniţki închină căzăcimea zaporojană Rusiei. Deci de la anul 1654, cazacii zaporojeni devin “cazaci ai Rusiei”. Aşa se explică şi misterul apariţiei cazacilor din Kuban, care au “rusificat” partea situată între Munţii Caucaz şi Marea Azov. Toată lumea avizată ştie că acei cazaci zaporojeni, care după 1654 deveneau prin  acte “cazaci ai Rusiei”, au ocupat după tratatul de la Kuciuc Kainargi din 1774 bazinul hidrografic al rîului Kuban, transformându-l  prin brutala politică a  faptului împlinit în “teritoriu din Rusia Sudică”. Despre răscoala lui Emilian Pugaciov ce să spun ? Unii se plâng că Emilian Pugaciov şi toţi partizanii lui cazaci au fost ucişi la ordinele ţarinei Caterina cea Mare de trupele generalissimului Suvorov (portretul generalului Suvorov  este tipărit pe un timbru din Respublika Transnistria).  Dar ce a uitat să spună propaganda de îndoctrinare pro-căzăcească, este faptul că Emilian Pugaciov îşi însuşise identitatea soţului decedat (ţarul Petru al III — lea) al Caterinei cea Mare. Pentru Caterina cea Mare problema înfrângerii  acelui pretender fals soţ  şi a partizanilor lui era o chestiune de viaţă  sau moarte! Despre Ilia Repin (1844 -1930) ? Deşi născut ucrainean, el devine partizanul ideologiei ruseşti a pan-slavismului, o ideologie care apare în secolul XIX, la scurt timp după ce apăreau ideologia deviantă comunistă şi ideologia deviantă sionistă. Folosesc termenul de  “ideologii deviante” pentru toate cele trei, numai pentru că erau abateri de la principiile ideologice primare stabilite de gânditorul  Destutt de Tracy. Ideologia  pan-slavistă vroia un mare imperiu, care pe axa  nord-sud  s-ar fi extins din Finlanda până la Marea Adriatică ! Faptul că Ilia Repin îmbrăţişase ideologia panslavistă este dovedit de faimosul tablou al principalului ideolog rus pan-slavist din secolul XIX, vorbesc despre Ivan Sergheievici Aksakov (1823 – 1886). Portretul lui  Ivan Sergheievici Aksakov  a fost pictat de Ilia Repin. Acum, vorbind despre tabloul intitulat “Scrisoarea cazacilor zaporojeni către sultanul Mehmed al IV-lea”, trebuie să comentez în primul rând că el este doar mostră grafică de propagandă rusească panslavistă. De altminteri în perioada stalinistă, numeroase timbre şi afişe vor transmite imagini inspirate din acel tablou şi augmentate cu imagini de forţă stalinistă. În al doilea rând trebuie să spun că istoriceşte, Ilia Repin era prea puţin documentat. Sultanul Mehmed al IV-lea se ocupa cu vînătoarea, nu cu administrarea documentelor din cancelaria Imperiului Otoman. Nu spun că administrarea documentelor din cancelaria Imperiului Otoman nu era foarte bună şi foarte corectă, în special de către vizirii din celebra şi puternica familie Köprülü. Dar tabloul lui Ilia Repin este un document doveditor foarte important acum pentru istoria drepturilor româneşti pe spaţiul dintre Nistru şi Caucaz. Ilia Repin pictează în acel tablou personaje purtând costume populare purtate de români. Ilia Repin nu a pictat decât ceea ce a văzut cu ochii lui. Deci în realitatea acelui timp din Rusia Sudică după care se documentează concret Ilia Repin,  românii sunt întâlniţi în tot spaţiul nord-pontic la apus de Munţii Caucaz. Acest tablou al lui Repin are  valoare ca document grafic pentru istoriografia românească!
Titus Filipas

Este vorba despre editorialul publicat de Jurnalul Naţional la adresa URL http://www.jurnalul.ro/stire-editorial/lovitura-de-stat-continua-523170.html

“Preşedinţia lui Băsescu pare să fie dominată de valori constante.”, scria domnul  Adrian Năstase în editorialul respectiv.

Probabil “non-valori” aţi vrut să spuneţi, comentez eu. Sigur, valorile determină atitudinea pentru om. Dar termenul atitudine se foloseşte şi pentru sondele spaţiale robotizate. Acolo defineşte  orientarea robotului spre ţinte în spaţiu. Eu aş fi spus : “Preşedinţia lui Băsescu pare să fie dominată de ţinte constante.” De ce am intervenit ? În cultura medievală populară de la noi, valorile erau definite prin sintagma “puterile fără trup”. Şi, bineînţeles, îngerii sunt “puterile fără trup”. Arhanghelul Mihail era supranumit, în limbaj medieval, “căpetenia  peste cetele de puteri fără de trupuri”.

Titus Filipas

Se ştie că în secolul XVIII, iluministul francez Voltaire a organizat primul lobby pro-Rusia în Occidentul Europei. Iluminismul  a fost de mai multe tipuri, a fost un fenomen cultural amplu şi complex, dar în şcolile noastre încă li se ascunde copiilor adevărul că a existat şi o grupare de idei anti-Romania, creată în primul rând de Montesquieu, dar căreia îi aparţineau de asemenea Voltaire şi Gibbon.  Acel lobby pro-Rusia din secolul XVIII organizat de Voltaire, –se pare că nu pe gratis!–, a militat pentru încheierea păcii de la Kuciuc Kainargi din anul 1774.  Pentru români, consecinţele păcii de la Kuciuc Kainargi au fost tragice. Mihai Eminescu le evaluează cu obiectivitate în DOINA.  Fiecare viers de acolo poate fi văzut ca o săgeată ascuţită înspre acel vechi lobby european anti-Romania. Prin pacea de la Kuciuc Kainargi din anul 1774 era anulată  Capitulaţiunea din 1740 de la Constantinopol care garanta frontiera principatului moldovenesc pe rîul Bug (vorbim aici despre Bugul pontic, pentru că mai există un Bug pe versantul hidrografic baltic, şi unde germanii au calibrat tirurile de rachete V2 în cel de al doilea război mondial).  Rusia a profitat imens de pe urma tratatului de la Kuciuc Kainargi.  Şi-a însuşit tot teritoriul din Romania Orientală delimitat de Munţii Caucaz şi rîul Nistru! Teritoriu pe care era destinată să construiască o civilizaţie a “iluminismului rusesc”. Aşa s-a născut farsa chemată “satele lui Potemkin”. A fost un exemplu de corupţie rusească sprijinită de Occident. Este bine să  înţelegem istoria acestui spaţiu  pe care geografia clasică îl numea Sciţia. Mihai Sadoveanu a scris cu durere despre el, dar şi Vasile Voiculescu i-a dedicat nuvele splendide. Una dintre cele mai frumoase şi nobile, înălţătoare  pentru spiritul românesc, îşi derulează acţiunea în cel de al doilea război mondial.  După 1989, acel lobby voltairian pro-Rusia  s-a manifestat prin circumstanţa că nu s-a admis anularea consecinţelor pactului Ribbentrop-Molotov şi pentru România, nu doar pentru Estonia, Letonia, Lituania. S-a încălcat astfel un principiu de uniformitate. În fine, cea mai recentă manifestare de lobby pro-Rusia, un lobby de sorginte iluministă, reamintesc, s-a manifestat în raportul UE care condamnă Georgia pentru agresiune împotriva Rusiei ! Nu ştiu dacă este cineva în republica Georgia, –fie preşedintele Saakachvili, fie ambasadorul Samadashvili–, care să priceapă exact cadrul  problemei, şi sursele istorice, din secolul XVIII, ale problemei. Georgia este un aliat natural pentru România, şi ar fi necesară o intensă colaborare culturală şi diplomatică între cele două ţări. O cooperare de natură intelectuală, ghidată strict de asigurarea vechiului echilibru pe acest spaţiu. O cooperare care  să pornească de la interesele României şi Georgiei. O cooperare care  să nu fie manipulată de interesele unor ţări noi pentru acest spaţiu, vorbesc în mod expres despre interesele Israelului şi USA, interese care par să fie comune pe spaţiul pontic.

Titus Filipas

Poate  că până la urmă elitele culturale  româneşti ar trebui să  fie preocupate de tematica foarte extinsă  a guvernabilităţii  fără hiatus, la fel cum erau preocupaţi junimiştii. Dar trebuie să se înţeleagă că înainte de ideologia junimistă,  prin şcoala de la Sfântu Sava, principiile europene ideologice primare (în formulările lui Condillac şi Destutt de Tracy) erau transformate în ideologia naţionalismului românesc. Astfel ţările noastre din Romania Orientală intrau în normalitate. Sigur, normalitate „cu un gradient”, dar gradientul e tipic pentru această veche Romania Orientală, un teritoriu pe care Herodot îl numea Sciţia pontică, un teritoriu pe care dezideratul anti- Romania al triadei Montesquieu-Voltaire-Gibbon l-a transformat până la urmă în Rusia Sudică a „satelor lui Potiomkin”. În cartea sa de la 1904, „Cultura română şi politicianismul”, urmaşul ideologiei junimiste Constantin Rădulescu-Motru definea  abaterea de la principiile de bună guvernare ca pe  ”o practicare meşteşugită a drepturilor politice – prin care câţiva dintre cetăţenii unui Stat  tind şi uneori reuşesc să transforme instituţiunile şi serviciile publice, din mijloace pentru realizarea binelui public, cum ele ar trebui să fie, în mijloace pentru realizarea intereselor personale.” Politicianismul românesc este practic europenizarea ca potemkiniadă. Rusia Sudică a „iluministului” Potemkin este aproape. Generalul Lebed se lăuda că armata din Transnistria ajunge la margine de Bucureşti în câteva ore. Dacă vorbim despre primitivism aici, atunci acesta este pericolul primitivismului : „iluminismul rusesc” sprijinit de occidentali.

Titus Filipas

Probabil că trebuie să îl reconsiderăm pe Nicolae Ceauşescu. El a condus România ca pe un fond de investiţii indicial. Care necesită un management minimalist, de aceea liderul comunist nu se consulta cu nimeni. Iar ca indicator economic,  Nicolae Ceauşescu a folosit un flux din economia reală, anume lungimea trenurilor de marfă încărcate. Bine, el fiind comunist, totul a fost aproape în stil de potemkiniadă moscovită. Odată cu instalarea primului guvern Petre Roman, România reală nu a mai fost condusă, ci tratată ca o biată pradă. Spuneam că Nicolae Ceauşescu a condus România ca pe un fond de investiţii indicial. Un foarte mare segment din acel fond indicial  era organizat  ca un fond ETF, dedicat exclusiv edificării industriilor noi. Prin acel segment ETF al fondului indicial în care se transformase România reală pe vremea regimului Nicolae Ceauşescu, în economia României au fost construite “fabrici şi uzine”, –cum se rîdea cam stupid într-un cântec de mare succes după 1989–,  dotate cu tehnologie de vîrf. “Fabricile şi uzinele” au fost declarate “grămadă de fiare vechi” şi distruse în mod sistematic.

Pentru foametea cea mare din ultimii ani ai regimului Nicolae Ceauşescu pe cine trebuie să blamăm ? În primul rând pe Nicolae Ceauşescu, el avea puterea decizională. Dar el, spun aceasta din nou, folosea un indicator pentru performanţele sale. Indicatorul erau comentariile economice de la Radio Europa Liberă. Iar acolo, un comentator precum William Totok îl lăuda literalmente pe Nicolae Ceauşescu pentru că “a scos România din Evul Mediu” ! Într-adevăr, Nicolae Ceauşescu a redus în permanenţă mica proprietate ţărănească, baza unei agriculturi de subzistenţă ca în Romania Orientală a împăratului Mavrichie care înfiinţează instituţia răzeşească, un lot personal cultivat din care se mai alimentau şi rudele care lucrau la oraş. La acest capitol de politică economică, se poate observa totală convergenţă între gândirea  lui Vladimir Ilici Lenin, gândirea lui Nicolae Ceauşescu, şi gândirea  lui William Totok. Statul românesc cu normare independentistă de după 1877  furniza resurse numai pentru „puii de cuc”. „Ciocoi pribeag, adus de vânt!”, exploda mânia  lui George Coşbuc. Anafora „Noi vrem pământ!” înseamnă cerinţa de restatuare a valorii ‚sistemului thematic’ teoretizat de Mavrichie în Strateghikon,  poetul George Coşbuc era profund inserat în  memoria  veche din Romania Orientală.  Dacă în seara zilei de 21 decembrie 1989, în nefericitul discurs televizat, dictatorul Nicolae Ceauşescu ar fi recurs la ‚sistemul thematic’ imperial din Romania Orientală, anunţând că măreşte ‚lotul personal’ al ţăranului la un pogon, răzvrătirea românească s-ar fi stins. Muncitorii noilor fabrici veneau de la ţară. Nicolae Ceauşescu a fost mai comunist decât Iosif Stalin! Marea greşeală lui  Nicolae Ceauşescu a fost aceea că nu l-a imitat suficient de mult pe gruzinul Stalin care a combinat ‚sistemul thematic’ medieval cu industrializarea rapidă pentru a câştiga Marele Joc pentru Rusia, împotriva lui Adolf Hitler. Când vizitează Rusia aflată în plin Război de Apărare a Patriei, generalul francez  Charles de Gaulle  constata uimit, dar fără să înţeleagă fenomenul istoric,  existenţa  unei surse tainice  de energie a ruşilor simpli. Aceasta provenea din resursa ‚lotului personal’ al ţăranului pe care limba rusă îl numeşte creştin. Spre deosebire de limba franceză, care îl  numeşte păgân. 

Titus Filipas

În cartea lui Steven G. Marks, ‚Felul în care Rusia a modelat lumea modernă …’’ (“How Russia Shaped the Modern World: From Art to Anti-Semitism, Ballet to Bolshevism”, Princeton University Press, 2003), acel extraordinar impuls cultural,  venind din arhetipul cultural vareg,  este descris  ca  un fel de ‚a doua venire a Varangilor’. Observaţia  pertinentă a scriitorului şi omului de ştiinţă Ivan Efremov că Rusia începe cucerirea spaţiului cosmic (primul artefact orbital este rusesc, Sputnik – 1, primul astronaut într -un zbor  orbital a fost rusul Gagarin),  notaţie din textul sci- fi Cor Serpentis, este valabilă şi acum. Primele proiecte cosmice ruseşti au fost iniţiate în perioada ţaristă. Dar unele dintre ele au fost duse către un bun sfârşit abia în perioada sovietică, sub conducerea inginerului Korioliov. Se spune că inginerul şef al proiectelor cosmice ruseşti din perioada sovietică ar fi resimţit o criză de apendicită pe parcursul revenirii sale la Moscova, şofând autoturismul personal după ce supervizase mersul pregătirilor la cosmodromul  Baikonur. Dacă ar fi oprit pentru ajutor şi intervenţie chirurgicală în oricare orăşel, capitală raională cu spital, operaţia banală de apendictomie ar fi decurs cu succes. A preferat să ajungă la Moscova, pentru a fi consultat şi operat de specialişti eminenţi. A fost consultat şi operat de preşedintele şi vicepreşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale a Uniunii Sovietice. Care au greşit pe un caz absolut banal, dacă greşeală a fost. Fără uciderea constructorului-şef  Koriolov în ‚conspiraţia halatelor albe’ din Academia Medicală a Uniunii Sovietice, planeta Marte ar fi fost deja cucerită şi colonizată de om. Conspiraţia pentru uciderea acelui fantastic Homo Vitruvianus Korioloviensis a fost motivată de faptul că resursele Rusiei şi Americii nu trebuiau cheltuite într- o cursă  de cucerire a spaţiului cosmic, ci trebuiau orientate ideologic  în altă  direcţie. “Vă dau voie să stăpâniţi întregul univers, dacă mie  îmi lăsaţi Italia”, era declaraţia muzicianului Giuseppe Verdi (1813 – 1901). Iar în  mesajul cosmonautului rus Yuri Gagarin (1934 – 1968), primul pământean ce stăpâneşte universul din zbor circumterestru, este prezent  aluziv subiectul reconstrucţiei lumii  plecând de la civilizaţia oraşelor Italiei.  Aproape hilar  de optimistul salut al lui Yuri Gagarin aflat pe orbită: „Salut întreaga umanitate şi pe Anna Magnani!”, ascunde, îmi place să cred, titlul filmului unde jucase Anna Magnani:  “Roma, citta aperta” al lui Roberto Rossellini, simbol din icoane cinetice  pentru noul  început de civilizaţie în Europa.  “Roma, citta aperta” marca începutul Neorealismului italian, şi  startul refacerii Italiei distruse de război. Dacă sunt interpretabile  în această gamă zisele  rusului Yuri Gagarin, cu atât mai mult pentru noi, românii, celebra frază a lui Petru Rareş  pronunţată la 1540:  “Vom fi ce-am fost, şi mai mult decât atâta”, ce repeta,  în alt fel, cele spuse de   Mihail al VIII-lea Paleologul când  parafase hrisovul pentru Aghia Sofia cea curăţită la preluarea  Bizanţului, se poate citi  şi în gama tâlcului dat de Vico ori repetat de Iorga. 

Titus Filipas

+Cekiştii lui Voronin continuă vînătoarea de “duşmani ai poporului”/De Savatie Baştovoi  (www.savatie.wordpress.com )/ În ziua de vineri am fost căutat de doi ofiţeri de securitate la sediul episcopiei de Edineţ. Aceştia s-au legitimat ca atare, cerînd secretarului eparhial informaţii despre umila mea persoană. Fără îndoială, colaboratorii Securităţii moldoveneşti ştiau că eu nu sînt acolo, de aceea fapta lor rămîne învăluită de mister, dealtfel ca orice acţiune a Securităţii. Ce ar fi fost mai simplu pentru securişti decît să ceară o informaţie serviciilor vamale şi să afle că eu ieşisem cu o zi mai devreme din Republică, plecînd de la Noul Neamţ, prin Chişinău, în România? Totuşi Securitatea a considerat necesar să mă caute într-un loc unde eu nu am mai fost de trei ani, din ziua înmormîntării episcopului de Edineţ şi Briceni, Dorimedont. Nu pot admite că Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova este atît de slab (dincolo de marile defecte ale actualei guvernări ce stă să se dărîme), încît să nu mă poată găsi, atunci cînd şi-o doreşte cu tot dinadinsul. De aceea aş putea considera gestul celor de la SIS drept o tentativă de intimidare. Nu sînt nici James Bond, nici Fantomas, nici Zorro şi pot fi somat printr-o citaţie de la Procuratură, dacă am făcut ceva contrar legii. Sau trebuie să ne jucăm de-a cekiştii şi „duşmanii poporului”? Faptul că Procuratura nu mi-a găsit nici o vină şi nici vreo bănuială, mă poate face să cred că motivul pentru care SIS-ul a demarat această căutare a mea e legat de opiniile pe care le-am exprimat în articolele şi cărţile pe care le semnez. Pentru a nu-i supune la cheltuieli nejustificate, sustrase din bugetul Republicii în această vreme de criză, îi rog pe domnii ofiţeri să-mi comunice (poate chiar pe blogul personal – garantez confidenţialitatea) unde şi cînd doresc să ne vedem, după ce mă întorc. Ne-am putea întîlni, de pildă, la terasa din centrul Edineţului.+

Pentru conformitate,

Titus Filipas

20 august 636 – Bătălia de la Yarmuk (anticul Hieromax).

După uciderea împăratului Mauricius (Mavrichie îi spune Dosoftei într– o poezie epitaf),  progresul reorganizării lumii romane de răsărit va fi oprit   până la sosirea  lui  Heraclius (610 – 641), frumosul, viteazul, înţeleptul copil al exarhului din Cartagina africană. Sub presiunea avarilor şi slavilor ce atacau Romania dinspre nord, Heraclius, descumpănit, doreşte să mute capitala din Constantinopol la Cartagina. Patriarhul Sergios, care ştia mult mai multe despre civilizaţia din Romania Orientală, îl opreşte pe tînărul Heraclius. Îi aminteşte despre reforma începută   de  împăratul Mauricius.  Domnul Heraclius,   care insista  că  ”puterea împărătească trebuie să lumineze prin dragoste, nu să întunece prin teroare”, rămâne în memoria populară a vlahilor sub numele Iraclios. Mesajul său de lumină a fost păstrat  în majoritatea basmelor noastre  despre împăraţii cei buni. Insistăm că arhetipul fiului  de împărat  îndemnat de spiritul creştin la fapte de vitejie  şi la dovezi de mărinimie, arhetip ce poate fi desluşit  atât de frecvent în basmele românilor, este tocmai acest Iraclios – Heraclius.  Până  la Iraclios, enumerarea titlurilor împăratului începea cu termenul “Augustus”. După Iraclios, “Augustus” dispare din uzul titlului imperial, fiind înlocuit cu titlul de Basileus. Presiunile duşmanilor externi asupra lumii moştenite de bazileul Iraclios  au fost extraordinare  şi aproape fără număr. Astfel, în anul 624  vizigoţii reuşesc să  îi alunge  pe romanii bazileului Iraclios  din Spania lui ‘bădica Traian’. Dintre ţinuturile spaniole, numai insulele Baleare mai rămâneau  în stăpânirea Imperiului. Iar în anul 626,  forţele combinate ale perşilor şi avarilor atacă oraşul Constantinopol. Dar  Iraclios controla  marea, imperiul său era încă esenţialmente mediteranean, adică un imperiu „între pământuri”. Iraclios introduce în armata sa catafracţii, adică invenţia  cavaleriei grele, şi ‚tactica cavaleriei’ va schimba destinul luptelor viitoare ale Imperiului, chiar dacă evoluţia spre bine va fi în realitate mult mai lentă. Urmând sfaturile bune ale patriarhului Sergios, imperatorul Heraclius va continua reforma lui  Mauricius. Care  începuse decuparea   administrativă   a imperiului   în theme,  thema fiind unitatea teritorială  de  bază  pe care se exercita guvernarea, având şi  armată thematică, prin definiţie  armată locală recrutată din ţărani liberi. În tratatul Strategikon  compus de Mavrichie este magnific explicată  această  instituţie. Răzeşia atât de puternică a Moldovei este şi ea doar  o caustică, luminiţă vie a învăţăturilor scoborâte –cu sensul foarte apropiat lui  ‚downloaded’–  din  Strategikon. „Fecior de moşnean”, cum subliniază Alexandru Vlahuţă, Tudor Vladimirescu acţiona intuitiv în arhetipul cultural din Strategikon.  Într-o thema,  gestionarea administraţiei civile şi comanda militară aparţineau aceleeaşi persoane. Dar Mauricius  prevenea  creşterea exagerată  a puterii liderului thematic, o putere  ce putea genera  forţe centrifugale în imperiu, introducând principiul “rotaţiei cadrelor”: un conducător de thema trebuia înlocuit periodic, indiferent de performanţele sale.  După  ce avarii şi persanii sunt învinşi în anul 626 la Constantinopol,  statul perşilor,  imperiul Sassanid de atunci,   recunoaşte  suzeranitatea Bizanţului începând cu anul 628. În acord cu  tratatul încheiat, persanii  restituiau  Bizanţului provinciile romane pe care le ocupaseră. Armenia, Siria, Mesopotamia romană, Palestina şi  Egiptul intrau din nou în componenţa statului chemat Romania. Iar în primăvara anului 630, însuşi  Heraclius vizitează Ierusalimul recâştigat. Unde aduce Crucea Sfântă restituită de perşi, spre încântarea  arabilor creştini din Ierusalim. Aceasta demonstra că războiul purtat de Iraclios fusese un război sfânt, prima cruciadă în fapt. Ce fel de lume se anunţa atunci ? Romania părea să fi recâştigat impulsul de invenţie şi inovaţie din secolele IV, V şi VI, dovedite ostensiv mai ales în cupola bisericii Aghia Sofia ce incorporează principii de fizică post – aristotelică. Acele principii vor deveni hermeneutica de ghidare pentru gândirea lui Galileo Galilei şi sir Isaac Newton. La anul 600, sistemul themelor demonstra că invenţia plugului thematic fusese adoptată ca  o forţă de producţie în societatea agrară din Romania Orientală. Dar bucuria în Romania avea să  fie de scurtă durată. Din cauza  războaielor cu perşii, Bizanţul  încetase de mulţi ani să  ofere un bonus statelor clientelare aflate la frontierele peninsulei arabice, state care îşi jucaseră rolul de a-i ţine pe beduini în deşert. Unificarea islamică  a triburilor  arabe de către Profetul Mohamed  reuşeşte să modifice imediat,  şi pentru totdeauna,  Orientul Mijlociu, întrucât Profetul acceptase să  joace  rol politic în lumea temporală, spre deosebire de  atitudinea Domnului nostru Mesia Iisus, numit doar în bătaie de joc „Regele Iudeilor”.  La moartea  Profetului Mohamed  în anul  632, succesorii săi, — „califii”–,  reorganizează  militar triburile beduinilor, lansându-le într-o extinsă campanie de cuceriri teritoriale,  începând cu anul 633.  Campania arabă  era condusă  de primul calif, chemat Abu Bakr (632-634). Omul  era  socrul lui Mohamed. L-a însoţit în Hegira,  în salvatoarea fugă de la Mecca la Medina. Momentul Hegirei  este considerat punctul  de plecare pentru numărătoarea anilor calendarului  islamic.  Musulmanii sunniţi îl mai numesc  pe califul dintâi: Al-Siddiq, însemnând ‚Cel fidel’ şi ‚Cel drept’. Încă din secolul VII apărea o diferenţiere a  mahomedanilor  în privinţa  numerotării califilor. Pentru sunniţi, primul calif (cuvânt care înseamnă literalmente ‘urmaşul Profetului’) a fost Abu Bakr as-Siddiq, socrul lui Mahomed. Pentru şiiţi, primul calif a fost Ali Ibn Abi Talib, ginerele lui Mahomed. Şiiţii cred cu fervoare în carisma ce îl învăluie pe Ali.  Întrucât profetul Mahomed  nu a avut fii, şiiţii mai cred că linia adevărată de succesiune la califat trebuie să vină prin urmaşii cuplului Ali şi Fatima — fiica lui Mahomed.  Nu s-ar putea spune că Iraclios a reacţionat lent la sfidarea arabă  din timpurile lui. După ce, la  anul 635,   islamicii ocupă Damascul, Heraclius strânge  o armată  semnificativă numericeşte. Fără să  fi inventat încă o tactică  adecvată  pentru a controla şi chiar învinge rapiditatea şi eficienţa cavaleriei uşoare islamice. Heraclius a demonstrat totuşi atunci că sistemul themelor funcţiona exact aşa cum îl gândise Mauricius. Romania avea din nou profuziunea de resurse umane, fapt ce nu se mai văzuse de pe vremea împăratului Traian!  Pentru bătălia cea mare din Siria,  Heraclius  reuşeşte să recruteze fără mari eforturi  o armată  de 200 000 de oameni. Bătălia de la Hieromax din anul 636 a fost pierdută cu  anticipare  de armata aceea  incorporând   multe resurse umane. Bătălia de la Yarmuk a fost pierdută în primul rând datorită personalităţii luminoase a lui Heraclius. Alegerile sale erau totdeauna de o generozitate extremă.  Credea că toţi oamenii sunt, prin natura lor, la fel de buni ca el! Că minciuna şi duplicitatea nu sunt posibile!  Era, în aceste alegeri făcute de Iraclios, şi un transfer de pondere a sacralităţii limbii greceşti clasice.  La fel ca într-o piesă tragică jucată în teatrul antic, cuvântul pronunţat solemn în greceşte era sacru  pentru Iraclios, cuvântul elinesc avea greutatea Adevărului. Dacă dezvăluim totuşi numele întreg al comandantului desemnat de Heraclius să conducă lupta bizantinilor împotriva arabilor la Yarmuk, probabil că  nu veţi crede la început. Pentru că germenele înfrângerii, ca să nu spunem al trădării, se vede chiar din selectarea  numelui şefului armatei bizantine de la Yarmuk : Jabalah ibn-al-Aiham al-Ghassani! Acesta era un  arab naturalizat din Siria,  un „musta’ribah”  aparţinând tribului ghazanizilor.  Este adevărat că aproape toţi istoriografii arabi de mai târziu vor  nega mereu,  şi  obstinaţia lor  frizează  absurdul,  trădarea făptuită de arabii ghazanizi din Siria faţă de bazileul de la Constantinopol la anul 636, proslăvind în schimb ‚geniul militar” al Califului Omar, ce conducea jocul la  două capete. Sigur, nu-i nimic rău ca sunt acoperiţi  ghazanizii. Nici că este lăudat  peste măsură Califul Omar  căruia  i se mai atribuie, de altminteri pe nedrept,  şi o celebră moscheie înălţată la Ierusalim de   arhitecţi bizantini!  Ceea ce mi se pare în schimb o probă limpede de rea credinţă este faptul că aceiaşi istoriografi arabi îi vor învinui  pe evreii din Siria că i-ar fi vândut pe creştinii Bizanţului  năvălitorilor  islamici.  Cel puţin aşa putem citi în relatarea lui Al-Baladhuri dn cartea „Kitab Futuh al-Buldha of Ahmad ibn-Jabir al-Baladhuri”,  povestindu-ne  acolo despre bătălia de la  Yarmuk. Trebuie adăugat că  lucrarea a fost scrisă  abia pe la  892 AD.  Palestina cu Ierusalimul proaspăt recâştigat, şi  regiunea aceea incredibil de bogată, incredibil de civilizată, –o bună parte a minunăţiilor asociate civilităţii,  povestite de sofisticata  prinţesă Şeherezada beduinului Al Rashid în „O mie şi una de  nopţi”  se petreceau  acolo–, şi ne referim la  Siria, intră pentru multă vreme, poate definitiv,  sub control arab. Mai trebuie menţionat că  garnizoana Ierusalimului, condusă  de patriarhul  Sofronie, s-a predat abia în anul 638. Mesopotamia bizantină va cădea pradă arabilor la  639-640 AD. Astfel, în ultimii ani ai vieţii sale, împăratul Iraclios a văzut distrugerea Oikumenei romane din sud şi din răsărit. Urmaşii săi din Bizanţ au rămas să se confrunte cu nişte probleme cumplite.

20 august 917 – Armata ţarului Simion I câştigă o parte din Romania tracă în bătălia de la Anchialos. Abia împăratul  macedonean Vasile al II-lea (976-1025),  „Bulgarohtonul”, eliberează  Romania tracă şi redeschide  în anul 1018 libera cale  pe uscat între Via Egnatia şi zona ripariană a Dunării.

20 august 1860 – Se naşte marele om politic european Raymond Poincaré (1860-1934), care a militat pentru aplicarea integrală a tratatului de pace de la Versailles.

20 august 1941 – Armata Roşie aruncă în aer barajul de pe Nipru. Să reamintim că până la tratatul din 1774 de la Kuciuc Kainargi, bazinul Niprului făcea parte din Romania Orientală. Un lobby pro-Rusia organizat de Voltaire (care era plătit de ţarina Caterina cea Mare) îngăduie Rusiei să ia  în posesiune Romania Orientală dintre Caucaz şi Nistru, negând astfel Capitulaţiunea de la 1740 . Recitiţi “Taras Bulba” (în traducerea lui Păstorel Teodoreanu), nici vorbă acolo de Rusia, în  timpul  dinante de 1774. 

20 august 1942 –  Începutul bătăliei de la Stalingrad. Sovieticii le-au reproşat mereu românilor că au ajuns la Stalingrad, şi nu au rămas în Romania Orientală. Anglia şi SUA au garantat României condusă de Ion Antonescu frontiera din Romania Orientală până la rîul Bug. Dar nu  vor itera această garanţie României democratice instaurată prin lovitura de stat de la 23 august 1944.

Titus Filipas

M-a îndemnat spre a scrie acest articol postarea părintelui Savatie de la http://savatie.wordpress.com/2009/08/14/sfinta-simplitate-de-anton-cehov/ . Este acolo un text excelent, care poate stârni multe gânduri despre istoria noastră culturală şi despre istoria culturală a ruşilor “iluminaţi”.  În esenţă este vorba despre potemkiniadă.  Şi despre tipul de cultură creată după pacea de la Kuciuc Kainargi din 1774. Pentru pacea de la Kuciuc Kainargi a militat în Franţa un lobby pro-Rusia creat de Voltaire (fusese plătit pentru aceasta de ţarina Caterina cea Mare). Prin pacea de la 1774 girată şi de Britania, Romania Orientală de la Caucaz până la Nistru era desfiinţată, şi era astfel creat “Sudul Rusiei”. Dar influenţa umanismului bizantin rămânea prezentă acolo. Umanismul acela îşi punea amprenta peste  “melancolia rusă”,  care se naşte de fapt din tragedia greacă via umanismul bizantin.  Acest umanism  bizantin  îi influenţează deopotrivă pe Alexandru Puşkin şi pe Costache Negruzzi. Apoi, mi se pare chiar foarte  interesantă relaţia dintre acest nou Sud al Rusiei şi Rusia moscovită, aşa cum se vede ea în piesa “Trei surori”. Nicolai Gogol se naşte şi el în acest spaţiu, mai precis la Sorocinenii Mari (Chiar să nu fie vreo legătură cu străvechea cetate Soroca fondată de genovezi ca Alcyona?). Dar noile localităţi ale lui Potemkin din Sudul Rusiei nu mai sunt civilizate de genovezi. Aici, în oraşele lui Potemkin, se naşte demografia rusească a “sufletelor moarte” descrise de Gogol. Este o lume distopică născută din utopia închiderii năvălirilor din Orient peste Europa cu o poartă imperială rusească.

Titus Filipas

Referinţa cea mai notorie, mai  curând fugară, la una dintre cărţile post-structuralismului (anume „Simulacra and Simulation”, de Jean Baudrillard), apare în primul film al trilogiei Matrix realizată de fraţii Larry şi Andy Wachowski. Metoda de bază în post-structuralism se admite că este deconstrucţia. Germenii conceptului sunt prezenţi la Martin Heidegger, în Sein und Zeit, cu focalizarea clară asupra manierei în care experienţa timpului a fost acoperită de metafizică. Pe aceeaşi linie post-structuralistă care atacă timpul, psihanalistul francez Michel Foucault (1926 -1984) se arăta fascinat de acurateţea analizelor psihologice pe care le descoperea citind textele scrise cu şaisprezece veacuri mai înainte de Ioan Cassian, unul dintre călugării “sciţi” născuţi în Romania Orientală.

“Iată ce este deconstrucţia : Nu-i o mixtură, ci o tensiune spirituală a memoriei, a fidelităţii, a păstrării tradiţiei, şi în aceleaşi timp a eterogeneităţii, a noutăţii absolute şi a rupturii.”, l-am tălmăcit pe Jacques Derrida. Pseudo – cărturari români din ziua de astăzi, intim conectaţi cu puterea politică,  îşi  bat joc, ignari, atât de  filosofia lui Jacques Derrida  cât şi de toţi cei care studiază textele sale. Dar ei nu vor  putea  pricepe,   –şi alţii nu vor putea accepta–,  evenimente majore din istorie şi cultura română fără a recurge la post-structuralism. Chiar la teoria lui Jacques Derrida conţinând  elemente  ce sprijină protocronismul blamat în ură feroce de anti-culturalul  Raport Tismăneanu.

Numai prin deconstrucţia filosofică putem înţelege  extraordinarul binom de moarte şi de naştere a Istoriei din Romania Orientală în secolul Sfinţilor Părinţi. La anul 378,  se întâmpla lângă Adrianopole moartea ultimilor romani din partea răsăriteană a imperiului clădit de ei. Un Imperiu Roman care se transformase deja în Romania prin două secole de creare a jurisdicţiei romane a statului de drept şi prin romanitas acordată de Constituţia Antoniniană la 212 AD. Iar la 381 AD se recunoştea,  în conciliul ecumenic  de la Constantinopol,  ‘socii’—alizarea populaţiilor autohtone, distincte de greci,  şi trăitoare în partea răsăriteană a imperiului  devenită Romania Orientală prin acţiunea transformaţională iniţiată de împăratul Diocletian la 285 AD.

Şi prin acest studiu de caz, în aplicaţia metodei, post-structuralismul confirmă, din nou!, că este o filosofie continentală europeană.

Titus Filipas

Vorbesc despre cele 62 de versuri din DOINA lui Mihai Eminescu. După opinia lui Bogdan Petriceicu Haşdeu, cuvântul  DOINA are sorginte tracă. “Doină, doină, viers cu foc”, este evaluat genul în cultura populară veche de la noi (aşa afirmă Vasile Alecsandri). Viers este forma românească a latinescului versus. În poezia autentică, viersul îndeplineşte funcţia tropului. Este formă de reprezentare, schijă de ontologie care ţinteşte către un fragment de realitate. Dificil de realizat arma, dificil să ţinteşti!  În aceste condiţii, Mihai Eminescu vorbea despre “vers”, nu despre  viers, chiar peiorativ:     „E uşor a scrie versuri/ Când nimic nu ai a spune, /Înşirând cuvinte goale /Ce din coadă au să sune.” Cuvintele goale, nesertizate într-o montură ontologică tensionată, nu harponează nimic din realitate, nici zvârlugă, nici caşalot. Viersul autentic al poeziei ţine de inteligenţa spontană, la fel ca universalia (Uni-versus) metafizicii. Mihai Eminescu avea inteligenţă spontană. Or, inteligenţa spontană este sălbatică ! Vikingii sălbatici dovedeau o inteligenţă cu totul şi cu totul  ieşită din comun! Petre Ţuţea spunea despre Mihai Eminescu, în totală admiraţie, că era din neam rutean. Or, rutenii sunt urmaşii unui trib de vikingi răsăriteni. Mihai Eminescu era un sălbatic ! Contemporani ai lui, de o mediocritate intelectuală crasă, totuşi s-au preocupat exclusiv, în ceea ce priveşte personalitatea lui Mihai Eminescu, să colecteze din desfăşurarea ei numai exemplele de „incivilitate”. Vă mărturisesc că eu sînt în totală admiraţie faţă de inteligenţa absolută a „sălbaticului român” Mihai Eminescu!

Ne întoarcem astfel la semnificaţia originară a lui Apollo, zeu protector al măiestriei arcaşilor şi al artei poeţilor. Scriind poezia DOINA, Mihai Eminescu ţinteşte  în context  cultural românesc 62 săgeţi de foc spre Voltaire. Să reamintesc fiecare săgeată :

1)“De la Nistru pân’ la Tisa /

2)Tot Românul plânsu-mi-s-a /     

3)Că nu mai poate străbate /

 4)De-atâta străinătate. /

5)Din Hotin şi pân’ la Mare /

6)Vin Muscalii de-a călare,/

7)De la Mare la Hotin /

8)Mereu calea ne-o aţin; /

9)Din Boian la Vatra Dornii /

10)Au umplut omida cornii /

11)Şi străinul te tot paşte, /

12)De nu te mai poţi cunoaşte. /

13)Sus la munte, jos la vale /     

14)Şi-au făcut duşmanii cale; /

 15)Din Sătmar până ’n Sacele /

16) Numai vaduri ca acèle. /

17)Vai de biet Român săracul, /

18) Indărăt tot dă ca racul, /

19)Nici îi merge, nici se ’ndeamnă, /

20)Nici îi este toamna toamnă, /

21)Nici e vara vara lui /

22)Şi-i străin în ţara lui. /

23)Dela Turnu ’n Dorohoiu /

24)Curg duşmanii în puhoiu /

25)Şi s’aşează pe la noi; /

26)Şi cum vin cu drum de fier, /

27)Toate cântecele pier, /

28)Sboară paserile toate /

29) De neagra străinătate. /

30)Numai umbra spinului /

31) La uşa creştinului. /

32) Îşi desbracă ţara sânul, /

33)Codrul – frate cu Românul – /

34)De secure se tot pleacă /

35) Şi isvoarele îi seacă – /

36)Sărac în ţara săracă! //

37) Cine-au îndrăgit străinii /

38)Mânca-i-ar inima cânii, /

 39)Mânca-i-ar casa pustia /

40)Şi neamul nemernicia. /

41)Ştefane, Măria Ta, /

42)Tu la Putna nu mai sta, /

 43)Las’ Arhimandritului /

44) Toată grija schitului, /

45)Lasă grija Sfinţilor /

 46)În sama părinţilor, /

47)Clopotele să le tragă /

 48)Ziua ’ntreagă, noaptea ’ntreagă, /

 49)Doar s’a ’ndura Dumnezeu /

50)Ca să-ţi mântui neamul tău! /

 51)Tu te ’nalţă din mormânt /   

 52)Să te-aud din corn sunând /

53)Şi Moldova adunând. /

54)De-i suna din corn odată, /

55)Ai s’aduni Moldova toată, /

 56)De-i suna de două ori /

57) Îţi vin codri ’n ajutor, /

58) De-i suna a treia oară /

59)Toţi duşmanii or să piară /

 60)Din hotară în hotară, /

61)Îndrăgi-i-ar ciorile /

62)Şi spânzurătorile! ”

De ce erau azvârlite săgeţile româneşti către iluministul Voltaire ?  Codul se ascunde la numerele   17 şi 18. “Vai de biet Român săracul, / Indărăt  tot dă ca racul”. Este vorba despre pierderile noastre teritoriale imense. Retrageri ale românilor din Romania Orientală, retrageri la care am fost forţaţi de un lobby anti-Romania creat de “moralul” Voltaire.

Amintesc că Romania apare în istorie prin Constituţia Antoniniană de la 212 Anul Domnului. Timp de două secole mai înainte, jurişti de geniu creaseră un fundament solid pentru statul de drept (vezi şi cartea lui Will Durrant). Între 212 AD şi 285 AD, acea justiţie  cu totul şi cu totul nouă a statului de drept transforma Imperiul Roman în Romania!  285 AD este semnificativ pentru că împăratul Diocletian împarte statul în Romania Orientală şi Romania Occidentală. Numai Romania Orientală supravieţuieşte. Cu perioade multe de civilizaţie înfloritoare, o mie de ani după căderea Romei de pe Tibru. Nostradamus reţine acest nume, Romania, în mod expres şi exclusiv pentru  Romania Orientală. Romania, căreia îi prevede un viitor  de cel puţin încă o mie de ani! Contra Reforma, inventatoarea barocului, inventează apoi conceptul  geopolitic Romania Neoacquistica. Prinţul valah de sânge vareg (cantacuzin) Mihai Viteazul primeşte sume imense pentru  a libera Nova Roma, devenită Stambul. Mihai Viteazul se eschivează de la sarcină. Cheltuieşte acele sume în hinterlandul Novum Latium, realizând prima unire a ţărilor româneşti. Dar după Contra Reformă, în Franţa vine Epoca Luminilor. Iluminiştii vroiau să construiască o civilizaţie comparabilă în glorie cu elenismul. Regele Prusiei Frederic cel Mare scria cam batjocoritor către Voltaire:  +Les anciens Grecs sont ressuscités en France.+ A fost premoniţie? Membrii comitetului Marii Terori din anul 1794, care alimentau cu marfă umană ghilotina, se credeau poeţi în Arcadia !

“Vai de biet Român săracul,/ Îndărăt tot dă ca racul”, scria Mihai Eminescu în Doina. Există o conspiraţie împotriva românilor ? Se pare că da. Voltaire, care era plătit de ţarina Caterina cea Mare a Rusiei, organizează în Franţa un lobby care duce la încheierea tratatului din 1774 de la Kuciuc Kainargi. Voltaire putea scrie enormitatea : “Armatele Rusiei au omorât mai puţini oameni decât focurile de artificii la nunta  regelui cu Marie-Antoinette.” (sic!). Acel tratat din 1774 anula Capitulaţiunea din 1740 care garanta frontiera  noastră răsăriteană pe Bug. Pacea de la 1774 constituia premisa pentru viitoarea trădare de la Yalta (prin care Roosevelt şi Churchill îi dădeau  România lui Stalin).

Titus Filipas

Sfârşitul anului 2001 şi începutul lui 2002 ne-au arătat prăbuşirea finanţelor Argentinei. Chiar dacă se află la antipozi, acea cădere ar putea fi un izvor de învăţăminte pentru noi. Manifestaţiile de stradă ale reprezentanţilor disperaţi, -cu fizionomii la fel de serioase ca şi ale păgubiţilor români de la FNI-, ai clasei mijlocii din Republica de Argentina, o ţară fabulos de bogată, a cărei natură şi ai cărei oameni o aduseseră până la un PIB de 8000 de dolari pe cap de locuitor, dar în care, timp de mai bine de un deceniu, reglementările de fier impuse de FMI au forţat întregul sistem bancar al ţării să se comporte ca un imens F.N.I. de la noi, banii clasei mijlocii argentiniene fiind transferaţi,- printr-un foarte convenabil ‘efect de sifon’ financiar descris atât de bine de unul dintre ‘oamenii preşedintelui’ John F. Kennedy, laureatul Nobel pentru economie în 1981, James Tobin-, spre alte ţări. Bineînţeles, F.M.I. neagă orice vină in declanşarea crizei monetare argentiniene. Totuşi decizia luată în 1991 de Argentina de a lega moneda naţională de dolarul american printr-o paritate strictă de unu la unu a fost lăudată de experţii de la F.M.I.. Ce însemna respectarea strictă a parităţii? Obligaţia de a dispune realmente de echivalentul aceleeaşi sume în dolari, pentru orice emisie nouă de bilete de bancă în peso. Astfel a putut să fie învinsă hiperinflaţia ce domnea în ţară, când în magazine etichetele cu preţuri trebuiau schimbate din oră în oră. Stricteţea respectării parităţii a redus inflaţia la zero, dar a atras nenumărate sacrificii pentru cea mai mare parte a populaţiei, plus o surpriză a sifonării dolarilor. În tot acest timp, guvernarea Argentinei a primit nenumărate elogii din partea F.M.I.. Domnul Horst Kohler, directorul general al Fondului, declara în septembrie 2001, când primele semne ale crizei se conturau, că ‘argentinienii nu sunt singuri’ şi Fondul Monetar Internaţional ‘îi va sprijini’. Totuşi, pe data de 5 decembrie, consiliul de administraţie al F.M.I. refuza un vărsământ de 1,2 miliarde de dolari către Argentina, bani promişi în august! În felul acesta, într-un mod premeditat, F.M.I. a încetat să mai sprijine guvernarea argentiniană democratic aleasă, sprijin ce era aşteptat chiar la momentul  ei cel mai critic. Atunci a dispărut credibilitatea sa faţă de populaţie, faţă de investitori, imprimându-se micul impuls necesar debaclului ce a urmat. Se poate vedea din analiza crizei argentiniene faptul că F.M.I. -ul nu-i altceva decât un gigantic Boa Constrictor pe care finanţele internaţionaliste oculte îl folosesc pentru a sugruma diversele identităţi naţionale ce îndrăznesc să devina prea independente. Argentina a plătit poate un preţ pentru că a început războiul Malvinelor. Este amuzant că atunci când acest Constrictor a încercat să înghită şi Rusia, ea s-a dovedit prea mare pentru puterile lui, astfel ca în 1998 domnul Michel Campdessus, directorul de atunci al Fondului, şi-a cerut scuze în mod public. Cred că-i prea puţin probabil ca F.M.I. să repete acelaşi gest faţă de Argentina. Însă e o certitudine că Fondul Monetar Internaţional nu îşi va cere vreodată scuze pentru politica incorectă pe care o practică acum faţă de România. Pentru ce trebuie doborâtă România? Pur şi simplu pentru că numele acestui stat este România, principala stâncă rezistentă a Latinităţii Orientale. Ştiam, iar până la un anumit punct chiar înţelegeam, că românofobia e specifică Răsăritului Kievan ori Moscovit. Mult mai primejdioasă pentru noi este românofobia Occidentului. Fondată de Voltaire şi continuată în secolul XX de Hannah Arendt, iar acum de Alexandra Laignel-lavastine şi Robert D. Kaplan. În cartea acestui  reporter de la ‘The Atlantic Monthly’, intitulată “Spre răsărit, către Tartaria“, se insinuează ideea perfidă şi devastatoare că sursa răului ce se află în români este faptul că ei „Vorbesc o limbă latină, spre deosebire de popoarele din jur” . Domnul Robert D. Kaplan practică, într-adevăr, o cultură a cinismului.

Titus Filipas

Voltaire a creat un lobby pro-Rusia în Franţa, care a dus la pacea de la Kuciuc Kainargi din 1774. Prin acel tratat de pace, era anulată Capitulaţiunea de la 1740  semnată de Franţa  la Constantinopol,  document prin care se recunoştea pe  plan internaţional frontiera răsăriteană a principatului moldovenesc pe Bugul pontic. Adevărul despre Mareşalul Ion Antonescu (http://culianu.wordpress.com/2009/06/18/adevarul-istoric-maresalul-ion-antonescu/ ) ne cere să reamintim că el a înţeles faptul că România trebuie să profite  de situaţionismul celui de al doilea război mondial pentru a restatua frontiera răsăriteană a României pe Bug. Cum dezvăluia Winston Churchill în Memorii, Anglia  şi America au recunoscut atunci României legitimitatea frontierei pe Bug. Aceasta   înseamnă că în cel de al doilea război mondial, Anglia şi America au resuscitat valabilitatea Capitulaţiunii de la 1740 pentru România!

Titus Filipas

“Cine a  trăit, nu moare niciodată.” Viersul romanticei Emily Brontë  (1818 -   1848) se potriveşte spre a caracteriza viaţa filosofului român Mircea Vulcănescu (1904 – 1952).  Intuiţiile sale de o luciditate extraordinară vin în memorie la această oră astrală a României. Ne ajută să înţelegem acest timp unic, printr-o integrală care pleacă din „ispita dacică” în specificitate si universalitate. Zalmoxismul, de la Herodot citire, spune că spaţiul cultural din Vestul Pontului Euxin este racordat la universalismul cultural inventat prin renaşterea saitică. Tracism este nume simplificat pentru ’socii’-alizarea ilirilor, traco-daco-moesilor, iar după Zosimus, şi a populaţiilor aflate în secolul IV între Carpaţi şi Nipru..  

Mircea Vulcănescu percepea toate aceste fluxuri arhetipale şi le transmitea prin reprezentări ontologice. Or, cum scrie Constantin Noica,  „El n-avea măsură. Îşi spunea gândul (…) şi, în clipa când vroia să se oprească, venea ceva de dindărătul gândului. Nu atât torentul de cunoştinţe şi gânduri era copleşitor, nu atât revărsarea, cât izvorul. Ceva din neştiutul spiritului nu înceta să se refacă.” Mircea Vulcănescu a fost comparat adesea cu Emil Cioran. În percepţia timpului nostru istoric, intuiţiile lor sunt complementare. Date noi se conjugă spre înţelegere în structura limbii române pe care au vorbit-o cu patimă şi lumină. “Naţionalitatea este o însuşire metafizică, (”suflet românesc”, sau “spirit românesc”  spre deosebire de “naţiune”),   calitate ireductibilă, spirituală. Naţionalitatea română este imuabilă.”  

„Am apărat şi am păstrat. Se cheamă acesta destin?”, întreabă retoric Emil Cioran, vorbind depre naţionalitatea română. „Tragedia României este că  în primul rînd trebuie să ştie că devine tare. Conştiinţa este antecedentul fiecărui act de viaţă într o ţară  fără istorie, pe cînd în marile naţiuni — cazul tipic al Franţei — conştiinţa este consecutivă actelor de afirmare.”, adaugă un Cioran puţin descumpănit. Franţa se afirmă şi capătă „conştiinţa consecutivă actului de afirmare” prin victoria anti-islamică a lui  Charles Martel la Poitiers,  în anul 732. Abia prin conştiinţa  acelei victorii se creează faimoasa aristocraţie ereditară franceză  care va susţine statul francez un mileniu, până ce apar alte forţe victorioase pe scena istoriei. Naţionalitatea română se naşte  ca „romanitas” prin Constituţia Antoniniană din Anul Domnului 212. Jurisdicţia romană îşi desăvârşeşte plenar efectele (evaluarea istoriografilor de la Oxford University) până la 285 AD, când Imperiul Roman se transformă în Romania.

Titus Filipas

Am preluat de la adresa URL http://andreisicezar.wordpress.com/2008/05/06/ion-vinea-manifest-activist-pentru-tinerime-fragment/ , un fragment din “Manifest activist pentru tinerime” de Ion Vinea :

“Jos Arta /caci s-a prostituat!/Poezia nu e decat un teasc de stors glanda lacrimala a fetelor de orice varsta!/Teatrul, o reteta pentru melancolia negustorilor de conserve;/Literatura, un clistir rasuflat;/Dramaturgia, un borcan de fetusi fardati;/Pictura, un scutec al naturii, intins in saloanele de plasare;/Muzica, un mijloc de locomotiune in cer;/Sculptura, stiinta pipairilor dorsale;/Arhitectura, o antrepriza de mausoleuri inzorzonate;/Politica, indeletnicirea cioclilor si asasinilor;/Luna, o fereastra de bordel la care bat intretinutii banalului si poposesc /flamanzi din furgoanele artei./ VREM/minunea cuvantului nou si plin de sine; expresia plastica stricta si rapida a /aparatului Morse./ DECI/moarte romanului – epopee si romanului psihologic/anecdota si nuvela sentimentala, realismul, exotismul, romanescul sa ramana /obiectul reporterilor iscusiti/ (Un bun reportaj cotidian inlocuieste azi orice lung roman de aventuri sau de analiza);/Vrem teatrul de pura emotivitate, teatrul ca existenta noua,/dezbarata de cliseele sterse ale vietii burgheze, de obsesia intelesurilor si a orientarilor./Vrem artele plastice libere de sentimentalism, de literatura si anecdota, /expresie a formelor si a culorilor pure in raport cu ele insele. (Un aparat de /fotografiat perfectionat inlocuieste pictura de pana acum si sensibilitatea /artistilor naturalisti)./Vrem starpirea naturalismului ca scop, pentru a tinde la arta integrala, pecete /a marilor epoci (elenism, romantism, goticism, bizantinism etc.) si /simplificarea procedeelor pana la economia formelor primitive (toate artele /populare, olaria si tesuturile romanesti etc.)”

Da, este un mesaj al umanismului bizantin de pe Via Egnatia. Este bine că îl readuceţi în actualitate. Mesaje similare sunt reluate în Bulgaria şi Macedonia, Nordul Greciei şi Albania.

Titus Filipas

“Trădarea” de la Yalta, din cel de al doilea război mondial, de fapt nu a existat. A fost numai  continuarea naturală a clauzelor păcii de la Kuciuc Kainargi “IMPOTRIVA ROMANIEI”. Ceea ce se ştie mai puţin, este faptul că pacea de la Kuciuc Kainargi din anul 1774 a fost sprijinită de un lobby organizat de Voltaire. După ce a fost încheiată acea pace, regele Prusiei îi scrie cu o premoniţie extraordinară lui Voltaire : “Acum v-aţi creat niste probleme care vor veni de la Marsilia”. Şi au avut Revoluţia de la 1789 care a distrus măreţia Franţei, prima putere a lumii până la acel moment, precum şi imnul Marseilleza drept “compensaţie”. Să revin la temă. Iluminiştii francezi, începând cu Montesquieu, pun bazele ideologice ale “democraţiilor occidentale”. De fapt, bazele juridice ale democraţiei deja existau, ele fuseseră create în primele două secole ale erei creştine de către o pleiadă de jurişti străluciţi. Acele rezultate juridice fuseseră concretizate în Constituţia Antoniniană de la Anul Domnului 212. Efectele acelei constituţii au făcut ca de la 212 AD şi până la 285 AD, Imperiul Roman să se transforme în Romania. Nostradamus (1503 –1566) încă mai scria despre acea Romania în Catrenele sale. Montesquieu şi Voltaire au dus în mod deschis o politică anti-Romania pentru legitimarea construcţiei lor. Nu i-au interesat chestiuni juridice fundamentale. Rusia a profitat, şi profită, dacă nu ne trezim ! În Occident rămâne în permanenţă un lobby anti-Romania şi pro- Rusia care vrea să distrugă România, despre care un filosof  al istoriei precum Hermann Alexander von Keyserling (1880-1946)  credea că va reconstrui ideea Romania.

Titus Filipas

Prin pacea de la Kuciuc Kainargi din anul 1774, Franţa renunţă la drepturile atribuite şi parafate  prin Capitulaţiunea din anul 1740 la Constantinopol! Exact acel tratat de la 1740 garanta frontiera românească pe rîul Bug care se varsă în Marea Neagră. Deci după abandonarea Canadei în războiul de şapte ani (vezi celebra expresie de evaluare a Canadei : “quelques arpents de neige”), Voltaire creează un lobby puternic pentru abandonarea garanţiei franceze la frontiera Romaniei pe Bugul pontic.

Iată un excerpt dintr-o scrisoare din anul 1774, scrisă de regele Frederic cel Mare al Prusiei, către Voltaire (imediat dupa încheierea păcii de la Kuciuc Kainargi, pe care Frederic cel Mare o compara ca importanţă cu pacea din Westphalia): +[…] Votre négociation éprouve tous les contre-temps possibles. Voilà un chancelier sans chancellerie qui vous devient inutile, un nouveau venu que peut-être vous ne connaissez pas, et qu’il faudra prévenir par quelques vers flatteurs avant d’entamer l’affaire de Jacques-Marie; enfin un témoignage que vous me demandez, et qui n’est pas selon le style de la chancellerie. On prétend qu’un attestat de l’officier général dans le régiment où il sert est suffisant, et que les princes ne doivent pas s’abaisser à demander grâce à d’autres princes pour ceux qui les servent, ou il faut en faire une affaire ministérielle. Voilà ce qu’on dit. Pour moi, qui ne suis exercé ni en style de chancellerie, ni profondément instruit du punctilio, je me bornerai à envoyer le témoignage du général à M. Dalembert, et je ferai écrire à mon ministre à Paris qu’il       dise un mot en faveur du jeune homme au nouveau chancelier. Si les anciens usages barbares prévalent contre les bonnes intentions de François-Marie Arouet de Voltaire […], il faudra s’en consoler, car ce n’est pas une raison pour que nous déclarions       la guerre à la France. […] Le destin des choses humaines est de changer […] : peut-être que, dans quelques siècles d’ici, il faudra puiser les belles connaissances chez les Russes. Tout est possible, et ce qui n’est pas peut arriver ensuite.[…] Vale. Fédéric.+

Dar, sincer să fiu, nu mă aşteptam să îl văd implicat şi pe matematicianul D’Alembert în lupta pentru spulberarea Romaniei Orientale creată prin Constituţia Antoniniană de la Anul Domnului 212. Bizar acest mod de „accelerare a istoriei”!

Titus Filipas

Pacea de la Kuciuc Kainargi din anul 1774 a dus la pierderea temporară a drepturilor noastre teritoriale garantate de Capitulaţiunea din anul 1740. Britania a sprijinit naval Rusia împotriva Imperiului Otoman, garant prin capitulaţiuni nescrise, dar trainice, al drepturilor noastre încă de la Nicopole (La Nicopole văzut-ai câte tabere s-au strâns), bătălie în care Bulgaria dispărea ca stat, deşi ea a fost sprijinită puternic de cavalerii Occidentului (Toată floarea cea vestită a întregului Apus). De implicarea grea a Britaniei la jertfirea drepturilor noastre răsăritene prin sprijinirea Rusiei la anul 1774, de oboseala britanică pe un alt continent, vor profita însă coloniştii din America de  Nord. Care în anul 1775 declară început războiul lor de Independenţă.  

Titus Filipas

Recenta acţiune a guvernului Emil Boc de a simplifica acordarea cetăţeniei  române unui flux nedeterminat de alogeni (http://www.romanialibera.ro/a151702/moldovenii-pot-deveni-cetateni-romani-in-cinci-luni.html) constituie un gest futil şi anti-românesc. De ce un gest futil ?  Pentru că există drepturile istorice instituite prin Constituţia Antoniniană de la Anul Domnului 212. Demonstraţiile „anarho-separatiştilor” armâni din urmă cu o jumătate de ani la Salonik s-au făcut tocmai pentru ca guvernul Greciei să recunoască  drepturile instituite prin Constituţia lui Caracalla de la 212 AD. Nu înţeleg de ce în România discutarea drepturilor istorice instituite prin Constituţia Antoniniană de la Anul Domnului 212 într-un mare Congres Naţional este considerată a fi un reprobabil act de  protocronism?  Condamnarea protocronismului de către Raportul Tismăneanu, o condamnare citită în Parlament de domnul Traian Băsescu, a fost în mod clar un act anti-românesc.  Prin reprimarea discuţiilor protocroniste oficiale din România despre Constituţia Antoniniană de la Anul Domnului 212, o Constituţie care a creat ROMANIA!, este perpetuată numai în şcoli, la lecţiile de istorie, o mare minciună prin omisiune despre istoria adevărată a românilor ! Istoricii de la Oxford University consideră că lumea modernă începea la 285AD, prin actul lui Diocletian de separare între Romania Orientală şi Romania Occidentală. Iată că există un protocronism agreat chiar de către istoricii de la Oxford University.

Titus Filipas