Sper ca nu m-ati regretat prea mult, dar timpul meu in aste vremuri scurt este, iar indeletnicirile multe. De exemplu, ca orice purtator al cuvantului lui Dumnezeu in spatiul cibernetic care se respecta, am participat la diverse campanii de popularizare a ideologiilor crestinesti anti-cipuri, anti-vaccin, anti-avort, anti-masonerie (stiati ca Obama, Silviu Prigoana, Dorin Cocos si Alexandru Mironov sunt masoni?), anti-pasapoarte biometrice, anti-coduri de bare si tot ce mai sta in calea mantuirii poporului roman.

Cu toate ca n-am nici cel mai mic habar despre vaccinuri, tehnologia cipurilor si a noilor pasapoarte, Biserica Ortodoxa Romana si clipurile youtube spun clar pentru orice necunoscator: “asa este”. Iar cuvantul Bisericii este cuvantul lui Dumnezeu. Asadar, datoria crestineasca este de a asculta negresit de cuvantul Dumnezeiesc si a promova intens, prin orice mijloace, aceste indemnuri sfinte catre calea Luminii, a sfintei ortodoxii.

Nu trebuie sa lasam aceste scursuri, acesti masoni atei satanisti comunisti, sa ne sminteasca poporul Domnului de la credinta Adevarata in Cartea Cartilor – Biblia.

Bune exemple in acest sens sunt: Apologeticum, Forumul Crestin-Ortodox.ro, VictorRoncea, Razbointrucuvant, si altele. Aceste sfinte lacasuri online ne demonstreaza noua crestinilor, orasenilor, taranilor, muncitorilor, robii lui Dumnezeu, evlaviosi, tineri si batrani cu diverse studii, cum sa ascultam orbeste de religie si de Sfanta Biserica. Acesti parinti si autori (pe care multe satane ii catalogheaza drept schizofreni), desi nici ei nu stiu cu ce se mananca aceste lucruri, respecta negresit voia Tatalui Nostru cel de sus. Totodata, ei sterg orice critica sau demonstratie contrara adusa, caci ce este potrivnic credintei stramosesti este potrivnic Domnului Dumnezeului Nostru.

Tot in aceste zile, m-am sfatuit cu preotul satului si cu primarul sa cautam o cale de a promova valorile anti-masonice pe scara larga, intru crestinizarea oamenilor. Primul lucru la care ne-am gandit, ca oameni credinciosi, e sa ii invatam pe copii la scoala astfel de lucrui, de cand sunt mici, pentru ca atunci cand vor fi mari sa le fie aproape imposibil sa puna la indoiala intelepciunea divina. Credeti ca aceasta este o solutie buna? Pentru alte idei si sugestii astept comentariile voastre.

This is it

Cea mai batrana oaie din lume a murit la 23 de ani si sase luni din cauza unui val de caldura.

Oaia Lucky a murit la o ferma din statul australian Victoria. Lucky ajunsese pana la o varsta neobisnuit de mare pentru o specie de animale a carei speranta de viata medie este de 10-12 ani.

“Am dus-o in sopronul unde a crescut, unde am instalat un aparat de aer conditionat pentru a o ajuta sa reziste, dar, din pacate, ea nu va mai implini 23 de ani si sapte luni”, a declarat Delrae Westgarth, proprietarul animalului.

Mai multi tineri din Bucuresti si-au manifestat dorinta de a o vedea cu bani pe ochi si vata-n nas pe cea mai proasta  ovina din Romania.

Verde Start. Ma duc la vot. Pentru ca de data asta candideaza un vamaiot pletos rockist ecologist destept care poarta tricouri si blugi si pe care-l cheama Remus Cernea. Pe Remus l-am vazut la unu sau doua concerte organizate de insusi el, pe insusi el l-am vazut de brat cu o domnisoara machiata in stil gotic la nu mai stiu ce concert de metale grele, si insusi el e verde, mai mult verde, e omul verde.Mircea Badea, omul-care-nu-voteaza zice ca-l voteaza pe Remus.Eu, chitra nevotatoare, zic ca trebuie sa-l votez pe Remus. Vreau un pletos presedinte. Poate nu chiar anul asta, sansele sunt aproape nule, mancatorii de rahat sunt prea multi in tara pentru ca deh, e mult rahat, dar in filme de obicei se intampla ceva de genul asta…. se trezeste un tzushpic fara sanse cu un ideal, organizeaza, lupta, convinge, totul invaluit in coloana sonora entuziasmata si pana sa termini si a doua punga de chipsuri tzushpicul se alege cu fata frumoasa si cu idealul implinit plus fro’ doua-trei lectii de viata invatate pe de rost. Oare am putea sa facem sa fie ca-n filme?Sigur ca nu cred pe nimeni si nimic si nimeni nu-mi garanteaza mie ca Remus nu e de fapt infiltrat printre aia buni ca sa ne duca pe toti de nas si sa-l ajutam fara sa stim ca aducem de fapt Satana la conducerea Romaniei… Daca ne bagam putin in numerologie observam ca numele Remus Cernea este ‘tradus’ prin 5921, si daca adaugam 1, numar sacru, la 5, obtinem 6, api scadem 3, numar si mai sacru, din 9 si obtinem 6, apoi adaugam 4, numar sacru, la 2 si obtinem 6 si pentru ca e in coada trebuie sa scapam de 1 care a mai aparut o data in ecuatie si uite, 666. Satana, ce ziceam eu?!Din ce-am inteles de prin alte parti, ca eu sunt tolomaca rau in ce priveste chestiunile politice, tot schepsisu’ e ca Remus sa ajunga in turul doi. Cum ajunge in turul doi? Voi stiti. Ca cica sa ii aducem macar 7%. De ce 7%? Voi stiti. Eu nu. Si nici nu ma intereseaza. Eu ma duc sa pun stampila si daca tot ma duc acolo apas si butonul cu parlamentarii aia multi si prosti. Da’ normal ca Basescu nu vrea sa scape de nu-sh cati parlamentari de dragul nostru ci pentru ca are el pica pe ei. Asa si? Nici nu ma intereseaza cine a venit cu ideea, putea sa fie si Cruella..uatever. Ma bag in ape care nu-mi plac.Scurt, Remus Cernea rulz!!!! Vreau sa fie presedinte ca-s curioasa daca o sa se poarte la costum si cravata… asta ma macina pe mine

APOSTOLO DOTTOR JOSÉ LUIS DE JESÚS

GESUCRISTO UOMO

02 di Settembre del 2009

Benedetti con tutte le benedizioni.

 In questa occasione voglio salutare TUTTI i miei collaboratori, l’amata nel mondo, da tutte le parti. Ma, in particolar modo, questa volta voglio inviare un saluto in Spagna per il continuo evangelismo CEG e per la sua semina generosa. Volevo anche inviare saluti, non solo al Vescovo Franco e all’opera in Barcellona ma anche a Graciela di Milano, Italia. Anche là si riunisce l’amata a Milano, Italia. Un saluto a voi.

 Bene, in questa occasione andiamo a parlare di “soldati”. La settimana passata stavamo parlando del fatto che siamo soldati di un esercito, ossia,  “militiamo sotto il nuovo regime dello spirito”.

 Questa volta siamo “SOLDATI ED ATLETI DEL REGNO”.

 Paolo dice sempre che un credente in grazia è una persona che si mantiene attiva, è una persona che è disposta a vincere, che è disposta ad ottenere cose nel suo vivere quotidiano.

 Andiamo a dare lettura al testo principale che useremo in questo ricalco che è la Prima carta ai Corinzi capitolo 9, versi 26 e 27. Dice così il vangelo della incirconcisione:       

 “Io dunque, in questa maniera corro…”*

*versione Reina-Valera 1960

 Ossia, lui non correva e punto, correva: “in questa maniera”. C’è una maniera di correre questa corsa, non è solo correrla ma correrla in una maniera.

Dice: “…in questa maniera corro, ma non come chi è senza mèta; in questa maniera lotto, ma non come chi batte l’aria…”*

*versione Reina-Valera 1960

 Osserva che dettaglio: c’è una maniera di correre e c’è una maniera di lottare. Dice lì: “Io non sono come chi è senza meta.” Come queste persone che dicono: -“Ascolta, io sono qui da 20 anni ma io non so se vado per il regno, io non so se Dio conta con me, io non so se sono salvo. Questo è nelle Sue mani, solo Lui lo sa”-.

 NO. Non è all’avventura, lui sapeva quello che aveva a disposizione. I suoi piani erano ben chiari, lui sapeva di appartenere ad un regno, lui sapeva di stare partecipando a queste Olimpiadi, dove lo avevano messo a correre per vincere. È per questo che lui diceva che “siamo più che vincitori”, ma c’è una maniera da rispettare.

Poi lui dice:  

 “…anzi colpisco duramente il mio corpo e lo riduco in schiavitù, perché non succeda che, dopo avere predicato agli altri, io stesso venga squalificato.”

 Quando dice qui: “Io colpisco il mio corpo”, non sta parlando di quei frati che si mettevano un laccio di filo spinato per castigare la loro carne o si mettevano pietrine nelle scarpe per castigare il corpo. Questo:“Colpisco il mio corpo”, è da intendere: con la scienza della Grazia, con la conoscenza che Lui ci dà.

 E non è tirando colpi all’aria come questa gente che sta lì, dicendo: -“Ti riprendo diavolo, ti lego, ti esorcizzo, ti invio al sud, al nord”-. No, non è tirando colpi così, perchè fare questo significa tirare colpi all’aria. Ah, e questo era valido per i tempi di Gesù di Nazaret, perchè Lui legava, Lui dava ordini ai demoni. Ma, dopo la croce, con il demonio già distrutto, tu non puoi stare tirando colpi all’aria come se ci fossero demoni sorvegliandoti.

 Questa è una battaglia saggia e lui sapeva dove doveva colpire. La malvagità e le tentazioni vengono dalla carne, pertanto lui diceva: -“Io so che nello spirito sono PERFETTO, ma io corro in una maniera ed io lotto, questa battaglia la combatto in una certa maniera, perchè io devo vincere, perchè non voglio arrivare al punto che, dopo aver passato tanti anni in grazia, io stesso venga ad essere SQUALIFICATO come molti nel Ministero”-.

 Bene, ‘non molti’ ma un pugnetto, una buona dozzina di persone che abbiamo ben presenti, che si sono messi a lottare ed hanno trascurato LA MANIERA. Si sono messi a tirare “colpi all’avventura”, ad inventare cose che l’apostolato non dice e quindi questo li ha buttati fuori dalla corsa. Non li ha buttati fuori dalla “salvezza”, perchè tu sai che Dio non è meschino, Dio salva per sempre.  

 Ma una cosa è essere salvo ed un’altra cosa è dire:

-“Ma guarda, io sono stato Vescovo e non lo sono già più”-.

-“Che peccato!!”-.

-“Io sono stato un collaboratore nel tal luogo e non posso già più esserlo, non hanno più fiducia in me a causa di ciò che io ho fatto lì. Non ho lasciato una buona testimonianza del mio procedere, della forma di condurre le cose”-.

 Quindi sei salvo ma squalificato, e non vogliamo questo per te.

 Osserva nella lettera ai Romani 7, verso 23, andiamo a dargli lettura, perchè Paolo dice: “Io so da dove vengono i problemi e le tentazioni:  dal corpo. È per questo che io colpisco la mia carne”-.  

 Lettera ai Romani nel capitolo 7, verso 23, guarda come dice:

“…ma nelle mie membra vedo un’altra legge…”

 Paolo l’ha vista ed è necessario che anche tu la veda, perchè se no ti inganna e puoi terminare tirando colpi all’aria.  

 “…ma nelle mie membra vedo un’altra legge, che combatte contro la legge della mia mente…”

 Ossia, è con la mente che serviamo Dio, ma lui, Paolo, vede questa legge della carne, lui lo sa. Io l’ho visto, io, personalmente, ho visto questa legge contro di me. Mi prende di giorno, mi prende in momenti. Lui sa, conosce questa legge, non vedi che vive con te, e quindi “la carne non giova a nulla” è come dire che “non si assoggetta alla legge di Dio”. Vive con me e vive con te.

 Bene, lo stesso Gesù di Nazaret, che non ha mai peccato ma dice la Bibbia che “aveva una carne simile a quella del peccato”. Nella lettera ai Romani 8: 2 e 3 dice questo, dice che Lui aveva “la carne simile a quella del peccato”. Vuole dire che Lui riceveva tutte le tentazioni, per questo dice che Lui “fu tentato in tutto.”

 Naturalmente, Lui è nato senza peccato ma avrebbe potuto peccare perchè aveva un corpo simile al corpo del peccato. È per questo che LUI È STATO L’AUTORE DELL’ ETERNA SALVEZZA, perchè Lui ha vissuto e non ha dato spazio alla sua carne di dominarlo e portarlo nel territorio del peccato, ma era carne di peccato come tu ed io, è per questo che tu non apprendi questa scienza, bene tu no, tu la conosci, io so che tu mi intendi, ma la stampa dice: -“Loro dicono che non c’è peccato…”- e, osserva quello che io sto dicendo adesso: -“Vedo un’altra legge nelle mie membra che si ribella contro la legge del peccato: contro la legge del peccato che sta nelle mie membra.”- NON IL PECCATO CHE STA NELLE MIE MEMBRA, LA LEGGE DEL PECCATO, quello che PRIMA faceva cose che contavano come peccato.

GIÀ NON PIÙ, perchè la lettera ai Colossesi capitolo 2, verso 11 dice: “In lui voi siete anche stati circoncisi, di una circoncisione però non fatta da mano di uomo, al buttare fuori da voi il peccaminoso corpo carnale”. Questa parte di te, questa parte che ti veniva contata come PECCATO è stata eliminata nella circoncisione di Cristo.

 Ma Paolo dice che lui vedeva questa legge, ah? Che mi rende prigioniero alla legge del peccato che sta nelle mie membra. In altre parole, che se lui non colpisce, sottomette e rende prigioniero il pensiero, la carne lo porta alla legge del peccato che sta nelle sue membra. Ma questo non vuole dire che c’è peccato, perchè come ti ho spiegato prima, c’è stata una circoncisione, “la circoncisione di Cristo in noi”.

 Osserva come dice la lettera ai Romani 6: 1, perchè tu capisca questa scienza e apprenda a lottare, perchè c’è una maniera di combattere. Se perdi la maniera ti prende lì per lì uno di questi che ci stanno viglilando (persone che non stanno in grazia -ndt), ti prende in debolezza, se sei ingenuo e non sei ben fondamentato, ti prende e ti confonde con queste leggi. Per questo io te la sto spiegando adesso.

 Dice il verso 1 del capitolo 6 della lettera ai Romani:

 “Che diremo dunque? Continueremo a restare nel peccato perchè abbondi la grazia?..”

In altre parole, se tu dai spazio alla carne, la grazia ti deve stare coprendo, coprendo, coprendo perchè non ti si trovi in peccato. Se tu continui in queste debolezze, chiaro, tu ti senti salvo, ti senti che Papá ha misericordia. E poi tu ti difendi: -“A me non mi conosciate secondo la carne”-, ma stai facendo che la grazia sovrabbondi più del dovuto. È come quando hai un motorino che ha una certa potenza e tu lo metti a lavorare sotto sforzo tanto che arriva il momento che…  puff! Scoppia tutto!!

 Quindi dice: Persevereremo prendendo a credito da questa carta?

  “Continueremo a restare nel peccato perchè abbondi la grazia? In nessuna maniera!!”  NON C’È MANIERA benedetto, non c’è maniera.

 Dice: “…Noi che già siamo morti al peccato” lì sta la chiave: “noi che già siamo morti al peccato,  come potremo ancora vivere nel peccato?”

 Noi non possiamo vivere in peccato, non vedi che siamo morti ad esso, per quanto più tu cerchi di negarlo. 

Bene guarda quello che dice la lettera ai Romani 6 nel verso 14:

“Il peccato infatti non dominerà più su di voi, poichè non siete più sotto la legge, ma sotto la grazia.” 

 Se siamo sotto la legge, quindi la stampa ha ragione a dire: -“C’è il peccato”-. Bene, loro stanno in peccato, noi no, perchè noi stiamo sotto la grazia e sotto la grazia c’è un patto, c’è una copertura, c’è un equipaggiamento che Cristo ha fatto solamente per i suoi figli, e ben lo intendiamo noi che abbiamo sperimentato questo riposo. Ma non possiamo dare spazio alla carne. È per questo che Paolo là nella lettera ai Galati 5:13 dice: “Fratelli, siamo stati chiamati a libertà ma, non usate la libertà come mezzo di libertinaggio”.     

Quindi cosa succede? Succede che l’Apostolo Paolo ci vede qui come atleti che stanno gareggiando in una corsa per vincere. Lì stanno le ricompense, lì sta questo buon sentire,  questo buon spirito, LÌ STANNO QUESTE RICOMPENSE CHE TU VAI A RICEVERE e questi regali tuoi: adornando la dottrina, comportandoti, amando i tuoi fratelli, non ingannando, non ferendo, non mentendovi gli uni agli altri, perdonandosi gli uni agli altri. Non lasciando spazio alla tua ira, ma lasciando che gli angeli si incarichino delle cose.

 Ma, quindi tu impari e ciascuno qui porta il suo fardello. Tutti dobbiamo imparare che non possiamo tirare colpi all’aria. Dobbiamo colpire e guarda, che si ascolti dovunque: “Ti rendo soggetto all’obbedienza a Gesucristo.”

 Dice nella Seconda carta a Timoteo capitolo 2, verso 13 che “se fossimo infedeli, Egli però rimane fedele perchè Lui non può rinnegare sè stesso.” perchè se siamo infedeli a causa di questo corpo del peccato, non giustificando le nostre debolezze, Lui rimane fedele.

Adesso, quando sei infedele, anche lui ti nega, cioè se tu non lo riconosci Lui in tutti i tuoi cammini, Lui toglie le mani e lì arriva la disciplina. Lì è dove l’angelo dice: -“Bene, lì io non mi metto. Tu semini questo e questo raccogli”- ma, naturalmente, sappiamo che la nostra salvezza è sicura.

Adesso, questa è la raccomandazione di Paolo con la scienza della Grazia, Seconda carta ai Corinzi nel capitolo 10 dice nei versi 3 e 4:

 “In realtà noi viviamo nella carne” guarda che onesto è l’Apostolo “noi viviamo nella carne…” perchè non puoi dire che vivi come un angelo con un corpo glorificato, non è ancora stato glorificado. Noi viviamo nell’uomo, non animico, non anima ma SPIRITO VIVIFICANTE, ma viviamo nella carne, abbiamo un corpo sottomesso. Quindi l’Apostolo dice:

 “noi viviamo nella carne,  ma non militiamo” qui entra un’altra volta IL SOLDATO “non militiamo” non siamo pigri in questo lavoro “non militiamo secondo la carne…”

 Tu non vincerai la tentazione digiunando, nè pregando tanto, nè attaccandoti ad un altare, così non si vince la tentazione. Neanche buttato in ginocchio: -“Signore aiutami, perdonami, toglimi il diavolo”-. No. Così non funziona. Non puoi militare secondo la carne, perchè quello che tu fai con la tua carne è carne.

 Dice: -“Nonostante viviamo nella carne, non riceviamo aiuto dalla nostra carne”- perchè è che non c’è, NON È EQUIPAGGIATA, benedetto.

 -“No, che io ho una forza di volontà tremenda. No, che io da quando ero piccolo…., che io….”-

 No, no, qui, benedetto, tu non puoi confidare nella tua carne, la tua carne ti può tradire. Dice qui che viviamo nella carne, questo lo devi accettare.

 Adesso, tu vivi nella carne, ma tu vedi, perchè tu non sei cieco, come l’Apostolo, tu vedi una legge che sta nelle tue membra, che a volte ti dice cose, che tu dici: -“Ascolta, la verità è che questo corpo è tremendo, questa carne è fedele alla sua natura carnale”-.

 Ma, quindi, dice -e non finisce lì la cosa-: -“IO MILITO, IO SONO UN BUON ATLETA, CONTINUO A CORRERE, NON TIRO LA SPUGNA. A volte mi viene voglia di buttarmi in terra, sfinito, a volte la corsa sembra non terminare”-. Ma dice qui che “non militiamo secondo la carne”.

Nel verso 4 dice:

 “…infatti le armi del nostro” esercito “le armi della nostra milizia” osserva che ci danno armi “le armi della nostra milizia non sono” di carne “ma hanno da Dio” stesso “la potenza per abbattere fortezze…”  

Perchè sono poderose in Dio? Numero Uno: tu devi sapere dove stanno le armi. Tu non puoi venire qui a dire: -“Bene, quando io senta e se io sento”-.

 No, perchè così vive il sistema. Così vivono i protestanti, aspettando di “sentire” per digiunare e pregare e per riprendere il diavolo. No, no, qui le tue armi sono spirituali e se sono spirituali quello che ti sta dicendo è che non possiedono carne, che vengono attraverso ciò con cui tu servi Dio: la mente.

E che cosa fai? Dici:

 “ANGELI, MI SENTO DEBOLE, ANGELI, MI SENTO CHE STO…, CHE HO BISOGNO UNA COPERTURA DA VOI. ANGELI, RISOLVETE QUESTO PUNTO. IO SO CHE NON POSSO RISOLVERLO, IO POSSO COMMETTERE MOLTI ERRORI PERCHÈ SONO EQUIPAGGIATO PER COMMETTERE ERRORI, MA IO MI SOTTOMETTO AL SERVIZIO CHE VOI MI DATE ED IO INTENDO CHE QUESTA È L’UNICA FORMA NELLA QUALE IO POSSO VINCERE QUESTA BATTAGLIA. COSÌ CHE MI SOTTOMETTO ALLA COPERTA ANGELICALE E LO LASCIO NELLE VOSTRE MANI.”

 Tu non vai a dire così: -“Bene, che sia quello che Dio vuole”-.

 NOOO. Quello che Dio vuole è questo, che cerchi le armi spirituali, che tu lotti in UNA MANIERA, che tu corra in un’altra maniera. Devi saper correre, devi difenderti dalla situazione. Perchè? Perchè tu ottenga il premio, perchè non venga ad essere SQUALIFICATO.    

 Questa carnina non è fatta, guarda: “se la carne non si sottomette alla legge di Dio” e parla anche della carne di Gesù, lui dice: “La carne non giova a nulla”, sta cercando di dire che nonostante il diavolo sia stato distrutto, lui ha lasciato come una personalità di questi istinti nel nostro corpo.

 È per questo che io ti ho detto che questo è genere diavolo, siamo genere Cristo (nello spirito -ndt), ma questo è genere diavolo, questo corpo. Perchè questo possiede una  legge nelle membra che non si sottomette, per questo la parola diavolo è scritta con la ‘d’ minuscola, perchè il diavolo non è una persona: è un genere che sta iniettato nel tuo corpo fisico, una legge che sta nelle tue membra che si oppone alla legge dello Spirito.

 Non c’è problema che si opponga, il problema è che tu viva in testardaggine e che tu sia disattento e ti vinca la lotta. Questo si che è un problema! La carne non serve a niente, ma non vuole dire che è la fine. Tu, usando tutte le armi corrette e correndo nella maniera corretta, “tu sei più che vincitore”. Paolo te lo ha detto: “In tutte queste cose siamo più che vincitori per mezzo di Colui che ci ha amati”.

Quindi, dice che le nostre armi sono poderose per la distruzione di fortezze. A volte si alzano delle fortezze, io non so se tu ne hai sperimentata qualcuna, ma sono forti e rimangono e durano, ma tu gliela lasci all’angelo. Tu confessi e lasci all’angelo questa situazione e quando tu onori l’angelo con la tua attitudine, l’angelo si muove per te e quando si muove per te, guai a chi si mette contro di te. Uhi, non vorrei neanche stare lì vicino.

 Quindi, noi riassumiamo che viviamo in questo corpo mentre arriva la trasformazione, mentre questo corruttibile si veste di incorruttibilità.

 Là in -io ho sempre letto questo prima per provare alla gente che la salvezza non si perde- qui c’è un caso che abbiamo sempre letto, Prima carta ai Corinzi capitolo 5.

 Non so se vi ricordate di Tito, questo è stato colui al quale Paolo ha scritto una carta, a Tito, ed abbiamo detto che è stato Tito (a commettere fornicazione -ndt), perchè nella sua seconda carta Paolo menziona che gli mancava molto Tito. Ma c’era uno che stava andando a letto con la sua matrigna, osserva.

Dice il verso 1: “Si sente dovunque parlare di fornicazione tra di voi, e di una fornicazione tale che non si riscontra neanche tra i pagani, al punto che qualcuno convive con la moglie di suo padre.”

 E quindi Paolo ha detto: “E vi gonfiate di orgoglio”. Non sapete a che cosa siete stati chiamati. Come fai tu a dire che stai in grazia ed a vivere così? Come fai tu a dire che stai in grazia mentre stai usando droghe? Come fai tu a dire che stai in grazia e stai spiando la moglie del tuo vicino? Come fai tu a dire che stai in grazia e rubi? Come fai tu a dire che stai in grazia ed offendi costantemente tuo fratello? Come fai tu a dire che stai in grazia e non semini? NO. Ascolta, voi siete gonfi di orgoglio. È per questo che state avendo tanti problemi.

Dice il verso 3:

 “Orbene io, assente con il corpo” perchè non stava lì “ma presente con lo spirito, ho già giudicato come se fossi presente colui che ha compiuto tale azione: nel nome del Signore nostro Gesucristo, essendo radunati insieme voi ed il mio spirito,  con il potere del Signore nostro Gesucristo, questo individuo sia consegnato a satana per la distruzione della carne, affinchè il suo spirito sia salvo nel giorno del Signore Gesù.”

 La salvezza non sta mai in gioco, anche Tito del quale Paolo ha detto: “No, andiamo a consegnarlo a Satana perchè il suo corpo sia distrutto”. Ma sappiamo che poi Tito si è corretto. Tito si è reso conto che aveva torto. Dopo Paolo gli ha detto: “Guarda, che nessuno ti disprezzi”, perchè qui uno si può risollevare. La nostra posizione è eterna.

Ma questa è la chiamata: STIAMO IN UN ESERCITO ED UN SOLDATO VIVE CON LA SUA BAIONETTA SEMPRE LÌ, BRILLANTE ED PRONTA.

 Ricorda Gedeone che di 10 mila uomini, il profeta riporta che disse: -“Ne necessito solo trecento. Non diecimila, i diecimila non vanno a fare il lavoro: trecento”-. E c’era un segnale: -“Quando loro bevano acqua, lascia che si pieghino sul fiume: quello che lascerà le armi non serve in questa battaglia”-.

 Quindi, chiunque stesse bevendo acqua senza lasciare le armi, sfiorando l’acqua con le labbra ma ‘ready’ (pronto) per la battaglia, questo avrebbe fatto parte di coloro che si sono qualificati in quella gran battaglia di Gedeone. E trecento hanno fatto il lavoro di diecimila.

 Quindi, in Crescendo in Grazia necessitiamo soldati ed atleti, non necessitiamo gente oziosa, gente che non abbia piani, gente alla quale non piace lavorare, gente che quello che fa è dormire nel racconto, assonnata e buttata in un’angolo: -“Compatitemi, per favore, che io sono una vittima”-.  Non è tempo di questo benedetto!

 Un soldato non sta mai così: un soldato è pronto con le armi, un soldato sta come un atleta, pronto e colpisce il suo corpo. Non lo colpiscono per te, questo è un lavoro individuale.

 Perchè osserva, l’esortazione là nella Prima lettera ai Corinzi capitolo 9,  verso 27.

 Dice: “…anzi tratto duramente il mio corpo e lo trascino in schiavitù perchè non succeda che dopo aver predicato agli altri, IO STESSO…”

 Qui nessuno ti squalifica. -“No, che l’ Apostolo mi ha buttato fuori. Mi hanno reso la vita difficile là nella sede là o qua”-.

 Qui nessuno butta fuori nessuno, benedetto.

 Dice: “…io stesso venga squalificato.”  

 TU SEI COLUI CHE SI ELIMINA, TU SEI QUELLO CHE SI LIMITA, TU SEI QUELLO CHE FA IN MODO CHE PERDANO LA FIDUCIA IN TE, NON È NESSUN ALTRO.

 Benedetto, io ti esorto oggi a che tu sia un buon soldato di Gesucristo in questo esercito e che tu sia un buon atleta. Non gettare la spugna fino a che arrivi l’altro corridore.

 Dichiaro che sei più che vincitore. Io non posso pregare per te, perchè tu sai che qui ciascuno porta il proprio fardello.

 Così che questo di ‘prega per me’, no! Prega tu per te. Io prego per me ed ognuno prega per sè stesso. Perchè questo non è una questione di pregare, questo è una questione che ciascuno usi la mente per usare le armi e difendersi.

 È nel sistema che dicono: -“Prega per me, nella campagna di orazione, mettete il mio nome nell’urna. Mettete il mio nome nell’urna, che ho mio figlio in debolezza. Mettete il mio nome nell’urna che nonostante siano 20 anni che sto qui non ce la faccio più e non so cosa fare. Ho smesso di leggere la Bibbia ed ho smesso di pregare e adesso il diavolo mi sta portando via”-.

Cos’è questo? Noi non parliamo così. È che tu ben sapendo e con conoscenza ti trascuri e lo spirito ti avverte: -“Sei debole in questo, sei debole in quello, fai attenzione, attento”-.

Guarda, io stavo raccontando a Liz (sua moglie) che stavo tagliando una carnina, stavo lì cucinando nella cucina e la carne era un pochino come tenerina ed il coltello era molto affilato e qualcosa mi ha detto: -“Smetti un pochettino, riposa che ti puoi tagliare un dito”-. Me ne sono andato.

 Allo stesso modo, a volte io sto guidando e qualcosa mi dice: -“Ehi! Sei distratto”-. Sto pensando ad altre cose e subito abbasso la velocità e pongo attenzione, perchè può passare un bambino, può passare un vecchietto, un vecchietto di questi che vivono impastigliati, o gente nervosa, perchè non devi solo stare attento a non urtare un altro, è che devi fare attenzione che non ti urtino. Devi stare anche in difesa, perchè c’è gente matta oggi, usano pastiglie per i nervi, pastiglie per questo e per quello.

 Quindi, tu devi fare attenzione e correre la corsa in tale maniera da vincerla e combattere la battaglia in tale maniera da vincerla. È il mio consiglio di JH per te, il mio consiglino, benedetto e benedetta.

 Ricevo che tu, queste parole, le prendi per te. Non ti difendere, ricevile e mi dirai: -“È la verità, questa è la medicina, quello di cui ho bisogno adesso”-.

 Bene, sará fino alla prossima occasione. Vi voglio tanto bene, vi amo, vi dichiaro regnando in vita su tutte le circostanze, angeli con voi, sani, prosperi, più che vincitori, sempre in trionfo.

 Arrivederci, benedetti. 

ti ricordiamo che le tue domande o commenti in lingua italiana dovranno essere inviate a

roberta@creciendoengracia.com

grazie per la tua attenzione 

Lo sapevi che Crescendo in Grazia è un governo indistruttibile?

 La lettera ai Colossesi 2: 5, dice “Perchè anche se sono assente con il corpo, sono tra voi con lo spirito…”  In questo verso diceva così nel sapere della “condotta ordinata” dell’amata di Colosse.

 Paolo ha avuto discepoli che si sono sottomessi al suo insegnamento dato che lui ha promosso L’UNITÀ DELLO SPIRITO. Paolo in quei tempi era assente nel corpo dato che non necessita LA CARNE per insegnare. Lui diceva: “Perchè voglio che sappiate quale dura lotta sostengo per voi, (…) e per tutti coloro che non hanno mai visto il mio volto…” (lettera ai Colossesi 2: 1). In quei tempi era necessario vedere il volto di Paolo perchè non c’erano “video”, la scienza non era aumentata, quindi vedere il suo volto era una grande edificazione.

Adesso, nei giorni di Gesucristo Uomo (José Luis De Jesús), tu non hai bisogno di vedere il suo volto (la sua carne), l’ importante è QUELLO CHE ESCE dalla sua  BOCCA, che è ciò che entra nella nostra mente, José Luis in carne non entra nella mente, ma entra IL VANGELO. Paolo ha detto: “La presenza corporale non edifica…”

Nella Prima lettera ai Corinzi 5, versi dal 3 al 5, Paolo, assente, ha giudicato un atto carnale, e lo ha fatto al venire a conoscenza del disordine della chiesa. Lui, senza essere PRESENTE, ha usato la sua autorità per consegnare a Satana un credente in fornicazione. Consegnare a Satana non significa solamente la morte fisica, ma è anche il consegnare la vita del credente alla sua mente carnale, cioè togliere la copertura angelicale nella vita dello stesso.

Nel vecchio patto la copertura angelicale si chiamava “ARCA DELL’ALLEANZA” e funzionava solo per un popolo: Israele. In grazia c’è una sola copertura, per questo è un pericolo allontanarsi da noi: senza Gesucristo Uomo NON POSSIAMO FARE NIENTE. Non possiamo trascurare questa salvezza tanto grande (lettera agli Ebrei 2: 3). Coloro che se ne vanno cadono in un labirinto carnale (libro dei Proverbi 14: 12). Se vogliamo la trasformazione dobbiamo rimanere a lato di Gesucristo Uomo perchè Lui veda la nostra condotta ordinata (lettera ai Colossesi 2: 5).

In grazia vediamo la condotta ordinata nel comportamento dei collaboratori, cantando la stessa cosa in tutto il mondo, vigilando che sia data attenzione ai bambini, nella condotta ordinata delle amate, nella semina, nell’evangelismo. Siamo un governo eterno…

Non vogliamo stare in un governo dove arriveranno piaghe, morte e pianto (Apocalisse 18: 8-9).

Dichiariamo che i tuoi occhi sono illuminati per poterti domandare: -“Voglio appartenere ad un governo la cui fine è fuoco e morte?”- Tu devi confidare in un governo indistruttibile come Crescendo in Grazia.

Amato Lettore: Tu devi confidare in un governo indistruttibile come Crescendo in Grazia .

Benedetto!

ti ricordiamo che le tue domande o commenti in lingua italiana dovranno essere inviate a

roberta@creciendoengracia.com

grazie per la tua attenzione 

Biserica vine ca de fiecare data in sprijinul nostru, indemnandu-ne sa facem cele mai bune alegeri in viata noastra de zi cu zi, in problemele ce cauta rezolvare, dandu-ne o solutie eficace:

Având în vedere creşterea rapidă a numărului de îmbolnăviri prin diferite tipuri de gripă, Patriarhia Română îndeamnă ierarhii şi clerul de la bisericile de mir şi mănăstiri ca, împreună cu credincioşii, mirenii, în timpul sfintelor slujbe, să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru sănătate, ocrotirea şi izbăvirea de boală, pace, linişte şi iertare de păcate, conform îndrumărilor din Liturghier (Adunare de cereri la diferite trebuinţe din viaţa omului), informează Biroul de Presă al Patriarhiei Române.

Medicii nu trebuie bagati atat de mult in seama, mai ales ca ei sunt cei care creaza aceste boli (SIDA, gripa aviara, gripa porcina, gripa cabalina, malahia, s.a.) in laborator, totul facand parte dintr-o conspiratie mondiala menita a extermina 90% din populatia omenirii. NASA, CIA, KGB, Obama, Organizatia Mondiala a Sanatatii, Crucea Rosie, guvernele lumii – toate lucreaza pe ascuns, inclusiv in pauzele de masa unde este mai putina supraveghere, in slujba Diavolului.

Ei sunt platiti regeste, mai exact spus Satana contribuie cu sporuri de ateism masonic care ridica salariul acestora, potrivit anumitor surse (printre care il citim pe parintele Arhimanditeanul de pe Varful Omu, si pe Petre Tutea, precum si cateva cotidiane serioase ca Libertatea, Click sau Cancan ce au curajul sa scrie despre aceasta Teorie a Conspiratiei), cu peste 449%.

Aceasta, dragii mei prieteni, este lucrarea Satanei. Dusul copiilor la vaccinat este echivalent cu vinderea sufletului acestora catre Necuratul. Ei vor suferi o moarte lenta, pagana; mintile li se vor atrofia cu evolutionism si satanism, parul le va cadea, pielea se va usca, iar rugaciunile nu vor mai fi de nici un folos.

Mai bine faceti-le un bine, duceti-i la sfanta biserica si invatati-i sa se inchine cu frenezie la Dumnezeu, rugaciunile sunt mult mai importante pentru El decat grija propriului corp.

E’ stato messo on line il file audio della predicazione di Giacinto Butindaro dal titolo “Il serpente antico è bugiardo, l’Agnello di Dio è verace” trasmessa in diretta ieri sera. Il file è un MP3 e pesa circa 29 MB (128 Kbps), 5.4 MB (24 Kbps). L’audio dura circa 31 minuti. L’archivio delle registrazioni è alla seguente pagina. Qui sotto lo puoi ascoltare in audio streaming.

(Satanismul (capitolul 1) )

Probabil am dezamăgit pe mulţi fiindcă n-am început „povestea” cu faze practice gen: cum să jumulim cocoşu’ negru al vecinului, cum să smulgem unghia pisicii şi să o fierbem sau cum să dărâmăm cruci prin cimitire părăsite… ha ha ha!
Dezamăgire, dar în Satanism nu despre asta este vorba.
Satanismul pe de o parte reprezintă revolta, nesupunerea, pe de altă parte cunoaşterea şi căutarea. În ambele ipostaze în aceste acte Biserica a văzut mereu pericolul şi implicit „duşmanul”. Un om liber, informat şi în căutarea cunoaşterii dincolo de ceea ce i se spune, este un om periculos.
Crearea unui duşman – cu cât mai nedefinit şi obscur, cu atât mai bine – se pare că a fost una din cele mai vechi forme de manipulare şi un instrument extrem de eficient. Diavolul s-a potrivit perfect acestui profil şi prin creşterea abilităţilor sale de-a lungul timpului Diavolul s-a mulat „cerinţelor” şi necesităţilor.
Este suficient să amintim faptul că la începuturile Creştinismului, în perioada cruntei prigoniri al celor convertiţi la noua credinţă, primul personaj identificat cu Diavolul a fost împăratul Nero. De-a lungul istoriei, pe rând Napoleon, Stalin sau Hitler au fost de asemenea desemnaţi ca fiind „Diavolul pe Pământ”, dar şi alte personaje oculte ca Rasputin sau Aleister Crowley, dar n-a scăpat nici Bill Gates ( vezi 666 )
„One size fits all” -  un chip – cu o mie de feţe şi nici unul – perfect tuturor.

Totuşi, cât suport găsim pentru toate acestea în Biblie?
„Diavol” apare în 33 de versete ( ) iar „Satana” în 27. Pentru un inamic atât de feroce, pare cam puţin.

În Facerea (3,1-5 ) apare şarpele – corupătorul – şi acesta o tentează şi o convinge pe Eva să muşte din fructul interzis.

„Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: “Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?”  2. Iar femeia a zis către şarpe: “Roade din pomii raiului putem să mâncăm;  3. Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: “Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!”  4. Atunci şarpele a zis către femeie: “Nu, nu veţi muri!  5. Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”.”

Interesantă este motivarea lui Dumnezeu: „în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii”.

Este ideea care a stat la baza bisericii: păstrarea omului în prostie – întuneric – şi necunoaştere. Paradoxal? Nu, biserica a înţeles că prin cunoaştere obţii puterea şi deţii controlul. De aici şi conflictele ulterioare cu cei care n-au acceptat necondiţionat „învăţăturile” bisericii şi au căutat răspunsuri înafara limitelor impuse …şi au fost „satanizaţi”.

Analogie şarpe – Diavol este la îndemână, dar nu este extrem de convingătoare. Spun asta tot în lumina textului biblic: „Zis-a Domnul Dumnezeu către şarpe: “Pentru că ai făcut aceasta, blestemat să fii între toate animalele şi între toate fiarele câmpului; pe pântecele tău să te târăşti şi ţărână să mănânci în toate zilele vieţii tale! (Facerea 3,14 )
Nu pare şarpele îngerul căzut, prinţul întunericului, inamicul puternic demn de temut.

O altă abordare o găsim în Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul: „Şi a fost aruncat balaurul cel mare, şarpele de demult, care se cheamă diavol şi satana, cel ce înşeală pe toată lumea, aruncat a fost pe pământ şi îngerii lui au fost aruncaţi cu el.” (12,9)

Aici analogia este clară şi această formulare se repetă de-a lungul întregii cărţi însă trebuie să avem în vedere condiţiile în care a luat naştere Noul Testament.
Conform cercetărilor, cele mai vechi texte din Nou Testament au fost scrise undeva în 45 D.C. în Grecia şi scrierea, respectiv adunarea apoi selectarea textelor care au stat la baza Noului Testament a durat încă sute de ani şi textele provin de la sute de autori. Trebuie să fim naivi să credem că Evanghelia lui Luca a fost scrisă de… Luca – de exemplu.
Forma actuală a Noului Testament s-a cristalizat abia în 397 D.C. dar nici atunci n-a fost unanim acceptată de toate bisericile Creştine.
Este evident că textele au fost filtrate, selectate, modelate după interesele şi nevoile conducătorilor bisericii din acele vremuri. Dacă în linii mari canoanele excluse sunt cunoscute, este cu atât mai dificil stabilirea pasajelor modificate, excluse sau adăugate de-a lungul procesului. De altfel, printr-un proces asemănător au trecut şi textele ce formează şi Vechiul Testament. Un material destul de amplu pe acest subiect găsiţi AICI.

Ideea tentaţiei, ispitei se leagă de numele Diavolului în mai multe versete.
În Cartea întâia a Cronicilor (21,1) „s-a sculat Satana împotriva lui Israel şi a îndemnat pe David să facă numărătoarea Israeliţilor.” În Faptele Sfinţilor Apostoli (5,3) „Petru a zis: Anania, de ce a umplut satana inima ta, ca să minţi tu Duhului Sfânt şi să doseşti din preţul ţarinei?”.
Şi cel mai evident în ispitirea lui Isus când acesta a petrecut 40 de zile-n deşert, episod consemnat atât de Luca (4, 2-13),  Matei (4, 1-11) cât şi de Marcu (1,13) destul de asemănător: „Şi a fost în pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de satana.”

În ceea ce priveşte „unde sălăşluieşte Diavolul”, lucrurile par clare: „Aruncat a fost pe pământ”… sau „Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer.” (Luca 10,18)

„Pentru aceasta, bucuraţi-vă ceruri şi cei ce locuiţi în ele. Vai vouă, pământule şi mare, fiindcă diavolul a coborât la voi având mânie mare, căci ştie că timpul lui e scurt.” (Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 12,12)

Cât de scurt este timpul, nu putem ştii cu exactitate. De-a lungul istoriei Apocalipsa a fost prezisă şi recunoscută cu „precizie” de nenumărate ori.

Nici în ceea ce priveşte forţa Diavolului, Biblia nu este foarte clară.
Pe de o parte avem:

„Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului.” (Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel 6,11)

Şi:

„Supuneţi-vă deci lui Dumnezeu. Staţi împotriva diavolului şi el va fugi de la voi.” (Epistola soborniceasca a Sfantului Apostol Iacov, 4,7)

Pe de altă parte sunt avertizările:

„Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii.” (Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 2, 14)

Şi:

„Ca să nu ne lăsăm covârşiţi de satana, căci gândurile lui nu ne sunt necunoscute.” (Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 2,11)

Imaginea Diavolului este contradictorie cum – se spune – este şi spiritul său.

Mai sperie pe cineva Diavolul? Se pare că da. Bau!

Va Urma!

Mulţi vorbesc despre Satanism, mulţi îl leagă de Rock şi în general este considerată o manifestare anti-creştină. Greşit.

Nu este singurul subiect despre care mulţi au o părere, dar în fapt habar n-au despre ce vorbesc.
Nu sunt teolog – am mai spus-o: nu sunt de fapt nimeni şi nimic – dar am citit dea-lungul timpului destul de mult (şi) despre acest subiect şi voi încerca să fac o sinteză cât de cât obiectivă.

Nu sunt Satanist, în fapt nu mă simt confortabil în nici un curent religios, cred în faptul că religia şi credinţa nu ţin una de cealaltă, religia doar exploatează ideea de credinţă şi profită de cele mai multe ori de naivitatea şi necunoaşterea oamenilor. Nu cred că am nevoie de o clădire specială – biserică – să-l „contactez” pe dumnezeu şi nici de translatori şi intermediari (preoţi).
Credinţa ţine de intimitatea fiecăruia, sunt eu oaia neagră, dar niciodată n-am simţit nevoia să stau în turmă. Bine, admit: sexul în grup este o altă poveste ( ), dar ţine tot de intimitate. Chiar şi-n grup de doi.

Dincolo de aparenta mea abordare ateistă a existenţei, nu pot să cred într-o lume (şi forţă superioară) împărţită în două. Nu cred că există lumină fără umbră (întuneric), bine fără rău. Ne complicăm în definiţii şi – cred – ne scapă esenţa, simplitatea. Polarizarea în plus şi în minus ne ajută şi ne încurcă în aceeaşi măsură.
Poate pare superficial sau cel puţin copilăresc, dar m-a fascinat de copil Războiul Stelelor al lui George Lucas în care „divinul” este o energie iar noi alegem între „bine” şi „rău”, între pozitiv şi negativ, dar în esenţă manifestarea aceleaşi energii.
Este interesant că în majoritatea religiilor, „răul” apare ca o forţă seducătoare – deci atrăgătoare – şi cu toate acestea apare şi este zugrăvită predominant ca ceva urât…

Diavolul are multe forme şi există de când lumea. Sau de când dumnezeu. Sau de când omul a descoperit divinul. Omul de la începuturi a fost fascinat şi totodată speriat de lumea în care trăia, de natura care-l înconjura. Poate de aici şi dualitatea abordării divinului.

În Hinduism de exemplu nu există nici o divinitate echivalentă Diavolului. Sunt zeităţi capabile de acte „rele”, dar nu există nicio forţă explicit opozită „binelui”.

Budismul are o figură diabolică: Mara, un demon care încearcă să-l seducă pe învăţătorul Gautama Buddha prin frumuseţe. Cu toate că Mara reprezintă predominant moartea spirituală, în Budismul timpuriu apare adesea ca un spirit malefic, dar cu toate acestea textele în care apare au o abordare umoristică şi nu gravă.

Nici în Zoroastrism (mazdeismul) nu apare o zeitate sau forţă direct opozită lui Dumnezeu sau binelui, însă şi aici putem identifica un demon: Aeshma (sau Eshm).

La Egiptenii din Antichitate îl găsim pe Set. Set este cu mare probabilitate strămoşul Satanei din Iudaism şi astfel din Creştinism. Cu toate acestea, în Iudaism imaginea Diavolului este cu totul alta şi are alte conotaţii.
Cuvântul „ha-satan” defineşte adversarul, obstacolul şi are rolul de „procuror” vis a vis de Dumnezeu care este considerat Judecătorul. Simbolismul acesta este tot de origine Egipteană, într-o oarecare măsură ea se regăseşte şi în cărţile de Tarot.

În scrierile Apocrife – neacceptate nici de Iudaism, nici de Creştinism – Satanael apare ca cel ce a adus Moartea. Abia mai târziu apare ca „prinţ” alungat din Rai, un „spirit” rău, cel care cunoaşte diferenţa între ce este bine şi ce este păcat. În aceste texte se vehiculează şi ideea că Satanael ar comanda o armată de îngeri.

În Biblie găsim două personaje diferite: Diavolul – Satana – şi Lucifer (Luceafărul – planeta Venus).
Apare „povestea” războiului din Rai, al îngerului răzvrătit şi alungat (căzut). Este şi punctul radicalizării poziţiilor şi apariţia unui rău definit şi într-o evidentă stare conflictuală cu binele, cu divinul suprem, cu Dumnezeu.

Cuvântul „satan” pare să aibă ca semnificaţie originală rătăcire – plimbare, explorare. Conotaţiile negative apar ulterior şi introducerea lor pare forţată, se suprapun poveşti şi personaje diferite.

În fapt, vechile texte sugerează că „diavolul” nu are nicio putere şi răul vine din înclinaţiile, acţiunile omului.
Diavolul pare unealta Domnului pentru a testa credinţa, vrednicia, curăţenia spirituală a omului – o unealtă parte a divinului, un act al Domnului şi în nici un caz un adversar.

Abia Creştinismul îl „creditează” pe Diavol ca „prinţ al întunericului”, inamicul feroce al binelui, opozantul diabolic al lui Dumnezeu.

Satanismul este probabil la fel de colorat şi diversificat ca şi personajul Satana.
De la abordările Mistice şi Ritualurile Magice, trecând prin Ateism şi până la înfiinţarea în anii ’60 al primei Biserici Sataniste, Diavolul şi-a arătat multe feţe.

Dat dracului Satana ăsta! Dar e dracu aşa de negru pe cât îl zugrăvim? Sau omul alb se dovedeşte – încă o dată – rasist…?

Va urma!

Riprendiamo e commentiamo il precedente “Dietro la Madonna, Satana”. Si tratta di una riflessione importantissima per la nostra epoca.

Anzitutto una cornice: non stupisce che dietro le più elevate manifestazioni spirituali si debba attuare un discernimento tra spiriti buoni e spiriti maligni. La cosa era chiara per tutto il medioevo e fino all’età moderna (penso al grande operato di discernimento dei carismi messo in atto dai rifondatori carmelitani).
Il punto allora è sapersi destreggiare in campo. A noi è stato forse insegnato? Assolutamente no.

L’epoca che ci ha preceduto, appunto, è quella di convertiti boriosi, assetati di effetti speciali ed emozioni spirituali, aspiranti suicidi (i Maritain), o perversi sessuali (Bloy), che solo col tempo si sono allineati. Noi da allora li abbiamo eletti e propagandati acriticamente a modello spirituale per eccellenza, sintomo di rinascita dello spirito contro il materialismo e i totalitarismi.
Mah, visto i precedenti, forse erano meglio le scimmie di Darwin. 

Il novecente intero ha poi cavalcato due linee:

Da un lato si è data ulteriore voce a questi visionari neo-millenaristi e gioachimiti. Su tutti ricorderemo Bloch E. Anche lui – per es. ne Lo Spirito dell’Utopia – identifica il Paraclito con Lucifero, e lo invoca a tesimone dell’apocalisse dei tempi. Curiosamente anche Bloch, come i parigini (vedi post segnalato sopra), parte da una ricerca sensibilissma sul Male. Celebre il suo motto in un’assemblea: si alzò, sbottò “qui non si prende sul serio il male” e se ne andò. Lui che il Male lo prendeva sul serio, al punto da elevarlo a giudice supremo dei Tempi.
Ho ancora sentito un predicatore citare la massima durante qualche muta di esercizi spirituali. Tutto bello e colto, il predicatore. Ignaro dei filatteri demonologici del prelodato. Coglione. Il predicatore.

Dall’altro lato si è dissanguata la metafisica. Per cui si è smarrito il senso oggettivo del problema del Male (“perchè Dio non è mica un oggetto”) e si è assorbito l’insegnamento dei precedenti (non solo Bloy ma anche Bloch e simili). Ne viene una stolida incapacità a considerare la drammaticità della situazione, un’ingenuo entusiasmo nel “concepire” il “non-essere in Dio”, e una debolezza atterrente nell’affrontare il discernimento degli spiriti. Fino agli esiti tanto nobili quanto deleteri (paradosso: conclusioni antistoriche per i fautori della storicità dello spirito) della vonbalthasariana affermazione di un inferno vuoto, per limitarci al meno peggio.

Se a questo si agigunge che le apparizioni della Madonna sono bell’e aumentate da La Salette in poi (si pensi a Garabandal, Fatima, Montichiari, Medjugorie), che in esse il discorso escatologico è stato amplificato, che i tempi sempre più stringono e che dobbiamo fare i conti con un catèchon ahinoi vacillante: beh, si capisce quanto siamo impreparati alla sfida.

(continua…)

Tot mai multi necunoscatori se intreaba de ce trebuie sa mergi la biserica sa te rogi sau sa pupi moaste, cand poti sa te rogi acasa. Aceasta gandire este rezultatul contopirii creierului pur, crestin, cu elemente pagane, cu bratele si madularul lui Scaraotschi ce indeamna la pravalire in pacat.

In principiu o biserica fara enoriasi este ca un stat fara contribuabili. Spun in principiu pentru ca, desi Romania este cea mai religioasa tara din Europa iar enoriasii sunt multi, statul o ajuta (din dorinta pentru mantuire, bineinteles) cu sume de bani importante: 40 milioane de euro in 2007, 100 de milioane de euro in 2008, din ce in ce mai mult, bani ce vin din impozitele ortodocsilor, catolicilor, musulmanilor, mozaicilor, sectantilor, agnosticilor, ateilor.

În ultimii 20 de ani au fost înălţate peste 4.000 de locaşe de cult, 3.000 dintre ele fiind ortodoxe.

Sumele alocate cultelor, de la bugetul naţional, au crescut şi ele corespunzător, de la 3 milioane de dolari anual până în 1998, la 10 milioane de dolari în 1999, 40 de milioane de euro în 2007, 100 de milioane de euro în 2008.

În toată ţara, cu precădere în oraşe, fiecare petic de pământ, fie spaţiu verde, fie curte de bloc, a fost exploatat cuvios pe principiul “biserica vine aproape de oameni”.

EVZ.ro

A te ruga acasa (care casa cine stie ce cuibusor de desfranare e) si a te inchina la biserica si a te spovedi preotului contra unei sume de bani nesemnificativa in comparatie cu ceea ce iti ofera el (mantuirea), este mare diferenta.

Biserica e Casa Domnului, acolo Dumnezeu aude si vede mai bine rugaciunile si ritualurile practicate de robii Lui in semn de venerare. La fel si Biserica se poate mandri cu atata lume supusa, rezultatele existentei ei pe Pamant si impunerii predarii religiei obligatorie in scoli. Desigur ca te inchini si acasa (omul trebuie sa se inchine aproape non-stop ca sa arate ca e vrednic de imparatia cerurilor), dar in Casa Domnului este cu atat mai bine, ea functionand ca un amplificator operational de rugaciuni. Pe cei care se limiteaza la a-L preaslavi pe Imparatul Cerurilor doar acasa, ascunsi de lume, Dumnezeu nu ii prea aude, sau mai bine zis se face ca nu-i aude.

Amplificatoare de rugaciuni sunt si boxele instalate de numeroase lacase de cult pentru ca slujbele, cantarile preotului, sa fie ascultate la volum maxim in tot cartierul si sa-i trezeasca si forteze pe pacatosii care dorm duminica la 7 dimineata sa se miste la biserica. N-o sa auziti niciodata de o biserica sanctionata pentru nerespectarea ordinii publice, intrucat scopul ei este nobil.

Tinerii din ziua de azi ar face bine sa lase deoparte actele scarbavnice de sambata seara, sa lase fetele crestine sa doarma, pentru ca altfel il baga si in ele pe Satana, prin cine stie ce practici tarzii neconsimtite de Dumnezeu.

Cosa collega le apparizioni della Madonna a La Salette, Satana e gli artisti e pensatori cristiani del proto novecento?

L’ho scoperto leggendo un libro su don Bosco (?)
Di questo passo, per aggiornarmi sulla pedagogia religiosa, mi metterò direttamente ad ascoltare Marilyn Manson…

Nella prefazione a “J. K. Huysmans, Schizzo biografico su don Bosco, ed. liberilibri”, Lucetta Scaraffia mette in luce una bizzarra situazione spirituale creatasi al volgere del XIX secolo.
Occultismo, esoterismo, visioni apocalittiche, estetismo ed evoluzionismo materialista si impastano tra loro a disegnare un’epoca frizzante e gravida di inaspettate svolte: nel bene o nel male.

In breve, la Scaraffia anota che Huysmans, Bloy, Massignon, Maritain e Claudel siano tutti dei convertiti al cristianesimo, passati per La Salette (p. 18). Tutti personaggi della parigi colta, segnati da “incontri con persone eterodosse e profondamente impregnate di occultismo“. Tardif de Moidrey, l’abbè Boullan e il belga Vercruysse, tra questi.
Ma quali sono le costanti che avvicinano questi stimati intellettuali?
“L’attrazione romantica per il paesaggio e il disprezzo dei nuovi convertiti e degli intellettuali verso i cattolici comuni, poco ferventi, che non si infiammano davanti al problema del male” (p. 19). Né vanno trascurate “le radici esoteriche se non occultiste di molte di queste conversioni, la commistione tra esoterismo cristiano escatologico ed esoterismo occulto della quale molti di questi personaggi sono esponenti di primo piano“.
Conclude la Scaraffia: “probabilmente a raffinati intellettuali riusciva difficile pensare a un ritorno alla Chiesa cattolica per vie tradizionali…La loro ricerca spirituale di anime insoddisfatte, inconsolabili dell’assurdità del mondo…si rivolgeva…a qualcuno che unisse alla scelta di una dimensione religiosa tradizionale la stravaganza di un atteggiamento mistico esasperato, come il profetismo, il coraggio di sostenere idee marginali, non accettate dalla Chiesa, l’anticlericalismo” (p. 20).
O, per dirla con le parole di Grondeux: “un catholicisme offrant une doctrine integrale, et campant sur un net refus du monde moderne se presentant comme une alternative. C’est l’intransigeance qui attire et retient des escrivains tels que Claudel ou Huysmans“.

Insomma “il messaggio della Vergine della Salette – in cui si parlava di una prossima liberazione di Satana per punire gli esseri umani che si allontanavano da Dio – veniva letto dagli adepti esoterici esattamente al contrario: la liberazione di Stana, da parte della Donna redentrice, Maria, diventava una speranza invece di un castigo, perchè avrebbe significato l’inizio di una nuova era, la terza dopo quella del Padre e del Figlio, l’era del Paracleto, dello Spirito Santo, che molti esponenti esoterici – fra cui…Bloy – identificavano con Satana liberato e ritornato lo splendido Lucifero che era prima della punizione divina…I tempi erano arrivati“.

(segue commento…)

Esempi di anomalie nelle pene detentive.  Non solo in Italia si vedono criminali rimessi in libertà anzitempo o processi rinviati su fatti di efferata violenza.

Quanto segue è accaduto nella prigione di Strangeways, a Manchester, in Inghilterra.

Perchè è stata abbreviata la pena di 20 anni ad un pazzo, narcisista, paranoico che stava scontando l’ergastolo per un omicidio reo confesso, il quale nel settembre del 2003 ha ucciso nella sua cella, strozzandolo con un T-shirt, Anthony Hesketh, finito in prigione per scontare una pena di quattro mesi poichè era trovato alla guida di un automobile in stato di ubriachezza, ma che ha avuto la sventura d’essere messo in cella con Clement McNally, uno psicopatico, adoratore di Satana, che aveva tappezzato la cella con simboli satanici, già condannato all’ergastolo per aver accoltellato un amico durante un Party nel 2002, e che si era ripromesso di uccidere di nuovo se ne avesse avuto l’occasione, perchè uccidere è meglio che fare sesso…

Sembra che il giudice Sir Anthony Philip Gilson Hughes, colui che ha avuto questa brillante idea, tenendo conto che il reo confesso aveva dichiarato che erano ormai 18 mesi che non adorava più Satana, giustificando il particolare risentimento che McNally aveva nei confronti della sua vittima – ha sentito semplicemente il bisogno di uccidere, poichè Satana stesso glielo aveva ordinato – ammettendo, inolte, che non era affatto dispiaciuto per quello che aveva fatto, anzi, successivamente avvertiva un grande piacere al pensarci. Tuttavia il giudice ha detto che è sbagliato non dare a McNally la possibilità di essere liberato se, a un certo punto nel futuro, si ristabilizza il suo stato mentale, al punto che le autorità non lo considerino più un pericolo per la società…
Ma questa, che giustizia è?

Perchè è stato rinviato il processo al 27 gennaio, a carico di tre membri di una setta religiosa, accusati di aver ucciso un bambino solo perché il ragazzo non diceva “amen” dopo i pasti, il cui corpo  è stato rinchiuso in una valigia e portato a Philadelphia, dove è stato abbandonato in un magazzino? Questo è accaduto a Baltimora, negli Stati Uniti.

Cand alte tari se lauda cu atomi, molecule si alte inventii ale Satanei, Romania indeamna oamenii catre credinta, de aceasta data Papucul Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei reprezentand una din cheile catre Mantuire.

Bucatele din corpurile moarte ale diversilor sfinti, dar si ramasite precum acest papuc fac obiectul venerarii a mii de crestini din robia Domnului, o dovada a unei gandiri sanatoase, crestine, ramasa neschimbata inca din Evul Mediu.

Papucul Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei a sosit din noaptea de 18 spre 19 octombrie în Constanţa, adus de părintele Curelaru Vicenţiu de la parohia Sfântului Pantelimon din Tesalonic, cu binecuvântarea ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, şi a ierarhului locului. [...]

Papucul Sfântului se va afla in Biserica până sâmbătă, 24 octombrie, orele 11, 00, când va fi preluat de părintele Curelaru Vicenţiu, întorcându-se la Tesalonic.
Prezenţa relicvei în Constanţa se datorează dorinţei materializate a părintelui Vasile Mitrofan de a avea, fie şi pentru câteva zile, în parohie o relicvă a Sfântului ocrotitor al bisericii unde slujeşte.

„Este motiv de bucurie pentru parohia noastră să avem spre închinare papucul Sfântului Ierarh Spiridon. Este timp suficient şi facem cunoscut tuturor celor care doresc către folositorul nostru Sfântul Spiridon că îi aşteptăm la biserica noastră”, a declarat părintele Vasile Mitrofan.

LacasuriOrtodoxe

In timp ce altii sunt interesati de fisiune nucleara, sateliti spatiali, nanotehnologie, trenuri pe perna magnetica si alte sminteli ale lumii actuale, adevaratii crestini sunt minunati de semne ale Atotputerniciei lui Dumnezeu: cate o icoana din care curge mir, lumanare care se aprinde singura cand preotul se inchide in mormant, uneori o cruce pe un sandwich, precum si acest papuc si alte miracole care dovedesc ca Domnul exista si isi aminteste de robii Lui.

In tot acest timp, noi trebuie sa il preaslavim si sa fim multumiti pentru semnele indubitale pe care ni le da, pentru ca sunt daruri de la El, iar prea multe daruri il strica pe om.

Crestinismul originar este cult demonic Acei care au avut tangente cu crestinismul ca religie, în special cea crestin ortodoxa, vad la suprafata o credinta a compasiunii si a milei fata de om. Aparentele pot însela, o evaluare a surselor primare ale acestei religii va aduce mai multa lumina asupra adevaratei ei esente. Sa începem cu personalitatea lui Iisus Hristos de unde crestinismul a pornit doctrinar.

Referintele citate sunt din Biblia sau Sfanta Scriptura, folositã de Biserica Ortodoxa Romana. Numele Hristos este traducerea cuvîntului mesia (mai precis masiah) din ebraica. Înseamnã “unsul”, apelatia data de evrei celui care trebuia sa vina trimis de Iehova sau Iahve (numele dat de ei lui Dumnezeu) ca sa îi salveze. Prin urmare Hristos trebuia sa îndeplineasca în primul rînd o misiune de salvare a poporului evreu. A astfel de salvare cuprindea eliberarea de sub jugul romanilor precum si scaparea de raul uman si social, ceea ce evreii numeau Diavol, Mamona, Belzebut, Lucifer, etc.

Venirea salvatorului poporului evreu era asteptata de multe veacuri. Conform credintei evreilor omul trimis de Iehova trebuia sa fie nu numai un salvator al sufletelor oamenilor dar si un rege din stirpea regelui David, personalitatea istorica remarcabila care facuse parte din tribul lui Iuda. Noul Testament argumenteaza ca Iisus era din acea spita si prin urmare putea sa-si ceara dreptul de a fi rege al iudeilor.

Omul Iisus si-a început misiunea cînd avea în jur de 30 de ani. Om fara carte, asa cum se spune în Noul Testament, era totusi proficient în regulile iudaice bazate pe Vechiul Testament si pe alte scrieri existente la acea vreme. Treptat omul Iisus a format în jurul lui un grup de prozeliti care desi mic era perseverent în a-l urma în misiunea pe care si-o asumase.

Care erau caracteristicile acestei misiuni? Matei, 15, 24, redã cuvintele lui Iisus atunci cînd o femeie canaaneeanca chinuitã de un demon îi cere ajutor ca sa scape de acel demon. “Nu sunt trimis decît la oile cele pierdute ale casei lui Israel” raspunde el. Iisus astfel refuzã spunînd mai departe cã “Nu este bine sa iei pîinea copiilor si s-o arunci cîinilor”.

Cu alte cuvinte Iisus îi numeste cîini pe toti oamenii care nu erau evrei. Mai departe, în conversatia lor, femeia îi raspunde ca si cîinii manînca din farîmiturile ce cad de la masa stapînilor lor. Iatã un episod din Noul Testament care reda vorbele unui om despre care multi cred ca este fiul lui Dumnezeu. Si paradoxal acesti oameni nu sînt evrei, ci dintre neamuri, cei pe care Iisus îi numea cîini. O alta caracteristica a misiunii salvatorului era ca trebuia sa fie rege al iudeilor.

A fost oare Iisus rege? Cu siguranta nu. Întrebat daca este rege al iudeilor omul Iisus spune cã împaratia lui este în ceruri, desi evreii asteptau un rege, asa cum fusese David în vechime, o personalitate politica de exceptie care sa aiba regat pe pamînt nu în cer. Deci nici aceasta caracteristica a salvatorului evreilor Iisus nu a îndeplinit-o.

Mai departe, în misiunea salvatorului evreilor era inclusa pacea, pe cînd Iisus declarã raspicat ca a venit sa aduca sabia nu pacea ca sa-l desparta pe fiu de tatal sau, pe fiica de mama sa (Matei, 10, 34-35). Cum poate vorbi astfel cel ce se credea trimisul lui Dumnezeu daca Dumnezeul lui nu era cel a dezbinarii? Cum am eticheta astazi un om care ar spune ca a venit la cineva în vizitã cu dorinta de a-i dezbina casa?

Tenacitatea cu care omul Iisus dorea sã-i convingã pe evrei cã el este asteptatul mesia era deosebitã. Acest fapt a atras reactii firesti. Cãrturarii ziceau cã îl are în el pe diavol, pe Beelzebut (Marcu, 3, 22). Oamenii ziceau cã are duh rãu (Marcu, 3, 30), cã are demon (Ioan, 7, 20). Însãsi familia lui îl credeau cã nu e în toate mintile (Marcu, 3, 21) si nu credeau în el (Ioan, 7, 5). Omul Iisus etala cu adevãrat o comportare stranie. Spune în Marcu, 3, 33, “Cine este mama mea? Si fratii mei?”.

Cum ar fi calificat astãzi un om care si-ar respinge astfel rudele? Noul Testament este plin de relatarea faptelor lui Iisus referitoare la scoaterea duhurilor necurate din oameni. În Marcu, 5, 11-13, se spune cum el a trimis duhurile rele într-o turmã de 2000 de porci. Dupã acest episod oamenii l-au rugat sã plece de acolo vãzînd cã lucreazã cu demonii (Marcu, 5, 17). Fariseii, oamenii scoliti în legea iudaicã a acelor timpuri, îi spun cã cu domnul demonilor (adicã cu Satana) el îi scoate pe demoni (Matei, 9, 34).

Multimea i-a zis cã are demon (Ioan, 7, 20; Ioan, 8, 48). Iudeii au spus “Acum stim cã ai demon” (Ioan, 8, 52). Dar el nu a recunoscut argumentînd cã diavolul nu poate lupta împotriva diavolului. Vom vedea în cele ce urmeazã de ce a spus Iisus aceasta. Episodul cu scoaterea duhurilor din acel om si trimiterea lor în turma de porci ne face se ne întrebãm ce a rezultat din interventia lui Iisus? Oare duhurile au murit prin moartea porcilor? Nicidecum, deoarece acele duhuri, asa cum intraserã în acel om, sau cum iesiserã din el pentru a intra în porci, tot astfel puteau intra în oricine altcineva.

Pînã la urmã interventia lui Iisus s-a soldat cu moartea porcilor pentru cã duhurile nu au fost distruse cum s-ar astepta de la cineva cu intentii bune. În Marcu 5, 12-13 si Luca 8, 32, se spune despre duhuri cã l-au rugat sã le îngãduie sã intre în porci si el “le-a dat voie”, “le-a îngãduit” considerîndu-l astfel mai puternic decît ele. Prin urmare i-au cerut permisiunea ca de la cineva mai mare ierarhic ca ele.

Deci Iisus dispunea cum dorea de duhurile rele. Ne întrebãm pe bunã dreptate ce se întîmplã cu duhurile necurate care ies din om? Rãspunsul îl dã chiar Iisus în Luca, 11, 24-26: “Cînd duhul necurat iese din om, umblã prin locuri fãrã de apã cãutînd odihna; si negãsind, zice: Mã voi întoarce în casa mea, din care am iesit. Si venind, o aflã mãturatã si împodobitã. Atunci se duce si ia cu el alte sapte duhuri mai rele decît el; si ele intrã si locuiesc acolo; si starea de pe urmã a omului aceluia se face mai rea decît cea dintîi”.

Aceste trei versete din Sfînta Evanghelie dupã Luca sînt cele mai revelatoare cu privire la adevãratele intentii ale lui Iisus. Nicãieri în Noul Testament nu se afirmã cã Iisus a distrus duhurile rele care îi chinuiau pe oamenii posedati, ci le-a scos sau le-a îngãduit sã iasã din acei oameni posedati. Logica ne îndeamnã sã credem cã un om venit de la Dumnezeu, cum se crede despre Iisus, trebuia sã distrugã duhurile rele si astfel sã le împiedice sã intre iarãsi în oameni. Dar Iisus nu face aceasta.

Conform spuselor lui Iisus în Luca, 11, 24-26, un duh rãu va reveni în cel posedat cu fortã si mai mare astfel “starea de pe urmã a omului aceluia se face mai rea decît cea dintîi” (Luca, 11, 26). Mai putem oare crede în intentiile bune ale lui Iisus? Interventiile lui sînt malefice fãrã ambiguitate. Un duh necurat trebuia distrus nu doar lãsat sã iasã din corpul posedatului, ca ulterior sã revinã tot acolo. Rezultã cã toate activitãtile lui Iisus de scoatere a duhurilor necurate din oameni nu fãceau decît sã înmulteascã duhurile rele. Iatã cum a procedat “fiul lui Dumnezeu” cu “ajutorul” dat posedatilor de duhuri necurate.

Aceasta explicã si faptul de ce Iisus spunea cã diavolul nu poate lupta împotriva diavolului. Iisus era mînã în mînã cu diavolul, activitãtile lui de scoatere a duhurilor necurate nu erau fãcute decît ca sã-i impresioneze pe oameni, dar el stia foarte bine cã duhurile vor reveni mai tîrziu în omul de unde iesiserã, de data aceasta însotite de alte duhuri mai rele.

Revenind la episodul cu porcii, dacã Iisus ar fi avut cu adevãrat putere de la Dumnezeu si intentii bune ar fi distrus acele duhuri nu le-ar fi permis sã intre în porci si astfel sã fie lasate libere sã facã un rãu si mai mare dupã moartea porcilor. Puterea lui Iisus era prin urmare datã de diavol. Întreg episodul cu porcii aratã natura demonicã a lui Iisus. Din toatã acea întîmplare au rãmas pãgubiti oamenii, proprietarii porcilor, care fiindu-le fricã de Iisus si puterea lui demonicã nici mãcar nu au îndrãznit sã-i cearã sã fie despãgubiti.

Rezultatul final a fost moartea porcilor, paguba oamenilor si mãrirea rãului prin duhurile necurate libere sã-si continuie teroarea demonicã. În ritmul acesta de proliferare a duhurile necurate, care fiecare aducea apoi “alte sapte duhuri mai rele decît el” (Luca, 11, 26), nu este surprinzãtor de ce duhurile necurate s-au înmultit peste mãsurã astfel cã au sustinut ceea ce ulterior a devenit religia crestinã ca si cult demonic. Se poate face un mic calcul.

În Marcu, 5, 11-13, se spune cum Iisus a trimis duhurile rele într-o turmã de 2000 de porci. Presupunînd cã în fiecare porc a intrat un duh necurat, dupã moartea porcilor cele 2000 de duhuri au chemat fiecare cîte sapte duhuri mai rele decît ele (Luca, 11, 26) rezultînd un numãr de 14000 de duhuri necurate. Unde au intrat aceste duhuri mai tîrziu? În oameni, deoarece porcii muriserã. Crestinii care au urmat dupã Iisus au avut din plin duhuri necurate care sa-i posede.

La înmultirea duhurilor rele au contribuit apoi si apostolii si toti cei care cunosc astfel de metode de scoatere a duhurilor necurate, chiar si în ziua de astãzi. Se explicã astfel proliferarea crestinismului care nu duce lipsã de fanatici si dezechilibrati, semne tipice de posesiune demonicã. Cazul unor neoprotestanti (“pocãiti”, cum sînt numiti de obicei) este tipic: unii se înfierbîntã la adunãri arãtîndu-si evident latura de posesiune demonicã. Un alt episod din faptele lui Iisus este cel cu smochinul.

Iisus era înfometat si a gãsit un smochin care nu avea fructe. Supãrat, îl blestemã pe smochin: “Rod sã nu mai porti în veac!” dupã care smochinul s-a uscat. Sã spunã oamenii care rationeazã: Ce vinã avea smochinul cã nu avea fructe ca Iisus sã le mãnînce? Sã ne imaginãm cã un astfel de om merge la casa cuiva si cere mîncare. Nu i se dã pentru cã oamenii din acea casã pur si simplu nu au mîncare în acel moment. Apoi cel care a cerut mîncare îi blestemã ca în veac sã nu aibã mîncare în casa lor.

Cum ar fi etichetatã o astfel de persoanã care aduce ocarã unor oameni pentru cã pur si simplu nu au mîncare atunci cînd el vrea sã mãnînce? Cazul lui Iisus este cel al omului rãu si irational. Un astfel de episod s-ar fi soldat astãzi cu furia oamenilor care i-ar fi tras cîteva bete pe spinare “fiului lui Dumnezeu”. Sã trecem la învãtãturile lui Iisus.

Una dintre ele se referã la ceea ce omul mãnîncã. Iisus sustine cã nu ceea ce intrã în gurã îl spurcã pe om, ci ceea ce iese din gurã, aceea îl spurcã pe om (Matei, 15, 11). Mai departe tot el spune cã tot ce intrã în gurã se duce în pîntece si iese afarã, dar cele ce ies din gurã pornesc din inimã, si acelea sînt cele ce-l spurcã pe om, dar a mînca fãrã sã-ti fi spãlat mîinile, aceasta nu-l spurcã pe om (Matei, 15, 17-20).

Este o învãtãturã de doi bani. Cîti oameni cred cã nu conteazã ce bãgãm în pîntece? Dacã cineva bagã în gurã otravã sau mîncare stricatã nici nu mai apucã sã o scoatã afarã cã poate si muri. Cît priveste ideea cã ceea ce iese din gurã îl spurcã pe om cum spune Iisus, afirmatia lui este de asemenea o aberatie. Vorbele rele îl usureazã temporar pe om de rãutatea din el, desi aruncatul vorbelor pe altii nu este o solutie pentru a scãpa de rãul din inimã.

Sã analizãm acum doctrina pãcatului promovatã de Iisus, ideea cum cã orice pãcat si orice blasfemie li se iartã oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfînt nu li se va ierta (Matei, 12, 31). Sã presupunem cã existã o tarã în lume care are un sistem juridic ce respectã aceastã învãtãturã a lui Iisus.

De exemplu, un om ticãlos este prins în fãrãdeligile lui si adus în fata judecãtorului care va aplica învãtãturile lui Iisus în cazul respectiv. Sînt consultati martorii care declarã cã învinuitul a furat, a bãtut cinci oameni la betie si a omorît un om cu un cutit. La judecatã omul recunoaste ticãlosiile fãcute adãugînd cã a cerut iertare lui Iisus pentru tot rãul fãcut. “

Ai spus ceva împotriva Duhului Sfînt?” întreabã judecãtorul. “Niciodatã!” rãspunde omul. Verdictul: “Eliberati-l cã si-a cerut iertare în numele lui Iisus Hristos, dar nu a hulit Duhul Sfînt!”. Întrebare: poate o atare învãtãturã a iertãrii vesnice sã vinã de la Dumnezeu sau de la Diavol? O astfel de metodã de a face dreptate oamenilor este înselãciune curatã, Dumnezeu nu poate iertã rãutãtile oamenilor, cei vinovati trebuie sã repare cumva rãul adus si sã învete cã repetarea rãului nu va fi iertatã prin simpla recunoastere a greselii. Învãtãtura lui Iisus este prostie curatã. O societate sãnãtoasã nu poate functiona pe astfel de învãtãturi fãrã sens.

Evreii în Vechiul Testament aveau o metoda mai logicã, desi nu era cu totul justã, ideea cã se plãteste ochi pentru ochi. Dar în învãtãturile lui Iisus privind aplicarea dreptatii se vede mai degrabã mîna diavolului decît cea a unei forte a dreptãtii. Numai diavolul trece cu vedere faptul cã merge si asa, cã simpla iertare datã de el diavolul poate absolvi pe om de relele pe care le face.

Diavolul iartã de pãcat pentru a-l tine pe pãcãtos mereu în pãcat. Este si metoda folositã de Iisus pentru a-i mentine pe oameni în jugul suferintei pe care a initiat-o în locul salvarii pe care trebuia sã o aducã asteptatul mesia, salvatorul evreilor. Este oare acesta salvatorul? Poate trimisul lui Dumnezeu sã-i îndemne pe oamenii sã se complacã în rele iertîndu-le tot timpul fãrãdelegile? Mai degrabã un spirit demonic face aceasta. Sã cercetãm mai departe faptul cum Iisus crede cã oamenii lui Dumnezeu pot fi deosebiþi de cei ai diavolului.

În Matei, 7, 10-20, Iisus îi avertizeazã pe ucenici sã se fereascã de profeti mincinosi cãci dupã roadele lor vor fi cunoscuti. Preceptul este bine stiut din Vechiul Testament, ideea cã pomul se cunoaste dupã rod. Sã vedem ce roade a adus pomul lui Iisus dupã asa zisa înãltare a lui la cer? Crestinismul a pãtruns treptat în lumea zisã “pãgînã” prin înfricosarea oamenilor asupra pedepselor ce-i asteaptã dacã nu se vor supune noii învãtãturi si prin forta. Aceastã fricã de pedeapsã persistã si astãzi fiind practic hrana crestinismului.

Fãrã continua teroare a diavolului, care pîndeste omul la orice pas, crestinismul s-ar dezintegra. De remarcat este atentia care se pune pe diavol ca personaj principal si toate cele care vin cu rãul si suferinta, rãstignirea lui Iisus pe cruce, sîngele, patimile lui, etc. În cele din urmã Iisus pozeazã în învingãtor, chiar dupã ce a fost bãtut în cuie pe cruce si i s-a pus pe cap coroana de spini în locul celei regale a regelui din stirpea lui David.

Pe cei mai multi oameni traumele mentale pe care le implanteazã în minti frica, si toate aspectele suferintei si întunericului, îi bîntuie toatã viata. Desi se spune despre “învingãtorul mortii”, cã a ajuns acolo la dreapta Tatãlui, el priveste cu detasare întreaga panoramã a suferintei umanitãtii care a urmat dupã “înãltarea sa”. Sã vedem acum fructele date de pomul sãdit de Iisus pe pãmînt.

Ce a urmat? Rãzboaie, mãceluri împotriva evreilor si ale altora, dezbinare vesnicã printre cei care au urmat învãtãtura lui Iisus, inchizitie, arderea oamenilor pe rug, arderea cãrtilor, obida oamenilor, cuceririle sîngereoase urmînd crucea însîngeratã, care cînd era pumnal cînd cruce, si multe alte “fructe” ale demonului “înãltat la cer”. Astfel de rezultate ale misiunii sale “salvatoare” ne sugereazã cã Iisus s-a dus direct în iad de unde nici cã-i pasã ce se întîmplã pe pãmînt deoarece sistemul introdus de el functioneazã din plin ca fruct al faptelor “mîntuirii” aduse oamenilor.

Salvarea care se astepta din partea unui trimis al lui Dumnezeu este nonexistentã, Iisus nu poate fi decît un trimis al diavolului care în loc de mîntuire a adus durerea. Cine sunt cei mai în mãsurã astãzi sã evalueze misiunea “salvatoare” ale lui Iisus? Toti cei care au avut tangentã cu crestinismul! Salvatorul se dorea un personaj al salvãrii din durere nu cineva care aduce suferintã prin sabia pe care cu adevãrat a lãsat-o omenirii. si sîngele continuã sã curgã si astãzi si va continua atîta timp cît oamenii venereazã pe demonul care a adus suferintã omenirii cu 2000 de ani înainte.

Iatã cã în ciuda obiceiului diavolului de a minti, totusi de cîteva promisiuni s-a tinut. Care este spectrul crestinismului astãzi în lume? Nici o altã religie nu are mai multe secte decît cea crestinã. Existenta sutelor de grupãri crestine aratã cu claritate cã dezbinarea generatã de Iisus încã de cînd era viu pe pãmînt continuã astãzi cu aceeasi fortã încît te întrebi cum de este posibil ca oamenii sã interpreteze diferit ideile dintr-o carte care este destul de coezivã în continut, Biblia?

Explicatia nu poate fi decît cã Biblia este o carte plinã de contradictii, atît Vechiul cît si Noul Testament. Cel puþin Noul Testament este grosier privind salvarea oamenilor de la moarte de cãtre cineva care nu s-a salvat pe sine însusi. Oasele i-au putrezit de mult acolo în Orientul Apropiat. Evreii nu l-au acceptat pe Iisus deoarece nu era nimic în el sã sugereze cã-i poate salva, cã-i poate elibera de sub jugul romanilor asa cum se astepta de la un rege din spita lui David. Cine a fost Iisus? Respingerea lui de cãtre evrei în mod automat îl calificã drept impostor si amãgitor.

Nimeni nu a fãcut o evaluare mai justã asupra cine a fost Iisus decît poporul din care face parte si în mijlocul cãruia a trãit. Si ei l-au categorisit drept amãgitor. Învãtãturile ieftine si stupide ale lui Iisus au mai mult marca rãului decît cea a binelui.

Omul Iisus este un caz demonic a cãrui misiune “salvatoare” a supravietuit prin conjunctura istoriei, prin fricã pe care o împlîntã în mintile oamenilor asa cum numai duhurile rele o fac, deghizînd rãul într-un ambalaj pe care scrie fericire si salvare. Dezbinarea adusã de “fiul lui Dumnezeu” continuã sã ne macine sufletele si sã ne despartã inimile cu sabia pe care a promis-o. Si asta avem astãzi: fiul despãrtit de tatãl sãu, fiica de mama sa, asa cum se aratã în Matei, 10, 34-35.

Crestinismul este un cult demonic, cea mai mare minciunã care a putut vreodatã exista în omenire: venerarea unui demon ca “fiu al lui Dumnezeu”. Iisus este cel care a înlesnit înmultirea duhurilor necurate îngãduindu-le sã iasã din oameni si sã revinã apoi cu alte duhuri si mai rele ca ele (Luca, 11, 26). Pe aceastã bazã de idei demonismul crestinismului originar nu poate fi contestat.

Vã veti întreaba cum se explicã atîtea frumuseti vãzute în biserici si catedrale? Existã realmente creatii minunate care glorificã amintirea narativã a celui care a fost Iisus. Rãspunsul este cã aceste minunãtii sînt rodul idealului mintii omenesti, nu cel al învãtãturilor lui Iisus.

Crestinismul este o religie parazitarã a sufletelor care se întinde oriunde poate sã ajungã cu teroarea fricii. Oamenii au creat cu mare elan frumuseti în biserici si catedrale pentru a contracara urîciunea crestinismului originar al lui Iisus, idealizînd aspectele durerii, portretizînd un Iisus cu fata blîndã si resemnat în fata mortii, postura victimei care induce milã în cei care o privesc. Dar cînd este sã evaluãm obiectiv consecintele acestor aberatii doctrinare gunoiul crestinismului iese la suprafatã în felul de a se comporta al oamenilor, în modul lor de existentã, în violenta si rãutatea socialã a unor crestini, deoarece Iisus le-a promis cã orice li se poate ierta afarã de blasfemia împotriva Duhului Sfînt (Matei, 12, 31).

Oamenii sinceri aflati printre crestini sînt doar victime credule care resemnati si depãsiti de întelegerea realã a demonismului lui Iisus nici nu stiu practic în mîna cui se aflã. Piosi în viatã, acesti oameni aspirînd la Dumnezeul adevãrat s-au rugat cu devotament lui Iisus. Dupã moarte vor avea surpriza sã ajungã în iad unde îi întîmpinã Iisus si le ureazã bun sosit.

Ce spune istoria despre rolul crestinismului? Puterea politicã de-a lungul timpului a înteles cu realism marele potential de manipulare a oamenilor oferit de crestinism, care a fost folosit astfel de toate sistemele sociale inclusiv comunismul care initial l-a respins. Ulterior crestinismul a fost tolerat si folosit în slujba noilor guvernanti comunisti care, înclinati spre rãu, exploatare si minciunã, s-au aliat cu cei de-o teapã cu ei, cei care îl slujeau de Diavol întocmai ca si ei, dar folosind metodele demonului de pe crucea însîngeratã, Iisus “salvatorul omenirii”.

Despre cine a scris aceste rînduri nu este nevoie sã vã întrebati cine este. Am îndrãznit sã gîndesc si sã astern aici cele aflate. Am scãpat de frica de Dumnezeu si mã gîndesc la iubirea de Dumnezeu. Mã simt usurat, nu mai port jugul crucii, nu mai sînt un întemnitat al lui Iisus. Privesc la minunile create de Dumnezeu, la cer, la soare si mã gîndesc cum oamenii acestor vremuri mai pot crede cã undeva în Orientul Apropiat, Dumnezeu si-a trimis pe fiul sãu unic sã “moarã” pentru ca noi sã avem viatã vesnicã.

Dacã un astfel de Dumnezeu face experimente cu noi sã afle cã nu i-au reusit. Dar dacã este mîna Diavolului întreaga deceptie a reusit. Sînt milioane si milioane de oameni care au asimilat patologia lui Iisus, un spirit al rãului de care omenirea este influentatã în prezent în proportii gigantice. Aceasta ne duce la pieirea anticipatã în viziunea apocalipticã din Noul Testament.

“Salvatorul” ne învatã cum sã ne tîrîm, cum sã purtãm greutatea crucii însîngerate dupã exemplul lui si cum sã murim, în loc de a ne arãta cum sã trãim fericiti în viatã, asa cum un adevãrat fiu de Dumnezeu ar face-o. Iisus ne-a adus încet si sigur la marginea prãpastiei de anihilare a omenirii. Atît cei care au asimilat duhurile necurate, aduse de cãtre Iisus si de cei care l-au urmat si îl urmeazã, cît si multimea oamenilor de bunã credinþã în Dumnezeu, care nu au fost încã atinsi de aceste duhuri necurate, hrãnesc în crestinism macabrul salvarii oferite de un om mort pe o cruce.

Dumnezeule adevãrat, unde sã Te gãsim? Un alt text Citesc în Luca, 12, 51-53 si nu-mi vine sã cred ce spune Isus: “Pare-vi-se c-am venit sã dau pace pe pãmînt? Vã spun cã nu, ci dezbinare. Cã de-acum înainte cinci într-o casã vor fi dezbinati: trei contra doi si doi contra trei. Dezbinati vor fi tatãl împotriva fiului si fiul împotriva tatãlui, mama împotriva fiicei si fiica împotriva mamei, soacra împotriva nurorii sale si nora împotriva soacrei”.

Iatã vorbele de “salvare” spuse chiar de “salvatorul lumii” isus hristos. Nu poti decât sã-i scrii numele cu litere mici acestui om. În Luca, 12, 49, Isus afirmã cât se poate de explicit de ce a venit pe pãmânt: “Foc am venit s-arunc pe pãmânt, si cât as vrea sã fie acum aprins”. Si foc a fost si este încã. Distrugerile masive în numele credintei crestine de-a lungul timpului sunt cunoscute si documentate istoric: rãzboaiele religioase, cuceririle în numele crestinãrii, cruciadele de salvare a “mormântului sfânt”, si mai presus de toate distrugerea aproape totalã a religiilor primare, cu care crestinismul a venit în contact, care erau bazate pe relatia armonioasã dintre om si natura.

Aceste rãutãti ale oamenilor împotriva altor oameni au fost fãcute în numele “salvatorului lumii” Isus Hristos. De la simplele dezbinari pe care Isus le-a adus oamenilor asa cum spune în Luca, 12, 51-53, au urmat altele din ce în ce mai ample prin mãrirea puterii duhurilor necurate pe care Isus le-a protejat. Dar se pare cã focul cel mare, care era dorit cu ardoare de Isus în Luca, 12, 49, nu a venit încã. Acest foc este în curs de a se produce prin polarizarea întregii omeniri în mari tabere antagoniste.

Mahomed, profetul islamismului, a fost puternic influentat de crestinii care erau dominanti în acea perioadã în zona Orientului Apropiat.Cei care i-au zis lui Mahomed ca va fi “trimisul” lui Alah (Dumnezeu) au fost doi preoti crestini evrei.Acestia au devenit,dupa impunerea islamului ca religie majoritara la arabi,primii imami ai islamului.De stiut ca islamul a fost impus de Mahomed prin razboi si moarte.Cei ce refuzau convertirea la islam si lepadarea de vechiile credinte erau trecuti prin varful sabiei.

In Mecca,apoi in toata peninsula arabica si in restul lumii islamul a fost impus cu forta,o asemanare cu inchizitia crestina. Duhurile rele aduse de Isus l-au luat în stãpânire pe Mahomed si s-au rãspândit apoi printre populatiile arabe din zonã, gãsind acolo teren prielnic. Fenomenul a fost facilitat si de faptul cã musulmanii nu folosesc lumânãri la rugãciuni, asa cum fac crestinii(obicei preluat de la pagani) care în acest fel pot determina duhurile rele sã se îndepãrteze.

Monstruozitãtile care se întâmplã astãzi în lumea islamicã (sinuciderile pentru a-i omorâ pe altii cu orice pret) si ura pe care o manifestã fatã de toti, inclusiv fatã de alti musulmani, se explicã prin duhurile rele care se aflã în acesti oameni. Treptat s-a produs o multiplicare masivã a duhurilor rele în lumea musulmanã. Astãzi avem tabere adverse mult mai puternice, decât simpla dezbinare dintre tatã si fiu, ne îndreptãm cãtre viziunea de distrugeri masive prin foc si toate calamitãtile de neimaginat descrise în Apocalipsã.

Atunci Isus va fi pe deplin fericit cã planul i-a reusit si lumea a luat foc asa cum dorea în Luca, 12, 49. Ce sã mai facem? Aprindem o lumânare sau facem un foc sacru, asa cum se întâmpla în timpurile samanice(pagane) ale umanitãtii, si ne rugãm Dumnezeului adevãrat sã ne scape de demonismul celui rãstignit pe cruce. Nu stim ce sanse avem, dar putem încerca. Poate cã Dumnezeu nu ne va lãsa, poate cã lucrarea demonicã va fi opritã în ultimul moment, înainte de Apocalipsã, dacã renuntãm la trimisul diavolului, la macabrele rugãciuni cãtre un mort, la moastele purtãtoare de duhuri rele. Am rãmas profund socat de cazul de stãpanire demonicã a unei femei.

Este aici un video în care se poate vedea ce înseamnã puterea duhurilor rele aduse de “moastele sfinte”.

http://video.bzi.ro/video/show/Posedata-de-diavoli-a-cautat-vindecarea-la-Sfanta-43

Preluat dupa internet