Dunave… moje more…

Laura Laurenţiu – Bănăţenii din Clisură:

http://www.lauralaurentiu.ro/despremine.php

http://www.lauralaurentiu.ro/talk/

Banatska klisura je krajnji jugozapadni deo Rumunije, koji obuhvata južno podnožje planina Lokve (549 m), Krak Almaša (720 m), i Sretinje (890 m) prema Dunavu. Kod srpskog  stanovništva ovaj naziv se proširio na ceo prostor između reka Nere i Dunava do Derdapa. Geološku osnovu pomenutih planina čine kristalasti škriljci i nešto eruptivnih stena. Godišnja količina padavina kreće se od 700 do 1.200 mm. Planine su pokrivene gustom šumom i bogate su izvorima.

Među naseljima u Banatskoj klisuri nalazi se i 13 naselja u kojima je od davnina živelo srpsko stanovništvo u pretežnom broju. Od ovih naselja 4 su na levoj obali reke Nere: Leskovica, Zlatica, Lugovet (Kampia) i Sokol (Socol). Pored Dunava leže Baziaš, Divići, Belobreška, Srpska Požežena (Požežena de Sus), Radimna, Mačević (Macesti), Stara Moldova (Moldova Veche), Ljubkova i Svinica. Stanovništvo se bavi stočarstvom, voćarstvom, vinogradarstvom, povrtlarstvom i gajenjem žitarica. Banatska klisura je bogata kvalitetnim ugljem, magnetitom  i raznim metalnim rudama.

Početak naseljavanja Srba u Banatskoj klisuri nije tačno utvrđen, ali se zna da pada uglavnom u XV veku, dok je polovinom XVII veka Austrija  izvršila novu kolonizaciju Srba. Mirovnim ugovorom u Trianonu 1920. Banatska klisura je pripala Rumuniji. Od tada se, naročito posle 1948., broj stanovnika srpske narodnosti u Banatskoj klisuri smanjio.

Stanovnici ovih sela su podržavali NOP i od 1944. masovno učestvovali u njemu, a posle 1945. oko 100 porodica boraca NOR-a preselilo seu Jugoslaviju.

A.Stanojević:Monografija Banatske klisure, Petrovgrad (danas Zrenjanin) 1938. str.7-33 i 980-139;

M.S. filipović (urednik), Banatske Here, posebno izdanje Vojvođanskog muzeja, Novi Sad 1958 str. 13-19, 51-53, 370-371.

Tekst dr Nebojše Carića univ.prof. Institut za geografiju Novi Sad u Enciklopediji Jugoslavije, Jugoslovenskog leksikografskog zavoda – Zagreb 1980.

wikipedia.org

Dunave… moje more…

Dunave, moje more

Od izvora do Crnog mora
tece reka plava kao zora,
to je Dunav plavi
u snu i na javi
kojim moja ladja plovi,
tamo kraj Golupca
jedno srce kuca zeljno poljupca

Ref. 2x
Dunave, Dunave moje more
kraj tebe najlepse svicu zore

Dunavu sam poklonio dane
i sve noci iz mladosti rane
Dunavu sam dao
ono sto sam znao
pa mi nije zao

Ref. 2x

Kad ostarim gledacu niz reku
kako bele ladje Dunav seku,
pevacu im pesme iz proteklih dana
nek se cuje do Bezdana

Ref. 2x

http://tekstovi.net/

Clisura Dunării (Serbian: Банатска Клисура or Banatska Klisura) is a geographical region in Romania. It is located in southern Banat, along the northern bank of the river Danube. Clisura Dunării is situated between river Nera in the west, and Gura Văii or Cazanele Dunării in the east.
Here boughted lands and built penthouses more Romanian ex prime-ministers and ex managers from a Romanian bank (Bancorex) that was the first major case of bankruptcy in Romania. The price for the accomodation here is much more expensive that for a hotel room in Bucharest.
The area includes the municipality of Orşova and the town of Moldova Nouă, as well as several communes (Socol, Pojejena, Coronini, Gârnic, Sicheviţa, Berzasca, Sviniţa, Dubova, Eşelniţa, Iloviţa, and Brezniţa-Ocol).
The population of the region is composed of Romanians, Czechs and Serbs. Most of the localities have a Romanian majority, while Socol, Pojejena, and Sviniţa are majority Serb. The Czech presence is especially in and around Gârnic.
Historically, the region belonged to the Banatian Military Frontier of the Habsburg Monarchy, and was divided into “Vlach” (Romanian) and “Illyrian” (Serb) sections.
(Film made by Dan Alexoae)

http://www.youtube.com/

Sibilla

Licăr…

Helene Segara L’amour est un soleil:

Iubirea înseamnă să ne descoperim în alţii şi să fim încântaţi de această descoperire.   ( Alexander Smith )

dincolo de cuvinte, tăcerile zâmbesc cu rouă…

Sibilla

]]> http://antipoezie.wordpress.com/2009/11/09/teaca-din-zvon/ Mon, 09 Nov 2009 06:34:12 +0000 c.m. http://antipoezie.wordpress.com/2009/11/09/teaca-din-zvon/

făgăduință numele tău e natură

floarea de colț miroase a unsoare

decuplate de la aparate

soarele bate în eternitate

Speranze che sperai…

EDERA (Ricordi del cuore) – Amedeo Minghi:

Ma che buoni quei baci tra noi, Forse tu non vuoi smettere mai, Per vederti … oooooooooooooooo…ooooo… oooooo…ooooo…

Ma che buoni quei baci tra noi,
Forse tu non vuoi smettere mai,
Per vederti mi bastano
Gli occhi lucidi.
Se ti piace e se ancora tu vuoi
Nel ricordo anche senza di noi
Tutto torna possibile,
Anche tu sei qui,
Qui nel cuore mio,
Ma i ricordi non passano mai,
stanno con noi,
Sono molto più forti di noi,
più vivi.
Mi appassionai di voi,
Su di voi giurai
e mi ci tormentai.
Sembra niente ma il cuore era il mio
Poi c’eri tu…
Vento soffierà,
La pioggia pioverà
La nebbia velerà,
Il sole picchierà.
Ma i ricordi non passano mai,
stanno con noi,
eccoli qui
Voi,
Speranze che sperai,
Sorrisi e pianti miei,
Promesse di allegria
E sogni in cui volai
ed il primo spietato amor mio,
Siete per me
Perduti e persi mai.

Speranţa este ea însăşi un soi de fericire şi, poate, principala fericire pe care această lume o oferă.   ( Samuel Johnson )

Şi încă mai sperăm în speranţele Speranţei de-a spera… şi acesta-i un Licăr şi el, cumva, cât să ne zâmbim Speranţei şi mâine. Şi poimâine e o altă zi… Şi poate că, într-o zi…

Vezi tu… simţi tu… şi de aceasta cred în tine, pentru că, zâmbetu-ţi frumos îmi ţine de cald sufletului şi-mi zâmbeşte speranţele , fie şi spre, tamo, tamo daleko, măi sufletule!

Sibilla

Tu, taina ce mă are…

Trebuie sa cautam dragostea acolo unde suntem, chiar daca asta ne-ar costa ceasuri, zile,s aptamani de deceptii si tristetii. Caci in clipa in care pornim in cautarea iubirii, si ea porneste in intampinarea noastra. Si ne salveaza. – Paulo Coelho

In toate povestile de dragoste exista intotdeauna ceva care ne apropie de eternitate si de esenta vietii, pentru ca povestile de dragoste contin toate tainele lumii. – Paulo Coelho

A iubi înseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasă din noi.   ( Octavian Paler )

Ovidiu Komornyik – E toamnă iar:

Tu, taina ce mă are…

ţi-am şopit zâmbetul, mirare…

cu drag de toamna ce tresare,

baladele sărut, ţie, cărare…

şi, te iubesc, de ploaie, rouă, soare,

rămâi mereu, Minune, taina ce mă are…

Sibilla

imagine preluată de pe google.ro

muzica – youtube

citate preluate de pe www.citapedia.ro

Волим да те волим …

Po Желим срећу другима…

A mene… само желим душу, љубав …

Тамо далеко … Очекујем, душа ти другарица …

Lepa Brena – Pozeli srecu drugima:

Znam zasto me vredjas
i znam kako to boli
a ne znam i necu saznati
dal’ cu ikad ikog tako ljubiti

Ref. 2x
Pozeli srecu drugima
kad nemamo je ti i ja
i nek se nikom ne desi
ono sto je tebi i meni

Znam sta je to ponos

i znam zasto ga nemam
a ne znam i necu saznati
dal’ cu ikad ikog tako ljubiti

Ref. 2x

“Dragoste se cheama atunci cand viata ta se contopeste firesc cu cea a persoanei iubite, cand sufletul tau se impleteste strans cu al celuilalt!” (Michel Zevaco)

* Si vom fi etern impliniti si hraniti de Dumnezeul iubirii noastre stiind ca ne mistuim pentru acest Dumnezeu care va ramâne etern peste timpi sau spatii, peste orice desertaciune, stiind ca doar El, acest Dumnezeu suntem: Noi! Acesta este sensul iubirii noastre al sufletelor pereche.  *

» Atunci când privesc in strafundurile fiintei tale, iubindu-te atât de mult, il privesc si il simt pe Dumnezeu, amintindu-mi de una dintre imaginile sale atât de dragi mie: chipul tau!   ( Sorin Cerin )

Ја волим, душа … Наши јесени су благослови мислите!

Sibilla

muzika srpska youtube

citate şi imagini preluate de pe google.ro

Un sfinx trezit din visare
Frânge extazul pelerinului
Ce a uitat s-acopere cu mantia
A goliciunii strălucire trecătoare .

vară atomi incertitudine

cald preș acțiune

volan scor noțiune

semnal întors cu ace

partizan oligarhia tace

omor privațiune în carne

The Sphinx -  a natural monument formed in time due to rain and wind erosion, The Plateau of  Bucegi Mountains(2216m), Romania

Continuand povestea drumului vietii noastre, ajungem la prieteni!Dar aceasta poveste n-o voi povesti eu, ci voi lasa o formatie extraordinara sa va cante despre ea…

Este vorba de Chromatic, trupa destul de necunoscuta datorita radierii ei din existenta de catre vechiul regim, dupa plecarea in strainatate a extraordinarului ei chitarist, Sorin Tudoran…Formatiei i s-au retras si concursurile castigate in fata unor trupe precum Sfinx, astfel in zilele noastre ramanand doar cateva inregistrari pe internet, dar raman in istorie drept una dintre marile trupe ale pionieratului rockului romanesc!

Asadar, Chromatic – Prietenia, pentru voi

http://www.trilulilu.ro/Vasuianca/5ee42d4bf5fbea

Mai multe despre Chromatic si vremurile cand in Club A se canta pe “custi de porumbei” dar se canta bine, aici:

http://www.artasunetelor.ro/Interviu_cu_Sorin_Tudoran.html

si o piesa mai de pe la inceputuri, in dulcele stil clasic al rockului…

http://www.trilulilu.ro/Eu_Inteleptul/a1eeae4e8acebc

A trecut ceva timp de când nu am scris,  povestea s- a întrerupt, dar parcă ar trebui să continuu.

Se lăsa seara peste munţi şi era cazul să tot mergem. Din faţa cabanei  Floare de Colţ pleca cel mai haios alai de nuntă. Pe maşina gigant a mirilor se vedea afişul cu proaspăt căsătoriţi, iar zgomotul zăngănelelor atârnate de maşină abia se făcea auzit, acoperit fiind de huruitul huidumei care se lupta cu drumul stâncos. În rest nici ţipenie, nicio creatură în jur şi nici nu a mai apărut nimeni. Era cel mai tare alai de nuntă pe care l-am văzut vreodată şi nu cred că voi mai vedea curând unul, care să îmi placă la fel de mult!

Din întuneric, la un moment dat, a început să  sclipească ceva. Luna se lăsase peste lacul Bolboci, iar lumina ei reflectată peste luciul apei, ieşea parcă din adâncuri.  Aruncate pe cer se vedeau stele, nori umbroşi ieşeau din munţi, pierzându-se, mai apoi, între alţi munţi. Ocolim lacul,  trecem pe sub cheile Tătarului  şi mergem tot înainte ca pionierii.Nu mai era mult până la hotel.

Hotelul era în renovare, aşa că am făcut echilibristică cu bagajele până la o uşă,  ne-am aruncat genţile pe acolo,  ca mai apoi să intrăm, cu mâinile în buzunar, pe alta. Am recuperat bagajele şi am urcat. Cu excepţia fetei de la recepţie cu care ne-am conversat la cazare, hotelul părea gol, numai noi ce mişunam pe acolo. Cu siguraţă pe nivelul la care ne-am cazat eram singuri, aşa că,  lăsând uşile larg deschise, ne-am foit dintr-o cameră în alta fără stres. Eram veseloşi şi, implicit, puţin  (doar puţin!)  gălăgioşi, aşa că un hotel “pentru liniştea noastră” pica perfect.

A doua zi urma să dăm  curs invitaţiei Ginuţei la ciorba de potroace.  M-am îmbarcat în maşină cu proaspăta mireasă şi am tot mers. Atât monstrul cu patru roţi, cât şi şoferiţa-  dădeau din pinteni peste coclauri fără nicio sinchiseală.După ce trecem prin Cheile Tătarului, ocolim lacul Bolboci, parcurgem acelaşi drum spectaculos în care nuanţele de verde, auriu, gri  şi albastrul cerului se amestecau spectaculos. Era o zi figuros-luminoasă, chiar dacă, în depărtare, un cer negricios, aducător de ploaie, poate chiar de iarnă, ameninţa Omul Bucegilor.

Hă, hă, hi, hi,cu  poveşti şi impresii de cu o zi înainte, am ajuns la Floare de Colţ. Ginuţa ne-a întâmpinat cu un zâmbet larg şi cu “mânca-v-ar mama”, o întâmpinare din aceea sinceră şi plină de căldură, fără formalism de umplutură, care îţi umple sufletul.  Înăuntru călduţ şi bine. Gazdele reaşezaseră mesele mai puţin oficial, ca atunci când aşteaptă turişti, iar atmosfera era cald -primitoare. Cald fiindcă focul ardea vârtos, primitoare, fiindcă  Ginuţa şi Ginel se comportau astfel sinceri şi cu mare bucurie.

Ne-am aşezat la poveşti. Ginuţa are pentru fiecare suvenir din perete câte o poveste, la fel şi pentru fotografiile spectaculoase de iarnă cu muntele înzăpezit, cu Sfinxul troienit, frumos aşezate deasupra sobei. Ginel spune zeci de poveşti despre munte şi cu peripeţii pe care viaţa in munte le oferise. Le începea pe toate şi nu reuşeşte să termine vreuna din cauza limbuţiei noastre şi a nenumăratelor întreruperi. La fiecare întrebare şi întrerupere vine, ca argument, cu o nouă poveste… Oamenii ăştia doi mi-au intrat la suflet! Pentru ei muntele şi vieţuitoarele de acolo sunt mai mult decât mediul lor de viaţă, sunt personaje vii, fiecare purtând o poveste în spate. Vorbesc cu atâta pasiune despre Bucegi, Sfinx, Babe, Om, drumurile dintre munţi, încât te-ai îndrăgosti de toate acestea fără a le vedea vreodată, doar ascultându-i pe cei doi.

Fără a ne opri de la  porţia de poveşti, am continuat cu porţia de mâncare la fel de savuroasă. De fapt, gustoasă de-a binelea. Am început cu o ciorbă, nu de potroace, ci de porcuşor, bună- bună, acrişoară, cu multe legume şi grohăitorul tăiat bucăţele mici, cât să încapă în lingură.  Am ras castronul de ciorbă fără a scoate prea multe cuvinte. Poate doar grohăieli, similare cu ale animalului aflat acum în farfurie, venite din plăcerea de a mă îndopa cu papa cea bună! Au venit sarmalele. Nu am putut să zic că nu mai pot, nici nu m-am limitat la una singură, ci am preferat să îmi mai desfac cureaua puţin. La final mi-am dat seama că exista un ingredient aparte care făcea mâncarea aşa bună, poate cea mai bună mâncare pe care o poţi găsi în vârf de munte: mult suflet.

A urmat o nouă rundă de poveşti,  între timp au venit doi călători. Se pare că cine trece pragul odată la Floare de Colţ se tot întoarce. Unul dintre turişti părea un alt prieten venit în vârf de munte pentru minunatul cuplu şi pentru mâncărica lor bună. Ginuţa a povestit cu entuziasm despre experienţa de a fi naşă, am mai comentat o vreme. A venit timpul să cam plecăm. Prietenii mei nu îşi puteau găsi nişte naşi mai buni, nişte români, mai români de atât.

Locul acesta este miraculos.Oamenii sunt deosebiţi. Deasupra lacului Bolboci, curcubeul ce se ridicase îmi confirma  şi le ura prietenilor mei casă de piatră.

Imaginea iubirii intoarse
De ochii reci ai sfinxului
In noaptea clara de vara,
Intre clipe si eoni
Strecurandu-se pe nesimtite
O amintire ca un drog
Lasand fara aripi
Sufletul beteag
Prea mult,
Mult prea mult timp .

O mulţime de analişti, comentatori, ziarişti şi alţi specialişti într-ale politicii şi istoriei s-au repezit să îl compare pe Băsescu cu Ceauşescu pentru că s-a prins în horă la Cluj la deschiderea anului universitar.

Dacă pentru atâta lucru Băsescu poate fi comparat cu Ceauşescu, ce să zicem de (re-re-re)lansarea pentru prezidenţiale a lui Mircea Geoană într-un (sau dintr-un??? ) uriaş hangar de la ROMAERO?!

Nu zicem nimic.

Îmi place să cred că mă pot orienta repede şi bine cam în orice situaţie. Mai ales geografic, bazându-mă pe cei patru ani în care am practicat “sportul” orientării pe multe dintre crestele şi văile ţării. N-am ratat nici o sumedenie de oraşe garnisite cu străzi întortocheate. Toate încheiate cu bine. Însă în viaţă niciodată nu este prea târziu. Dacă am răzbit cu uşurinţă prin cartierele nesfârşite ale Oraşului Luminilor şi prin catacombele metroului parizian, altceva mi-a venit de hac. Culmea, un muzeu. Un “amărât” de muzeu în care am zăbovit ore bune şi unde mi-am pierdut orientarea. Se prea poate să nu fi avut “semnal”. Împricinatul se numeşte Luvru. Muzeul Luvru, cu cei 210 mii de metri pătraţi cu tot. Evident, expuşi publicului vreo 60 de mii. Dar au fost de ajuns pentru a-mi suci atât de rău capul încât să nu mai găsesc ieşirea. Că vorba aia, “omul vine, stă oleacă…apoi pleacă”. Minunăţiile (cel puţin pentru un pasionat de asemenea exponate, soţia ar avea altă părere, pe care şi-a exprimat-o clar după ce am reuşit să “evadăm” ) artistice m-au fascinat. Cred că încă am rămas acolo. Cel puţin o parte din mine. Merită cu vârf şi îndesat să închini o zi unui asemenea loc.   

Dovada concretă a faptului că ”orientarea” mea generală s-a pleoştit rău de tot după coborârea pe sub piramida de sticlă, o reprezintă lipsa acută a fotografiilor. Poţi umple liniştit un card de 2 giga. Eu n-am reuşit decât vreo 20 de poze cu tot cu cele în care apare subsemnatul şi alţi membri ai familiei. Printre ele… 

Buşteni Sfinx-Babele (2) Fotografii

Munţii Bucegi - colaj

În urma despărţirii trupei Sfinx (în două tabere), Mişu Cernea înfiinţează Sfinx Experience în 1991, pe lângă firma Sfinx Experience care gestinează activitatea unui sistem modern de sunet şi lumini, prin care obţine cele mai multe cântări pentru formaţie. Sfinx Experience reprezintă ramura nouă din trunchiul vechi al Sfinx-ului (însămânţat în 1964). Din componenta trupei, de-a lungul timpului, au făcut parte muzicieni precum: Paul Ciuci (Compact B), Doru Caplescu şi Alin Oprea (Talisman).

…

Componenţa din 1999 se cristalizează în 1984

• Mihai Mişu Cernea (tobe,voce)
• Marcel Avădanei (bass, voce)
• Zoia Alecu (chitară, voce)
• Crina Mardare (claviatură, voce)
• Adi Manolovici (chitară, sintetizator, voce) cântă împreună cu ei din 1997.

…

CZB a povestit cu Mişu Cernea, Adi Manolovici şi Crina Mardale despre noul album din 1999, Balkano (şi muzica în general), la sediul casei de discuri Roton, în 27 iulie 1999.

…

CZB: Noul album promovează conceptul “Balkano“…

Mişu Cernea: Coperta reprezintă un mozaic (un amalgam) de frunze divers colorate… Aceeaşi diversitate o găseşti şi în muzica “balcanică”, de care suntem puternic influenţaţi. De la Dunăre până în Banat, portul, ritmurile muzicii tradiţionale şi obiceiurile se schimbă la fiecare sută de kilometri.

…

CZB: Este primul vostru album distribuit de Roton.

Crina Mardare: Balkano este primul album semnat Sfinx Experience. Am lucrat la aceste piese din 1994 până în prezent!

…

CZB: La concertul de caritate organizat de ARAS (o firmă care promova produse anticoncepţionale masculine) la Bucureşti în luna mai (1999), sala nu a apreciat muzica voastră.

Crina Mardare: Da, nu au apreciat muzica pentru că generaţia prezentă în sală nu numai că nu ne cunoaşte muzica dar nici nu are şansa să intre în contact cu altceva în afară de dance-ul autohton şi hip hopul românesc. FM-urile difuzează foarte puţin din muzica trupelor care cântă şi alte genuri de muzică. Noi facem o muzică care trebuie ascultată mai atent, ori generaţia tânără nu are răbdarea necesară să asculte acest gen de muzică.

Mişu Cernea: Nu trebuiau amestecate genurile. Ei au venit clar pentru un lucru. Nu era un public de rock. Nici o formaţie rock nu a fost bine primită; asta a fost greşeala organizatorilor.

Crina Mardare: După părerea mea, aici este şi o problemă de educaţie. Atâta vreme cât vii pe gratis la un concert de caritate, trebuie să respecţi trupele care evoluează pe scenă.

…

CZB: Sunteţi o formaţie de rock alternativ.

Mişu Cernea: Da, aşa este. Rockul clasic şi rockul alternativ sunt două genuri care îşi caută drumuri noi – trebuie neapărat să se schimbe ceva – şi sunt foarte multe trupe care devin mai riguroase, combină ritmuri mai noi – şi la cântatul la chitară devin mult mai dinamici. Părerea mea este că într-un an, doi, toate stilurile de muzică se vor schimba; deja au apărut primele semne de schimbare. Orice artist trebuie (într-un fel sau altul) să găsească o cale de comunicare ca lumea să-l asculte. Dacă 99% din public cere ceva nou, eşti obligat să mergi în direcţia nouă – dacă eşti un bun profesionist. Ne-am decis ca din toamnă să schimbăm radical tot ceea ce facem. Asta am făcut în continuu… nici o dată nu ne-am repetat – asta iarăşi este specific grupului nostru.

…

CZB: Faceţi muzică pentru un anumit segment de piaţă care nu are banii necesari să meargă la concerte sau să cumpere muzica…

Mişu Cernea: Nu cred că este vorba de bani. Muzica noastră se îndreaptă prea mult către un public educat… din toate punctele de vedere (nu doar muzical). Actualul album este adresat celor între 25 şi 40 de ani. Acest segment de piaţă este mult prea preocupat cu ceea ce face la slujbă. Publicul pe care îl vizăm are bani dar nu mai este direct interesat de muzică.

…

CZB: Cum v-aţi cunoscut?

Crina Mardare: Eu cu Zoia Alecu (şi Elena Perianu) cântam la Bazorelief. L-am cunoscut pe Mişu Cernea în 1984. Sfinx se pregătea pentru o serie de concerte în străinătate.

Mişu Cernea: Ne-am cunoscut la un concert din Mediaş. Fetele făceau un potpuriu ABBA; cântau foarte bine. Noi exact de asta aveam nevoie: două tipe care să cânte un repertoriu internaţional performant… Asta a fost prima noastră plecare. Când ne-am întors, trupa s-a despărţit.

Crina Mardare: Sorin Chifiriuc (care a fost un membru mai vechi la Sfinx) a plecat împreună cu Elena Perianu şi a înfiinţat Roata.

…

CZB: Sfinx, Într-un cer violet, de pe albumul Nr 3, Albumul albastru, din 1985 este muzica piesei celor de la The Stranglers, Golden Brown, din decembrie 1971, cu versuri în limba română. De ce aţi făcut asta?

Mişu Cernea: Pe Sorin Chifiriuc trebuie să-l întrebi.

…

CZB (spre Adi Manolovici): Ai cântat în Floare Albastră; ai condus formaţia Adi Manolovici Group – mai lucrezi la vreun proiect în paralel?

Adi Manolovici: Cu Sfinx Experience este mai complicat să mă ocup de materialul propriu. Lucrez la un album solo din luna decembrie (1998). Îmi concep singur piesele iar albumul instrumental de muzică rock cu influenţe latino şi funk va fi probabil lansat mai spre iarnă..

…

Formaţia Sfinx Experience nu mai este activă.

În schimb, websaitul sfinx.ro ne face o ofertă de sunet şi lumini: www.sfinx.ro

Recunoasteti personajul/ele??

http://www.hopa.ro/ – imagine preluata

Motto:

* Mai mult decât viaţa îmi iubesc libertatea.  *   ( Schiller )

De ceva timp, noi romanii, constatam tot mai des si mai pretutindeni, ca, majoritatea masculilor mioritici, sufera de-aceiasi *boala *care, ca orice * suferinta * are simptome, si anume : slabiciune la * dive *, apetit crescut pentru tariu ( rachie, tuica,wiski, cognac.. ), o sete flamanda pentru muheri bogate-n peisaj… acuma, nah, daca-s si blonde… Sa mai zic si ca portocaliul carnetelor e un alt criteriu la care * suferindul * nu-i insensibil?

Ei bine, aceasta * suferinta , pe care-o voi numi * boala mileniului * si e rezistenta la toate * antibioticele *, la * antivirale *, ce sa mai, nu raspunde la niciun tratament… pare sa nu aiba leac, pare sa devina eticheta Romaniei. In teritoriu, in guvern, oriunde unde e rostul de cate-un post cheie, o fonctie, un scaunel caldut si-o * vaca de muls * care sa tot umfle conturile, claro gasim cate o Leana si cate-un fraier sensibil la nurii, fosnetul euroilor, relatii, chestii… Fratilor, destinul nostru e pecetluit, cui pasa de parerea boborului? Ca nu aiurea si-au ales * stimabili* sloganul : * sa traim bine *… deloc intamplator…

Delictul de blogger; dispretul, sfidarea si tacerile vorbitoare ale unor personaje si autoritati cu atributii de control si verificare… e foarte limpede, asadar, cum e cu * lupta anticoruptie * in Romania voievodatelor, feudelor, Twin Peakse-ului, * sa traim bine *…  adica, Dumnezeu cu mila pentru amarati si, * ei cu ei si ei de ei si numai ei * pentru, halal dreguitorii bietei tarisoare, punct.

Sibillina e nebuna… Maria Muga, presa centrala ( Gardianul, Ziua, Ziare.com, Junalul, Mediafax, Evz, Cotidianul, Gandul, s.a. ), media… toti sunt nebuni?? Chiar toti??… Chiar asa??

Libertatea, dreptul la opinie, la libera exprimare a opiniilor, dreptul la accesul la informatii de interes public ne ingaduie un Refresh:

Directorul DGASPC Caras-Severin, Ana Vasile, protejata CJ: ore la facultate in timpul serviciului, declaratie de avere lipsa:

http://www.gardianul.ro/transilvania/index.php?pag=nw&id=121149&p=directorul-dgaspc-carasseverin-ana-vasile-protejata-cj-ore-la-facultate-in-timpul-serviciului-declaratie-de-avere-lipsa.html

http://www.fse.tibiscus.ro/cadredidactice/index.html

http://www.fdap.tibiscus.ro/anale/index.html

Declaratie de avere mincinoasa Directorul DGASPC Caras-Severin tine la secret sursele de venit:

http://www.gardianul.ro/transilvania/index_blank.php?pag=news_print&id=120606&catid=&p=

Cum a cumparat DGASPC Caras-Severin 18 de locuinte într-o singura zi?

http://www.gardianul.ro/transilvania/index.php?pag=nw&id=121414&p=cum-a-cumparat-dgaspc-carasseverin-18-de-locuinte-ntro-singura-zi-.html

Sutiene, bere, mici, din banii celor mici:

http://www.cotidianul.ro/sutiene_bere_mici_din_banii_celor_mici-59715.html

http://www.ziua.ro/display.php?data=2008-10-01&id=243430

Nepăsarea naşte monştri:

http://www.caon.ro/stiri/im:caon:news-caras/articol/nepasarea-naste-monstri/cn/news-20080822-07570637

Direcţiile pentru protecţia copilului folosesc doar 16% din bugetul pentru programe:

http://www.gandul.info/societatea/directiile-pentru-protectia-copilului-folosesc-doar-16-din-bugetul-pentru-programe-3234641

O tanara infestata cu HIV se prostitueaza in Timisoara:

http://www.ziare.com/articole/fugit+de+acasa

Orgoliu, prostie sau ticăloşie?

http://gabrieladsavitsky.wordpress.com/2009/01/28/orgoliu-prostie-ticalosie/

http://www.weblog.ro/blogger/post_print.php?pid=693608

Abuzuri ?

Consiliul Judeţean Caraş-Severin, acuzat că a lăsat primăriile PSD şi PNL fără bani:

http://sfinx777.wordpress.com/2008/12/12/abuzuri/

Stejarul nu creşte pretutindenea; buruienile, în tot locul.  ( Eminescu ):

http://sfinx777.wordpress.com/2009/01/06/stejarul-nu-creste-pretutindenea-buruienile-in-tot-locul/

” Ce face politica din om ” sau… ” modele ” dă prîn Caraşu fălos că-i ” fruncea ” la mai toate cele… :

http://sfinx777.wordpress.com/2009/07/10/%E2%80%9D-ce-face-politica-din-om-%E2%80%9D-sau-%E2%80%9D-modele-%E2%80%9D-da-prin-carasu-falos-ca-i-%E2%80%9D-fruncea-%E2%80%9D-la-mai-toate-cele/

http://www.gardianul.ro/transilvania/index.php?date=1224104400

http://www.ghimpele.ro/

Când tâmpenia devine agresivă e cazul unei smetii peste bot

http://cetateanulpopescu.blogspot.com/2008/11/cnd-tmpenia-devine-agresiv-e-cazul-unei.html

DELICTUL DE….BLOGER:

http://ioniliescu.wordpress.com/2008/11/22/delictul-de%E2%80%A6bloger/

http://gserban.wordpress.com/2009/02/19/despre-solidaritate-cu-sibilla/

http://forum.realitatea.net/showthread.php?t=33790

Grav este ca, Rapoartele de tara pe protectia copilului sunt Dovada ca NU Sibilla si NU presa centrala mint, foarte grav e ca Rapoartele Corpurilor de Control nu sunt facute publice si n-am sa inteleg de ce nu sunt afisate pe siturile oficiale ale CJ-urilor , adica ce se ascunde si DE CE ?? Si, foarte grav ramane ca NIMENI nu are un raspuns,solutii, pentru : protectia copilului in Romania, incotro???  Dar, cum spuneam, * boala mileniului * face ravagii si, * suferinzi * se vor gasi tot timul, ca slabiciunile-s slabiciuni, nu-i asa?

Mai ramane sa devina Lege, ca la intrarea-n toate institutiile publice sa troneze cate un panou de dimensiuni genu… EBA, d-ala, de * succsuri * si, pe care sa fie inscriptionat : * tarlaua neamului cutarica *… si, tot asa pe fiecare… Caci, daca nu ai rachie, nu esti neamul/ruda cuiva, nu ai carnet portocaliu… esti nebun, ati inteles cum sed lucrurile? Cred ca da…

Totul, politizat, famiglia stapaneste… nu-ti convine? Solutia unica, mucles si dispari… cum unde? Oriunde, numai nu sta in calea famigliei, cine nu-i cu ei si ca ei, e impotriva lor! Avem ca-n Sicilia, Nasi, fini… ce mai ramane, sa le pupam mainile, sa tremuram, sa mai ce… ??

Sa revenim… recunoasteti personajul/ele?? Daca da, cine este mai exact si cate coarne are,hmm ?… Cine a incoronat-o/incornorat-o ?? Stiu, curiosii mor repede, va sta pe limba unora… eu ma incapatanez sa cred in primirea unui raspuns, si acela sa vina direct de la capitala, din Bucuresti-* sa traiesti bine *- caci parca pe-acolo e sediul guvernului, ala care e inca, tot acolo sediile ANI, DNA, al Curtii de Conturi a Romaniei, etc etc… sau sa ma resemnez cu Legea Pumnului in Gura si cu asta, gata, mucles ? Refuz ! Eu nu cred in * nu cerceta *, cred in Justitia Divina insa ,si-n Oameni! Am zis.

* Încă n-am văzut sfârşind fericit cineva, asupra căruia zeii revărsau darurile lor cu mâini mereu pline.  *  ( Schiller )

Sibilla

Am vrut sa scriu de mult despre aceasta “expeditie”, sa o consemnez cat e fresh. Insa daca nu faci lucrurile la timpul lor, uiti de ele. Acum ca mi-am amintit, este timpul sa dedic o pagina acestei excursii de o zi.

Tabara de baza s-a localizat la Ciprian, la Pietrosita, si traseul a fost indelung planificat. Am plecat destul de devreme (pe la ora 9 cred) spre satul Pestera, si ne-am lasat masinile in parcarea hotelului Pestera. Desi ne hotarasem ca urcam cu telecabina pana la Babele, planul a esuat deoarece telecabina era stricata .

Asa ca am pornit pe jos, incet-incet, catre varful Omu, traseu ce a durat exact cat era scris pe marcaje: 3 ore.  Pe drum am avut cateva revelatii: nu am mai fost la munte de muuuult, conditia fizica ~ asa si asa, trebuie neaparat folosita crema de soare, trebuia sa luam putin mai multa apa.

In afara de aceste mici inconveniente, totul a fost excelent: vremea a fost frumoasa, muntele ne-a oferit peisaje de care imi era dor, stanci inalte care ne-au facut sa ne simtim minusculi, aer racoros, cascade, si apa rece ca gheata a rauletelor ce se intersectau cu poteca noastra.

Abia la cabana am simtit racoarea muntelui, caci vantul batea intr-adevar tare si ne-am pus toate hainele pe noi. Dorinta noastra de a manca o ciorba calda nu ne-a putut fi indeplinita, deoarece grupul care a sosit inainte a fost mai rapid. Ne-am potolit foamea cu gustoasele sandvisuri facute de Alice si Renata, si am plecat spre Babe.

Traseul pana acolo a fost un fel de plimbare, iar baietii au avut timp sa dezbata subiecte atat de interesante incat nu mi le mai amintesc acum.

La cabana Babele am lenevit putin la soare, am vazut Babele (sunt niste pietre inconjurate de un tarc si gunoaie), Sfinxul, si apoi am plecat spre casa.

Duminica a fost campionat de ping-pong, cu finale,

semifinale, calificari, la simplu, la dublu si in toate felurile.

The end.

Mai multe poze gasiti in albumul foto Varful Omu.

Mi-am făcut în sfârşit curaj să scriu despre tabăra de la Pârâul Rece. Prea mult spus curaj, pur şi simplu nu reuşeam să-mi fac ordine în idei şi gânduri pentru a pune pe hârtie câteva rânduri.
Finalul lui iulie-începutul lui august, şapte zile, mi le-am petrecut la munte, la Pârâul Rece. La doar opt kilometri de Predeal, Pârâul Rece este doar o localitate, cu câteva vile mai „arătoase” şi ceva privelişti de admirat. Nu această localitate în sine înseamnă tabăra. Punctul cheie este, de fapt, localizarea, deoarece de acolo se poate ajunge uşor şi rapid la Bran, Moeciu, Râşnov, Predeal, Azuga, Buşteni şi Sinaia. Şi Braşov, bineînţeles.
Când am primit biletul habar nu aveam unde plec. Din acest motiv am să povestesc câte ceva pentru cei care vor să viziteze aceste locuri.
Între Predeal şi Pârâul Rece există curse regulate de autobuz. Tocmai asta e problema, că sunt la ore fixe, şi dacă te nimereşti puţin mai devreme pe acolo trebuie să aştepţi, sau să pierzi timpul. Mie una mi-a plăcut mai mult în Buşteni decât în Predeal. După opt ore cu acceleratul Iaşi-Braşov, o oră de aşteptat trenul legătură până la Predeal, treizeci de minute cu personalul în cauză şi zece minute cu autobuzul, am ajuns în Pârâul Rece în jur de 17 după-amiaza, pentru cazare la hotelul Bucegi, Porţile Regatului. În zonă există vila Carpaţi(despre care am auzit că nu oferă condiţii extraordinare, iar baie se găseşte una pe etaj), hotelul Piatra Craiului(care e ok şi are şi o privelişte superbă) şi hotelul Bucegi, la care am fost cazaţi. La vreo 15 minute de mers pe jos se găseşte şi pensiunea Dor de Munte, unde este cel puţin un magazin. A trebuit să ne alimentăm de acolo, până să ajungem în Predeal.
Hotelul Bucegi arată super, iar condiţiile sunt bune. Baie în cameră, televizor, duş cu hidromasaj. Curat, frumos. Chiar mi-a plăcut hotelul. Mâncarea, de asemenea, a fost bună, atât cât am mâncat eu, menţionând aici că sunt foarte pretenţioasă. Deserturile sunt însă o problemă. Clătite nu aveau niciodată sau tocmai ce se terminaseră(?), salata de fructe era formată din fructe din conservă iar ceea ce numeau ei profiterol era de fapt doar îngheţată de la Betty Ice.
După cum fusesem informată, în prima seară s-a prezentat un tip, ghid, ce organiza trasee. Am fost cu toţii entuziasmaţi, iar ideea de a cutreiera munţii însoţiţi, în siguranţă, era superbă. Din păcate pentru noi ne-am supraestimat şi a trebuit să renunţăm după numai 30 de minute de urcat. Traseul pornea din Buşteni, trebuiau urcaţi Jepii Mici până la Babe şi Sfinx, după care mai era o oră de mers pe jos până la Crucea Caraiman. Coborârea în Buşteni se făcea cu telecabina. Nu pare dificil, dar este. Pentru cei care nu au condiţie fizică, sau sunt speriaţi de sintagme precum rădăcini, lanţuri, urcat în brânci, nu recomand traseul.
Ceea ce a însemnat oarecum an adrenaline rush a fost renunţarea la traseu. Eram pe cont propriu,trebuia să coborâm ceea ce urcasem până acolo, fără să ne rătăcim şi fără să ne întâlnim cu ursul. Ca şi cum ursul are ceas, şi nu, nu coboară ziua. Ce să-ţi povestesc!
În rest cei din tabără s-au dovedit a fi super de treabă. Am jucat tot soiul de society games seara, am cântat, am făcut foc de tabără, ne-am dat în leagăn, am mers mult pe jos. Şi pe final ceva poze Cu menţiunea că unele dintre ele îi aparţin lui sis.

Un alt focar tainic de putere care ne permite să intrăm în rezonanţă cu Shambala este Sfinxul din Bucegi, chiar corpul de piatră al Sfinxului şi mai ales „capul” său. Deşi se consideră în general că acesta este numai o stâncă modelată într-un mod mai special de ploaie, zăpezi şi vânt de-a lungul a milioane de ani, Sfinxul din Bucegi este totuşi învăluit în mister.

Roca din vârful Sfinxului este foarte diferită de rocile existente în zonă şi, se spune, este similară cu cea din care este făcut Sfinxul din Egipt.

Dacă vom realiza în această zonă proiecţii în trecutul îndepărtat vom putea pătrunde cu uşurinţă într-o perioadă fascinantă a miturilor, în Vârsta de Aur a umanităţii, de unde răzbat până la noi ecourile unei sacralităţi dincolo de cuvinte. Pe atunci oamenii erau asemenea zeilor şi nu erau deloc limitaţi la existenţa în această lume fizică.