Cineva m-a întrebat deunăzi dacă scriu numai când sunt indignata.

- Nuuu, nu-i adevărat, scriu şi atunci când sunt impresionata de ceva, îndrăgostită, entuziasmata.

Dar frunzărind almanahul de opinii proprii şi personale în versiune virtuala … la socoteala iese ca şi cum as fi mai mereu indignata.  Majoritare sunt “prozele”, “eseurile” ironice, cinice şi amare. Indignate şi enervate. Nu-mi place s-o recunosc dar pana la urma e adevărat. Indignarea e sentimentul, emoţia, care ma stăpâneşte tot mai des, e fiorul majoritar, care-mi influenţează întreaga viata de acum.  Sunt indignata de ceea ce se petrece în jurul meu şi de lipsa de reacţie a tuturor. De docilitatea care mi se preda în doze mici, zilnice şi mortale. De:  “lasă ca e bine şi asa, merge şi asa”. De “schimba tu ceva dacă eşti mai deşteaptă”, de colegii care accepta tot şi nu zic nimic, de vecinii de scara care nu se pot înţelege sa pună câteva geamuri termopan, de împietrirea care ne cuprinde când trebuie sa mergem la vot, de ideile idioate gen – “hai sa nu mai plătim niciun impozit”; de deciziile luate exclusiv din mândrie şi prostie: “hai sa-l votam pe X sau pe Y, ca-i de-al nostru, ca e împotriva sau cu nu ştiu cine.

Nu ştiu cine (dacă-mi amintesc promit sa modific aici), persoana importanta, şi intelectual – erudit – cultivat – recunoscuta spunea nu demult ca totuşi se bucura ca mai are capacitatea de a se indigna, într-o ţară în care nimeni nu mai are nicio reacţie. Ca indignarea asta e încă un semn de viata, de simţire, de suflet, de raţiune.

E o mica satisfacţie şi asta, sa fiu în grupul mic, al celor încă vii. Si intelectuali! Dar cât de puţin ma încălzeşte!

*

Si vai cât nu-mi place ca am ajuns asa! Nu asa vreau sa trăiesc! Nu asa vreau sa-mi petrec viata!

Va prezentam un alt site al SC SF STORE EXIM SRL, Saibe . ro (www.saibe.ro).
Nu uitati ca la Store gasiti o gama larga de organe de asamblare (piulite, saibe, suruburi etc) si intotdeauna veti avea de unde alege!
Va asteptam pe http://www.storeinc.ro – siteul principal.

Va prezentam un alt site al SC SF STORE EXIM SRL, Piulita . ro (www.piulita.ro).
Nu uitati ca la Store gasiti o gama larga de organe de asamblare (piulite, saibe, suruburi etc) si intotdeauna veti avea de unde alege!
Va asteptam pe http://www.storeinc.ro – siteul principal.

Am un vecin care e alcoolic. Da’ alcoolic rău de tot!

Știam treaba asta de multă vreme pentru că se întâmplă de mult timp și se întâmplă în văzul lumii, nemaifiind o noutate pentru nimeni de pe scara noastră de bloc.

E genul acela de alcoolic la 35-40 de ani care pleacă dimineața treaz la muncă și care se întoarce în 99 % din cazuri atât de intoxicat încât de multe ori nu mai e în stare să banghească cifrele de la interfon sunând și deranjând … ghici pe cine?

Deși e relativ tânăr, excesele repetate de alcool i-au buhăit teribil de mult fața, sângele lui, cel mai probabil, bălăcindu-se de multă vreme într-o baltă imensă de alcool. De asta cred că în cazul său nu ar fi deloc greșită expresia: “are o concentrație de SÂNGE în ALCOOL de 1 la mie”!

Până și cel mai prăpădit dintre cei care locuiau în scara alăturată de bloc, în urmă cu vre-o 10 ani buni, văzându-l întorcându-se pe trei cărări de la servici a exclamat de față cu mine la vremea respectivă: “- Băi, eu pe ăsta nu l-am văzut vreodată să vină treaz acasă!”

Însă cum spuneam și adineauri, toate astea nu mai sunt de mult o noutate nici pentru mine nici pentru ceilalți de pe scară.

Ceea ce m-a minunat însă în urmă cu câteva zile a fost următoarea întâmplare:

Dau să ies din scara blocului într-o zi pe la șase fără ceva seara și ce să vezi? Alcoolicul nostru tocmai se întorcea cu bicicleta de la o partidă de pescuit pe malul Mureșului (am uitat să vă spun că e și mare pescar) torpilat la fel de bine ca întotdeauna.

Era chiar în fața interfonului chinuindu-se din greu să găsească codul secret al apartamentului său unde locuiește cu una din cele două surori și cu taică-su.

Imediat cum îl văd mi se face milă de el și îl invit să intre ținând în același timp ușa deschisă ca să-i fie mai ușor să se strecoare înăuntru cu tot cu bicicletă.

După ce mă descoperă și pe mine într-un târziu, începe să pătrundă încet, încet cu bicicleta pe ușa scării și în același timp îmi aruncă foarte serios întrebarea:

- Cât e ceasul?

- E șase, vine scurt răspunsul meu.

Afară era deja întuneric la ora asta iar el mă năucește cu întrebarea următoare:

- Dimineața sau seara?

- Seara, îi răspund eu pe jumătate stupefiat.

- Du-te-n pula mea … îți bați joc de mine, vine replica lui pe un ton foarte afectat!

Iar eu închid ușor ușa de la scară în urma lui și plec spre oraș minunându-mă și acum și încercând să înțeleg cam de cât alcool e nevoie ca să pierzi șirul evenimentelor și succesiunea ziuă / noapte într-o seară de început de noiembrie …

Materiale necesare

Cartoane galbene sau aurii sau albe – tăiate la dimensiunea 12cm pe 3cm

Cam 30 cm de aţă

bandă adezivă

Perforator pentru o singură gaură

model de îngerasi din documentul angel-page16

Instrucţiuni:

Fă găuri aproximativ la 1,5 – 2 cm , ca în imagine. Lipeşte un capăt al aţei cu scotch, pe spate.

Trece aţa prin găurele, în aşa fel încât în faţă să fie doar linii drepte. Când ajungi sus lipeşte pe spate cu bandă adezivă. Aceasta este scara. Printează îngeraşii şi decupează-i separat, pe contur. Pune fiecare copil să coloreze faţa, părul şi hainele. Poţi pune pe ei şi sclipici argintiu. Pune îngeraşii pe scară şi lipeştei cu bandă dublu adezivă.

Idee tradusă de pe http://www.christiancrafts.net/bible-school-crafts.htm

Intr-una dintre statiile metroului din Stockolm, Suedia, firma Volkswagen a transformat o scara obisnuita intr-un urias pian. Multi pasageri au renuntat la confortul scarii rulante alaturate pentru a incerca treptele muzicale.

Transformarea a fost savarsita intr-o singura noapte: sub trepte au fost montate circuite electrice datorita carora scara devine un pian gigantic, asemanator celui cu care se joaca Tom Hanks in filmul Big. Apasarea produsa de pasi pe fiecare treapta produce o nota muzicala.

Drept consecinta, numarul celor care urca si coboara pe scara a crescut cu 66%, unii pasageri amuzandu-se minute in sir in incercarea de a produce o melodie.

Proiectul se inscrie in sfera a ceea ce compania Volkswagen numeste “teoria distractiei”: comportamentul oamenilor poate fi imbunatatit in mod eficient daca folosesti metode care sa-i amuze.

Compania a anuntat ca va lansa in curand un website numit thefuntheory.com, care va prezenta diverse astfel de procedee de imbunatatire a comportamentului.

Sursa: Mail Online

S, e simplu de comparat
Cu un şarpe adevărat.
Sâsâie şi se ascunde
Nimeni să nu ştie unde.
Un sticlete-aici prezent
Strigă cu un glas strident
Vrând pe şarpe sa-l alunge.
El e sus şi nu-l ajunge.
O broscuţă speriată,
Stă în apă scufundată.
Sandu, Silviu şi Stanică,
Scuturându-se de frică
Stau pe scară speriaţi.
Hei! Săriţi să îi salvaţi!
Câtă spaimă fără rost!
Este doar un şarpe prost.
Doarme ca soldatu-n post!

Trop, trop,
Hop, ţop.
Hai mai sus
Pui de urs.
Hai un pas
Şi-ncă un pas
Ca puţin
A mai ramas.

Hai fuguţa
Sus ghetuţa
Că ne-ajunge
Şi ne-mpunge
Chiar şi-un melc
Codobelc.

mă gândesc să mai pornesc o cruciadă
voi toţi nu sunteţi nimic
ştiţi prea bine – plănuiţi împotriva mea
blocul, scara şi chiar strada
sunt toate negre
câini tremură adăpostindu-şi în suflet ţipătul.
aşteaptă să ridice cineva luna
să poată s-o urle.

nu aveam ceva cu voi
şi de altfel – poate nu mă năşteam nicodată
dacă nu insistaţi
îmi ajungea lumea aia
fără cer, fără lumini plătite sau neplătite
doar cu maşini de creat nefiinţă.

să mă gândesc
nu ştiu dacă îmi place ceva în lumea voastră
poate doar păsările – şi să zicem o stea sau două
dacă mi-aţi fi spus dinainte
aş fi venit doar să îmi iau ce îmi trebuie.

păcat că acum sunt aşa de implicat

Cand eram mai mic, adica mai exact cand eram mai pusti, copil, etc., eram cuminte si dat exemplu peste tot. Toata lumea se aduna in jurul meu sa ma ia ca baiat exemplu. Exemple concrete: nu mergeam la scoala, beam, imi bateam colegii, profesorii, etc. Toate astea faceau parte din programul meu zilnic.

Ma trezesc intr-un an … fericit eu ca am terminat scoala generala. Eram acum la liceu in primul an. Eram cel mai smecher din grupul meu. Sa vezi si sa nu crezi. Primele zile ca boboc … au fost plictisitoare. Am incercat sa imi fac o imagine de baiat cuminte si cu cei 7 ani (fugiti de acasa). Eram simpatic tare ce mai incolo si incoace. In primul an am stat in prima banca pe randul de langa usa ( sa pot fugi repede pe usa cand se termina ora), cu vecina mea de scara si bloc. Eram in clasa cu vecina mea … sa vezi si sa nu crezi … Am stat in prima banca, a trecut anul, am mai imbatranit si eu un an, a venit vacanta mare, care a fost foarte scurta, si am trecut in anul 2 de liceu.

Anul 2 de liceu. Nu imi mai placea sa stau in prima banca… Imi aduc aminte ca eram 36 de elevi in clasa din care 5 eram baieti. Din cei 5, numai 2 erau mai gay-sori, unu era campion national la kickboxing (pretenu` meu de altfel) si mai eram eu si inca un coleg ( care urma sa devina colegul meu de banca pentru urmatorii ani ) care era la fel de handicapat ca si mine. Uite asa m-am mutat eu si colegul meu in ultima banca. Stand noi asa in ultima banca, si plictisindu-ne in timp ce profesorii se chinuiau sa ne invete ceva util, am reusit sa ne facem un bun preten. In spatele nostru isi facuse culcus un paianjen simpatic. La inceput il hraneam doar cu flegme rezultate din scuipatul traditional romanesc. Dupa ce i-au mai crescut dintisorii, am inceput sa ii dam si altceva de mancare. Usurel pe langa flegme incepeam sa ii dam firmituri de placinte si paine, apoi am inceput sa ii dam si de baut. Prima bautura care i-am dat-o paianjenului nostru a fost un Perfect Lemon de ala de la mama lui. Vreau sa va spun ca a baut baietasul de a dormit dus vreo juma de an.

Uite asa am trecut in anul 3 de liceu. Paianjenul era de acum ca un frate pentru noi. Cand dadeam lucrari ii lasam documentatia in fata, iar el ne dicta. Toti profesorii au observat o schimbare in bine la mine si colegul meu, in ceea ce priveste invatatura. Eram mai destepti in urma lucrarilor care le dadusem in timpul anului. Am inceput usor usor sa ii mai marim portia de mancare. Faceam zilnic cheta in clasa, si ii duceam fratelui nostru paianjenu` numai mancare de la fast food. In ceea ce priveste bautura … stateam cu stelajele de bere la picioare si beam cu totii, ca nijte frati buni ce suntem.

Am trecut in anul 4 de liceu. Fratele nostru (Za Big Spider Bro) era si mai mare… am mai tras in spate o bancuta mai miac sa incapa si el… de acum panza era prea mica pentru el …  Am trecut si clasa a-12-a impreuna cu fratele nostru. Dupa toti acesti fiecare a luat-o pe drumul lui. Eu m-am inscris la facultate la inginerie, si m-am angajat in telecomunicatii, colegul meu a mers pe drumul lui, iar de fratiorul nostru paianjenu` num ai stiam nimic.

Dupa vreun an si jumatate de cand am terminat liceul, m-am dus oleaca pe acolo sa imi vad fratiorul… Cand am intrat in clasa toata lumea era panicata… Se facea o ancheta. In clasa aceea dispareau elevii… Era mai ceva ca triunghiul bermudelor … Ce credeti ca se intampla … pentru ca lu fratioru` nostru, paianjenu`, nu ii mai dadea nimeni de mancare, el tot timpul, ziua manca cate un elev care statea in ultima banca… si pana a doua zi il digera deja… M-am uitat, am analizat, si mi-am dat seama ca nu mai avea rost sa mai port o discutie cu el. Era baiat mare, si deja incepuse sa se descurce de unul singur. Muncea sa aiba de unde manca …

Cea mai tare scara care am putut sa o vad..criminala

S-a lansat OFICIAL blogul site-ului www.storeinc.ro!

2. Traseu: Şaua Surului (2113 m) – Şaua Scării (2146 m) (Bandă Roşie, 6 ore)

Dacă Minunea Dumnezeiască şi înţelepciunea lui SGD (Speedy Gonzales al Dealurilor = Maneluşu) ne va face să ajungem în prima zi în Şaua Surului (2113 m), la plecarea din această şa vom avea grijă să ştim că am întâlnit marcajul triunghi roşu coborând spre stânga către Sebeşu de Sus.

Poteca ne va purta cel mai probabil pe la sudul vf. Suru (2283 m), deşi, dacă am dori, probabil l-am putea urca la pachet cu Capul Surului (2274 m).

Mergând noi deci din Şaua Surului (2113 m) pe curba de nivel cu vf. Surul în stânga vom trece pe la Şipotul lui Glasie ca şi peste alte câteva pâraie. Mergem pe drumul de costişă remarcând cum peisajul începe încetişor să se schimbe în unul cu tendinţe (încă uşor) selenare.

Traversăm noi Suru apoi lăsăm în dreapta un vârf micuţ (2193 m) urcând relativ uşor.

Aici ar trebui să ajungem în Curmătura Roşiilor (2159 m) de unde începem să urcăm uşor spre vf. Budislavu (2343 m) pe care însă îl ocolim prin dreapta. După trecerea Budislavului ar trebui să ne găsim într-o şa destul de vastă care pe hărţi nu este numită decât ca altitudine (2180 m).

O trecem şi ne îndepărtăm de latura stâncoasă lăsând în dreapta-sus vf. Vârtopu Roşu (2242 m). Poteca ar trebui (dacă nu ne bate vântu’ :p) să ne scoată în Portiţa Avrigului (2178 m) de unde după o coborâre spectaculoasă am ajunge la Lacul Avrig (2007 m).

Probabil din Şaua Surului la Lacul Avrig vom face cam 3-4 ore. La lac vom pierde puţin vremea prin căldare admirând ca blegii vf. Turnul Lacului (2247 m) şi vf. E. Ciortea (2419 m) (referit în unele lucrări şi ca Ciortea II). Cu puţin noroc o să identificăm şi vârful V. Ciortea (2427 m) (sau Ciortea I).

Băgându-ne noi în seamă pe la nordul lacului (pe româneşte stânga, relativ la direcţia de mers) cu siguranţă nu vom fi atât de cretini încât să nu notăm în aifon intersecţia cu traseul punct albastru care urcă de la Cabana Bărcaciu.

Încercând să ajungem din nou pe creasta principală, o să urcăm, nu foarte susţinut, o zonă cu vâlcele până ce dăm în creasta principală.

Creasta principală va fi foarte îngustă şi abruptul din partea stângă ne va îngheţa puţin sângele în vene. Deh… am vrut adrenalină nu? Am vrut să ţinem minte venirea pe lume a lui Oria, apropiata aniversare a lui Lance şi multe altele, deci… ia d’aci abrupt, va spune Dealu’ majestuos către noi.

Acuma… Je… dacă mă voi pierde cu firea îi las pe băieţi să mă bată ca să-mi revin şi să nu mă cred naibii vr’un Icar ceva, care crede că poate vedea Cabana Bărcaciu din zbor.

Mergând noi încă puţin vom atinge Şaua Vestică a Gârbovei (2140 m). Merem prin stânga vf. Gârbova (2188 m) şi ajungem, normal, în Şaua Estică a Gârbovei (2125 m). Această porţiune nu cred să ne pună probleme foarte importante.

Din Şaua Estică a Gârbovei (2125 m) o luăm cu încredere către vf. Scara (2306 m) către care vom întâlni în cale poteca ce urcă pe cruce roşie de la Bărcaciu.

Ajungem în Curmătura Gârbovei şi vom atinge noi vf. Scara (2306 m). Aici ne luăm în chip şi luăm şi seama asupra crestei ce se desprinde spre stânga reprezentând ea Culmea Bărcaciului. Umărul acestei creste îl vom depăşi prin dreapta şi cu ajutorul Celui de Sus vom ajunge în Şaua Scării.

În Şaua Scării vom încorta şi înnopta. Probabil vom face de la Lacul Avrig până în Şaua Scării vreo două ore, care împreună cu cele 3-4 se vor face 5-6 ore din Şaua Surului.

Această zi funcţionează ca zi de buffering pentru reglarea timpilor pierduţi eventual anterior. Avem în vedere faptul că probabil vom înnopta anterior chiar la Apa Cumpănită, deci la cele 6 ore s-ar mai putea adăuga câte ceva.

Seara vom încerca să ne relaxăm mult în Şaua Scării, vom mânca bine de tot pentru a putea dormi bine de tot, deoarece ziua care urmează (ziua 3) va fi o zi grea pe care o vom numi şi “Ziua Dracului”.

Aceasta va fi o zi. S-o numim ziua 2.

Pret: 10 lei

Miroase a pardoseală de ciment udă. De la parter la etajul IV, petele umede arată că scara tocmai a fost spălată. Şi, mai anunţă, că se apropie sfârşitul lunii. Într- o zi, maxim, două,  va suna la uşă o doamnă zâmbitoare, între două vârste şi roşie-n obraji, ca să-şi încaseze drepturile băneşti. În fiecare lună cerinţele-s un pic mai mari, dar nu cu mult. Din când în când aminteşte, politicoasă, şi de un spor necesar pentru detergent, mop, găleată…
Îi deschid, curioasă, mai ales, să văd, nu suma pe care o cere de astă dată,  ci pălăria pe care o poartă cu ocazia asta. Pentru că de fiecare dată apare în altă costumaţie şi cu altă pălărie. Interesant, mi se pare, că deşi toate-s puse la-ntâmplare pe dumneaei, efectul e destul de artistic! Şi tare vesel! În preajma sărbătorilor, mai ales, când toată vecinătatea face curăţenie şi ordine, doamna de servici e mai des văzută.  Rotofeie, îmbujorată, salută-n dreapta şi-n stânga,  numai zâmbet, purtând după ea câte un sac plin cu hăineturi şi, desigur, cu o pălărie nouă-n cap. Pe urmă, vreo două, trei săptămâni scările rămân uscate.
- Nu vrei să ne laşi programul de curăţenie, jos, la afişier? Îmi dă ghes reflexul meu “managerial” s-o întreb mai deunăzi. Zâmbeşte larg  şi mă asigură de hărnicia ei  şi de calitatea detergentului. Poartă o pălăriuţă cochetă gri, cam mică pentru capul ei acoperit cu o claie de păr făcut “permanent”.
- Doamna de la trei îmi dă de fiecare dată cinci lei în plus, adaugă pe un ton de recunoştinţă şi respect pentru doamna de la trei şi de aşteptare reverenţioasă în ce mă priveşte.
- O doamnă adevărată! Zâmbetul i se lăţeşte pe toată faţa. Da’ nici dumnevoastră nu..
Nu-i dau nici un ban în plus, ba o mai şi întreb, cam nepoliticoasă, cine a angajat-o şi în ce condiţii.
-Ei, lăsaţi, răspunde, io-s femeie bună şi-mi văd de treabă şi aşa…
Nimeni nu ştie cât îi dă fiecare şi cât va cere rândul viitor. Vom afla la momentul potrivit când scara va fi din nou udă de sus până jos. Nimeni nu ştie cine e, nici când şi nici cu ce ocazie a apărut. Dar de ce atâta curiozitate? Tocmai am făcut ordine prin dulapuri şi debara, aşa că  sunt pregătită pentru sfârşitul lunii.  Mă aştept să avem parte şi de un detergent mai bun, mai parfumat. Mai ales că am pus în bagajul respectiv şi o pălărioară nostimă.

Up-date

Aud, ieri, (din întâmplare, amuzantă chestie!) că misterioasa noastră doamnă de servici face curăţenie la trei din cele cinci imobile din această zonă. Că, de curând, are încă un servici, ca menajeră a unui domn singur, văduv, mereu bine dispus şi roşu-n obraji, dintr-un bloc vecin, cu care s-a  împrietenit. Asta n-o împiedică să-şi vadă de toate îndatoririle cu aceeaşi conştiinciozitate.  “Ce să-i faci” oftează plină de înţelegere fără să-i piară zâmbetul de pe faţa rumenă, jovială, umbrită de o pălărie tinerească, una vânătorească, “munca-i muncă”.

In this post is a quick introduction to the species that are currently being worked on within the galaxy of Toxoai. In later posts I’ll go into more detail about each.

Prot’ul

The species I’ll mainly be working with is the Prot’ul. They are humanoid and have similar emotions a human would, but but that’s where the similarities end. The Prot’ul will sill be be the most relatable to ourselves, so they will be the species I will use to explore new cultural concepts, language, and history. I will also use them as the main explorers of the rest of the galaxy so we may learn more about it though their eyes.

Prot’ul culture revolves around trade and economy. They have no countries or nations, but only companies and industries that citizens align with. These organizations are more concerned with profit and expansion then the well being of the common Prot’ul. In many cases this becomes an oppressive enviroment, but it’s accepted as the norm within their culture. With enough resources, any Prot’ul can switch companies or even start their own, but It’s not easy.

There are four main organizations that make up the Prot’ul territory: The Mab’rou Company, Aiuo Incorporated, The Rop’bu Union and Lum’an Industries. Each of these organizations have their own histories and ideals that, while fitting withing the Prot’ul culture of capitalism, often don’t align with each other.

The hypertechnology that the Prto’ul have been using since leaving their home star system is a type of faster-than-light-travel. While this technology has been key to their success out in space and is an obvious advantage over other species they may encounter, there are major limitations to what it’s capable of. There’s also the threat that other species might do anything to get their hands on this advantage.

Fannia

At first sight, the Fannia appear to the very smart, very large ants. While their biology closely resembles an arthropod’s, it would be incorrect to call them “smart”. Fannia have excellent ability to work on all things mechanical, but it’s an innate ability that they achieved purely though evolving along side scrap technologies from other species. In many ways they are more advanced than the Prot’ul, but in many more ways, they’re no brighter than a dog.

The Fannia have also evolved (quite quickly) on a environment that turned harsh quite fast. Their home-world is now a near moon-like with little atmosphere. Because of this, they’re able to spend extended periods in the vacuum of space without harm.

The Fannia have no known Hypertechnology.

Tyekken (ti-ee-ken)

It’s very difficult to equate human emotion to how the Tyekken feel. They seem to enjoy building large cities wherever they go, and in some cases these cities are built within a couple days. They have precise control over their own reproduction and have no genders. The Tyekken’s hypertech is the ability to radically alter a planets properties, which is usually used to make the planets they colonise mirror their home-world’s more pleasant areas. Entire planets become flat plains of  tall yellow grass with sheep-like animals grazing on them.

The only thing stopping the Tyekken from spreading across the galaxy like wildfire is the fact that their interstellar ships are extremely slow, taking many generations to reach the next star system.

This species was made in collaboration with a friend and many of the details are still being worked out.

Scara

The Scara are a species that was created (and drawn) by another author. They have a very strong hierarchical society that revolves around their hypertech, genetic modification. They use few “mechanical” technologies, opting to breed offspring into beings like worker drones or even entire spacecraft. The Scara have natural sense of the electromagnetic forces and are able to communicate “telepathically”. Long range communication is archived by means of special brain-ships that relay communications between systems.

Inclusion of the Scara into The Galaxy Project is uncertain as the author may not be writing any fiction for the species.

Tenjur (ten-yer)

The Tenjur are an experimental species that live on a Titan-like planet. They’re “amphibious”, living by the edge of liquid methane lakes. I’m still working on a biology that would allow this. This species has no hypertech as they’re intelligence level is comparable to a cave-man’s, but they have potential to learn.