Am să închei anul cu listă a evenimentelor cu 9 ,pentru că suntem în anul 2009 (toate evenimentele sunt după Hristos), aşa că să începem:

Bustul lui Vespasian, muzeul Puskhin din Moscova, sursa:http://en.wikipedia.org/wiki/Vespasian

-Anul 69 este numit anul celor 4 împăraţi, deoarece în acest an Roma a fost condusă de 4 împăraţi-Galba,Otho, Vitelius şi Vespasian

Stradă pavată din oraşul Pompeii, sursa:http://en.wikipedia.org/wiki/Pompeii

-În anul 79 are loc erupţia Vezuviului, care va distuge complet oraşele Pompeii şi Herculaneum

papa Alexandru I, sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Pope_Alexander_I.jpg

-În anul 109 începe pontificatul papei Alexandru I

-În anul 119 moare Sfântul Serapie

-Din anul 139 datează o tăbliţă cerată, care reprezintă contractul de vânzare-cumpărare al unei fete

Gordian I, denarius roman, sursa:http://www.britannica.com/EBchecked/topic-art/239043/129209/Gordian-I-portrait-on-a-coin

-În anul 159 s-a născut împăratul roman Gordian I

Lucius Verus, împărat roman, sursa:http://www.helsinki.fi/jarj/symposion/museo/keisarit/verus.htm

-În anul 169 moare împăratul roman Lucius Verus

papa Victor I, sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/Papa_Victor_I

-În anul 199 moare papa Victor I

Gordian I, denarius roman, sursa:http://www.wildwinds.com/coins/sear5/s8447.html

-În anul 239 moare împăratul Gordian I

Monedă cu chipul lui Filip Arabul, sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/Filip_Arabul

-În anul 249 moare împăratul roman Filip Arabul

-În anul 259 începe pontifcatul papei Dionisiu

Bustul lui Gallienus, sursa:http://www.co-ventures.com/new_page_4.2.htm

-În anul 269 moare împăratul roman Gallienus

-În anul 279 s-a născut Sfântul Emidius

Sfântul Emidius, sursa:http://en.wikipedia.org/wiki/Emygdius

-În anul 309 a murit Sfântul Emidius

Monede cu, chipul lui Chandragupta I, sursa:http://www.indianetzone.com/2/coins_gupta_dynasty.htm

-În anul 319 începe domnia lui Chandragupta I, rege al Regatului Gupta

-În anul 329 moare Sfânta Elena, mama împăratului Constantin cel Mare

Sfântul Ioan Gură de Aur, sursa:http://www.ioanguradeaur.ro/

-În anul 349 se naşte Sfântul Ioan Gură de Aur

-În anul 359 s-a născut împăratul bizantin Graţian

-În anul 369 împăratul bizantin Valens îl învinge pe Athanaric, căpetenia thervingilor

Sfântul Vasile cel Mare, sursa:http://oradereligie.wordpress.com/2009/01/02/sfantul-vasile-cel-mare-1-ianuarie/

-În anul 379 moare Vasile cel Mare, Episcop de Cappadocia şi Sfânt al Bisericii Ortodoxe şi al Bisericii Catolice

Sfântul Grigore din Nazianz, sursa:http://www.crestinortodox.ro/admin/_files/newsannounce/grigorie-teologul21.jpg

-În anul 389 moare Sfântul Grigore de Nazianz

papa Anastasie I, sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/Papa_Anastasie_I

-În anul 399 începe pontificatul papei Anastasie I

Alaric, sursa:http://www.descopera.ro/dexcopera/2447237-alaric

-În anul 409 Alaric atacă Roma

Valentinian al III-lea, monedă, sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/Valentinian_al_III-lea

-În anul 419 se naşte împăratul Valentinian al III-lea

papa Simachus, sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Simmaco_-_mosaico_Santa_Agnese_fuori_le_mura.jpg

-În anul 499 are loc un sinod la Roma, susţinut de papa Simachus

Iustinian I(sau cel Mare), sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Meister_von_San_Vitale_in_Ravenna_004.jpg

-În anul 529 Iustinian I codifică dreptul roman

Monedă cu Mauriciu, sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/Mauriciu_al_Bizan%C5%A3ului

-În anul 539 se naşte împăratul bizantin Mauriciu

-În anul 559 moare împăratul chinez Wenxuan

-În anul 579 papa Grigore este hirotonit de către papa Pelagius al II-lea, tot în acelaşi an s-a născut Ioan Scărarul

-În anul 589 Dinastia chineză Chen este înlocuită de dinastia Sui, tot în acelaşi an moare Sfântul Bavo

Pantheonul, sursa:http://harta.infoturism.ro/Europa/Italia/Roma/obiective_turistice/Pantheonul.php

-În anul 609 Pantheonul a fost dat în uz ca biserică creştină

-În anul 619 începe pontificatul papei Bonifaciu al V-lea

-În aul 629 moare poetul arab Al-A’sha

Sfântul Ioan Scărarul, sursa:http://www.ziare.com/articole/sfintire+icoane

-În anul 649 moare Sfântul Ioan Scărarul

Monedă cu, chipul lui Mezezius, sursa:http://en.wikipedia.org/wiki/File:Mezezius.jpg

-În anul 669 moare împăratul bizantin Mezezius

-În anul 689 moare Sfântul Kilian

-În anul 719 moare ducele Neapolului, John I

-În anul 729 are loc Bătălia de la Ravenna

Sfântul Ioan Damaschinul, sursa:http://www.razbointrucuvant.ro/2009/04/08/cuvant-despre-antihrist-al-sfantului-ioan-damaschin/

-În anul 749 moare Sfântul Ioan Damaschinul

Carol cel Mare,pictură de Albrecht Durer, sursa:http://art-historia.blogspot.com/2008/12/tezaurul-sfantului-imperiu-de-la-viena.html

-În anul 789 Carol cel Mare începe o campanie împotriva tribului wilţilor

Harun-al Rashid, sursa:http://www.absoluteastronomy.com/topics/Arnulf_of_Carinthia

-În anul 809 moare Harun al-Rashid, calif al Dinastiei Abbasizilor( 750-1258)

Mihai II Amorianul şi fiul său Teophil, sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/Carol_cel_Ple%C5%9Fuv-În anul

-În anul 829 moare împăratul binatin Mihai II Amorianul

-În anul 849 se naşte Alfred cel Mare

-În anul 869 începe domnia califului al-Muhtadi, calif al Dinastiei Abbasizilor, în acelaşi an moare Sfântul Chiril, traducător al textelor liturgice în limba slavonă

-În anul 879 moare împăratul bizantin Constantin, fiul al împăratului bizantin Vasile I Macedoneanul

Angkor Wat, capitala Regatului Khmerilor, a fost întemeiată în secolul 12 de către regele Suryavarman al II-lea, sursa:http://my-onlineclass.org/kimsan/angkor%20wat.htm

-În anul 889 s-a născut Abd ar-Rahman, primul calif al Cordobei, în acelaşi an începe domnia regelui khmer Yasovarman I

Alfred cel Mare, sursa:http://www.revistamagazin.ro/content/view/4992/8/

Arnul de Carinthia, sursa:http://www.absoluteastronomy.com/topics/Arnulf_of_Carinthia

-În anul 899 mor Alfred cel Mare şi Arnul de Carinthia

-În anul 909 începe domnia califului fatimid al-Mahdi

-În anul 929 Abd ar-Rahman devine primul calif al Cordobei

-În anul 939 moare dogele Veneţiei, Pietro II Candiano

Constantin al VII-lea Porfirogenet şi mama sa Zoe, sursa:http://wapedia.mobi/ro/Constantin_al_VII-lea_Porfirogenet

-În anul 959 moare dogele Veneţiei, Pietro III Candiano, tot în acelaşi an moare şi Împăratul bizantin Constantin al VII-lea Porfirogenet

Războinic peceneg, sursa:http://www.historyarts.ro/i_razboinici.htm

-În anul 969 pecenegii conduşi de hanul Kura atacă Kievul

Bustul dogelui Veneţiei, Tribuno Memmo, sursa:http://www.museumplanet.com/tour.php/venice/mag/3

Monedă bizantină a lui Ioan I Tzimiskes, sursa:http://wapedia.mobi/ro/Pecenegi

-În anul 979 moare împăratul bizantin Ioan I Tzimiskes, în acelaşi Tribuno Memmo devine Dogele Veneţiei

Vasile al II-lea Bulgaroctonul, sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_al_II-lea_Bulgaroctonul

-În anul 989 împăratul bizantinVasile al II-lea Bulgaroctonul încheie o alianţă cu cneazul rus Vladimir I

-În anul 999 începe pontificatul pape Silvestru al II-lea, care i-a trimis o coroană Sfântului Ştefan I al Ungariei

-În anul 1009 moare papa Ioan al XVIII-lea, în acelaşi an moare dogele Veneţiei, Pietro II Orseolo

Portret al lui Sviatopolk I al Kievului, sursa:http://www.spock.com/picture_frame/36773dwa549d6a0d1

-În anul 1019 moare ţarul Kievului Sviatoplok I

-În anul 1029 moare Hakon Eriksson, rege al Norvegiei

Filozoful Alhazen, sursa:http://tigger.uic.edu/classes/phil/phil429/handouts.htm

-În anul 1039 moare filozoful arab Alhazen

-În anul 1059 moare împăratul bizantin Mihai al VI-lea Bringas

Pierre Abelard şi iubita sa Heloise, sursa:http://www.1902encyclopedia.com/A/ABE/peter-abelard.html

-În anul 1079 se naşte filozoful şi teologul Pierre Abelard

Abatele Berardo I, sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/Aba%C5%A3ia_din_Farfa#Abatele_Berardo_I_.281047-1089.29

-În anul 1089 moare Berardo I, abate al Abaţiei din Farfa

Portret al lui Godefroy de Bouillon, sursa:http://www.1902encyclopedia.com/A/ABE/peter-abelard.html

-În anul 1099 se încheie prima cruciadă, cel mai important lider al acesteia fiind Godefroy de Bouillon

Anselm de Canterbury, sursa:http://en.wikipedia.org/wiki/Anselm_of_Canterbury

-În anul 1109 moare Sfântul Anselm din Canterbury(sau de Aosta), întemeietorul argumentului ontologic şi considerat ,,părintele scolasticii”

Monument care il reprezintă pe dogele Veneţiei, Domenico Michiel, sursa:http://www.museumplanet.com/tour.php/venice/mag/36

-În anul 1129 moare dogele Veneţiei Domenico Michiel

-În anul 1149 moare Al-Hafiz, calif al Dinastiei Abassizilor

papa Adrian al IV-lea, sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/Papa_Adrian_al_IV-lea

-În anul 1159 moare papa Adrian al IV-lea, în acelaşi an începe pontificatul papei Alexandru al III-lea

Hildegard von Bingen, sursa:http://irupert.com/HILDEGRD/hildegard.htm

-În anul 1179 moare Sfânta Hildegard von Bingen, călugăriţă benedictină

-În anul 1189 moare regele Angliei, Henric al II-lea Plantagenet

Richard Inimă-de-Leu, sursa:http://burdujan.wordpress.com/2009/09/08/astazi-s-a-nascut-king-richard-i-of-england-1157/

-În anul 1199 moare Richard Inimă-de-Leu

-În anul 1209 începe Cruciada Albigenzilor

-În anul 1229 se încheie Cruciada Albigenzilor

Eduard I al Angliei, sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/Eduard_I_al_Angliei

-În anul 1239 se naşte Eduard I al Angliei

-În anul 1249 se naşte Sfântul Alda

Mihai al VIII-lea Paleolog, primul împărat bizantin al Dinastiei Paleologilor, sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihail_al_VIII-lea_Paleologul

-În anul 1259 este întemeiată Dinastia Paleologilor( cea mai lungă dinastie din istoria Imperiului Bizantin)

-În anul 1269 moare Ludovic al IX-lea al Franţei

Stemă atribuită de istorici familiei lui Litovoi, sursa:http://irupert.com/HILDEGRD/hildegard.htm

-În anul 1279 moare Litovoi

-În anul 1289 începe domnia regelui Ludovic al X-lea al Franţei

-În anul 1299 moare baronul englez John Giffard

Meister Eckhart, sursa:http://nikolestaats.wordpress.com/2009/09/22/meister-eckhart/

-În anul 1329 moare teologul mistic german Meister Eckhart

Monumentul dogelui Veneţiei, Francesco Dandolo, sursa:http://www.wga.hu/frames-e.html?/html/p/paolo/venezian/dandol.html

-În anul 1339 moare dogele Veneţiei, Francesco Dandolo

Portretul lui Willia Ockham, sursa:http://www.gap-system.org/~history/PictDisplay/Ockham.html

-În anul 1349 moare filozoful scolastic William Ockham

-În anul 1359 este întemeiată prima Mitropolie Ortodoxă în Ţara Românească

-În anul 1379 se naşte Henric al III-lea de Castilia

Dmitri Donskoi, sursa:http://www.mainlesson.com/display.php?author=bergen&book=russia&story=decline

-În anul 1389 moare cneazul rus Dmitri Donskoi

Henric al IV-lea al Angliei, sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/Henric_al_IV-lea_al_Angliei

-În anul 1399 Henric al IV-lea devine regele Angliei

Sfântul Vincenţiu Ferrer, sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/Vincen%C5%A3iu_Ferrer

-În anul 1419 moare Sfântul Vincenţiu Ferrer

-În anul 1429 se naşte Antonio del Pollaiuolo

Christine de Pisan şi Isabella de Bavaria, sursa:http://www.virtue.to/articles/home_companion.html

-În anul 1439 moare Christine de Pisan, una din cele mai mari scriitoare ale Evului Mediu

Johannes Gutenberg, sursa:http://geopolicraticus.wordpress.com/2009/07/22/the-future-of-literacy/

Portretul lui Lorenzo Magnificul de Giorgio Vasari, sursa:http://en.wikipedia.org/wiki/Lorenzo_de’_Medici

-Anul 1449 este marcat de două evenimente importante: naşterea marelui Lorenzo de Medici( zis Magnificul) şi descoperirea tiparului de către Johannes Gutenberg

Jakob Fugger, sursa:http://hoocher.com/Albrecht_Durer/Albrecht_Durer.htm

-În anul 1459 se naşte unul dintre cei mai bogaţi oameni din Evul Mediu, şi anume Jakob Fugger

Portretul lui Antonello din Mesina, sursa:http://charlesfred.blogspot.com/2006/05/antonello-da-messina-portrait-of-man.html

-În anul 1479 moare Antonello din Mesina, pictor italian

Antonio din Coreggio, sursa:http://www.artist-biography.info/artist/antonio_da_correggio/

-În anul 1489 se naşte Antonio din Coreggio, pictor italian

Medalie de bronz a lui Marsilio Ficino, sursa:http://www.britannica.com/EBchecked/topic/206014/Marsilio-Ficino

-În anul 1499 moare Marsilio Ficino, umanist italian

Michael Servetus, sursa:http://en.wikipedia.org/wiki/Michael_Servetus

Rafael Sanzio, sursa:http://www.artesanatonarede.com.br/wiki/?id=51

-În anul 1509 Rafael Sanzio lucrează la Camerele din Vatican, în acelaşi an se naşte umanistul spaniol Michael Servetus

Leonardo da Vinci, autoportret, sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/Leonardo_da_Vinci

-Anul 1519 este marcat de două evenimente importante: moartea marelui pictor Leonardo da Vinci, şi naşterea reginei Franţei Caterina de Medici

-În anul 1549 se naşte filozoful scolastic John Rainolds

Micrea Ciobanul, sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Ciobanul

-În anul 1559 moare domnitorul Ţării Româneşti, Mircea Ciobanul, în acelaşi an moare şi principesa Transilvaniei, Isabella Jagiello Zapolya

Alexandru Lăpuşneanul, soţia sa şi băiatul lui, Mănăstirea Slatina, sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_L%C4%83pu%C5%9Fneanu

Pieter Bruegel cel Bătrân, autoportret, sursa:http://thesaltstreetjournal.blogspot.com/2007/02/cinquecento.html

-În anul 1569 moare domnitorul Moldovei Alexandru Lăpuşneanul, tot în acelaşi an moare marele pictor olandez Pieter Bruegel cel Bătrân

Caterina de Medici, miniatură, sursa:http://italophiles.com/medici_7.htm

-În anul 1589 moare Caterina de Medici, iar Henric al IV-lea devine regele Franţei

Mihai Viteazul, sursa:http://faracenzura.wordpress.com/2009/02/02/cite-uniri-sarbatorim-si-cite-au-fost/

Diego Velasquez, sursa:http://abstractartpainting.wordpress.com/2009/02/16/the-life-of-diego-velasquez/

-În anul 1599 are loc bătălia de la Şelimbăr, tot în acelaşi an se naşte pictorul spaniol Diego Velasquez

-În anul 1609 moare teologul protestant Iacob Arminius

papa Benedict al XIII-lea, sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/Papa_Benedict_al_XIII-lea

papa Clement al XI-lea, sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/Papa_Clement_al_XI-lea

-În anul 1649 s-a născut papa Benedict al XIII-lea, tot în acelaşi an s-a născut şi papa Clement al XI-lea

-În anul 1659 este întemeiată Mănăstirea Hadâmbu, de către călugărul grec Iani Hadâmbu

Rembrandt Harmenszoon van Rijn, sursa:http://www.daytonartinstitute.org/exhibits/upcoming_rembrandt.html

-În anul 1669 moare unul din cei mai pictori olandezi, şi anume Rembrandt Harmenszoon van Rijn

Tokugawa Ienobu, sursa:http://en.wikipedia.org/wiki/File:Tokugawa_Ienobu.jpg

-În anul 1709 Tokugawa Ienobu, devine al  VI-lea shogun al Dinastiei Tokugawa

John Law, sursa:http://www.mapforum.com/05/law.htm

-În anul 1729 moare economistul John Law

Constantin Mavrocordat, sursa:http://istoriculzilei.blogspot.com/2009_09_03_archive.html

Napoleon Bonaparte, sursa:http://tarnovan.wordpress.com/2008/07/30/napoleon-i-imparatul-frantei/

-În anul 1769 moare domnitorul fanariot Constantin Mavrocordat, tot în acelaşi an se naşte unul din cei mai genarali ai lumii, Napoleon Bonaparte

Alvise Giovanni Mocenigo, sursa:http://en.wikipedia.org/wiki/Alvise_Giovanni_Mocenigo

Thomas Moore, sursa:http://en.wikipedia.org/wiki/Thomas_Moore

-În anul 1779 se naşte scriitorul irlandez Thomas Moore, tot în acelaşi an moare dogele Veneţiei, Alvise Giovanni Mocenigo

,,Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului”, sursa:http://g1b2i3.wordpress.com/2009/07/14/ziua-frantei-ziua-caderii-bastiliei-14-iulie-1789/

-În anul 1789 izbucneşte Revoluţia Franceză care va afecta puternic sec. XIX prin ideile lansate de aceasta

-În anul 1799 moare domnitorul Ţării Romîneşti Constantin Hangerli

Abraham Lincoln, sursa:http://www3.timeoutny.com/newyork/tonyblog/2009/02/watch-out-presidents-past-and-present/

Nikolai Gogol, sursa:http://cgfa.acropolisinc.com/i/p-ivanov3.htm

Charles Darwin, sursa:http://www.arps.org/USERS/ms/KepplerC/index.htm

Ştefan Golescu, sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/%C5%9Etefan_Golescu

-În anul 1809 se nasc preşedintele Americii, Abraham Lincoln, scriitorul rus Nikolai Gogol, naturalistul englez Charles Darwin şi prim-ministrul României, Ştefan Golescu

Nicolae Bălcescu, portret al lui Gheorghe Tattarescu, sursa:http://forum.romanian-portal.com/showthread.php?t=2752

James Watt, sursa:http://www.general-anaesthesia.com/images/james-watt.html

-În anul 1819 se naşte istoricul român, Nicolae Bălcescu şi moare inventatorul motorului cu abur, James Watt

-În anul 1829 se semneaă Tratatul de la Adrianopol, prin care Grecia îşi declară independenţa

Ion Creangă, sursa:http://bastrix.wordpress.com/2008/04/08/ion-creanga-harap-alb-teatru-radiofonic/

-Pe 10 iunie, 1839 se naşte scriitorul Ion Creangă

-În anul 1849 se încheie şirul revoluţiilor izbucnite în Europa

-În anul 1859 are loc unirea Principatelor Române, prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza în Moldova şi Ţara Româneasc

Alphonse de Lamartine, sursa:http://www.ac-grenoble.fr/college/lamartine.cremieu/spip.php?article39

-În anul 1869 mor Hector Berlioz, şi unul din simbolurile Revoluţiei Franceze, Alphonse de Lamartine

Thomas Alva Edison, sursa:http://bigbangbeng.wordpress.com/2009/06/25/stiati-ca-11/

-În anul 1879 Thomas Alva Edison inventează becul cu incandescenţă

Mihai Eminescu, sursa:http://library.thinkquest.org/04oct/01661/en/picture_eminescu.htm

Turnul Eiffel, sursa:http://www.scienceline.ro/TURNUL_EIFFEL_ARE_118_ANI_5064_590_1.html

Gustav Eiffel, sursa:http://www.scienceline.ro/TURNUL_EIFFEL_ARE_118_ANI_5064_590_1.html

-În anul 1889 moare poetul naţional al României, Mihai Eminescu, şi în acelaşi an este construit Turnul Eiffel, de către Gustav Eiffel

Lascăr Catargiu, sursa:http://www.ccib.ro/afacerea/Stire-1423-.htm

-În anul 1899, pe 30 martie moare fonadtorul şi preşedintele Partidului Conservator, Lascăr Catargiu

Constantin Noica, sursa:http://rafailnoica.wordpress.com/2009/01/08/constantin-noica-scrisoare-catre-rafail/

Elena Cuza, sursa:http://www.elenadoamna.ro/

-Pe 12 iulie 1909 se naşte Constantin Noica, eseist român, şi moare soţia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Elena Cuza

Imagini de la Tratative, sursa:http://wapedia.mobi/ro/Tratatul_de_la_Trianon

-În anul 1919 are loc Tratatul de la Versailles, prin care se încheie Primul Război Mondial

Alexei al II-lea al Moscovei, sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/Patriarhul_Alexei_al_II-lea_al_Moscovei

-În anul 1929 se naşte patriarhul Alexei al II-lea al Moscovei

Imagini din Al Doilea Război Mondial, sursa:http://mistereleistoriei.scienceline.ro/RUSIA_A_DECLASIFICAT_ARHIVELE_ARMATEI_DIN_CEL_DE_AL_DOILEA_RAZBOI_MONDIAL_5416_659_1.html

Adolf Hiler, sursa:http://ginavivinetto.wordpress.com/2008/10/

Iosif Stalin, sursa:http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/810083/Cele-100-de-figuri-diabolice-ale-istoriei/

-Pe 1 septembrie 1939 începe Al Doilea Război Mondial, prin invadarea Poloniei de către Germania

-În anul 1949 se încheie războiul arabo-israelian

Errol Flynn, sursa:http://thebsreport.wordpress.com/2009/06/20/todays-entertainment-biography-errol-flynn/

-În anul 1959 moare actorul australian Errol Flynn

-În anul 1969 are loc festivalul de la Woodstock

Margaret Thatcher, sursa:http://samuelatgilgal.wordpress.com/2008/09/01/has-the-gop-found-its-future-iron-lady-in-sarah-palin/

-În anul 1979 Margaret Thatcher devine prima femeie prim-ministru a Marii Britanii

Imagini de la Revoluţia din 1989, sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C5%A3ia_rom%C3%A2n%C4%83_din_1989

-Anul 1989 este marcat de două evenimente importante: căderea zidului Berlinului în noiembrie, şi căderea regimului comunist odată cu omorârea lui Nicolae Ceauşescu şi soţiei sale, Elena Ceauşescu

-Închei cu anul 1999 în care Polonia, Cehia şi Ungaria au aderat la NATO

Un an nou fericit!!

Cu cat iti inmultesti avutia, cu atat iti imputinezi dragostea de aproapele. Daca ai fi iubit pe semenul tau, de mult te-ai fi gandit la instrainarea averilor tale; dar asa, averile iti sunt mai lipite de tine decat madularele de trup, iar despartirea de averi te doare mai mult decat taierea celor mai de seama madulare.

Bogatii au nenumarate trasuri: unele pentru bagaje, altele pentru ei, imbracate in arama si argint… au bai in orase, bai la tara; case stralucitoare, construita din marmura de diferite feluri…, unele calduroase iarna, altele racoroase vara; pardoseala impodobita cu mozaic, iar acoperisul aurit; cand peretii acestor case nu sunt acoperiti cu placi, sunt impodobiti cu picturi florale.

Ce vei raspunde Judecatorului tu, care-ti imbraci peretii caselor, dar nu imbraci pe om, tu, care-ti impodobesti caii, dar treci cu vederea pe fratele imbracat in zdrente, tu, care lasi graul de putrezeste, dar nu hranesti flamandul, tu care ingropi aurul, dar dispretuiesti pe cel sugrumat de saracie?

( Sf. Vasile cel Mare,

Omilia a VII-a, Catre bogati,

II, IV )

St Basil of Caesarea, On Psalm 14 (A.V. 15)

St Basil, icon from Skete Monastery

A Psalm of David

O Lord, who shall sojourn in your tabernacle?

Who shall dwell in your holy mountain?

The one walks blameless and works righteousness, who speaks truth in his heart. Who has not spoken craftily with his tongue, neither has done evil to his neighbor, nor taken up a reproach against those who dwelt nearest to him.

In his sight an evil-worker is despised, but he honors those who fear the Lord. He swears to his neighbor and disappoints him not. He has not lent his money at interest, and has not received bribes against the innocent.

The one who does these things shall never be moved.

Scripture, with the desire to describe to us the perfect man, the man who is ordained to be the recipient of blessings, observes a certain order and method in the treatment of points in him which we may contemplate, and begins from the simplest and most obvious, ‘Lord, who shall sojourn [LXX: παροικήσει] in thy tabernacle?’ A sojourning is a transitory dwelling. It indicates a life not settled, but passing, in hope of our removal to the better things. It is the part of a saint to pass through this world, and to hasten to another life. In this sense David says of himself, ‘I am a stranger with thee and a sojourner, as all my fathers were.’ [Psalm 34:12] Abraham was a sojourner, who did not possess even so much land as to set his foot on, and when he needed a tomb, bought one for money. [cf. Genesis 23:16; Acts 7:16] The word teaches us that so long as he lives in the flesh he is a sojourner, and, when he removes from this life, rests in his own home. In this life he sojourns with strangers, but the land which he bought in the tomb to receive his body is his own. And truly blessed is it, not to rot with things of earth as though they were one’s own, nor cling to all that is about us here as through here were our natural fatherland, but to be conscious of the fall from nobler things, and of our passing our time in heaviness because of the punishment that is laid upon us, just like exiles who for some crimes’ sake have been banished by the magistrates into regions far from the land that gave them birth. Hard it is to find a man who will not heed present things as though they were his own; who knows that he has the use of wealth but for a season; who reckons on the brief duration of his health; who remembers that the bloom of human glory fades away.
…
In depicting the character of the perfect man, of him, that is, who is ordained to ascend to the life of everlasting peace, the prophet reckons among his noble deeds his never having given his money upon usury. This particular sin is condemned in many passages of Scripture. Ezekiel [Ezekiel 22:12] reckons taking usury and increase among the greatest of crimes. The law distinctly utters the prohibition ‘Thou shalt not lend upon usury to thy brother’ [Deuteronomy 23:19] and to thy neighbour. Again it is said, ‘Usury upon usury; guile upon guile.’ [Jeremiah 9:6 LXX] And of the city abounding in a multitude of wickednesses, what does the Psalm say? ‘Usury and guile depart not from her streets.’ [Psalm 55:11 LXX] Now the prophet instances precisely the same point as characteristic of the perfect man, saying, ‘He that putteth not out his money to usury.’ [Psalm 15:5] For in truth it is the last pitch of inhumanity that one man, in need of the bare necessities of life, should be compelled to borrow, and another, not satisfied with the principal, should seek to make gain and profit for himself out of the calamities of the poor.  The Lord gave His own injunction quite plainly in the words, ‘from him that would borrow of thee turn not thou away.’ [Matthew 5:42] But what of the money lover? He sees before him a man under stress of necessity bent to the ground in supplication. He sees him hesitating at no act, no words, of humiliation. He sees him suffering undeserved misfortune, but he is merciless. He does not reckon that he is a fellow-creature. He does not give in to his entreaties. He stands stiff and sour. He is moved by no prayers; his resolution is broken by no tears. He persists in refusal, invoking curses on his own head if he has any money about him, and swearing that he is himself on the lookout for a friend to furnish him a loan. He backs lies with oaths, and makes a poor addition to his stock in trade by supplementing inhumanity with perjury. Then the suppliant mentions interest, and utters the word security. All is changed. The frown is relaxed; with a genial smile he recalls old family connexion. Now it is ‘my friend.’ ‘I will see,’ says he, ‘if I have any money by me. Yes; there is that sum which a man I know has left in my hands on deposit for profit. He named very heavy interest. However, I shall certainly take something off, and give it you on better terms.’ With pretences of this kind and talk like this he fawns on the wretched victim, and induces him to swallow the bait. Then he binds him with written security, adds loss of liberty to the trouble of his pressing poverty, and is off. The man who has made himself responsible for interest which he cannot pay has accepted voluntary slavery for life. Tell me; do you expect to get money and profit out of the pauper? If he were in a position to add to your wealth, why should he come begging at your door? He came seeking an ally, and he found a foe. He was looking for medicine, and he lighted on poison. You ought to have comforted him in his distress, but in your attempt to grow fruit on the waste you are aggravating his necessity. Just as well might a physician go in to his patients, and instead of restoring them to health, rob them of the little strength they might have left. This is the way in which you try to profit by the misery of the wretched. Just as farmers pray for rain to make their fields fatter, so you are anxious for men’s need and indigence, that your money may make more. You forget that the addition which you are making to your sins is larger than the increase to your wealth which you are reckoning on getting for your usury. The seeker of the loan is helpless either way:  he bethinks him of his poverty, he gives up all idea of payment as hopeless when at the need of the moment he risks the loan. The borrower bends to necessity and is beaten. The lender goes off secured by bills and bonds.

After he has got his money, at first a man is bright and joyous; he shines with another’s splendour, and is conspicuous by his altered mode of life. His table is lavish; his dress is most expensive. His servants appear in finer liveries; he has flatterers and boon companions; his rooms are full of drones innumerable. But the money slips away. Time as it runs on adds the interest to its tale. Now night brings him no rest; no day is joyous; no sun is bright; he is weary of his life; he hates the days that are hurrying on to the appointed period; he is afraid of the months, for they are parents of interest. Even if he sleeps, he sees the lender in his slumbers—a bad dream—standing by his pillow. If he wakes up, there is the anxiety and dread of the interest. ‘The poor and the usurer,’ he exclaims, ‘meet together:  the Lord lighteneth both their eyes.’ [Proverb 29:13] The lender runs like a hound after the game. The borrower like a ready prey crouches at the coming catastrophe, for his penury robs him of the power of speech. Both have their ready-reckoner in their hands, the one congratulating himself as the interest mounts up, the other groaning at the growth of his calamities. ‘Drink waters out of thine own cistern.’ [Proverb 5:15] Look, that is to say, at your own resources; do not approach other men’s springs; provide your comforts from your own reservoirs. Have you household vessels, clothes, beast of burden, all kinds of furniture? Sell these. Rather surrender all than lose your liberty. Ah, but—he rejoins—I am ashamed to put them up for sale. What then do you think of another’s bringing them out a little later on, and crying your goods, and getting rid of them for next to nothing before your very eyes? Do not go to another man’s door.  Verily ‘another man’s well is narrow.’ [Proverb 23:27 LXX] Better is it to relieve your necessity gradually by one contrivance after another than after being all in a moment elated by another man’s means, afterwards to be stripped at once of everything.  If you have anything wherewith to pay, why do you not relieve your immediate difficulties out of these resources?  If you are insolvent, you are only trying to cure ill with ill. Decline to be blockaded by an usurer. Do not suffer yourself to be sought out and tracked down like another man’s game. [ὥσπερ ἀλλότριον θήραμα; Ed. Par. Vulg. ὥσπερ ἄλλο τι θήραμα] Usury is the origin of lying; the beginning of ingratitude, unfairness, perjury.
…
But, you ask, how am I to live? You have hands. You have a craft. Work for wages. Go into service. There are many ways of getting a living, many kinds of resources. You are helpless? Ask those who have means. It is discreditable to ask? It will be much more discreditable to rob your creditor. I do not speak thus to lay down the law. I only wish to point out that any course is more advantageous to you than borrowing.
…
Listen, you rich men, to the kind of advice I am giving to the poor because of your inhumanity. Far better endure under their dire straits than undergo the troubles that are bred of usury! But if you were obedient to the Lord, what need of these words? What is the advice of the Master? Lend to those from whom ye do not hope to receive. [cf. Luke 6:34-35] And what kind of loan is this, it is asked, from all which all idea of the expectation of repayment is withdrawn? Consider the force of the expression, and you will be amazed at the loving kindness of the legislator. When you mean to supply the need of a poor man for the Lord’s sake, the transaction is at once a gift and a loan. Because there is no expectation of reimbursement, it is a gift. Yet because of the munificence of the Master, Who repays on the recipient’s behalf, it is a loan. ‘He that hath pity on the poor lendeth unto the Lord.’ [Proverb 19:17]

Do you not wish the Master of the universe to be responsible for your repayment? If any wealthy man in the town promises you repayment on behalf of others, do you admit his suretyship? But you do not accept God, Who more than repays on behalf of the poor. Give the money lying useless, without weighting it with increase, and both shall be benefited. To you will accrue the security of its safe keeping. The recipients will have the advantage of its use. And if it is increase which you seek, be satisfied with that which is given by the Lord. He will pay the interest for the poor. Await the loving-kindness of Him Who is in truth most kind.

What you are taking involves the last extremity of inhumanity. You are making your profit out of misfortune; you are levying a tax upon tears. You are strangling the naked. You are dealing blows on the starving. There is no pity anywhere, no sense of your kinship to the hungry, and you call the profit you get from these sources kindly and humane! Wo unto them that ‘put bitter for sweet, and sweet for bitter’ [Isaiah 5:20], and call inhumanity humanity! This surpasses even the riddle which Samson proposed to his boon companions:—‘Out of the eater came forth meat, and out of the strong came forth sweetness.’ [Judges 14:14] Out of the inhuman came forth humanity!

Men do not gather grapes of thorns, nor figs of thistles [Matthew 7:16], nor humanity of usury.  A corrupt tree bringeth forth evil fruit. [cf. Matthew 7:18] There are such people as twelve-per-cent-men and ten-per-cent-men:  I shudder to mention their names. They are exactors by the month, like the demons who produce epilepsy, attacking the poor as the changes of the moon come round. [On the connexion between σεληνιασμός and ἐπιληψία, cf. Origen 3:575–577, and Cæsarius, Quæst. 50. On the special attribution of epilepsy to dæmoniacal influence illustrated by the name ἱερὰ νοσος, see Hippocrates, De Morbo Sacro.]

Here there is an evil grant to either, to giver and to recipient. To the latter, it brings ruin on his property; to the former, on his soul. The husbandman, when he has the ear in store, does not search also for the seed beneath the root; you both possess the fruit and cannot keep your hands from the principal. You plant where there is no ground. You reap where there has been no sowing. For whom you are gathering you cannot tell. The man from whom usury wrings tears is manifest enough; but it is doubtful who is destined to enjoy the results of the superfluity. You have laid up in store for yourself the trouble that results from your iniquity, but it is uncertain whether you will not leave the use of your wealth to others. Therefore, ‘from him that would borrow of thee, turn not thou away’ [Matthew 5:42]; and do not give your money upon usury.  Learn from both Old and New Testament what is profitable for you, and so depart hence with good hope to your Lord; in Him you will receive the interest of your good deeds,—in Jesus Christ our Lord to Whom be glory and might for ever and ever, Amen.”

+ + +

From OCA: Saints

Saint Basil the Great, Archbishop of Caesarea in Cappadocia, “belongs not to the Church of Caesarea alone, nor merely to his own time, nor was he of benefit only to his own kinsmen, but rather to all lands and cities worldwide, and to all people he brought and still brings benefit, and for Christians he always was and will be a most salvific teacher.” Thus spoke St Basil’s contemporary, St Amphilochius, Bishop of Iconium.

St Basil was born in the year 330 at Caesarea, the administrative center of Cappadocia. He was of illustrious lineage, famed for its eminence and wealth, and zealous for the Christian Faith. The saint’s grandfather and grandmother on his father’s side had to hide in the forests of Pontus for seven years during the persecution under Diocletian.

St Basil’s mother St Emilia was the daughter of a martyr. On the Greek calendar, she is commemorated on May 30. St Basil’s father was also named Basil. He was a lawyer and renowned rhetorician, and lived at Caesarea.

Ten children were born to the elder Basil and Emilia: five sons and five daughters. Five of them were later numbered among the saints: Basil the Great; Macrina (July 19) was an exemplar of ascetic life, and exerted strong influence on the life and character of St Basil the Great; Gregory, afterwards Bishop of Nyssa (January 10); Peter, Bishop of Sebaste (January 9); and Theosebia, a deaconess (January 10).

St Basil spent the first years of his life on an estate belonging to his parents at the River Iris, where he was raised under the supervision of his mother Emilia and grandmother Macrina. They were women of great refinement, who remembered an earlier bishop of Cappadocia, St Gregory the Wonderworker (November 17). Basil received his initial education under the supervision of his father, and then he studied under the finest teachers in Caesarea of Cappadocia, and it was here that he made the acquaintance of St Gregory the Theologian (January 25 and January 30). Later, Basil transferred to a school at Constantinople, where he listened to eminent orators and philosophers. To complete his education St Basil went to Athens, the center of classical enlightenment.

After a four or five year stay at Athens, Basil had mastered all the available disciplines. “He studied everything thoroughly, more than others are wont to study a single subject. He studied each science in its very totality, as though he would study nothing else.” Philosopher, philologist, orator, jurist, naturalist, possessing profound knowledge in astronomy, mathematics and medicine, “he was a ship fully laden with learning, to the extent permitted by human nature.”

At Athens a close friendship developed between Basil the Great and Gregory the Theologian (Nazianzus), which continued throughout their life. In fact, they regarded themselves as one soul in two bodies. Later on, in his eulogy for Basil the Great, St Gregory the Theologian speaks with delight about this period: “Various hopes guided us, and indeed inevitably, in learning… Two paths opened up before us: the one to our sacred temples and the teachers therein; the other towards preceptors of disciplines beyond.”

About the year 357, St Basil returned to Caesarea, where for a while he devoted himself to rhetoric. But soon, refusing offers from Caesarea’s citizens who wanted to entrust him with the education of their offspring, St Basil entered upon the path of ascetic life.

After the death of her husband, Basil’s mother, her eldest daughter Macrina, and several female servants withdrew to the family estate at Iris and there began to lead an ascetic life. Basil was baptized by Dianios, the Bishop of Caesarea, and was tonsured a Reader (On the Holy Spirit, 29). He first read the Holy Scriptures to the people, then explained them.

Later on, “wishing to acquire a guide to the knowledge of truth”, the saint undertook a journey into Egypt, Syria and Palestine, to meet the great Christian ascetics dwelling there. On returning to Cappadocia, he decided to do as they did. He distributed his wealth to the needy, then settled on the opposite side of the river not far from his mother Emilia and sister Macrina, gathering around him monks living a cenobitic life.

By his letters, Basil drew his good friend Gregory the Theologian to the monastery. Sts Basil and Gregory labored in strict abstinence in their dwelling place, which had no roof or fireplace, and the food was very humble. They themselves cleared away the stones, planted and watered the trees, and carried heavy loads. Their hands were constantly calloused from the hard work. For clothing Basil had only a tunic and monastic mantle. He wore a hairshirt, but only at night, so that it would not be obvious.

In their solitude, Sts Basil and Gregory occupied themselves in an intense study of Holy Scripture. They were guided by the writings of the Fathers and commentators of the past, especially the good writings of Origen. From all these works they compiled an anthology called Philokalia. Also at this time, at the request of the monks, St Basil wrote down a collection of rules for virtuous life. By his preaching and by his example St Basil assisted in the spiritual perfection of Christians in Cappadocia and Pontus; and many indeed turned to him. Monasteries were organized for men and for women, in which places Basil sought to combine the cenobitic (koine bios, or common) lifestyle with that of the solitary hermit.

During the reign of Constantius (337-361) the heretical teachings of Arius were spreading, and the Church summoned both its saints into service. St Basil returned to Caesarea. In the year 362 he was ordained deacon by Bishop Meletius of Antioch. In 364 he was ordained to the holy priesthood by Bishop Eusebius of Caesarea. “But seeing,” as Gregory the Theologian relates, “that everyone exceedingly praised and honored Basil for his wisdom and reverence, Eusebius, through human weakness, succumbed to jealousy of him, and began to show dislike for him.” The monks rose up in defense of St Basil. To avoid causing Church discord, Basil withdrew to his own monastery and concerned himself with the organization of monasteries.

With the coming to power of the emperor Valens (364-378), who was a resolute adherent of Arianism, a time of troubles began for Orthodoxy, the onset of a great struggle. St Basil hastily returned to Caesarea at the request of Bishop Eusebius. In the words of Gregory the Theologian, he was for Bishop Eusebius “a good advisor, a righteous representative, an expounder of the Word of God, a staff for the aged, a faithful support in internal matters, and an activist in external matters.”

From this time church governance passed over to Basil, though he was subordinate to the hierarch. He preached daily, and often twice, in the morning and in the evening. During this time St Basil composed his Liturgy. He wrote a work “On the Six Days of Creation” (Hexaemeron) and another on the Prophet Isaiah in sixteen chapters, yet another on the Psalms, and also a second compilation of monastic rules. St Basil wrote also three books “Against Eunomius,” an Arian teacher who, with the help of Aristotelian concepts, had presented the Arian dogma in philosophic form, converting Christian teaching into a logical scheme of rational concepts.

St Gregory the Theologian, speaking about the activity of Basil the Great during this period, points to “the caring for the destitute and the taking in of strangers, the supervision of virgins, written and unwritten monastic rules for monks, the arrangement of prayers [Liturgy], the felicitous arrangement of altars and other things.” Upon the death of Eusebius, the Bishop of Caesarea, St Basil was chosen to succed him in the year 370. As Bishop of Caesarea, St Basil the Great was the newest of fifty bishops in eleven provinces. St Athanasius the Great (May 2), with joy and with thanks to God welcomed the appointment to Cappadocia of such a bishop as Basil, famed for his reverence, deep knowledge of Holy Scripture, great learning, and his efforts for the welfare of Church peace and unity.

Under Valens, the external government belonged to the Arians, who held various opinions regarding the divinity of the Son of God, and were divided into several factions. These dogmatic disputes were concerned with questions about the Holy Spirit. In his books Against Eunomios, St Basil the Great taught the divinity of the Holy Spirit and His equality with the Father and the Son. Subsequently, in order to provide a full explanation of Orthodox teaching on this question, St Basil wrote his book On the Holy Spirit at the request of St Amphilochius, the Bishop of Iconium.

St Basil’s difficulties were made worse by various circumstances: Cappadocia was divided in two under the rearrangement of provincial districts. Then at Antioch a schism occurred, occasioned by the consecration of a second bishop. There was the negative and haughty attitude of Western bishops to the attempts to draw them into the struggle with the Arians. And there was also the departure of Eustathius of Sebaste over to the Arian side. Basil had been connected to him by ties of close friendship. Amidst the constant perils St Basil gave encouragement to the Orthodox, confirmed them in the Faith, summoning them to bravery and endurance. The holy bishop wrote numerous letters to the churches, to bishops, to clergy and to individuals. Overcoming the heretics “by the weapon of his mouth, and by the arrows of his letters,” as an untiring champion of Orthodoxy, St Basil challenged the hostility and intrigues of the Arian heretics all his life. He has been compared to a bee, stinging the Church’s enemies, yet nourishing his flock with the sweet honey of his teaching.

The emperor Valens, mercilessly sending into exile any bishop who displeased him, and having implanted Arianism into other Asia Minor provinces, suddenly appeared in Cappadocia for this same purpose. He sent the prefect Modestus to St Basil. He began to threaten the saint with the confiscation of his property, banishment, beatings, and even death.

St Basil said, “If you take away my possessions, you will not enrich yourself, nor will you make me a pauper. You have no need of my old worn-out clothing, nor of my few books, of which the entirety of my wealth is comprised. Exile means nothing to me, since I am bound to no particular place. This place in which I now dwell is not mine, and any place you send me shall be mine. Better to say: every place is God’s. Where would I be neither a stranger and sojourner (Ps. 38/39:13)? Who can torture me? I am so weak, that the very first blow would render me insensible. Death would be a kindness to me, for it will bring me all the sooner to God, for Whom I live and labor, and to Whom I hasten.”

The official was stunned by his answer. “No one has ever spoken so audaciously to me,” he said.

“Perhaps,” the saint remarked, ” that is because you’ve never spoken to a bishop before. In all else we are meek, the most humble of all. But when it concerns God, and people rise up against Him, then we, counting everything else as naught, look to Him alone. Then fire, sword, wild beasts and iron rods that rend the body, serve to fill us with joy, rather than fear.”

Reporting to Valens that St Basil was not to be intimidated, Modestus said, “Emperor, we stand defeated by a leader of the Church.” Basil the Great again showed firmness before the emperor and his retinue and made such a strong impression on Valens that the emperor dared not give in to the Arians demanding Basil’s exile. “On the day of Theophany, amidst an innumerable multitude of the people, Valens entered the church and mixed in with the throng, in order to give the appearance of being in unity with the Church. When the singing of Psalms began in the church, it was like thunder to his hearing. The emperor beheld a sea of people, and in the altar and all around was splendor; in front of all was Basil, who acknowledged neither by gesture nor by glance, that anything else was going on in church.” Everything was focused only on God and the altar-table, and the clergy serving there in awe and reverence.

St Basil celebrated the church services almost every day. He was particularly concerned about the strict fulfilling of the Canons of the Church, and took care that only worthy individuals should enter into the clergy. He incessantly made the rounds of his own church, lest anywhere there be an infraction of Church discipline, and setting aright any unseemliness. At Caesarea, St Basil built two monasteries, a men’s and a women’s, with a church in honor of the Forty Martyrs (March 9) whose relics were buried there. Following the example of monks, the saint’s clergy, even deacons and priests, lived in remarkable poverty, to toil and lead chaste and virtuous lives. For his clergy St Basil obtained an exemption from taxation. He used all his personal wealth and the income from his church for the benefit of the destitute; in every center of his diocese he built a poor-house; and at Caesarea, a home for wanderers and the homeless.

Sickly since youth, the toil of teaching, his life of abstinence, and the concerns and sorrows of pastoral service took their toll on him. St Basil died on January 1, 379 at age 49. Shortly before his death, the saint blessed St Gregory the Theologian to accept the See of Constantinople.

Upon the repose of St Basil, the Church immediately began to celebrate his memory. St Amphilochius, Bishop of Iconium (November 23), in his eulogy to St Basil the Great, said: “It is neither without a reason nor by chance that holy Basil has taken leave from the body and had repose from the world unto God on the day of the Circumcision of Jesus, celebrated between the day of the Nativity and the day of the Baptism of Christ. Therefore, this most blessed one, preaching and praising the Nativity and Baptism of Christ, extolling spiritual circumcision, himself forsaking the flesh, now ascends to Christ on the sacred day of remembrance of the Circumcision of Christ. Therefore, let it also be established on this present day annually to honor the memory of Basil the Great festively and with solemnity.”

St Basil is also called “the revealer of heavenly mysteries” (Ouranophantor), a “renowned and bright star,” and “the glory and beauty of the Church.” His honorable head is in the Great Lavra on Mount Athos.

St Justin of Nablus, Martyr

Dialogue of Justin, Philosopher and Martyr, with Trypho, a Jew. Chapter XXXIV: “Nor does Psalm lxxii apply to Solomon, whose faults Christians shudder at.”

“Further, to persuade you that you have not understood anything of the Scriptures, I will remind you of another psalm, dictated to David by the Holy Spirit, which you say refers to Solomon, who was also your king. But it refers also to our Christ. But you deceive yourselves by the ambiguous forms of speech. For where it is said, ‘The law of the Lord is perfect,’ you do not understand it of the law which was to be after Moses, but of the law which was given by Moses, although God declared that He would establish a new law and a new covenant. And where it has been said, ‘O God, give Thy judgment to the king,’ since Solomon was king, you say that the Psalm refers to him, although the words of the Psalm expressly proclaim that reference is made to the everlasting King, i.e., to Christ. For Christ is King, and Priest, and God, and Lord, and angel, and man, and captain, and stone, and a Son born, and first made subject to suffering, then returning to heaven, and again coming with glory, and He is preached as having the everlasting kingdom: so I prove from all the Scriptures. But that you may perceive what I have said, I quote the words of the Psalm; they are these: ‘O God, give Thy judgment to the king, and Thy righteousness unto the king’s son, to judge Thy people with righteousness, and Thy poor with judgment. The mountains shall take up peace to the people, and the little hills righteousness. He shall judge the poor of the people, and shall save the children of the needy, and shall abase the slanderer. He shall co-endure with the sun, and before the moon unto all generations. He shall come down like rain upon the fleece, as drops falling on the earth. In His days shall righteousness flourish, and abundance of peace until the moon be taken away. And He shall have dominion from sea to sea, and from the rivers unto the ends of the earth. Ethiopians shall fall down before Him, and His enemies shall lick the dust. The kings of Tarshish and the isles shall offer gifts; the kings of Arabia and Seba shall offer gifts; and all the kings of the earth shall worship Him, and all the nations shall serve Him: for He has delivered the poor from the man of power, and the needy that hath no helper. He shall spare the poor and needy, and shall save the souls of the needy: He shall redeem their souls from usury and injustice, and His name shall be honourable before them. And He shall live, and to Him shall be given of the gold of Arabia, and they shall pray continually for Him: they shall bless Him all the day. And there shall be a foundation on the earth, it shall be exalted on the tops of the mountains: His fruit shall be on Lebanon, and they of the city shall flourish like grass of the earth. His name shall be blessed for ever. His name shall endure before the sun; and all tribes of the earth shall be blessed in Him, all nations shall call Him blessed. Blessed be the Lord, the God of Israel, who only doeth wondrous things; and blessed be His glorious name for ever, and for ever and ever; and the whole earth shall be filled with His glory. Amen, amen.’ And at the close of this Psalm which I have quoted, it is written, ‘The hymns of David the son of Jesse are ended.’ Moreover, that Solomon was a renowned and great king, by whom the temple called that at Jerusalem was built, I know; but that none of those things mentioned in the Psalm happened to him, is evident. For neither did all kings worship him; nor did he reign to the ends of the earth; nor did his enemies, falling before him, lick the dust. Nay, also, I venture to repeat what is written in the book of Kings as committed by him, how through a woman’s influence he worshipped the idols of Sidon, which those of the Gentiles who know God, the Maker of all things through Jesus the crucified, do not venture to do, but abide every torture and vengeance even to the extremity of death, rather than worship idols, or eat meat offered to idols.”

St Justin was born in Palestine, in Flavia Neapolis (Shechem, Nablus).

He called himself a Samaritan.

As a child he was raised a pagan in a family of means and studied philosophy at various schools, including those in Alexandria and Ephesus. He appears to have traveled extensively and eventually settled in Rome.

In his studies he initially leaned toward Stoicism, then toward Pythagoreanism and Platonism before becoming interested in Christianity while in Ephesus. There he recounts his conversion as a semi-mystical experience: while walking along the seashore, there appeared an old man alongside him. He was impressed by this Christian, who explained that Jesus was the fulfillment of the promises made through the Jewish prophets and thus the only true philosophy. He had also been impressed by the steadfastness of the Christian martyrs. His soul inflamed with a love of the prophets and those who were friends of Christ, Justin became a Christian about 130. As a philosophy student he approached Christianity as bringing completeness to the pagan philosophies.

Justin’s martyrdom appears to be the result of his bettering the Cynic philosopher Crescens in debates in Rome. Around 165, he was charged, possibly by Crescens, of following an illegal religion. Subsequently the prefect, Rustcus, condemned Justin to death by beheading with six of his companions: Chariton, Charito, Evelpostos, Paeon, Hierax, and Liberianos.

Jesus Christ

“Behold, I send you out as sheep among wolves! Therefore, be wise as serpents, and yet innocent as doves. But beware of men: they will hand you over to councils and in their synagogues, they will flog you. Yes, you will be brought before governors and kings for my sake, as witnesses to them and to the nations.”

St Paul

“I served the Lord with all humility, with many tears, and with trials which happened to me by the plotting of the Jews.

“I did not hesitate to proclaim to you anything that was profitable, teaching you publicly and from house to house. To both Jews and Greek, I bore witness to repentance before God and faith toward our Lord Jesus Christ. Now, behold, I go to Jerusalem bound by the Spirit. I do not know what will happen to me there, except that the Holy Spirit testifies in every city, saying that bonds and afflictions await me.

“Yet, I do not focus on these things and I do not hold my life dear to myself, so that I may finish my race with joy and fulfill the ministry which I received from the Lord Jesus, to fully bear witness to the Good News of the grace of God.

…

“Be shepherds of the Church of God which he has purchased with the blood of his own Son. For I know that after my departure, vicious wolves will enter in among you and they will not spare the flock. From among your own group, men will arise who will speak perverse things in order to draw away the disciples after them. Therefore, keep watch!

…

“In all things, I have given you an example, that by this kind of hard work you should support the weak and remember the words of the Lord Jesus, as he himself said, ‘It is more blessed to give than to receive!’”

Jesus Christ

“Enter by the narrow gate, for wide is the gate and broad is the way that leads to destruction, and many are those who enter by it. How narrow is the gate, and how pressing is the way that leads to life! Few are those who find it.

“Beware of false prophets who come to you in sheep’s clothing. Inwardly, they are ravenous wolves! You will recognize them by their fruits.”

Jesus Christ

“Beware of the scribes who like to walk in long robes and who love greetings in the marketplaces, the best seats in the synagogues, and the best places at feasts.

“They devour the houses of widows and for a pretense say long prayers: they will receive greater condemnation!”

St Paul

“The whole law is fulfilled in one message, which is this one, “You shall love your neighbor as yourself.”

“But if you bite and devour each other, be careful that you do not end up in mutual destruction.”

St Peter

“Your adversary, the devil, roams around like a roaring lion, seeking someone to devour.”

Nu se naste in sufletele oamenilor o patima mai pierzatoare decat invidia; supara foarte putin pe cei din jur, dar pricinuieste in primul rand un rau personal celui stapanit de aceasta pornire nestapanita. Dupa cum rugina mananca fierul, tot asa si invidia roade sufletul invidiosului. Dar, mai bine spus, dupa cum viperele, potrivit spuselor oamenilor, mananca, la nasterea lor, pantecele care le-a zamislit, tot asa si invidia obisnuieste sa sfasie sufletele care au odraslit-o. Invidia este o intristare pentru bunastarea aproapelui. Din pricina aceasta, pe invidios niciodata nu-l parasesc nici supararea, nici mahnirea. A rodit mult tarina vecinului? Este plina casa vecinului de tot ce-i trebuie pentru viata? Nu-l paraseste veselia? Ei bine, toate acestea intretin boala si maresc durerea invidiosului.

Si grozavia bolii sta in aceea ca nu poate sa si-o marturiseasca; dimpotriva, priveste pe sub sprancene, e trist, abatut, plangaret, mistuit de rautate… Dar nu vrea sa marturiseasca nimic din toate chinurile lui; tine boala in adancul sufletului, si boala ii roade, incetul cu incetul, maruntaiele si-l topeste. Nici nu cauta doctor pentru boala lui.

Asteapta o singura usurare a bolii lui: sa vada caderea unuia din cei invidiati. Ura i se termina numai cand vede pe cel invidiat nefericit din fericit cum era; cand vede ajuns vrednic de mila pe cel admirat de toata lumea… Ce poate fi mai pierzator decat aceasta boala? Este distrugerea vietii, ruina a firii, vrajmasa a darurilor dumnezeiesti, impotrivire fata de Dumnezeu. Ce vom face deci? Cum vom proceda ca de la inceput sa nu puna stapanire pe noi aceasta boala, sau, daca ne stapaneste, sa scapam de ea? Sa nu socotim lucru mare cele omenesti: nici bogatia pe care o au unii oameni, nici slava care trece, nici bunastarea trupului. Ca noi nu numim bunuri lucrurile trecatoare; noi suntem chemati sa ne impartasim de bunurile cele vesnice si adevarate. Daca vom cugeta asa, atunci bogatasul nu mai este de invidiat din cauza bogatiei sale, inaltii demnitari nu mai sunt de pizmuit din pricina marii lor dregatorii, nici cel puternic, din pricina tariei trupului lui, nici cel intelept, din pricina superioritatii lui intelectuale.

Toate acestea sunt in mainile celor care le intrebuinteaza bine numai niste mijloace pentru savarsirea virtutii; fericirea nu sta in ele; dar cel care le intrebuinteaza in chip rau este un om vrednic de plans, ca si cel care se raneste de bunavoie cu sabia pe care a primit-o sa se apere de dusmani.

( Sf. Vasile cel Mare,

Omilia a XI-a – Despre invidie,

I, II, III )

Cel mandru se cunoaste din aceea ca umbla dupa cele ce sunt mai presus de el; dar se vindeca daca crede in judecata celui care a spus: Domnul celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da har ( Iacov 4, 6 ). Asadar, se cuvine sa stim ca, daca cineva se teme de judecarea mandriei, nu poate sa se vindece de boala, daca nu s-a debarasat in prealabil de toate eforturile lui de inaltare; asa cum nu poate cineva sa uite o limba straina sau o oarecare meserie, daca nu inceteaza cu totul nu numai sa faca sau sa spuna ceva in legatura cu acea meserie, ci chiar daca nu inceteaza sa auda pe cei care vorbesc si sa vada pe cei care lucreaza. Acest lucru trebuie sa-l observam si cu privire la orice rautate.

( Sf. Vasile cel Mare,

Regulile mici,

Raspuns la intrebarea 35 )

Dupa parerea mea, in doua imprejurari se poate spune ceva rau despre cineva: cand este nevoie sa se sfatuiasca cineva cu altii care sunt iscusiti in asemenea chestiuni, cum ar putea fi indreptat cel care a pacatuit si cand ar fi necesar sa fie salvati unii care, din nestiinta, pot sa se amestece de multe ori cu unul rau, ca si cum ar fi bun; pentru ca Apostolul porunceste sa nu se amestece cineva cu unii ca acestia ( II Tesaloniceni 3, 14 ) ca sa nu-si ia cumva lat sufletul tau.

In afara de o asemenea nevoie, cel care spune ceva impotriva cuiva, ca prin aceasta sa-l defaime sau sa-l batjocoreasca, este clevetitor, chiar daca ceea ce spune este adevarat.

( Sf. Vasile cel Mare,

Regulile mici,

Raspuns la intrebarea 24 )

Iubirea de Dumnezzeu nu se poate invata. Caci nici sa ne bucuram de lumina si sa ravnim dupa viata n-am invatat de la altul, nici sa iubim pe cei care ne-au nascut sau ne-au hranit nu ne-a invatat altul. Astfel deci, cu mult mai mult invatatura iubirii de Dumnezeu nu vine din afara, ci deodata cu intocmirea vietii, adica a omului, ni s-a implantat oarecare ratiune ca samanta, care are de la sine inclinarea ( facultatea ) da a-si insusi iubirea.

( Sf. Vasile cel Mare,

Regulile mari,

Intrebarea a 2-a, raspuns I )

Tu te manii fara motiv pe fratele tau. In adevar, cum nu te manii fara motiv cand te superi pe altul decat pe cel care a pus la cale provocarea? Faci ca si cainii: acestia musca pietrele, pentru ca nu pot sa muste pe cel care a aruncat cu piatra. Unealta este vrednica de mila, insa trebuie urat cel care a pus la cale provocarea. Intr-acolo indreaptati mania, spre ucigasul de oameni, tatal minciunii, lucratorul pacatului; fata de fratele tau ai mila chiar, pentru ca daca staruie in pacat, va fi dat focului vesnic impreuna cu diavolul… Cum am putea face sa nu dam drumul acestei patimi atunci cand nu se cade? Cum? Daca ne vom deprinde mai intai cu smerenia pe care Domnul ne-a poruncit-o si prin cuvant, dar ne-a aratat-o si prin fapta… Daca, potrivit poruncii Domnului, te vei obisnui sa te socotesti cel din urma dintre toti, cum poti sa te mai revolti ca ai fost insultat? Cand te insulta un copil, socotesti insulta prilej de ras; cand iti adreseaza cuvinte insultatoare un om iesit din minti, il socotesti mai degraba vrednic de mila, decat de ura. Prin urmare, nu cuvintele unuia sau altuia provoaca in noi supararea, ci mandria noastra de a ne socoti mai buni decat cel ce ne-a insultat, pretuirea exagerata pe care fiecare o avem despre noi.

( Sf. Vasile cel Mare,

Omilia a XVII-a la Mucenicul Varlaam,

I, III )

Nu-ti intrebuinta toate averile tale pentru placeri, ci da ceva si sufletului! Inchipuie-ti ca ai doua fete: placerea cea de pe pamant si viata cea din ceruri. Daca nu vrei sa dai toata avutia fiicei tale celei mai bune, imparte-o cel putin deopotriva intre cea neinfranata si cea cumpatata, ca nu cumva, cand va trebui sa te infatisezi in fata Judecatorului, sa arati pe una imbracata foarte bogat, iar pe cealalta, pe cea cu infatisarea de mireasa si cu numirea de vietuire virtuoasa, sa o arati goala si imbracata in zdrente. Sa nu infatisezi dar Mirelui mireasa lipsita de frumusete si de podoaba, pentru ca nu cumva Mirele privind-o sa-si intoarca fata si vazand-o sa o urasca si sa nu se apropie de ea, ci impodobeste-o cu podoaba cuvenita si pastreaz-o frumoasa pana in ziua nuntii, pentru ca si ea impreuna cu fecioarele cele intelepte sa aprinda candela, avand nestinsa lumina cunostintei si nelipsit untdelemnul faptelor bune.

( Sf. Vasile cel Mare,

Omilia a VIII-a, rostita in vreme de foamete si de seceta,

VIII )

Pocainta fara post este neputincioasa. Indreapta-te dar inaintea lui Dumnezeu prin post. Mai mult; chipul in care au trait primii oameni in rai este o imagine a postului, nu numai pentru ca, ducand o viata ingereasca, ajunsesere prin cumpatare la asemanarea cu ingerii, ci si pentru ca nu erau cunoscute locuitorilor paradisului toate cele nascocite mai tarziu de om: nici bautul vinului, nici taiatul animalelor, nici toate cele cate tulbura mintea omeneasca. N-am postit, si am fost alungati din rai! Sa postim dar, ca sa ne intoarcem in rai! Nu vezi ca Lazar a intrat prin post in paradis? Nu imita neascultarea Evei! Nu lua din nou sfatuitor pe sarpe, care ne indeamna sa mancam, ca sa ne crutam trupul! Nu-ti gasi scuza in boala trupului sau in slabiciune! Nu-mi spune mie scuzele! Spune-le lui Dumnezeu, Care stie totul! Imi spui ca nu poti sa postesti. Dar sa te ghiftuiesti in toate zilele vietii tale si sa-ti strivesti trupul sub greutatea mancarurilor, poti? Stiu ca doctorii nu prescriu bolnavilor mancaruri felurite, ci post si infranare. Cum dar? Daca poti sa postesti si sa te infranezi cand esti bolnav, pentru ca spui ca nu poti s-o faci cand esti sanatos? O mica inaltare a valurilor da la fund o corabie incarcata cu multe poveri, pe cand o corabie cu o incarcatura potrivita trece usor prin furtuna, ca n-o impiedica nimic sa pluteasca pe deasupra valurilor. Tot asa se intampla si cu trupurile oamenilor. Impovarate necontenit cu prea multa mancare, trupurile se imbolnavesc cu usurinta; dar, daca folosesc mancare putina si usoara, scapa si de suferinta pe care o asteapta de pe urma bolii, ca de o furtuna ce se porneste impotriva lor, dar se departeaza si de suferinta care incepe a se ivi, ca de o ciocnire cu o stanca din mijlocul marii.

( Sf. Vasile cel Mare,

Omilia I – Despre post,

III – IV )

Daca omul ar fi ramas in slava ce i s-a randuit de Dumnezeu, n-ar fi avut o falsa maretie, ci una adevarata. Ar fi fost inaltat de puterea lui Dumnezeu, ar fi fost luminat de intelepciunea dumnezeiasca si s-ar fi bucurat de viata vesnica si de vesnicele bunatati, dar pentru ca si-a mutat in alta parte dorinta de slava dumnezeiasca, pentru ca nadajduia sa fie mai mare si pentru ca se grabea sa ia ce nu putea lua, a pierdut si ceea ce nu putea avea. De aceea, cel mai bun mijloc pentru mantuirea lui, pentru vindecarea de boala si pentru intoarcerea spre starea de la inceput este smerenia, adica a nu-si inchipui ca se poate impodobi cu propriile lui puteri, cu vreo slava oarecare, ci sa o ceara de la Dumnezeu. Asa isi va indrepta greseala, asa isi va vindeca boala, asa se va intoarce la sfanta porunca pe care a parasit-o…

Nu te mandri niciodata fata de nimeni, nici fata de cel mai mare pacatos! Adeseori, smerenia mantuieste pe cel cu multe si mari pacate. Toate faptele Domnului ne invata smerenia. Cand era prunca, era in pesterea; si nu in pat, ci in iesle; in casa unui teslar si a unei sarmane mame, supunandu-se mamei Lui si logodnicului ei; a fost invatat si a auzit lucruri pe care n-avea nevoie sa le invete si sa le auda; a stat inaintea arhiereilor cum sta un acuzat; a fost scuipat de slugi si de cei mai josnici robi…

Astfel, Domnul a strabatut de la nastere pana la sfarsitul Sau pe toate cele omenesti…

Nu fi aspru cand dojenesti, nici grabnic si patimas cand mustri, ca si aceasta este tot mandrie. Nu osandi pe altii pentru toate fleacurile, ca si cand tu ai fi cu desavarsire drept. Priveste cu ochi intelegatori pe cei ce gresesc si ridica-i duhovniceste din pacatul lor… Pe scurt, urmareste atat de mult smerenia, ca si cum ai fi indragostit de ea. Indrageste-o si te va slavi.

( Sf. Vasile cel Mare,

Omilia a XX-a – Despre smerenie

I, IV, VI, VII )

Din aceeasi categorie: De ce se razboieste diavolul cu omul?

Diavolul, fiind vas plin de toata rautatea, a primit si pacatul invidiei si ne-a pizmuit cinstea. Nu suferea sa ne vada ca ducem in rai o viata fara durere. Si, prin viclenii si mestesuguri, a inselat pe om; folosindu-se, pentru amagire, tot de dorinta pe care o avea si el de a fi asemenea cu Dumnezeu, i-a aratat pomul cunostintei binelui si raului si i-a fagaduit ca prin mancarea fructului acestuia va ajunge asemenea lui Dumnezeu…

N-a fost facut deci dusman al nostru, dar din pricina invidiei, a ajuns in dusmanie cu noi. Vazandu-se aruncat jos dintre ingeri, n-a suferit sa vada pe pamantean inaltat, prin propasirea in virtute, la vrednicia ingerilor

( Sf. Vasile cel Mare,

Omilia a IX-a – Ca Dumnezeu nu este autorul relelor, VIII )

Din aceeasi categorie: Folosul mantuitor al smereniei

  Prima zi a anului ne aminteşte an de an de una dintre cele mai de seamă personalităţi ale Bisericii – Sfântul Ierarh Vasile cel Mare. Ierarh de seamă, cărturar strălucit, mare duhovnic, părinte spiritual al credincioşilor pe care i-a păstorit, organizator al monahismului – sunt numai câteva dintre meritele deosebite pentru care marele Vasile a rămas în memoria creştinătăţii cu nemele de  cel Mare. Despre viaţa sa am mai amintit şi aici. Pentru că de la Sfântul Vasile cel Mare – primul dintre Sfinţii Trei Ierarhi (Vasile, Grigorie şi Ioan) – ne-au rămas opere de o valoare inestimabilă, se cuvine să amintim fie şi numai câteva dintre cuvintele sale atât de ziditoare pentru viaţa creştinilor. Luând aminte la învăţăturile acestui Sfânt Părinte, ne îmbogăţim sufleteşte şi ne întărim pe calea mântuirii:

- Când tu vorbeşti în ascuns cu tine însuţi, cuvintele tale sunt cercetate în cer. De aceea şi răspunsurile îţi vin de acolo.

- Când gândirea nu se mai împrăştie printre cele din afară şi nu se mai împrăştie în lume, prin simţuri, ea se întoarce spre sine. Prin sine, mintea se ridică până la contemplarea lui Dumnezeu.

- Om desăvârşit este acela care iubeşte adevărul şi dreptatea, care Îl iubeşte pe Dumnezeu.

- Fericit este acela care nu gândeşte rău.

- Raţiunea porneşte de la cunoaştere pentru a ajunge la credinţă.

- Binele nu-l găsim în cele trecătoare, ci suntem chemaţi să ne împărtăşim din bunurile cele veşnice şi adevărate.

- Nu-l invidiaţi pe cel bogat pentru averea sa, pe cel puternic pentru demnitatea sa şi pe cel înţelept pentru ştiinţa sa, căci toate acestea sunt mijloace ale virtuţii doar pentru cei care le întrebuinţează bine, fiindcă fericirea nu stă în ele însele.

- Dumnezeu nu se uită la fapte, ci la dragostea cu care au fost făcute. Nu e nimic mult, când oamenii iubesc puţin, aşa cum nu este puţin, când oamenii iubesc mult.

- Orice păcat este o ocară.

- Ascultarea este scara cea mai scurtă către cer.

- Am căzut prin păcat, dar ne ridicăm prin căinţă.

- Păcatul este o rană care, ascunsă de ochiul medicului, devine incurabilă.

- Nimic nu este atât de propriu firii noastre ca a fi în comuniune cu alţii, a avea nevoie unii de alţii şi a ne iubi unii pe alţii.

Sfantul Vasile cel Mare

Prima zi a Anului Nou este patronata de Sfântul Vasile din Cezareea Cappadociei, cunoscut sub numele Vasile cel Mare ( n 330, Cezareea, Cappadocia – † 1 ianuarie 379, Cezareea Cappadocia ) a fost un arhiepiscop din secolul al IV-lea, considerat doctor al Bisericii şi unul din cei patru doctori răsăriteni ai Bisericii, alături de Grigore de Nazianz ( Teologul ) şi Ioan Gură de Aur.  citeste tot la sursa : http://www.club13.ro/revelionul.html

Troparul Sfantului Vasile cel Mare

“In tot pamantul a iesit vestirea ta, ca acela a primit cuvantul tau,
Prin care cu dumnezeiasca cuviinta ai invatat firea celor ce sunt,
Ai aratat obiceiurile oamenilor, le-ai oranduit parinteasca preotie, Parinte cuvioase, Roaga pe Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.”

Tropar ce se cîntã la Liturghia Sf. Vasile dupã Axion, glas II

Fiecare preot care citeste aceste Sfinte Molifte are binecuvantare de la Dumnezeu. Nu te poti apuca oricand si oricum de aceasta lucrare. Trebuie sa te pregatesti pentru ea. Sa te rogi intruna si sa tii macar trei zile de post negru si de curatenie trupeasca si sufleteasca si toate canoanele pe care trebuie ca preot sa le implinesti: rugaciunile plus canonul faptelor, in care intra milostenia, mangaierea si cercetarea bolnavilor si ajutorarea tuturor celor lipsiti, asa cum facea Sfantul Vasile cel Mare, arhiepiscop al Cezareei Cappadociei, mort la 379. Caci el ne-a aratat ce trebuie sa facem noi, cei care vom indrazni sa lucram cu aceste Molifte.
De regula, Moliftele Sfantului Vasile se citesc in biserica in prima zi a anului, dupa Sfanta Liturghie, cand este ziua autorului lor. Cu aceasta incepem anul: cu lepadarea de diavolul si unirea cu Hristos. Cu dezlegarea de toate legaturile potrivnice, malefice, pe care in anul precedent le-au pus asupra noastra diavolii, oamenii vrajmasi sau noi insine. Credinciosul, insa, nu poate veni la aceste dezlegari, daca nu e pregatit. Trebuie sa postesti si sa fii curat fizic, adica sa nu fi avut inainte o relatie trupeasca. Si atunci, aceste slujbe ajuta pe oricine, nu doar pe cei demonizati. Il ajuta pe oricine e pregatit. Iar celui nepregatit ii fac rau, il pot chiar distruge!

Stiu, Doamne, ca cu nevrednicie ma împartasesc cu preacurat Trupul Tau, si cu scump Sângele Tau, si sunt vinovat, si osânda îmi manânc si-mi beau, nesocotind Trupul si Sângele Tau, al Cristosului si Dumnezeului meu; ci întru îndurarile Tale nadajduind, ma apropriu la Tine, cela ce ai zis: Cel ce manânca Trupul meu, si bea Sângele Meu, ramâne în Mine, si Eu în el. Îndura-Te deci spre mine, Doamne, si nu ma da spre batjocura pe mine pacatosul, ci fa cu mine dupa mila Ta; si sa-mi fie mie Sfintele acestea, spre vindecare, si curatire, si luminare, si paza, si mântuire, si spre sfintirea sufletului si a trupului; spre departarea a toata nalucirea si fapta vicleana, si lucrarea diavoleasca ce se lucreaza cu dinadinsul întru madularele mele; spre îndraznirea catre Tine si spre iubirea Ta; spre îndreptarea vietii si spre întarire; spre adaugarea virtutii si a desavârsirii; spre împlinirea poruncilor; spre împartasirea cu Sfântul Duh; spre merindea vietii vesnice, si spre raspuns bine primit la înfricosata judecata Ta, iara nu spre judecata, sau spre osânda.
Amin.

Acest mare părinte al nostru Vasile a trăit pe vremea împăratului Valens, când Biserica era tare prigonită de necredinţa lui Arie, ereticul. Iar Sfântul Vasile a apărat cu toată puterea dreapta credinţă şi a îndrăznit să mustre chiar în faţă pe împăratul Valens, căzut şi el în erezia lui Arie.

Tatăl Sfântului Vasile era din Pont şi se numea tot Vasile, iar maica sa era din Capadocia şi se numea Emilia. Sfântul Vasile a întrecut în ştiinţă pe cei din timpul său şi pe cei din vechime, căci învăţase toată filozofia şi toate ştiinţele din vremea aceea. Deci, covârşind pe toţi nu numai cu filozofia şi cu mintea cea ascuţită, ci şi cu puterea şi viaţa cea îmbunătăţită, a fost sfinţit arhiereu al Arhiepiscopiei din Cezareea Capadociei.

Ca arhiereu, a dus lupte grele pentru credinţa ortodoxă, punând în uimire chiar pe dregătorul locului, care nu s-a putut împotrivi înţelepciunii şi tăriei în credinţă a sfântului. Prin cuvântările sale a lovit în credinţele greşite ale ereticilor; a dat învăţături şi îndemnuri pentru buna întocmire a obiceiurilor; a luminat tainele cele adânci ale făpturii; a păstorit turma lui Hristos, învăţând pe toţi şi ajutând pe săraci, pe bolnavi şi pe bătrâni, în aşezământul său vestit, numit Vasiliada. A trecut către Domnul în anul 379, când nu împlinise încă 50 de ani.

Şi era Sfântul Vasile om foarte înalt la stat şi drept ca o făclie; uscăţiv şi slăbit de ajunare şi de veghere; oacheş la faţă, dar obrazul îngălbenit; nasul lunguieţ; sprâncenele cercuite şi plecate, asemenea omului gânditor; fruntea încreţită; umerii obrajilor ieşiţi, tâmplele adâncite; cam pleşuv la păr; cu barba destul de lungă, căruntă pe jumătate. Pomenirea lui se săvârşeşte în Sfânta Biserică sobornicească.

Noutati :
Echipa CLUB13 a realizat in perioada 15 noiembrie     22 noiembrie  pentru sarbatorile de iarna  blogurile:

• Sfantul Nicolae Blog
• Datini si Traditii | Sfintele Sarbatori de Iarna Recomandari : Colinde traditionale romanesti | Colinde in limba engleza | Nasterea Domului Iisus Hristos
• Sarbatori de Iarna Blog Recomandari : Simbolistica Anului Nou in Lume

Iar pe site s-au  adaugat articolele :

• Sfaturi si Idei Pentru Impodobirea Pomului de Craciun | Istoria bradului de Craciun
• Craciunul, Datini si superstitii
• Revelionul Simbolistica : Un nou articol pe site-ul nostru despre Noaptea dintre Ani unde prezentam Superstitii, Datini si Traditii de Anul Nou , Viata Sfantului Vasile , Plugusorul versuri si Sorcova versuri
• Originile Colindelor | Despre Colinde | Versuri Colinde | Obiceiuri si Traditii

————————————————————————————————–———–———–———–———–

Alte articole :

————————————————————————————————–———–———–———–———–

Revelionul Simbolistica : Un nou articol pe site-ul nostru, CLUB13.RO despre Noaptea dintre Ani unde prezentam Superstitii, Datini si Traditii de Anul Nou , Viata Sfantului Vasile , Plugusorul versuri si Sorcova versuri

Sa nu va minunati dar, daca va spun ca prin propria mea cercetare am gasit ceva mai bun pentru voi, care frecventati in fiecare zi pe profesori si sunteti in legatura cu barbatii celebri din vechime, prin srierile pe care acestia le-au lasat. Tocmai pentru aceasta vin sa va sfatuiesc. Ca nu trebuie sa dati cu totul acestor barbati carma vietii voastre, cum ati da carma unei corabii, si nici sa-i urmati oriunde v-ar duce, ci sa primiti de la ei cat va este de folos si sa stiti ce trebuie sa lasati la o parte.

Dupa cum insusirea proprie a unui pom este de a face un frcut bun si frumos, dar si frunzele, care se misca pe ramuri, dau pomului oarecare podoaba, tot asa si cu sufletul: fructul lui este mai cu seama adevarul; dar nu-i lipsit de frumusete daca-i impodobit cu intelepciunea profana, asa precum frunzele ofera fructului invelis si infatisare frumoasa.

Se spune ca marele Moise, al carui nume este foarte mare la toti oamenii din pricina intelepciunii sale, s-a apropiat de contemplarea Celui ce este (Iesire 3, 14 ), numai dupa ce si-a exercitat mai intai mintea cu invataturile egiptenilor (Fapte 7, 22). Asemanator acestuia, desi in timpuri mai noi, se spune ca si inteleptul Daniil (Dan. 1, 4), pe cand era in Babilon, numai dupa ce a invatat bine intelepciunea caldeilor, s-a apropiat de invataturile dumnezeiesti.

Trebuie sa cititi scrierile autorilor profani asa cum fac albinele; acelea nici nu se duc fara nicio alegere la toate florile, nici nu incearca sa aduca tot ce gasesc in toate florile peste care se asaza, ci iau cat le trebuie pentru lucrul lor, iar restul il lasa cu placere. Noi, daca suntem intelepti, sa luam din carti cat ni se potriveste noua si cat se inrudeste cu adevarul, iar restul sa-l lasam si sa ne ferim de ce este vatamator.

(Sf. Vasile cel Mare,

Omilia a XXII-a – Catre tineri,

II, III)

- Din ce pricina este omul rau?

- Din propria sa vointa libera.

- Din ce pricina a ajuns diavolul rau?

- Din aceeasi pricina, pentru ca si el avea libertatea vointei si era in puterea lui sau sa ramana langa Dumnezeu, sau sa se instraineze de bine. Gavriil a fost inger si a ramas necontenit langa Dumnezeu; Satan a fost tot inger, si a cazut cu totul din ceata sa. Vointa libera l-a pastrat pe unul intre cele de Sus, si tot libertatea vointei l-a aruncat pe celalalt din cer. Era cu putinta ca si Gavriil sa apostazieze, iar Satan sa nu cada. Dar pe unul l-a salvat dragostea fara satiu de Dumnezeu, iar pe celalalt indepartarea de Dumnezeu l-a aratat vredinc de a fi aruncat in adanc. Acesta este raul: instrainarea de Dumnezeu.

( Sf. Vasile cel Mare,

Omilia a IX-a, Ca Dumnezeu nu este autorul relelor,

VIII)