Pe la jumătatea drumului, aud o chestie interesantă (despre care am să scriu, probabil), îmi scot carnețelul și notez ce aud.  (În general, când îmi vine o idee sau aud ceva interesant, îmi notez. Pe ce apuc : șervețele, etichete de bere, telefon, etc. Și nu fac asta ca să mă dau eu deșteaptă, ci din simplul motiv că am memoria cam proastă.)

După ce îmi scriu eu acolo ideea, îl aud pe insul din fața mea spunându-i domnișoarei, pe un ton amuzat, ceva legat de jurnalul meu, după cum l-a numit el,  și de acolo au pornit discuții și hahaha și hihihi. Chiar mă întrebam la cine a ajuns tot sarcasmul din lumea asta! Ete, la ei doi, se pare. Cel puțin, asta cred dânșii, stimații. Mă gândesc că ei, dobitocii, or fi crezut că eu-s surdă sau că-s proastă și nu înțeleg că ei fac mișto, naiba știe. Era chiar imposibil să nu-i aud, pentru ca erau la un pas distanță,

Toate bune și frumoase, nu mă complic să le zic ceva, le arunc doar o privire urâtă și gata.

Peste  vreo cinșpe minute, tipa îl întreabă pe tip daca stația X e înainte sau după stația Z, stație în care ei trebuiau să coboare, fiindcă acolo locuiau. Și el îi zice ei, aprope sigur de răspuns, că stația X e după stația Z. Asta m-a dat pe spate! Adică orice dobitoc, orice prost, care stă in localitatea Z știe ca localitatea X e înainte. Orice copil, oricine, oricine. Nici măcar nu trebuie să mergi cu trenul ca să știi asta. Dar fiindcă nu erau siguri de chestia asta s-au gândit să întrebe pe cineva, mai exact pe mine. Și răspunsul  meu la întrebarea lor a fost unul simplu : “Nu știu, că nu mi-am notat în jurnal niciodată.”  Au rămas cu o fețele lor de tâmpi și cu o expresie de genul “vai de mine, uite că ne-a auzit!”, dar n-au mai comentat nimic. Oricum, nu le-a picat bine.

Din fericirea, au știu să coboare în stația Z.

Acum, întrebarea mea este : Ce e așa amuzant în faptul că um om își noteaya ceva, pe ceva?

Mă gândesc că am eu probleme, nu știu.

Dacă aveți explicații, chiar le primesc cu cea mai mare plăcere.